Telegrafie
Telegrafia (din greacă: τῆλε têle, „la distanță” și γράφειν gráphein, „a scrie”) este transmiterea la distanțe mari de mesaje textuale ori simbolice, fără a fi nevoie de predarea fizică a obiectului purtător de mesaj. Astfel, semaforul alfabetic(fr)[traduceți] este o variantă a telegrafiei, pe când curieratul prin porumbei, nu.
Generalități
modificareTelegrafia reprezintă modul de transmitere a informațiilor prin impulsuri nemodulate, folosind un anume cod. Cel mai cunoscut cod este cel propus de Samuel Finley Breese Morse (1791-1872), în anul 1838, cod cunoscut în România sub denumirea de „alfabetul Morse".
Șase ani mai târziu, în 1844, cu sprijinul inginerului Alfred Vail (1807-1859), Morse realizează primul telegraf electric cu care creează legătura telegrafică între Washington și Baltimore.
Sistemul a fost rapid adoptat de serviciile poștale și de căi ferate din S.U.A.
În perioada de început a telecomunicațiilor fără fir, telegrafia Morse a fost intens folosită de marile companii, deoarece anterior invenției, omul a fost limitat, prin timp și spațiu, să comunice cu alții aflați departe folosindu-se de propria forță ori de cea a animalului.[1] La sfârșitul secolului al XIX-lea, prin dezvoltarea economiei globale, parțial datorită invenției, omul de rând a putut și el folosi din plin această mesagerie. Pe măsură ce alte moduri de comunicare au fost dezvoltate, telegrafia a pierdut teren datorită ratei scăzute a informațiilor transmise, dar și datorită faptului că necesita o pregătire specială a operatorilor.[2] [3]
[4] | Înaintea telegrafiei, o scrisoare trimisă prin poștă din Londra dura |
---|---|
zile | să ajungă în |
12 | New York, S.U.A. |
13 | Alexandria, Egipt |
19 | Constantinopol, Imperiul otoman |
33 | Mumbai, India |
44 | Calcutta, provincia Bengal, India |
45 | Singapore |
57 | Shanghai, China |
73 | Sydney, Australia |
În prezent, serviciile comerciale au renunțat la telegrafia Morse. În principiu, singurii ce o mai folosesc sunt radioamatorii. Țările care au menținut serviciul „demodat” (într-o formă sau alta) sunt: Bahrainul, Belgia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Iranul, Israelul, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexicul, Noua Zeelandă, Rusia, Serbia, S.U.A., Slovenia și Ungaria.
Principalul avantaj al comunicațiilor în codul Morse rămâne faptul că prin acest mod se pot realiza comunicații chiar în condiții extrem de dificile (paraziți atmosferici și industriali, bruiaje, trafic aglomerat etc.), semnalul nemodulat fiind mai „penetrant” decât cel modulat.
Referințe
modificare- ^ Downey, Gregory J. (). Telegraph Messenger Boys: Labor, Technology, and Geography, 1850-1950. Routledge, din New York și Londra. p. 7.
- ^ Carey, James (). Communication as Culture. Routledge, din New York și Londra. p. 210.
- ^ "History of the U.S. Telegraph Industry". Economic History Encyclopedia. .
- ^ Steven Roberts. „A History of the Telegraph Companies in Britain between 1838-1868”.
Bibliografie
modificare- Armagnay, Henri (). „Phototelegraphy”. Annual Report of The Board Of Regents Of The Smithsonian Institution: 197–207. Accesat în .
- Dargan, J., The Railway Telegraph, Australian Railway Historical Society Bulletin, March, 1985 pp49–71
- Gray, Thomas (). „The Inventors Of The Telegraph And Telephone”. Annual Report of The Board Of Regents Of The Smithsonian Institution: 639–659. Accesat în .
- Kieve, Jeffrey L. — The Electric Telegraph: a Social and Economic History David and Charles (1973) ISBN 0-7153-5883-9
- Standard, Tom — The Victorian Internet Berkley Trade, (1998) ISBN 0-425-17169-8
- Wilson, Geoffrey, The Old Telegraphs, Phillimore & Co Ltd 1976 ISBN 0-900592-79-6
Legături externe
modificare- Materiale media legate de Telegraphy la Wikimedia Commons
- Părinții telegrafului modern[nefuncțională], 7 februarie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național