Sindromul Ganser
Specialitatepsihiatrie
psihologie
psihoterapie  Modificați la Wikidata
Simptometwilight state[*][[twilight state |​]]  Modificați la Wikidata
Clasificare și resurse externe
ICD-9300.15
ICD-10F44.8
ICD-11  Modificați la Wikidata
DiseasesDB31852
MedlinePlus000378

Sindromul Ganser este o tulburare disociativă caracterizată prin răspunsuri aiurea sau greșite la întrebări foarte simple. Se numește și pseudodemență.

O persoană care suferă de acest sindrom poate răspunde de exemplu la întrebarea "Ce culoare are soarele?" cu "Verde". Sau la întrebarea "Câte picioare are o pisică?" cu "Trei". Întrebarea a fost deci probabil înțeleasă, deoarece s-a răspuns în categoria corectă, dar, intenționat sau neintenționat, se răspunde greșit.

Majoritatea celor care suferă de acest sindrom (numit după Sigbert Ganser, care l-a caracterizat în 1898) sunt bărbați tineri sau de vârstă medie.

Cei afectați sunt considerați de cei dimprejur ca fiind "nebuni" sau "proști", ceea ce duce la izolarea lor socială.

Cauzele tulburării nu sunt încă bine cunoscute.

Tratamentul se face prin terapie comportamentală.

Bibliografie

modificare
  • Cocores JA, Schlesinger LB, Gold MS (1986). "A review of the EEG literature on Ganser's syndrome". International journal of psychiatry in medicine 16 (1): 59–65. PMID 3522461.
  • American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. 4th ed. Text rev. Washington, DC. American Psychiatric Association, 2000.
  • Carney MW, Chary TK, Robotis P, Childs A (1987). "Ganser syndrome and its management". The British Journal of Psychiatry : the journal of mental science 151: 697–700. PMID 3446318.
  • Miller P, Bramble D, Buxton N (1997). "Case study: Ganser syndrome in children and adolescents". Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 36 (1): 112–5. PMID 9000788.
  • Brugha T, Singleton N, Meltzer H, et al (2005). "Psychosis in the community and in prisons: a report from the British National Survey of psychiatric morbidity". The American journal of psychiatry 162 (4): 774–80.