Deschide meniul principal
Onufrie
OnuphriusByzantineIcon4thCentury.jpg
Date personale
Născut320 e.n. Modificați la Wikidata
Etiopia Modificați la Wikidata
Decedat400 e.n. (80 de ani) Modificați la Wikidata
Siria Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Egypt.svg Egipt Modificați la Wikidata
Ocupațiecălugăr Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare12 iunie  Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți

Onufrie (în greacă Ὀνούφριος), venerat ca Sfântul Onufrie atât în Biserica Romano-Catolică, cât și în Bisericile catolice de rit oriental, Sfântul Onufrie cel Mare în Biserica Ortodoxă și Sfântul Nofer Anahoretul în Bisericile vechi orientale, a fost un pustnic creștin care a trăit în deșertul Egiptului de Sus în secolul al IV-lea sau al V-lea.[1]

Viață și legendeModificare

Onufrie a fost unul dintre Părinții pustiei care au făcut o mare impresie asupra spiritualității răsăritene în secolele al III-lea și al IV-lea, în vremea când creștinismul devenise o credință religioasă tot mai importantă a Imperiului Roman. În acest moment, mulți creștini au fost inspirați să părăsească așezările aglomerate și să plece în deșert, unde să ducă o viață de rugăciune într-un mediu natural aspru, mâncând și bând puțin și fiind înconjurați de tot felul de animale periculoase și de tâlhari.[2]

Nu se cunoaște sigur în ce secol a trăit Onufrie; relatarea lui Pafnutie Ascetul, care l-a întâlnit în deșertul egiptean, constituie unica sursă despre viața Sfântului Onufrie.[1] Chiar și autorul este incert; „Pafnutie”, un nume obișnuit de origine egipteană din Tebaida de Sus, se poate referi mai degrabă la Pafnutie de Scetis, un monah din secolul al IV-lea din Egiptului de Jos, decât la Pafnutie Ascetul.[3] „Dar Pafnutie cel Mare [adică Pafnutie Ascetul]”, scrie Alban Butler, „a relatat, de asemenea, o serie de povești despre viziuni și întâmplări miraculoase petrecute în deșert, unele dintre ele având un stil foarte asemănător cu povestea lui Onufrie“.[3]

Numele Onufrie este considerat a fi o formă helenizată a numelui copt Unnufer, provenit în cele din urmă din egipteanul: wnn-nfr care înseamnă „cel perfect” sau „cel care este permanent bun”, un epitet al zeului Osiris.[4]

O tradiție, care nu se regăsește în relatarea lui Pafnutie, afirmă că Onufrie ar fi studiat jurisprudența și filozofia înainte de a deveni călugăr lângă Teba și apoi pustnic.

Potrivit relatării proprii, ava Pafnutie a întreprins un pelerinaj pentru a studia modul de viață al pustnicilor și pentru a-și da seama dacă acesta i s-ar potrivi. Rătăcind în deșert timp de 16 zile, Pafnutie a întâlnit în cea de-a 17-a zi în pustia Ermopole un om sălbatic, care era acoperit de păr și purta un snop de frunze în jurul taliei. Înfricoșat, Pafnutie a fugit în sus pe munte, dar omul l-a chemat înapoi, strigând: „Coboară, omule al lui Dumnezeu, căci și eu sunt om, care locuiesc în deșert pentru dragostea lui Dumnezeu.”[1]

 
Sculptură în piatră deasupra intrării în mănăstirea Sf. Onufrie din Akeldama, Ierusalim (câmpul olarului). Imaginea îl arată pe Onufrie îngenunchind în fața unui înger. Aspectele sale notabile sunt barba lungă și snopul de frunze în jurul taliei.

Întorcându-se, Pafnutie a vorbit cu omul sălbatic, care s-a prezentat ca Onufrie și i-a explicat că fusese cândva călugăr la o mănăstire mare din ținutul Tebaida, dar trăia de 70 de ani ca pustnic, suferind foamete și sete extremă, precum și alte chinuri. El a spus că îngerul său păzitor era cel care l-a adus în acest loc pustiu.[2] Onufrie l-a dus pe Pafnutie în chilia sa și au vorbit până la apusul soarelui, când pâinea și apa au apărut în mod miraculos în afara chiliei pustnicului.[1]

Ei au petrecut noaptea în rugăciune, iar dimineața Pafnutie și-a dat seama că Onufrie era pe moarte. Înfricoșat, Pafnutie l-a întrebat pe pustnic dacă ar trebui să rămână ca viețuitor în chilia lui, după moartea pustnicului, dar Onufrie i-a spus: „Nu se poate, lucrarea ta este în Egipt, împreună cu frații tăi”.[1] Onufrie i-a cerut lui Pafnutie să săvârșească pentru el în Egipt o slujbă de pomenire cu ardere de tămâie. Apoi l-a binecuvântat pe călător și a murit.[1]

Din cauza pământului dur și stâncos, Pafnutie nu a putut săpa o groapă pentru mormânt și a acoperit, prin urmare, trupul lui Onufrie cu o mantie și l-a târât într-o crăpătură dintr-o stâncă. După înmormântare, chilia lui Onufrie s-a dărâmat, ceea ce l-a făcut pe Pafnutie să înțeleagă că era un semn că el nu ar trebui să rămână acolo.[1]

Un cercetător religios a scris că viața lui Onufrie „se potrivește tiparului hagiografiei numeroșilor anahoreți sau pustnici ai deșertului... [Cu toate acestea] în ciuda predictibilității sale, Viața lui Onufrie scrisă de Pafnutie iese în evidență prin mai multe detalii unice ... anii tinereții lui Onufrie au fost petrecuți într-o mănăstire care urma regula tăcerii desăvârșite; o căprioară l-a învățat ritul și liturghia creștină. În cei șaizeci de ani trăiți în deșert, singurul vizitator al lui Onufrie a fost un înger care-l hrănea în fiecare duminică cu anafură...”[5]

VenerareModificare

 
Onufrie reprezentat ca un „om sălbatic”.

Atât Bisericile Ortodoxe Răsăritene, cât și cele Catolice celebrează în mod tradițional ziua sărbătorii sale pe 12 iunie.[6] O hagiografie ulterioară în limba greacă a Sf. Onufrie menționează că sfântul a murit în 11 iunie; cu toate acestea, ziua sa de prăznuire a fost celebrată pe 12 iunie în calendarele ortodoxe răsăritene încă din vremurile cele mai vechi.

Legenda Sfântului Onufrie a fost reprezentată în camposanto-ul (cimitirul monumental) din Pisa, iar la Roma, a fost construită în secolul al XV-lea o o biserică în onoarea sa, Sant’Onofrio, pe Dealul Janiculan.[7]

Potrivit lui Antonie, arhiepiscopul Novgorodului, autorul mai multor scrieri în jurul anului 1200 d.Hr., capul Sf. Onufrie a fost păstrat în biserica Sfântul Acindin (Akindinos) din Constantinopol.[8]

Timp de câteva decenii, seminariștii ortodocși din Polonia își începeau pregătirea spirituală la mănăstirea Sf. Onufrie din Jabłeczna. Se spune că sfântul însuși a ales acel loc, arătându-se acum aproape patru sute de ani pescarilor de pe malurile râului Bug și lăsându-le o icoană a lui.[2]

Există o mănăstire dedicată sfântului la Ierusalim. Mănăstirea este situată la capătul îndepărtat al văii Gai Ben Hinnom (Gehenna), aproape de locul unde s-a aflat cimitirul celui de-al doilea templu evreiesc, și este construită printre multe gropi funerare tipice acelei perioade. Mănăstirea marchează, de asemenea, zona Hakeldama, locul unde s-ar fi spînzurat Iuda Iscarioteanul.

Sfântul Onufrie a fost venerat la München, la Basel și în sudul Germaniei, iar umanistul din Basel Sebastian Brant (care și-a numit propriul fiu Onuphrius)[9], a publicat o broșură intitulată Lauda Divinului Onufrie și a altor Sfinți Pustnici ai Deșertului.[9] Onufrie a fost reprezentat într-un tablou din 1520 al lui Hans Schäufelein.[10]

ArtăModificare

 
Battistello Caracciolo, Galleria Nazionale d'Arte Antica, Roma
 
Fresca Sf. Onufrie (în stânga) în Biserica Șarpelui.

Imaginile Sfântului Onufrie au fost combinate cu cele ale „omului sălbatic” medieval.[11] El este reprezentat în artă ca un om sălbatic acoperit complet de păr, purtând un brâu de frunze.[7]

El este înfățișat în Biserica Șarpelui (Yilanlı Kilise) din muzeul în aer liber al văii Göreme din Cappadocia, Turcia.[12]

El a devenit patronul țesătorilor datorită faptului că a fost înfățișat „îmbrăcat doar cu propriul său păr abundent și cu un brâu de frunze”.

El (S. Onofrio) a fost numit co-sfânt patron al orașului Palermo în 1650.

Variante de numeModificare

Numele lui apare într-un mod foarte variat ca Onufrie, Onufrius sau Onofrei, iar în diferite limbi ca Onofre (portugheză, spaniolă), Onofrio (italiană) etc. În arabă, sfântul a fost cunoscut sub numele de Abū Nufir (în arabă ابو نفر ) sau ca Nofer (în arabă نوفر ), care, pe lângă faptul că este o variantă a numelui Onufriem înseamnă și „erbivor”.[8] Onufrie este uneori anglicizat ca Humphrey, un nume fără legătură căruia i se dă de obicei o etimologie germanică.

FolclorModificare

Sicilienii se roagă Sf. Onufrie atunci câna au pierdut ceva. Rugăciunea are mai multe variante, dar sunt menționate în general proprietățile miraculoase ale părului Sf. Onufrie. Se acceptă faptul că repetând rugăciunea atunci când se caută ceva (de ex. cheile, un inel sau orice altceva), se va găsi astfel mai ușor.

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f g Butler, p. 94.
  2. ^ a b c Venerable Onuphrius the Great”, Ukrainian Orthodoxy
  3. ^ a b Butler, pp. 95-96.
  4. ^ Gardiner, Alan H. (). „The Egyptian Origin of Some English Personal Names”. Journal of the American Oriental Society. 56 (2): 189–97. Bibcode:1964JAOS...84..128H. doi:10.2307/594666. ISSN 0003-0279. JSTOR 594666. 
  5. ^ Peter W. Parshall; Rainer Schoch, National Gallery of Art (U.S.); Origins of European Printmaking (Yale University Press, 2005), p. 318.
  6. ^ "Venerable Onuphrius the Great", Orthodox Church in America
  7. ^ a b Butler, p. 96.
  8. ^ a b „Sant' Onofrio su santiebeati.it”. Santiebeati.it. Accesat în . 
  9. ^ a b Peter W. Parshall; Rainer Schoch, National Gallery of Art (U.S.); Origins of European Printmaking (Yale University Press, 2005), 319.
  10. ^ „Art.com - Bridgeman Collection”. www.bridgemanartondemand.com (în engleză). Accesat în . 
  11. ^ National Gallery of Art | Press Office Arhivat 2008-08-30 la Wayback Machine.
  12. ^ T.C. Nevșehir Valiliği[nefuncțională]

BibliografieModificare

  • Alban Butler, Paul Burns; Butler’s Lives of the Saints (Continuum International Publishing Group, 2000)

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Onufrie