Antanta

Antanta a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial și format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus. România aderă și ea la Antanta pe data de 28 august 1916. Blocul a fost victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din război în 1917.
Tripla Înțelegere/Antanta a fost formată în trei etape succesive. Prima etapă a fost cea a semnării unor acorduri franco-ruse (1891-1893), care prevedeau ajutor militar reciproc, în cazul în care vreuna dintre cele două țări ar fi fost atacată de către Tripla Alianță. Etapa a doua s-a consumat în anul 1904, când s-a semnat acordul anglo-francez numit Antanta cordială, iar etapa a treia a constat în acordul anglo-rus, din anul 1907, prin care cele două țări și-au delimitat sferele de influență în Asia, făcând posibile viitoare colaborări politico-militare în Europa.
ContextModificare
Rusia a fost anterior membră a Ligii celor Trei Imperii, alianță din 1873 cu Austria, Ungaria și Germania. Alianța a făcut parte din planul cancelarului german Otto von Bismarck de a izola diplomatic Franța. Acesta era alarmat de aspirațiile revanșiale ale Franței în vederea recăpătării pierderilor din 1871 în Războiul franco-prusac.[1] Liga se confrunta cu mari dificultăți provocate de tensiunile între Imperiile Rus si Austro-Ungar, în special în Balcani, unde cresterea nationalismului și declinul continuu al Imperiului Otoman au creat premise provinciilor otomane inițierea luptelor pentru independență. Situația din Balcani, în special în urma Războiului sârbo-bulgar și a Tratatului de la Berlin din 1878, care a făcut ca Rusia să se simtă înșelată de câștigurile obținute în Războiul ruso-turc, a împiedicat reînnoirea Ligii în 1887. Într-o încearcare de a opri alința Rusiei cu Franța, Bismarck a semnat tratatul secret de reasigurare cu Rusia în 1887. Tratatul a asigurat că ambele părți rămân neutre în cazul izbucnirii războiului. Alianța dintre Rusia și Franța și excluderea Rusiei de către Bismarck dde pe piața financiară germană în 1887 a împiedicat reînnoirea tratatului în 1890. Aceasta a pus capăt alianței dintre Germania și Rusia.[2]
Coaliția împotriva GermanieiModificare
NoteModificare
- ^ Edgar Feuchtwanger, Imperial Germany 1850-1918 (2002). p 216.
- ^ Norman Rich, Great power diplomacy, 1814-1914 (1992) pp 244-62
- ^ Китай в Первой мировой войне