Intoxicație

(Redirecționat de la Otrăvire)

Intoxicația (otrăvirea) este o stare patologică, fiind un rezultat al acumulării unor substanțe toxice în organism. Acestea pot să fie după origine: intoxicație exogenă, când toxicul provine din afară, sau intoxicație endogenă, când substanțele toxice sunt produse în anumite stări patologice de organism. O intoxicație în general se manifestă prin amețeli, dureri de cap, confuzie, hiperventilație (respirație rapidă), crampe, slăbiciune, emeză, diaree, putând fi însoțite de diferite colorări a pielii sau mucoaselor, ca în cazul saturnismului sau a icterului.

Intoxicație

Există o serie de clasificări și forme ale intoxicațiilor printre cele mai importante se pot aminti, intoxicațiile alimentare, cele medicamentoase, alcoolice, sau poliintoxicații. După modul de evoluție a intoxicației, sunt forme supraacute sau acute, când intoxicația duce la moarte (exitus), în câteva minute sau zile și intoxicații cronice ce durează ani. Formele de intoxicație depind de cantitatea sau gradul de toxicitate a substanțelor nocive ajunse în organism. Una dintre cele mai frecvente intoxicații, este intoxicație alimentară, care este o stare patologică acută care apare în urma consumului unor alimente alterate, infectate cu anumiți agenți patogeni sau impurificate cu substanțe toxice. Se deosebesc intoxicații alimentare microbiene, intoxicații alimentare nemicrobiene și intoxicații alimentare cu etiologie necunoscută.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare