Convenția privind pescăriile, frontiera și retrocedarea sclavilor semnată între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei, denumit și Convenția de la Londra, Convenția Anglo-Americană din 1818, Convenția din 1818, sau Tratatul din 1818, a fost un tratat semnat în 1818 între Statele Unite și Regatul Unit, prin care se rezolva o dispută teritorială între cele două țări și permitea ocuparea și colonizarea în comun a Țării Oregon, denumită de britanici Districtul Columbia al Companiei Golfului Hudson, inclusiv porțiunea sudică a districtului New Caledonia.

Tratatul a marcat ultima pierdere teritorială permanentă a Statelor Unite în partea lor continentală, și anume extremitatea nordică a teritoriului Louisiana de la nord de paralela de 49 de grade latitudine nordică, regiune istorică denumită astăzi Milk River și aflată în sudul actualei provincii canadiene Alberta. Regatul Unit a cedat în întregime porțiunea din Rupert's Land de la sud de paralela de 49 de grade și în vest până la Munții Stâncoși, inclusiv colonia Red River.