Peștera din Valea Geogelului

Peștera din Valea Geogelului
Geografie
Localizarecomuna Râmeț, județul Alba
Lungime520 m
Adâncime+ 52 m
Altitudine894 m.d.M.
Descoperire1980
GeologieCalcar
Număr de intrări1
Alte informații
Peșteră activă

Peștera din Valea Geogelului, cunoscută și sub numele de P.11, este o peșteră medie ca dimensiuni dar foarte bogată în speleoteme.

LocalizareModificare

Peștera este situată în Munții Trascăului în apropierea cătunului Brădești, comuna Râmeț. În centrul cătunului se intersecteazâ două drumuri, Râmeț - Ponor și Sălciua - Cheia. Plecând pe acesta din urmă spre sud, spre Cheia după nici 1,5 km se ajunge la o confluență a pârâului pe care coborâm cu un altul ce vine din stânga. Se urmărește acesta din urmă, în amonte. E o zona salbatică, fără potecă. Dupa 300 m de urcare dificilă, 100 m diferență de nivel, se ajunge la baza unui perete de calcar înalt de 60-100 m. Apa apare de obicei printre bolovanii așezați la 200 m mai jos de baza peretelui. După ploi puternice sau la topirea zăpezilor, apa apare chiar la baza peretelui pe gura peșterii.

IstoricModificare

Peștera a fost descoperită prin decolmatarea intrării de echipa de speologi de la Polaris Blaj (Floarea si Teo Ludusan, Victor Ciufudean si Iosif Pop) Cartarea a fost facută o luna mai târziu de Viorel si Teo Ludusan.

DescriereModificare

Este o peșteră debitoare[1] cu o intrare artficială foarte îngustă După câțiva metri ea se lărgește prezentând caracteristicile unei galerii active. Sunt evidente urme de dizolvare freatică pe pereți și tavan (septe). Dar după câțiva zeci de pași galeria părăsește activul într-o pantă abruptă. Imediat apar speleoteme de toate formele și culorile. Stalactite de toate grosimile începând cu cele mai fine macaroane, coloane și stalagmite, scurgeri parietale[2], scurgeri de montmilch[3],gururi[4], cristalcite[5] și draperii de culori de la alb imaculat la galben, roșu sau brum cu negru. Pe lateralul galeriei apar balcoane sau mici continuări orizontale. Peștera este superficial explorată. Atât galeria activă de la baza, cât și hornurile din final pot oferi surprize exploratorilor perseverenți.

Condiții de vizitareModificare

Pestera este dificil de găsit. Pe timp de ploaie sau topirea zăpezilor nivelul apei crește rapid și inundă intrarea. Orice explorare se face cu om lăsat afară pentru alertă meteo. Sunt necesare surse de iluminat, coardă de asigurare. Atenție la formațiunile fragile.

BiologieModificare

Nu au fost făcute decât observații preliminare. Deoarece peștera a fost total izolată, sunt șanse ca ea să ofere surprize biospeologice.

BibliografieModificare

  • Clubului de Speologie Polaris Blaj - Arhiva

Legături externeModificare

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ Peștera debitoare este peștera pe gura căreia iese un rîu subteran
  2. ^ Scurgeri parietale sunt depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran
  3. ^ Montmilchul este o substanță complexă ce conține cristale microscopice de carbonați de calciu și 35-75% apă. Din partea solidă, 90% reprezintă calcitul, restul fiind alți carbonați de calciu mai rar cum ar fi lublinit, hidromagnezit, huntit, la care se adaugă ceva argilă și materie organică. Studiile chimice detaliate au evidențiat in jur de 16 substanțe ce intră în compoziția montmilchului, dar geneza acestei substanțe rămâne încă necunoscută. Unii autori cred ca montmilchul se formează direct, prin precipitare, alții cred că este un produs de dezintegrare, de alterare a calcitului. Alte ipoteze prezintă ideea că bacteriile joacă un rol important în formarea montmilchului
  4. ^ Gururile, sau bazinele de planșeu, sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme
  5. ^ Cristalictitele sunt speleotemele cele mai admirate de speologi, din cauza formelor ciudate și a raritații lor. Ele se prezintă sub forma de cristale albe, translucide până la transparente, de forme foarte variate, de obicei ca baghete alungite, dar îndoite și răsucite, în mod aproape neverosimil. Unele sunt foarte subțiri, aproape filiforme, în mod obișnuit au însa diametre de l —3 cm. Adesea apar și mase compacte de calcit cristalin sau cristale dispuse în rozetă sau în mănunchiuri ce sugerează o crizantemă. Semnificativ este faptul ca baghetele cresc arareori în jos, și cel mai adesea în sus sau lateral, antigravitațional, ceea ce arată clar ca sunt rezultatul unei curgeri capilare