Palatul din Rujanî
Palatul din Rujanî (în belarusă палац у Ружанах)[1] este un palat ruinat din satul Rujanî, raionul Prujanî, regiunea Brest, în vestul Bielorusiei. Între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, Rujanî, numit atunci Różany (în poloneză), a fost palatul familiei Sapieha. În prezent[când?], castelul este în curs de reconstrucție, poarta ornată a palatului și clădirea de intrare fiind deja restaurate.
Palatul din Rujanî | |
La porta del palau reconstruïda el 2012 | |
Clădire | |
---|---|
Tip | Palat |
Stil arhitectural | Baroc, Clasicism |
Oraș | Rujanî |
Țară | Belarus |
Coordonate | 52°51′36″N 24°53′46″E / 52.86°N 24.896°E |
Construcție | |
Începută | 1784 |
Echipa de proiectare | |
Arhitect | Jan Samuel Becker |
Modifică date / text |
Istoric
modificarePalatul și-a început viața la sfârșitul secolului al XVI-lea ca reședință a lui Lew Sapieha, fiind finalizat în 1602. [2] Reședința Sapieha a fost distrusă în timpul luptei interne din Marele Ducat al Lituaniei, când a fost atacat de către forțele lui Michał Serwacy Wiśniowiecki în 1700.
Palatul Rujanî a fost reconstruit ca o măreață reședință neoclasică în anii 1770 de către Aleksander Michał Sapieha, care a folosit serviciile arhitectului Jan Samuel Becker din Saxonia, ce a plasat palatul într-un parc englez. [2] În afară de palat, au mai existat un teatru (construit între 1784-1788), o oranjerie și alte câteva clădiri. Becker a proiectat, de asemenea, biserica locală (reconstruită în anii 1850).
Până la vizita regelui Stanisław al II-lea din 1784, lucrările la palat au fost suspendate. Bunurile familiei Sapieha au fost naționalizate în urma Revoltei din noiembrie (1831). Trei ani mai târziu, ansamblul palatului a fost vândut pentru a fi utilizat ca fabrică de țesături. [3]
În 1914, palatul a fost incendiat accidental de către lucrătorii din fabrică. Primul război mondial și dificultățile financiare ulterioare au împiedicat restaurarea clădirii până în 1930, însă palatul parțial restaurat a devenit o ruină din nou în numai cincisprezece ani, ca urmare a celui de-al doilea război mondial. Poarta ornată a palatului a supraviețuit și a fost recent restaurată.
Note
modificare- ^ „Castelul Ruzhany de pe site-ul oficial al Republicii Belarus”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „Land of Ancestors: Ruzhany Palace”. Accesat în .
- ^ „Ruzhany Palance under the ownership of the Pines family”. Accesat în .