Obuzier 152 mm M1955 (D-20)
D-20 | |
Obuzierul D-20 | |
Tip | Obuzier tractat |
---|---|
Loc de origine | Uniunea Sovietică |
Istoric operațional | |
Războaie | Războiul din Vietnam, Războiul de Șase Zile, Războiul de Iom Kipur, Războiul Afgano-Sovietic și alte conflicte |
Istoric producție | |
Proiectant | Biroul de Proiectare Petrov |
An proiectare | 1947 |
Producător | Fabrica de Artilerie nr. 9 din Ekaterinburg |
Date generale | |
Greutate | 5,7 tone |
Lungime | 8,69 m |
Lungime țeavă | 3,962 m |
Lățime | 2,35 m |
Înălțime | 1,93 m |
Echipaj | 8 |
Calibru | 152,4 mm |
Închizător | pană verticală semi-automată |
Recul | amortizor hidraulic și recuperator hidropneumatic |
Afet | bifleș |
Câmp de tragere vertical |
între -5° și 63° |
Câmp de tragere orizontal |
58° |
Cadență de tragere | 5-6 lovituri pe minut (maxim), o lovitură pe minut (foc susținut) |
Viteză inițială | 650 m/s |
Bătaie eficace | 17,4 km (minim 4,2 km) |
Bătaie maximă | 24 km |
Sistem de ochire | PG1M (ochire indirectă) și OP4M (ochire directă) |
Modifică text |
Obuzierul de calibrul 152 mm, model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model 1955). Indexul GRAU al obuzierului este 52-P-546. D-20 a fost produs sub licență și în alte țări, inclusiv în România cu denumirea Model 1981, și a fost copiat de către China, fiind fabricat sub denumirea Tip 66.
Istoric
modificareTunul-obuzier a fost dezvoltat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind înlocuitorul modelului ML-20 (denumit și Model 1937). Piesa a fost proiectată de către Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind dotate cu o placă de bază.[1] Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare și o manevrabilitate mai bună. Tunul poate fi rotit 360° prin fixarea plăcii de bază, ridicarea fălcelelor cu ajutorul cricurilor mecanice și coborârea roților ajutătoare.
Fabricare și utilizare în România
modificareObuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a fost fabricat sub licență de către uzinele Reșița, acest lucru fiind posibil după experiența realizării tunului antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/77.[2] Documentația de licență a fost obținută din China până la sfârșitul anului 1975.[3] Piesa de calibrul 152 mm urma să înlocuiască obuzierul de calibrul 122 mm, artileria standard la nivel de divizie. Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi puterii de foc a artileriei. Obuzierul Model 1981 era deplasat inițial de tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, fabricate local de către Uzina Mecanică Mizil. Ulterior, au fost folosite camioanele DAC 665T. După anul 1990, pentru a ușura încărcarea și a mări cadența, au fost instalate dipozitive speciale care erau acționate cu ajutorul unei butelii de aer comprimat aflate pe fălceaua din partea dreaptă.[4] Cadența tunului în primul minut a ajuns astfel la 8-10 lovituri, fiind similară variantei modernizate a obuzierului D-20 (Khitin) aflată în prezent în dotarea armatei ruse. Modelul fabricat sub licență poate fi deplasat cu viteza maximă de 50 km/h pe șosea și 20 km/h pe teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate. Obuzierul poate folosi următoarele muniții: proiectilul exploziv OF540, proiectilul perforant BR540, proiectilul cumulativ BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530.[5] Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982. În prezent, este în dotarea unor batalioane de artilerie la nivel de brigadă de infanterie.[6]
Utilizatori
modificareUrmătoarele țări aveau în dotare obuzierul D-20 în anul 2010[7]:
- Angola - 4
- Armenia - 34
- Azerbaidjan - 30
- Belarus - 58
- Bosnia și Herțegovina - 13
- Bulgaria - 132
- China - număr necunoscut
- Republica Congo - număr mic
- Croația - 20
- Iran - 30
- Republica Moldova - 31
- Nicaragua - 30 în rezervă.
- Rusia - 1075 + 40 pentru infanteria marină.
- România - 329 M81
- Siria - 70
- Sri Lanka - 40 Tip 66
- Turkmenistan - 72
- Ucraina - 215
- Ungaria - 16
- Vietnam - număr necunoscut
- Yemen - 10
Note
modificare- ^ Artillery of the World, p. 53
- ^ Artileria română în date și imagini, pag. 156
- ^ dr. Petre Opriș (). „Relațiile militare româno-chineze”. jurnalul.ro. Accesat în .
- ^ Artileria română în date și imagini, pag. 157
- ^ Arsenal Reșița. „Obuzier calibru 152 mm”. Accesat în .
- ^ Artileria română în date și imagini, pag. 158
- ^ Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS), The Military Balance 2010, ISBN 978-1857435573
Bibliografie
modificare- en Christopher F. Foss, Artillery of the World, ISBN 0-7110-0505-2
- ro Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col, Artileria română în date și imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2010, ISBN 978-606-524-080-3
Legături externe
modificare