Organ pectinat
Un organ pectinat (din latina pectinatus = pectinat; pecten = pieptene, creastă) este un organ vegetal sau animal cu segmente subțiri dispuse ca dinții unui pieptene, aspect întâlnit în dispunerea frunzelor pe ramurile de la bradul european (Abies pectinata), broscariță (Potamogeton pectinatus), peniță (Myriophyllum spicatum, Myriophyllum verticillatum) sau spiculețele distanțate, pectinat-imbricate de la pirul crestat (Agropyron cristatum subspecia pectinatum). Antenele la unele insecte pot fi pectinate și bipectinate, cu aspect de pieptene, de ex. la masculii unor lepidoptere (Lymantriidae).
Bibliografie
modificare- Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Dicționar enciclopedic de biologie. Editura ALL Educational. 2007
- Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005