Petru Deleanu

(Redirecționat de la Petru al II-lea Delian)
Petru Deleanu
PetarDelyanIsProclaimedTsarOfBulgaria.jpg
Date personale
Născut988 d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat1041 (53 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman, Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
PărințiGavril Radomir al Bulgariei[*] Modificați la Wikidata
Ocupațierevoluționar Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară

Petru al II-lea Deleanu (în bulgară Петър II Делян, n. 988 d.Hr.,[1] Ungaria – d. 1041,[1] Constantinopol, Imperiul Otoman, Imperiul Roman de Răsărit) este un personaj istoric din secolul al XI-lea, rege în ținutul denumit de cronicarii vremii ca Imperiul Vlaho-Bulgar.

Persoana istoricăModificare

Despre persoana sa, cronicarii nu ne relatează prea mult. Sursele istorice scrise care ăl menționează sânt Zonaras si Kedrenos(Cedrenus) [Georgiou tou Kedrenou] un istoriograf originar din Anatolia a sec. 11, care a scris in anul 1058 lucrarea sa "Synopsis istoria" in limba greacă, de la începutul lumii până la Isaciu Comnenus. La Zonaras, care scrie 100 de ani mai târziu, el apare sub numele de "Dolianu". Kedrenos scrie, Petru Deleanu este fiul lui Romanus si nepotul lui Samuel fost rege a regatului cunoscut in istoriografie sub numele de imperiul "Bulgaro-Vlah", având pe primul său rege pe Asan, fratele lui Petru si Ioaniciu, de origine vlahă din dinastia Asan, trăgându-se din populația autohtonă vlahă a ținutului denumit "Megaloblahia" (Valahia mare) din zona Tessaliei.

Context istoricModificare

Încă înainte de dinastia celor de Asan, începută in 1186, Petru Deleanu a ajuns rege al ținutului româno(vlaho)-bulgar in 1036. Astfel relatează Kedrenos, că el fost sclav in Constantinopol, de unde a fugit in patria sa la Belgrad in Moravia, unde sânt localități situate dincolo de Istru, pe atunci cu o largă populație de etnie romanizată. El a fost fiul lui Romanus și nepotul lui Samuel, fostul rege a ținutului "Bulgaria". Fiind de origine regală, el ajuns rege in anul 1036 cedândui-se coroana de la premergătorul său Tichomir (Teichomer, Deichomerus) după aclamarea populației si a armatei, in urma unor tulburări sociale premergătoare. Mai departe scrie Kedrenos, in anii 1039-1040 el a adunat oastea sa in Thessalia, o zonă locuită pe atunci de etnia „Româilor” ziși "Blaxsi", începând un război de eliberare se sub jugul bizantin imperial de la Constantinopol, unde puterea imperială de odinioară a imperiului roman ajunse in mâna unei oligarhii grecești, dominând in mod autocratic celelalte minorități, împăratul purtând titlul de „basileus autocrator tou Romaioi”. El a deplasat oastea sa in conducerea lui Caucanus in direcția localității Dyrachium(Durrazo) unde împăratul Michael se găsea in tabără cu armata sa. Apariția surprinzătoare a oastea lui Deleanu a provocat spaimă si dezordine in armata lui Michael, încât aceștia au apucat fuga la Constantinopol, lăsând in urmă întregul lor echipament sub supravegherea lui Manuel Ibatza care l-a predat oastei lui Deleanu. O altă parte a oastei sale a trimis-o sub comanda lui Anthemius in Grecia, astfel încât a ocupat toată Tema(regiune administrativă militară) Nicopolitana in afara localității Raupaktus. In urma unei intrigi împotriva lui, Alussianus, un verișor a lui Petru, a fugit din Constantinopol si s-a alăturat lui Petru la localitatea Ostrobus. Acesta l-a trimis cu 40.000 de mii de soldați împotriva orașului Tesalonica. Însă după ce Alussianus a pierdut 15.000 de oameni după șase zile de asalt el s-a retras înapoi la Petru. Fiindu-i frică de răzbunarea lui Petru acest Alussianus a născocit un plan să se scape de Petru. La invitat la masă îmbătându-l și apoi la orbit. Fiindu-i frică de consecințele armatei si a populației, Alussianus s-a refugiat înapoi la Constantinopol. Folosind ocazia slăbirii puterii a lui Petru, împăratul Michael a intrat cu o armata mare in Tessalia si a recucerit teritoriul. Astfel s-a sfârșit, omenește jalnic, o tentativă de eliberare de sub jugul bizantin.

Terminologie istoricăModificare

In terminologia cronicarilor din evul mediu, de obicei necunoscător nativ a latinei, nu întotdeauna dar adeseori, cu termenul de "Bulgaria" si "Bulgar" este subsumată si etnia(genta) celor ce se desemnau "Rumân" si vorbeau "Rumânește", adică populația de limbă si cultură romanizată, la acea vreme la sud si la nord de Dunăre. Ei au fost denumiți in sursele grecești, preluat de la latinescul "Blacci", drept "Blaxsi" sau "Blaxoi". De unde prin preluarea exprimării slavonice "b"->"v", "xs"-> "h" sa format "vlahi". Germanii punând împreună denumirea lor pentru populația romanică "walchen", au formulat "walachen". Inițial desemnarea lor latină "Blacci" provine de la îmbrăcămintea specifică acestei grup etnic, zisă in latina vremii "blaccatta". Prima menționare scrisă a acestui exonim ca denumire a unei populații autohtone apare la Kedrenos in anul 957:

μεσον Καστοριαζ χαι Πρεσπαζ χατα ταζ λεγομεναζ Καλαζ δρυζ παρα τυου Βλαχων δοιτων

la mijloc intre Kastoria si Prespa sânt așa denumiții Stejari-Kalaz aparținând populației “Blaxoi”

NoteModificare

  1. ^ a b c d http://genealogy.euweb.cz/balkan/balkan8.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

BibliografieModificare

  • Giulermo Xylandro; „Georgii Cedrenii Anales” / 1566
  • Dumitru Athanasescu; „Istoria Romaniloru pentru Romanili d’indrepta Danubiului” / Tipografia Rosetti Bucuresci 1867
  • Treboniu Laureanu; „Istoria Romaniloru” / Tipografia Naționale Bucuresci 1873
  • Daniel Ritter; „Allgemeine Weltgeschichte” / Bruenn 1786