Deschide meniul principal

DescriereModificare

Râma trăiește în sol și are corpul inelat, de formă cilindrică (fiecare inel constituie unul din nervii organismului). Corpul este subțiat la ambele capete si are 15-25 cm lungime. Inelele din care este format sunt despărțite la exterior prin șanțuri circulare, cărora în interior le corespund pereți despărțitori. Pe partea ventrală a fiecărui inel, râma are câte 4 perechi de peri scurți și aspri, îndreptați înapoi, numiți cheți. La exterior are pielea umedă cu mucus care are rol în respirație și simț. Partea anterioară, mai subțire, prezintă orificiul bucal, iar partea posterioară, care e mai groasă, prezintă orificiul anal. Între cele două orificii se află aparatul digestiv.

  • Tegumentul: Corpul râmei este acoperit cu o piele subțire, umedă și bogat vascularizată.
  • Hrănirea: râma se hrănește cu substanțe organice din sol, pe care le înghite când își sapă galerii. Reține substanțele hrănitoare, iar pământul este eliminat prin orificiul anal, contribuind astfel, la afânarea solului. Charles Darwin le-a denumit "pluguri biologice".
  • Respirația: Râma nu are aparat respirator. Respiră prin piele.
  • Circulația: Vasele de sânge sunt reprezentate de vasul dorsal și cel ventral, legate între ele prin vase circulare, câte unul pentru fiecare segment. Sângele este de culoare roșie.
  • Excreția: este realizată de tuburi prevăzute la un capăt cu o pâlnie ciliata, iar celălalt capăt se deschide la exterior printr-un por situat în inelul urmator.
  • Locomoția: râma prezinta mușchi longitudinali sub corp care îi dau posibilitatea de mișcare prin arcuire.
  • Sistemul digestiv: orificiul bucal, faringe, esofag, stomac, intestin, orificiul anal
  • Înmulțirea: indivizii posedă atât organe de reproducere feminine cât și masculine, deci indivizii sunt hermafrodiți. Celulele reproducătoare ajung însă la maturitate în perioade diferite astfel că nu poate avea loc autofecundarea.
  • Ciclu de dezvoltare: ou → cocon → râmă

Utilitatea râmelorModificare

Râmele favorizează formarea și stabilizarea structurii solului, aerisirea și circulația mai bună a apei în sol.

În cursul hrănirii râmele degradează, amestecă și combină substanțele humice cu componentele anorganice din sol și contribuie astfel la mărirea capacității de absorbție a solului, foarte importantă pentru plantele superioare, prin creșterea așa numitelor complexe argilo-humice.

Râmele sunt o componentă importantă a lanțurilor trofice din sol. Animalele moarte îmbogățesc solul cu compuși valoroși mai ales cu proteine bogate în azot. Prin această activitate ele favorizează activitatea biologică și deci fertilitatea solului.[2]

ReferințeModificare

  1. ^ „ITIS Report for Lumbricina, Taxonomic Serial No.: 69069”. ITIS. Accesat în . 
  2. ^ Familia Lumbricidae (râme)

BibliografieModificare

  • Blakemore, Robert J. (). Cosmopolitan Earthworms – an Eco-Taxonomic Guide to the Peregrine Species of the World. (5th Ed). Yokohama, Japan: VermEcology So(i)lutions. 
  • Sims, Reginald William; Gerard, B (). Earthworms: Keys and Notes for the Identification and Study of the Species. London: Published for The Linnean Society of London and the Estuarine and Brackish-Water Sciences Association by E. J. Brill/Dr. W. Backhuys. 
  • Edwards, Clive Arthur; Bohlen, Patrick J. (). Biology and Ecology of Earthworms, 3rd Ed. Springer. 
  • Edwards, Clive A., Bohlen, P.J. (Eds.) Biology and Ecology of Earthworms. Springer, 2005. 3rd edition.
  • Edwards, Clive A. (Ed.) Earthworm Ecology. Boca Raton: CRC Press, 2004. Second revised edition. ISBN 0-8493-1819-X
  • Lee, Keneth E. Earthworms: Their Ecology and Relationships with Soils and Land Use. Academic Press. Sydney, 1985. ISBN 0-12-440860-5
  • Stewart, Amy. The Earth Moved: On the Remarkable Achievements of Earthworms. Chapel Hill, N.C.: Algonquin Books, 2004. ISBN 1-56512-337-9

Legături externeModificare