Biserica Catolică

comunitate religioasă creștină condusă de papa din Roma și care nu folosește ritul bizantin
(Redirecționat de la Romano-catolică)

Biserica Catolică (din greacă καθολικός, în traducere „universal”, derivat din κατ'όλον, „care formează un întreg”) este totalitatea credincioșilor uniți prin crezul apostolic și sfintele taine sub autoritatea papei și a episcopilor aflați în comuniune cu el. Catolicii constituie cel mai numeros grup religios din lume, cu numeroase ordine călugărești. Biserica Catolică este formată dintr-un număr de biserici particulare, definite pe criterii teritoriale și rituale. În sfera de influență occidentală bisericile particulare sunt numite dieceze, iar în sfera de influență orientală, eparhii. Toate aceste organizații au în fruntea lor un episcop, considerat de credincioși ca fiind succesor direct al apostolilor. În fruntea colegiului episcopilor se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de papă, care este văzut de credincioșii catolici drept succesor al Sfântului Petru, întâistătătorul colegiului apostolilor lui Isus Cristos.

Bazilica Sfântul Petru din Roma, cea mai mare biserică creștină din lume și centrul catolicismului
Acest articol este parte a seriei despre
Creștinism
Isus din Nazaret · Fecioara Maria  · Paul din Tars  · Istoria creștinismului  · Genealogie

Biblia  · Noul Testament  · Personaje biblice

Biserici creștine  · Bisericile ortodoxe  · Biserica Catolică  · Diferențe teologice ortodoxo-catolice  · Protestantism


Mărturisiri de credință (crezuri) Simbolul apostolic  · Simbolul niceno-constantinopolitan · Simbolul atanasian  · Sfânta Treime

Simboluri Cruce  · Monograma lui Isus Hristos  · Peștele  · Păstorul  · Pomul vieții


Ritualuri creștine  · Botezul  · Euharistia  · Spovedania


Arta creștină


Sfinții  · Apostoli  · Calendarul sfinților
 Această infocasetă: vizualizare  discuție  modificare 

Biserica Catolică numără peste 1,27 miliarde de credincioși.

Biserica Catolică desfășoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. Un loc important[judecată de valoare] îl are ritul bizantin, practicat, între altele, de Biserica Română Unită cu Roma.

Distribuția credincioșilor catolici pe glob
  1. Biserica Romano-Catolică
    Ritul roman, acum este predominant
    Ritul ambrozian
    Ritul de Braga
    Ritul cartuzian
    Ritul mozarab
    Ritul zairez
    Ritul tridentin
    Rituri moarte (african, celtic, galican, de Sarum, lionez, Nidaros, de Aquileia, de Benevento)

Rituri siriene de apus

modificare
  1. Biserica Maronită
  2. Biserica Catolică Siriacă
  3. Biserica Siro-Malankară

Rituri siriene de răsărit

modificare
  1. Biserica Caldeeană Catolică
  2. Biserica Siro-Malabară
  1. Biserica Armeano-Catolică
  1. Biserica Greco-Catolică Albaneză
  2. Biserica Greco-Catolică Bulgară
  3. Biserica Greco-Catolică Greacă (Grecia și Turcia)
  4. Biserica Greco-Catolică Italo-Albaneză
  5. Biserica Eparhiei de Krizevci (Serbia)
  6. Biserica Greco-Catolică din Macedonia
  7. Biserica Greco-Catolică Melkită
  8. Biserica Română Unită cu Roma
  9. Biserica Greco-Catolică Rusă
  10. Biserica Greco-Catolică Ruteană (SUA)
  11. Biserica Greco-Catolică Slovacă
  12. Biserica Ucraineană Catolică
  13. Biserica Greco-Catolică Maghiară
  14. Biserica Greco-Catolică Bielorusă

Rituri de origine alexandrină

modificare
  1. Biserica Coptă Catolică
  2. Biserica Etiopiană Catolică

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare