RPG-40

Grenada antitanc RPG-40

Tip Grenadă antitanc
Loc de origine  Uniunea Sovietică
Istoric operațional
În uz 1940-
Folosit de URSS și aliații săi
Războaie Al Doilea Război Mondial
Date generale
Greutate 1,22 kg
Lungime 20 cm

Încărcătură TNT
Greutate încărcătură 0,612 kg

RPG-40 a fost o grenadă de mână antitanc proiectată de Uniunea Sovietică în anul 1940. Suflul exploziei putea perfora un blindaj cu o grosime de 20 mm, iar în interiorul cutiei blindate se formau schije. Grenada RPG-40 era eficientă împotriva tancurilor germane ușoare, dar nu avea efect asupra tancurilor medii precum Panzer IV sau Panther. Ca armă antitanc a fost înlocuită de modelul RPG-43 din anul 1943,[1] însă s-a dovedit a fi eficientă ca grenadă ofensivă.[2] RPG-40 a fost fabricată și în România după război, începând cu anii 1950.[3]

  1. ^ Rottman, Gordon L., Soviet Rifleman 1941-45, Osprey Publishing, 2007, ISBN 9781846031274, p. 29
  2. ^ Rottman, Gordon L., World War II Infantry Anti-Tank Tactics, Osprey Publishing, 2005, ISBN 9781841768427, p. 47
  3. ^ ***, Istoria artileriei române. Editura Militară, București, 1977, p. 457