Troiță

cruce din lemn sau piatră situată la intersecțiile drumurilor
Troiță
Wolperhaff wayside cross.jpg
Cruce pe marginea drumului în Wolperhaff/Consdorf (Luxemburg) la locul unde un polițist a fost ucis de o haită de lupi în iarna aspră a anului 1815.
Clădire
Stil arhitecturalarhitectură vernaculară[*]  Modificați la Wikidata

O troiță este un simbol de cult creștin folosit în România. Troița poartă zonal alte denumiri, precum: "cruci la răscruci“ (în nordul Moldovei), "răstigniri“ (în Maramureș), "icoane“ (în Vâlcea), "rugi“ (în ținutul Pădurenilor), "lemne“ (în documentele mai vechi), "cruci“ (în Transilvania și Oltenia). Troițele sunt cruci din lemn sau piatră, cu diferite inscripții, sculpturi, icoane nelegate de cruce. Unele cruci sunt adăpostite în chioșcuri de lemn sau piatră prevazute cu o fereastră sau ușă de vizitare și care seamănă cu un mic altar având crucea, icoane de sfinți, ștergare, mănunchiuri de flori și busuioc și candele. Potrivit credinței populare, troițele se construiesc la intersecțiile drumurilor, pentru a alunga răul.[1]Mircea Eliade, istoric român al religiilor, afirma, în lucrarea sa „Sacrul și Profanul”, că troița sau stâlpul cerului are rol ritual și închipuie axul cosmic, pentru că, odată înălțat, teritoriul din jurul lui devine locuibil.[1]

Troiță dinspre Avrig, din Racovița, Sibiu
Troiță din Sibiel

Rolul troițelor în trecutModificare

 
Troițe de lemn

Nicolae Iorga a scris că „Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până și bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic”[2].

Mircea Cristian Pricop, a scris că poporul român a rezistat în fața mării slave fiindcă era deja creștinat iar credința era exprimată la început prin ridicarea de prototroițe (stele funerare)[3] Tradiția troițelor a fost mai puternică și s-a menținut mai ales în zonele submontane, mai ferite de influentele străine. Troițe mai vechi de perioada medievală a secolelor XIV-XV din țările române nu au rezistat din cauza perisabilității lemnului[4] Numărul mare de cruci și troițe care umplu drumurile satelor românești arată cinstirea deosebită pe care a acordat-o mereu țăranul român principalului semn creștin.

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ a b Altare la răscruci de drumuri, Ziarul Lumina, accesat la 30 aprilie 2016
  2. ^ I. Voinescu, Monumente de artă țărănească din România, Prefață de N. Iorga, București, 1912
  3. ^ Mircea Cristian Pricop, Troițele - frumusețe mistico-simbolică a realității credinței, Teza de licență, București, 2004
  4. ^ Ioan Oprișan, Troițe românești. O tipologie, Editura Vestala, București, 2003, pp. XV-XVI., p.VIII

Lectură suplimentarăModificare

  • Funcțiunea magică a troiței, Romulus Vulcănescu, 1947
  • Troițe românești: o tipologie, Ion Oprișan, Editura Vestala, București, 2003 - recenzie Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Mircea Cristian Pricop, Troițele - frumusețe mistico-simbolică a realității credinței, teză de licență, București, 2004
  • Civilizația română sătească, Ernest Bernea, Editura Vremea, București, 2006
  • Monumente de artă țărănească din România - album de Ion Voinescu, prefață de Nicolae Iorga

Legături externeModificare