Repertoriul Arheologic Național

(Redirecționat de la RAN)

Repertoriul Arheologic Național (RAN) al României a fost instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național[1] și prin OMCC nr. 2458 din 21.10.2004 privind Regulamentul Repertoriului Arheologic Național [2]

Repertoriul Arheologic Național, administrat de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului, cuprinde date științifice, cartografice, topografice, imagini și planuri, precum și orice alte informații privitoare la:

  • a) zonele cu potențial arheologic cunoscut și cercetat, zonele cu potențial arheologic cunoscut și necercetat, precum și zonele al căror potențial arheologic devine cunoscut întâmplător sau ca urmare a cercetărilor arheologice preventive sau de salvare;
  • b) monumentele, ansamblurile și siturile istorice în care s-au efectuat sau sunt în curs de desfășurare cercetări arheologice;
  • c) informații științifice privind bunurile mobile descoperite în zonele sau la monumentele istorice prevăzute la lit. a) și b).
  • d) situri arheologice distruse sau dispărute.

Fiecărui sit arheologic înregistrat în Repertoriul Arheologic Național i se asociază un cod RAN

Repertoriul Arheologic Național este o modalitate de gestiune științifică care permite realizarea unei inventarieri generale și vizualizarea geografică și cartografică a informațiilor colectate în scopul gestionării, protecției și punerii în valoare a patrimoniului arheologic.  

Scopul Repertoriului Arheologic Național este de a localiza și de a evalua cât mai precis patrimoniul arheologic cunoscut, de a evalua zonele în care patrimoniul este amenințat de factori de risc și de a repera noi situri arheologice.  

Ca urmare a protecției speciale a siturilor arheologice înscrise în Repertoriul Arheologic Național, proprietarii sau arendașii, persoane fizice ori juridice de drept privat, sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pentru terenurile care fac obiectul săpăturilor arheologice pentru perioada în care se desfășoară acestea, în cuantumurile și în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Liste de situri arheologice din RAN modificare

Note modificare

Legături externe modificare