Prescripție medicală

(Redirecționat de la Rețetă medicală)

Prescripția medicală, denumită și rețetă medicală, este un document realizat de către un specialist calificat în domeniul sănătății (medic sau medic veterinar)[1]:176 care conține instrucțiuni pentru farmacist și pacient cu privire la planul de tratament (conține informații referitoare la prepararea medicamentelor în farmacie, unde este cazul, la medicamente necesare tratamentului și posologia acestora).[2] Prescripția medicală autorizează farmacistul să elibereze un anumit medicament (și este absolut necesară pentru medicamentele PRF).

Rețetă prescrisă de Sigmund Freud

Prescripția medicală deservește ca mijloc de comunicare și legătură dintre medic și farmacist, dar este și un document medico-legal, care implică responsabilitate juridică. Prescripțiile pot fi realizate electronic și tipărite sau pot fi completate manual.

Medicamentele fără prescripție (OTC) sunt acelea care se pot elibera fără necesitatea prezentării unei rețete medicale, spre deosebire de medicamentele cu prescripție (PRF). Totuși, o rețetă medicală poate conține și medicamente OTC indicate de către medic.

Structură

modificare

O rețetă este formată din mai multe părți structurale, fiecare cu propriul rol. Este necesară o identificare corespunzătoare din punct de vedere legislativ a pacientului (prin adăugarea corectă a datelor sale de identificare), lista medicamentelor prescrise spre a fi eliberate, calea de administrare și posologia (regimul de administrare), în funcție de patologie.[3] Este necesară semnătura și parafa medicului prescriptor.

  1. ^ Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății Arhivat în , la Wayback Machine. Camera Deputaților din România. titlul Titlul XVII, Capitolul I, Art. 695 Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat pe 13 aprilie 2020
  2. ^ „Definition of Prescription”. MedicineNet. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Randa Hilal-Dandan, Laurence L. Brunton: Goodman and Gilman's Manual of Pharmacology and Therapeutics (ed. 2) - Appendix I: Principles of Prescription Order Writing and Patient Compliance

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare