Pierre de Polignac

Pierre de Polignac
Pierre Marie de Polignac.jpg
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Hennebont, Bretagne, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (cancer) Modificați la Wikidata
Părinți Maxence Melchior de Polignac[*][[Maxence Melchior de Polignac |​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuPrințesa Charlotte, Ducesă de Valentinois (din ) Modificați la Wikidata
Copii Antoinette de Monaco[*][[Antoinette de Monaco (Monegasque princess (1920-2011))|​]]
Rainier al III-lea de Monaco Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (1958–1976).svg Franța
Flag of Monaco.svg Monaco Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Premii ordre de Saint-Charles[*][[ordre de Saint-Charles (Monegasque order of merit)|​]]
Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*]

Prințul Pierre de Monaco, Duce de Valentinois (franceză Duc de Valentinois; 24 octombrie 189510 noiembrie 1964) a fost tatăl Prințului Rainier al III-lea de Monaco. A fost promotor al artei, muzicii și literaturii în Monaco și a fost șeful delegației țării sale la UNESCO și la Comitetul Internațional Olimpic.

BiografieModificare

Născut la castelul Kerscamp, Hennebont, Morbihan, Franța, și a fost botezat Pierre Marie Xavier Raphaël Antoine Melchior de Polignac. A fost al patrulea fiu și cel mai mic copil al contelui Maxence Melchior Edouard Marie Louis de Polignac (1857–1936) și a soției sale de origine mexicană cu care s-a căsătorit la Paris în 1881, Susana Mariana Estefanía Francisca de Paula del Corazón de Jesús de la Torre y Mier (1858–1913).[4]

CăsătorieModificare

S-a căsătorit civil la 19 martie și religios la 20 martie 1920 la Monaco cu Prințesa Charlotte de Monaco (născută Charlotte Louise Juliette Louvet), fiica nelegitimă dar adoptată a Prințului Louis al II-lea de Monaco cu Marie Juliette Louvet.[5]

Pierre de Polignac, membru al unei ramurii a unei dintre cele mai renumite familii ducale din Franța,[6] nobili din secolul al XII-lea, duci din 1780, un descendent al favoritei reginei Maria Antoaneta, Yolande de Polatron, ducesă de Polignac), el și-a schimbat numele și blazonul în cele ale Casei Grimaldi, cu o zi înainte de nuntă.[5] A devenit supus al Prințului de Monaco la 29 februarie 1920.[5] Începând cu ziua când a avut loc căsătoria religioasă curtea din Monaco s-a referit la el ca Duce de Valentinois.

Porivit scriitorului britanic și prieten al Prințului, căsătoria nefericită a Prințului Pierre a fost complicată de homosexualitatea lui și de aventurile ei.[7] La jumătatea anilor 1920 cuplul s-a separat neoficial, Prințul Pierre locuind în apartamentul său din Paris și la o moșie situată în apropierea orașului.[8]

Prințul Pierre și Prințesa Charlotte s-au separat juridic la 20 martie 1930 la Paris și au divorțat prin ordonanța dată de Prințul Louis al II-lea la 18 februarie 1933. Divorțul a fost confirmat de un tribunal din Paris în decembrie în același an.[5][9] Interdicția de a intra în Monaco a fost ridicată în aprilie 1933 și ulterior Prințul Pierre a primit o alocație de 500.000 de franci pe an.[10][11]

El și soția lui au avut doi copii:[5]

Prințul Pierre a murit la 10 noiembrie 1964, de cancer, la spitalul american Neuilly-sur-Seine, Paris, Franța.

NoteModificare

  1. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b Pierre de Polignac, Prince of Valentinois, The Peerage, accesat în  
  3. ^ a b Pierre de Polignac de Valentinois, Genealogics 
  4. ^ Mother's full name cited in Revue des questions héraldiques, archéologiques et historiques (Conseil héraldique de France, 1905), 48
  5. ^ a b c d e Velde, Francois. The Succession Crisis of 1918. Heraldica.org. Retrieved 19 June 2010.
  6. ^ Other (non-Peer) Duchies, accessed 11 septembrie 2012
  7. ^ Michael Bloch, James Lees-Milne: The Life (John Murray, 2009), p. ??
  8. ^ „Monaco again in an Uproar”. New York Times. . Accesat în . 
  9. ^ "Revue Critique de Droit International Privé", 1934, Volume 29, page 504
  10. ^ „Monaco Ruler in Accord”. New York Times. . Accesat în . 
  11. ^ „Monaco Disputed oin Annuity Figure”. New York Times. . Accesat în .