Prezentatorul (film)

film polonez din 1978 regizat de Feliks Falk
Prezentatorul

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu originalWodzirej
Genpoveste de viață[*]  Modificați la Wikidata
RegizorFeliks Falk[*][[Feliks Falk (Polish film and theater director, screenwriter and playwright (1941-))|​]][1][2]  Modificați la Wikidata
ScenaristFeliks Falk[*][[Feliks Falk (Polish film and theater director, screenwriter and playwright (1941-))|​]]  Modificați la Wikidata
StudioZespół Filmowy „X”  Modificați la Wikidata
Director de imagineEdward Kłosiński  Modificați la Wikidata
MuzicaJan Kanty Pawluśkiewicz[*][[Jan Kanty Pawluśkiewicz (compozitor polonez)|​]]  Modificați la Wikidata
DistribuțieJerzy Stuhr (Lutek Danielak)
Sława Kwaśniewska[*] (Mela)
Wiktor Sadecki[*][[Wiktor Sadecki (actor polonez)|​]] (Lasota)
Michał Tarkowski[*] (Romek)
Ewa Kolasińska[*][[Ewa Kolasińska (actriță poloneză)|​]] (Iza)
Ryszard Kotys[*] (brat Danielaka)
Alfred Freudenheim[*][[Alfred Freudenheim (actor)|​]] (dyrektor)
Bohdan Krzywicki[*] (Majer)
Andrzej Urbańczyk[*][[Andrzej Urbańczyk (Polish politician and deputy (1946-2001))|​]] (estradowiec)
Jana Švandová[*][[Jana Švandová (actriță cehă)|​]] (Urszula)
Paweł Nowisz[*] (ekspedient w sklepie z telewizorami)
Mirosława Marcheluk[*] (Danka, żona Danielaka)
Marian Cebulski[*] (Myśliwiec)
Jerzy Kryszak[*][[Jerzy Kryszak (actor polonez)|​]] (Rysiek Przybylski)
Mieczysław Surwiłło[*][[Mieczysław Surwiłło |​]] (prezes spółdzielni mieszkaniowej)
Halina Wyrodek[*][[Halina Wyrodek (1946-2008 Polish actress)|​]] (gospodyni)
...încă 9  Modificați la Wikidata
Premiera[2]  Modificați la Wikidata
Durata104 min.  Modificați la Wikidata
Țara Republica Populară Polonă  Modificați la Wikidata
Filmat înCracovia  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba poloneză  Modificați la Wikidata
Prezență online

Prezentatorul (în poloneză Wodzirej) este un film dramatic polonez din 1978, regizat de Feliks Falk⁠(d), după un scenariu original propriu. Filmul, care se înscrie în mișcarea cinematografică a anxietății morale, prezintă povestea lui Lutek Danielak (Jerzy Stuhr), un prezentator aflat într-o poziție îndepărtată în ierarhia concurenților, care vrea să avanseze în carieră folosind șantajul, delațiunea și alte activități lipsite de etică.

Prezentatorul a obținut premiul „Ciorchinele de Aur⁠(d)” (Złote Grono) în cadrul Lubuskie Lato Filmowe⁠(d) de la Łagów⁠(d) (1978), iar regizorul Falk, împreună cu actorul Stuhr și cu directorul de imagine Edward Kłosiński, a primit premiul Don Quijote (Don Kichot) la același festival. Jerzy Stuhr a fost premiat pentru rolul său din acest film la Festivalul Internațional de Film de la Chicago⁠(d) (1979).[3]

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Prezentatorul de evenimente Lutek Danielak este angajat al sucursalei provinciale a companiei „Estrada” și se află într-o poziție îndepărtată (locul 6 sau 7) în ierarhia prezentatorilor-crainici. Sarcinile sale zilnice includ, printre altele, organizarea de petreceri pentru copii și pensionari și jocuri școlare. Neavând propriul apartament, locuiește într-o cameră închiriată împreună cu un coleg de serviciu, Romek Hawałka. Invidios pe colegii săi mai bine plasați, decide să încerce să obțină postul de prezentator al unui bal important care urma să fie organizat cu ocazia inaugurării Hotelului „Lux”, sperând ca acest eveniment să reprezinte un punct de cotitură în cariera lui.[3][4][5]

Directorul Departamentului Cultural promite să-l ajute pe Lutek, susținând promovarea prezentatorilor tineri, dar concurența este totuși puternică, deoarece prezentatorii mai vechi Sikora, Majer, Lasota și Myśliwiec încearcă să obțină același post. Lutek nu este însă sigur că va câștiga concursul și decide să-și elimine rivalii prin orice mijloace:[3][4][5] denunțuri anonime, șantajarea concurenților, trădarea prietenilor și chiar oferirea de favoruri sexuale. Obține informații compromițătoare despre Sikora de la fosta secretară a companiei, cu care întreține relații sexuale, și trimite denunțuri anonime împotriva acestuia, dar îl apără în cadrul ședinței pentru a nu fi bănuit ca autor al denunțurilor, ceea ce atrage simpatia directorului. Lutek se concentrează apoi asupra lui Majer și Lasota, participă la numeroase evenimente mici pentru a ieși cât mai mult în față și îl compromite până și pe cel mai bun prieten al său, Romek, căruia îi fusese promis anterior postul de crainic.[3][4]

În cele din urmă, Lutek primește sarcina de a prezenta balul visat nu datorită acțiunilor sale, ci datorită sprijinului oferit de director, care a rămas fidel promisiunii făcute lui Danielak. Prezentarea se desfășoară la un nivel înalt până când Romek, care aflase despre activitățile machiavelice ale colegului său de cameră, apare în timpul balului și îl pălmuiește în public pe Lutek.[3][4] Această palmă îl face pe Danielak să conștientizeze că, deși a avut succes și a devenit popular, a pierdut prietenia, dragostea și demnitatea umană.[3]

Distribuție

modificare

Producție

modificare

Prezentatorul a fost realizat de compania Zespół Filmowy „X”.[3] Filmările au avut loc în anul 1977 și s-au desfășurat în mai multe locuri din orașul Cracovia: Ulica Wielopole⁠(d), Sala de sport Wisła⁠(d), Hotelul Cracovia⁠(d), cartierul Dębniki⁠(d).[3] Filmul a fost realizat pe peliculă color, cu o lungime de 2900 m, și are o durată de 104 minute.[3]

Regizorul filmului, Feliks Falk⁠(d), a explicat astfel alegerea actorului Jerzy Stuhr pentru rolul principal din acest film:

Când l-am ales pe Jerzy Stuhr, m-am concentrat pe autenticitate și intensitate. Stuhr are un dar extraordinar (mai mare, cred eu, decât alți actori) de a transmite adevărul autentic. Fără a-și pierde nimic din personalitate, el se transformă ușor în alte personaje și se identifică cu ele. Prezentatorul fără Stuhr ar fi fost cu siguranță lipsit de o anumită credibilitate. Între timp, mi-am dorit ca lumea prezentată în film să fie o lume reală, tangibilă, pe care o cunoaște toată lumea și ca protagonistul – deși cu trăsături exagerate și denaturate – să fie totuși probabil. Iar Stuhr a îndeplinit perfect această sarcină.[6]

Recepție

modificare

Criticul de film Aleksander Jackiewicz a exprimat o părere pozitivă despre Prezentatorul, pentru că în opinia sa „arată [...] oameni săraci, cu necazuri, aflați în căutarea unui ban și a unui anumit succes. Pentru că lumea în care aceștia își desfășoară activitatea este deja rău construită [...]. Dar pentru a străbate această lume, ai nevoie de dinți de lup.”.[7] Potrivit criticului Ryszard Koniczek, Prezentatorul a fost „un pas uriaș înainte pentru tânărul regizor, asemănător cu renașterea unei personalități artistice. Dezinhibat, deschis la realitate și, în același timp, surprinzător de eficient din punct de vedere profesional”.[8] Bolesław Michałek⁠(d) a remarcat că filmul lui Falk „nu este subtil și nu a fost intenționat să fie, spre deosebire de W środku lata⁠(d) al aceluiași regizor. Dar filmul este superb construit, iar interpretarea actoricească a lui Jerzy Stuhr este excelentă”.[9]

Filmul a fost distins cu mai multe premii:

A fost nominalizat, de asemenea, la premiul Hugo de Aur (Gold Hugo) pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de la Chicago (1979).[10]

  1. ^ http://stopklatka.pl/film/wodzirej-1977, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b http://www.imdb.com/title/tt0078507/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c d e f g h i j pl Wodzirej în baza de date filmpolski.pl
  4. ^ a b c d „Wodzirej”, akademiapolskiegofilmu.pl 
  5. ^ a b pl Wodzirej în baza de date filmweb.pl
  6. ^ Feliks Falk⁠(d) (), „Jak reżyseruję film: cele i środki”, Kino, 12, p. 34 
  7. ^ Aleksander Jackiewicz (), „Stuhr”, Kino, 9, p. 15-16 
  8. ^ Ryszard Koniczek (), „Zła gorączka”, Kino, 7, p. 11 
  9. ^ Bolesław Michałek (), The modern cinema of Poland, Bloomington: Indiana University Press, p. 62, ISBN 025320481X, OCLC 16871825 
  10. ^ „Wodzirej (1978) - Awards”, IMDb, accesat în  

Legături externe

modificare