Deschide meniul principal
Sándor Kacsó
Kacsó Sándor (Pásztortűz, 1942).jpg
Sándor Kacsó
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Călugăreni, Eremitu, Mureș, România Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, RS România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Hajongard din Cluj Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
poet
scriitor Modificați la Wikidata

Sándor Kacsó (n. ,[1] Călugăreni, Eremitu, Mureș, România – d. ,[1] Cluj-Napoca, RS România) a fost un scriitor, publicist, eseist și jurnalist maghiar din România.

BiografieModificare

S-a născut în satul Călugăreni de pe valea Nirajului. A început studii la școala din Eremitu, pe care le-a urmat apoi la Gimnaziul Catolic din Târgu Mureș.[2] După aceea a studiat un an la Institutul de Formare a Profesorilor de la Cluj și doi ani la Universitatea Regele Ferdinand I. A publicat primele poezii în revista Jövő Népe din Târgu Mureș, apoi a lucrat ca jurnalist la ziarul Előre din Cluj (din 1922), la Keleti Újság din Cluj (1923-1925) și la Újság (1925-1927). A fost membru de la început al revistei Erdélyi Helikon, aparținând așa-numitului Grup al Scriitorilor Secui. În 1926, la prima întâlnire de la Brâncovenești, a obținut premiul literar al Fundației Kemény János.

După o călătorie la Paris a colaborat începând din toamna anului 1927 la ziarul Brassói Lapok din Brașov, pe care l-a condus ca redactor-șef în perioada 1938-1940, până când ziarul a fost interzis. În toamna anului 1937, opunându-se ascensiunii fascismului, Sándor Kacsó a avut curajul de a spune: „Noi căutăm să construim condițiile și calea pentru o coexistență a maghiarilor și românilor din Transilvania!”. El a proclamat într-unul din articolele sale ideea de bază că „o minoritate ... poate avea doar o politică umanistă”. După cel de-al doilea Dictat de la Viena a rămas în România și s-a stabilit în orașul Aiud din sudul Transilvaniei. În calitate de conducător intelectual al maghiarilor din sudul Transilvaniei a editat revista Erdélyi Gazda până în 1944. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, unde a redactat ziarul clandestin Zsilvásárhelyi Déli Hírlap. Abia în 1945, după instalarea guvernului Groza, a fost eliberat din lagăr de Magyar Népi Szövetség (MNSZ). În perioada 1945–1946 a lucrat ca redactor-șef al ziarului Falvak Népe din Cluj. A fost deputat în primul parlament democratic al României, iar între anii 1947 și 1951 a fost președinte al MNSZ. A fost redactor-șef al ziarului Romániai Magyar Szó din București (1947-1952), apoi membru al colegiului de redacție al secției în limba maghiară a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă din Cluj și șef al filialei maghiare din Cluj a Editurii pentru Literatură (1952-1968), până la pensionarea sa.

Activitatea literarăModificare

A tradus în limba maghiară romanul Mara, iar traducerea sa a fost publicată pentru prima oară în 1956 sub titlul Anyia lánya de Állami Irodalmi és Művészeti Kiadó din București,[3] fiind reeditată în 1967 de Irodalmi Könyvkiadó din București[4] și în 1981 în 3 vol. de Editura Dacia din Cluj-Napoca în colaborare cu Európa Könyvkiadó din Budapesta.[5]

În plus, a tradus în limba maghiară unele poezii ale lui Mihai Eminescu.[6] A îngrijit ediția în limba maghiară a poeziilor lui Eminescu, ce a cuprins întreaga operă poetică eminesciană (280 de poezii: poeziile antume și postume, plus fragmentele și poeziile de debut) în traducerea a 32 traducători maghiari din România și Ungaria și a fost publicată în 1966 de Editura pentru Literatură din București și reeditată în 1984.[7]

Lucrări principaleModificare

  • Nagyidő (nuvele, prefață de Marcell Benedek, Târgu Mureș, 1946)
  • Írók, írások (studii și articole, București, 1964)
  • Válogatott írások (povestiri, prefață de József Izsák, 1970)
  • Virág alatt, iszap fölött (memorii I, București, 1971, 1981)
  • Fogy a virág, gyűl az iszap (memorii II, București, 1974)
  • Száműzetéseim (versuri, București, 1978)
  • Vakvágányon (prefață de Pál Nagy, Cluj-Napoca, 1979)

NoteModificare

  1. ^ a b c d Kacsó Sándor, accesat în  
  2. ^ Vö. Kakucs Lajos, Nyárádremete. Falumonográfia, Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2008, 286.
  3. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2: I-Z, 2014, p. 320.
  4. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2: I-Z, 2014, p. 322.
  5. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2: I-Z, 2014, p. 323.
  6. ^ Lajos Sipos, „Acum 70 de ani – Primul Eminescu în limba maghiară”, în România Literară, nr. 48, 7-13 decembrie 2004.
  7. ^ Gyula Dávid, „Eminescu în conștiința literară maghiară”, în România Literară, nr. 7, 23-29 februarie 2000.

BibliografieModificare

Legături externeModificare