Submarinul sovietic K-19
| Submarinul sovietic K-19 | |
 K-19 în Oceanul Atlantic la 29 februarie 1972 | |
| Țară | URSS |
|---|---|
| Nume navă | K-19 |
| Tip | Submarin nuclear |
| Constructor | Severnoe mașinostroitelnoe predpriatie[*]  |
| Compania operatoare | Marina Militară Rusă Marina Militară Sovietică |
| Lansare la apă | 8 aprilie 1959 |
| Caracteristici | |
| Lungime | 114,0 m |
| Lățime | 9,2 m |
| Viteza maximă | 26 noduri |
| Putere motor | 2 reactori nucleari 70 MW tip VM-A |
| Tunuri | * 3 × R-13 nuclear SRBM (650 km range) - clasa Hotel I
|
| Clasă | 658 |
Modifică text  | |
K-19 a fost unul dintre primele două submarine nucleare sovietice de clasă 658 (echivalent NATO clasa Hotel) și unul dintre primele submarine echipate cu rachete balistice nucleare, în special rachete balistice intercontinentale R-13 SLBM.
Acest submarin al marinei sovietice a fost comandat la 16 octombrie 1957 și asamblat la 17 octombrie 1958. Submarinul a fost construit la șantierul naval din Severodvinsk în Uniunea Sovietică. În timpul construcției, doi muncitori au murit într-un incendiu și șase lucrătoare au fost ucise de vaporii toxici care au fost eliberați la lipirea anumitor componente. Un electrician a fost zdrobit de un capac al unui tub de torpile. Un inginer a căzut între două compartimente, bilanțul ridicându-se la zece victime. Nava a fost lansată pe 8 aprilie 1959. La botezul navei, care nu a fost efectuat ca de obicei de o femeie, ci de un bărbat, nu s-a spart sticla șampaniei. Finalizarea modelului K-19 a avut loc la 12 noiembrie 1960. În timpul primelor teste au fost identificate multe probleme. Prin urmare, submarinul a fost pus în funcțiune abia la 30 aprilie 1961.
La prima sa călătorie, la nord de Oceanul Atlantic, a avut loc o scurgere la 4 iulie 1961 în apropiere de coasta de sud a Groenlandei, ceea ce a condus la pierderea completă a lichidului de răcire al reactorului nuclear. Sistemul radio cu rază lungă de acțiune s-a dovedit, de asemenea, defect, ceea ce a făcut imposibilă comunicarea cu Moscova. Șapte membri ai echipajului implicați în munca de urgență au murit într-o o lună în urma iradierii acute, iar alți cincisprezece au murit ca urmare a acestui fapt în următorii doi ani. Locotenentul Boris Korchilov a suferit cea mai mare doză de radiație ionizantă și a murit într-o săptămână. Cercetările au stabilit cauza accidentului ca fiind o greșeală de construcție a sistemului de răcire. Compartimentele radioactive complet contaminate ale submarinului, inclusiv reactorul, au fost aruncate în largul mării Kara, un loc comun pentru deșeurile nucleare. Submarinul a primit porecla Hiroshima după seria de dezastre.
Vezi și
modificare- K-19: Submarinul ucigaș, film despre accidentul nuclear din 1961