Wikipedia

Pădurea Pogoreloe (arie protejată)

sector reprezentativ cu vegetație silvică din Moldova
Pădurea Pogoreloe (arie protejată)
Categoria III IUCN (Monument al naturii)
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
PozițiaRaionul Grigoriopol
Republica Moldova
Coordonate47°08′52″N 29°12′01″E ({{PAGENAME}}) / 47.147707°N 29.200376°E
Suprafață5,6 ha  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Pogoreloe este un sector reprezentativ cu vegetație silvică[1] în raionul Criuleni. Este amplasat lângă satul Dubăsarii Vechi, în ocolul silvic Grigoriopol, subparcela 16H. Are o suprafață de 5,6 ha. Obiectul este administrat de Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina.[2]

Caracteristici geografice modificare

Pădurea Pogoreloe este amplasată la nord de satul Dubăsarii Vechi, la altitudinea de 23 m deasupra nivelului mării.[2] Sectorul de pădure este cuprins în lunca Nistrului, între marginea satului și malul fluviului.[3]

 
Panoramă 180°

Diversitate floristică modificare

Aria protejată a fost atribuită la categoria ecosisteme forestiere de stejar pedunculat (Quercus robur), plop (Populus alba) și salcie (Salix alba) din luncile râurilor.[4] Genofondul cuprinde 132 de specii de plante vasculare.[1]

Arbori modificare

 
Stejar pedunculat la marginea pădurii

Arboretul are o vârstă de peste 200 de ani și este unic în lunca Nistrului.[3] După origine, este considerat arboret natural fundamental. Provine de la sf. sec. al XVIII-lea – înc. sec. al XIX-lea. Înălțimea arborilor este 28 m, iar diametrul tulpinii 100 cm. Volumul masei lemnoase constituie 273 m3/ha, cu o creștere anuală de 0,4 m3/ha.[5]

Au fost identificate 15 specii de arbori:[2]

Specia predominantă este stejarul pedunculat (Quercus robur). La marginea pădurii crește arțar american (Acer negundo) și sălcioară (Elaeagnus angustifolia).[5] Celelalte specii enumerate sunt reprezentate de exemplare solitare.[2]

Arbuști modificare

În pădurea Pogoreloe cresc 12 specii de arbuști:[2]

Ierburi modificare

Au fost înregistrate 105 specii de plante ierboase:[2][1]

Două dintre aceste specii sunt plante rare: lușca (Ornithogalum boucheanum) și umbra-iepurelui (Asparagus tenuifolius).[1]

Analiza florei modificare

Din perspectiva taxonomică, speciile de plante din pădurea Pogoreloe aparțin la 110 genuri și 49 de familii. Cele mai numeroase familii sunt Rosaceae (14 specii), Lamiaceae (13 specii), Asteraceae (10 specii), Poaceae (9 specii), Ranunculaceae (7 specii) și Fabaceae (6 specii). Cinci familii includ câte 3-5 specii, iar celelalte 34 de familii includ câte 1-2 specii de plante vasculare.[6]

Alte tipuri de analiză a florei sunt prezentate în următorul set de grafice:[6][7]

bioforme indici de umiditate indici de temperatură indici de reacție a solului[N 1] geoelemente



 

     hemicriptofite (44%)

     fanerofite (21%)

     terofite (20%)

     geofite (15%)


 

     mezofite (39%)

     xeromezofite (16%)

     mezohidrofite (5%)

     heromezofite → hidrofite[N 2] (18%)

     mezofite → hidrofite[N 3] (14%)

     ultrahigrofite, herofite și amfitolerante (9%)



 

     mezoterme (61%)

     moderat termofile (8%)

     anfitolerante (16%)

     mezoterme-termofile[N 4] (13%)

     altele (2%)




 

     slab acid-neutrofile (34%)

     eurionice (32%)

     acid-neutrofile (24%)


 

     eurasiatice (56%)

     europene (27%)

     cosmopolite (5%)

     circumpolare (4%)

     pontice (5%)

     mediteraneene (2%)

     adventive (2%)

  1. ^ Exigențele față de reacția solului coincid în mare măsură cu cele din Grădina Turcească
  2. ^ specii cu amplitudine ecologică mai largă, de la heromezofite la hidrofite
  3. ^ specii cu amplitudine ecologică mai restrânsă, de la mezofite la hidrofite
  4. ^ specii cu amplitudine mezoterme-termofile

Comunitățile vegetale au fost atribuite la asociația Aceri campestre–Quercetum roboris Bulokhov et Solomeshsh 2003.[1]

Statut de protecție modificare

Aria protejată Pogoreloe este o suprafață reprezentativă de pădure de luncă caracteristică pentru pădurile din lunca Nistrului de Jos. Datorită compoziției floristice și peisagistice, este considerată o suprafață de pădure valoroasă.[8] Genofondul cuprinde 132 de specii de plante vasculare,[2] dintre care două sunt rare.[1]

Obiectivul a fost luat sub protecția statului prin Hotărîrea Sovietului de Miniștri al RSSM din 8 ianuarie 1975 nr. 5, care a atribuit zona la categoria ariilor protejate de păduri valoroase.[8] Statutul de protecție a fost reconfirmat prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în anexele căreia pădurea este atribuită la categoria „Monumente ale naturii” de tip C) botanic, a) sectoare reprezentative cu vegetație silvică.[9] Conform Legii din 1998, rezervația este administrată de Gospodăria Silvică de Stat Bender,[9] între timp reorganizată în Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina.[2]

Intervenția omului este majoră, din cauza amplasării în imediata vecinătate a satului. Prin zona protejată trec câteva drumuri; astfel are loc poluarea biologică a suprafețelor adiacente. Sunt abundente plantele ruderale. Este practicat pășunatul, solul fiind afectat în mai multe locuri. Pot fi observate fâșii în care a fost extras solul fertil cu tot cu plante.[8] Tulpinile și ramurile mai multor arbori sunt afectate, iar scorburile nu sunt prelucrate sau astupate. Stejarul pedunculat, edificatorul comunității vegetale, poate fi considerat o specie amenințată.

Pentru optimizarea conservării diversității plantelor, este necesar de întreprins mai multe acțiuni:[8]

  • de limitat accesul animalelor domestice pe teritoriul rezervației
  • de redus numărul drumurilor și de amenajat zone de agrement în locuri care să nu influențeze puternic vegetația parcului
  • de eliminat specia invazivă de arțar american (Acer negundo)
  • de extins suprafața ariei protejate[1]
  •  
    Drum de țară la marginea ariei protejate
  •  
    Exemplar uscat de stejar pedunculat
  •  
    „Strict interzisă tăierea ilicită a pădurilor”
  •  
    Marginea de vest; malul Nistrului se observă în stânga

Note modificare

  1. ^ a b c d e f g Postolache & Lazu 2018, p. 195.
  2. ^ a b c d e f g h Postolache & Lazu 2018, p. 194.
  3. ^ a b Postolache 2011, p. 31.
  4. ^ Postolache, Gheorghe (). „Probleme actuale de optimizare a rețelei ariilor protejate pentru conservarea biodiversității în Republica Moldova”. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe biologice, chimice și agricole (4(289)): 3-17. 
  5. ^ a b Postolache 2011, p. 32.
  6. ^ a b Postolache 2011, p. 33.
  7. ^ Postolache 2011, p. 34.
  8. ^ a b c d Postolache 2011, p. 35.
  9. ^ a b „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 

Bibliografie modificare

  • Postolache, Gheorghe (iunie 2011). „Aria protejată Pogoreloe” (PDF). Mediul Ambiant (3 (57)): 31-35. Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în . 
  • Postolache, Gheorghe; Lazu, Ștefan (). Ariile naturale protejate din Moldova. Grădina Botanică Naț. (Inst.) „Alexandru Ciubotaru”. Vol. 3: Rezervații silvice. Știința. p. 194-195. ISBN 978-9975-85-151-0. 

Legături externe modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pădurea_Pogoreloe_(arie_protejată)&oldid=15193287