Parcul Național Jigme Dorji

Parcul Național Jigme Dorji
Categoria II IUCN (Parc național)
PozițiaGasa, Paro, Punakha, Thimphu, Wangdue Phodrang, Bhutan
Coordonate27°45′N 89°31′E ({{PAGENAME}}) / 27.75°N 89.52°E
Suprafață4.316 km²  Modificați la Wikidata
WebsiteBhutan Trust Fund for Environmental Conservation

Parcul Național Jigme Dorji (JDNP),[1] numit după călugărul Jigme Dorji Wangchuck, este al doilea cel mai mare parc național din Bhutan. Ocupă aproape în întregime districtul Gasa, precum și zonele de nord ale districtelor Thimphu, Paro, Punakha și Wangdue Phodrang. A fost întemeiat în anul 1974 și se întinde pe o suprafață de 4.316 km², cuprinzând toate cele trei tipuri de climat din Bhutan, și include altitudini de circa 1.400 până la 7.000 de metri. În jur de 6.500 de persoane trăiesc în interiorul parcului în aproximativ 1.000 de gospodării, întreținându-se din creșterea plantelor și animalelor.[2][3]

Flora și fauna

modificare

Parcul asigură adăpost pentru 37 de specii de mamifere, incluzând câteva specii pe cale de dispariție, amenințate sau vulnerabile, precum takinul, leopardul zăpezilor, leopardul de copac, tigrul bengalez, Pseudois nayaur, Moschus fuscus, Ursus thibetanus laniger, panda roșu, Cuon alpinus alpinus și Prionodon pardicolor. Găzduiește și leopardul indian, Capricornis thar, Rusa unicolor, muntiacul, Naemorhedus goral, marmota himalayană, Ochotona himalayana și mai mult de 300 de specii de păsări. Este singurul parc din Bhutan unde takinul, macul albastru, corbul și copacul cypress trăiesc împreună.[2][3]

Locuri culturale

modificare

Jigme Dorji conține și locuri de semnificație economică și culturală. Muntele Jomolhari și muntele Jitchu Drake sunt venerați ca locuințe ale zeității locale. Fortărețele clădirilor Lingshi Dzong și Gasa Dzong sunt locuri cu importanță istorică. Râurile Mo Chhu, Wangdi Chhu și Pa Chhu izvorăsc în lacurile glaciare din parc.[3][4]

Ghețarii

modificare
 
Vârfurile munților Himalaya văzute din parc

Parcul Național Jigme Dorji acoperă aproape în întregime districtul Gasa, incluzând majoritatea satelor din Lunana și Laya. Aceste grupuri de sate sunt locul formării celor mai notabili ghețari din Bhutan. Ghețarii s-au dezghețat semnificativ de-a lungul istoriei înregistrate, din cauza inundaților provocate de lacurile glaciare. În funcție de anotimp, în parc activează tabere temporare de muncitori pentru a reduce nivelul apelor cu scopul de a domoli inundațiile care amenință localitățile din aval.[5]

  1. ^ „Dofps”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b „Parks of Bhutan”. Bhutan Trust Fund for Environmental Conservation online. Bhutan Trust Fund. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b c „Jigme Dorji National Park”. Himalaya 2000 online. Bhutan Travel Guide. Accesat în . 
  4. ^ „Parks” (PDF). Protected Areas Programme. 9 (3). IUCN – The World Conservation Union. octombrie 1999. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Pelden, Sonam (). „Thorthormi water level brought down”. Bhutan Observer online. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare