Deschide meniul principal
Prințul Francisco José de Braganza

Prințul Francisco José de Braganza (7 septembrie 1879 – 15 iunie 1919) a fost membru al ramurii exilate a Casei de Braganza și ofițer în armata austro-ungară. În timpul vieții a fost implicat într-o serie de incidente, de la scandaluri sexuale la escrocherii. Numele lui complet a fost Francisco José Maria Gerardo Jorge Humberto Antonio Henrique Miguel Henrique Gabriel.[1]

Cuprins

BiografieModificare

 
Prințul Francisco (stânga) împreună cu tatăl său Miguel, Duce de Braganza, fratele său Miguel și sora sa Maria Theresia.

Francisco s-a născut la Meran, Austria (astăzi Italia) ca al doilea fiu al pretendentului miguelist la tronul Portugaliei, Miguel, Duce de Braganza și a primei lui soții, Prințesa Elisabeta de Thurn și Taxis. A fost numit după nașul său, împăratul Francis Joseph I al Austriei.[2] Tatăl Prințului Miguel a fost șeful casei regale portugheze care era exilate. Exilul a fost rezultatul legii portugheze de exil din 1834 și constituția din 1838, prin care s-a spus că în 1828 bunicul său Miguel I al Portugaliei a uzurpat tronul Portugaliei de la nepoata sa, regina Maria a II-a. Bunicul lui a domnit ca rege până în 1834 când Maria a II-a a fost restaurată. Copiii au fost numiți Prinț și Prințesă până în 1920 când căsătoria Prințului Miguel a fost declarată non dinastică.[3]

Ca și tatăl său, Francisco a urmat o carieră în armată și a servit într-un regiment în armata austro-ungară. În octombrie 1900, în timp ce era locotenent de husari, a fost pedepsit de către nașul său austriac împăratului Francisc Iosif, după ce l-a provocat pe un bătrân colonel care l-a chemat la ordine pentru o încălcare a normelor armatei. Ca rezultat, el a fost eliminat de la husari și transferat la un regiment de dragoni și trimis să își îndeplinească îndatoririle de poliție în satele sărace și pustii, de-a lungul frontierei austro-ruse.[4]

Scandalul homosexualModificare

În august 1902 Francisco José era la Londra pentru a participa la încoronarea regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit. La 11 septembrie a fost pus sub acuzare de Tribunalul Penal Central pentru că a comis un act de indecență între bărbați cu un băiat de cincisprezece ani.[5] Un martor a afirmat că a făcut o gaură în ușa dormitorului și că prin gaură i-a văzut pe Francisco José și pe adolescentul de 15 ani angajați în activitate sexuală într-o casă din Lambeth. Mărturia martorului a fost contrazisă de poliție care a spus că prin gaura ușii nu era posibil să se vadă decât 23 de cm din pat. Juriul s-a pronunțat pentru nevinovăția lui Francisco José.

Ca urmare a acestui scandal Francisco José a fost obligat să demisioneze. Curtea austriacă i-a redus statutul său juridic, lipsindu-l de drepturile sale civice și a plasat administrarea afacerilor sale în mâinile unui administrator, cumnatul său, Prințul Charles Louis de Thurn și Taxis.[6]

Mai târziu, Francisco José a fost implicat în alt scandal homosexual în Austria.[7]

Escrocheria smaraldelorModificare

 
Francisco José de Braganza

În noiembrie 1909 Francisco José a fost înșelat cu 325.000 £ de către un impostor care se dădea drept Frederick Vanderbilt din celebra familie Vanderbilt, după ce a cumpărat ceea ce el credea a fi smaralde valoroase și acțiuni într-o companie minieră engleză. Impostorul, al cărui nume real era William Lackerstein Joachim,[8] l-a întâlnit pe Francisco José la Paris, în aprilie 1909 și o lună mai târziu Joachim a călătorit la Viena, unde l-a inivitat la cină pe Francisco José.[9] Joachim a reușit să-l convingă pe Francisco José de scrisorile de acreditare în calitate de finanțator abil.[10] Francisco José a văzut prietenia cu un presupus membru milionar al familiei Vanderbilt ca o modalitate bună de a stimula finanțele sale. În octombrie, după ce Francisco José s-a întors dintr-o călătorie în străinătate,[9] el a primit o serie de propuneri de afaceri în care Joachim i-a spus că a achiziționat recent un număr mare de smaralde și pentru că Francisco José a fost o gazdă bună pentru el la Viena, îi va permite să cumpere smaralde pentru un pret bun, pe care ar putea apoi să le vândă pentru un profit substanțial.[10]

Joachim și Francisco José s-au întâlnit la Berlin pentru a încheia acordul cu smaralde.[10] Între timp Joachim a găsit o modalitate de a-l înșela de și mai mulți bani pe Francisco José. În timp ce era în Berlin, el i-a făcut cunoștință lui Francisco cu doi ingineri de exploatare minieră.[9] Cei doi ingineri i-au făcut o impresie bună lui Francisco,[9] așa că Joachim a reușit să-l convingă să achiziționeze acțiuni la compania minieră la care el a spus că este acționar majoritar.

Pentru smaralde și acțiuni Prințul Francisco José a plătit un total de 325.000 £,[10]125.000 £ pentru smaralde și 200.000 £ pentru acțiuni.[8]

Cum smaraldele și acțiunile s-au dovedit a fi lipsite de valoare, Francisco José a decis să-l urmărească penal prin ambasada Austriei la Londra.[9] O mare parte din bani a fost recuperată.[11]

În timpul Primului Război Mondial Francisco José a luptat în armata austro-ungară și a fost capturat. A fost închis pe insula Ischia în apropiere de Napoli unde a murit de insuficiență cardiacă.[12]

NoteModificare

  1. ^ da Silveira Pinto, Albano (). Resenha das familías titulares e grandes de Portugal. pp. xlii. 
  2. ^ Graham, Evelyn (). Albert: King of the Belgians. Kessinger Publishing. p. 46. ISBN 0-7661-6194-3. 
  3. ^ Sainty, Guy Stair. „Genealogy of the Royal House of Portugal”. Chivalric Orders. Accesat în . 
  4. ^ „Discipline for Princes”. Pittsburgh Commercial Gazette. . p. 4. 
  5. ^ The Times ( 12 September 1902), p. 10, and ( 13 September 1902), p. 4.
  6. ^ A Veteran Diplomat (). „Where Americans Lose Caste”. New York Times. p. SM2. 
  7. ^ Smith, Timothy D'Arch (). Love in Earnest: Some Notes on the Lives and Writings of English 'Uranian' Poets from 1889 to 1930. Routledge & K. Paul. p. 43. ISBN 0-7100-6730-5. 
  8. ^ a b „Bogus Vanderbilt to Jail”. New York Times. . p. 9. 
  9. ^ a b c d e „Prince of Braganza Tells of Swindle”. New York Times. . p. 3. 
  10. ^ a b c d „A Huge Coup” (254). NZ Truth. . p. 6. Accesat în . 
  11. ^ „Jail for Bogus Vanderbilt”. New York Times. . p. 4. 
  12. ^ The Times ( 19 June 1919), p. 11.