Osatură
Osatura însumează totalitatea elementelor și pieselor longitudinale și transversale care formează structura de rezistență a navei.
După modul cum sunt alcătuite și dispuse elementele de rezistență față de principalele plane de referință ale navei, se deosebesc două feluri de elemente de osatură: longitudinală și transversală. Osatura navei se confecționează din lemn sau din metal după felul și destinația navei.
Osatura longitudinală
modificareOsatura longitudinală este alcătuită din următoarele elemente:
- carlingă – grindă montată pe fundul navei paralelă cu contrachila și leagă între ele coastele
- chilă - piesă situată longitudinal pe fundul navei care se întinde pe toată lungimea de la pupa la prova
- contrachilă - dublează chila pe toată lungimea ei cu scopul de a întări fundul navei
- curenți de punte - elemente care susțin, întăresc și leagă între ele puntea
- etambou - prelungirea chilei la pupa
- etravă - prelungirea chilei care se curbează și se îndreaptă în sus, vertical sau oblic la extremitatea prova.
- muradă - stringher care leagă capetele superioare ale coastelor
- stringheri (curenți de bordaj) - elemente dispuse de-a lungul bordurilor
Osatura transversală
modificareOsatura transversală are următoarele piese:
- coastă - element de rezistență care dă și menține forma corpului navei, fixat de chilă la distanțe intercostale
- traversă - grindă care unește capetele superioare ale coastelor pe toată lungimea navei
- varangă - dublează coastele cu scopul de a da o rezistență mai mare fundului navei.
Vezi și
modificareBibliografie
modificare- Anton Bejan, Mihai Bujeniță, Dicționar de marină, București, Editura Militară, 1979
- Ilie Manole, Gh. Ionescu: Dicționar Marinăresc, București, Editura Albatros, 1982