Tănase Tudoran

Tănase Tudoran
Date personale
Născut1659 Modificați la Wikidata
Decedat1763 (104 ani) Modificați la Wikidata

Tănase Tudoran (Todoran) (n. 1659 — d. 1763) a fost un țăran martir din Bichigiu, sat aparținător de comuna Telciu, județul Bistrița-Năsăud.

ViațaModificare

La instigarea lui Tănase Todoran, fostă cătană imperială, a fost zădărnicită depunerea jurământului militar de către recruții români năsăudeni înrolați în două batalioane de grăniceri, în cadrul unei ceremonii desfășurate la 10 mai 1763, lângă Salva, pe platoul numit Mocirlă, în prezența generalului Adolf von Buccow, comandantul trupelor imperiale austriece din Transilvania și a episcopului unit de la Blaj, Petru Pavel Aron, venit sa sfințească steagurile de luptă. Refuzul lor era legat de faptul că au fost schimbate condițiile inițiale de înrolare ale recruților, precum și o serie de drepturi civile ce li se cuveneau, pentru care însuși Tănase Todoran a fost trimis cu câțiva ani mai înainte la Viena, împreună cu alți fruntași ai năsăudenilor, din comunele de pe valea Someșului Mare, privind admiterea acestora în armata imperială ca soldați grăniceri.

Drept urmare, Tănase Todoran și ceilalți implicați în această mișcare de revoltă au fost executați după o serie de anchete militare, urmate de procese desfășurate de-a lungul anului 1763. Astfel, în final, Tănase Todoran a fost condamnat la moarte prin frângere cu roata, iar ceilalți prin spânzurare: Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu. Alți țărani implicati au fost pedepsiți prin lovituri de vergi.[1]

Badea Tănase Todoran, așa cum este cunoscut de către locuitorii Țării Năsăudului, a murit pe platoul Mocirlei din Salva, la vârsta de 104 ani, motivele fiind diverse, în primul rând fiind cele ce vizau respectarea drepturilor și privilegiilor militare și civile dobândite în urma negocierilor purtate la Viena de către delegații comunelor someșene.[2]. Nicidecum conflictele petrecute acolo nu au avut la bază vreo divergență de natură religioasă. Această supoziție, nefundamentată, deseori este vehiculată în diverse medii, mai ales confesionale, este legată de unirea românilor năsăudeni cu Biserica Romei, fapt petrecut însă cu o jumătate de secol mai înainte, la 1700, așa cum a scris și istoricul Virgil Sotropa în textele sale despre Regimentul Grăniceresc Năsăudean apărute în "Arhiva Someșană" din 1925, precum și scrierile lui George Barițiu în a sa "Istorie a Regimentului alu II (-lea) Romanescu granitariu transilvanu" (Brașov, 1874) despre revolta condusă de Tănase Todoran.

Multe sate românești au trimis în repetate rânduri delegați în deceniile ce au urmat ca să fie militarizați, pentru a scăpa de starea de iobăgie [3]. Printre acestea sunt de amintit și satele de pe Valea Bârgăului (devenite ortodoxe în urma defectării de la Unirea cu Biserica Romei, ca urmare a răscoalei condusă de călugărul bosniac Sofronie de la Cioara) au fost militarizate în urma propriilor solicitări doar după apariția patentei imperiale privind libertatea religioasă în Austria habsburgică, edict semnat de împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman la 13 octombrie 1781.

NoteModificare

  1. ^ Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1994, ISBN 973-9130-18-6.
  2. ^ Prof. Dr. Teodor Tanco, (Laureat al Academiei Române)- Pagini alese din istoria Monorului, Editura Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca, 2001, ISBN 973-98198-3-4, pp. 197–200
  3. ^ Virgil Șotropa, Regimentul Grăniceresc Năsăudean în "Arhiva Someșană", Năsăud, 1925, nr.2, pp 1–11)