Saifuddin Azizi
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Tacheng⁠(d), Republica Chineză Modificați la Wikidata
Decedat (88 de ani) Modificați la Wikidata
Beijing, Republica Populară Chineză Modificați la Wikidata
Cetățenie Republica Populară Chineză
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 Second East Turkestan Republic[*][[Second East Turkestan Republic (1944–1946 unrecognized state in Central Asia)|​]] Modificați la Wikidata
Religieislam Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Secretar al Comitetului Regional Xinjiang al Partidului Comunist Chinez Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deLong Shujin[*][[Long Shujin (politician chinez)|​]]
Succedat deWang Feng[*][[Wang Feng (politician chinez)|​]]
Membru al Congresului Național al Poporului Modificați la Wikidata
Legislatură
Membru al Comitetului Național al Conferinței Politice Consultative a Poporului Chinez Modificați la Wikidata
Legislatură8th National Committee of the Chinese People's Political Consultative Conference[*][[8th National Committee of the Chinese People's Political Consultative Conference |​]]
1st National Committee of the Chinese People's Political Consultative Conference[*][[1st National Committee of the Chinese People's Political Consultative Conference |​]]
Membru al primei Sesiuni Plenare a Conferinței Politice Consultative Populare Chineze[*] Modificați la Wikidata

Partid politicPCC 
PCUS  Modificați la Wikidata

Saifuddin Azizi (în uigură سەيپىدىن ئەزىزى; n. , Tacheng⁠(d), Republica Chineză – d. , Beijing, Republica Populară Chineză), cunoscut și sub numele de Seypidin Azizi, Saif al-Dīn ʿAzīz, Saifuding Aizezi și Saifuding, a fost primul președinte al regiunii autonome uigure Xinjiang a Republicii Populare Chineze.

Biografie

modificare

Azizi s-a născut în orașul Tacheng în familia unui influent negustor uigur, originară din orașul Artux.[1] A urmat studii la Xinjiang și s-a stabilit apoi în Uniunea Sovietică, unde s-a înscris în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și a studiat la Institutul de Studii Politice Central-Asiatice din Tașkent.[2] S-a întors la Xinjiang ca agent sovietic, instigând declanșarea Rebeliunii Ili susținute de sovietici împotriva guvernului Republicii Chineze în nord-vestul regiunii Xinjiang. El a ocupat funcția de ministru al educației în cea de-a doua Republică a Turkestanului Oriental și comisar pentru educație în guvernul de coaliție format de Kuomintang și rebelii Ili și condus de comandantul militar Zhang Zhizhong, care a funcționat în perioada 1945-1948.[1] În septembrie 1949 Saifuddin a participat la Conferința Politică Consultativă a Poporului Chinez, organizată de Partidul Comunist Chinez (CPC), devenind membru al noului guvern comunist.[3] Revoluția Chineză din octombrie 1949 i-a adus pe comuniști la putere în regiunea Xinjiang și în restul Chinei; în acea perioadă, Saifuddin a deținut diverse posturi în noul guvern, ocupându-se cu problemele naționalităților și cu afacerile politice și juridice.[1]

Din decembrie 1949 până în ianuarie 1950 Saifuddin Azizi l-a însoțit pe Mao Zedong în călătoria sa la Moscova pentru a negocia Tratatul de prietenie chino-sovietic și a demisionat acolo la 27 decembrie 1949 din cadrul PCUS pentru a se înscrie în Partidul Comunist Chinez în conformitate cu recomandările lui Mao. În 1955 a obiectat vehement în fața lui Mao față de propunerea de numire a regiunii Xinjiang ca „regiunea autonomă Xinjiang”, argumentând că „autonomia nu este dată munților și râurilor. Ea este dată naționalităților”. În consecință, regiunea administrativă Xinjiang a fost denumită „regiunea autonomă uigură Xinjiang”.[4]

Lingvistul uigur Ibrahim Muti'i s-a opus celei de-a doua republici a Turkestanului Oriental și a fost împotriva Rebeliunii Ili, deoarece a fost susținută de sovietici și de conducătorul suprem Stalin. Saifuddin Azizi și-a cerut scuze ulterior față de Ibrahim și a recunoscut că opoziția lui față de Republica Turkestanului Oriental a fost un act corect.[5]

În cadrul Conferinței Politice Consultative a Poporului Chinez (CPPCC) de la Beijing, el a deținut funcția de președinte al regiunii autonome Xinjiang, pe care a păstrat-o din 1955 până în 1978, cu excepția unei perioade din timpul Revoluției Culturale.[6] El a fost vicepreședinte al Comitetului Permanent al primelor șapte legislaturi ale Congresului Național al Poporului din China și membru supleant al Biroului Politic al celui de-al 10-lea și al 11-lea comitet central al Partidului Comunist Chinez.[7] Din 1993 până în 1998 a ocupat funcția de vicepreședinte al Comitetului Național al CPPCC.[8] A murit de boală la vârsta de 88 de ani.[7]

  1. ^ a b c McMillen, Donald H. (). Chinese Communist Power and Policy in Xinjiang, 1949-1977. Westview Press. pp. 34–36. 
  2. ^ Xinjiang: China's Muslim Borderland by S. Frederick Starr
  3. ^ Benson, Linda; Ingvar Svanberg (). China's last Nomads: the history and culture of China's Kazaks. M.E. Sharpe. p. 100. 
  4. ^ Bovingdon, Gardner (). The Uyghurs: Strangers in Their Own Land. Columbia University Press. p. 199. 
  5. ^ Clark, William (). „Ibrahim's story” (PDF). Asian Ethnicity. Taylor & Francis. 12 (2): 213. doi:10.1080/14631369.2010.510877. ISSN 1463-1369. Accesat în . 
  6. ^ Dillon, Michael (). Xinjiang: China's Muslim far northwest. Routledge. p. 79. 
  7. ^ a b „Noted Uygur leader Seypidin Azizi dies”. Renmin Ribao. . 
  8. ^ China Vitae Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 30 octombrie 2010.


Birouri guvernamentale
Predecesor:
Post nou-înființat
Președinte al regiunii autonome Xinjiang
1955–1967
Succesor:
Long Shujin
Predecesor:
Long Shujin
Președinte al regiunii autonome Xinjiang
1972–1978
Succesor:
Wang Feng
Funcții politice
Predecesor:
Long Shujin
Secretar al Comitetului Regional Xinjiang al Partidului Comunist Chinez
1972–1978
Succesor:
Wang Feng