Teorema imposibilității lui Arrow
În teoria alegerii sociale, Teorema imposibilității lui Arrow sau Paradoxul lui Arrow afirmă că nu există o formă democratică de votare care să permită o alegere socială tranzitivă și rațională.[1] Teorema este numită după economistul de origine română[2][3][4][5] Kenneth Arrow, care a demonstrat-o în teza sa de doctorat și a popularizat-o în 1951 în cartea sa Social Choice and Individual Values (Alegeri sociale și valori individuale).[6]
Declarația teoremei
modificareNevoia de a agrega preferințele apare în multe discipline: în economia bunăstării, în care se încearcă găsirea unui rezultat economic care să fie acceptabil și stabil; în teoria deciziei, în care o persoană trebuie să facă o alegere rațională bazată pe mai multe criterii; și mai natural în sistemele electorale, care sunt mecanisme de extragere a unei decizii legate de guvernare de la o multitudine de preferințe ale alegătorilor.
Cadrul pentru teorema lui Arrow presupune că trebuie să extragem o ordine de preferință pe un anumit set de opțiuni (rezultate). Fiecare individ în societate (sau echivalent, fiecare criteriu de decizie) dă o ordine particulară de preferințe asupra setului de rezultate. Căutăm un sistem electoral cu voturi clasificate, numit o funcție de bunăstare socială (regulă de agregare a preferințelor), care transformă setul de preferințe (profilul preferințelor) într-o singură ordine globală de preferință socială.
Note
modificare- ^ Kenneth J. Arrow (1921-)
- ^ „Premiat Nobel cu origini românești, Doctor Honoris Causa al Universității "Al. I. Cuza" din Iași”. Jurnalul.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Arrow and the Foundations of the Theory of Economic Policy
- ^ Abu N.M. Wahid (2002). Frontiers of Economics: Nobel Laureates of the Twentieth Century. Greenwood Publishing. p. 5. ISBN 0-313-32073-X.
- ^ Steven Pressman (1999). Fifty major economists: Business & Economics. Routledge Publishing. p. 177. ISBN 0-415-13480-3.
- ^ Arrow, Kenneth J. (). „A Difficulty in the Concept of Social Welfare” (PDF). Journal of Political Economy. 58 (4): 328–346. doi:10.1086/256963. JSTOR 1828886. Arhivat din original (PDF) la .