Sinagoga Eșua Tova din București
Sinagoga Eșua Tova din București | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 44°26′N 26°06′E / 44.44°N 26.1°E |
Localitate | București |
Țara | România |
Edificare | |
Data începerii construcției | |
Modifică date / text |
Sinagoga Eșua Tova din București este un lăcaș de cult evreiesc din orașul București, localizat pe Str. Take Ionescu nr. 9, lângă Piața Amzei. Ea a fost construită în anul 1840 în stil maur.
Mai este cunoscută și sub numele de Sinagoga Podul Mogoșoaiei.
Aceasta funcționeaza sub egida grupului hasidic ultraortodox Habad.[1]
Istoric
modificareConstrucția
modificareSinagoga Eșua Tova a fost construită în anul 1840 în stil maur, fiind în prezent cea mai veche sinagogă din București.[2] Are o suprafață de 295 m².
După 1999
modificareÎn 1999, rabinul israelian Naftali Deutsch, membru al mişcării Habad, a devenit rabinul sinagogii.[1] Totodată, mişcarea Habad a creat şi dezvoltat o structură comunitară complexă în jurul sinagogii, cu o creşă, grădiniță de copii şi şcoală, cu magazin şi restaurant cuşer etc.[1] Habadul se ocupă în special de tineret şi de evreii sosiți relativ recent în România, pe când Comunitatea Evreiască din Bucureşti se axează în special pe evreii români născuți în țară.[1]
În primul deceniu al secolului al XXI-lea sinagoga a fost renovată, fiind inaugurată în seara de 21 februarie 2007, în cadrul unei ceremonii în care "rugăciunile s-au îmbinat cu tradiționalele dansuri hasidice, pline de o explozivă bucurie de viață, a fost completarea, până la litera finală, a două Suluri de Tora, dedicate evreilor români uciși în Holocaust" [3]. La acest eveniment au participat Shlomo Amar (Șef Rabinul Israelului), Marele Rabin Menachem Hacohen al comunității evreiești din România, Lev Leviev (președintele Federației Comunităților Evreiești din Rusia), Nicholas Taubman (ambasadorul S.U.A. în România), Rabinul Abraham Ehrenfeld, dr. Aurel Vainer (președinte Comunității Evreilor din România). Cu acest prilej, Rabinul Shlomo Amar a dezvelit, la intrare, o placă de mari dimensiuni pe care sunt gravate numele celor care au condus această sinagogă de la înființarea ei.
În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga Eșua Tova din București era în funcțiune.[2] În 2019 funcționa sub egida Habadului.[1]
Fotogalerie
modificare-
Uşa de la intrare
-
Relief cu cele Zece Porunci flancate de leii Iudeii de pe fațada sinagogii
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ a b c d e Menachem Posner: "What It’s Like to Be a Rabbi in Romania" ("Cum este să fi rabin în Romania"), 2019, in lb. engl., pe pagina Chabad.org. Reaccesat pe 9 martie 2024.
- ^ a b The Federation of Jewish Communities of Romania (FEDROM) - Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT (2008), p. 69
- ^ "Sărbătoare la Sinagoga 'Yeshua Tova' cu prilejul inaugurării" Arhivat în , la Wayback Machine., Realitatea Evreiască, 25 ianuarie–25 februarie 2007