Osul semilunar
Semilunarul sau osul semilunar (Os lunatum) este al doilea os, dinafară înăuntru, dintre cele 4 oase ale primului rând (antebrahial) de oase carpiene, situat medial de scafoid. Are o formă semilunară (de unde și numele).
Prezintă 6 fețe: superioară, inferioară, medială, laterală, palmară și dorsală.
- Fața superioară (proximală) este articulară și convexă. Ea se articulează cu fața articulară carpiană a radiusului (Facies articularis carpi radii).
- Fața inferioară (distală) este concavă. Inferior are o față articulară concavă care se articulează cu osul capitat (Os capitatum), iar medial de aceasta o fațetă articulară mai strâmtă, care se articulează cu osul cu cârlig (Os hamatum).
- Fața laterală (radială) are o față articulară care se articulează cu scafoidul (Os scaphoideum).
- Fața medială (ulnară) se articulează cu piramidalul (Os triquetrum).
- Fața palmară (anterioară) nearticulară este rugoasă, neregulată și mai întinsă decât fața dorsală.
- Fața dorsală (posterioară) nearticulară este rugoasă, neregulată.
Fața palmară și fața dorsală prezintă numeroase orificii vasculare.
Bibliografie
modificare- Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică (cu aplicațiuni medico-chirurgicale) de Victor Papilian. Ediția III-a. Vol. I. Generalități, osteologie, artrologie, miologie. Sibiu, editura "Dacia Traiana" S. A. 1942
- Victor Papilian. Anatomia omului. Volumul I – Aparatul locomotor. Ediția a XI-a, revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu. Editura ALL, 2006
- Z. Iagnov, E. Repciuc, I. G. Russu. Anatomia omului. Aparatul locomotor. Editura Medicală. București. 1962
- Viorel Ranga. Anatomia omului, vol. 2 - Membrele. Editura: CERMA. 2002
- Mihail Ștefaneț. Anatomia omului. Volumul I. Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2007