Pachydectes
Pachydectes este un gen dispărut de biarmosuchian din ordinul terapsidelor, care face parte din familia Burnetiidae. Specia tip a acestuia, Pachydectes elsi, a fost denumită și clasificată în anul 2006.[1] Exemplarul holotip (BP/1/5735) a fost descoperit în stratele grupului Beaufort din Africa de Sud, datând din permianul mijlociu. Fosila constă dintr-un craniu incomplet, fără mandibulă, comprimat lateral, care prezintă o îngroșare osoasă caracteristică în prelungirea caninilor superiori.[1] Este considerat, împreună cu Bullacephalus, printre membrii cei mai vechi ai grupului Burnetiamorpha cunoscuți până în prezent.[2]
Pachydectes Fosilă: Permian mijlociu | |
---|---|
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Clasă: | Synapsida |
Ordin: | Therapsida |
Subordin: | †Biarmosuchia |
Familie: | †Burnetiidae |
Gen: | †Pachydectes Rubidge, Sidor & Modesto, 2006 |
Specia tip | |
†Pachydectes elsi | |
Modifică text |
Denumirea științifică a genului provine din limba greacă veche și este formată din cuvintele pachys (παχύς, însemnând „gros”) și dektes (δήκτης, însemnând „mușcător”, „care mușcă”), cu referire la mușcătura redutabilă a acestui carnivor.
Dimensiunile craniului păstrat (aproximativ 35 cm) sugerează că animalul căruia i-a aparținut era unul din cei mai mari reprezentanți ai familiei Burnetiidae, cu o lungime care atingea probabil în jur de 2 m.[2]
Referințe
modificare- ^ a b Rubidge, B.S.; Sidor, C.A.; Modesto, S.P. (). „A new burnetiamorph (Therapsida: Biarmosuchia) from the Middle Permian of South Africa”. Journal of Paleontology. 80 (4): 740–749. doi:10.1666/0022-3360(2006)80[740:ANBTBF]2.0.CO;2.
- ^ a b Palaeocritti - a guide to prehistoric animals. Pachydectes elsi. Accesat la 18.06.2015.