Regimentul de dragoni din Garda Imperială

Regimentul de dragoni din Garda Imperială a fost creat de Napoleon Bonaparte pentru a reprezenta cavaleria de linie în cadrul Gărzii Imperiale. Regimentele de dragoni ilustrându-se în Războiul celei de-a Treia Coaliții din 1805, Napoleon a creat în 1806, odată cu reorganizarea cavaleriei din Garda Imperială, regimentul de dragoni din Garda Imperială. Acest regiment a devenit curând cunoscut sub numele de Dragonii Împărătesei ca un omagiu adus primei soții a lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais.

Dragoni din Garda Imperialǎ.

Organizare

modificare

La origine (prin decretul din 15 aprilie 1806), regimentul era format din trei escadroane conduse de 60 de ofițeri. Primul, compus din veliți, număra 296 de oameni. Celelalte două escadroane, ca cele de linie, aveau în componență 476 de cavaleriști.

Pentru a completa această nouă unitate, fiecare din cele 30 de regimente de dragoni de linie au furnizat câte 12 oameni cu cel puțin 10 ani de serviciu militar. Ofițerii au fost aleși personal de Napoleon. Două treimi dintre ofițeri proveneau din rândul grenadierilor și vânătorilor călare iar ultima treime din cadrul dragonilor de linie.

Două escadroane au fost adăugate în 1807, ridicând numărul oamenilor la 1269. Regimentului i-a fost atașat pe 9 decembrie 1813 regimentul 2 de cercetași din Garda Imperială.

Uniforme

modificare

Îmbrăcămintea și armamentul acestei unități erau asemenea regimentului de grenadieri călare din Garda Imperială, cu mențiunea că uniforma era albastră în cazul celor din urmă spre deosebire de cea verde a dragonilor. În locul bonetei de blană purtau o cască de cupru în stilul neo-grec Minerve, ornată cu un panaș roșu și o coamă care atârna.

Ofițeri

modificare

Din 1806:

Din 1810:

Din 1813:

Campanii și bătălii

modificare