Peștera V5

Geografie
Peștera V5
Localizare	Padiș, Județul Bihor, Munții Apuseni, România
Lungime	19 km
Adâncime	-653 m
Altitudine	1450 m
Descoperire	1986
Geologie	Calcar
Număr de intrări	2
Alte informații
Peșteră activă
Modifică date / text

Peștera V5 cunoscuta si ca Avenul V5 sau Avenul din Fața Muncelului este a doua cea mai adâncă peșteră din România și pe cale să devină și cea mai lungă.

Localizare

Peștera V5 este situată pe platoul carstic Padiș în depresiunea Vărășoaia, de unde și inițiala numelui. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul ce duce la Peștera Cetatea Rădesei.

Istoric

A fost descoperită în anul 1986 de speologul orădean Paul Damm, de la Clubul Z Oradea și explorată de-a lungul anilor de speologi de la Politehnica Cluj, cluburile orădene Z, Cristal și alte cluburi din țară. La descoperire P. Damm și M. Damm, degajează intrarea și după o nouă decolmatare efectuată la -5, se atinge o strâmtoare severă situată la -13. În septembrie 1987 se trece prin derocare de acest obstacol și se avansează până la -31.

În perioada iulie 1988 - ianuarie 1989 se forțează două strâmtori, ultima dintre ele necesitând o muncă de peste 40 de ore pentru a putea fi depășită. Sunt interceptate Complexul Sălilor Mari, Gal. Meandrului și Rețeaua Paralelă.

În august 1988 are loc prima acțiune de cartare, măsurându-se 300 m lungime și -104 m denivelare. În iulie 1989 se realizează topografia întregului sector cunoscut la acea dată. Concomitent încep derocările la capătul Sălii cu Aragonite (-77), reușindu-se depășirea și a acestui ultim obstacol în august 1991. În 1992 se ajunge la un sifon situat la cota -273 m până unde se măsoară o lungime de 1446 m.

În luna august 2008 se face joncțiunea între "V5" și o altă peșteră din apropiere, Frigiderul lui Gigi, creând o arie explorabilă, în galerii, care însumează, estimativ, mai mult de 50 km și care se întinde, practic, sub întreg Platoul Padiș, în toată zona turistică.

Descriere

Potențialul Peșterii V5 vine de la Platoul Padiș sub care se află. Este un bazin închis, unde apa de suprafață aproape lipsește, fiind drenată în întregime pe sub pământ în valea Galbenei și în valea Boghii. Prin colorări au fost identificate 8 bazine care comunică doar subteran. Zona este bogată în formațiuni carstice, peșteri ca Cetățile Ponorului, Lumea Pierdută, Ghețarul de la Barsa, Peștera Cetatea Rădesei, Peștera de la Căput. Sunt cîteva chei: Cheile Galbenei, Cheile Someșului Cald, Groapa Ruginoasa, doline^[1] uvale^[2], izbucuri ^[3]și ponoare^[4] etc.

Până în prezent, sunt cartografiați 18 km, dar potențialul este peste recordul celei mai lungi peșteri din țară, Peștera Vântului, de 50 de km.

Peștera cuprinde toate formele de endocarst, de la galeriile verticale spălate, pline cu septe, marmite^[5] lingurițe ^[6]. la cele orizontale, largi, populate cu toate speleotemele. Sunt prezente scurgerile parietale^[7] stalactite. stalacmite, coloane, gururi ^[8] Sunt descoperite și unicate. Clusterite cu cristale aciculare de aragonit de 25 cm lungime. Există aici galerii uscate și galerii active, săli de mari dimensiuni sau galerii strâmte, greu de parcurs. În V5 se află cea mai voluminoasă sală de peșteră din România, sala Paul Matoș, lungă de 415 m și 1,2 milioane m³.

Nu a fost publicată încă harta și o descriere amănunțită a peșterii, acestea fiind în progres^[când?]. Peștera V5 poate să deschidă o perspectivă foarte importantă pentru Platoul Padiș, legată de turismul speologic de platou, cunoscut fiind faptul ca Platoul Padiș are foarte multe peșteri, dar niciuna amenajată pentru turism de masă. Ea este importantă nu numai pentru faptul că este foarte lungă și cea mai adâncă din România, ci și pentru relieful și formațiunile interioare, care reprezintă o atracție turistică deosebită, atât pentru vizitatori, cât și pentru speologi.

Condiții de vizitare

Peștera V5 poate fi vizitată de echipe de speologi experimentați și necesită echipament de explorare complet: costume impermeabile, cizme, corzi, coborâtoare, blocatoare...

Biologie

Fauna este relativ bogată, incomplet studiată. A fost identificat coleopterul Pholeuon (s. str.) knirschi cetatensis.

Vezi și

Note

^ Formă de dizolvare a calcarului ca o pâlnie de la câțiva metri la un km
^ uniuni de doline care formează relief negativ , eliptic
^ apariția bruscă la lumină a unui curs subteran în zone carstice.
^ Dispariția în subteran a unui curs de apă în regiune carsică
^ Marmitele sunt excavații circulare, de dimensiuni variate, de la câțiva centimetri la 3—4 m diametru, situate de obicei în podeaua galeriilor . Marmitele sînt formate prin mișcarea circulară a apei ce antreneaza nisip și pietre și care, rostogolite violent și mereu în același sens, sapă și lustruiesc stânca. În toate marmitele se găsesc pietre șlefuite, mai mult sau mai puțin sferice și nisip. Foarte adesea marmitele se găsesc la piciorul cascadelor și se dispun în lanț, unele sub altele, cu mici denivelări între ele. Marmitele nu se găsesc exclusiv în peșteri. Ele apar și în văile de suprafață, în calcare sau alte roci.
^ Lingurițele sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Lingurițele sunt excavațiuni de 3 —30 cm largime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor. Ele au o parte mai lină si cealalta mai abruptă, iar creasta despartitoare dintre două excavații relativ ascuțită. O scobitură de acest tip nu apare niciodată singură, ca la excavațiile de rodaj, ci într-o grupare, astfel încât depresiunile se îmbucă perfect unele în altele, fiind separate de creste. Adâncimea dintre creastă și fundul excavației nu este mare, variind de la câțiva milimetri la maximum doi centimetri; exista de altfel o proporționalitate între largimea și adâncimea unei lingurite
^ Depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran
^ Gururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme

Bibliografie

Federatia Romana de Turism Alpinism, Comisia Centrala de Speologie Sportiva - colectia Buletinului speologic informativ
Marcian Bleahu, Ioan Povara - Catalogul pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
Cristian Goran - Catalogul sistematic al pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
colectia revistei Speotelex

Legături externe

Sistemul Vărășoaia - (V5 - V24)
Cetățile Ponorului Arhivat în 22 august 2009, la Wayback Machine.
Obiective turistice Muntii Apuseni
Complexul carstic Cetățile Ponorului
Cetățile Ponorului
Imagini de la Cetățile Ponorului Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
Huda lui Papara. PAGINA OFICIALA Arhivat în 19 octombrie 2010, la Wayback Machine.

[1] Formă de dizolvare a calcarului ca o pâlnie de la câțiva metri la un km

[2] uniuni de doline care formează relief negativ , eliptic

[3] riția bruscă la lumină a unui curs subteran în zone carstice.

[4] Dispariția în subteran a unui curs de apă în regiune carsică

[5] Marmitele sunt excavații circulare, de dimensiuni variate, de la câțiva centimetri la 3—4 m diametru, situate de obicei în podeaua galeriilor . Marmitele sînt formate prin mișcarea circulară a apei ce antreneaza nisip și pietre și care, rostogolite violent și mereu în același sens, sapă și lustruiesc stânca. În toate marmitele se găsesc pietre șlefuite, mai mult sau mai puțin sferice și nisip. Foarte adesea marmitele se găsesc la piciorul cascadelor și se dispun în lanț, unele sub altele, cu mici denivelări între ele. Marmitele nu se găsesc exclusiv în peșteri. Ele apar și în văile de suprafață, în calcare sau alte roci.

[6] Lingurițele sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Lingurițele sunt excavațiuni de 3 —30 cm largime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor. Ele au o parte mai lină si cealalta mai abruptă, iar creasta despartitoare dintre două excavații relativ ascuțită. O scobitură de acest tip nu apare niciodată singură, ca la excavațiile de rodaj, ci într-o grupare, astfel încât depresiunile se îmbucă perfect unele în altele, fiind separate de creste. Adâncimea dintre creastă și fundul excavației nu este mare, variind de la câțiva milimetri la maximum doi centimetri; exista de altfel o proporționalitate între largimea și adâncimea unei lingurite

[7] Depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran

[8] Gururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]