Undă staționară
Unda staționară este fenomenul fizic rezultat în urma suprapunerii a două unde de aceeași frecvență pe aceeași direcție ,dar în sensuri opuse sau în direcții diferite. Prin interferența celor două unde se obține o structură ondulatorie constantă în timp. Undele care interferă pentru a crea unda staționară pot fi de orice fel: mecanice, sonore, optice, electromagnetice etc. Locurile unde oscilația rezultantă are amplitudine minimă se numesc noduri, iar cele cu amplitudine maximă se numesc ventre (sing. ventru, din franceză ventre = burtă). Prin opoziție cu undele staționare, undele elementare obișnuite se numesc unde progresive.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/7d/Standing_wave_2.gif/385px-Standing_wave_2.gif)
Dacă (sau acolo unde) undele inițiale au aceeași amplitudine, oscilația care rezultă în noduri are amplitudinea nulă. În celelalte cazuri unda rezultantă este o combinație între o undă progresivă și o undă staționară.
În funcție de mediul de propagare undele staționare pot fi uni-, bi- sau tridimensionale, ca de exemplu:
- o dimensiune: coarda vibrantă, tubul sonor, fibra optică;
- două dimensiuni: cutia de rezonanță a instrumentelor muzicale, suprafața unui lichid, membrana unei tobe;
- trei dimensiuni: interiorul unei încăperi, spațiul în care se propagă unde luminoase coerente.
Bibliografie
modificare- Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași: Reflexia și absorbția undelor sonore, determinarea coeficienților de reflexie și absorbție (PDF) Arhivat în , la Wayback Machine.
- en Hyperphysics: Standing waves