Suceava (navă)
Nava Suceava a fost o navă de transport din cel de-al doilea război mondial. Inițial fusese nava germană Albert Fegler cu capacitatea de 5695 tdw, lansată în anul 1923 și cumpărată de către România în anul 1933 cu un lot de 4 nave de transport achizițonate de la șantierul naval Marinerwerft, Wilhemshaven, Germania.[1]
La data de 20 aprilie 1943, a făcut parte dintr-un convoi de transport de la Constanța la Sulina escortat de distrugătorul NMS Regina Maria, dragoarele de mine R-163, R-164, MR-7 precum și bărci, încărcat cu butoaie pentru combustibil. La ora 02:20 convoiul a fost atacat de trei torpile lansate de submarinul sovietic S-33. Ca urmare, Suceava s-a scufundat în câteva minute împreună cu 28 de marinari.
Conform unor arhive istorice, punctul de scufundare este situat la 45°01'N/31°10'E, la 15 Mm Est de Sulina la o adâncime de aproximativ 90 de metri, iar conform altor date ar fi 44°46'N/31°18'E.
Note
modificare- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .