Rock Against Communism
| Rock Against Communism | |
| Origini stilistice | Punk rock Oi! |
|---|---|
| Origini culturale | Finalul anilor 1970, Marea Britanie |
| Instrumente tipice | Cântare, Baterie (instrument muzical), Chitară electrică, Chitară bas |
| Alte subiecte | |
| Frontul Național Nazi Punk | |
Modifică text  |
|
Rock Against Communism (RAC) este o mișcare care a luat naștere odată cu organizarea primelor concerte politice în Marea Britanie a anilor 1970. Între timp, RAC a devenit un gen muzical[1][2], versurile formațiilor asociate genului fiind caracterizate de anticomunism, naționalism alb, supremacism și politici neofasciste.[3]
Istoria modificare
Mișcarea Rock Against Communism a luat naștere în Marea Britanie spre finalul anului 1978[4], fiind asociată cu activiștii extremei drepte din Frontul Național.[5] Scopul înființării unei astfel de mișcări era acela de a contracara protestele organizației Rock Against Racism.[5] Primul concert RAC a fost susținut în Leeds, Anglia, în 1978 de către formațiile de nazi punk The Dentists și The Ventz.[6] Au urmat alte două concerte, unul în 1979, iar celălalt în vara anului 1983; cel din urmă i-a avut cap de afiș pe Skrewdriver, o formație neonazistă formată de Ian Stuart Donaldson. Majoritatea concertelor îi aveau cap de afiș pe aceștia și încă câteva formații precum Skullhead și No Remorse. La mijlocul anilor 1980, o parte din concerte era susținute în casa activistului Edgar Griffin din Stuffolk, tătăl viitorului lider al Partidului Național Britanic, Nick Griffin[7]. Spre finalul anilor '80, mișcarea RAC a dat naștere grupurilor White Noise Club și mai târziu Blood and Honour.[5] Odată cu dezvoltarea scenei hardcore punk în anii 1990 și 2000, numeroase formații au început să implementeze elemente hardcore.
Formații modificare
Vezi și modificare
Referințe modificare
- ^ „A TRIBUTE TO IAN STUART”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „RAC: A Visual Database of Extremist Symbols, Logos and Tattoos”. Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ „Rock Against Communism”. Accesat în .
- ^ Roger Griffin, Matthew Feldman (). Fascism: Post-war fascisms. Taylor & Francis. p. 302.
- ^ a b c Ryan Shaffer. „The soundtrack of neo-fascism: youth and music in the National Front”. Accesat în .
- ^ Eddy Morrison. „MEMOIRS OF A STREET SOLDIER”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „BNP leader Nick Griffin: A bigot damned by his own vile words”. Accesat în .
Bibliografie modificare
- Griffin, Roger, and Matthew Feldman, eds. Fascism: Post-war fascisms. Vol. 5. Taylor & Francis, 2004.