Salbutamol

compus chimic
Salbutamol
Identificare
DrugBankDB01001  Modificați la Wikidata
UNIIQF8SVZ843E[1]  Modificați la Wikidata
KEGGD02147[2]  Modificați la Wikidata
Cod ATCR03AC02[3]  Modificați la Wikidata

Salbutamolul (cunoscut în unele state și ca albuterol, cu denumirea comercială Ventolin) este un antiastmatic cu efect bronhodilatator, fiind utilizat în tratamentul bronhospasmului din astmul bronșic și în bronhopneumopatia obstructivă cronică.[4][5] Este un agonist al receptorilor β2 adrenergici (simpatomimetic) de la nivelul musculaturii bronșice, cu durată scurtă de acțiune, determinând bronhodilatație cu un debut rapid.[4][5] Căile de administrare disponibile sunt orală, intravenoasă și inhalatorie.[4]

Molecula a fost patentată în 1966 și a fost aprobată pentru uz medical în Regatul Unit în anul 1969.[6][7] Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.[8] Este disponibil sub formă de medicament generic.[4]

Utilizări medicale

modificare

Salbutamolul este utilizat în general pentru a trata bronhospasmul (cauzat de astmul alergic sau indus ca urmare a exercițiilor fizice), dar și în bronhopneumopatia obstructivă cronică.[4] Este unul dintre medicamentele utilizate frecvent în formele farmaceutice inhalatorii, pentru a trata exacerbările induse de astm sau pentru astmul bronșic sever acut.[9][4][5]

Deoarece acționează ca agonist al receptorilor adrenergici β2, salbutamolul poate fi utilizat și în obstetrică. Administrat intravenos are efect tocolitic, relaxând musculatura uterină și întârziind nașterea prematură. Chiar dacă este preferabil față de alți agenți, precum atosiban sau ritodrină, salbutamolul a fost înlocuit ca tocolitic de nifedipină, un blocant al canalelor de calciu mai eficient și mai bine tolerat.[10]

Reacții adverse

modificare

Principalele efecte adverse asociate tratamentului cu salbutamol sunt: tremurături, cefalee, tahicardie și anxietate.[4][5]

  1. ^ a b albuterol (în engleză), Global Substance Registration System, accesat în  
  2. ^ a b albuterol (în engleză), ChEBI, accesat în  
  3. ^ a b Salbutamol (în engleză), DrugBank,  
  4. ^ a b c d e f g „Albutamol”. The American Society of Health-System Pharmacists. Accesat în . 
  5. ^ a b c d „Rezumatul caracteristicilor produsului - Ventolin 100 Inhaler CFC-Free, 100 micrograme/doză, suspensie de inhalat presurizată” (PDF). Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Accesat în octombrie 2021. 
  6. ^ Landau, Ralph (). Pharmaceutical innovation: revolutionizing human health. Philadelphia: Chemical Heritage Press. p. 226. ISBN 9780941901215. Arhivat din original la . 
  7. ^ Fischer, Jnos; Ganellin, C. Robin (). Analogue-based Drug Discovery. John Wiley & Sons. p. 542. ISBN 9783527607495. 
  8. ^ Organizația Mondială a Sănătății (). World Health Organization model list of essential medicines: 21st list 2019 (PDF) (în engleză). Geneva: World Health Organization. hdl:10665/325771 . WHO/MVP/EMP/IAU/2019.06. License: CC BY-NC-SA 3.0 IGO. 
  9. ^ Hatfield, Heather. „Asthma: The Rescue Inhaler -- Now a Cornerstone of Asthma Treatment”. WebMD. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Rossi S (). Australian Medicines Handbook. AMH. ISBN 978-0-9578521-4-3. 

Vezi și

modificare

Format:Antiastmatice