Supraaglomerare
Supraaglomerarea sau aglomerarea reprezintă situația în care într-un anumit spațiu se află mai multe persoane decât este considerat tolerabil din punct de vedere al siguranței și sănătății. Siguranța și sănătatea depinzând de mediul înconjurător și de normele culturale locale. Supraaglomerarea poate fi temporară sau constantă și poate apărea acasă, în spații publice sau în transportul în comun.
În raportarea statistică și în scopuri administrative, aglomerația este măsurată de densitate și de obicei nu încorporează percepțiile oamenilor despre aglomerație. Supraaglomerarea se referă la răspunsul psihologic al oamenilor la densitate. Supraaglomerarea în casă poate provoca o îngrijorare deosebită, deoarece casa este locul de adăpost al unei persoane.
Efectele negative asupra calității vieții datorate aglomerației pot include contact fizic sporit, lipsa somnului, lipsa intimității și igienă precară.[1]
Riscuri datorate supraaglomerării
modificareIndicatori pentru supraaglomerare
modificareUniunea Europeană
modificareEurostat utilizează o definiție mai strictă a supraaglomerării, cunoscută sub denumirea de „Standardul dormitorului”. O gospodărie este considerată supraaglomerată dacă are mai puține camere decât suma:
- o cameră pentru gospodărie;
- o cameră pentru fiecare cuplu din gospodărie;
- o cameră pentru fiecare persoană singură de 18 ani sau mai mult;
- o cameră pentru fiecare pereche de persoane singure de același sex cu vârsta între 12 și 17 ani;
- o cameră pentru fiecare persoană singură între 12 și 17 ani care nu se încadrează în categoria anterioară;
- o cameră pentru fiecare pereche de copii sub 12 ani.
De exemplu, o gospodărie formată dintr-o singură persoană este considerată supraaglomerată dacă nu are o cameră de zi separată de dormitor (se aplică punctele 1 și 3).
Deși Standardul Dormitorului este susținut de majoritatea susținătorilor politicilor de locuire, standardele legale privind spațiul și ocuparea sunt adesea mai puțin generoase, parțiale (de exemplu, aplicabile doar locuințelor sociale) sau inexistente.[6]
Cu toate acestea, în timp ce Standardul Dormitorului este în general susținut de susținătorii politicii, standardele legale de spațiu și de ocupare sunt de obicei fie mai puțin generoase, parțiale (de exemplu, se aplică doar locuințelor sociale) sau inexistente.[6]
În perioada 2005-2010, procentul de populație supraaglomerată în România și Letonia a fost cel mai ridicat din Uniunea Europeană (55%).[7] În statele UE postcomuniste, între 51% și 87% dintre locuințe au maximum trei camere.[8]
Ciclul de viață rămâne un factor determinant în supraaglomerare. Est-europenii sub 18 ani sunt de 2,5 ori mai predispuși la supraaglomerare decât cei de peste 65 de ani. Accesibilitatea redusă la locuințe a tinerilor adulți, care au fost nevoiți să amâne plecarea de acasă, a contribuit la creșterea supraaglomerării, la fel ca și moștenirea unui fond de locuințe format din multe locuințe mici.[6]
Organizația Mondială a Sănătății
modificareOrganizația Mondială a Sănătății se concentrează asupra supraaglomerării în spațiile de dormit, în special ca factor de risc pentru răspândirea tuberculozei, și a dezvoltat indicatori pentru măsurarea acesteia.[9]
Soluții
modificareCa răspuns la supraaglomerarea transportului public, orașele și operatorii de transport se bazează pe tehnologie pentru soluții inovatoare. De exemplu, Adunarea de la Londra explorează modele moderne de vagoane și aplicații care îi ghidează pe navetiști către vagoanele mai puțin aglomerate. Tehnologii precum urmărirea Wi-Fi și analiza semnalelor mobile sunt testate pentru a monitoriza fluxurile de pasageri și pentru a optimiza capacitatea trenurilor. Aceste inițiative au scopul de a îmbunătăți experiența navetiștilor prin reducerea supraaglomerării și creșterea eficienței sistemelor de transport public.[10]
Orașe precum New York și Boston folosesc date deschise și colaborarea între agenții pentru a combate supraaglomerarea. Prin colectarea de date detaliate despre încălcări în ceea ce privește locuințele, ocuparea și zonarea, orașele pot aborda preventiv supraaglomerarea potențială și pot aloca resursele în mod eficient pentru inspecții și aplicare. Această abordare include, de asemenea, măsuri inovatoare, precum monitorizarea conversiilor ilegale și utilizarea analizei predictive pentru a identifica proprietățile expuse riscului.[11]
Note
modificare- ^ Gray, Allison (). „Definitions of crowding and the effect of crowding on health” (PDF). Ministry of Social Policy, New Zealand. Accesat în .
- ^ „Residential crowding and severe respiratory syncytial virus disease among infants and children: a systematic literature review”. BMC Infectious Diseases. 12: 95. aprilie 2012. doi:10.1186/1471-2334-12-95. PMC 3405464
. PMID 22520624.
- ^ „Housing and health: time again for public health action”. American Journal of Public Health. 92 (5): 758–68. mai 2002. doi:10.2105/ajph.92.5.758. PMC 1447157 . PMID 11988443.
- ^ „The built environment and mental health”. Journal of Urban Health. 80 (4): 536–55. decembrie 2003. doi:10.1093/jurban/jtg063. PMC 3456225 . PMID 14709704.
- ^ „Race, socioeconomic status, and domestic homicide”. JAMA. 273 (22): 1755–8. iunie 1995. doi:10.1001/jama.1995.03520460037031. PMID 7769768.
- ^ a b c „Overcrowding and 'under-occupancy' in Romania: a case study of housing inequality”. Environment and Planning A. 46 (1): 203–221. .
- ^ „Overcrowding rate by age, gender and poverty status - Total population”. Eurostat. .
- ^ „Occupied conventional dwellings by number of rooms and occupants”. Eurostat. .
- ^ World Health Organization (). „Overcrowding” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Berti, Adele (). „An end to 'cattle' trains: solutions for overcrowding”. Railway Technology (în engleză). Accesat în .
- ^ „How Can Cities be Preemptive and Effective in Preventing Overcrowding?”. datasmart.hks.harvard.edu (în engleză). Accesat în .
