Portal:Lagomorfe/Articol selectat/10
Iepurele arctic (Lepus othus) este o specie de mamifere din familia iepurilor, Leporidae. Nu sapă vizuini și se găsește în tundra deschisă din vestul și sud-vestul Alaskăi și Peninsulei Alaska din Statele Unite. În cea mai mare parte a anului, iepurii arctici sunt solitari, cu excepția perioadei de împerechere, în timpul căreia produc un singur rând de pui care poate consta în până la 8 pui. Printre prădători se numără păsări răpitoare și urși polari, precum și oameni care vânează specia în timpul vânătorilor sportive. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii clasifică această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.
Specia Lepus othus a fost descrisă în anul 1900 de către Clinton Hart Merriam. Speciile cu care iepurele arctic (Lepus othus) este înrudit cel mai mult sunt iepurele polar (Lepus arcticus) din nordul Canadei și Groenlanda și iepurele alb (Lepus timidus) din nordul Eurasiei, de care Lepus othus este izolată din punct de vedere geografic. Face parte din subgenul Lepus și a fost anterior inclusă în L. arcticus sau în L. timidus. Mammal Species of the World identifică L. o. othus și L. o. tschuktschorum ca subspecii valide ale L. othus, dar Hall (1981) identifică subspeciile L. o. othus și L. o. poadromus. Continuare...