Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului

(Redirecționat de la The Adventures of Tintin (film))
Acest articol se referă la filmul din 2011. Pentru alte sensuri, vedeți Tintin (dezambiguizare).
Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului
The Adventures of Tintin

Afișul filmului
Titlu originalThe Adventures of Tintin
RegizorSteven Spielberg
ScenaristSteven Moffat
Edgar Wright
Joe Cornish
După lucrările lui:
Hergé
Bazat peAventurile lui Tintin  Modificați la Wikidata
ProducătorPeter Jackson
Steven Spielberg
Kathleen Kennedy
StudioAmblin Entertainment
The Kennedy/Marshall Company
Nickelodeon Movies
WingNut Films
DistribuitorParamount Pictures
Columbia Pictures[1]
Director de imagineJanusz Kamiński
MontajMichael Kahn
MuzicaJohn Williams
DistribuțieJamie Bell
Andy Serkis
Daniel Craig
Premiera26-X-2011 (Marea Britanie)
Durata107 min.[2]
ȚaraStatele Unite
Noua Zeelandă
Limba originalăengleză
Disponibil în românăsubtitrat
NominalizăriPremiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră (John Williams, )  Modificați la Wikidata
Buget$135 milioane[3]
Încasări$373.608.095[4]
Prezență online
site web oficial
Cineplex

Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului (2011, titlu original The Adventures of Tintin sau The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn[5]) este un film de animație 3D american regizat de Steven Spielberg după un scenariu scris de Steven Moffat și Edgar Wrightbazat. Filmul este inspirat de seria de benzi desenate cu același nume creată de artistul belgian Hergé. În film interpretează actorii Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig.

Scenariul se bazează pe trei albume de benzi desenate și anume Le Crabe aux pinces d'or (Crabul cu cleștii de aur), Le Secret de La Licorne (Secretul Licornului) și Le Trésor de Rackham le Rouge (Comoara lui Rackham cel Roșu[nefuncțională]).

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Tintin (Jamie Bell), un tânăr jurnalist, însoțit de cățelul său Snowy se află într-o piață dintr-o localitate europeană (în prima scenă apare cameo Hergé care îi face portretul lui Tintin). Tintin cumpără pentru o liră macheta unei nave cu trei catarge, numită Unicorn, dar este imediat acostat de sinistrul Ivan Ivanovici Sakharine (Daniel Craig) și apoi de misteriosul Barnaby (Joe Starr), care încearcă să cumpere macheta de la Tintin, dar fără niciun succes. Tintin duce vaporul acasă, dar acesta e stricat în timp ce Snowy aleargă după pisica din vecini. Odată rupt, un catarg conținând o bucată de hârtie cade sub birou fără ca Tintin să observe. Snowy încearcă în zadar să-i atragă atenția lui Tintin. Între timp, incompetenții detectivi Thomson și Thompson (Nick Frost și Simon Pegg) sunt pe urmele unui hoț de portofele, Aristides Silk (Toby Jones). După ce apartamentul îi e răvășit, Tintin găsește și citește pergamentul pe care apoi îl pune în portofelul său. Tintin îl vizitează pe Sakharine în Marlinspike Hall, unde află că mai sunt încă două machete ale aceleiași nave. Tintin este jefuit de hoțul de portofele.

Mai târziu, Tintin este răpit de complicii lui Sakharine și este închis pe nava SS Karaboudjan. La bord, Tintin scapă și se întâlnește cu căpitanul navei Haddock (Andy Serkis), căruia Sakharine i-a luat comanda cumpărând echipajul și dându-i de băut în continuu căpitanului prin intermediul primului ofițer Allan (Daniel Mays). Tintin și Haddock (și Snowy) în cele din urmă fug de pe navă cu o barcă. Sakharine trimite un hidroavion după ei, dar Tintin trage în el cu ultimul glonț și apoi capturează avionul cu care merg spre portul (fictiv) marocan Bagghar, dar se prăbușesc în deșert.

Deshidratat de căldură și suferind de pe urma lipsei de alcool, Haddock începe să halucineze și își amintește momente din viața strămoșului său, Sir Francis Haddock (Andy Serkis), care a fost căpitan pe adevărata navă Unicorn în timpul secolului al XVII-lea. Corabia plină de comori a lui Sir Francis a fost atacată de pirații mascatului Red Rackham (Daniel Craig), și, după o bătălie pe mare și predare, Sir Francis alege să scufunde Unicornul și cea mai mare parte a comorii, decât să cadă în mâinile lui Rackham. Sir Francis scapă cu o mână de nestemate pe care le adună în pălăria sa. Mai târziu face 3 machete ale Unicornului, fiecare conținând un pergament cu indicii. Împreună, cele trei pergamente dezvăluie locul unde s-a scufundat Unicornul și unde se află comoara.

În Bagghar, Tintin și Căpitanul încearcă să găsească o metodă de a intra în posesia machetei pe care o deține emirul Omar Ben Salaad (Gad Elmaleh), dar aceasta este pusă într-o cutie din sticlă securizată. Detectivii Thomson și Thompson apar și ei și îi dau lui Tintin portofelul său cu pergamentul. Planul lui Sakharine este de a da un concert cu cunoscuta divă Bianca Castafiore (Kim Stengel), "Privighetoarea Milaneză", a cărei voce puternică sparge sticla iar șoimul antrenat al lui Sakharine distruge macheta și fuge cu catargul în care se afla al treilea pergament. După o cursă plină de acțiune de-a lungul portului a lui Tintin și Haddock, Sakharine reușește să scape în cele din urmă cu cele trei pergamente. Tintin îl urmărește în Europa și aranjează cu poliția să-l aștepte pe cheiurile unui doc. Haddock și Sakharine se luptă, Sakharine îi dezvăluie că este urmașul lui Red Rackham și că dorește să-și răzbune strămoșul recuperând comoara și omorând urmașul lui Sir Francis numai când acesta va ști cine este cu adevărat. Haddock, cu ajutorul lui Tintin, îl învinge apoi pe Sakharine care este arestat de Thomson și Thompson.

Cu cele trei pergamente în posesia lor, Tintin și Haddock ghidați de indicii ajung tocmai la proprietatea din Marlinspike Hall, aici găsesc pivnița veche, sparg un glob pământesc în care se afla mica comoară și pălăria lui Sir Francis Haddock. Tintin găsește un alt indiciu despre unde se află locația Unicornului scufundat și cei doi sunt de acord că aventura va continua în larg în căutarea comorii.

Distribuție

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ „Sony Pictures Teams Up with Paramount for Tintin”. MovieWeb. . Accesat în . 
  2. ^ The Adventures of Tintin - The Secret of the Unicorn (PG)”. Steven Spielberg. British Board of Film Classification. Accesat în . 
  3. ^ Thompson, Anne (10/09/2008). „Films up in the air after studios split”. Variety. Accesat în 18 de junho de 2011.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  4. ^ „The Adventures of Tintin”. 
  5. ^ „THE ADVENTURES OF TINTIN - THE SECRET OF THE UNICORN”. BBFC. . Accesat în . 
  6. ^ a b „Paramount Pictures and Sony Pictures Entertainment Announce the January 26 Start of Principal Photography on the 3D Motion Capture Feature 'The Adventures of Tintin: Secret of the Unicorn' Directed by Steven Spielberg and Starring Jamie Bell and Daniel Craig”. PR Newswire. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Anne Thompson (). „Films up in the air after studios split”. Variety. Accesat în . 
  8. ^ Tatiana Siegel (). „Spielberg, Jackson dig into 'Tintin'. Variety. Accesat în . 
  9. ^ a b c Jay A. Fernandez, Borys Kit (). „Daniel Craig to star in "Tintin". The Hollywood Reporter. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „The Cottage – Andy Serkis interview”. indieLondon. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Ruben V. Nepales (). „Spielberg may co-direct next with Peter Jackson”. Philippine Daily Inquirer. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ „Tintin a Go-go”. Empire. . p. 22. 
  13. ^ Stephen Armstrong (). „Simon Pegg: He's Mr Popular”. The Sunday Times. UK. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Barry Johnston (). „Scots star Tony Curran on his dream role in Spielberg's new Tintin movie”. Daily Record. Accesat în .  [nefuncțională]
  15. ^ Dominic Cavendish (). „Toby Jones takes the lead in Tom Stoppard's classic Every Good Boy Deserves Favour”. The Daily Telegraph. UK. Accesat în . 
  16. ^ Baz Bamigboye (). „Baz Bamigboye on coffee with Jessica Alba, Tintin's secrets and school with Keira Knightley”. Daily Mail. UK. 
  17. ^ [1] Kim Stengel at IMDb.com
  18. ^ [2] at Mark Ivanir IMDb.com
  19. ^ [3] at Sebastian Roché IMDb.com
  20. ^ [4] at Sana Etoile IMDb.com

Legături externe

modificare