Romii din Imperiul Otoman

În cursul evoluției sale, Imperiul Otoman (1299 – 1922) a fost unul dintre cele mai puternice imperii ale lumii, de-a lungul existenței sale reușind să aibă o influență uriașă asupra istoriei mondiale dar și asupra unui număr considerabil de popoare, printre care și romii. Având în vedere preponderența cu care această minoritate etnică s-a stabilit în Balcani, teritoriu istoric vorbind influențat considerabil de Imperiul Otoman, se poate astfel vorbi despre o cultură romă de sinteză balcano-otomană. 

Surse istorice - prezența în imperiu a romilor

Atestatele istorice situatează primul val de migrare a romilor dinspre India de Nord înspre Asia Minor (ținut bizantin la acea vreme) cu mult înaintea sosirii otomanilor în sec 14, romii ajungând pentru prima oară aici undeva în secolul XII. Totuși, prezența considerabilă a acestei minorități etnice a debutat odată cu invaziile otomane din secolele XIV-XV – fie că serveau ca personal auxiliar în eforturile de cucerire turcice (soldați, fierari, meșteșugari), sau că făceau parte din populația care acompania pur și simplu invazia, încet încet romii au ajuns în teritoriul balcanic. Deși mulți dintre romi și-au continuat drumul spre Europa, majoritatea au rămas pe teritoriul Imperiului Otoman, și contrar la ce ne-am putea aștepta vis-a-vis de un popor finalmente nomad și deci greu de cuantificat, apariția lor în diverse documente oficiale ale Înaltei Porți este ceva din plin întâlnit.

Romii în evidențele financiare

Având la bază un sistem administrativ economic și religios foarte structurat, otomanii încercau să cuantifice și să controleze toată populația aflată pe teritoriul Imperiului – deși distincția de bază și implicit cea mai importantă, se făcea între musulmani (tr. Mümin) și non-musulmani (tr. Kafir), ierarhizarea oficială a căpătat și numeroase alte valențe de-a lungul istoriei.

Toți cetățenii Imperiului Otoman erau obligați să plătească diferite taxe ce erau în mod regulat înregistrate în numeroși regiștrii; astfel,  putem observa în documentele Otomane existente și astăzi dorința administrației de a include romii în acești regiștrii și de a-i face să-și plătească taxele aferente. În cadrul acestor documente se găsesc informații referitoare la vârsta, ocupația și situația familială a romilor; conform acestora ei erau grupați în unități administrativo-financiare (cemaat-uri), fiecare cu un lider care avea rolul de a ușura posibilele interacțiuni cu autoritățile. Aceste cemaat-uri erau la rândul lor subdivizate în unități teritoriale ce incorporau totalitatea romilor dintr-un sat sau oraș.

Prima mențiune a romilor în evidențele financiare ale Imperiului Otoman o putem găsi în Registrul Timarelor din Nicopole (1430) din care putem afla că din totalul gospodăriilor înregistrate, circa 3.5% aparțineau romilor  - cuantum de 431 de case. Din acest prim document și altele ce au survenit ulterior, putem observa că majoritatea romilor erau sedentarizați și că erau diferențiați de restul populației pe baza de criterii etnice și nu exclusiv religioase. În majoritatea cazurilor romii erau incluși în regiștrii financiari valabili pentru toată populația și etnia lor, deși menționată, nu constituia un motiv de segregare; dar au existat și regiștrii în care această distincție era făcută -  spre exemplu registrul de taxe pentru gizie (tr. Djizya – taxa pentru non-musulmani) în Tracia din 1487-1489: acesta conține înregistrări referitoare la 3237 de gospodării rome. Acest număr ridicat de romi non-musulmani (creștini) indică prezența lor pe aceste teritorii anterior cuceririlor otomane.

Legi privind romii din Rumelia

Un alt document ce ne oferă un ajutor în a contura statutul romilor în cadrul Imperiului otoman este o decret emis de sultanul Soliman I (Magnificul) în 1530. Documentul intitulat „Lege privind statutul romilor din provincia Rumeliei” ne dă de înțeles că toți membrii acestei minorități etnice trebuiau să plătească o taxă similară celei plătite de creștinii imperiului, dar că totuși romii creștini trebuiau să plătească și o taxă adițională; diferențele de taxe între romii musulamani și cei creștini nu erau clar stipulate în acest decret, fapt ce ne indică că diferențierea în cazul acestor minoritari se făcea mai degrabă pe bază etnică și nu confesională. Existau și romi ce erau excluși de la plata acestei taxe „etnice” – aceia incluși în „Sangeacul Țigănesc” (sangeac – unitate administrativ teritorială a Imperiului Otoman); aceștia trăiau în fortărețe sau în jurul lor și participau la eforturile de război fie ca fierari, musicieni de armată sau ca alte trupe auxiliare.

Din nou, este de notat încercarea Imperiului Otoman de a colecta taxe din partea întregii populației otomane, chiar și din partea populației nomade/semi-nomade – în acest sens, putem observa tendința statului de a încuraja comunitatea romă de a-și alege proprii conducători, conducători care mai apoi serveau ca liant în interacțiunea cu statul și care se asigurau că taxele erau colectate de la toți membrii comunității. Dovadă pentru această tendință a statului otoman stă decretul emis de sultanul Selim II în 1574 – acest decret obliga minerii romi din Banja-Luka să se organizeze în grupuri de câte 50 de oameni și să aleagă un conducător pentru fiecare dintre acestea.

Romii în Armata Otomană – „Sangeacul țigănesc”

Documentul ”Lege privind statutul romilor din provincia Rumeliei”  nu doar că confirmă statutul administrativ-legal special al comunității rome, dar face referire și la o instituție exclusiv romă – ”Sangeacul țigănesc”. Dacă deobicei termenul de ”sangeac” se referea la o unitate administrativ-teritorială a Imperiului Otoman, în cazul acestei minorități etnice, ”sangeac” se referea la acei membrii ce erau implicați în diverse eforturi auxiliare serviciului militar.  

Totuși, există dovezi conformă cărora romii fuseseră integrați și în alte corpuri alte armatei otomane – registre datând începând cu  1566 indică faptul că romi musulmani participau la eforturile de război în mod direct, iar estimările făcute pe baza acestor registre arată că de-a lungul secolelor XVI-XVII, în jur de 15.000 – 20.000 de etnici romi au fost încorporați în armata otomană.

Registrul de taxe în vremea lui Soliman I

În 1522-1533, sub domnia lui Soliman I, un alt registru de taxe a fost constituit – „Registrul cuprinzător al veniturilor și taxărilor romilor din provincia Rumelia” -  acest nou registru cuprindea 347 de pagini și avea ca subiect exclusiv popuția romă. Unic în natura sa, documentul  oferă un număr mare de date despre romii balcanici de la începutul secolului 16; acesta cuprindea numărul gospodăriilor rome clasificate pe baza comunităților taxabile (musulmani și non-musulmani), gospodării situate în 9 districtie juridice din peninsula Balcanică. Registrul enumeră 10.294 de gospodării rome creștine și 4.203 gospodării rome musulmane. Un număr adițional de 2.694 de gospodării rome au fost identificate ca făcând parte din ”Sangeacul Țigănesc”. Pe baza acestor numere, luând în considerare faptul că gospodăria de rând din Imperiul Otoman avea în jur de 5 membrii, putem trage concluzia că în Balcani la începutul secolului 16 erau în jur de 66.000 de romi, dintre care 47.000 erau creștini. Tot pe baza acestui important document putem trasa o împărțire geografică conform granițelor statale moderne – în Turcia erau 3.185 de gospodării, în Grecia 2.512, în Albania 374, în fosta Iugoslavie 4.382, în Bulgaria 5.701 (rămâne un număr de 1.037 de gospodării a căror locație nu a putut fi determinată cu exactitate). Este de notat aici preponderența romilor creștini în Imperiul Otoman în secolele 15-16.

Măsuri de sedentarizare a romilor

O parte dintre locuitorii romi ai Imperiului Otoman duceau o viață nomadă, fapt ce putea crea anumite probleme pentru organul administrativ – dacă locația lor nu era de natură fixă, taxarea romilor se putea dovedi mai dificil de efectuat. Ca răspuns la stilul de viață nomad al romilor, Imperiul Otoman a hotărât să introducă o serie de penalizări/amenzi pentru etnicii ce continuau acest stil de viață. În documentul emis în vremea lui Suleiman I, ”Registrul cuprinzător al veniturilor și taxărilor romilor din provincia Rumelia”, devine evident că eventualele reprimarii financiare impuse romilor erau o simplă măsură de a-i determina să renunțe la nomadism, și nu avea sub nici o formă o sursă de natură teologică/etnică.

Principala metodă de simplificare a procesului de taxare a populației în Imperiul Otoman era aceea de taxare directă la nivel de cemaat (unitate teritorial-administrativă) și nu la nivel individual iar același lucru era valabil și în taxarea cemaat-urilor ce incorporau romi nomazi - registrele din 1522-1533 înregistrează doar 7 grupuri nomade. Această ”balanță” între numărul de romi sedentarizați și cei nomazi este îndoielnic o reflecție clară a realității obiective, și mai degrabă reprezintă faptul că majoritatea romilor duceau un stil de viață semi-nomad; deși erau înregistrați cu domiciliul într-un anumit cemaat, aceștia își continuau stilul de viață itinerant.

Ocupațiile romilor în Imperiu

Prin analiza registrelor financiare din 1522-1533, putem observa că romii din Imperiul Otoman erau de cele mai multe ori înregistrați cu profesia de ”muzicieni” – cele mai populare instrumente prin rândul lor erau „zurna” (instrument de suflat tip oboi) și tobe etnice. Adiacent, există numeroase mențiuni la ansambluri de dansatori romi.

Romi agricultori

Deși în multe zone ale lumii romii sunt asociați cu meseria de fierari, se pare că până la un anumit punct (început de secol XVI), romii fierari nu erau atât de des întâlniți în Imperiul Otoman precum am început să fie în țările balcanice post formării republicii kemaliste. Ba mai mult, se pare că în unele cazuri romii își abandonau meseriile tradiționale pentru a se ocupa cu agricultura asociată posesiilor feudale ale ofițerilor de armată. În acest sens, există registre datând din 1445-1446 care indică existența unor feude în zona Sofiei (Bulgaria), una fiind deținută de un anume ”Ali Bey” (Domnul Ali); feuda acestuia includea 15 gospodării complete, 3 aparținând unor văduve și etnia lor este clar marcată în registre ca fiind ”romă”.

Romii și căderea Imperiului Otoman

Caravane rome nomade

Odată cu disoluția Imperiului, romii au rămas situați între granițele noilor state balcanice, iar din punctul acesta traseul lor istoric și cultural a luat întorsături specifice fiecărei țări. Totuși, moștenirea otomană încă este prezentă în cazul multor romi din Balcani, fie că această se face simțită prin religia musulmană rămasă, fie prin diferite cutume specifice.

Bibliografie

• Mantran, Robert (2001) - Istoria Imperiului Otoman
• Panaite, Viorel (2013) - Război, Pace și Comerț în Islam
• Gemil, Tahsin (1991) - Românii și Otomanii în secolele XIV-XVI
• Fraser, Angus (2017) - Țiganii - Originile, Migrația și Prezența lor în Europa