Numele romane au fost folosite la început numai în Roma antică. Cele mai multe dintre ele au fost de origine latină, greacă sau etruscă. În timpul Imperiului, numele romane s-au răspândit în întreaga Europă.

Onomastica romană se bazează pe mai multe surse: studiul pietrelor funerare, al epigrafiei și surselor literare.

Vechile legende ale Romei arată că romanii aveau un singur nume: Romulus, Remus, Faustulus, iar în inscripțiile din ultima perioadă a Republicii, cei care nu aparțineau aristocrației aveau, în mod obișnuit, numai două nume (ex: Gaius Marius, Gnaeus Pompeius, Numa Pompilius), al doilea reprezintă numele tatălui sau al șefului casei. Pentru a indica relația, s-a adăugat apoi litera F sau terminația „uxor”.

În timpul Republicii aristocrații romani au avut trei nume (tria nomina - nume trinominal): un prenume (praenomen), un nume de familie (numele gințiinomen gentilicum) și o poreclă (cognomen).

  • Praenomen: reprezintă un nume personal, individualizat, folosit în principal în cadrul aceleași ginți; se cunosc mai puțin de 100 de praenomina; clasele superioare se foloseau de 18 praenomina:

A. = Aulus; Ap(p). = Appius; C. = Gaius; Cn. = Gnaeus; K = Kaeso; D. = Decimus;

L. = Lucius; Mam = Mamercus; M. = Marcus; M’. = Manius; N. = - Numerius; P. = Publius;

Q. = Quintus; Ser. = - Servius; Sex. = Sextus; Sp. = Spurius; T. = Titus; Ti. = Tiberius;

  • Nomen (nomen gentilicum): de obicei se termină în -us/ius și este gentilic (al gintei, sau clanului, comun tuturor membrilor aceleiași ginți)
    • de vechi familii din Republică: Aemilius, Antonius, Caecilius, Calpurnius, Cornelius, Domitius, Fabius, Iunius, Licinius, Pompeius, Sulpicius, Valerius.
    • de familii imperiale: Aelius, Aurelius, Claudius, Flavius, Iulius, Ulpius
  • Cognomen: folosit pentru a marca o particularitate fizică sau morală (ex: Marcus Tullius Cicero): Cicero – năutul (de la un neg sau o aluniță), Brutus – prostul, Cato – șiretul, Caecus – orbul, Rufus – roșcovanul, Nasica – nas lung, etc; folosirea poreclei se răspândește începând din timpul lui Silla.

Un fiu adoptat prelua toate cele trei nume ale tatălui său adoptiv și păstra numele propriului său clan prin adăugarea sufixului -anus) la numele propriu. (ex: Gaius Julius Caesar Octavianus).

Avlia L.F. Secunda, Aulia Secunda, fiica lui Lucius

Femeile romane au purtat numele clanului în care s-au născut cu forma feminină (femeile care au avut părinții ale căror nume era Julius au fost numite Julia, iar cele care au avut părinții ale căror nume a fost Cornelius, s-au numit Cornelia). În public, femeile erau identificate prin formula posesivă a numelui de familie al tatălui lor (Julia Caesaris „Julia, fiica lui Cezar”), sau dacă s-a căsătorit, de forma posesivă a numelui de familie al soțului (Clodia Metelli, „Clodia, soția lui Metellus”). În cazul în care familiile au avut mai mult de o fiică, acestea au fost distinse prin cuvintele maior sau minore („mai în vârstă” sau „mai tânără”), sau prima, secunda, tertia (prima, a doua, a treia etc). Ex: Antonia Maior, Antonia Minor (cele două fiice ale lui Antonius), Livia Tertia (a treia fiică a lui Livius).

Bibliografie modificare

Legături externe modificare

Vezi și modificare