Separatismul alb este o mișcare politică separatistă, care urmărește dezvoltarea economică și culturală separată pentru oamenii albi. Separatismul alb este o formă de naționalism alb și poate fi o formă de supremație albă[1].

Separatiștii albi susțin în general afilierea genetică cu culturile anglo-saxone, nordice sau alte culturi albe europene. Unii separatiști, de asemenea, se afiliează cu culturi etnice albe care s-au dezvoltat în afara Europei, cum ar fi Neo-Confederații în Statele Unite și Naționaliștii Buri-Afrikaneri în Africa de Sud.

Susținătorii separatismului rasial consideră că acest separatism diferă de supremația rasială în care separatiștii afirmă că toate rasele și grupurile etnice au dreptul de a dezvolta propria lor cultură separat și orice rasă nu ar trebui să domine o alta. Ei susțin că diferențele rasiale sunt importante și se opun cu fermitate metisării[2] .

Criticii susțin că separatismul alb contemporan este o fațadă publică adoptată de supremațiștii albi.

Separatismul rasial diferă de segregarea rasială, care se caracterizează prin separarea diferitelor grupuri rasiale în cadrul aceluiași stat. Segregarea rasială este pusă în aplicare de către guvern a unei națiuni multirasiale, ca în Africa de Sud sub ​​apartheid, care încerca să separe culturile diferite în interiorul granițelor aceluiași stat.

Conceptul de patrie în separatismul alb este că toate grupurile etnice sau rasiale diferite au dreptul la autodeterminare în propria lor patrie. Punctul de vedere constă în aceea că nici un grup cultural nu ar trebui să guverneze peste altul, și culturile diferite ar trebui să trăiască în pace și armonie una cu alta prin dezvoltarea separată în propriile lor state.

Personalități modificare

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ Dobratz, Betty A., and Stephanie Shanks-Meile. 1997. White power, white pride !: the white separatist movement in the United States. New York: Twayne.
  2. ^ Dobratz, Betty A.; Shanks-Meile, Stephanie L. (). „The Strategy of White Separatism”. Journal of Political and Military Sociology. 34 (1): 49–80. Arhivat din originalul de la . Accesat în .