Războiul Ruso-Turc (1568–1570)
| Războiul Ruso-Turc (1568–1570) | |
| Parte din Războaielor Ruso-Turce | |
|---|---|
| Informații generale | |
| Perioadă | 1568–1570 |
| Loc | Astrahan și Azov |
| Rezultat | Înfrângere militară a otomanilor[1] Victorie comercială a otomanilor[2] |
| Modificări teritoriale | Rusia își distruge cetatea de pe râul Terek Rusia permite negustorilor musulmani să treacă prin Astrahan |
| Beligeranți | |
 Țaratul Rusiei
|
 Imperiul Otoman
|
| Conducători | |
| Ivan al IV-lea al Rusiei Cneazul Serebianov |
Sokollu Mehmet Paşa Devlet I Giray Kasim Paşa |
| Efective | |
| 30.000 de oameni[3] | 20.000 turci 50.000 tătari[3] |
Modifică date / text  |
|
Războiul Ruso-Turc din 1568–1570 (denumit în sursele otomane Expediția din Astrahan) a fost prima ciocnire importantă între Țaratul Rusiei și Imperiul Otoman, ciocniri ce aveau să apară sporadic în următorii 350 de ani. Casus belli a fost Hanatul Astrahanului.
În 1556, Hanatul Astrahanului a fost cucerit de Ivan cel Groaznic, care a construit o nouă cetate pe un deal abrupt de pe malul Volgăi.[4] În 1568, marele vizir Sokollu Mehmet Paşa, care deținea puterea reală în cadrul administrației Imperiului Otoman în timpul sultanului Selim al II-lea, a inițiat prima întâlnire între Imperiul Otoman și viitorul rival din nord. Rezultatul a fost o prefigurare a numeroaselor dezastre ce aveau să vină. La Constantinopol se elaborase un plan de a lega Volga de Don printr-un canal și în vara lui 1569 o armată mare, de 20.000 de turci și 50.000 de tătari sub comanda lui Kasim Paşa a fost trimisă să asedieze Astrahanul și să înceapă lucrările de construcție a canalului, în timp ce o flotă otomană asedia Azovul.
Asediatorii au fost respinși printr-o ieșire a garnizoanei condusă de cneazul Serebianov, guvernatorul militar al Astrahanului; o armată rusească de 30.000 de oameni venită ca întărire a atacat și i-a împrăștiat pe muncitori și pe forța tătărească care îi proteja. Pe drumul de întoarcere până la 70% din restul soldaților au murit de frig în stepe sau în urma atacurilor cerchezilor. Flota otomană a fost distrusă de o furtună.
Imperiul Otoman, deși învins militar, a insistat să obțină liberă trecere pentru pelerinii musulmani și pentru negustorii din Asia Centrală, precum și distrugerea cetății rusești de pe râul Terek.[5]
BibliografieModificare
- Attila Weiszhár și Balázs Weiszhár: Lexicon of Wars, Atheneaum publisher, Budapest 2004.
- Finkel, Caroline, Osman's Dream, (Basic Books, 2005), 57; „Istanbul a fost adoptat ca nume oficial al orașului abia în 1930.”