Teoria procesului ironic
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Teoria procesului ironic, propusă de psihologul american Daniel Wegner(d), sugerează că încercările de a suprima anumite gânduri pot duce paradoxal la o creștere a frecvenței acestor gânduri. Această teorie este cunoscută și sub numele de ironic process theory sau ironic rebound.
Elemente principale ale teoriei:
1. Sistemul de monitorizare și sistemul de control: Wegner descrie două procese cognitive implicate în suprimarea gândurilor:
- Sistemul de monitorizare (processul ironic): Acest proces automat monitorizează constant prezența gândului pe care dorim să-l suprimăm. Funcționează la un nivel inconștient.
- Sistemul de control (procesul intențional): Acesta este un proces conștient și deliberat care încearcă să înlocuiască gândul nedorit cu altceva.
2. Paradoxul suprimării: Atunci când o persoană încearcă să suprime un gând, sistemul de monitorizare continuă să verifice dacă gândul apare, ceea ce duce la o atenție constantă asupra gândului interzis. În condiții de stres sau oboseală, sistemul de control devine mai puțin eficient, iar gândurile nedorite apar mai frecvent.
3. Efectul de rebound: Când încetăm eforturile de a suprima un gând, acesta tinde să revină cu o frecvență și intensitate mai mare decât înainte.
Implicații și aplicabilitate Psihologie clinică:
Teoria procesului ironic este relevantă pentru înțelegerea tulburărilor obsesiv-compulsive, anxietății și depresiei, unde pacienții se confruntă adesea cu gânduri intruzive.
Performanță sportivă:
Sportivii care încearcă să evite greșeli specifice pot experimenta o creștere a acelor greșeli tocmai din cauza eforturilor lor de a le evita.
Educație și învățare:
Studenții care încearcă să nu se gândească la anumite informații nerelevante pentru un test pot descoperi că acestea le vin în minte mai des.