Portal:Azerbaidjan/Destinația lunii

Baku Montage

Baku (azer. Bakı), este capitala și cel mai mare oraș din Azerbaidjan. Este localizat în partea sudică a peninsulei Abșeron. Baku modern este compus din trei părți: Vechiul Oraș (İçəri Şəhər), Noul Oraș și orașul construit de Uniunea Sovietică.

Structura orașului bogat în petrol este una rectangulară, doar în partea veche a orașului din interiorul vechei fortărețe, străzile sunt întortocheate și înguste. Noul oraș, în sudul localității, a fost construit după începerea exploatărilor masive de petrol acum un secol și are o arhitectură beaux-arts interesantă. Partea fortificată a orașului, Palatul Shirwan Shah și Turnul Fecioarei au fost înscrise în anul 2000 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.