Scrierea maghiară veche

Scrierea maghiară veche
Tip	Alfabet Scriere de la dreapta la stânga
Limbi scrise	Limba maghiară
Perioadă de utilizare	scriere atestată în secolul al XII-lea
Sisteme-părinte	Proto-Sinaitic → Alfabetul fenician → Alfabetul aramaic → Alfabetul siriac → Alfabetul sogdian → Alfabet runic turcic → Scrierea maghiară veche
Unicode	U+10C80–U+10CFF
ISO 15924	Hung, 176
Notă: Această pagină poate conține simboluri Unicode. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor potrivite.
Modifică text

Scrierea maghiară veche (în maghiară: székely magyar rovásírás; „scriere pe răboj”), numită și alfabetul secuiesc sau runele secuiești reprezintă un alfabet utilizat și astăzi de secuii din Transilvania. Alfabetul a fost răspândit în Transilvania și în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele Ștefan cel Sfânt, sub influența Bisericii Romei, a impus alfabetul latin. A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripția oficială a lucrărilor Consiliului Național Secuiesc. Textele redactate cu alfabetul secuiesc apar scrise, alternativ, cel mai adesea de la dreapta la stânga, mai rar de la stânga la dreapta. Inițial alfabetul a fost utilizat la crestarea răbojului: întâi se scria un rând (o latură) a răbojului, de exemplu de la dreapta la stânga, apoi, după terminarea rândului, răbojul se rotea la 90 de grade, capătul rândului devenind începutul rândului următor, răsucindu-l totodată cu următoarea latură nescrisă în sus (răbojurile aveau secțiune pătrată), scrierea continuându-se tot de la dreapta la stânga ș.a.m.d., până la completarea celor patru laturi.^[1] Același mod de scriere alternativă stânga-dreapta urmat de drepta-stânga a mai fost constatat la scrierea Rongorongo de pe Insula Paștelui.

Origine

Scrierea maghiară veche provine din pseudorunele turcice de pe valea Orhonului (Mongolia),^[2]^[3] folosite de popoare de limba turcică (de ex. în secvolele VII-VIII în hanatul turcilor albaștri (kök sau gök türk), cu variante ulterioare, ca de exemplu în hanatul uigur; inscripțiile kîrgîze din secolul al IX-lea și cele din valea Talas din Turkistan (teritoriul dintre Caspica și Mongolia. Alfabetul orhon este considerat a fi fost inspirat din alfabetele canaanite (fenician, arameic, siriac (sirian), sogdian).

Compararea cu asemenea alfabete^[4] arată următoarele similitudini la forma semnelor cu:

Referitor la corespondența valorilor fonetice atribuite semnelor, procentajul este mult mai mic. Comparația cu alfabetele canaanite (respectiv cu cele derivate din alfabetul fenician) este suficientă pentru a se remarca gradul de înrudire.

Caractere

Scrierea veche maghiară este compusă din 42 de caractere.

Etimologie

Din cuvântul maghiar ró(v) (din fondul lexical uralic și slav, rovŭ „crestătură”), „a scrijeli, cresta” + sufixul substantival -ás („scrijelire, crestătură”).

Din rovás se trage cuvântul românesc răvaș,^[5] fiind înrudit etimologic cu răboj/răbuș, având corespondenți aproape omofoni în sârbo-croată (raboš, rabuš), bulgară (raboš), slovacă (rabuša, rováš), cehă ('rováš), poloneză (rabusze))^[6].

Primele menționări

Cronicarul ungur Símon de Kéza arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:

„De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii se zice că se foloseau de literele lor”

„cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt”

De asemenea, „Cronica lui Marcus” menționează că secuii ar fi un rest de populație hună, care s-a retras în munți, stabilindu-se alături de valahi. Aceste informații se reîntâlnesc și în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena).

„Au rămas însă din huni trei mii de bărbați care, scăpați din bătălia Crumheldină printr-o pătrundere plină de groază, s-au îngrijit a se aduna în câmpia Chiglamezey. Care bărbați, deoarece se temeau de națiunile occidentale, ca nu cumva să-i atace pe neașteptate, au intrat în Erdeelw și s-au numit pe sine nu unguri, ci Zecul... totuși, după cum au vrut ungurii, nu și-au hotărât soarta în câmpia Pannoniei, ci cu valahii în munții din vecinătate”
—Cronica lui Marcus

Același eveniment la Kézai Símon:

„remanserant quoque de Hunis virorum tria milia... in campo Csiglae usque Arpad permanserunt, qui se ibi non Hunos sed Zaculos vocaverunt... Postquam autem filii Ethele in pr[o]elio Crunhelt cum gente Scitica fere quasi deperissent, Pannonia extitit Xannis sine rege, Sclavis tantummodo, Grecis, Teutonicis, Messianis et Vlahis advenis remanentibus in eadem, qui vivente Ethela populari servicio sibi serviebant”
—Simon de Keza, Gesta Hungarorum

Vezi și

Note

^ Adorján Magyar - Ancient Magyar rovás Arhivat în 7 ianuarie 2007, la Wayback Machine.,
^ Gyula Sebestyén, A magyar rovásírás hiteles emlékei. Budapest, [Academia de Științe a Ungariei], 1915
^ Gyula Németh, A magyar rovásírás. Budapest, 1934
^ Vezi Sándor Forrai, A magyar rovásirás elsajátitása, Budapest, 1996
^ răvaș
^ răboj. Alte cuvinte românești din aceeași familie: răvar, rofii, rohie, răfui(ală), raftă

Bibliografie

Adorján Magyar - Ancient Magyar Rovás Arhivat în 7 ianuarie 2007, la Wayback Machine., Journal Of The Institute For Hungarian Studies, Vol. 1, Number 2, October, 1996

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Scrierea maghiară veche

en Hungarian runes pe site-ul Omniglot
Elek Benkő: Scrierea runică secuiască , História , 1996. nr.3. p. 31-33.

[1] Adorján Magyar - Ancient Magyar rovás Arhivat în 7 ianuarie 2007, la Wayback Machine.,

[2] Gyula Sebestyén, A magyar rovásírás hiteles emlékei. Budapest, [Academia de Științe a Ungariei], 1915

[3] Gyula Németh, A magyar rovásírás. Budapest, 1934

[4] Vezi Sándor Forrai, A magyar rovásirás elsajátitása, Budapest, 1996

[5] răvaș

[6] răboj. Alte cuvinte românești din aceeași familie: răvar, rofii, rohie, răfui(ală), raftă

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]