Utilizator:Ark25/PR8/JN-editorial-5550

http://jurnalul.ro/tag/editorial-5550.html

  1. Copacii, 6 aprilie 2013, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  2. Jeremy Clarkson, despre violență, 6 septembrie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  3. James May, despre femei anorexice si anvelope, 29 august 2012, TopGear, Jurnalul Național
  4. Richard Hammond, despre cai și motociclete vintage, 21 august 2012, TopGear, Jurnalul Național
  5. Adrian Năstase scrie, după 50 de zile, din Penitenciarul Jilava: Cât de "superficială" poate fi o rană la distanță de 1mm de carotidă?, 14 august 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6. Lodgy, mașina mulților, 12 august 2012, TopGear, Jurnalul Național
  7. Jeremy Clarkson, despre meseriile din industria auto, 9 august 2012, TopGear, Jurnalul Național
  8. Richard Hammond, despre ierarhia traficului cotidian, 7 august 2012, TopGear, Jurnalul Național
  9. Servitoarea româncă din casa lui Barroso, 17 iulie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10. Mihăileanu 2 va fi Zambaccianul lui Băsescu, 16 iulie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11. Întrebări pentru suflet!, 28 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  12. Caniculare, 28 iunie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  13. Traian Băsescu pleacă la război, 28 iunie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  14. Adevaratele mine de aur. Abandonate!, 25 iunie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  15. Cum să adunăm lângă PIB și ceva bunăstare, 24 iunie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  16. Acțiunea inimii și-a rațiunii, 24 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  17. Imoral, inuman, inadmisibil, 24 iunie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  18. Jocul păcălelii, 24 iunie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  19. Mi-ar plăcea ca Băsescu să nu cedeze, 24 iunie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  20. Prigoana polițienească împotriva condamnatului politic Năstase Adrian, 24 iunie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  21. Răcanul de afaceri și rinocerul, 23 iunie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  22. Torre Tavira, 22 iunie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  23. Dileme de vacanță, 23 iunie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  24. „Putinizarea Ucrainei”, 23 iunie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  25. Iubirea neîmplinită, 23 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  26. Niște... oameni, 23 iunie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  27. Ce farse a pus la cale istoria, 21 iunie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  28. Îmi pare rău!, 21 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  29. Trofeul jigodiilor, 21 iunie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  30. Corida cu oameni, 21 iunie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  31. Jeremy Clarkson, despre concentrarea la volan, 18 iunie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  32. Dolce e șpaga la TVR, 18 iunie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  33. Razboiul electoral total, 15 iunie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  34. Băsescu și Boc n-au mâncat usturoi, 15 iunie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  35. Nu doar Madonna își arată popoul, 14 iunie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  36. Epopeea alegerilor locale, 13 iunie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  37. Noaptea minții la TVR, 13 iunie 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  38. Udrea s-a autodetonat în mijlocul haitei, 12 iunie 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  39. ”Sindromul de neprezentare” la bacalaureat, 12 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  40. Nu mai vreau să fiu clujean!, 12 iunie 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  41. Amurgul lui Zeus, 12 iunie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  42. Moara cu ghinion, 12 iunie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  43. Dinamo rămâne lider al răvășelii prostești, 11 iunie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  44. Mortalul turnir al frustraților, 9 iunie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  45. Cine te rănește?, 7 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  46. Lui Daniel Morar i-a crescut un cucui. Sau un piron!, 7 iunie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  47. Revanșa lui Ciprian Tătărușanu, 6 iunie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  48. O provocare: absența opoziției, 6 iunie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  49. Canalia politică, 6 iunie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  50. Cotoi ține de șase în submarin, 5 iunie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  51. Enigma șefului de cabinet, 4 iunie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  52. Chiliman și Udrea, bătaia pe verde, 3 iunie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  53. Problemele Robertei ca femeie, 3 iunie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  54. Mai mizăm pe austeritate în actualele împrejurări?, 3 iunie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  55. Jeremy Clarkson, despre mașinile cu personalitate, 31 mai 2012, TopGear, Jurnalul Național
  56. Columb cel milos, 2 iunie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  57. Cadiz, orașul dintre două continente, 2 iunie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  58. De ce nu o să mai votez, 2 iunie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  59. Caut creștere economică..., 2 iunie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  60. Relația nefericită, 2 iunie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  61. Globalizarea manipulării, 31 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  62. Există pedeliști cu față umană?, 31 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  63. Lificiu, sătulul și flămândul, 31 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  64. Despre TVA pe drepturi de autor; pentru puțintei la minte, 31 mai 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  65. Plouă peste leprozerie, 30 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  66. Sunt o proastă!, 30 mai 2012, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  67. O inițiativă tardivă, 30 mai 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  68. Este USL la putere?, 30 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  69. Pandaliile Doamnei Udrea, 30 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  70. Cine conduce România?, 30 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  71. Fumul și cenușa, 29 mai 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  72. Lucrurile pe care le iubim, 29 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  73. Jaf și obediență la TVR, 29 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  74. Cazematele din Târgoviște ale lui Popescu-PDL, 29 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  75. Îl îmbrobodesc generalii și pe ministrul Rus?, 29 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  76. Borșul politic persecută fotbalul gălățean, 29 mai 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  77. Foametea de contrabandă, 28 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  78. Tropăit de honvezi prin România, 25 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  79. Dacă Dumnezeu ar organiza o expoziție a frumosului, aceea ar fi în Țara Oașului, 24 mai 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  80. Misiunea în această viață, 24 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  81. Șansa și handicapul Guvernului Ponta, 24 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  82. Șah cu românii, 24 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  83. Cine pierde, cine câștigă?, 24 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  84. La mâna lui Bonetti șI Birindelli, 23 mai 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  85. Vorbe cu miez, 23 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  86. Reduta Traian Băsescu, 23 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  87. Cine pe cine abandonează, 23 mai 2012, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  88. Trei personaje în căutarea unui viitor, 23 mai 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  89. PDL dă cu ciomagul internetului, 23 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  90. Băsescu a fugit la Bruxelles, 23 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  91. Politică și bune maniere, 21 mai 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  92. Portocaliu coclit, 21 mai 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  93. Uninominalul și blestemul oportunismului politic, 21 mai 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  94. Doamna Vacă, 21 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  95. Copilărie sculptată-n lemn, 19 mai 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  96. Crede și nu cerceta, 19 mai 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  97. Franța – un parfum de utopie, 19 mai 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  98. Clisa jegoasă și puturoasă a imposturii, 18 mai 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  99. Cazul Severin, o operatiune clasica de intoxicare, 18 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  100. Un recidivist: ambasadorul Gitenstein, 18 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  101. "Fapta" care transformă ura în iubire, 17 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  102. Omul care merge ca și cum ar fi fericit, 17 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  103. În scandalul Severin, se dezumflă balonul, 17 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  104. Boabe de mazăre (II), 17 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  105. De ce-ar merge Băsescu la Bruxelles?, 17 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  106. Bătrânica cocârjată ca un semn de întrebare cu un copilaș în brațe, 17 mai 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  107. Udrea la DNA. Ei, și?!, 17 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  108. Boabe de mazăre (I), 16 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  109. Epidemia agresivității omoară români, 16 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  110. Petroliștii, banii înapoi!, 16 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  111. Libertate cu executare, 15 mai 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  112. Întoarceți România de la reanimare!, 15 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  113. Arestați pe capete!, 15 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  114. Aoleu, moare bietul leu!, 15 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  115. ”Dacă te gândești să faci ceva frumos, nu amâna”, 15 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  116. Grecia: de la tragedie la drahmă?, 15 mai 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  117. Ponta vs. Băsescu: duel sau caft?, 15 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  118. Pacea la Craiova, pacient condamnat la suferință îndelungată, 15 mai 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  119. Domnu' Isărescu, ce facem, domnule?!, 14 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  120. Politizarea electorală a falimentului TVR, 8 mai 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  121. Băsescu ține degetul pe trăgaci, 8 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  122. Fotbalul varsă zeci de milioane de euro în teșchereaua Bucureștilor, 8 mai 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  123. Epurare - nu, curățenie - da!, 7 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  124. Parastas dansant pentru PDL, 7 mai 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  125. Jeremy Clarkson, despre revitalizarea economiei, 6 mai 2012, TopGear, Jurnalul Național
  126. Cursa leu-euro îi încurcă pe speculatori, 6 mai 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  127. Ziua Limbii și Culturii Portugheze, 5 mai 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  128. Duel cu FMI, 4 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  129. Fețele ascunse ale nerăbdării, 3 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  130. Mărul otrăvit, 3 mai 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  131. Ești un mincinos!, 3 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  132. Borne kilometrice de destin lângă care nu poți rătăci drumul, 3 mai 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  133. Ce stat avem?, 3 mai 2012, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  134. În câte limbi vorbește cabinetul?, 3 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  135. Lista lui Ponta și apocalipsa preventivă, 3 mai 2012, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  136. Dilema USL: cu sau fără Băsescu?, 2 mai 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  137. Emoții de prim-ministru!, 2 mai 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  138. Jurnalul unui dezertor: Coabitarea cu Băsescu, imposibilă, 2 mai 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  139. Pe Băsescu îl strânge constituția, 2 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  140. Bărbații (în replică la "Femeile” lui Marius Tucă), 1 mai 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  141. Simptome împotriva despărțirii, 1 mai 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  142. Echipa Traian Băsescu dispare. De tot, 1 mai 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  143. Cu prudență, spre succes, 1 mai 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  144. La o cafea amară, cu FMI, 1 mai 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  145. Prostia deasă domină finalul de campionat, 1 mai 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  146. PDL pariază iar pe proști, 30 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  147. De ce trebuie demis Traian Basescu, 30 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  148. Guvernul Ponta. Cine pierde, cine câștigă?, 30 aprilie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  149. Prea devreme pentru șampanie, 30 aprilie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  150. Omul din vârf este problema, 27 aprilie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  151. Moțiunea și Rudel & Udrea, 27 aprilie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  152. Jeremy Clarkson, despre Kent, 22 aprilie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  153. Indiferența care distruge, 22 aprilie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  154. Congres de literatură la Cadiz, 21 aprilie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  155. Parisul secret și insolit, 21 aprilie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  156. Legenda fericirii celorlalți!, 21 aprilie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  157. O săptămână altfel, 21 aprilie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  158. Două primăveri, 21 aprilie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  159. Printr-o misșcare de hopa-mitică, Blejnar l-a umilit pe premier, 18 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  160. PDL vopsește ouă și după Paște, 18 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  161. Loțiunea de cenzură, 18 aprilie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  162. Ne dă statul băsist morții înapoi?, 17 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  163. Pericol de fractură în coaliție, 17 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  164. România ca anticariat, 17 aprilie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  165. Zor mare în afacerea retrocedărilor, 17 aprilie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  166. Singurătatea comandantului de cursă lungă, 16 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  167. Între creștini și evrei, 16 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  168. Deșeurile progresului de Neanderthal, 14 aprilie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  169. Alfabetul copiilor, 14 aprilie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  170. Vocația culturală a orașelor, 14 aprilie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  171. Memoria pomilor înfloriți, 14 aprilie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  172. Prietenul, 14 aprilie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  173. MRU își prinde capul în marea gaură, 12 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  174. Cum ne scapă de Băsescu găinile, 12 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  175. Codul electoral: opoziția, ca bunica, 12 aprilie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  176. Nostalgie de primăvară, 11 aprilie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  177. Dinamo, campioană a autodistrugerii, 10 aprilie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  178. Dobânzile la credite scad încet… dar scad, 9 aprilie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  179. USL dupa USL, 9 aprilie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  180. Candidați plătiți să piardă - 1.000.000 de euro pentru un primar municipal, 9 aprilie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  181. Fănuș Neagu, un mare bun, 9 aprilie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  182. Transmiterea hepatitei virale pe cale ferată, 7 aprilie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  183. Când cântă Alifantis..., 7 aprilie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  184. Veneția ­ decadența durabilă, 7 aprilie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  185. Omagiu lucrului bine făcut, 7 aprilie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  186. Eliberarea de frică, 7 aprilie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  187. Esențe, 7 aprilie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  188. Udrea, ultimele zbateri, 5 aprilie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  189. James May, despre achiziții imobiliare, 3 aprilie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  190. Te îneacă fumul după un pulan de jandarm, 3 aprilie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  191. Creșterea economică în anul electoral 2012, 1 aprilie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  192. România nu e guvernată, e consumată, 1 aprilie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  193. Măgăreasca demagogie a domnului Boc, 29 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  194. Ungureanu si-a plantat sub fund trei bombe, 29 martie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  195. Cenușa din vatra țării n-o vindeți?, 29 martie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  196. Cine a învățat firmele să nu-și plătească angajații, 29 martie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  197. O ușă trântită degeaba, 28 martie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  198. Obsedantul…Congo, 28 martie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  199. Fuga din edenul PDL continuă- mai rămân Adam și EBA, 28 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  200. Premier pe sârmă. Fugărit de președinte, 27 martie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  201. Criza de bunătate, 27 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  202. Regimul mafiot al lui Basescu, 27 martie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  203. Rostul vedetelor de televiziune, 27 martie 2012, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  204. Un fel de motivație, 27 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  205. Târâtul tărgii, 27 martie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  206. Sever Voinescu, Cato și Broaștele, 23 martie 2012, Petru Calapodescu, Jurnalul Național
  207. Bilantul bombei cu ceas, 23 martie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  208. Bufalăul, o nouă specie, involvată în adrenalimba română, 24 martie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  209. Tânăr avocat cu potențial, 22 martie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  210. Declarație de iubire, pe gard, 21 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  211. Napoleon a cacarisit-o, 20 martie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  212. Alo! Școala de dans și bune maniere?, 19 martie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  213. Primăvară în sud, 18 martie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  214. UDMR – patrioata română, 18 martie 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  215. A câta resemnare?, 18 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  216. De ce pierd cetățenii controlul asupra politicienilor?, 18 martie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  217. Prestanță, nu șmecherie, 18 martie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  218. Rugăciune pentru ceilalți, 18 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  219. Cursa leu-euro și cursa leu-leu, 18 martie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  220. Neghiobia împrimăvărează frumos fotbalul, 18 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  221. Banali de elită și neatenți, 17 martie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  222. O tradiție fără final, 17 martie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  223. „Parisul nu mai e ce-a fost”, 17 martie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  224. Dragoste și încredere, 17 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  225. Putere, 17 martie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  226. Limba străină de acasă, 15 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  227. Bilețelele de amor strică somnul și butelia nu aduce iubirea, 15 martie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  228. Păzea, trece Plăcintă!, 14 martie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  229. Pagubă dublă în conflictul dintre Oprea și Becali, 14 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  230. De ce a ignorat BNR avertismentul FMI?, 14 martie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  231. Băsescu și Constantinescu – Umiliți și obidiți, 13 martie 2012, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  232. Un chip al... singurătății, 13 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  233. Iubiți-l pe Băsescu!, 12 martie 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  234. Teme minore tratate cu dobitoacă insistență, 12 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  235. „Țărănoia”, psihopatia demiurgului politic, 10 martie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  236. Nimic nu este întâmplător, 10 martie 2012, Romulus Popescu, Jurnalul Național
  237. De ziua mamei, 10 martie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  238. „The Artist” – film francez?, 10 martie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  239. Mutanții(II), 10 martie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  240. Iubirea trădată, 10 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  241. Aberații, 10 martie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  242. Băsescu, după ce a scuipat, duce dorul Parlamentului, 8 martie 2012, Cornel Nistorescu, Jurnalul Național
  243. Coincidențe?, 8 martie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  244. Farmecul lui Arafat în sondaje, 8 martie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  245. Hoția și risipa, bugetul public și Tratatul (II), 8 martie 2012, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  246. Să-l aștepte tramvaiul în poarta casei pe savant!, 8 martie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  247. Mesajele cifrate ale premierului, 7 martie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  248. Sărăcia s-a născut la sat, 7 martie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  249. AC Milan și Arsenal știu să gafeze frumos, 7 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  250. Dragomir și Răzvan Lucescu se dedică ridicolului, 6 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  251. Tătărușanu a ținut-o pe Steaua în victorie și pe proști la respect, 5 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  252. Opriți privatizările, domnule prim-ministru!, 5 martie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  253. Suporterii, singurii martori corecți ai fotbalului, 4 martie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  254. Reavoință contra democrației, 4 martie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  255. O nouă provocare: clasa zero, 4 martie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  256. Pedeleul și palinca – pericol mortal în intersecții, 4 martie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  257. De ce, oare, suntem împreună?, 4 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  258. Ce vrea Europa de la noi, 4 martie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  259. Manele pentru lumea bună (sau Plimbarea lui Andrei Pleșu, cu arma în spate), 3 martie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  260. Omul care și-a pierdut primăvara, 1 martie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  261. Hoția și risipa, bugetul public și Tratatul, 1 martie 2012, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  262. Cum s-au bucurat și au oftat rudele marilor artiști, 1 martie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  263. Guvernarea prin amenzi scumpește benzina, 29 februarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  264. Emoții contagioase, 28 februarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  265. FMI: sordida diversiune „băieții deștepți”, 27 februarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  266. Gigi Becali s-a scos. Proștii au rămas în ofsaid!, 27 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  267. Bufalăul, o nouă specie, involvată în adrenalimba română, 25 februarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  268. Cap sau pajură?, 25 februarie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  269. Cum sunt francezii, 25 februarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  270. Femeia, după 35, scapă (II), 25 februarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  271. Respect, considerație, stimă, prețuire, cuvinte, 23 februarie 2012, Paula Anastasia Tudor, Jurnalul Național
  272. O țară de șefi, 22 februarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  273. Discursul repetenției europene în handbal și fotbal, 21 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  274. Guvernul și PDL, agende diferite, 20 februarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  275. Cu al nostru Franks în frunte vom avea victorii multe!, 20 februarie 2012, Jurnalul Național
  276. Richard Hammond, față în față cu mândria Americii, 19 februarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  277. Unde mutăm zăpada?, 19 februarie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  278. Orologiul grăbit, 19 februarie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  279. Trucul unui partid șmecher, 19 februarie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  280. Vrem salamul! Vrem carnea și cașcavalul!, 19 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  281. Viața, pe locul întâi, 19 februarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  282. Răul primordial, 19 februarie 2012, Rosca Stanescu Sorin, Jurnalul Național
  283. Guvernanți și guvernați, 19 februarie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  284. Noile „borduriade”: asfalt, hidrocentrale, pârtii, investiții, 18 februarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  285. Povestea unui mare roman, 18 februarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  286. Femeia, după 35, scapă (I), 18 februarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  287. Nefericirea celor care au totul, 16 februarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  288. Locotenentul Gheorghe Alexandru va fi general!, 16 februarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  289. Ziua falimentului pentru victimele senzaționalului de mahala, 16 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  290. Schimbarea la față a lui Victor Ponta, 15 februarie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  291. Glaciațiunea ne va găsi cu lopata în mână, 15 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  292. Stăpânul jucăriilor, 15 februarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  293. Jeremy Clarkson, despre siguranța tinerilor șoferi, 14 februarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  294. Iarna bețivilor, 14 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  295. Morți frumoși, guvernați de teroarea iernii, 13 februarie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  296. Cine se îngrașă din zapădă?, 13 februarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  297. Șansa lui MRU, 13 februarie 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  298. Poate fi stabilitatea celui în nemișcare un obiectiv pentru o țară?, 13 februarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  299. Genunchiul în grevă, 13 februarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  300. Facerea de bine nu ne iese nici din întâmplare, 13 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  301. Tureanu: experiențe într-un Audi A7, 9 februarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  302. Urși asasinați și iobagi cu buzunare de interlop, 11 februarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  303. Fantomele artiștilor în cafenele, 11 februarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  304. Între Caragiale și Regele Mihai, 11 februarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  305. Lupta pentru iubire, 11 februarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  306. Reclame..., 11 februarie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  307. Guvern Ungureanu sau Templeton-Gitenstein?, 9 februarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  308. Toc înalt, pietriș și anestezie pentru cenzură!, 9 februarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  309. Reluarea competiției îi sperie pe cotonogii fotbalului, 9 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  310. Șeful SIE a ajuns premier. Cine mai apără leul de "atacuri speculative"?, 8 februarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  311. James May, despre revolte și vecini. Și al său Fiat Panda..., 7 februarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  312. Stare de război, 7 februarie 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  313. Boc a fost sacrificat prin avort salivar, 7 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  314. Troc pedelist: Emil contra jos Băsescu, 6 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  315. Datoriile: de la privați la state și înapoi!, 6 februarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  316. Richard Hammond, despre stațiile de emisie-recepție, 5 februarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  317. Cod roșu la fleșcăială. Politică, 5 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  318. Datoria de normalitate, 5 februarie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  319. Încotro se duc dobânzile?, 5 februarie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  320. Prioritățile vremurilor noastre, 5 februarie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  321. Ciobănescul carpatin politic, prădătorul turmei, 4 februarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  322. Reformatorii au luat-o în freză, 2 februarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  323. Fluturele cap-de-mort, 2 februarie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  324. Legea disperării, 2 februarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  325. Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiați-i pe părinți, 2 februarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  326. Mircea Lucescu s-a făcut bine. E din nou pricinos!, 2 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  327. Socialism german sau american?, 1 februarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  328. Diplomele de merit ale absolvenților DNA, 1 februarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  329. De ce nu pleacă Boc, 31 ianuarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  330. Un viscol cât o lecție de istorie, 31 ianuarie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  331. Gitenstein din România iubește democrația, 31 ianuarie 2012, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  332. Gheață la mal și în fotbal, 31 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  333. Băsescu-Boc, culmea relativității politice, 30 ianuarie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  334. Un scut antiger nu instalați?, 30 ianuarie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  335. Ar muri Băsescu pentru idealurile sale?, 30 ianuarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  336. Să jucăm „Hora Frăției” pe pământul corupției, 30 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  337. Eșecul experimentului FMI în România, 30 ianuarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  338. Jeremy Clarkson, despre sedanuri premium, 29 ianuarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  339. Humanoizii Fleică și B.B. distrug Bucegii, 28 ianuarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  340. Un mister numit Ioana d’Arc, 28 ianuarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  341. Despre o anumită Schimbare, 28 ianuarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  342. Necunoscuta putere a minții omenești, 28 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  343. Manifest muzical, 28 ianuarie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  344. Guvernul preia inițiativa grevei generale, 26 ianuarie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  345. Revolta „ciumpalacilor”, 26 ianuarie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  346. Băsescu: Apel către lichelele mele!, 26 ianuarie 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  347. România Cultă se revoltă, 26 ianuarie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  348. Poetul aflat mereu la punctul de fierbere și hachițele destinului, 26 ianuarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  349. Vlad Tureanu despre dictatura extremelor, 25 ianuarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  350. Pedalând la bicicleta fără lanț, 25 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  351. Elena Udrea e ministru. De ce?, 25 ianuarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  352. Nuntă fără dar, 25 ianuarie 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  353. Apostol îi poate lăsa repetenți pe diriginții Rapidului, 25 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  354. Monarhia salvează democrația, 25 ianuarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  355. Deznodământul în actul III, 24 ianuarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  356. Strigătele de pe laptop, 24 ianuarie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  357. Gândește!, 24 ianuarie 2012, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  358. Declinul care ne asuprește se vede chiar și din Asia, 23 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  359. Proteste, politică și partide. Petardele puterii, 23 ianuarie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  360. Regimul liberticid din Ungaria, dorit și de Băsescu, 22 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  361. PPE, speriat de situația PDL și a lui Băsescu, 22 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  362. Al patrulea tren, 22 ianuarie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  363. Aeroportul, 21 ianuarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  364. Portretul unui lider de succes, 19 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  365. Sufletul nu are nevoie să fie pus în ghips, 19 ianuarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  366. Minciuna, singurul antrenament nerefuzat în fotbal, 19 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  367. Artistul care s-a făcut bine, 19 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  368. Tragicomedia lumii, 19 ianuarie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  369. România, a patra putere în stat, 19 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  370. Manifestație în conserva Cotroceni, 19 ianuarie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  371. Ținta USL și efectul Orban, 18 ianuarie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  372. România – stat mafiot, 18 ianuarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  373. Câteva definiții ale talentului, 18 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  374. Făt Frumos avea mătreață, 18 ianuarie 2012, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  375. Când guvernezi cu aroganță, 18 ianuarie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  376. Noroc în dragoste, 17 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  377. Lecturi obligatorii pentru băieții deștepți din sănătate, 17 ianuarie 2012, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  378. De ce pleacă? De ce nu pleacă?, 17 ianuarie 2012, Sorin Roșca Stănescu, Jurnalul Național
  379. Reprezentanții fotbalagismului de la LPF s-au dat în faptă, 17 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  380. Dacă Brâncuși n-ar fi plecat la Paris, 17 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  381. Despre derbedei și ăia care aruncă primii cu piatra, 17 ianuarie 2012, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  382. Cum să măsurăm dacă s-a umplut paharul?, 17 ianuarie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  383. Cetățeanul e mort!, 16 ianuarie 2012, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  384. Băsescu, lup de mare sau biet șobolan de fugă rușinoasă?, 16 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  385. Mașina de tocat trecutul, 16 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  386. Protestele: revendicări și motive, 16 ianuarie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  387. Cine a dat foc Romei?, 16 ianuarie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  388. Agentul P. Dulce, stăpânul pădurii, 14 ianuarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  389. O carte despre tinerețea lui Stalin, 14 ianuarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  390. Reveillon TV, 14 ianuarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  391. Prietenia nobilă, 12 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  392. Criza din zona euro: o lecție pentru România (I), 12 ianuarie 2012, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  393. Romanul unei biblioteci specializate, 12 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  394. „Vicleșuguri și mișelenii”, 12 ianuarie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  395. Managerii dezastrului CNAS au făcut Legea sănătății, 12 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  396. Jalnice plăcuțe de frână împotriva speranței, 12 ianuarie 2012, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  397. Strigătul de ajutor al lui Raed Arafat, 11 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  398. Unde s-au ascuns Ballasa-Samuelson?, 11 ianuarie 2012, Ionut Balan, Jurnalul Național
  399. Cei care își iubesc sărăcia, 11 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  400. Plimbarea unor verbe prin viață, 11 ianuarie 2012, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  401. Republica de la Ploiești, 11 ianuarie 2012, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  402. Borcea a fost retrogradat oficial din grațiile săvulesciene, 11 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  403. Modelul pierdut al virginității, 10 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  404. Trecutul nu-și cere niciodată scuze, 10 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  405. Stampe de iarnă, 10 ianuarie 2012, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  406. Cum remaniem carnea stricată?, 10 ianuarie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  407. Asigurări private de sănătate cu banii statului? Nu, mulțumesc, 10 ianuarie 2012, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  408. Mircea Lucescu trebuie protejat de bunele intenții ale prietenilor, 10 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  409. Să nu golim SMURD-ul de conținut, 9 ianuarie 2012, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  410. Băncile străine vor să ne ia și apa din puțuri!, 9 ianuarie 2012, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  411. Toți pierd și toți câștigă, 9 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  412. Trei păreriști pentru Cotroceni, 9 ianuarie 2012, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  413. "Controversați", doar oamenii de afaceri. Politicienii, niciodată!, 9 ianuarie 2012, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  414. Săvulescu zgârie rău dinamovismul lui Borcea, 9 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  415. Clarkson, despre mașini: sunt o mare pacoste, 8 ianuarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  416. Comunicare la distanță, 8 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  417. Condițiile monetare și noul model economic, 8 ianuarie 2012, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  418. Legendele mizeriei, 8 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  419. 2012: România încotro?, 8 ianuarie 2012, Petre Roman, Jurnalul Național
  420. Ianuarie 2012, 8 ianuarie 2012, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  421. Vaca este vacă, oameni buni! Ca și noi!, 6 ianuarie 2012, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  422. Teatrul Național, 7 ianuarie 2012, Rodica Mandache, Jurnalul Național
  423. Integrismul catolic și teatrul, 6 ianuarie 2012, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  424. Cauciucuri de iarnă, 6 ianuarie 2012, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  425. Iubești... pur și simplu, 6 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  426. Urări, 6 ianuarie 2012, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  427. Apa e bună, 5 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  428. Dezamăgirea Coanei Nuți, 5 ianuarie 2012, Marian Nazat, Jurnalul Național
  429. Udrea, de la Pleșcoi la macroeconomie, 5 ianuarie 2012, Dan Constantin, Jurnalul Național
  430. Dacă am ști că... nimic nu-i accidental!, 5 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  431. Gigi Becali călărește demențial audiențele, 5 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  432. Spune NU autostrazilor, 4 ianuarie 2012, TopGear, Jurnalul Național
  433. Cum să furi o țară, 3 ianuarie 2012, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  434. Ungaria a căzut de pe harta Europei, 3 ianuarie 2012, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  435. Și minciuna devine mai sfioasă în vremuri de restriște, 3 ianuarie 2012, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  436. Lumea și omul anului 2012, 3 ianuarie 2012, Maria Timuc, Jurnalul Național
  437. Manualul misoginului amator, 3 ianuarie 2012, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  438. Scuze!, 3 ianuarie 2012, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  439. Anul opt. Pregătirea schimbării, 3 ianuarie 2012, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  440. Bursa ficatului de vacă, 26 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  441. Eșec istoric al unui proces istoric (III), 26 decembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  442. Grefa de fericire, 26 decembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  443. Torje a devenit superlativ fără nici o vină!, 26 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  444. Haiducii moderni și „cloșca cu puii de lemn”, 23 decembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  445. Tigroaica din Forli, 23 decembrie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  446. Să învățăm să râdem, 23 decembrie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  447. Un cetățean model, 23 decembrie 2011, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  448. Un Crăciun cu iubire, 23 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  449. Jucăria, 23 decembrie 2011, Carmen Anghel, Jurnalul Național
  450. Lăutării dragomiristice la final de sezon, 21 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  451. Starea de pălărie, 21 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  452. Basmul colindului, 21 decembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  453. O șansă irosită, 21 decembrie 2011, Gheorghe Voicu, Jurnalul Național
  454. Mesaj important pentru țară. De la Florin Popa, 20 decembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  455. Plânsul de... uniformă, 20 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  456. Porcăria tradițională și porcăriile fotbalului în prag de Ignat, 20 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  457. Un ultim omagiu lui Petre Oprea, 20 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  458. V-am prins, vrăjitoarelor!, 20 decembrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  459. Moștenirea lui Havel nu încape în bănci, 20 decembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  460. Fabuloasa perlă magică a reclamei, 19 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  461. Chiar, de ce-om sta la cozi?, 19 decembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  462. Și Crăciunul, tot cu „nenorociții ăștia”, 19 decembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  463. Eșec istoric al unui proces istoric (II), 19 decembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  464. Purificare prin… iertare, 18 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  465. Paszkany spune lucruri trăsnite. Hațegan îl contrazice!, 18 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  466. Munca de jos, banul de jos, 18 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  467. Orice ar fi, 18 decembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  468. Crăciun de împrumut, 18 decembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  469. Să nu-i ascultăm pe profeți, 18 decembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  470. Moartea vine „nemțește”, 17 decembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  471. Inginerul diabolic, 17 decembrie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  472. Două locomotive în ritmul melcului, 17 decembrie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  473. Anul curent, 17 decembrie 2011, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  474. De ce ne afectează părerile celorlalți?, 17 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  475. Miracole, 17 decembrie 2011, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  476. Vocea sufletului, 15 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  477. O leafă mică dar sigură, 15 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  478. Dictatura serviciilor secrete, 15 decembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  479. Final într-un dosar politic, 15 decembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  480. Să nu faci pași temători de rudă săracă din provincie, 15 decembrie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  481. „Părinte, n-am știut că viața-i veșnică”, 13 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  482. De profesie părerist, 13 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  483. Noiembrie 2012, noiembrie 1946, 13 decembrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  484. „Brusel”, noua cetate de scaun a României, 13 decembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  485. Deficitul structural: o virtute individuală transformată în viciu colectiv, 13 decembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  486. Să obligăm maidanezii să se ușureze pe lalele, 12 decembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  487. Eșec istoric al unui proces istoric (I), 12 decembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  488. O viață cu oglinda după tine, 12 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  489. Clarvăzătorul de la Cotroceni și Constituția lui euro-anticipativă, 12 decembrie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  490. Adio, România! Noi rămânem cu Băsescu, 12 decembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  491. Greii fotbalului decontează facturi penale, 12 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  492. „Obiceiul idiot de a te bucura de un eșec”, 11 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  493. Noua iarnă a leului, 11 decembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  494. Lumi despărțite, 11 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  495. Rent a Vote (Ghidul votantului sictirit), 11 decembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  496. Rapid, Accelerat, Personal…, 11 decembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  497. Balaj, campion al unor gafe perfecte, 11 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  498. Costume de camuflaj, elite lașe și vidanjori, 10 decembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  499. O victimă inocentă, 10 decembrie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  500. Aventura pariziană a familiei Stein, 10 decembrie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  501. „Suntem, dar ne este urât!”, 10 decembrie 2011, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  502. Dacă Dumnezeu „ar ști” ce nevoi ai!, 10 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  503. Ziua Națională, 10 decembrie 2011, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  504. Combinații de 26, luate câte trei, 6 decembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  505. Vinovații de acasă, 8 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  506. Idiosincrasii de iarnă, 8 decembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  507. Lupte crâncene pe frontul banilor, 8 decembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  508. Mărețul derby continuă prin trăiri euforice și îmbufnări pricinoase, 8 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  509. Seriozitatea... imorală, 8 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  510. Alba Iulia, maternitatea unde s-a născut România rotundă ca un gând bun, 8 decembrie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  511. Jeremy Clarkson vorbește despre mașini și faună, 7 decembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  512. Privilegiul suveran de a sărăci populația, 7 decembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  513. Povești cu tâlc indescifrabil pentru proștii de larg consum, 7 decembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  514. Sfârșitul balului, 6 decembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  515. Moș Nicolae e un Sfânt, 6 decembrie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  516. Dictatura bugetelor poate naște bugetele dictaturilor, 6 decembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  517. Să te adaptezi, dar la ce?, 6 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  518. Adevărata întoarcere la popor, 6 decembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  519. Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești!, 5 decembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  520. Zebra, pisicul și niște oameni, 3 decembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  521. Pagubă-n ciuperci, 3 decembrie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  522. Cioran în Colecția „Pléiade”, 3 decembrie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  523. Între Einstein și Dumnezeu, 3 decembrie 2011, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  524. Rugăciunea lui Solomon, 3 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  525. Vechitura, 3 decembrie 2011, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  526. Partea ascunsă a bolii și a vindecării, 1 decembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  527. Crăciunescu amenință complicitățile dintre LPF și CCA, 30 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  528. O maladie a secolului: notorietatea, 29 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  529. Țara mea străină, 29 noiembrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  530. Democrația SA, 29 noiembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  531. Cum se fac legile în România, 29 noiembrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  532. Nevoia de prețuire, 29 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  533. Vorba poetului Igaș, Cri-cri-cri, 28 noiembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  534. Înjurăturile și tăcerile unui popor umoristic și răbdător, 28 noiembrie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  535. Căpitan la bărcuța, 28 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  536. Ca o văduvă de război, Ziua Națională, 28 noiembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  537. Trădare, trădare! Sau doar prostie mare?, 28 noiembrie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  538. Rezultate cuminți, meciuri de urâtă poveste, 28 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  539. C-așa e în tenis!, 28 noiembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  540. Fotbal trântit în mediocritate și recitaluri mucilaginoase, 27 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  541. Vălul pictat, 27 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  542. Un val de duioșie naționalistă, 27 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  543. Călușul în gura legii, 27 noiembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  544. Tot mai aproape de moarte, 27 noiembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  545. O nouă tranziție, 27 noiembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  546. De la pământ la Londra. De Jules Băsescu, 26 noiembrie 2011, Adrian Cercelescu, Jurnalul Național
  547. Adrenalienații, 26 noiembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  548. O lume în o sută de obiecte, 26 noiembrie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  549. Criza durabilă, 26 noiembrie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  550. Adulții imaturi, 26 noiembrie 2011, Cristian Crisbășan, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  551. Atracția inexplicabilă, 26 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  552. Reclame, 25 noiembrie 2011, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  553. Nu mai avem rezerve de tristețe pentru export, 24 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  554. Pământul de flori și Scufița Roșie au însemnat debutul lui Nae, 24 noiembrie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  555. Zona euro „arde”, 24 noiembrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  556. De ce e nevoie de o lege a chiriilor, 23 noiembrie 2011, Viorel Ilișoi, Jurnalul Național
  557. Criza plivește managementul de contabili, 23 noiembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  558. Biciul lui Popa și imaginea Poliției Române, 22 noiembrie 2011, Jurnalul Național
  559. Lumea văzută cu mintea sau cu inima, 22 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  560. Bugetul pe 2012: Pierdut solidaritate, o declar nulă, 22 noiembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  561. Fotbalul penal face concurență drăcească fotbalului jucat, 22 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  562. Covrigăriile, 21 noiembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  563. Muzica sferelor și reclama, 21 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  564. Amenințarea cu suspendarea, 21 noiembrie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  565. Mai sunt, printre noi, eroi?, 21 noiembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  566. Horia și Avram Iancu, uciși iar de doi moldoveni, 21 noiembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  567. Un erou capitalist al unei Românii coloniale, 21 noiembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  568. Hoții și proștii, 15 noiembrie 2011, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  569. Mafii „verzi”: silvice și energetice, 12 noiembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  570. APS și funcționarii regali s-au întrecut în gafe, 10 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  571. Modificarea privirii, 10 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  572. Se clatină Republica?, 10 noiembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  573. Apostu, pepenii și ardelenii, 10 noiembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  574. Țociu cânta la un sertar și Palade bruftuia ștabii comuniști doritori de șuncă, 10 noiembrie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  575. Creierul, lumina și imaginația, 10 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  576. Salvați capitalismul de feudaliști!, 9 noiembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  577. Un fenomen de respingere, 9 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  578. Victoraș, ai grijă la copilării, 9 noiembrie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  579. Pauză de taclale pentru țațele fotbaliatoare, 8 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  580. Mâinilor ce țin ziarul, 8 noiembrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  581. Artistul realizat fără public, 8 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  582. Elefantul Cici, un melc supărat și un cățeluș care a răcit, 8 noiembrie 2011, Ștefan Mitroi, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  583. Cum ne-a salvat Zeus de soarta Atenei, 8 noiembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  584. Amintirile din oglindă, 8 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  585. Deficitul mic nu rezolvă nimic, 8 noiembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  586. Rezistența la antibiotice și infecțiile, 8 noiembrie 2011, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  587. Trompetele, 7 noiembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  588. Înșelăciunea – substitutul operațiunii de adunare, 7 noiembrie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  589. Dl Isărescu vrea să pună capac la oala care fierbe (II), 7 noiembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  590. Anii ’53-’54, 7 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  591. Cadou pentru Zeus: strategia electorală a haosului, 7 noiembrie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  592. Și totuși, România regală n-a murit, 7 noiembrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  593. Sunt om, deci sunt ipocrit, 6 noiembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  594. Îndulcirea în mediocritate nu-i stă bine Stelei, 7 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  595. Paszkany știe precis că rața-mpunge, 5 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  596. Comerțul de artă: Prețuri și cote, 5 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  597. Pentru o Românie funcțională (1), 5 noiembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  598. Măcar atât, 5 noiembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  599. Este Banca Națională prea timidă?, 5 noiembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  600. Mătușa milionară de pe locul mortului, 5 noiembrie 2011, Adrian Cercelescu, Jurnalul Național
  601. Tămăduitoarea... lege a Slujirii, 5 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  602. SUV-uri, dobitoci și dobitoace, 5 noiembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  603. Schimbi emoția, schimbi destinul, 3 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  604. Criza zonei euro continuă, 3 noiembrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  605. Politica monetară e tot politică, 2 noiembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  606. Udrea și Obreja continuă tangoul bugetar, 2 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  607. Povestea lui Robbie sau lecția americană, 1 noiembrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  608. Ce a răspuns Jeffrey Franks la scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o, 1 noiembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  609. Comerțul de artă: Noi și restul lumii, 1 noiembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  610. Prea nefericirea mea către Prea Fericirea Sa!, 1 noiembrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  611. Vrem prudență cu orice risc!, 1 noiembrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  612. Și dacă nu va fi să fie cum aștepți..., 1 noiembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  613. Corupția și prostia fac discursul la zi al fotbalului, 1 noiembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  614. Dl Isărescu vrea să pună capac la oala care fierbe (I), 31 octombrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  615. Mintea neliniștită a șoferului, 27 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  616. Lupta cu viața, 27 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  617. România nașpa!, 27 octombrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  618. Merkel-Băsescu, cronica unei întâlniri neanunțate, 27 octombrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  619. Nici viitorul nu mai e ce-a fost..., 26 octombrie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  620. Papa Bilderberg, 26 octombrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  621. Ursuleț de miere, CNP-ul nu se cere, 25 octombrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  622. Dă-o mai departe..., 25 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  623. Scrisoare deschisă adresată domnului Jeffrey Franks, 25 octombrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  624. Aforismele cinicului, filiera rusească (7), 25 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  625. M-am săturat!, 25 octombrie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  626. Despre Consiliul Național, 25 octombrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  627. Aforismele cinicului, filiera rusească (6), 24 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  628. CNP-ul, recensământul și alegerile, 24 octombrie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  629. Regele meu, 24 octombrie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  630. Piticul nostru e din alt film, 24 octombrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  631. Este neapărat mai slabă performanța economică la stat?, 24 octombrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  632. Aforismele cinicului, filiera rusească (5), 23 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  633. Arca lui Noe a capitalismului, 23 octombrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  634. Primiți cu recensământul?, 23 octombrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  635. Niciodată să nu te superi pe corpul tău, 23 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  636. Când va fi timpul nostru?, 23 octombrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  637. Aforismele cinicului, filiera rusească (4), 20 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  638. Cobai în robă, 20 octombrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  639. Udrea are șef din Kenya!, 20 octombrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  640. Minciuna protocolară nu ne salvează din mediocritate, 20 octombrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  641. Occupy Lipscani Street, 19 octombrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  642. Aforismele cinicului, filiera rusească (3), 19 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  643. Puterea sucombă. USL moțăie satisfacută, 19 octombrie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  644. Alba-neagra cu imaginea unui judecător, 18 octombrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  645. Manifestul economiștilor indignați, 18 octombrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  646. Aforismele cinicului, filiera rusească (2), 18 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  647. Haimanale, 18 octombrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  648. Deputatul de la geam, 18 octombrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  649. Între frică și iubire, 18 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  650. James May, despre băutură, 16 octombrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  651. Sentimente care tulbură relațiile de dragoste, 13 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  652. Parabola fiului risipitor, 13 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  653. Politica ciolanului afumat, 13 octombrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  654. Pe unde scâncește Noua Republică, 13 octombrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  655. Bănci centrale, în prima linie, 13 octombrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  656. Statul – opusul muncii, 12 octombrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  657. Chimioterapia presei, 11 octombrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  658. Cura de slăbire și tehnica construcției bugetare, 11 octombrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  659. Jurământ, promisiune, legământ, 11 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  660. Hayabusa cu panere?! Hammond zice că se poate, 10 octombrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  661. Marginalii fac spectacol în jurul naționalei, 6 octombrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  662. Controlul emoțiilor, 6 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  663. Statul-jucător investește ca să poată fura, 5 octombrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  664. Nudul cel de toate zilele, 4 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  665. Duminica fiecărei zile, 4 octombrie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  666. Justiția diferențiată, 4 octombrie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  667. Legea Iubirii, 4 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  668. Drumul drept în viață, 2 octombrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  669. Întrebări pentru români (1), 2 octombrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  670. Un scop în viață, 2 octombrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  671. BNR crede în rata dobânzii, 2 octombrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  672. Aurul prețuit, omul disprețuit, 2 octombrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  673. Clauza la miresele plinuțe, 29 septembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  674. Blestemați să fim ținte, 29 septembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  675. Băsescu merge la Palatul Regal, 29 septembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  676. Deficitele zonei euro, 29 septembrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  677. Popa vrea curățenie. Pe străzi, bineînțeles, 28 septembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  678. Statul minimal scoate America din criză, 28 septembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  679. Dragă Emma, 27 septembrie 2011, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
  680. Creierul dependent de mânie, 27 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  681. Ce l-am întrebat pe ministrul german de Finanțe, 27 septembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  682. Neuronii blonzi și mersul cu bicicleta, 26 septembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  683. Îngerului păzitor nu-i place vorbăria, 22 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  684. Marfă nemțească, 21 septembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  685. Suntem praștie, 21 septembrie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  686. Războiul lui Băse…, 21 septembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  687. Să-i dăm dolarului ce-i al cezarului, 21 septembrie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  688. Blejnar, unealtă în războiul lalelelor, 20 septembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  689. Se întețesc jocurile murdare în liga lui Mitică, 20 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  690. Beznă apăsătoare prin fotbalul Bucureștilor, 19 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  691. MM le știe pe toate. Dar nu știe că nu știe, 18 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  692. Piața valutară nu se joacă cu nervii noștri, 18 septembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  693. Dragostea întoarce timpul înapoi, 18 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  694. Sentimente de unică folosință, 18 septembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  695. Construim porți în ziduri dărâmate, 18 septembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  696. Prea multe frâne, 18 septembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  697. Roubini și despre ce criză este vorba, 15 septembrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  698. „Reducerea stresului prin concentrarea atenției”, 15 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  699. Inflație, deflație, complicație..., 13 septembrie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  700. Între jihad și luna de miere, 12 septembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  701. Blaturi cu fluierași și fără fluierași, 12 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  702. May, despre Ferrari-ul său F430, 11 septembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  703. Adevăratul Boc este Isărescu!, 12 septembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  704. Noutatea anului: dispare școala de mințit frumos, 11 septembrie 2011, Adrian Cercelescu, Jurnalul Național
  705. Hotărârea lui Iov, 8 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  706. Cântarea isteriei în șou-fițul național, 8 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  707. Hammond îți explică de ce nu e bine să-ți tunezi mașina, 7 septembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  708. Chermeză la malul mării, 6 septembrie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  709. Tehnica de rescriere a subconștientului, 6 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  710. Afacerile interne ale campionatului dau în clocot, 6 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  711. Amoeba bananieră, 5 septembrie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  712. Național Arena intră în proprietatea fotbalului, 5 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  713. Sens unic. Care parte nu o înțelegi? Cea cu unic?!, 4 septembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  714. Cum i-a înșelat Fata Morgana pe managerii din companiile statului, 4 septembrie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  715. Pițurcă certifică din nou idioțenia contestatarilor săi, 4 septembrie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  716. Horoscopul optimist, 4 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  717. Sindromul de așteptare, 4 septembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  718. O țară îndepărtată de lege, 4 septembrie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  719. Bacalaureatul, pe vremea mea, 4 septembrie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  720. Clarkson: jos portierele!, 1 septembrie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  721. Omul-urs, 2 septembrie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  722. Copilul care poate vindeca amintiri, 1 septembrie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  723. Despre eurobonduri, 1 septembrie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  724. Corupția în cultură, 1 septembrie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  725. Nu hulesc, doar strig!, 1 septembrie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  726. Sex în grup cu Libia, 1 septembrie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  727. Muncă și trudă, 31 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  728. România din căruță, 31 august 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  729. Țintirea inflației cu orbul găinilor, 31 august 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  730. Cum îl putem cunoaște pe Dumnezeu?, 30 august 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  731. Profesorul care m-a învățat mai mult decât știa, 30 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  732. Eu și gagiga caloria. Sunt Cristi Borcea!, 30 august 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  733. Recoagularea statului în sectorul energetic – un proiect pierdut (II), 29 august 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  734. Cancerul Terrei: prostia, oportunitatea și profitul, 27 august 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  735. Să trăiți bine! La second-hand, 25 august 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  736. Curățenie generală în... mintea noastră!, 25 august 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  737. Cotroceni, noul Maglavit, 24 august 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  738. Dreptul la notorietate, 24 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  739. Pulimea și intelectualul gonflabil, 24 august 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  740. Promisiunile guvernanților: triplu zero!, 24 august 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  741. Nu toate femeile sunt frumoase, 23 august 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  742. Băsescu se face luntre și punte pentru PDL, 23 august 2011, Gabriela Antoniu, Jurnalul Național
  743. Criza și noua lume în anul 2012, 23 august 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  744. CCA și LPF, repetenții îndestulați ai fotbalului, 23 august 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  745. Recoagularea statului în sectorul energetic – un proiect pierdut (I), 22 august 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  746. Înmulțirea lucioșilor în capete, 22 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  747. Traian Băsescu, la Sulina: alba-neagra cu suveranitatea, 22 august 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  748. România yacht contra România ulei, făină, sare, 22 august 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  749. Startul bun al dinamoviștilor are suport logic, 22 august 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  750. Petrolul nu are preț bun în liga dragomiristică, 21 august 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  751. Prieteni și dușmani, 21 august 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  752. Cu cravată, fără cravată, 21 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  753. Poveștile verii, poveștile pământului (6), 21 august 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  754. Cer de Lăpuș, 21 august 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  755. Plan Marshall pentru „verigi slabe”, 18 august 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  756. Gânduri și cuvinte care se împlinesc, 18 august 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  757. Relevația lui Vasile Gh. Ion, 18 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  758. Vârtejuri de țărână, 18 august 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  759. Circuitul „Roșu” sub sigla „baba se piaptănă”, 18 august 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  760. Suceavă inventează scuze ale mediocrității, 18 august 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  761. Mutu își trăiește inconștiența într-o deplină seninătate, 17 august 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  762. Gargară contra răului de Marea Criză, 17 august 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  763. Strategie fără viziune și buget fără venituri, 16 august 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  764. Magazinul de falimente, 15 august 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  765. Marele salt înapoi, 15 august 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  766. Cu pantalonii-n vine, 15 august 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  767. James May despre mașini, ca oglindă a sufletului, 14 august 2011, TopGear, Jurnalul Național
  768. Dreptul la banda de circulație, 11 august 2011, TopGear, Jurnalul Național
  769. O lege mai proastă decât legea junglei, 1 august 2011, TopGear, Jurnalul Național
  770. Popa, față în față cu taximetriștii, 3 august 2011, TopGear, Jurnalul Național
  771. Papagalii nu vor avea niciodată aripă a zborului durabil, 24 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  772. Mașini de atac, 24 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  773. Arhipolitică, 24 iulie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  774. Prietenia cu marea, 24 iulie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  775. Neinformați și rău remunerați, țăranii ies din istorie, 24 iulie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  776. Gânduri pe cântar, 24 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  777. Incestul național și mădularul patriotic, 23 iulie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  778. Speranța de mai bine, cea mai teribilă tâmpenie, 21 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  779. Finanța, piața și democrația (IV), 21 iulie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  780. Atracția destinului, 21 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  781. Revoluție sau inflație, 20 iulie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  782. Efectul lăcomiei universitare asupra lichelelor, 20 iulie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  783. Poveștile verii, poveștile pământului, 20 iulie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  784. Limitele lui Eminescu, 20 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  785. Rodica Purcel, 20 iulie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  786. Roberta fură. Presa „minte la nesfârșit”. E nevinovată., 20 iulie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  787. Marian Iancu colaborează exemplar cu gravitația, 19 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  788. Dor de mamă, cu Romica Puceanu, 19 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  789. Film cu proști sau... pentru proști?, 19 iulie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  790. Un partid legat de glie, 19 iulie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  791. Dolarii, cobra și maimuța, 19 iulie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  792. Spirit răstignit…, 19 iulie 2011, Dorel Vișan, Jurnalul Național
  793. Experiența jucăușă!, 19 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  794. Marius Stan a mototolit cearceaful cu Mihai Stoica, 18 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  795. Personajele lui Cehov n-au servici, 18 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  796. Aruncă ogiva din tren!, 18 iulie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  797. Sunt în concediu, cu revoltă cu tot, domnule!, 18 iulie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  798. Poveștile verii, poveștile pământului, 18 iulie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  799. De ce crește datoria publică, 18 iulie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  800. Jeremy Clarkson despre "Broasca" Volkswagen, 17 iulie 2011, TopGear, Jurnalul Național
  801. Olăroiu știe ce spune. Zenga îl confirmă neintenționat, 17 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  802. Vezi ce-ți dorești când ți-e foame!, 17 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  803. O carte mare despre peșteri, 17 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  804. Politica și lăcomia necontrolată, 17 iulie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  805. De ziua tatei, 17 iulie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  806. Noua ordine bugetară, 17 iulie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  807. MM, de la luna de miere la stagiul de magiun, 14 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  808. Nașul Elenei Udrea se numește Olaf, 14 iulie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  809. Sufletul pereche, 14 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  810. Memoriile unui covrigar, 14 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  811. Finanța, piața și democrația (III), 14 iulie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  812. Graffiti, 13 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  813. Poveștile verii, poveștile pământului, 13 iulie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  814. De ce refuzăm fondurile europene?, 13 iulie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  815. Dinamo, o echipă avantajată de neschimbare, 12 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  816. Muzeul Baconski îl va reapropia pe Băsescu de Rege, 12 iulie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  817. Puterea vindecătoare a emoției pure, 12 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  818. Cum am devenit agent de turism, 12 iulie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  819. Opinia publică, 12 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  820. Din ce este făcut un președinte, 12 iulie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  821. Box la București: Cine a câștigat, cine a pierdut?, 12 iulie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  822. Bucătăresele politicii parazitează gloria campionilor, 11 iulie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  823. Moartea unei agende de telefon, 11 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  824. Bute, Udrea și Regina Maria, 11 iulie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  825. Udrea, cu frunza călcată-n picioare, 11 iulie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  826. Grecia „salvată” va plăti mult mai mult decât dacă dădea faliment!, 11 iulie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  827. Ministerul care n-a luat Bac-ul, 10 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  828. Plătim mult pentru a pierde și mai mult, 10 iulie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  829. Varianta celorlalți, 10 iulie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  830. Plăcerea proprie și dragostea pentru celălalt, 10 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  831. În economie, viața bate adeseori manualele, 10 iulie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  832. Capcana muncii la negru, 5 iulie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  833. Fete pentru carne, 5 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  834. Tot nu plec din România!, 5 iulie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  835. Când trecutul se răzbună, 5 iulie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  836. Rugăciunea Seninătății, 4 iulie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  837. Recesiunea amenință să se întoarcă!, 4 iulie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  838. Excursiile ieftine pentru seniori, 4 iulie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  839. Bacul groazei: de câți bani, atâta pește, 4 iulie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  840. Bac 2011: «Fiul dumneavoastră a căzut ca prostu’», 4 iulie 2011, Adrian Cercelescu, Jurnalul Național
  841. Finanța, piața și democrația (I), 30 iunie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  842. Un pas spre viitor, 27 iunie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  843. Statul și companiile lui față cu exigențele pieței, 26 iunie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  844. "Călătorie în timp", 26 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  845. Cu barbă și fără barbă, 26 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  846. Scleroza democrației, 26 iunie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  847. Insomnia ca stil de viață, 26 iunie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  848. Pe când sfârșitul lumii?, 25 iunie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  849. Cursul ne arată de ce e supărat Isărescu pe bancheri., 22 iunie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  850. Reamintim, România n-are insule...., 20 iunie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  851. Cum suferă din dragoste adevărații bărbați., 20 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  852. Mai greșește și Zeus...., 20 iunie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  853. Un milion de noi locuri de muncă (II)., 16 iunie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  854. „Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani”., 14 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  855. Satirul care fugărea cameristele și tragedia greacă., 14 iunie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  856. Luați din dragoste., 14 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  857. Raiul pierdut., 14 iunie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  858. Un singur județ-pledoarie pentru o democrație ieftină., 14 iunie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  859. Răzvan Lucescu, învins de la distanță., 13 iunie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  860. Dușmanul necesar., 13 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  861. Delirium tremens: BNR agenție imobiliară!., 13 iunie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  862. Nebunul nostru de la bloc., 13 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  863. Înaintea alegerilor, Băsescu desăvârșește haosul., 13 iunie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  864. Bulimia de reformă., 13 iunie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  865. Steaua a fost din nou garată în halta râsului., 12 iunie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  866. De fapt, ce înseamnă să iubești?., 12 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  867. De pomină și de batjocură., 12 iunie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  868. Primul sfârșit adevărat., 12 iunie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  869. Starea națiunii la ieșirea din recesiune., 12 iunie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  870. Vindecată în vis., 9 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  871. Locuințe de colecție., 9 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  872. Judecători și judecători., 9 iunie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  873. Triunghiul eșecului Schengen: Băsescu, Igaș, Baconschi., 9 iunie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  874. Un milion de noi locuri de muncă (I)., 9 iunie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  875. Șomaj pentru mulți sau inflație pentru toți?., 8 iunie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  876. Un gând care stresează natura., 7 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  877. Licențiatorii îl lasă fără prieteni pe Dumitru Dragomir., 1 iunie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  878. Omul... ca o carte de lumină., 1 iunie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  879. Valuri de capital și ceață la mal., 1 iunie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  880. Ouă de geniu., 1 iunie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  881. Cum e turcul, și pistolul., 1 iunie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  882. Partidul plat și banalitatea răului., 1 iunie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  883. „Cum aș putea să opresc sporovăiala minții?”., 31 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  884. Cel mai mare tun e pe drum., 31 mai 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  885. Sistemul privat în România (ll) – Câteva întrebări despre rezultate., 30 mai 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  886. De ce s-a născut Eminescu chiar atunci?., 29 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  887. Ce a fost mai ușor... a trecut., 29 mai 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  888. Se schimbă modelul de tracțiune a economiei?., 26 mai 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  889. Maicălul fotbalului european ne-a lovit prieteneasca sinceritate., 25 mai 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  890. Fotbalul bun și fotbalul rău., 25 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  891. Cum să tragi cu tunu-n vrăbii., 25 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  892. Caterincă politică., 25 mai 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  893. PDL și constituirea grupărilor de crimă organizată., 25 mai 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  894. Capitalismul cu cașchetă., 25 mai 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  895. Politica și veșnicia., 24 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  896. Optimist sub anestezie., 24 mai 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  897. Să renunțăm la Constituție. Până nu e prea târziu!., 24 mai 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  898. Greu de ucis, și mai greu de salvat., 24 mai 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  899. Mediul de viață afectează ADN-ul uman., 23 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  900. Sistemul privat în România. Succes sau eșec? (l)., 23 mai 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  901. Poți fi absolut sigur că-i adevărat?., 19 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  902. Tufișul genealogic., 19 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  903. Cobai în cămașă de forță., 19 mai 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  904. Aroganții fotbalului au distrus liga lui Mitică., 17 mai 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  905. Visul cu ochii deschiși., 17 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  906. Ne-a depășit și Albania la turism., 17 mai 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  907. Caiet de subiecte., 17 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  908. Urlet în pustiu., 17 mai 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  909. PDL, ești cel mai bun!., 17 mai 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  910. Kim Boon știe să îl aștepte pe Mihăiță Neșu., 15 mai 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  911. Un univers care răspunde la orice întrebare., 15 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  912. Roata recesiunii se poate oricând întoarce., 15 mai 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  913. Condamnați la locul de muncă., 15 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  914. Fără busolă morală, 15 mai 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  915. Prizonierii sentimentelor, 15 mai 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  916. Un gust amar: comerț cu trofeele morții, 13 mai 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  917. Cum să NU fim cool, 13 mai 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  918. Anatomia unei fantome, 13 mai 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  919. „Alteța sa, cititoare”, 13 mai 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  920. Istoria oficială, 13 mai 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  921. Dragoste contagioasă, 13 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  922. Gusti, 13 mai 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  923. Cartea care spune și CÂT, 11 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  924. Sfârșitul politicii?, 11 mai 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  925. O nouă generație de pușcăriabili, 11 mai 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  926. Productivitate slabă – mâncare scumpă, 11 mai 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  927. Ochii existenței nu văd oameni ratați, 10 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  928. Școală pentru bogați, 10 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  929. Partidul unic privește optimist spre viitor, 10 mai 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  930. Standard & Poor’s umblă cu zăhărelul, 9 mai 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  931. Puținul care decide totul, 9 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  932. Ossama și marea de povești, 9 mai 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  933. Râdea Băsescu de pantoful lui Franks?, 9 mai 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  934. Aeroportul, 6 mai 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  935. Lapte gros. Cărți. Narghilea. Distracție., 6 mai 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  936. Știri cu nemiluita (II), 6 mai 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  937. Există oameni făcuți să fie slugi?, 6 mai 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  938. După cum bate vântul..., 6 mai 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  939. Iubire și respirație, 6 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  940. Florar, 6 mai 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  941. Rețeta de suflet, 4 mai 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  942. Diferența la NU, 3 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  943. Războiul româno-român, 3 mai 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  944. S-au văzut la TVR, 3 mai 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  945. Euro – să-l pipăi și să urlu „este”?, 3 mai 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  946. Coincidențe semnificative, 3 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  947. Chirurgie pe viu, 2 mai 2011, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  948. Statul în fund la stat, 1 mai 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  949. La cel mai jos numitor comun, 1 mai 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  950. Convenția din umbră, 1 mai 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  951. Doar euro ne mai poate trezi din somnul populist, 1 mai 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  952. Evenimente fericite, 1 mai 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  953. Ghemotocii care ne curăță de pete, 29 aprilie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  954. Știri cu nemiluita (I), 29 aprilie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  955. Coasta de Azur, 29 aprilie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  956. Centrul Național al Dansului, 29 aprilie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  957. De ce trece dragostea?, 29 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  958. Atrași de ceea ce nu ne dorim, 27 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  959. Cei care nu se iubesc, 27 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  960. Să mințiți bine..., 27 aprilie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  961. Bocul bocilor, cel mai boc premier, 27 aprilie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  962. Locuri care ne pot influența mintea, 26 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  963. Deconturile chinuite ale finalului de campionat, 25 aprilie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  964. Praf de stele pe... Pământ, 25 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  965. O, pașă, cât de darnic ești!, 25 aprilie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  966. Profesii de legendă, 25 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  967. Băsescu – Blaga, un război de imagine?, 25 aprilie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  968. „Mai multă lumină!”, 25 aprilie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  969. Humanoizii Fleică și B.B. distrug Bucegii, 20 aprilie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  970. Primăvara din vis, 20 aprilie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  971. Pilindu-ne, 20 aprilie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  972. Berze canibale, 20 aprilie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  973. Bălcescu la Palermo, 20 aprilie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  974. Alex, ultimul mesaj, 20 aprilie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  975. Iubire obligatorie, 20 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  976. Lumină înaltă, 20 aprilie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  977. Adevărul despre cheltuielile de protecție socială, 19 aprilie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  978. Păcăleală „adevărată” de 1 aprilie, 19 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  979. Inamicul public nr. 1, 19 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  980. Doi oameni după care se ține primăvara, 19 aprilie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  981. Traian Băsescu se plagiază pe el însuși, 19 aprilie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  982. Noroc cu... „ghinionul”, 18 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  983. Un ciudat cât se poate de normal, 18 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  984. Zeus joacă la două capete, 18 aprilie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  985. Popor răstignit, scoate-ți piroanele din mâini!, 18 aprilie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  986. Dl Gitenstein a uitat „political correctness”-ul în America!, 18 aprilie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  987. Românii au tupeu, 15 aprilie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  988. Vine, vine. Să ne pregătim!, 15 aprilie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  989. Reginele crimei, 15 aprilie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  990. Dictatorii și femeile, 15 aprilie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  991. Oglinda mincinoasă, 15 aprilie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  992. Între lucrurile lumii și iubire, 15 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  993. Gară pentru doi, 15 aprilie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  994. Apucături de fermă în liga derbedeilor, 13 aprilie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  995. Codul monologului guvernamental, 13 aprilie 2011, Mircea Geoană, Jurnalul Național
  996. „Eu îmi chem pacienții cu gândul”, 13 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  997. Cafeneaua Romanians, 13 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  998. Bâlbâiala Băsescu-Boc-Blaga, 13 aprilie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  999. BNR + MFP = RMO (love), 13 aprilie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1000. Nervii scot la iveală sinceritățile penale ale fotbalului, 12 aprilie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1001. Drumul pe care nu se rătăcește nimeni, 12 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1002. Pustnicul vizitabil, 12 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1003. Cu mâna pe Biblie și ochii-n paișpe, 12 aprilie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1004. BokyLeaks, 12 aprilie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1005. Capcana portugheză, 12 aprilie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  1006. Gândul mic și gestul blând, 11 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1007. Doctorate cu preț redus, 11 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1008. Reforma statului: Doamne ajută și scapă cine poate!, 11 aprilie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1009. Încercați cu cianură!, 11 aprilie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1010. Comisia Europeană: postură mereu mai jenantă!, 11 aprilie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1011. Păstrează azi pentru hoții de mâine, 8 aprilie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1012. Îngeri grași sau urâți, 8 aprilie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1013. Memorizarea, o artă pierdută, 8 aprilie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1014. Uniunea Europeană – o citadelă asediată, 8 aprilie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1015. Enciclopedia scurgerilor, 8 aprilie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1016. În dragoste... să nu dai totul dintr-o dată, 8 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1017. O frântură de Rai, 8 aprilie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1018. Reforma fără fond, fără stăpân si fără sfârșit, 5 aprilie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  1019. Cu „Dacia” la întâlnire, 4 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1020. Durerea care atacă fața, 4 aprilie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1021. Marian Iancu, între vidanjă și apa rece, 3 aprilie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1022. Omul, locul și norocul, 3 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1023. Frumos, foarte frumos și urât, urât de tot, 3 aprilie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1024. Defectele calităților democrației, 3 aprilie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1025. În timpul liber, martor, 3 aprilie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1026. Vrem-nu vrem, vom plăti ca nemții, 3 aprilie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1027. Asasin în paradis, 1 aprilie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1028. Regele chel, 1 aprilie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1029. Apă la masă, 1 aprilie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1030. Căderea de pe soclu, 1 aprilie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1031. Emoții cu efect benefic imediat, 1 aprilie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1032. Extazul alergătorului, 31 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1033. Starea de Trabant, 31 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1034. Lacrimi în fața morții, 31 martie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1035. Ham-ham peste platforma lui Cotoi – PDL, 31 martie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1036. Datorii suverane și datorii private în UE, 31 martie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1037. Odă tricolorilor, 30 martie 2011, Florin Gongu, Jurnalul Național
  1038. Reușiți fără loc, 30 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1039. Ce urmăresc americanii în România, 30 martie 2011, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1040. Maculatura cu antet strict secret, 30 martie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1041. BNR ar trebui să lase-n foc castanele politicienilor, 30 martie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1042. Adevărat a înviat?, 29 martie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  1043. Dictatura proletariatului se întoarce, 28 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1044. Băsescu, un președinte pentru liniștea americanilor, 28 martie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1045. Au dat urzicile, nu mai murim!, 28 martie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1046. Săgeți Patriciu la gâtul lui Isărescu!, 28 martie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1047. „Japonia nu e singură!” Nici în nebunia progresului, 25 martie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1048. Imunitatea la orice, 25 martie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1049. Șarlatanul din Monte Carlo, 25 martie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1050. Centenarul nașterii lui Cioran, 25 martie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1051. Între SUA și Albania, 25 martie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1052. Teoria bunicii... despre sex, 25 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1053. Sprezzatura, 25 martie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1054. Cel care nu crede în dragoste, 24 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1055. Răzeșii ridică halbă și nu jalbă, iar lui Jean Constantin îi e frică de balega de cal, 24 martie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1056. „Controlul minții umane”, 23 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1057. Să limităm IQ-ul prin Constituție, 23 martie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1058. Răstignirea lui Mutu pe altarul celebrității, 22 martie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1059. Fă-o acum!, 22 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1060. Pactul pentru euro și impactul pentru România. Tehnica șpagatului, 22 martie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  1061. Repauzăm campionatul și-ncingem naționala, 21 martie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1062. „Cutremurul de... marți”, 21 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1063. Într-adevăr, o idee proastă!, 21 martie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1064. Licențierea poate salva fotbalul de netrebnici, 20 martie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1065. Episod libian într-o saga pan-regională, 20 martie 2011, Mircea Geoană, Jurnalul Național
  1066. Îngerul și filmul vieții, 20 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1067. Investiția într-o viață simplă, 20 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1068. În România trecutul nu mai trece, 20 martie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1069. Pustiu în suflet, 20 martie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1070. Numai popoarele educate pot reuși, 20 martie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1071. Obez și cu ficatul gras, 20 martie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1072. O mamă neglijentă, 18 martie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1073. Ghinioniști..., 18 martie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1074. Corb la corb, 18 martie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1075. Ziua Internațională a Francofoniei, 18 martie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1076. În spatele ușilor închise, 18 martie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1077. Tu mă iubești pe mine, Eu îl iubesc pe Michael…, 18 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1078. Literatura, ca leac (2), 18 martie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1079. Cronicar monden, 18 martie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1080. Întotdeauna părinții ne iubesc!, 17 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1081. Țigările au omorît plămânii unor mari români, 17 martie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1082. Rețeta de suflet, 16 martie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1083. Banii nu țin de foame!, 16 martie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1084. Privatizarea CEC, o greșeală!, 15 martie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1085. Prizonieri în alt film, 15 martie 2011, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  1086. Regele, secretul și frizerul, 14 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1087. Dezastru social, dar nu de la sistemul de pensii!, 14 martie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1088. Să moară dușmanii mei!!!, 14 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1089. Curat constituțional, coane Trăienică, 14 martie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1090. Japonia de lângă noi, 14 martie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1091. Tauri și boi pe sport.ro, 11 martie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1092. Gratitudine profesoarelor de dragoste, 11 martie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1093. Fotograful gândurilor, 11 martie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1094. Dialogul contrastelor, 11 martie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1095. Scrisoare către John, 11 martie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1096. Graba fetei de a fi femeie, 11 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1097. Fără pisici grase!, 11 martie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1098. Rețeta de suflet, 9 martie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1099. Bani vs încredere, 9 martie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1100. Ahmetov cu Lucescu, Becali cu MM, 9 martie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1101. Țara toată – o afacere de familie, 9 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1102. Privatizarea CEC, o greșeală!, 8 martie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1103. Dezbină și stăpânește, 8 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1104. Mucenița, 8 martie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1105. „Jos Guvernul Năstase!”, 8 martie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1106. Puterea rugăciunii „Tatăl Nostru”, 7 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1107. Premise favorabile: PIB-ul întors în 2007, consumul în 2005!, 7 martie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1108. Ochii care pot vindeca, 6 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1109. Arbitrajele parazitează adevărurile fotbalului, 6 martie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1110. Dacă mai credem în șansa noastră..., 6 martie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1111. Brânză cu roșii la tot poporul, 6 martie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1112. Viitorul nu mai e ceea ce era cândva, 6 martie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1113. Singură cu nemărginirea, 6 martie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1114. Ecologia se ia: de pe fotoliul de ministru, 4 martie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1115. Ba un crac, ba o cracă, 4 martie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1116. Inima și inimioara, 4 martie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1117. Vremea manifestelor, 4 martie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1118. Jobs. Steve Jobs., 4 martie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1119. Secretul primei iubiri, 4 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1120. Poezia plăcintarului, 4 martie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1121. Întâmplări hazoase văzute prin gaura cortinei, 3 martie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1122. Amprentele din creierul emoțional, 1 martie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1123. Jurnalul de sănătate 300, 28 februarie 2011, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1124. Samurai și sarsanale, 18 februarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1125. Pică streașina…, 18 februarie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1126. Moarte într-o țară străină, 18 februarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1127. Cum poate dragostea să ne distrugă familia?, 18 februarie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1128. Când frica trece în tabăra adversă, 18 februarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1129. Vameșii vămuiesc, 18 februarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1130. Așteptând un telefon care nu mai vine..., 18 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1131. Niște amante, 18 februarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1132. Mari compozitori, 18 februarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1133. Vorbe care ne fac energia mai bună, 17 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1134. Femeia trebuie să se îmbrace și în taine și să evite sindromul treningului rupt în fund, 17 februarie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1135. Rețeta de suflet, 16 februarie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1136. Copiii artiștilor, 16 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1137. Orientul arab în flăcări, 16 februarie 2011, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1138. „Președintele României nu poate fi membru al unui partid”, 16 februarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1139. Împreună în dragoste și-n ură, 15 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1140. Aromânii!, 15 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1141. Cantitatea de testosteron pe unitatea de neuron, 15 februarie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1142. Conjurația incapabililor, 15 februarie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1143. Teme de discuție cu FMI și Comisia (II), 15 februarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1144. Despre vindecarea amintirilor, 14 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1145. FMI a descoperit cum pot prospera băncile fără economie, 14 februarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1146. Butoane, prea multe butoane!, 14 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1147. Nume vechi și oameni noi pentru partidul lui Zeus, 14 februarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1148. România, un pogon de nefericire întunecată, 14 februarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1149. Spitale la comasat și paturi la fier vechi, 14 februarie 2011, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1150. Naționala, perfect egală cu propria-i neputință, 13 februarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1151. O oră… cu o femeie frumoasă!, 13 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1152. Un veac cât o întreagă istorie, 13 februarie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1153. Se poate și așa!, 13 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1154. Ruinarea cu acte-n regulă a României, 13 februarie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1155. În apărarea copilăriei, 13 februarie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1156. File de Acatist, 11 februarie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1157. Brațul hulpav al legii, 11 februarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1158. Răzbunătorii, 11 februarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1159. Demisia parentală, 11 februarie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1160. Călătorie la Tokyo, 11 februarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1161. Plaja de la miezul nopții, 11 februarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1162. Decizia de a-l face fericit pe celălalt, 11 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1163. Administratorul fluturilor, 11 februarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1164. Jurnale, 11 februarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1165. Vindecătorul ascuns în respirația noastră, 10 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1166. Porții de sentimente, 10 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1167. Mie nu-mi convine!, 10 februarie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1168. „Doctor” Băsescu T., cabinet letal, 10 februarie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1169. „S-au făcut greșeli, tovarăși!”, 9 februarie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1170. Se citește mai mult ca altădată!, 9 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1171. Americanii dărâmă statuia pe care și-a făcut-o Pacepa, 9 februarie 2011, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1172. Arestări electorale. Urmează marile privatizări, 9 februarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1173. Parfumul dragostei dintre bărbat și femeie, 8 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1174. Prezentul, mai tare decât trecutul (1), 8 februarie 2011, Andreas von Mettenheim, Jurnalul Național
  1175. Teme de discuție cu FMI și Comisia, 8 februarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1176. Răzbunarea, ca o chestiune de stil, 8 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1177. Turist de lapte în Kosovo, 8 februarie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1178. Venea o moară pe Siret, 8 februarie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1179. „TVR, o televiziune de partid”, 7 februarie 2011, Jurnalul Național
  1180. Aurele sfinților, 7 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1181. Capra râioasă cu coada capitalistă stufoasă!, 7 februarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1182. Cărți nesimțite, 7 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1183. Patroana bordelului politic se dă fată mare, 7 februarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1184. Dacă Adrian Sobaru v-a unit, atunci e-n regulă!, 7 februarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1185. Iubind un Dumnezeu zgârcit, 4 februarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1186. În plină furtună emoțională, 4 februarie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1187. Așa ceva nu se întâmplă niciodată, 4 februarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1188. Un popor pesimist, 4 februarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1189. Ofițerii roșii, 4 februarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1190. Dacă iubești și suferi pentru că nu ești iubit, 4 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1191. Pitpalac, 4 februarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1192. Dâre de lumină, 4 februarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1193. Lecția de rusă spusă cu vocea Bibanului și pepenele cu sâmburi din burta lu’ nea Mitică, 3 februarie 2011, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1194. Persoane extraordinare, 3 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1195. Mort de prima pagină, 3 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1196. Suntem deja în epoca post-Băsescu, 3 februarie 2011, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1197. Zine, Canio și Tri îl sabotează pe Dică, 2 februarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1198. Dragostea florilor... pentru un om, 2 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1199. Marx, Emil și Lenin, 2 februarie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1200. Un test în oglindă, 2 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1201. UE va fi federală sau nu va fi deloc. Dacă nu, va fi război, 2 februarie 2011, Jurnalul Național
  1202. Bătălia blocurilor politice, 2 februarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1203. Tehnici de manipulare, 1 februarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1204. Nu este nici o grabă în a privatiza CEC, 1 februarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1205. Mercato s-a închis. Rămâne deschis non-stopul tarabei interne, 1 februarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1206. Femeia sau bărbatul din dreapta, 1 februarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1207. Băsescu de România, 1 februarie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1208. „S-o folosim mai mult” pe Monica Macovei, 1 februarie 2011, Jurnalul Național
  1209. Vrăjile și liberul arbitru, 31 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1210. Isărescu: dramatic punct pe „i”!, 31 ianuarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1211. Romanele care ni se întâmplă, 31 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1212. Cum poate câștiga Udrea Capitala, 31 ianuarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1213. „Ceaușescu era patriot. Băsescu nu e”, 31 ianuarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1214. Competenții, tâmpiții șI membrii de partid, 30 ianuarie 2011, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1215. Mititelu pare programat să-și facă răul cât mai rău, 30 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1216. Informația, distorsiunea, Steinhardt și eu, 30 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1217. Politică scelerată, 30 ianuarie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1218. Arcul de peste timp, 30 ianuarie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1219. Hotelul de 8 stele, 30 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1220. Nelegiuiri nepedepsite, 30 ianuarie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1221. Ce rămâne după fiecare, 30 ianuarie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1222. Experimentul Pitești, 28 ianuarie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1223. Din eternitate spre viitor, 28 ianuarie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1224. Rezistența buboiului, 27 ianuarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1225. Obsesia, 27 ianuarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1226. An prost pentru dictatori, 27 ianuarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1227. Despre nimic, 27 ianuarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1228. Teama de a pierde dragostea, 27 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1229. Lauda de sine, 27 ianuarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1230. Întâlnire cu un iepure, 27 ianuarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1231. Subordonații îl lucrează la interes pe Gigi Becali, 27 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1232. Cel ce ți se arată prin „semne” dacă vrei, 27 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1233. Copil de popă, 27 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1234. Geografia mai tare ca istoria?, 27 ianuarie 2011, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1235. Speculatorii nu atacă leul, ci economisirea, 26 ianuarie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1236. Speranțe scurte, 26 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1237. Interesul românesc în cazul de spionaj industrial de la Renault, 26 ianuarie 2011, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1238. Ei, patrioții..., 26 ianuarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1239. Povestea unui șarpe bun, 25 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1240. Anomalii în economia internațională (II), 25 ianuarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1241. Domnul David al meu, 25 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1242. România nu-și mai poate permite luxul de a ține instituția „om”!, 25 ianuarie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1243. Suspendăm suspendarea sau nu?, 25 ianuarie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1244. Dacă știi ce vrei, 24 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1245. Un caz de obtuzitate, 24 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1246. Mica Unire și Marele Băsescu, 24 ianuarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1247. Popor de „cretini normali” sau de „cretini profunzi”?, 24 ianuarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1248. Întâi iartă și apoi cere prin rugăciune ce vrei, 20 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1249. Adrian Mititelu recunoaște că e țepar, 20 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1250. Cum să nu ne îngropăm... moral?, 20 ianuarie 2011, Roxana Jianu, Jurnalul Național
  1251. Blaireau, 20 ianuarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1252. Falsificarea râsului, 20 ianuarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1253. Bulina roșie, 20 ianuarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1254. „Iubirea în viața unui om obișnuit”, 20 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1255. Gesturi, 20 ianuarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1256. Destin de fotograf, 20 ianuarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1257. Rețeta de suflet, 19 ianuarie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1258. Calități și defecte, 19 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1259. Marfa e prea puțină sau banii prea mulți?, 19 ianuarie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1260. Cești, căni, pahare și servicii de masă, 19 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1261. Ce-așteaptă militarii de la noul lor comandant, 19 ianuarie 2011, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1262. Amiralul și ofițerul, 19 ianuarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1263. Cu gândul la sex... în biserică, 18 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1264. Anomalii în economia internațională (I), 18 ianuarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1265. Regele, înțeleptul și canibalii, 17 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1266. Pacientul oltean și crampele mondene ale fotbalului, 17 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1267. FMI: experimentul continuă, 17 ianuarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1268. Întrebare și răspuns, 17 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1269. Reforma statului prin disoluție, 17 ianuarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1270. Abia azi asistăm la furtul revoluției, 17 ianuarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1271. Medicină sublimă!, 17 ianuarie 2011, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1272. Tâlcul unui vis care se repetă, 16 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1273. Curvocrația română, 16 ianuarie 2011, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1274. Negustorii din templu, 16 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1275. Tăierea simultană a trecutului și viitorului, 16 ianuarie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1276. Nu mai e timp, 16 ianuarie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1277. După ce țara și-a deschis ferestrele, 16 ianuarie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1278. Avatar, Kaczynski și dilema noastră, 14 ianuarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1279. Să ne pregătim pentru întâlnirile de gradul III!, 14 ianuarie 2011, Anca Aldea, Jurnalul Național
  1280. Întoarcerea la Coasta de Aur, 14 ianuarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1281. Contaminați de clișee, 14 ianuarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1282. Fabricile de absolvenți, 14 ianuarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1283. Respingerea în dragoste, 14 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1284. La patru ace, 14 ianuarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1285. Un cal, un cocoș și-o femeie..., 14 ianuarie 2011, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1286. Gladiatorul și botanica, 14 ianuarie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1287. „O nouă ființă iese azi din casă”, 12 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1288. Național Arena, simbol trufaș într-o epocă de paragină, 12 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1289. Industria de romane, 12 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1290. Geografia, mai tare ca istoria?, 12 ianuarie 2011, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1291. Futurisme portocalii răsuflate, 12 ianuarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1292. De la omul rău la „omul frumos”, 11 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1293. Criza și statul social (II), 11 ianuarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1294. Profesorii de Socialism științific, 11 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1295. Inimi care șchioapătă, 11 ianuarie 2011, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1296. La tv cu B. și B, 11 ianuarie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1297. Mutu l-a grațiat pe Răzvan. Se va grația oare și pe sine?, 10 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1298. Mită pentru Mittal, 10 ianuarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1299. Familia sinucigașului apare mereu la televizor, 10 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1300. UDMR coalizează opoziția, 10 ianuarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1301. Debranșarea de România a românilor, 10 ianuarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1302. Am supraviețuit cu toții!, 7 ianuarie 2011, Jurnalul Național
  1303. Un neașteptat eco-mecena, 7 ianuarie 2011, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1304. Marele jaf, 7 ianuarie 2011, George Arion, Jurnalul Național
  1305. Sărbătoarea speranței, 7 ianuarie 2011, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1306. Despre singurătatea Crăciunului, 7 ianuarie 2011, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1307. Cum își exprimă oamenii iubirea?, 7 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1308. Șocul trecutului, 7 ianuarie 2011, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1309. Meditație de apreciere și mulțumire, 6 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1310. Emoțiile Inimii, emoțiile „Pământului”, 5 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1311. ... dar cine e TATĂL proștilor?, 5 ianuarie 2011, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1312. Minciuni care se întorc, 5 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1313. Găleata cu lături, 5 ianuarie 2011, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1314. Misterele anului 2012, 4 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1315. Criza și statul social (I), 4 ianuarie 2011, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1316. Cine-mi spune care e prețul meu?, 4 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1317. Survolând normalitatea cu elicopterul, 4 ianuarie 2011, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1318. Mesaj de Anul nou: „Ciocu’ mic!”, 4 ianuarie 2011, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1319. Rugăciunea Inimii, 3 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1320. Pe actualul model economic, creșterile produc criză, 3 ianuarie 2011, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1321. Iarna nu mai are chef de poveste, 3 ianuarie 2011, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1322. Domnul C. cu numărul 7, 3 ianuarie 2011, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1323. Huidu și Sobaru, 3 ianuarie 2011, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1324. Eliberarea de sub Ceaușescu a fost mai ușoară, 3 ianuarie 2011, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1325. Revelion cu... un pui de porumbel, 2 ianuarie 2011, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1326. 2011: de unde începem?, 2 ianuarie 2011, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1327. O frustrare numită ciudă, 2 ianuarie 2011, Petre Roman, Jurnalul Național
  1328. Cu ochii către cer, 2 ianuarie 2011, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1329. Mesajul unui Maestru de pe stradă, 29 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1330. IMM-ul cu optsprezece copii, 29 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1331. Geografia, mai tare ca istoria?, 29 decembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1332. Mondializare biometrică, 29 decembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1333. Mâncare tristă, mâncare fericită!, 28 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1334. Mâncarea numită mâncărică, 28 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1335. Scrisoare către Dumnezeu, 28 decembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1336. Pledoarie pentru un an, cu adevărat, nou, 28 decembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1337. Poate fi evitată restructurarea de datorii suverane în UM? (II), 28 decembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1338. Vecini cu un înger, 22 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1339. Munca cu cadrele, 22 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1340. Geografia, mai tare ca istoria?, 22 decembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1341. Anul care vine, 22 decembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1342. Poate fi evitată restructurarea de datorii suverane în UM? (I), 21 decembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1343. De ce nu poate lipsi Moș Crăciun?, 21 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1344. Bogat, dar prost, 21 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1345. Dacă tot e scurtă, fă-o lată!, 21 decembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1346. Justiția lui Băsescu – efectul de bumerang, 21 decembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1347. Pilda... despre suferirea răului, 20 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1348. Germania: să plătească și privații!, 20 decembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1349. Recepția cu bufet suedez, 20 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1350. Derapajele controlate ale partidului prezidențial, 20 decembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1351. Fie-ți țărâna ușoară, România!, 20 decembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1352. Cel mai mic printre oameni, cel mai Mare în Cer, 19 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1353. Cine mai investește astăzi în România, 19 decembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1354. Prostul clasei și deșteptul clasei, 19 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1355. Potop fără ape și porți fără zăvoare, 19 decembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1356. Ultima șansă la copilărie, 19 decembrie 2010, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1357. Suntem pe Arcă!, 17 decembrie 2010, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1358. Un zâmbet pentru liniștirea minții!, 16 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1359. Să pictezi din căruciorul cu rotile portretul Papei, 16 decembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1360. În fața televizorului, cu un pahar în mână, 16 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1361. Sărbători de pomană, 16 decembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1362. Diversiunea Schengen – izolarea și corupția regimului Băsescu, 16 decembrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1363. Cu ferestrele sufletului luminate, 16 decembrie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1364. Studio 69, 15 decembrie 2010, George Arion, Jurnalul Național
  1365. Cu ce rămâne în istorie anul 2010?, 15 decembrie 2010, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1366. Omul cu nas de metal, 15 decembrie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1367. De Crăciun ne luăm rația de ipocrizie, 15 decembrie 2010, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1368. „Să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc”, 15 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1369. Viața printre femei și statuete, 15 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1370. Impozitul pentru orice, 15 decembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1371. Cantina asfaltatorilor, 15 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1372. România a deschis ușa NATO spre China, 15 decembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1373. Jupânul, Internele, Finanțele și Justiția, 15 decembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1374. Steaua, între primăvara europeană și iarna de-acasă, 14 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1375. Obiecte care alungă oamenii de lângă noi, 14 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1376. Teme de reflecție, 14 decembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1377. La două fără un minut fix, 14 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1378. Onor ultimului om în stat, 14 decembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1379. „România nu-și poate permite mai mult”, 14 decembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1380. Dragoste... înainte de masă, 13 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1381. Vasile Avram, nuntaș al nesimțirii, 13 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1382. Dezvățul ca o învățătură, 13 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1383. Țara e iarăși un șantier, scapă cine poate, 13 decembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1384. Prea multă nicotină-n îngeri, 13 decembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1385. Punct ochit, punct lovit, 13 decembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1386. Viclenia virusului B, 10 decembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1387. Asfalturile de pe Kilimandjaro și alte„prost-vestiri”, 10 decembrie 2010, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1388. Cum mi-am petrecut „ziua națională”, 10 decembrie 2010, Cristian Crisbășan, Jurnalul Național
  1389. Play-back, 10 decembrie 2010, George Arion, Jurnalul Național
  1390. A fi rege și a fi cerșetor, 10 decembrie 2010, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1391. Bâlciul catastrofelor, 10 decembrie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1392. Cum se face că-i spui „te iubesc” și el te părăsește?, 10 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1393. Jurnalul lui Adrian Păunescu, 10 decembrie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1394. Scurtă „poveste’” a unei vieți de o sută de ani, 9 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1395. Fața, 9 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1396. Vremea muștelor hoitare, 9 decembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1397. Băsescu, ocolit de WikyLeaks, 9 decembrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1398. Retrogradarea Universității ar însemna retrogradarea Craiovei, 8 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1399. Noroc în pierdere, 8 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1400. Moldova după alegeri, 8 decembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1401. Suflete de câine, 8 decembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1402. Rețeta de suflet, 8 decembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1403. Inventar de iarnă la popota fotbalului, 7 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1404. „Când materialistul iubește o femeie”, 7 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1405. Cum să fie gestionate crize de insolvență în UME?, 7 decembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1406. Omul căruia i-a căzut un geamantan în cap, 7 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1407. Ca de la om la rom, 7 decembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1408. Axa Băsescu-Tökes, 7 decembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1409. Conversația emoțională (II), 6 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1410. O declarație intolerabilă, 6 decembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1411. Iancu și-a luat din nou fudulia la purtare, 6 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1412. Jurnal de front, 6 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1413. Praf în ochii mamelor, 6 decembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1414. Concediu maternal sau concediere maternală?, 6 decembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1415. Vremea câinoasă, scuză pentru cotonogi, 5 decembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1416. De ce avem emoții? (I), 5 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1417. Damigeana cu vin roșu, de la țară, 5 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1418. Propaganda mascată în reformă, 5 decembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1419. Mai tristă ca ploaia, 5 decembrie 2010, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1420. De ce vom încheia anul 2010 în recesiune, 5 decembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1421. Clonele Sfântului Duh, 3 decembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1422. „Caruselul ucigașilor” la Teatrul Valah, 3 decembrie 2010, Bogdan Hrib, Jurnalul Național
  1423. Incurabila prostie sprințară. Azi, județul Argeș, 3 decembrie 2010, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  1424. Femeia fatală, 3 decembrie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  1425. Avatarurile showbizului politic, 2 decembrie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1426. Gânduri și sentimente care se transmit, 1 decembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1427. Nimereala, 1 decembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1428. Coreea de Nord scapără cremenea, 1 decembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1429. Cu sinceritate, despre România, 1 decembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1430. Deprecierea ține loc de Guvern, 1 decembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1431. De ce ne interesează reforma guvernanței economice în UE, 30 noiembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1432. Austeritatea și bogăția înțelepților, 29 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1433. Credite vs salarii – un război absurd, 29 noiembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1434. Manualul de citate, 29 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1435. Liberalii cad în ispita sondajelor, 29 noiembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1436. Poemul mămăligii, 29 noiembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1437. De unde vin dorințele noastre?, 25 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1438. Ce vine după capitalism și comunism?, 25 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1439. Noiembrie, la Bosfor (I), 25 noiembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1440. Băsescu îl apără pe Strauss Kahn, 25 noiembrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1441. Dacă vrei să gândești pozitiv, dar nu poți!, 24 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1442. Falsificatorii de bani, 24 noiembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1443. Lucrarea vieții i-a separat pe Bölöni și Sorin Cârțu, 24 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1444. Stilul catastrofic, 24 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1445. Pretextul perfect, 24 noiembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1446. Refondarea stângii democrate, 24 noiembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1447. „Orice poate fi vindecat“ (II), 21 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1448. Evlaviosul Sabău se dă la enoriașul Tudor, 21 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1449. Suc de mere, 21 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1450. Pedeapsă da, amenințare nu, 21 noiembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1451. Secundarul unei legende, 21 noiembrie 2010, Ana-Maria Păunescu, Jurnalul Național
  1452. De bine și de rău, 18 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1453. Răzlețire de gânduri, 18 noiembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1454. După comunism, jurnalism…, 11 noiembrie 2010, Jurnalul Național
  1455. Magrebianul Banciu, 12 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1456. Norocul și ghinionul unui "băiat bun", 12 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1457. Râme în ploaie, 12 noiembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1458. Călugărul sfânt și călugărul păcătos, 11 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1459. Tovarășii de penalitate se dau în fapt, 11 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1460. De ce arta trebuie musai să fie interbelică?, 11 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1461. Moratoriu pentru hoți?, 11 noiembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1462. Economia e pe ducă, libertatea la fel, 11 noiembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1463. Ziua în care ne-am simțit bine în România, 10 noiembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1464. Osânza academică a fotbalului produce rânced, 10 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1465. "Leacul care-mi trebuiește mie"..., 10 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1466. A murit și Vintilă!, 10 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1467. Rătăciți printre cărțile din casă, 10 noiembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1468. Panteonul din noi, 10 noiembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1469. Relația economică cu China, 10 noiembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1470. Rețeta de suflet, 11 noiembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1471. Destine care-au fost în întuneric, destine care strălucesc, 9 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1472. Totuși, fascinația, 9 noiembrie 2010, Sînziana Stancu, Jurnalul Național
  1473. Rămâne doar poezia, 9 noiembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1474. Uniunea Scriitorilor, cavoul poetului Păunescu?, 9 noiembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1475. Tighelele lui Paszakany, 9 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1476. CIS – document istoric (I), 9 noiembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1477. Cei care muncesc cu brațele și cu mintea, 9 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1478. România, capitala durerii, 9 noiembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1479. De unde vine frigul, 9 noiembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1480. Murim întruna și ne naștem tot mai rar, 8 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1481. Manifestări ale îngerilor în viața de zi cu zi, 8 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1482. Directori și sindicaliști în inimă, 9 noiembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1483. Inflația, ca un pahar de vin bun băut după masă, 8 noiembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1484. Reportaj de la propria moarte, 5 noiembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1485. Dacă inima se roagă cu dragoste, 5 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1486. România, capitala durerii, 5 noiembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1487. Mirătorul, 5 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1488. Prăbușirea Aviației Militare, 5 noiembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1489. Două voturi, 5 noiembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1490. Ascultatul, de la o dictatură la alta, 4 noiembrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1491. Puterea care te ajută printr-un vis premonitoriu, 4 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1492. Respirați măcar în Europa!, 4 noiembrie 2010, Mihai Igirosanu, Jurnalul Național
  1493. Avram apără principiile eticii și echității fluieristice, 4 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1494. Statul – paznic la oi, 4 noiembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1495. Ochelarii de distanță, 4 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1496. La mulți ani, toxicitate!, 4 noiembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1497. Mitraliera de buzunar a președintelui jucător, 3 noiembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1498. Taxiul și Apocalipsa, 3 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1499. Hienele se sfâșie pe hoitul arbitrajelor, 3 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1500. Stabilitatea zonei euro: este asigurată?, 3 noiembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1501. Turnători de la natură, 3 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1502. Tovarășul capitalist, 3 noiembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1503. Strategii pentru secunda următoare, 3 noiembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1504. Polițist, substantiv, 2 noiembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1505. Opțiuni electorale și interese politice, 2 noiembrie 2010, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  1506. Vezi ce spui și ce te doare, 2 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1507. Dl Isărescu contraargumentează doar ce vrea!, 2 noiembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1508. Radiofrecvența în cerul gurii, 2 noiembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1509. Aritmetica provinciei nu se potrivește cu prefectura Capitalei, 2 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1510. Scandal!, 2 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1511. Reforma statului, sfârșitul democrației, 2 noiembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1512. Țara în care doar președintele râde, 2 noiembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1513. Cum să gândești că-i bine când e rău?, 1 noiembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1514. Scrisoare din urgența inimii, 31 octombrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1515. Romanele de altădată, 1 noiembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1516. Mic tratat de (anti)democrație, 1 noiembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1517. Ospătarii, UEFA și românii, 1 noiembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1518. Dor de Talpeș, 31 octombrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1519. "Iubirea nu este o relație, ci o stare a ființei tale", 29 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1520. Ce este inspirația, 29 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1521. Greve și naționalism, 29 octombrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1522. Țara lui Hăhăilă Vodă, 29 octombrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1523. Toată lumea degetu’ mare sus!, 27 octombrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1524. Poker valutar în economia de cacealma, 28 octombrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1525. Instinctul vieții și suferințele celorlalți, 28 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1526. Să nu uităm de nebunul de la FRF, 28 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1527. Oamenii cinstiți fură mai puțin ca alții, 28 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1528. Întoarcerea armelor, 28 octombrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1529. BUBA mare, 28 octombrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1530. E sigur că mâine plouă sau nu plouă!, 27 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1531. Mutu trebuie să pledeze vinovat, 27 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1532. România și Uniunea Monetară, 27 octombrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1533. Ostropel, 27 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1534. Scrisoare de acasă, 27 octombrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1535. Reforma statului a luat sfârșit o dată cu statul, 27 octombrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1536. De ce oamenii se înghesuie "să atingă" moaștele?, 26 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1537. Ajustările erau inevitabile, complicațiile erau evitabile, 26 octombrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1538. Mapeții de la CCA și submilițienii de la LPF, 26 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1539. Pâș, pâș, afară din Europa, 26 octombrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1540. Stenogramiada și soluția finală împotriva presei, 26 octombrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1541. Gândirea pozitivă, 26 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1542. Rețeta de suflet, 28 octombrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1543. Ficatul gras, 26 octombrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1544. Fii foarte "atent" când mănânci, 25 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1545. E greu la deal când ne pleacă nebunii, 25 octombrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1546. Modă e tot ce se demodează, 25 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1547. Regina lumii, 25 octombrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1548. Tökes solicită rejucarea unui meci de fotbal al fiului său, 25 octombrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1549. Ce poate Parisul și ce nu poate Micul Paris, 22 octombrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1550. Parteneriatul dezastrului național, 22 octombrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1551. Energia ființelor și a obiectelor care ne înconjoară, 22 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1552. Carigrafiile lui Mălăele, 22 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1553. O surprinzătoare cauză a insomniei, 21 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1554. Soarta parșivă i-a făcut nefericiți pe clujeni, 21 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1555. Euro, ultima șansă de reformă, 21 octombrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1556. Caiet cu subiecte (II), 21 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1557. România în alegerile din Republica Moldova, 21 octombrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1558. Domnia și prostia se plătesc, 21 octombrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1559. Mircea Ghițulescu, așa cum nu voiam să-l văd vreodată, 20 octombrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1560. Marele meci la judecata de apoi, 20 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1561. Caiet cu subiecte (1), 20 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1562. Mămăliga și explozia, 20 octombrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1563. "Dacă voi nu ne vreți, noi ne vrem!", 20 octombrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1564. Este posibilă de-euroizarea?, 20 octombrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1565. Aprinde lumina când ești trist!, 20 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1566. Politicăloșia Băsescu, 20 octombrie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1567. Mocirla, 19 octombrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1568. Pe marginea unei dureri, 19 octombrie 2010, Tatiana Covor, Jurnalul Național
  1569. Dumnezeu este-n Cuvintele tale!, 19 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1570. Derby lăudat de gafe, 19 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1571. Amenințare mortală asupra României, 19 octombrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1572. Să moară mama, să moară copiii mei, să moară familia mea!, 19 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1573. Go, Nuți, go!, 19 octombrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1574. La câte-am renunțat pentru Băsescu!, 19 octombrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1575. Spitalul nu-i ca palatul!, 19 octombrie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1576. Depresia, autosugestia și horoscopul, 18 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1577. Revoltă și milă pentru amărâții care ne conduc, 18 octombrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1578. Unitatea de măsură a talentului, 18 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1579. Incompetența agresivă, 18 octombrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1580. Cum dracu’ am ajuns noi în coada Europei?!, 18 octombrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1581. "Împreună"... pe același drum!, 15 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1582. Liga și CCA torpilează meciul Dinamo – Steaua, 15 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1583. Mișu Rădulescu de la Antena 3, Realitatea și dracu' să vă ia pe toți!, 15 octombrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1584. Un autobuz numit România, 15 octombrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1585. N-a fost așa!, 15 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1586. Lovitura de stat antistat a statului român, 14 octombrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1587. PDL arde, țara e scrum, 14 octombrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1588. Starea de nemulțumire, dorința de fericire!, 14 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1589. Autor de 4 franzele, 14 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1590. Moneda de ocupație, 14 octombrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1591. Crimă cu premeditare la națională, 14 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1592. Tăcere vinovată a intelectualității?, 13 octombrie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1593. Lecția lui Borcea Mondialu, 13 octombrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1594. Despre… puterea acatistului!, 13 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1595. Criza și relația între politic și economic, 13 octombrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1596. Meci la adevăr pentru Dinamo și Steaua, 13 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1597. Președintele României și purtătorul său de cuvânt Traian Băsescu, 13 octombrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1598. Teoria covrigului, 13 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1599. Despre suflet, cu sinceritate și indignare, 13 octombrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1600. Sexele nu sunt egale , 13 octombrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1601. Simplu exercițiu de... visare, 12 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1602. Motivația muncii se întoarce în 1970!, 12 octombrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1603. Coană Opozițio, lasă dracului rujul!, 12 octombrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1604. ... De la fasolea bătută, 12 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1605. Partidul parlamentar al fripturiștilor, 12 octombrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1606. Franța a fost sinceră cu noi, 12 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1607. Bate vântul și dereglează vezica, 12 octombrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1608. O lume în care și pomii "aud"!, 11 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1609. Ce vrem noi și ce vrea FMI de la noi, 11 octombrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1610. Malaxorul portocaliu, 11 octombrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1611. Fraierul dulce, 11 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1612. România, încotro?, 11 octombrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1613. Șut în fund pentru Dumitru, bani pentru Rednic și Lopez Caro, 8 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1614. Scurtă "duminică" pentru liniștirea minții, 8 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1615. ... Și zilele înnebunesc, 8 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1616. Fărâme de viață, 8 octombrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1617. Anul combaterii sărăciei, marcat cu FORBES, 8 octombrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1618. Meciul cu Franța, nebunie frumoasă sau cadență de turmă?, 7 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1619. Cămașa pe dinafară, 7 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1620. Fugiți din România!, 7 octombrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1621. Hiperinflație sau național-socialism?, 7 octombrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1622. "Adevărul unora, adevărul altora", 7 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1623. Alarma suedeză, 7 octombrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1624. Dreptul de a încălca drepturile, 6 octombrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1625. Dănilescu, pistolarul lui Borcea, 6 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1626. Cine? Unde? Când? Cum? Și, mai ales, de ce?, 6 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1627. Cam Lacheu la curtea regelui Mă Doare-n C.r, 6 octombrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1628. Opțiunea zero deficite, 6 octombrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1629. Ce mișcare patronală vrem, 6 octombrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1630. "De ce te mustră conștiința?!", 6 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1631. Comisia Trilaterală se reunește la București, 6 octombrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1632. Lucian Blaga, diplomat, 5 octombrie 2010, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  1633. Pauză de ședință în liga lui Mitică, 5 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1634. Aoleu, dl Orban!, 5 octombrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1635. Un păcat predestinat, 5 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1636. Creiere bine antrenate, 5 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1637. Karaoke politic la PDL, aripa blondă, 5 octombrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1638. România, gheață la mal, 5 octombrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1639. Gripă sau pâine!, 5 octombrie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1640. Dinamo și Steaua au scos remiză la indirecte, 4 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1641. Casă de chirpici, 4 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1642. Democrația, imposibilă?, 4 octombrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1643. Ar trebui impozitate și înmormântările, 4 octombrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1644. A început numărătoarea inversă, 4 octombrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1645. Leac… de la înger!, 4 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1646. Dor de Vanghelie, 2 octombrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1647. Când vine vremea înfloririi!, 1 octombrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1648. Utopia nu salvează România, 1 octombrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1649. Dragoste și sfinctere, 1 octombrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1650. „Rușine să vă fie!”, 1 octombrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1651. 2004: Căuta mulțimile; 2010: Îl caută mulțimea, 1 octombrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1652. Bătălia pentru inima polițiștilor, 30 septembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1653. Îndrăznește să visezi ceea ce nu există, încă!, 30 septembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1654. Traiul în suc propriu, 30 septembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1655. Mâncăruri de fotografiat, 30 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1656. Cota meritului și meritul cotei, 30 septembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1657. Comandant la Marea Moartă, 30 septembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1658. Rețeta de suflet, 30 septembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1659. Eu nu sunt Traian Băsescu, 29 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1660. Diagnosticul lui Ranieri, 29 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1661. Lucrurile frumoase trebuie simțite cu inima, 29 septembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1662. Poate cursul relansa economia? (II), 29 septembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1663. Cu un sac de ciment în brațe, 29 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1664. Urâtă toamnă frumoasă, 29 septembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1665. `Toamna Patriarhului. La Cotroceni, 29 septembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1666. Subconștientul îl trădează: Traian Băsescu se asociază cu veșnicia, 28 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1667. Avertismentul Vasile Blaga, 28 septembrie 2010, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  1668. Traian Băsescu – factor de risc la adresa siguranței naționale, 28 septembrie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1669. Oțelul nu figurează pe harta seismică a fotbalului, 28 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1670. Cui folosește un leu supraevaluat?, 28 septembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1671. "Plângi, nu-i nimic rău în asta", 28 septembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1672. Credeam că-i pun cătușe președintelui, 28 septembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1673. Oameni care nu mai au televizor, 28 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1674. Chelul și-a pus singur mâna-n cap, 28 septembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1675. Cum te războiești cu diabetul, 28 septembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1676. Jucătoare, nu te superi și pe Fisc?, 27 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1677. Polițiștii l-au invitat pe Băsescu la mișcare, 27 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1678. În hăul neputinței, 27 septembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1679. Perversitatea inflației și teoreticienii ei, 27 septembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1680. Băsescu a cerut desfințarea școlilor și a spitalelor, 27 septembrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1681. Caragiii, 27 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1682. Dacă te-ai rugat și n-ai primit... răspuns!, 27 septembrie 2010, Maria Timuc, Jurnalul Național
  1683. Credința în știință, 24 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1684. Care respect?, 24 septembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1685. Paradoxul românesc: proteste sociale după mecanismul Vrânceoaiei, 24 septembrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1686. Despre fair-play, în fotbal și în politică, 24 septembrie 2010, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  1687. Unda veselă cu Vamă, Borcea și Becali, 23 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1688. Ministrul ofensivei imobiliare, 23 septembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1689. Un coșmar pozitiv, 23 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1690. O victorie diplomatică a Serbiei, 23 septembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1691. Septembrie Negru, 23 septembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1692. Românii sunt de stânga fiindcă sunt țărani, 23 septembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1693. Delațiunea vinovată poate fi oprită cu forța, 22 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1694. Steaua, construcție cu risc seismic ridicat, 22 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1695. Omul care nu aruncă nimic, 22 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1696. Locuiesc la bloc, 22 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1697. Institutul național pentru studierea disperării, 22 septembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1698. Poate cursul relansa economia? (I), 22 septembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1699. Turbare maximă la Dinamo, 21 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1700. Reindustrializarea: o nouă poveste cu cocoșul roșu, 21 septembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1701. Umilitorul drum al asistentei către ocnă, 20 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1702. Despre femei și zâne, 21 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1703. Roberta, pensiile și uninominalul, 21 septembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1704. Roberta, iobag Băsescu, epigon Stalin, 21 septembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1705. Operațiunea clasificarea, 20 septembrie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1706. Liniște: Roberta numără, 20 septembrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1707. Neagoe cu fotbalul, Vamă cu avioanele, 20 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1708. Cui ar folosi un leu în genunchi, 20 septembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1709. Diferența, 20 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1710. Identitatea moldavă, în pericol, 20 septembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1711. Prohod sau Ciuma-Vodă, 20 septembrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1712. Chiriaș în România, 17 septembrie 2010, Tudor Chirila, Jurnalul Național
  1713. Botez reușit pentru Sorin Cârțu, 17 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1714. Statul de cartier, 17 septembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1715. În sfârșit, suntem și noi străini!, 17 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1716. Parteneriatul strategic româno-francez este caduc, 17 septembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1717. Izbânda reformei asupra statului, 16 septembrie 2010, Jurnalul Național
  1718. Prietenii și dușmanii lui Răzvan Lucescu, 16 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1719. Monarhia salvează economia, 16 septembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1720. Combaterea sărăciei în rândul copiilor, 15 septembrie 2010, Jurnalul Național
  1721. Femeia bisericoasă, 16 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1722. Amiralul mai stă un pic, 16 septembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1723. Țară cu prognostic rezervat, 16 septembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1724. Rețeta de suflet, 16 septembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1725. Finanțarea infrastructurii, 15 septembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1726. Despre școală și alte cheltuieli, 15 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1727. Lobotomia statistică nu o salvează pe Steaua, 15 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1728. Fiecare are dreptate în felul său, 15 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1729. Ziua în care s-au sfârșit toate începuturile, 15 septembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1730. Arestarea preventivă ca formă de dialog social , 15 septembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1731. Frăgezirea Vân(a)tului, 14 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1732. Valul amăgitor pentru Dinamo, Rapid și Steaua, 14 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1733. Așteptându-l pe Godot!, 14 septembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1734. Oamenii care au mâncat recordul mondial, 14 septembrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1735. Turma, 14 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1736. Prigonirea presei, 14 septembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1737. Școli, grădinițe, ponei, 14 septembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1738. Vântu a devenit pericol după ce n-a mai fost, 13 septembrie 2010, Jurnalul Național
  1739. Cataractă cu ață de șobolan, 14 septembrie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1740. Cum și-a pierdut inflația forța de șoc, 13 septembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1741. Viitorul ca drog sau Austeritate până la asfixiere, 13 septembrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1742. Doi pacienți, 13 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1743. Deblocarea României (II), 13 septembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1744. Mircea Lucescu rupe lanțul, 10 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1745. De ce el?, 10 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1746. Naționalizarea curvelor și fiscalizarea vrăjitoarelor, 10 septembrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1747. Limba română și… țiganii, 10 septembrie 2010, Matei Vișniec, Jurnalul Național
  1748. Cenușiu de România, 10 septembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1749. Nici un tiran nu-i veșnic ca vântul, 9 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1750. Excursie intimă într-o altă lume, 9 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1751. Partide în capcană, 9 septembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1752. Ticălos – abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, 9 septembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1753. Soluția poloneză, "furată" de la români, 9 septembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1754. Mânia proletară, 8 septembrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1755. Încolonarea pensionarilor militari, 8 septembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1756. Ce pot ascunde indicatorii macroeconomici, 8 septembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1757. Bunica zboară prima oară cu avionul, 8 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1758. Burghezia Spiritualicească, 8 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1759. Câtă vreme mai e cineva în tribună, 8 septembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1760. O perversă pentru famiglia Băsescu, 7 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1761. Cortinele jegoase ale fotbalului, 7 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1762. Blegi dar demni. În furtună, 7 septembrie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1763. La ce bun acordul cu FMI?!, 7 septembrie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1764. Ceva mai mult decât nimic, 7 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1765. Farsa remanierii și cabinetul figuranților, 7 septembrie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1766. Tango de criză la Cireșica, 7 septembrie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1767. Bat-o s-o bată de durere de cap, 0 0000, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1768. Răzvan Lucescu, persecutatul iremediabil, 6 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1769. Capra, 6 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1770. Deblocarea României (I), 6 septembrie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1771. Circul tăietorului de bani, 6 septembrie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1772. BNR – 130, 6 septembrie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1773. Ticăloșii inglorioși, 3 septembrie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1774. Oglinzile din casa doamnei L., 3 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1775. Țară de vite!, 3 septembrie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1776. Băsescu a ciupit-o pe Udrea!, 3 septembrie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1777. Preliminarii fără șansă pentru Răzvan Lucescu, 3 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1778. Epicureanul, Nevăzutul/Neauzitul, Necuratul, Internetul, Bordură și Autostradă au fost remaniați. Ei și?, 2 septembrie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1779. Bucșaru, mușchiulosul din jungla fotbalului, 2 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1780. Cel mai mare datornic din economie vrea să se împrumute ieftin!, 2 septembrie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1781. Cu fața altuia, 2 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1782. Când poate reveni PSD la guvernare?, 2 septembrie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1783. Șapte guverne în șase ani, 2 septembrie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1784. Rețeta de suflet, 2 septembrie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1785. Eurocopter am vrut, Eurocopter am avut, 1 septembrie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1786. Saltul lui Iancu de la love la lovele, 1 septembrie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1787. Când se iese din recesiune?, 1 septembrie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1788. Care Andreea?, 1 septembrie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1789. Singurului meu cititor, 1 septembrie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1790. Dar cine îl reformează pe Traian Băsescu?, 1 septembrie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1791. Băncile străine: graba strică treaba, 31 august 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1792. Remaniere la un bloc de boi, 31 august 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1793. Așa da, așa nu, 31 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1794. Șeitan din Absurdistan, 31 august 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1795. Doctori și pacienți în România, 31 august 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1796. Clasic românesc, 31 august 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1797. Măreața troglodire de la Dinamo, 30 august 2010, Jurnalul Național
  1798. După epoca luminoasă a creditării a venit... plata luminii, 30 august 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1799. Discurs la intrarea în Academia Moldovei, 30 august 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1800. Născut fără generație, 30 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1801. Statul subminimal, 30 august 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1802. Așa e el, ne face să așteptăm ca fraierii, 27 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1803. "La Bâlci", odată, 27 august 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1804. Cum își rezolvă adversarii Băsescu și Putin, 27 august 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1805. Ilie își face viața grea la Steaua, din vorbe, 27 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1806. Coșmarul continuă. Coșmarul de a avea miniștri de tip Boc, 27 august 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1807. Hoția mai are leac. Prostia, niciodată!, 26 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1808. Va mai exista o generație post-Brucan?, 26 august 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1809. Pubela Europei, 26 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1810. "Boc, ești un dobitoc!”, 25 august 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  1811. Maternitatea Giulești, o tragedie, două unghiuri, 25 august 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1812. În 10 Downing Street se poartă suzetă, 24 august 2010, Sînziana Stancu, Jurnalul Național
  1813. Grecii au dezgropat palatul lui Ulise, 24 august 2010, Irina Cristea, Jurnalul Național
  1814. Plata dărilor la drepturile de autor, un haos organizat!, 25 august 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1815. Turismul funerar, 25 august 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1816. Un Pavarotti de local, 25 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1817. Un dialog hotărâtor, 25 august 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1818. Un președinte singur pe lume, 25 august 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1819. Când simplificarea fiscală dăunează, 25 august 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1820. Amenințările Moscovei nu sunt făcute la nervi, 25 august 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1821. Semne de zurbageală la Dinamo și la Steaua, 24 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1822. Romane perfecte, 24 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1823. Boc, demisia!, 24 august 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1824. Sate cu miros de pustiu, 24 august 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1825. Consiliul Fiscal: o mare dezamăgire, 24 august 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1826. Eroismul, o idee economică, 24 august 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1827. Pe limbă se citesc unele boli, 24 august 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1828. Prostie deasă în liga lui Mitică, 23 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1829. Săracu’, e ăla care scrie!, 23 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1830. Eliberarea României de sub români, 23 august 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1831. Iluzia e cucoană mare, 23 august 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1832. Bucșaru, în lichidare de stoc, 20 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1833. Muntele, râul, căsuța..., 20 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1834. Înțepeniri românești, 20 august 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1835. Guvernul Malpraxis, 20 august 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1836. Stăpânul manelelor, 19 august 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1837. Examen de corigență în play-off-ul Europa League, 19 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1838. Evaziunea fiscală ca legitimă apărare, 19 august 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1839. Semnul de întrebare, 19 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1840. Dreptul de a nu avea dreptate, 19 august 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1841. PSD, momentul răfuielii, 19 august 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1842. Rețeta de suflet, 19 august 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1843. Stăpânul manelelor, 18 august 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1844. Dragomir nu și-a mai uscat batista pe țambal, 18 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1845. Rusia își rânjește rachetele din Abhazia, 18 august 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1846. România, Ungaria și FMI, 18 august 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1847. Guvernarea "pe chemate", 18 august 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1848. Cum se formează intelectualii, 18 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1849. Icoana celor o mie de Marii, 18 august 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1850. Scenariu drăcesc în meciul Dinamo – Rapid, 17 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1851. Cum să te mai ajute cel căruia i-ai cântat prohodul?!, 17 august 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1852. Cărți născute fără cititori, 17 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1853. Reforma mafiotă a statului, 17 august 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1854. Tricolorul arborat la catarg. Care catarg?, 17 august 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1855. Capra, pardon, medicii vecinilor!, 17 august 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1856. Clujenii au monopolizat surpriza, 16 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1857. Când Băsescu va da socoteală, 16 august 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1858. Două sute de perechi de pantofi, 16 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1859. Statul român "reformat" de Băsescu a ajuns de "mâna a doua", 16 august 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1860. Turcii și țâfna genetică a lui Lucescu jr, 13 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1861. Anotimpul agitaților, 13 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1862. Coji de suflete, 13 august 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1863. Președintele, plătit prost cu ora!, 13 august 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1864. În apărarea Elenei Udrea, 13 august 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  1865. Provocarea reprezintă pentru Ilie mai mult decât precauția, 12 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1866. Statul vrea ce i s-a interzis cetățeanului: împrumuturi doar cu buletinul!, 12 august 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1867. Pe două coloane, 12 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1868. Să trăiți bine! În Occident, 12 august 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1869. Gogoașa portocalie de caniculă, 12 august 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1870. Steaua, o biată imagine tristă a patronului său, 11 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1871. Picătura nord-coreeană face valuri în Asia de Nord-Est, 11 august 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1872. Ce rămâne după ce ai uitat tot, 11 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1873. Băsescu și portofelul meu, 11 august 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1874. "Această țară" și "poporul meu" , 11 august 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1875. PIB-ul și bugetul public, 11 august 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1876. Garanții pentru Piți și Gigi. Sau Boc și Băse, 10 august 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1877. Cum e mai bine să trăim mai prost, 10 august 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1878. Ei, și?, 10 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1879. Portretul unui prost, 10 august 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1880. Trăim într-o țară second hand?, 10 august 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1881. Infiltrația în genunchi, 10 august 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1882. Criza financiară nu scuză prostia, 9 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1883. La peste 3.000 de km de țară, 9 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1884. Reforma statului prin alungare și risipă, 9 august 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1885. Izgonirea românilor din țara lor, 9 august 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1886. Cum să-ți faci casă în România (2), 9 august 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1887. Fotbalul, pacient al unei crize profunde, 6 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1888. Se poate trăi și fără cultură!, 6 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1889. Excesul de libertate a intoleranței, 6 august 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1890. Atentat la sănătatea președintelui!, 6 august 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1891. Viitura de la Palatul Victoria, 5 august 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1892. România e condusă de ei, 5 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1893. Opoziția, gata să-l resusciteze pe președintele Traian Băsescu, 5 august 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1894. România pitorească sărbătorește falimentul la mare, 4 august 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1895. Rețeta de suflet, 5 august 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  1896. Pretexte de înarmare la granița UE și NATO, 4 august 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1897. Despre rezervele valutare ale țării (II), 4 august 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1898. Subiect, predicat, atribut, complement, 4 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1899. Cum ne-au învins nemții la Mărășești, 4 august 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1900. De la frunză la brandurile mele, 4 august 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1901. Curios capitalism ne-a mai fost hărăzit!, 3 august 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1902. Fotbal cu năbădăi în Groapă și în Ghencea, 3 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1903. Cel mai talentat din generație, 3 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1904. Brandul portocaliu: frunza și gargara, 3 august 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1905. Frunza de pe coliva turismului , 3 august 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1906. Cu declarația la spital!, 3 august 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  1907. Foarte mulți proști fac pe deștepții, 2 august 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1908. Cum să-ți faci casă în România (1), 2 august 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1909. Fără sinceritate nu există încredere, 2 august 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1910. Cornul din frunte, 2 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1911. Dragomir îl surclasează pe Bulă, 30 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1912. Om de afaceri stresat, 30 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1913. Păcatul capital al Bisericii, 30 iulie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1914. Minte-mă frumos, Lenuțo!, 30 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1915. Nu e cinism: România ar trebui să-și ceară preventiv insolvența, 29 iulie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1916. Prima candidatură depusă pentru șefia Armatei, 29 iulie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1917. Țară pentru brandul Nuți, 29 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1918. A mers, n-a mers?!, 29 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1919. Videanu și Berceanu, AMR 30, 29 iulie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1920. Sinuciderea unui academician, 28 iulie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1921. Terciul mediocrității perfecte, 28 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1922. Boc ne lasă cum au lăsat ciorditorii Mausoleul, 28 iulie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1923. Cu baston, fără baston, 28 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1924. Băsescu și poporul său, 28 iulie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1925. Despre rezervele valutare ale țării (I), 28 iulie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1926. Ce isteață păreai, tu, precupeațo, 27 iulie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  1927. Comandantul Epavei, 27 iulie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1928. Zece întrebări pentru Fondul Monetar, 27 iulie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1929. Start în marea golăneală?, 27 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1930. Spionul din nișă, 27 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1931. Guvernanții falimentului, 27 iulie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1932. Lasă România să respire, domnule Băsescu!, 27 iulie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1933. Iluzia mesei gratuite, 26 iulie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1934. Moș bătrân cu nevastă tinerică, 26 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1935. Sfârșitul unei iluzii, 26 iulie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1936. Tranzacționiști și capitularzi, în fața lugubrului uneltitor, Tökes, 26 iulie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1937. De ce, 25 iulie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  1938. Curvele șpăgii n-au nevoie de fereala plicului, 23 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1939. Afecțiunea financiară, 23 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1940. Vuvuzeaua de la Cotroceni, 23 iulie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1941. Nu trageți în pianiști!, 23 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1942. Elena Udrea la Budapesta, 23 iulie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1943. Adriean Mercurieanu, 22 iulie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1944. Sentimentul de prezidiu, 22 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1945. Farnborough 2010: târgul speranțelor, 22 iulie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1946. Cercurile imperialiste de la Bruxelles, 22 iulie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1947. UEFA validează picioarele de aur ale Barcelonei, 21 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1948. Țara noastră-i țara noastră, 21 iulie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1949. Constrângeri ale politicii financiare externe (II), 21 iulie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1950. Ce știe toată lumea și eu nu, 21 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1951. Cele trei pedeleuri, 21 iulie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1952. Patronii români s-au păcălit, 20 iulie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1953. Supercupa, un amical cumpărat de CFR, 20 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1954. Cacocratul, 19 iulie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1955. ... În tonuri calde, luminoase, 20 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1956. Kosovo – alt început sau alt eșec, 20 iulie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1957. Mădălina, proiect pictural Sabin Bălașa, 20 iulie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1958. De ce apără BNR cu strășnicie rezervele valutare și de aur, 19 iulie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1959. Săptămâna dezlegării la fotbal, 19 iulie 2010, Jurnalul Național
  1960. Canaliile de după lichele, 19 iulie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1961. Program de adulter, 19 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1962. Averea din cuvinte nescrise, 19 iulie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1963. Vuvuzela patronală Mititelu, 16 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1964. Cititorii de etichete sau despre cultura guvernanților, 16 iulie 2010, Valentin Nicolau, Jurnalul Național
  1965. Politicianul de la televizor, 16 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1966. Geamul, 16 iulie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1967. Presa străină – și ea la vulnerabilități, 16 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1968. Caracatița Paul, consilier la Cotroceni, 16 iulie 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  1969. În zodia geneticii, 15 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1970. Războaiele maiorului Cristescu, 15 iulie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  1971. Ce alege Băsescu: umilul sau utilul?, 15 iulie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1972. Oare tăcerea presei ar atenta la siguranța națională?, 15 iulie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1973. Bengosul Andone și epavele de la Dinamo, 14 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1974. Studiu de caz, 14 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1975. Proiectul România, 14 iulie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  1976. De la baronii locali la marele baron național, 14 iulie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  1977. Tokes, cel mai bun agent al spionajului maghiar, 14 iulie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1978. Constrângeri ale politicii financiare externe (I), 14 iulie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  1979. Spania, a opta minune a fotbalului, 13 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1980. Odă șpăgarilor și repetenților, 13 iulie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1981. Isărescu trebuie să preia cârma, 13 iulie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  1982. Nașterea unei noi prăbușiri, 13 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1983. Falsa revoltă a premierului de carton, 13 iulie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  1984. Spitalul de muribunzi Traian Băsescu, 13 iulie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  1985. Ce topește laserul în prostată, 13 iulie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  1986. Despărțirea statului de popor, 12 iulie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  1987. Lupta între clasa politică și popor, 12 iulie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  1988. Povestea generalului, 12 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1989. Cum putem scăpa de TVA de 24%, 12 iulie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  1990. Mizez pe șarlele bătrâne ale finalei, 9 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  1991. Adevăratul comandant, 9 iulie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  1992. EL Hidro Maximo și Nuți Internațional, 9 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  1993. No, we can't!, 9 iulie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  1994. Din călătoriile cu trenul, 9 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  1995. De la Cotroceni la Săucești, cu pluta, 8 iulie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  1996. Discipolii lui Marx, 8 iulie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  1997. Indiferența care ucide, 8 iulie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  1998. România în criză, 8 iulie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  1999. Oglinda nemțească, 8 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2000. Inundațiile lui Băsescu, 7 iulie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2001. Stimulare vs consolidare fiscală, 7 iulie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2002. Campanie de vară la ocara liber consimțită , 7 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2003. Cele două căi europene și cele trei cărări românești, 7 iulie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2004. Prea multe subiecte, 7 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2005. Niște ochi din care a fugit lumina, 7 iulie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2006. Toți ne-au luat de proști, dar și suntem!, 6 iulie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2007. Colegi. Ce poate să însemne asta?, 6 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2008. Un președinte luat de apă, 6 iulie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2009. A cincea tranșă de sărăcie, 6 iulie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2010. Nu plângem de mila proștilor, 6 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2011. Leul, față în față cu TVA de 24%, 5 iulie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2012. Rugă pentru România, 5 iulie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2013. Cine a fost N.S. Petrescu -Găină?, 5 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2014. Nu suntem în criză, suntem într-o fundătură, 5 iulie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2015. Viituri pe muchie de topor, 2 iulie 2010, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  2016. Viață de separați, 2 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2017. Thank you, America!, 2 iulie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2018. București, capitala europeană a zgomotului, 2 iulie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2019. Dreptul sacru de a fi imbecil, 1 iulie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2020. Dănciulescu, atacat de cârtițele borciste, 2 iulie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2021. Ronaldo, o altă stea căzătoare a nopților africane, 1 iulie 2010, Jurnalul Național
  2022. Povești de trezit copiii, 1 iulie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2023. Piața neagră a umorului de televiziune, 1 iulie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2024. Pe scut sau sub scut?, 1 iulie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2025. Un Guvern dus cu pluta, 29 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2026. Despre insolvența statului, 30 iunie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2027. Egalitarism și mediocritate la CM, 30 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2028. ABCDEFG-ul unei bune guvernări, 30 iunie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2029. Genial de banal, 30 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2030. Puțin respect, vă rog..., 30 iunie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2031. Marea reformă morală de partid, șpagă, ciolan, 1 iulie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2032. Un laureat dezinformat, 29 iunie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2033. Născut vinovat, dar cu bunici hangii, 29 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2034. Sălbatici ca la Rammstein, 29 iunie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2035. Eu, megieș terorismului, sau Traian Băsescu?, 29 iunie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2036. Hamburgerul salvează românii de la foame, 29 iunie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2037. Umplerea vidului de înțelepciune, 28 iunie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2038. Să le dea badea guriță, 28 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2039. Va trece Guvernul testul austerității?, 28 iunie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2040. Pițurcă a furat startul în competiția cu Andone, 25 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2041. Venitul anual – o explicație , 25 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2042. "Diplomația mitralierei", 25 iunie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2043. Cum a fugit criza din strategie, 25 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2044. Responsabilizare pentru succes, 24 iunie 2010, Jurnalul Național
  2045. Tătucul României se ascunde , 24 iunie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2046. Mediocritatea ca șansă, 24 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2047. O dilemă israeliană, 24 iunie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2048. 70 de ani de furt sovietic, 24 iunie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2049. Sperietori de bani, 24 iunie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2050. CT Popescu: Incriminarea presei ca risc de siguranță națională, grav atentat la libertatea presei, 23 iunie 2010, Jurnalul Național
  2051. Radu Tudor: CSAT a dat undă verde poliției politice, 23 iunie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2052. Stârpirea de mici a binladenilor de presă, 23 iunie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2053. Mona Lisa în România, 23 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2054. Spovedania unui zeu al măgarilor, 23 iunie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2055. O listă a demnității?, 23 iunie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2056. "De ce"-urile cazului Dan Diaconescu, 22 iunie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2057. Un pas în UE, doi în afara UE, 22 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2058. Suntem cumva în zona euro și nu știm?!, 22 iunie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2059. Diversiunea Snagov, 22 iunie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2060. Costică Andrei sau cam așa ceva, 22 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2061. Mentalitatea de slugă, 22 iunie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2062. Bun venit în Ungaria, la București!, 22 iunie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2063. Regulile scrisului prost, 21 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2064. În epicentrul crizei, 21 iunie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2065. Scrisoare către urmașii mei, 21 iunie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2066. Bugetul țării e grav bolnav, 21 iunie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2067. Cerșetor subțire, 18 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2068. Să învățăm să ne placă România!?, 18 iunie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2069. Kim Ir Boc fără un sfert, 18 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2070. Stafia Trianonului bântuie Europa, 18 iunie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2071. Lupta ministrului de Finanțe cu supersonicele Armatei, 17 iunie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2072. Mitul tehnocratului providențial, 17 iunie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2073. Direcția și capătul, 17 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2074. Eu v-am făcut, eu vă omor!, 17 iunie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2075. Rețeta de suflet, 17 iunie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2076. Leprele-n costume scumpe conduc la pauza meciului, 16 iunie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2077. Faliții ligii lui Mitică, 16 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2078. Cartierul, 16 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2079. România va ieși din criză peste trei zile, 16 iunie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2080. Moțiunea întregului popor, 16 iunie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2081. Blestemul "dominanței fiscale", 16 iunie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2082. Șobolanul, parvenita și vagabondul, 15 iunie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2083. Copil în comă după operație, trimis la Viena, 15 iunie 2010, Magda Colgiu, Jurnalul Național
  2084. Vuvuzela și dansul pinguinului, 15 iunie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2085. România se driblează singură, 15 iunie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2086. Verde spital și maro pușcărie, 15 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2087. Traian, urmașul lui Ilici, 15 iunie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2088. Să nu mai scrii despre Traian Băsescu!, 15 iunie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2089. Reglaje de finețe?!, 15 iunie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2090. Messi nu va fi în veci vreun pui de Maradona, 14 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2091. Bani, mulți bani!, 14 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2092. O Românie, două lumi, 14 iunie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2093. Ce aveți, nevrednicilor, cu această țară?, 14 iunie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2094. Cine și de ce vrea inflație, 14 iunie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2095. Crimă în bucătăria lui Ptolemeu, 13 iunie 2010, Simona Lazar, Maria Belu-Burtea, Jurnalul Național
  2096. Poezia unei rufe, 13 iunie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2097. Silențioșii Copos, Borcea și Becali, 11 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2098. Furunculul zânei, 11 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2099. Băsinhibiția, ca efectul miotonic, 11 iunie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2100. Sărăcie pentru tot cartieru’, 11 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2101. Zvonerii se fac de râsul vacanței, 10 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2102. Criza morală, 10 iunie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2103. 14 muzee și un sfert, 10 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2104. Omul bun și omul gras, 10 iunie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2105. Aman, aman..., 10 iunie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2106. Salubrizarea fotbalului, 9 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2107. "Vând hărți vechi – starea produsului: nou”, 9 iunie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2108. Ce căutăm în Afganistan?, 9 iunie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2109. Maria, Paradoxul Romantic și Sexual, 9 iunie 2010, Petru Popescu, Jurnalul Național
  2110. Expus de mic la muzică, 9 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2111. Anul 2056, 9 iunie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2112. Adevăratul vinovat – Ultimii 20 de ani. V-ați prins?, 9 iunie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2113. Prizonierul de la Palatul Cotroceni, 8 iunie 2010, dr. Petre Opriș, Jurnalul Național
  2114. Excavatoare cu barbă, 8 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2115. Cacealmalele de la Snagov, 8 iunie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2116. Chiar nu ți-e rușine, Băsescule?, 8 iunie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2117. Steaua și Dinamo, profitoarele crizei, 8 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2118. De ce am ajuns aici (III), 8 iunie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2119. Răzvan Lucescu, singur împotriva sa, 7 iunie 2010, Jurnalul Național
  2120. Ce va fi după asumarea răspunderii, 7 iunie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2121. Urmează reforma cimitirelor, 6 iunie 2010, Jurnalul Național
  2122. Hmmm. Da, am!, 7 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2123. Un stat destrămat pentru a fi acaparat, 7 iunie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2124. Maria din Nazaret, o esență a României?, 5 iunie 2010, Petru Popescu, Jurnalul Național
  2125. Răzvan pierde meciul cu Victor Pițurcă, 4 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2126. Peste 50, peste 100 de ani, 4 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2127. Coșmarul Elenei U., 4 iunie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2128. Ieri am avut iarăși 19 ani!, 4 iunie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2129. Fata din Nazaret, și noi, 4 iunie 2010, Petru Popescu, Jurnalul Național
  2130. Precedente cu recalcularea pensiilor militare, 3 iunie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2131. Mesaj pentru BNR: Domnul Goe a rămas repetent și anul acesta, 3 iunie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2132. Carnet cu subiecte, 3 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2133. Trăim în miezul unui ev aprins, 3 iunie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2134. Rețeta de suflet, 3 iunie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2135. O seară cu Boureanu, Badea, Hoară și Urban, 2 iunie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2136. Mourinho lovește și pleacă, 2 iunie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2137. Pâine rea, de slugă, 2 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2138. Anunț: vorbesc fluent româna, 2 iunie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2139. „Moștenirea dezastruoasă” a lui Traian Băsescu, 2 iunie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2140. România vs Grecia, 2 iunie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2141. Catastrofa "Emil Boc", 1 iunie 2010, dr. Petre Opriș, Jurnalul Național
  2142. Loboda, ștevia, spanacul, leurda și lăptucile complotează împotriva puterii, 1 iunie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2143. Un pantof negru, altul maro, 1 iunie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2144. Premierul crizei de credibilitate, 1 iunie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2145. Statul polițienesc îngenunchează profesorii, 1 iunie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2146. De ce am ajuns aici (II), 1 iunie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2147. Găinilor, meritați să vă jupoaie de vii!, 31 mai 2010, Jurnalul Național
  2148. Naționala respiră în eșapamentul puturos al campionatului, 31 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2149. Jurnal de apatrid, 31 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2150. "Răul mai mic" care omoară, 31 mai 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2151. De ce ne temem de TVA, 31 mai 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2152. Vă țin la dispoziție finalul existenței mele, 0 0000, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2153. Prăbușirea sistemului de securitate al României (III), 28 mai 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2154. Omul care "făcea" Spania, 28 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2155. Ajunge!, 28 mai 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2156. Paradisul de după colț, 28 mai 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2157. Repetenți notorii cu diplomă de licență, 27 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2158. Subvențiile, joc piramidal pe banii urmașilor, 27 mai 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2159. Mafia de stat și de partid, 27 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2160. Cine prinde infractorii români din străinătate?, 27 mai 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2161. Băsescu-Blaga: Box!, 27 mai 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2162. Prostia concurează hoția, 26 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2163. Manualul colecționarului, 26 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2164. Raiul în franciză, 26 mai 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2165. Președintele ne-a salutat din mers, 26 mai 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2166. Disciplina bugetară în UME, 26 mai 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2167. De ce s-ar autodetona politic Elena Udrea?, 25 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2168. Nesimțirea, detergent universal, 25 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2169. De ce am ajuns aici (I), 25 mai 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2170. Președintele și impostura regală, 25 mai 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2171. Vedete, vedete. Cum s-ar zice, tot curve, 25 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2172. Traian Băsescu, un negustor hoț sau unul prost?, 25 mai 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2173. Organe care "citesc" ceasul, 25 mai 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2174. Înapoi la lupta de clasă! , 24 mai 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2175. Trezirea din iluzie, 24 mai 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2176. Mai avem libertatea de a înțelege, 24 mai 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2177. Cu fantomele la plimbare, 24 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2178. Fotbal de grație, fotbal grațiat, 24 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2179. Pentru desființarea urgentă a nerentabilului popor român, 23 mai 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2180. FMI l-a ciuruit pe Băsescu, 21 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2181. Prostia, bun al întregului popor, 21 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2182. Un dialog în autobuz, 21 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2183. "Experimentul Pitești", 21 mai 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2184. În viteză pe lângă Academia Română, 21 mai 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2185. Asalt pătimaș al armatei împotriva Stelei, 20 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2186. Comunismul se oprește la marginea pădurii, 20 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2187. De la Duminica orbului la Joia Chiorului, 20 mai 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2188. Furt de la generațiile viitoare, 20 mai 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2189. Rețeta de suflet, 20 mai 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2190. Auzi, Boc: eu te-am făcut, eu te omor!, 19 mai 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  2191. Adrian Păunescu: Totuși Doamne, 19 mai 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2192. Cine răspunde pentru măsurile anticriză?, 19 mai 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2193. Piloții militari zboară la cota de avarie, 19 mai 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2194. Mizați pe sinceritatea lui Curcă, 19 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2195. Valorile morale și ieșirea din criză, 19 mai 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2196. Care ai la îndemână niște halate pe stoc?, 18 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2197. Jumătatea goală a paharului, 19 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2198. Meseria, brățară de aur, 19 mai 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2199. Singurătatea cetățeanului de cursă lungă, 19 mai 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2200. Suntem tâmpiții planetei?, 18 mai 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2201. Social -Democrația și criza actuală, 18 mai 2010, Mircea Geoană, Jurnalul Național
  2202. România n-are insule..., 18 mai 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2203. Omule, amintește-ți că vei muri!, 18 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2204. Austeritate? Imbecilitate!, 18 mai 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2205. Cu tristețe, domnului Iacob Zimbler, 18 mai 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2206. Rezidențiat european și spitale muribunde, 18 mai 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2207. Il Luce vorbește și mănâncă în același timp, 17 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2208. Zadarnica înviere a lui Marin Preda, 17 mai 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2209. Oameni lipsiți de demnitate, 17 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2210. Pensionarii noștri, batjocoriții națiunii, 17 mai 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2211. Ce are bugetul agățat de coadă, 17 mai 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2212. Criza a făcut praf și prețul blaturilor, 14 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2213. De la pudoare la ipocrizie, 14 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2214. Priveghi la căpătâiul țării, 14 mai 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2215. Guvernul incapabil, prin cifre, 14 mai 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2216. Taxe locale de protecție, 13 mai 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2217. Turismul de catedrală, 13 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2218. Cu materialul clientului, 13 mai 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2219. Rețeta de suflet, 13 mai 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2220. O țară în genunchi, 12 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2221. O viață la PET, 12 mai 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2222. CFR, campioană de Turnu-Severin, 12 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2223. Magiștrii și discipoli, 12 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2224. Ultimii eroi, 12 mai 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2225. Leapșa cu Traian Băsescu, 12 mai 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2226. Transformarea NATO, 12 mai 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2227. Pe ei, pe mama lor! (pură incitare la violență), 11 mai 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  2228. Dispută aprigă în trofeul "Ba pe-a mă-tii", 11 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2229. O poveste încheiată: dezvoltare prin consum!, 11 mai 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2230. Alunecări, 11 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2231. Prăbușirea sistemului de securitate al României (II), 11 mai 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2232. Băsescu a pus, în direct, cătușe poporului român, 11 mai 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2233. Ficatul nu poate fi bețiv, 11 mai 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2234. "Evitați grecizarea!" pensionarii, dușmănos de mulți, au deșelat sistemul, 10 mai 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2235. Resuscitarea Atlantidei, 10 mai 2010, Jurnalul Național
  2236. Guvernul cu bulină roșie, 10 mai 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2237. Cum să călărim valul recesiunii, 10 mai 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2238. Arc peste timp: exterminarea grasului, 9 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2239. Armament contra bani pentru salvarea Greciei?, 7 mai 2010, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  2240. Falimentul vine pe țeava caloriferului, 7 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2241. Fotbalul de-a-n picioarelea și fotbalul pe orizontală, 7 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2242. Băsescu a cântat live scufundarea pe puntea Titanicului, 6 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2243. Mercurialul silei și al disprețului, 7 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2244. Oameni la amurg, 7 mai 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2245. Frica de ruși, 7 mai 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2246. Când până și Argăseală este mai tare ca Boc...., 6 mai 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  2247. Prăbușirea sistemului de securitate al României (I), 6 mai 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2248. Flitul fiscal produce deranj și în fotbal, 6 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2249. Guvernare prin amenzi, 6 mai 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2250. Doctorul de motivații, 6 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2251. Moartea unui brand, 6 mai 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2252. Rețeta de suflet, 6 mai 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2253. Che Guevara n-a trecut prin Sinaia, 5 mai 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2254. Modelul Chivu, 5 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2255. Politica monetară în zona euro, 5 mai 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2256. Cum ies la pensie chestorii de poliție, 5 mai 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2257. Autorii cei mulți de aforisme și cugetări, 5 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2258. La loc comanda!, 5 mai 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2259. Făt-Frumos din Lacrimi, 5 mai 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2260. Justiție-telejustiție-injustiție, 26 aprilie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2261. Ciordeli și vaucere, 4 mai 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2262. Încordarea veselă a finalului de campionat, 4 mai 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2263. Unde sunt economiștii?!, 4 mai 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2264. Un nume nou, o șansă în viață, 4 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2265. No Băsescu pe Tamisa, 4 mai 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2266. Un pantof în capul domnului Boc, 4 mai 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2267. Ia-ți patul și umblă!, 4 mai 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2268. O jumătate de problemă cât o zi de post, 3 mai 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2269. Adevărata găină!, 3 mai 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2270. Moartea lentă a școlii românești, 3 mai 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2271. Ecuația aroganței, 3 mai 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2272. Ecuația aroganței, 2 mai 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2273. Astenia nu-i ca nebunia, 30 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2274. Înainte și după apariții, 30 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2275. Măriei Sale Moartea, 30 aprilie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2276. Oameni fără stăpân, 30 aprilie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2277. România, între bloggeri și jurnaliști, 29 aprilie 2010, Cornel Nistorescu, Jurnalul Național
  2278. Prohodul privatizării, 29 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2279. Banii n-aduc ieftinirea, 29 aprilie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2280. Cum se naște legenda, 29 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2281. Curenți de apă rece dinspre Rusia și Ucraina, 29 aprilie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2282. Rețeta de suflet, 29 aprilie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2283. Moțiunea de ’te-n gură, 28 aprilie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2284. Atac al zvonerilor la Ionel Dănciulescu, 28 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2285. Hai să ne scoatem ochii pe tema cîinilor!, 27 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2286. Părerile care contează costă, 28 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2287. Lada de zestre, 28 aprilie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2288. Spectacolul trebuie să continue?, 28 aprilie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2289. Cel mai bine păzit secret militar al României, 28 aprilie 2010, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2290. Izbândă pentru Obama, 28 aprilie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2291. Romii cimentează solidaritatea româno-maghiară, 27 aprilie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2292. Morișca FMI ne duce într-o fundătură, 27 aprilie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2293. Nu ți-a reușit? Schimbă! Ți-a reușit? Schimbă!, 27 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2294. Sănătatea trage să moară, 27 aprilie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2295. Învățăturile extraterestrului Cioloș către români, 27 aprilie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2296. Laureați și repetenți croiți din aceeași neputință, 27 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2297. Păcălelile din rafturi, 27 aprilie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2298. Spitalele mor ­împreună cu pacienții lor, 26 aprilie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2299. Estetician-colonel, 26 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2300. Aroganța incompetenței - Numește care e problema dacă vrei să găsești soluția, 26 aprilie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2301. Sania se face vara, 26 aprilie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2302. Definitiva belire a țăranului român, 25 aprilie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2303. Rebelii de la Dinamo n-au turbat din senin, 23 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2304. Astronomia publică și de larg consum, 23 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2305. Cășunături prezidențiale, 23 aprilie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2306. Simularea guvernării, 23 aprilie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2307. Nu ne-am născut la Boc-ul potrivit, 22 aprilie 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  2308. Matematica fotbalului îi joacă feste lui Mureșan, 22 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2309. Există și bolnavi stupizi, 22 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2310. Crima de a uita. Fântâna Albă, 22 aprilie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2311. De ce să mă împrumut mai ieftin ca să cumpăr mai scump?, 22 aprilie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2312. Rețeta de suflet, 22 aprilie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2313. Președintele-maharajah, 21 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2314. Matematica insolvenței, 21 aprilie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2315. Stilourile de firmă, 21 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2316. "E recomandarea mea", 21 aprilie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2317. Unde, cine, care Prima Doamnă?, 21 aprilie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2318. Zile de grație, zile de greață, 20 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2319. Primul român care a mângâiat norul vulcanic, 20 aprilie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2320. FMI și BERD se contrează pe cazul României, 20 aprilie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2321. Teoria și practica statului la coadă, 20 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2322. Pot fi mai-marii lumii nesimțiți?, 20 aprilie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2323. Dinamo s-a făcut de ecarisaj, 19 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2324. Cercurile vicioase ale contului extern, 19 aprilie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2325. Antonieta cea frumoasă, 19 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2326. În democrație controlul averilor nu se face în chip bolșevic, 19 aprilie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2327. Îmbrățișarea de la Katyn, 18 aprilie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2328. Umili, la dispoziția vulcanului , 18 aprilie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2329. Situația traficului aerian în Europa - Update, 17 aprilie 2010, Jurnalul Național
  2330. DA și NU, 16 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2331. Țara din cârciumă, 16 aprilie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2332. Berceanu, moartea transporturilor, 16 aprilie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2333. Contaminații viciului rămân pe poziții, 16 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2334. România volatilă, 15 aprilie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2335. Marea Țopăială, 15 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2336. Natură moartă cu armament, 15 aprilie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2337. Naționalism în Imperiul de mijloc!, 15 aprilie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2338. Rețeta de suflet, 15 aprilie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2339. Kaczynski. Întrebări din lagărul actualității, 14 aprilie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2340. Fotbal mediocru, fotbal penal, 14 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2341. E bine totuși să fii român!, 14 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2342. O tragedie poloneză, 14 aprilie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2343. Sunt fiul unui copil, 14 aprilie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2344. Către un alt model de creștere (II), 14 aprilie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2345. Imoralitatea nu-i pericol social, 13 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2346. Emblematica fituire a fondului fantomă, 13 aprilie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2347. Parbrizari, cerșetori, elicoptere, 13 aprilie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2348. Timișoara pierde în apărarea lui Dragomir, 13 aprilie 2010, Jurnalul Național
  2349. Parabola maratonului, 13 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2350. Pădurea Katyn: 22.000 + 96, 13 aprilie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2351. Monoloagele puterii, 13 aprilie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2352. Haos la Institutul Cantacuzino, 20 aprilie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2353. Execuția sumară a tripletei de aur BVB, 12 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2354. Cum s-a rupt echilibrul, 12 aprilie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2355. Înapoi la ordine, 12 aprilie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2356. Cu Bucureștiul la Paris, 12 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2357. Regresăm prea lent, 12 aprilie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2358. Antena 2: 1000 zile și o amplă reverență, 9 aprilie 2010, Jurnalul Național
  2359. Un manual de nepotriviri, 9 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2360. Prinși în fustele Justiției (II), 9 aprilie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2361. F-16, interes național?, 9 aprilie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2362. Snobism politic, 8 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2363. Land of no choice, stay away!, 8 aprilie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2364. Dobânda BNR, frecție la capetele de lemn, 8 aprilie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2365. Rețeta de suflet, 8 aprilie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2366. Cei mai deștepți copii de partid, 7 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2367. Satul Planetar, 7 aprilie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2368. Către un alt model de creștere (I), 7 aprilie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2369. Cura de morcovi, 7 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2370. Spre o spiritualitate de împrumut?, 7 aprilie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2371. Deriva naționalistă a puterilor globale, 7 aprilie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2372. Guvernul de dreapta nu trage pe stânga, 6 aprilie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2373. Ascensiunea elitelor de discotecă, 6 aprilie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2374. Nimic nu a existat înainte de a fi făcut, 6 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2375. Ca un drob de miel, Paștele, 6 aprilie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2376. Gogoașa, pe cale de lichidare, 6 aprilie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2377. Case de nebuni, 6 aprilie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2378. Masa verde, 1 aprilie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2379. Părinții spirituali, 1 aprilie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2380. Acești bolnavi care ne conduc, 1 aprilie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2381. Mareea oranj: Teo, prințesa Berceniului, 31 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2382. Voicu – ras, tuns, frezat, umflat, 30 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2383. Cursa detronării lui Păcală, 31 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2384. Băsescu – un părinte supărat, 31 martie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2385. Responsabilitate și solidaritate în UE, 31 martie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2386. Martin Eden și urmașii, 31 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2387. Când apar sentințe, "anticorupția" devine neinteresantă, 31 martie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2388. Raze de întuneric, 31 martie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2389. Noi reguli în UME? , 31 martie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2390. Educația care îngroapă reputația, 30 martie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2391. Simpozion politic într-o toaletă, 30 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2392. Morții din Stația Iubirii , 30 martie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2393. Apelul interlopului Briliant, 30 martie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2394. Aburelile mai rău fac!, 30 martie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2395. Starea presei: tăcerea complice costă, 29 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2396. Rețeta de suflet, 30 martie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2397. Punctele verzi creează reacții pavloviene, 29 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2398. Boala temporalului cognitiv lent, 29 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2399. Când vor vedea și ei ce au făcut, 29 martie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2400. Luciditate și regret, 29 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2401. Mai mult decât o rază de speranță, 29 martie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2402. Admirație și respect pentru Chivu, 26 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2403. Dicționarul iubirii, 26 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2404. Udrea și Voicu. Să-i ascultăm!, 26 martie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2405. Prinși în fustele Justiției (I) , 26 martie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2406. Oracole, 28 martie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2407. Florin Costea, condamnat la nemuncă silnică, 25 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2408. Aiurea CU tramvai, 25 martie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2409. Lista lui Tiger Woods, 25 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2410. Binele o duce rău în România, 25 martie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2411. Răzbunarea tablagiului corigent, 25 martie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2412. Rețeta de suflet, 25 martie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2413. Fc Vaslui – Rapid 1-0: Nae rămâne pe poziție, 24 martie 2010, Marius Mihalcea, Jurnalul Național
  2414. Cronica pariorilor bate fotbalul, 24 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2415. Ia mai duceți-vă dracului, mă, domnilor!, 24 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2416. Stânga europeană și stângăciile românești, 24 martie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2417. Cu viitoru-n spate, 24 martie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2418. Europa emergentă vs America latină, 24 martie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2419. Oprirea creditului în valută: o prostie!, 23 martie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2420. Romanele de citit la toaletă, 23 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2421. Băsescu, darul otrăvit al diasporei?, 23 martie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2422. Disprețul legii, 23 martie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2423. Înțelesurile adânci ale stenogramelor, 23 martie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2424. Carnea și brânza, război în farfurie, 23 martie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2425. Al cui scutier este minciuna?, 17 martie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2426. Strada – instanță extraordinară, 22 martie 2010, Violeta Fotache, Jurnalul Național
  2427. Mita nu e decât un fel de Dumitru, 22 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2428. Dreapta judecată a timpului, 22 martie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2429. Constituția, între victorii mediatice și pustiul democrației, 22 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2430. Drepturile oamenilor străzii, 22 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2431. Ștefan Andrei la 79 de ani, 22 martie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2432. Despre adevărul izvoarelor crizei, 22 martie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2433. Cazul Voicu: statul de drepți și de șpagă, 19 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2434. Dinamo a făcut jocul, iar Steaua n-a avut nimic împotrivă, 19 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2435. Mondializările prostiei, 19 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2436. Bombă la Berceanu!, 19 martie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2437. Palma Voievodului Traian, 19 martie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2438. Tanța, portanța, importanța., 18 martie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2439. Cred în Vava Cheran, 18 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2440. Istoria se repetă: urmează curbele de sacrificiu, 18 martie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2441. Cu un picior în alte vremuri, 18 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2442. Ce-i mai rău, glonțul sau mafia imobiliară?, 18 martie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2443. Mânuitorii de cash cerșesc în pocăință, 17 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2444. Resursele unui fond național de dezvoltare și bugetul public, 17 martie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2445. Măicuța Iustina, concurs de infracțiuni, 16 martie 2010, Andreea Căprescu, Jurnalul Național
  2446. Tinerețe pierdută, 17 martie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2447. Autobiografie cu oameni de treabă, 17 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2448. O modestă contribuție la istoria circului din România, 17 martie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2449. Cum poate să ajungă Udrea președinte, 16 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2450. Rețeta de suflet, 18 martie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2451. Nervoșii fotbalului clocotesc a primăvară, 16 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2452. Inaugurare modernă într-un spital, 16 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2453. Suntem noi un popor de tâmpiți?, 16 martie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2454. Tupeu über alles, 16 martie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2455. De ce crește șomajul, 16 martie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2456. Sănătate cu taxe, bombe și analgezice, 16 martie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2457. Un proiect național: dreptul la bordel, 15 martie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2458. România împotriva sa, 15 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2459. Un an lung, foarte lung…, 15 martie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2460. Clasamentul se înnoadă drăcește, 15 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2461. Idei exagerat de deștepte, 15 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2462. Hungarismul revanșard, 15 martie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2463. PNL - asumarea riscurilor, 13 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2464. Depunctarea Rapidului, o mare nerozie!, 12 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2465. Oameni de seamă, așa cum ne-ar fi plăcut să-i cunoaștem, 12 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2466. La aproape cincizeci de ani, 12 martie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2467. România supărată? Nu-s motive!, 12 martie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2468. Victoria sinucigașă a Oțelului, 11 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2469. Locuitori în muzeul transporturilor, 11 martie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2470. Speranța de viață a bibliotecii, 11 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2471. Vehașu’, 11 martie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2472. Rețeta de suflet, 11 martie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2473. Lupta interjecției cu himerele, 10 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2474. Troaca de maximă audiență, 10 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2475. Viața în cincinale, 10 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2476. PSD: între cicatrizarea rănilor și căutarea soluțiilor pentru țară, 10 martie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2477. România, mama la toate țările, 10 martie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2478. Întâlnirea de adio a Moromeților, 10 martie 2010, Jurnalul Național
  2479. Europa 2020, 10 martie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2480. Să se facă dreptate-n grup la tot cartierul, 9 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2481. Euro sub asediu, 9 martie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2482. Stările nostalgice ale fotbalului, 9 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2483. Revenirea economiei: din ce și la ce?, 9 martie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2484. Aproape întregi, 9 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2485. Crin ordonă mobilizarea, 9 martie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2486. Lecția liberală, 9 martie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2487. Acupunctură pe împăratul organismului, 9 martie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2488. Marius Niculae vede negru, 8 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2489. E greu la deal cu bani puțini, 8 martie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2490. Adevăruri neistorice ale Revoluției, 8 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2491. O descindere cu mascați, 8 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2492. În România, munca e otrăvitoare, 8 martie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2493. Puterea absolută nu lasă loc de scuze, 7 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2494. Fratele din umbră, 7 martie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2495. Demonstrația sinucigașă de la Timișoara, 5 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2496. Ușile din Casa Scânteii, 5 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2497. Lepre și idioți, 5 martie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2498. Banul trage la Banul Craiovei, 5 martie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2499. Lungul drum al nopții către ziuă, 4 martie 2010, Alexandru Mironov, Jurnalul Național
  2500. România salvează România, 4 martie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2501. PIB-ul nu crește udat doar cu optimism de partid și de stat!, 4 martie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2502. Glasul funcției, 4 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2503. Cutremurați-vă, guvernanților!, 4 martie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2504. N-avem genă de campioni, frate!, 3 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2505. Naționala nu mai generează bucuria polemicii, 3 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2506. Tannanarive și Tannatave, 3 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2507. Partidul "interesului național" al lui Băsescu, 3 martie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2508. Reforma și dromaderii, 3 martie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2509. Ajutor pentru Grecia, 3 martie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2510. Rețeta de suflet, 4 martie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2511. Salariile și pensiile, în contratimp cu economia, 2 martie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2512. Taraful fluierașilor de la CCA, 2 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2513. Treziți de pumni, 2 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2514. De meciul românilor cu foamea n-ai auzit, Băsescule?, 2 martie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2515. Filaj, șantaj sau ambalaj?, 2 martie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2516. Cidul din geamul cârciumii pare întreg, 1 martie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2517. Ce nu știe gospodina, 2 martie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2518. Mititelu și Mulțescu, retrogradații soartei, 1 martie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2519. Ce ne-a învățat și ce nu ne-a învățat inflația, 1 martie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2520. Tripla nerăbdare, 1 martie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2521. Curs scurt de Geografiile patriei, 1 martie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2522. Festivalul Republican al Lipsei de Caractere, 1 martie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2523. Sfârșitul iluziei portocalii în Ucraina, 27 februarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2524. Staboriștii s-au dat din nou în stambă, 26 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2525. Șervețelul cu care s-a șters la gură Picasso, 26 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2526. Ce țară vrea Președintele?, 26 februarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2527. Bietul Geoană..., 26 februarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2528. O lume flămândă, flămândă, flămândă, 25 februarie 2010, Jurnalul Național
  2529. La umbra ghilotinei, 26 februarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2530. Capitalismul cu față socialistă, 25 februarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2531. Țuțării laudei proaste a fotbalului, 25 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2532. Ogică de România, 25 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2533. 50,33% Băsescu, 99% Salam, 25 februarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2534. Sic-tir gloria mundi, 25 februarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2535. Diaconescu mai lipsea de la neofasciști, 24 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2536. Rețeta de suflet, 25 februarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2537. Istoria petelor albe, 24 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2538. Despărțirea de vrăjitoare, 24 februarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2539. Sfârșitul iluziei portocalii în Ucraina, 24 februarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2540. Surpriza trimestrului 4, 24 februarie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2541. Victoraș, ai grijă de copii!, 23 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2542. Cochetează BNR cu întărirea leului?, 23 februarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2543. La baschet copiii se mișcă natural, 23 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2544. Colegii chinezi, 23 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2545. Votantul din umbră, 23 februarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2546. Ponta, "crinul" stângii?, 23 februarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2547. Un singur fund cald, atâtea buze reci, 22 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2548. Bani pentru buget, 22 februarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2549. Pretinse adevăruri fiscale (II), 22 februarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2550. Masele largi, 22 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2551. O nouă lovitură nivelului de trai!, 22 februarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2552. „Un euro pentru «Cantacuzino»„, 23 februarie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2553. Labirintul pierdut, 21 februarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2554. Cheia seifului, pe farfurioară, 21 februarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2555. Garizii au furat startul oficial al sezonului, 19 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2556. Întâia mare dezamăgire, 19 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2557. Un martor din trecut, 19 februarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2558. Înregistrările de partid și de stat, 19 februarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2559. Integrare à la grec, 18 februarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2560. Frustrările îl sfârâie pe Mititelu, 18 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2561. Delicioșii covrigi de Buzău, 18 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2562. Ucraina, gheață la mal, 18 februarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2563. Rețeta de suflet, 18 februarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2564. Categoriile răului, 17 februarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2565. Cod roșu în prognozele fotbalului, 17 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2566. Programul Rabla pentru oameni, 17 februarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2567. Îndrumătorul, 17 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2568. Călcâiul lui Ahile în Uniunea Monetară , 17 februarie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2569. Un act de protest, 16 februarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2570. Crine, dă-i un șpriț lui Mircea!, 16 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2571. Gigi Becali, trompeta lui Borcea, 16 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2572. Vârful crizei, în 2010 sau 2011?, 16 februarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2573. Leana din Risipiți, o Elenă din România, 16 februarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2574. Sf. Valentin, patronul drogurilor, 16 februarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2575. Pensionarul de la oraș, 16 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2576. Aoleu, capul meu!, 16 februarie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2577. PSD în pragul scindării?, 15 februarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2578. Pretinse adevăruri fiscale (I), 15 februarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2579. Român-inginer, 15 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2580. Domnule viitor fost prim-ministru,, 15 februarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2581. Unica șansă: și euro, și autostrăzi, 15 februarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2582. Alarmă cu bombă la Primăria Timișoara și alertă privind un jaf, polițiștii stabilind că sunt false, 11 februarie 2010, Jurnalul Național
  2583. Ultima confruntare, 14 februarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2584. Bun pentru România!, 12 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2585. Macroregiunea V sau Coloana a cincea?, 12 februarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2586. PSD, partidul fără lider, 12 februarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2587. Prietenie ratată între Dan Petrescu și MM, 12 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2588. Victor Ciutacu: Mogulizarea prin japcă a Oficiosului, 11 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2589. Săracul Porc!, 14 februarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2590. Cearta noastră cea de toate zilele, 11 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2591. În numele trandafirului, 11 februarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2592. Prostia, politețea, ironia, 11 februarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2593. Crimă fiscală organizată, 11 februarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2594. Fotbalul de seră dă în clocot, 11 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2595. Rețeta de suflet, 11 februarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2596. Sănii și cai, 10 februarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2597. Campionatul protejează calendarul naționalei, 10 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2598. În întârziere, 10 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2599. Guverne în șomaj tehnic, 10 februarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2600. Riscuri suverane în UE, 10 februarie 2010, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2601. Jucătorul și-a scos Vuitoanca la vopsea, 9 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2602. Băiat de cartier, 9 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2603. Banca Națională: o contribuție ciudată (II), 9 februarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2604. SRI, mândria țării, 9 februarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2605. Angela Gheorghiu, Obama și scutul antirachetă, 9 februarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2606. Sprinturi în atacul cerebral, 9 februarie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2607. Aglomerarea din Turcia, 8 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2608. PSD contra PSD, 8 februarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2609. Țiganul care nu era țigan, 8 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2610. Relansarea politicii liberale, 8 februarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2611. Moscova abia aștepta scutul antirachetă american, 8 februarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2612. Un pericol: romantismul economic, 8 februarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2613. Față și profil, 7 februarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2614. Amice, suntem idioți!, 5 februarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2615. Tristețe velo-couture, 7 februarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2616. Șansa lui Ioniță, Rapidul și rapidiștii, 5 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2617. Briganti – Manierismul italian, 5 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2618. România din gară, 5 februarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2619. Trupe avem. Dotare ne mai trebuie, 4 februarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2620. Bugetul la consumabile, 4 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2621. De ce pe Boc nu-l intervievează Financial Times?, 4 februarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2622. Rețeta de suflet, 4 februarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2623. Execuții foc cu foc, 3 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2624. Cumpărarea de indulgențe, 3 februarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2625. Artist din țara Ialomița, 3 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2626. Câte ceva despre "arogantul" Ioan Rus, 3 februarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2627. Onicaș la Grigoraș, 3 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2628. Urbane, ia declarația mea de interese!, 2 februarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2629. Banca Națională: o contribuție ciudată! (I), 2 februarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2630. Șmecheriile ieftine nu îl pot salva pe Mutu, 2 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2631. Cu numai patru cuvinte, 2 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2632. Gazonul și blazonul partidelor românești, 2 februarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2633. Prețul aurului de la Roșia Montană, 2 februarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2634. Pandemie de puncte G, 2 februarie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2635. Românul mediu și viciile lui inflaționiste, 1 februarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2636. Bărbații unor soții celebre, 1 februarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2637. Pariul pe arbitraj, 1 februarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2638. Mondializarea României, 31 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2639. Dintre sute de hoteluri, 31 ianuarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2640. Diagnostic: exist, 29 ianuarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2641. Lumea se miră, 29 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2642. Udrea, defăimată și reclamagioaică, 29 ianuarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2643. Simple coincidențe?, 29 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2644. Mutu a tras linie și a pus punct, 28 ianuarie 2010, Jurnalul Național
  2645. Omul de zăpadă, 31 ianuarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2646. Calificarea la Euro 2014, ratată, 28 ianuarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2647. Românii mai mult plătesc decât primesc, 28 ianuarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2648. Mincinosul Solomon, 28 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2649. Vive la France?, 28 ianuarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2650. Învățatul ca pedeapsă, 28 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2651. Rețeta de suflet, 28 ianuarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2652. Țara tristeților mute, 27 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2653. Mircea Sandu a jucat la o singură poartă, 27 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2654. Lăptuci cu aromă de diamante, 27 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2655. Frigul care vine din noi, 27 ianuarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2656. Ianuarie la Baku (II), 27 ianuarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2657. Și-a revenit Borcea, 26 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2658. Proiecții femeiești în trecut, 26 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2659. Există încă viață pe iceberg-ul numit România, 26 ianuarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2660. Haitiul românesc, 26 ianuarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2661. Varice tratate fără bisturiu, 26 ianuarie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2662. Mititelu și-a luat valea, Solomon și-a luat maidanul, 25 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2663. Rolul întâmplării în politică, 25 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2664. Copil salvat de doctorul care pleacă, 25 ianuarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2665. Vasele comunicante ale schimbării, 25 ianuarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2666. Deși Trinidad Tobago ne-a luat-o înainte..., 25 ianuarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2667. De ce nu vreau la "Premiile Gopo", 25 ianuarie 2010, Daneliuc Mircea, Jurnalul Național
  2668. Câine de pripas, 24 ianuarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2669. Eminescu în tuxedo, 24 ianuarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2670. Haiti nu este o țară solitară, 21 ianuarie 2010, Jurnalul Național
  2671. Flacăra violet și Big Mac, 22 ianuarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2672. A venit Fondu’!, 22 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2673. România, între psiholog și psihiatru, 22 ianuarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2674. Oameni lipsiți de noroc, 22 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2675. Era criminalilor respectuoși, de treabă, 21 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2676. Porumboiu nu-l poate sinucide pe Gigi Becali, 22 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2677. De la grija adevărată la crasa nesimțire*, 21 ianuarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2678. Cotroceniul, pe înțelesul tuturor, 21 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2679. Energia negativă a maleficului, 21 ianuarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2680. Leul tare anulează orice șansă de creștere, 21 ianuarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2681. Malachiștii galactici, 21 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2682. Chestiunea zilei: O nouă blondă la Cotroceni, 20 ianuarie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2683. De ce nu mă intorc în televiziune, 20 ianuarie 2010, Nadina Nedelea, Jurnalul Național
  2684. Încordarea lui Iacov îl avantajează pe Mircea Sandu, 20 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2685. Ianuarie la Baku (I), 20 ianuarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2686. Ce înseamnă să ajungi cineva, 20 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2687. România, ca mall, 20 ianuarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2688. Aglomerație mare pe piața misticismului, 19 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2689. Rețeta de suflet, 21 ianuarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2690. Agricultura: pe calea capitalismului multilateral dezvoltat, 19 ianuarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2691. Țânțarul și Fălcosul nu-și mai dau târcoale, 19 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2692. Știri pe scurt, 19 ianuarie 2010, Jurnalul Național
  2693. Lecția "Honorius" și cultul lui "Zeus", 19 ianuarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2694. Celularul moștenit, 19 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2695. Ce mafie îngroapă de viu poporul român?, 19 ianuarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2696. Un virus de porc, 19 ianuarie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2697. Flăcări violet cumpărăm…, 18 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2698. Borcea și Honorius, victime de bunăvoie, 18 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2699. Boala creșterii fără proptele, 18 ianuarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2700. Ce se întâmplă?, 18 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2701. Dileme și confuzii după prezidențiale, 18 ianuarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2702. Reîncepe lupta de clasă?, 18 ianuarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2703. Sfârtecați-vă-n voia voastră, pesediștilor!, 17 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2704. Nici Boc nu crede în Parlamentul unicameral, 16 ianuarie 2010, Adriana Duțulescu, Jurnalul Național
  2705. Un mall pentru Băsescu, 15 ianuarie 2010, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2706. DARPA, 17 ianuarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2707. Băsescu, Partidul, Guvernarea – ipoteze, 15 ianuarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2708. Băiat serios, cu nasul mare, 15 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2709. Viața, la capăt, 15 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2710. La Dinamo, milităria a fost dată jos din pod, 15 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2711. Mircea, fă-te că ai câștigat!, 15 ianuarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2712. Vlădescu, Gheorghe, Dănuț: piesă dezacordată pentru pianină mecanică, 14 ianuarie 2010, Sebastian S. Eduard, Jurnalul Național
  2713. Am trecut, vă anunț: nu contați pe mine, 14 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2714. Ce vă oferim, 17 ianuarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2715. O aniversare modernă și civilizată, 14 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2716. O scrisoare cu adevăruri care dor, 14 ianuarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2717. Stoichiță croșetează în limitele bugetului de criză, 14 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2718. Iluzia banilor ieftini, 14 ianuarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2719. Adevărurile generalului, 13 ianuarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2720. Victor Ciutacu: Trebuia să cânte cineva jalea la parastas, 13 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2721. Nicolae Dică și Ronny Levy salvează monotonia, 13 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2722. Sănătos și cu chef de lucru, 13 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2723. Uniți în buget și în simțiri, 13 ianuarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2724. Ștefan Mitroi: Lumea lui Ion (II), 13 ianuarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2725. Uniți în buget și în simțiri, 12 ianuarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2726. Bizareria Vlădescu într-o rețetă FMI, 12 ianuarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2727. Dănciulescu se simte mai bine în exil decât acasă, 12 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2728. Guvernare de dreapta cu biruri de stânga, 12 ianuarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2729. Întotdeauna, întotdeauna!, 12 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2730. Masa de Crăciun cu Băsescu, 12 ianuarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2731. Dușmanul Romei, 10 ianuarie 2010, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2732. Prostata joacă în travesti, 12 ianuarie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2733. Ce așteptăm de la anul 2010, 11 ianuarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2734. Pana și pumnul de la Cotroceni, 11 ianuarie 2010, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2735. Folclor pentru București, 11 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2736. Ei ne omoară ca să ne salveze, 11 ianuarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2737. Adrian Mutu dă cu scuzele-n fasole, 11 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2738. Fața și spatele casei, 9 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2739. Ministrul Vlădescu și ritualul ugandez, 9 ianuarie 2010, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2740. Contradicțiile UE, 9 ianuarie 2010, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2741. Gică Popescu a țintit greșit, 9 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2742. Iubirea în filmele de acțiune, 9 ianuarie 2010, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  2743. Nuanța care să te binedispună, 9 ianuarie 2010, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  2744. 2010, anul turcoaz!, 10 ianuarie 2010, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2745. Chestiune de caracter, 8 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2746. Iadul dintre ani, 8 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2747. Țară recomandată de Moș Crăciun, 8 ianuarie 2010, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2748. Victor Ciutacu: Intersecția principiilor cu interesul…, 7 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2749. Criza din fotbal poate trece prostia în rezervă, 7 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2750. Reduceți taxele, nu dobânzile!, 7 ianuarie 2010, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2751. Țara lui Impozit Vodă, 6 ianuarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2752. Un stat împotriva poporului, 7 ianuarie 2010, Petre Roman, Jurnalul Național
  2753. O nouă clasă socială: bodyguarzii, 7 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2754. Cu și fără pilot, 7 ianuarie 2010, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2755. Rețeta de suflet, 7 ianuarie 2010, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2756. Scorniceala lui Mitică, la mâna juriștilor FRF, 6 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2757. Cum le vine savanților, 6 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2758. Anul reformelor fără fond?, 6 ianuarie 2010, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2759. Lumea lui Ion (I), 6 ianuarie 2010, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2760. Să nu uitați niciodată, maneliștilor!, 5 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2761. Spitalul pentru oameni sănătoși, 5 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2762. Trăiască Băsescu! Jos Parlamentul, jos politicienii!, 5 ianuarie 2010, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2763. Dinastiile puterii, 5 ianuarie 2010, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2764. Tânguire de-ngropare, 5 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2765. Octavian Belu, față cu impostura, 5 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2766. Ciobanul tunde oile, nu le jupoaie!, 5 ianuarie 2010, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2767. Hai să facem reforma presei pe Net!, 4 ianuarie 2010, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2768. O agendă pentru a fi normal, 5 ianuarie 2010, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2769. Semne rele anul are, 4 ianuarie 2010, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2770. Oameni cu care e bine să nu ai de-a face, 4 ianuarie 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2771. Un stat fără popor, 4 ianuarie 2010, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2772. Copilăriile mele, 4 ianuarie 2010, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2773. Anul 21, 4 ianuarie 2010, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2774. Vin colindători, 30 decembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2775. Întâmplare fără sfârșit, 30 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2776. Anul cu pixel albastru, 30 decembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2777. Anul 2009... și "Supleantul", 30 decembrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  2778. Mihai Stoica se dă victimă de bunăvoie, 30 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2779. Ce rămâne din acest "an straniu" – 2009?, 29 decembrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  2780. Cleiul lui Prigoană , 29 decembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2781. Generația-lăcustă, 29 decembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2782. Înapoi la Marele Cârmaci, 29 decembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2783. Din dragoste, 29 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2784. Cum își înmormântează românii anii, 29 decembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2785. Dan Petrescu pleacă de la Urziceni fiindcă așa vrea el, 29 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2786. Dezbinarea Europei unite (II), 28 decembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2787. Marșarier. Contraselecție. Feudalism. Prețuri., 28 decembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2788. De bine, de rău și degeaba, 28 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2789. Rădăcini de glod, 28 decembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2790. Moșul cel Bun a repornit o inimă, 28 decembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2791. După 20 de ani (9), 28 decembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2792. Tăierea porcului, 23 decembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2793. Dezbinarea Europei unite (I), 23 decembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2794. Reconciliere sub comanda lui Traian Băsescu?!, 23 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2795. Alt Crăciun, același Boc, 23 decembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2796. Invazia, 23 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2797. Guvernul pe care îl merităm, 22 decembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2798. Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost?, 22 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2799. De la comunismul capitalist la capitalismul comunist, 22 decembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2800. Plecați și rămași, 22 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2801. Vine Crăciunul, 22 decembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2802. Președinția de la un mal la altul, 22 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2803. Prostia, cu mult mai periculoasă decât resemnarea, 22 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2804. Gemenele, 21 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2805. Pericol de valori într-un Guvern de nonvalori, 21 decembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2806. România a devenit fără s-o știm Republică prezidențială!, 21 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2807. O fi Boc, da’-i Bocu’ meu!, 21 decembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2808. România eternă și etern incompletă, 21 decembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2809. După 20 de ani (8), 21 decembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2810. Mărțișorul trimis la verificarea Dosarului de cadre, 19 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2811. Blonda cu cârlig la arginți, 19 decembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2812. Lux ieftin, 19 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2813. Guvernul-Cașchetă, 19 decembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2814. Ultimele pregătiri..., 19 decembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  2815. Ideile anului, 20 decembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2816. România – pustiul alb, 18 decembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2817. Pietre, pietre numai pietre, 18 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2818. În țara lui Fraudescu, 18 decembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2819. Traian Băsescu a dat startul convulsiilor din PNL?, 18 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2820. De la Jeff Luers la Emil Boc, 17 decembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2821. Un mare deget pentru poporul suveran, 17 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2822. La mulți ani!, 20 decembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2823. România eternă și etern incompletă, 17 decembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2824. “Știu ce-ați făcut în decembrie ’89!”, 17 decembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2825. Aurul spune adevăruri incomode, 17 decembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2826. Doi traumatizați post scrutin, 17 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2827. În sfârșit, a început!, 17 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2828. Scapă Mircea Geoană?, 17 decembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2829. Dacă ne declară război Insula Nauru?, 16 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2830. Revanșă tăcută pentru Cristi Tănase, 16 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2831. De ce Grecia?, 16 decembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2832. Primul vapor construit de români s-a împotmolit în mâlul birocrației, 16 decembrie 2009, Viorel Ilișoi, Jurnalul Național
  2833. Eu chiar n-am participat la Revoluție, 16 decembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2834. Foamea de televizor a lui Crin Antonescu, 16 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2835. Alte două Românii, 16 decembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2836. Am fost o zi găină la Mizil, 16 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2837. Partidul liderilor care pierd onorabil, 15 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2838. Temerile lui Octavian Paler și (in)certitudinile României, 15 decembrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  2839. Am înfrânt!!, 15 decembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2840. Taximetriștii, 15 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2841. Poate fi numit domnul Băsescu “porc mincinos”?, 15 decembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2842. Apocalipsa după Mircea Geoană, 15 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2843. Geoană, împotriva statului, 15 decembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2844. Cade vălul de pe acordul cu FMI, 15 decembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2845. Metro Goldwin Mayer România SRL, 14 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2846. Rețeta de suflet, 17 decembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2847. Crăciunul ca o varză, 15 decembrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2848. Înjurătura 18, 14 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2849. Atacul morților în floare, 14 decembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2850. Un fericit: C.V. Tudor, 14 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2851. După 20 de ani (7), 14 decembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2852. Bărbățeii de elită, 12 decembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2853. Dragomiriștii îl clatină pe Vasile Avram, 12 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2854. Filmul unui interviu care face istorie, 12 decembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  2855. Opinia publică. Sau cam așa ceva, 12 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2856. Întâmplări apolitice, 12 decembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2857. Unde nu e jeg, sunt afișe, 12 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2858. Împodobitul bradului în familie, 12 decembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  2859. Zăngănit lugubru de cătușe peste țară, 11 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2860. Lista disparițiilor, 13 decembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2861. Vox populi, vox dei, 11 decembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2862. Cupele europene și legătura cu prefectura, 11 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2863. Mercurialul vanităților, 11 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2864. Resemnare, 11 decembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2865. Solidarizarea românilor cu victima, 11 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2866. Dorința de glorie nu e totuna cu dragostea de țară, 10 decembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2867. Domnul "Foarte, foarte" și doamna "Ce aia mea", 10 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2868. Felicitări, Monica Ridzi! Ai învins., 10 decembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2869. Mogulii l-au ajutat pe candidatul PD-L, 10 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2870. Sfârșitul paradoxului de la Realitatea, 9 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2871. Țăranul de la oraș, 10 decembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2872. Ce a uitat Mircea Geoană, 10 decembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2873. Szekely, verdict fără drept de recurs. Niculescu, egalat de Moți!, 10 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2874. Un chin superb, 13 decembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2875. Reglementarea financiară în UE, 9 decembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2876. Oameni de care mi-e drag ( II ), 9 decembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2877. Magazinul "Ultima soluție", 9 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2878. Separarea caracterelor de gunoaie, 8 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2879. Adrian Năstase: Un președinte votat cu foc automat, 8 decembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2880. Ion Cristoiu: Cum a câștigat Băsescu pe mâna adversarilor, 8 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2881. O bazaconie: să cântăm scăderea scăderii!, 8 decembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2882. Operație pe destin deschis, 8 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2883. Noroaiele, 8 decembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2884. Cu nemții, în deplasare și acasă, 8 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2885. O noutate : prezența mare la vot, 8 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2886. Ne-a ciuruit?, 8 decembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2887. Chirurgie pentru grași, 8 decembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2888. O chestiune strict profesională, 7 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2889. Președintele nu poate fi un orfan al informației, 7 decembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2890. Amândoi candidații ne-au propus un Președinte Tătuc, 7 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2891. Ironia dă de pământ cu înjurătura urzicată, 7 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2892. După 20 de ani (6), 7 decembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2893. Mogulăria, 5 decembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2894. Miracolul care trezea bărbații, 5 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2895. Fete de reprezentare, 5 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2896. Nopți cu Vântu la Tâncăbești, 5 decembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2897. Soartă crudă pentru dinamoviști, 5 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2898. De la ghenă în sala de cinema, 5 decembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  2899. Verva și căldura minunatelor sărbători de iarnă, 5 decembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  2900. Sorin Vântu e negustor, nu înger pe dric, 4 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2901. Două momente, un singur președinte, 4 decembrie 2009, Jurnalul Național
  2902. Eu cred că românii…, 4 decembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2903. Se făcea că..., 4 decembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2904. Centrifugarea, 4 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2905. Un adevăr: există viață și după 6 decembrie!, 4 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2906. Viii cu viii, morții tot cu viii, 3 decembrie 2009, Jurnalul Național
  2907. Roboții ilegali, 6 decembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2908. Bani falși, 3 decembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2909. NU violenței anunțate de Traian Băsescu, 3 decembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2910. Copia nu e original! Hai să dăm apă la șoareci…, 2 decembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2911. Nimic de ales, 3 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2912. Mi-aș fi dorit, 3 decembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2913. Scenariul debarcării lui Băsescu funcționează de un an aproape!, 3 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2914. Hoții de brazi și patriotismul electoral, 3 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2915. Rețeta de suflet, 3 decembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  2916. Un regal, 6 decembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2917. Cum îl vinde Crin propriului electorat pe Mircea Geoană, 2 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2918. De ce nici nu iubim, nici nu urâm președinții, 2 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2919. Ultimele zile ale unui cincinal pierdut, 2 decembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2920. Oameni de care mi-e drag (I), 2 decembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2921. "Corbii" cei dragi ai lui Ion Iliescu, 2 decembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2922. Ne afundăm în criză când alții ies!, 1 decembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2923. Răul cel mai mic, 1 decembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2924. Doi lideri PNL au favorizat infractorul, 1 decembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2925. Mogulii de partid și mogulii de presă, 1 decembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2926. Și dacă Băsescu are dreptate?, 1 decembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2927. Examenul de corigență al cupelor europene, 1 decembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2928. Alarmă falsă despre sare, 1 decembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  2929. Gloata cere sacrificiul suprem, 30 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2930. O telenovelă: și miliardarul Dinu Patriciu suferă, 30 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2931. Nu mai vine 1 Decembrie 1918, 30 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2932. Lumea e ca o măslină, 30 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2933. Paleozoologie politică 3, 30 noiembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2934. Poporul nu greșește?, 30 noiembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2935. După 20 de ani (5), 30 noiembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2936. Odihnește-te, Dan Bârlădeanu, 28 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2937. Lozinca, 28 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2938. Pumnul lui Dumnezeu, 28 noiembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2939. Muzica de artă, 28 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2940. Palma care aduce noroc în turul 2, 28 noiembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2941. Am plâns la "Concertul", 28 noiembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  2942. În liniștea dormitorului, 28 noiembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  2943. Hidoșenia subumană a blatistului-șef, 27 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2944. Gură-cască, 29 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2945. Marginalizați din toată țara, să ne unim!, 27 noiembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2946. Un Lăcătuș victorios poate însemna un Stoichiță demis, 27 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2947. Paleozoologie politică (II), 27 noiembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  2948. Intelectualii de campanie, de ONG-uri și de prezidii, 27 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2949. Frig, umezeală și trandafiri, 27 noiembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2950. Crin Antonescu – viitoarea Primă Doamnă a țării?!, 27 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2951. Unde-o vom vedea pe Oprah? La OWN, 26 noiembrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  2952. Dacă nu știi ce să faci, 26 noiembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2953. Cea mai profitabilă investiție, 26 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2954. Au trecut 20 de ani, 26 noiembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2955. Îl va pierde orgoliul său nemăsurat!, 26 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2956. Dan Petrescu, acționar majoritar al victoriei, 26 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2957. Antonescu mai poate deveni președinte, 26 noiembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2958. Infiltrarea partidelor de serviciile secrete, 25 noiembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2959. Trufașele campionatului s-au pierdut în ceață, 25 noiembrie 2009, Jurnalul Național
  2960. Creșterea potențială și dezechilibrele (II), 25 noiembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  2961. Cu Tine, până la sfârșitul lumii, 25 noiembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  2962. Doi oameni într-unul, 25 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2963. Adrian Năstase: Iohannis redivivus, 24 noiembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  2964. Ion Cristoiu: E Traian Băsescu un sinucigaș?, 24 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2965. Știri pe scurt, 24 noiembrie 2009, Jurnalul Național
  2966. Rapidul, între afacere și farmecul vieții, 24 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2967. Solidaritate cu cine și pentru ce?!, 24 noiembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  2968. O zi tristă pentru Europa, 24 noiembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  2969. Teoria tirbușonului, 24 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2970. Premierul decide președintele, 23 noiembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  2971. Alegerile, făcute poștă de clica Băsescu, 23 noiembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  2972. Mircea Geoană ­ adevăratul urmaș al lui Ion Iliescu, 23 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2973. O explicație, nu o scuză, 24 noiembrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  2974. Bărbați și femei, 23 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2975. Scrutinul staff-urilor de campanie, 23 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2976. Țurca din liga lui Mitică, 23 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2977. După 20 de ani (4), 23 noiembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  2978. România în găleată, 21 noiembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  2979. Reviste de citit la toaletă, 21 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2980. Apoliticii din stația tramvaiului 34, 21 noiembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  2981. Condamnați, pentru că au adus vorba despre fluviul Volga, 21 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2982. Riscul compromiterii totale a Cupei României, 21 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2983. Spațiul de relaxare de acasă, 21 noiembrie 2009, Jurnalul Național
  2984. Sunt cu Universitatea Craiova, 20 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  2985. Piața sosului picant, 22 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  2986. Inbox (1 ): Mâine veniți la școală!, 20 noiembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  2987. Dusu-s-a Băsescu Piază Rea!, 20 noiembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  2988. Dragostea a fost dintotdeauna virtuală, 20 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2989. Să ridicăm în slăvi slugile?!, 20 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2990. Folosirea informațiilor secrete: cazul “Omar Hayssam”, 19 noiembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  2991. Începutul și sfârșitul unei iluzii, 19 noiembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  2992. Săpunaru, Iancu și Borcea, 19 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  2993. Pipota lui Ion Rădoi, 19 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  2994. Noi și bulgarii, 19 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  2995. Ostași, vă ordon, dați-mi votul!, 19 noiembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  2996. În pauza meciului politic, reclame economice, 19 noiembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  2997. Marea scelerare TV, 18 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  2998. Cu tata, cu mama, cu Moș Crăciun!, 22 noiembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  2999. Moarte fumătorilor!, 18 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3000. Băsescu, ultima scrisoare, 18 noiembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3001. Momentul schimbării la față, 18 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3002. Uniunea Dezbinării Scriitorilor, 18 noiembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3003. Creșterea potențială și dezechilibrele (I), 18 noiembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3004. Tratatul de la Lisabona și Europa politică, 17 noiembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3005. Costul artei în unități de timp, 17 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3006. Decăderea Băsescului, 17 noiembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3007. “Când, deodată”, în campania electorală, 17 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3008. Hohotim într-o mare veselie. Ne râdem!, 17 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3009. Cum a preluat statul datoria externă privată, 17 noiembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3010. Traian Băsescu în rolul lui Adrian Năstase, 17 noiembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3011. Rețeta de suflet, 19 noiembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3012. Farfuria bolnavului de gastrită, 17 noiembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3013. Mai important decât cel mai important, 16 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3014. Când ceasurile merg invers, 16 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3015. Traian Băsescu și-a întins o mână și lui însuși, 16 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3016. După 20 de ani (III), 16 noiembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3017. Șah la jucătorul de table, 15 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3018. Biruind cele mai groase romane, 14 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3019. Colivă pe internet, 14 noiembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3020. Șiretlicurile mersului cu liftul, 14 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3021. Doamna Dinică Gabriela. Sau Gabi pentru cei norocoși, prietenii , 14 noiembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3022. Involuția sulfuroasă a societății bolnave, 13 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3023. Unelte decorative de personalizare, 14 noiembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3024. Prostia, boală incurabilă?, 15 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3025. Trică, meteorologul fotbalului, 13 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3026. În cauza nesimțirii, 13 noiembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3027. Martorul absolut: curentul electric, 13 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3028. Împreună, dar altfel, 13 noiembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3029. Fă-te că ești ministru!, 13 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3030. Cuvinte pentru tineri (II), 12 noiembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3031. Creații perfecte, 12 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3032. Ce-ai fost și ce-ai ajuns, 12 noiembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3033. Incredibilele răsturnări de alianțe, 12 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3034. Mere roșii, 15 noiembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3035. Radu Voina, vinovat de performanță, 11 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3036. Gogu și o pariziancă, 11 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3037. V-a păcălit cinci ani. Mai vreți o dată?, 11 noiembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3038. Grupul celor Independenți în guvern!, 11 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3039. Managementul dezastrului în industria de apărare, 11 noiembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3040. Vacă de București, 11 noiembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3041. Semnificația lui 9%, 11 noiembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3042. Majoritatea de la Grivco și minoritatea de la Golden Blitz, 10 noiembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3043. Democrația fără cultură democratică este letală, 10 noiembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3044. Nicolae Badea a devenit corist, 10 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3045. Pensii din împrumuturi înseamnă dezastru!, 10 noiembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3046. Portretele regilor noștri, la Istanbul, 10 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3047. Lui Băsescu îi lipsesc doar tancurile sovietice, 10 noiembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3048. Ce se întâmplă cu Crin Antonescu?!, 10 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3049. Un vaccin cu perfidie și isterie, 10 noiembrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3050. Naționala nu este adversara cluburilor, 9 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3051. După 20 de ani (2), 9 noiembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3052. Am fost aromân și nu mai sunt, 9 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3053. Răul e plăcerea lui supremă, 9 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3054. Dependența lui Traian Băsescu de PD-L , 9 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3055. Mandat între două gripe, 7 noiembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3056. Străinul care știa șapte limbi străine, 7 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3057. Guvernele cad la mișto pe versuri de Blaga, 7 noiembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3058. Marele spectacol al ruperii podului, 7 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3059. Sincope?, 7 noiembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3060. Paleozoologie politică (I), 7 noiembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  3061. Absolut nimic despre eternii perdanți, 7 noiembrie 2009, Mihai Igirosanu, Jurnalul Național
  3062. Încă se poate muri din dragoste, 7 noiembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3063. Un vin bun!, 7 noiembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3064. Pădurea Fermecată, în parcul Titan, 6 noiembrie 2009, Adriana Paduraru Vaduva, Jurnalul Național
  3065. Mulți înfulecă, puțini pricep, 6 noiembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  3066. Negoiță, premierul ciorbei de potroace, 6 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3067. Urziceni, la cumpăna dintre reușite și îndestularea de sine, 6 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3068. A/H1N1 – impozit pe sinucidere, 6 noiembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3069. Bani pentru partid, 6 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3070. Și prostituția are patrii, 6 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3071. Aripi pe cerul cariat, 6 noiembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3072. Filosofi în miniatură, 8 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3073. Amor de dor amar (3), 8 noiembrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3074. Lista, 8 noiembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3075. Dobânda de politică parțial monetară, 5 noiembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3076. Cuvinte pentru tineri (I), 5 noiembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3077. Corupătorii, mai vinovați decât corupții din arbitraj, 5 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3078. Pentru că, 5 noiembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3079. Marea potrivire românească de la Frankfurt, 5 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3080. Cum va ajunge Geoană președinte pe șest, 5 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3081. Rețeta de suflet, 5 noiembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3082. Mervyn King are dreptate, 4 noiembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3083. CNA pune botniță criticilor lui Băsescu, 4 noiembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3084. Circul de partid și de stat, 4 noiembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3085. Scrisoare deschisă, 4 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3086. Profesorul lui Omar Hayssam, 4 noiembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3087. Ce jocuri dubioase face domnul Cristian Pârvulescu?, 4 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3088. Dacă aș fi Dinu Patriciu, 4 noiembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3089. Motivarea mincinoasă a eșecurilor, 4 noiembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3090. Depășirea planului de antivirale la hectar, 3 noiembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3091. Perspicacitate politică și demnitate națională, 3 noiembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3092. O nouă hibă a Constituției, 3 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3093. La moartea unui escroc, 3 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3094. Băsescu a stricat, ireversibil, aerul României, 3 noiembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3095. Guvernul conceput ca să pice. Prost, 3 noiembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3096. De ce împrumuturi de trei deficite bugetare?!, 3 noiembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3097. Miracolul numit mână, 3 noiembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3098. După 20 de ani (1), 2 noiembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3099. Cum lucrează PNL pentru candidatul Mircea Geoană, 2 noiembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3100. Profesorul repetent de analfabetism, minciună și cinism, 2 noiembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3101. Dive, briliante, baroni, vedete, rahați și zâne, 2 noiembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3102. A fost odată, 1 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3103. Maica Domnului de pe podele, 31 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3104. Trăienel contra Traian, 31 octombrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3105. Subiect național timp de o lună, 31 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3106. Despărțirea de Liiceanu și apropierea de Borcea, 31 octombrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3107. Porumboiu și Lăcătuș nu au nevoie de translatori, 31 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3108. Surogate - să trăiască alții în locul nostru, 31 octombrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3109. Un spațiu util, acum și plăcut, 31 octombrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3110. România, mesajul unor lozinci, 30 octombrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3111. Sate ruină, 30 octombrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3112. Copil abuzat de un tenor, 30 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3113. Cum a scăpat președintele de Guvernul Boc 2, 30 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3114. Recipisa, 1 noiembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3115. Românul cu leafă mică, 29 octombrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3116. Contabilul dăunează grav rentabilității, 29 octombrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3117. Steaua fără suporteri și Dinamo fără arbitri!, 29 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3118. Un mister cultural?, 29 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3119. De ce ți-e frică, de aia nu scapi, 29 octombrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3120. Un adversar asumat de Traian Băsescu, 29 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3121. Cum de n-a mai degerat Omar în arest?, 28 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3122. De la Emil Bobu la Emil Boc, 27 octombrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  3123. Traian Băsescu, nota de plată, 28 octombrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3124. Bă!, 28 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3125. Reactivarea rezervistului Ion Iliescu, 28 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3126. De ce o taxă Tobin, 28 octombrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3127. Precedente periculoase în dotările Apărării, 28 octombrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3128. Lacrimile unui vinovat, 28 octombrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3129. Argumentele raționale ale fricii colective, 27 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3130. Diversiunea referendumului, 27 octombrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3131. Omar Hayssam a fost manipulat, 27 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3132. Un picior în fund, pentru istorie, 27 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3133. Bețivul care urinează pe muzeu, 27 octombrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3134. Fotbal egal. Cu troglodirea!, 27 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3135. Datorie pentru un castel de nisip, 27 octombrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3136. Calcule de bun sfârșit, 27 octombrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3137. Șansa finanțării externe, 26 octombrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3138. Șansa finanțării externe, 26 octombrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3139. Numai lozuri necâștigătoare, 26 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3140. Generalii celui de-al 3-lea Război Mondial, 26 octombrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3141. 1. Nume de cod: Hârtia de prins muște, 26 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3142. Stăpânul umbrelor, 25 octombrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3143. Vlad Ivanov în 30 de secunde, 24 octombrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3144. Copii făcuți prin polenizare, 24 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3145. Trăiască Boc 2!, 24 octombrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3146. Tabloul rezemat de un gard nenorocit, 24 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3147. Dorel mai tare ca scutul antirachetă, 24 octombrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3148. Lunch cu Salman, la Sia, 24 octombrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3149. Idei de amenajare, 24 octombrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3150. Amor de dor amar - nuvelă (3), 25 octombrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3151. Fatalitate, 25 octombrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3152. Despre cum au fost reluate basmele din 1990, 23 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3153. Praguri, trepte, bariere, 23 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3154. Românii gloată, 23 octombrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3155. Liga Campionilor, bâzâită de manele, 23 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3156. Țara bunului-simț, 23 octombrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3157. Înțelegeri de război, 22 octombrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3158. Minciuna și hoția scufundă România, 22 octombrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3159. Un procuror complice la ascunderea Adevărului, 22 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3160. Omagiu conducătorului iubit, 22 octombrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3161. Madame Pogany, ortopedica, 22 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3162. Guvern degeaba, 22 octombrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3163. Rețeta de suflet, 22 octombrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3164. Jurnalistul Scufiță Roșie și ursul, 21 octombrie 2009, Nicolae R. Dărămuș, Jurnalul Național
  3165. De ce l-a refuzat Băsescu pe Johannis, 21 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3166. Octombrie cu Fănuș, 21 octombrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3167. Povestea vorbei. Varianta pentru fraieri, 21 octombrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3168. Proverbele gestionarilor, 21 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3169. O nouă misiune pentru fondurile UE, 21 octombrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3170. Marian Drăgulescu, învingător definitiv, 21 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3171. Bananiera Românie și "tainul" francez, 20 octombrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3172. Johannis versus Croitoru: confruntare electorală prin interpuși, 20 octombrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3173. Revoluția lui Crin, 20 octombrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3174. Misterul cuiului din ușă, 20 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3175. Cum i l-a luat Geoană pe Johannis lui Antonescu, 20 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3176. CFR Cluj - Timișoara, derbyul găștilor din fotbal, 20 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3177. Sănătatea în 2010, 20 octombrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3178. S-a stricat vremea, 19 octombrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3179. Coaliția de la Grivco îi dă șah lui Băsescu, 19 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3180. Furăm unii de la alții și trăim toți mai bine, 19 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3181. S-a stins ca o lumânare un om de treabă, 18 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3182. Circul împotriva pâinii, 19 octombrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3183. Noi, cei care nu mai vrem și vrem…, 18 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3184. Scuipă sau înghite, 18 octombrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3185. Fellini face publicitate, 17 octombrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3186. Cum crește depărtarea, 17 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3187. Toți vă vor binele, nu vi-l lăsați luat, 17 octombrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3188. Scandalul cuvântului interzis p..., 17 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3189. Final la națională. Așteptăm cupele europene!, 17 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3190. Confort pe vremea friguroasă, 17 octombrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3191. Jos logica! Jos etica! Trăiască dreptul de a huidui!!!, 16 octombrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  3192. Naționala, abator al antrenorilor, 16 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3193. "Viața fără poezie e pustiu", 16 octombrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3194. O scrisoare pentru domnul Tănase, 16 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3195. Marele Trepanator, 16 octombrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3196. Mircea Geoană, la Cotroceni, Crin Antonescu, la Senat, 15 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3197. Guvernarea de Spitalul 9. Cât e halatu’?, 15 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3198. De neuitat, 18 octombrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3199. Riscurile lui Băsescu. Ein Mann, ein... vot, 15 octombrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3200. O nouă religie farmaceutică: Gripa VLB-5, 15 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3201. Ziua de mâine, săracă. Criza ca și răul în viața românilor, 15 octombrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3202. Și ce dacă n-avem Guvern?!, 15 octombrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3203. Arhiva "doi ș'un sfert" a ajuns la balamuc, 14 octombrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3204. Rictusurile disperării, 13 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3205. Lecția de demagogie, 13 octombrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3206. Este "Europa digitalizată" soluția?, 14 octombrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3207. Conversație cu un bou, 14 octombrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3208. Omul care plânge degeaba, 14 octombrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3209. Chiaburii de stânga, 14 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3210. Crin Antonescu – chibițul lui Mircea Geoană, 14 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3211. Sfârșitul stângii naționale în Europa?, 13 octombrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3212. Pelerinaj la moaștele cuviosului Băsescu, 13 octombrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3213. Cărțile pe care nu apucăm să le citim, 13 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3214. Penibilul sfârșit al unei cariere spectaculoase, 13 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3215. Băsescu și-a tras clopotul, 13 octombrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3216. Drogul prostiei l-a terminat pe Mutu, 13 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3217. Să nu mesteci polietilenă, 13 octombrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3218. Vom dârdâi în timp ce gazele românești vor fi exportate!, 12 octombrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3219. Țara râde, 12 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3220. Sezon urât de secerat valori, 12 octombrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3221. O noutate: PSD-izarea PNL, 12 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3222. Criza noastră și criza lor, 12 octombrie 2009, Jurnalul Național
  3223. A murit jucându-se de-a Harap-Alb, 10 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3224. Circuitul porumbului în natură, 10 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3225. Un furt, două furturi, 10 octombrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3226. Nobelul și Securitatea, 10 octombrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3227. Față în față cu Olga Kurylenko, 10 octombrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3228. Pregătiri pentru sezonul rece, 10 octombrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3229. Guvernatorul BNR, martor la porcăiala aleșilor, 9 octombrie 2009, Monica Iordache Apostol, Jurnalul Național
  3230. Staborurile fotbalului își fac de cap, 9 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3231. Un independent la Cotroceni?, 9 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3232. De fapt, trăim bine, 9 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3233. Despre greci, și nu prea, 9 octombrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3234. Caterincă și rugăciune, 9 octombrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3235. Femeia americană - 3, 9 octombrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3236. Homosexual și necrofil, 11 octombrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3237. Fărădelegi în justiție, 8 octombrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3238. Gândirea unică și suprasaturarea, 8 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3239. Alianța dintre Dinu Patriciu și Ion Iliescu, 8 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3240. Golani, golănii , 8 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3241. Știe cineva, urmează schimbarea?, 8 octombrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3242. Țară de milogi, 8 octombrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3243. Rețeta de suflet, 8 octombrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3244. Greva și internetul, 7 octombrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  3245. Amor de dor amar – nuvelă, 11 octombrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3246. Telegramă din bucătărie, 11 octombrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3247. Scandalurile interne protejează naționala, 7 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3248. În ciuda nuanțelor, Mircea Geoană a mai făcut un pas către Președinție, 7 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3249. De meserie urlător, 7 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3250. Lovitura de stat continuă..., 7 octombrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3251. O mare dilemă pentru bănci, 7 octombrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3252. Toate avioanele mele, 7 octombrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3253. Mireasa lui Iulică, 7 octombrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3254. Capitalul străin nu lasă banii pe mâna baronilor locali, 6 octombrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3255. Singurătatea alergătorului cu vederea scurtă, 6 octombrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3256. Rețete expirate pentru reforma educației?, 6 octombrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3257. O ipostază de campanie: candidatul poporului, 6 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3258. Școala lui Grigorescu, 6 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3259. Finala, cu jucătorul Băsescu pe tușă, 6 octombrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3260. Derbiuri interne la Steaua și Dinamo, 6 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3261. Război împotriva virusului C, 6 octombrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3262. Marea aniversare melancolică - 3.000, 5 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3263. Înapoi, marș!, 5 octombrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3264. Întoarcerea PSD la partidul lui Ion Iliescu!, 5 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3265. Munca și banii în ecuația economică, 5 octombrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3266. România interimară, 3 octombrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3267. Băsescu, la capăt de drum, 3 octombrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3268. Schema Borcea & Turcu, 3 octombrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3269. Omul cu mănuși galbene, 3 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3270. Toboșarul Borcică, 3 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3271. Măgarii – capcana din decembrie 1989 sau Așteptând Personajul, 3 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3272. Amintiri din Epoca de Aur pe Twitter, 3 octombrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3273. Cuvintele care decorează, 3 octombrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3274. Când țărișoara e folosită ca bâtă electorală, 2 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3275. Publicul-țintă, 2 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3276. Dragomir, dinamovist până-n măduvă, 2 octombrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3277. Jocul ciclic și focul planificat, 1 octombrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3278. Interzis minorilor, 4 octombrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3279. Între 58 și 78 de minute, 4 octombrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3280. România: codul de procedură politică, 1 octombrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3281. Elena Rusescu și Elena Rizescu, 1 octombrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3282. Instinct de pluș, 1 octombrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3283. Molima fonfleului, 1 octombrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3284. Cronica unei crize anunțate... de FMI, 1 octombrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3285. Hrebenciuc a cedat nervos la demiterea lui Nica, 30 septembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3286. Cu bani și fără bani, 30 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3287. "Recomandat de medicii dentiști...", 30 septembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3288. Eșecul Comisiei Udrea, 30 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3289. Scrisoarea studentei Ana către profesorii săi Manole, 30 septembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3290. Pittsburgh: un început către ce?, 30 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3291. Patimă pe țambal, 29 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3292. Integrare europeană și integrare moldoveană, 29 septembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3293. La Brașov, între meserie și repetenție, 29 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3294. Chiar dacă suveran, și poporul se poate înșela, 29 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3295. Prostituția și ipocrizia politică, 29 septembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3296. Născuți supărați, 29 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3297. Antonescu și Geoană, cu pietroiul partidelor de gât? (II), 29 septembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3298. Nu i s-a dat, ci i s-a furat!, 29 septembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3299. Ciroticul luptă cu setea, 29 septembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3300. Ori la bal, ori la spital, 28 septembrie 2009, Jurnalul Național
  3301. Educația pentru iubire, 28 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3302. Prostituție, droguri, parlament zerocameral, 28 septembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3303. Când președintele salută democrația expeditivă, 28 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3304. Borcea, antrenorul suprem la Dinamo, 28 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3305. Consumul, la răscruce, 28 septembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3306. Cu cine vor vota militarii, 26 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3307. A adus pisoiul să-i scoată o măsea și se teme să nu-l doară, 26 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3308. Voiaj la capătul lumii, 26 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3309. Zoo politicienii, 26 septembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3310. Responsabilitate față de mediul înconjurător, 26 septembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3311. România ipocrită merge-n Paradis, 25 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3312. Dinozauri piloți, 27 septembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3313. My fair lady, 27 septembrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3314. De la Richard al III-lea la Traian Băsescu, 27 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3315. Al naibii, Crăcănel, 27 septembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3316. De la anu’ stăm acasă, 25 septembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3317. Ion Iliescu - mumia din fereastra PSD, 25 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3318. Povestea bibliotecii de unică folosință, 25 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3319. Încremeniri în spirala timpului, 25 septembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3320. Lucrături mincinoase împotriva Stelei, 25 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3321. Chavez de Murfatlar, 24 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3322. Umilirea Armatei Naționale, 24 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3323. Pomana care slăbește, 24 septembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3324. Chestii, socoteli, 24 septembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3325. Dependența de creație, 24 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3326. Cum l-a lovit Ion Iliescu pe Sorin Oprescu, 24 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3327. Știri pe scurt, 24 septembrie 2009, Jurnalul Național
  3328. În țara lor românii nu sunt ascultați, 24 septembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3329. Gino Iorgulescu și italienii, 24 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3330. Rețeta de suflet, 24 septembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3331. Binladenii fotbalului, 23 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3332. Guvernul ca instrument al președintelui, 23 septembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3333. O biografie cu savarine, 23 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3334. Românii vor un președinte cu cojones, 23 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3335. Fondurile UE și băncile, 23 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3336. Washingtonul schimbă tactica, dar strategia rămâne în vigoare , 23 septembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3337. O îndeletnicire profitabilă: țuțăritul, 23 septembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3338. Pe cine deranjează Guvernul Boc?!, 22 septembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3339. O victorie încă fără glorie, 22 septembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3340. Antonescu și Geoană, cu pietroiul partidelor de gât?, 22 septembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3341. Lupta cu corupția, oră cu oră, 22 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3342. O vorbă neghioabă a lui Ion Iliescu, 22 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3343. Aglomerarea în mediocritate, 22 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3344. Dispozitivul de avarie al creierului, 22 septembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3345. Declarație de scârbă, 21 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3346. Pro Patria...redivivus!, 21 septembrie 2009, Jurnalul Național
  3347. Adolfiță din Ghencea, 21 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3348. Priceperi negative, 21 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3349. Mai mult ca perfectul, Traian Băsescu, 21 septembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3350. O republică absolut prezidențială, 21 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3351. Dacă Fed are dreptate... , 21 septembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3352. Steaua a luat caimacul rușinii, 19 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3353. Puterea militară la români..., 19 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3354. Udrea n-are parte de țara care s-o merite, 19 septembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3355. Băsescu Travel, 19 septembrie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3356. Un premiu pentru Alegătorul anului, 19 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3357. Spun câinilor de la Centru: Să trăiți!, 19 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3358. Patru motive să vedeți ultimul Almodovar, 19 septembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3359. Elveția parțială a jurnalismului politic, 18 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3360. Imagine reală, lumina și senzația de spațiu mai larg, 19 septembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3361. Monștrii vechi și noi, 20 septembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3362. Marea oboseală, 18 septembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3363. De ce nu seamănă fotbalul cu fotbalul?, 18 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3364. Părinții premierului, și restul fleacuri, 18 septembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3365. Partidul-clan, 18 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3366. PSD, în capcana pentru șobolani, 18 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3367. Bădărani de altădată, 20 septembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3368. Nota 5, cu indulgență, 17 septembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3369. Bolnavi oficial, 17 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3370. Ziua când Democrația a crăpat!, 17 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3371. Campioni la guvernare pe șest, 17 septembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3372. Aud vorbe mari, văd numai minciuni, 17 septembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3373. Rețeta de suflet, 17 septembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3374. Două lupte distribuționale, 15 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3375. Și serviciile secrete pot fi privatizate, 16 septembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3376. "Norocul" de a nu trăi în locul nostru, 16 septembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3377. Neam de cârciumari, 16 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3378. Țara coabitărilor imposibile?, 16 septembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3379. Viitorul președinte – un Traian Băsescu mai bun decât Traian Băsescu, 15 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3380. Quo vadis, România?, 15 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3381. Transformarea într-o colonie este inevitabilă!, 15 septembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3382. Scurt-circuit pe vasele din creier, 15 septembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3383. Mineriada magistraților sub conducerea lui Miron Cozma în robă, 15 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3384. Autorul de dus cu vorba, 15 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3385. Nu-l insultați pe președintele Beethoven, 15 septembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3386. După douăzeci de ani - radiografia unui eșec (III), 15 septembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3387. Dreptul la huo!, 15 septembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3388. Cine oprește cercul vicios, 14 septembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3389. Când Candidatul îl pune la îndoială pe Președinte, 14 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3390. Ciroză cu Chivas Regal, 14 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3391. Prin asumarea răspunderii, legea gravitației , 14 septembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3392. Emanciparea Justiției, 14 septembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3393. Borcea, dresor de mercenari , 14 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3394. Magazinul lui de vise, 13 septembrie 2009, Rozana Mihalache, Jurnalul Național
  3395. Dosarul generalisimului Stănculescu, 12 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3396. Apă și săpun, 12 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3397. Izolați pe Terra, 12 septembrie 2009, Nicolae R Dărămuș, Jurnalul Național
  3398. Una fumăm la Costești, alta pe Eurosport, 12 septembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3399. Mititelu cere executarea lui Bornescu, 12 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3400. Pasărea de foc, 12 septembrie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3401. Ambientul în care învață copilul tău contează!, 12 septembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3402. Talent de însoțitor, 11 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3403. Femeia americană – 2, 11 septembrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3404. Nevoia de un "președinte-antrenor", 11 septembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3405. Marja de eroare, 11 septembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3406. Vaca ei și găina mea, 10 septembrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3407. Să-i scuipi de deochi și să-i lași la uscat. De tot!, 10 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3408. Orbul găinii cu ouă de aur, 10 septembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3409. Dosarul cu pagini fierbinți, 10 septembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3410. Bine, bine. Bine de tot, 10 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3411. Adevărul nu e frumos, 10 septembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3412. Olandezii lansează rachete cancerigene, 9 septembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3413. Pământeanul, 13 septembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3414. Pițurcă nu are nevoie de purtători de cuvânt, 9 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3415. Stabilitatea financiară și băncile centrale (II), 9 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3416. Țața și țățica, 9 septembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3417. Blind. Pe de trei, 9 septembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3418. Vorbim împreună și ne înțelegem separat, 9 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3419. Cum își dărâmă PSD propriul Guvern, 9 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3420. În sănătatea strămoșilor, 13 septembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3421. Criza: în "G", și nu în "V"!, 8 septembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3422. Conducător bun, anturaj prost? , 8 septembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3423. Borcea și Becali își bagă șpițul în selecția lui Lucescu, 8 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3424. Scurtătura în politică, 8 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3425. Și foamea are drept de vot, 8 septembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3426. De ce vrea președintele asumarea răspunderii Guvernului, 8 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3427. Cuțitul în strungăreață, 8 septembrie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3428. Avertismenentul Departamentului de Stat, 7 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3429. După 20 de ani – radiografia unui eșec (II), 7 septembrie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3430. Escude-moi, Domenech, 7 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3431. Încrederea în noi înșine, 7 septembrie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3432. Societatea de consum, 7 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3433. Ținta scenariului anti-Băsescu, 7 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3434. Istorica umilință, 6 septembrie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3435. Imaginație, 6 septembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3436. Naționala se face în Liga 1, 5 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3437. Federație – ca în Occident, 5 septembrie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3438. Femeia americană – 1, 5 septembrie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3439. Cum suntem noi, românii, 5 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3440. Organul perfect, 5 septembrie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3441. Cum au salvat-o televiziunile pe Maricica, 5 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3442. Propuneri funcționale, 5 septembrie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3443. Ce îmbătrânește prima dată..., 4 septembrie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3444. O diversiune pentru a acoperi corupția, 4 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3445. Liber la abjecție pe Internet , 4 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3446. Subjustiția salarizării unice, 4 septembrie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3447. Mutu nu minte, 4 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3448. N-aveți nevoie de mine, 4 septembrie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3449. Traian Băsescu a adoptat strategia lui Ion Iliescu față de scandaluri, 6 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3450. De-aș fi…, 6 septembrie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3451. Demolarea interesului general, 3 septembrie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3452. Un partid răscrăcănat politic: PSD (I), 3 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3453. Interzis pentru soldați, 3 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3454. Bravo, Cocoș!, 3 septembrie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3455. Salariul minim se negociază, productivitatea minimă, nu, 3 septembrie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3456. Rețeta de suflet, 3 septembrie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3457. Șansa naționalei de a nu avea patroni, 2 septembrie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3458. Stabilitatea financiară și băncile centrale (I), 2 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3459. Cum a ratat Madonna ocazia de a deveni... celebră, 2 septembrie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3460. Avem nevoie de transparență în contractele offset, 2 septembrie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3461. Castrarea Parlamentului, 2 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3462. Geanta de piele, 2 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3463. Emil Boc ne reformează statul, 2 septembrie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3464. Măgaru’ și precupeața, 1 septembrie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3465. Stabilitatea financiară și băncile centrale (I), 2 septembrie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3466. Nea Traian, armele și interlopii, 1 septembrie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3467. Pentru capitalul străin, economia de piață nu există!, 1 septembrie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3468. Trei feluri de a-l iubi pe Traian Băsescu, 1 septembrie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3469. Distinsa de la toaletă, 1 septembrie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3470. Democrația la pachet și pachețele, 1 septembrie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3471. Gripa și cancerul, 1 septembrie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3472. La ieșit în priveală pe Champs-Élysées, 31 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3473. Talent cu termen de garanție, 31 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3474. Entuziasta sinucidere a președintelui Băsescu, 31 august 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3475. O pasăre rară: eficiența, 31 august 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3476. După douăzeci de ani -radiografia unui eșec (I), 31 august 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3477. O bună prietenă, 30 august 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3478. De 8$, 30 august 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3479. Surâsul celor care nu cuvântă..., 29 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3480. A fi sau a nu avea, 29 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3481. Să demolăm Strada Mântuleasa!, 29 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3482. Bicicleta – Mercedesul olandezilor, 29 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3483. Exercițiu de imaginație: azi sunt Madonna, 29 august 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3484. Mixuri decorative, 29 august 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3485. Din Autostrada Deva – Orăștie nu s-a construit un centimetru, 28 august 2009, Monalise Hihn, Jurnalul Național
  3486. Sunt tâmpit, deci exist, 28 august 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3487. Născut ca să salveze omenirea, 28 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3488. Grădina sexologică, 28 august 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3489. Salvarea prin criză, 28 august 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3490. Nu de câini e vorba, 27 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3491. Dinamo nu-l merită pe Dănciulescu, 27 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3492. Égalité, fraternité & sécurité nu țin de foame, 27 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3493. Cum reacționăm? Ne închinăm Răului?, 27 august 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3494. Cifre și întrebări înaintea marii partide de șah, 27 august 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3495. Restructurarea: de ce sectorul public nu este ca cel privat, 26 august 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3496. Achizițiile Armatei, filiera banilor pentru partid, 26 august 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3497. Șmecheria, 26 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3498. Generalii cu 5.000 de stele pe umeri, 26 august 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3499. Republica iradiată, 26 august 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3500. Conducătorii incită, golanii execută, 25 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3501. România, țară NATO cu reflexe bananiere, 25 august 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3502. Artistul perfect sănătos, 25 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3503. Soarele, ca o omletă pe cer, 25 august 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3504. Singurătatea nu este independență, 25 august 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3505. Delirul economic liberal, 25 august 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3506. Caragiale a murit de bronșită gravă, 25 august 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3507. A-li-ne (!), 24 august 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3508. Față în față: filosofia bugetară și filosofia economică, 24 august 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3509. Regina muncii, 24 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3510. La fața locului, în spate, 24 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3511. Cine se bagă acolo unde nu-i fierbe oala, 24 august 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3512. Dragomir își strigă marfa cu hărnicie de tarabagiu, 22 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3513. În intimitatea actorilor, 22 august 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3514. Pe cine susține Mark Brzezinski?, 22 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3515. Triumful caței, 22 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3516. Despre ciudați, numai de bine, 22 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3517. Bicicleta – Mercedesul olandezilor, 22 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3518. Urme de labă, 23 august 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3519. Deosebit de…mozaicate, 22 august 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3520. I se spune în sat Prim-ministrul, 23 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3521. Născuți la 23 august, 23 august 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3522. Ordinea lucrurilor, 21 august 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3523. Botez cu autografe, 21 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3524. Valurile Dunării austriece (II), 21 august 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3525. Urma scapă trenul, 20 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3526. E frumos și greu să fii român, 20 august 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3527. Țara paralelă, 20 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3528. Cazul Alina Popescu, 20 august 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3529. FMI și Keynes, 19 august 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3530. Despre domni, cu cel mai al dracului respect posibil, 19 august 2009, Jurnalul Național
  3531. Cum să scapi de polițiștii incomozi, 19 august 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3532. Lupta poliției comunitare cu femeile gravide, 19 august 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3533. Fizica, pe înțelesul tuturor, 19 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3534. "Bună seara, dumneavoastră și ascultătorilor dumneavoastră!", 19 august 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3535. Tăierea nodului moldovean, 18 august 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3536. Înregistrarea secretă, bomba care face fâs, 18 august 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3537. Porția de notorietate, 18 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3538. Catastrofa realegerii lui Mitică Traian Băsescu, 18 august 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3539. Dinamo, Steaua și macaronarii, 18 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3540. 2010 – un an infernal, 18 august 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3541. Ceara e transpirația urechii, 18 august 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3542. Griji de toamnă, 17 august 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3543. Paratrăsnetul Bonetti, 17 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3544. Fraierii la mănăstire, Băse cu Ciuhuleasca, 17 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3545. Cine pe cine reprezintă, 17 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3546. Libertatea de a nu munci și de a nu primi salariu, 17 august 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3547. Amirali postdecembriști, 15 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3548. Amirali postdecembriști, 15 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3549. Cum devine rentabilă o conferință de presă în străinătate, 15 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3550. Supărați pe țară, 15 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3551. Boc e mama lui Băsescu, 15 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3552. Jeremy Irons și copiii din Alexandria, 15 august 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3553. La umbra intimității, 15 august 2009, Ramona Vintila, Jurnalul Național
  3554. Liviu Voinea: Soluții pe termen scurt sau mediu?, 14 august 2009, Liviu Voinea, Jurnalul Național
  3555. Ionuț Bălan: România, stat asistențial, 14 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3556. Rațe în stufăriș, 14 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3557. Valurile Dunării austriece (I), 14 august 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3558. Despre ce e vacanța?, 14 august 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3559. Amicalul cu Ungaria n-a rupt gura târgului, 14 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3560. Incompetență și penitență, 14 august 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3561. Lectura – un viciu nepedepsit, 16 august 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3562. L-am creat pe Traian Băsescu?, 13 august 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3563. Epitaf pentru polițistul Petre, căzut la datorie cu fleica-n brațe, 13 august 2009, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  3564. Sindromul de fidelitate, 13 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3565. Buna guvernare?, 13 august 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3566. BNR și FMI își riscă credibilitatea, 13 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3567. Rețeta de suflet, 13 august 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3568. Like a virgin, 16 august 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3569. Joc periculos cu chiriile angajaților de la Interne , 12 august 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3570. De ce această cădere, 12 august 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3571. Tâmpiți de băutură, 12 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3572. Căruțe cu pepeni, parfumul verilor de altădată, 12 august 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3573. România ca afiș, 12 august 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3574. Să se reducă salariile, 11 august 2009, Lucian Claudiu Anghel, Jurnalul Național
  3575. FMI induce inflație, 11 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3576. Cine plătește împrumutul de la Fondul Monetar?, 11 august 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3577. Depindem de FMI, 11 august 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3578. O discuție despre mașină, 11 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3579. Candidaturi contra cost, 11 august 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3580. Întunericul de la capătul prezidențialelor, 11 august 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3581. Crăciunescu și Bonetti, gafe în serie, 11 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3582. Cine face buzele cărnoase?, 11 august 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3583. Doi mici și-o bere de la pilotul automat, 10 august 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3584. Nea Ionică, instalatorul, 10 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3585. Din nou, Michael... și Paul McCartney, Popescu, și banii, 10 august 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3586. Fără capital de încredere nu răzbim, 10 august 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3587. Tatiana, ultima tăcere, 9 august 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3588. Decorativ, dar și funcțional, 8 august 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3589. Crime, 8 august 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3590. Farmecul Elenei, 8 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3591. Turnătoria "în sus", 8 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3592. Cum devine rentabilă o conferință de presă în străinătate, 8 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3593. Profesionalism versus impostură, 8 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3594. Păduchii lui Napoleon, 7 august 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3595. Galaxia datoriilor, 7 august 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3596. Povești de iubire târzie, 7 august 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3597. Statul e în criză, nu eu, 7 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3598. De ce urâm morcovii, 6 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3599. Plecarea din Irak, 6 august 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3600. Manele economice în simfonia europeană, 6 august 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3601. Mai puțină hoție, mai multă prostie, 6 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3602. Rețeta de suflet, 6 august 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3603. Amintirile amiralului, 5 august 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3604. Când competitivitatea nu este suficientă, 5 august 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3605. Republica Spiru Haret, 5 august 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3606. Faceți ceva, dați-le-n cap cu ceva!, 5 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3607. Douăzeci la sută, 5 august 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3608. Cea mai importantă declarație politică postdecembristă!, 4 august 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3609. Blegeală maximă, 4 august 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3610. Criza ca alibi, 4 august 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3611. Misterul feminin, 4 august 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3612. "Ungur împuțit, cară-te în țara ta!", 4 august 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3613. Revoluție în farfuriile americanilor, 4 august 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3614. Politică de cadre pe banii lui Vântu, 3 august 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3615. Oglinda ciobită, 3 august 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3616. Coboară, nenorocitule, că ai distrus mașina!, 3 august 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3617. Zeus Pehlivanul nu-i Achile Peleianul, 2 august 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3618. Balet în întuneric, 2 august 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3619. Bloguri militare, 1 august 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3620. Guvernul Boc și pârțul fondator, 1 august 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3621. Trenurile de altădată, 1 august 2009, Jurnalul Național
  3622. Cum arată un Bețiv Categoria I-a, 1 august 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3623. 5 motive să vezi Bruno, 1 august 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3624. Influențe populare, 1 august 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3625. Visul lui Traian Băsescu s-a transformat în coșmar, 31 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3626. Costobocii și emilbocii, 31 iulie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3627. Împrieteniri în spital, 31 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3628. Despre talentul de a admira, 31 iulie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3629. Nu mor caii când vor câinii, 31 iulie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3630. De lux, 2 august 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3631. Călcâiul războinicului, 30 iulie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3632. 20 de ani prea costisitori, 30 iulie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3633. Înțelegerea, 30 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3634. PSD-ul sub zodia FSN-istului Hrebenciuc, 30 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3635. Rețeta de suflet, 30 iulie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3636. Schimbarea modelului, 29 iulie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3637. Land of choice!, 29 iulie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3638. Merci, Madame, 29 iulie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3639. Priorități de pagina a doua, 29 iulie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3640. Mămica, 29 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3641. Cum vrea Traian Băsescu să-i ia lui Mircea Geoană electoratul, 29 iulie 2009, Jurnalul Național
  3642. Un triunghi eșuat, 28 iulie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3643. Continuarea Monitorizării (II), 28 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3644. Dincolo de gard, 28 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3645. Putem supraviețui fără Băsescu?, 28 iulie 2009, Jurnalul Național
  3646. Am pupat-o în fund degeaba!, 28 iulie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3647. Coaliția de stabor, 28 iulie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3648. Foamea de aer, 28 iulie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3649. Măscăricii lui Voronin și Maybach-ul lui fi-su, 27 iulie 2009, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  3650. M-au prins în flagrant delict: sunt profesor, 27 iulie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3651. Cu laptopul la toaletă, 27 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3652. Un eșec național: Continuarea Monitorizării (I), 27 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3653. Criza ca șansă, 27 iulie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3654. Cinema – realități, 25 iulie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3655. Visul mineralogului Ștefan Marincea, 25 iulie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3656. România, țara cea mai ocupată din lume, 25 iulie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3657. Cine o păcălește pe Lenuța?, 25 iulie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3658. Nici unul, 25 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3659. Ucigă-l Toaca sunase la 112, 25 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3660. Pușca și cureaua lată, 26 iulie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3661. Șosetele României corupte, 24 iulie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3662. Țața de Parlament, 24 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3663. Învățământul, la distanță!, 24 iulie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3664. Cum a cheltuit Elena Udrea bani publici, 24 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3665. Să te întorci din când în când la... tine, 24 iulie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3666. Prefer politicianul care mă înjură celui care îmi zâmbește perfid, 26 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3667. Estem! Mulzumim!", 26 iulie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3668. Voiajul fără țintă al României, 23 iulie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3669. Hazardul moral într-o singură lecție, 23 iulie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3670. Neverosimilul dom' președinte, 23 iulie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3671. Aegidius Pizmașu, 23 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3672. Cum a executat-o Traian Băsescu pe Monica Ridzi (II), 23 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3673. Camera de zi, loc de repaus, 25 iulie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3674. Eu chiar L-am văzut pe Dumnezeu, 22 iulie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3675. Epoca imposturii, 22 iulie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3676. Bănci "zombie"?, 22 iulie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3677. O stare de nervozitate, 22 iulie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3678. Precum pe pământ, așa și în cer, 22 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3679. Cum a executat-o Traian Băsescu pe Monica Ridzi (I), 22 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3680. Salariile și pensiile din 2008 nu pot fi păstrate, 21 iulie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3681. Alegeri în țara nimănui, 21 iulie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3682. Preludiul marilor huiduieli, 21 iulie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3683. Conjurația binelui, 21 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3684. Cum îi face PSD campanie lui Traian Băsescu, 21 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3685. Glaucomul, la atac, 21 iulie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3686. Așteptând curcubeul..., 20 iulie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3687. Rolul civilizator al derbedeilor maghiari, 20 iulie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3688. Vedeta de la pagina 5, 20 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3689. Președintelui i-a ieșit atât de bine, de parcă el ar fi regizat totul, 20 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3690. Elena Udrea cumpără indulgențe la pachet, 19 iulie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3691. Supraviețuirea presei militare, 18 iulie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3692. De la Bruxelles la Borșa, 18 iulie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3693. Omletă pentru Boc, 18 iulie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3694. Da, Vivaldi a fost înger!, 18 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3695. Urmărit general pentru că fusese citat de Stalin, 18 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3696. Efect marin, 18 iulie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3697. Oana Pellea din noi, 17 iulie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3698. Copil crescut fără gașcă, 17 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3699. M-am săturat de Băsescu!, 17 iulie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3700. Cum se va răzbuna președintele pe Călin Popescu Tăriceanu, 17 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3701. Șpaga, 17 iulie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3702. Geniul răului, 16 iulie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3703. Mămăliguță cu brânză și smântână, 16 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3704. De ce a fost sacrificat pionul Ridzi înainte de termen, 16 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3705. Aurul – ultimul bastion împotriva inflației, 16 iulie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3706. O vară eviană, 16 iulie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3707. Victoria celor care n-au pus botu’, 14 iulie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3708. Scuzele nu sunt suficiente, 15 iulie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3709. Soluția Turciei pentru pensia militarilor, 15 iulie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3710. Comisia greșește în cazul CEC Bank, 15 iulie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3711. Despre minore și majore, 15 iulie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3712. Creatori de afaceri, 15 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3713. Parlamentul și-a îmbunătățit imaginea, 15 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3714. Obediența și competența, 14 iulie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3715. Cât ne costă de fapt lipsa autostrăzilor?, 14 iulie 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  3716. Votul, ca amorul pe bani, 14 iulie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3717. A înnebunit un lift, 14 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3718. Un nou acar Păun – Monica Ridzi?, 14 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3719. Ieșirea din criză începe cu întoarcerea în 2005, 14 iulie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3720. Vocea din burtă, 14 iulie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3721. De ce privesc băncile cu un ochi înainte și cu celălalt înapoi, 13 iulie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3722. De ce l-am susține pe domnul Barroso?, 13 iulie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3723. Pentru un campionat național al hoților, 13 iulie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3724. Sfârșitul balului, 13 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3725. Comisia Ridzi a îngropat adevărul!, 13 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3726. Priveghi cu cântec – de la Ștefania Salam la Michael Jackson, 11 iulie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3727. Armata – fără chip și voce, 11 iulie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3728. Ridzi, la Târgșor? , 11 iulie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3729. Turcu la popă, Boc pe șantier, 11 iulie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3730. Frustrările urmașilor, 11 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3731. Un colectiv de nefumători exemplar, 11 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3732. Cuvânt de ordine: organizarea casei , 11 iulie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3733. Înghesuiala planetară, 10 iulie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3734. Femeia imposibilă, 10 iulie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3735. Prezidențialele lui Care pe Care (II), 10 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3736. Victimele care nu știu că-s victime, 10 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3737. Iritarea lui Crin Antonescu, 10 iulie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3738. Revoluția Română după 20 de ani, 9 iulie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3739. Dobânda cu care se dobândesc voturi, 9 iulie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3740. Cum vă place România?, 9 iulie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3741. Necolaiciuc, încă unul și mă duc!, 9 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3742. Prezidențialele lui Care pe Care (I), 9 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3743. Rețeta de suflet, 9 iulie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3744. Autostrăzile, pentru Băsescu, nu au nici un sens, 8 iulie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3745. Referat despre tâmpiți și tâmpenie, 8 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3746. De ce tace Traian Băsescu?, 8 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3747. Codul eticii și echitației capitaliste, 8 iulie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3748. România, în clubul select al criptării secretelor NATO, 8 iulie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3749. Avem nevoie de pistoane (II), 8 iulie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3750. Sfârșit de domnie la Cotroceni, 7 iulie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3751. Cine trage cortina la toamnă?, 7 iulie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3752. Ce nu știe reputatul Stiglitz!, 7 iulie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3753. Băsescu, singur cuc!, 7 iulie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3754. Vasilica trasă în ciocolată, 7 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3755. Un soldat credincios al partidului, 7 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3756. De ce să le ținem isonul celor care ne prezic defectarea plăților?, 6 iulie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3757. De ce trebuie să demisioneze Monica Iacob Ridzi, 6 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3758. Ce n-a fost dat să se întâmple, 6 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3759. Se răstoarnă ordinea firii: Gigi Becali, întâi se spânzură și după aceea merge în munți, 6 iulie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3760. Chef, 5 iulie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3761. Mekong, 5 iulie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3762. Cine mișcă în front, 4 iulie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3763. Repetițiile, 4 iulie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3764. Uite Ridzi, nu e Ridzi!, 4 iulie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3765. Să le spargem geamurile!, 4 iulie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3766. O vacă a călărit altă vacă, 4 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3767. Avocații își pun pelerine de Dracula, 4 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3768. Soluții pentru vremuri fierbinți, 4 iulie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3769. Jackson Michael, 3 iulie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3770. Cetățeanul Turmentat, la prezidențialele din toamnă, 3 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3771. Pateul cel mai ușor de întins pe orice, 3 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3772. Amestecate, 3 iulie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3773. Aventura extremă, 3 iulie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3774. Sănătatea e în colaps, evitați doctorii!, 2 iulie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3775. Extremiștii beneficiului personal, 2 iulie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3776. Ruptură prezidențială între Ridzi și Eba, 2 iulie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3777. Salvamarul consacrat, 2 iulie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3778. O explicație, 2 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3779. Dedesubturile Scandalului Ridzi, 2 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3780. Cota unică de incompetență, 2 iulie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3781. Rețeta de suflet, 2 iulie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3782. Gică Popescu, pacienții mirării eterne și docenții rânzei bugetare, 1 iulie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3783. Avem nevoie de pistoane (I), 1 iulie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3784. Agentul de perspectivă Floricel Achim, 1 iulie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3785. Oameni secerați de grâu, 1 iulie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3786. La coadă cu Traian Băsescu, la supermarket, 1 iulie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3787. Ea eminentă, el liniștit, 1 iulie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3788. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face, 1 iulie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3789. Intelectualul în politică, 30 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3790. În bătătura Elenei Udrea, 30 iunie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3791. Supra-competenții, 30 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3792. Elena Udrea dezvăluie mecanismul politicianului Traian Băsescu, 30 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3793. Continuitate în jumulirea populației, 30 iunie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3794. Stomacul obezului, 30 iunie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3795. În așteptarea bunului faliment, 29 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3796. Vremea romantismului bancar a apus, 29 iunie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3797. Tinichigiul Licheleanu la intersecția bd. Caragiale cu fund. Băsescu, 29 iunie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3798. Școala de jurnalism, 29 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3799. Un linșaj mediatic: Monica Ridzi, 29 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3800. Amărăciune, 28 iunie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3801. Când o muri Michael, 28 iunie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3802. Numai gâsca nu suferă deloc, 27 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3803. Visul din vis, 27 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3804. Cui folosește ministerul mamut condus de Ridzi?, 27 iunie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3805. Ce nu pricepe Ridzi, 27 iunie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3806. Conflictele de la Dinamo au intrat în conservare, 27 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3807. Părintele... forțelor speciale, 27 iunie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3808. Șansele lui Crin Antonescu, 26 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3809. Născut capitalist, 26 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3810. O coaliție vraiște, 26 iunie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3811. Răstimpul răbdării, 26 iunie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3812. Sănătate și virtute, 26 iunie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3813. Pentru că ne place lemnul! , 27 iunie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3814. CDS-urile nu mai permit reducerea dobânzii-cheie, 25 iunie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3815. Poveri și furturi pe banii românilor, 25 iunie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3816. Amenințarea iraniană, 25 iunie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3817. Prunea și Ridzi, țepele din Victoriei și uscăturile din fotbal, 25 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3818. Două regimuri criminale, 25 iunie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3819. Pentru ce ne-am dat anii?, 25 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3820. De ce merge Coaliția mai departe, 25 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3821. EBa aduce mahalaua la PPE, 24 iunie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3822. Abrogarea păcatelor, 24 iunie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3823. Percepția asupra gâștelor, 23 iunie 2009, Jurnalul Național
  3824. Talent la motivații, 24 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3825. Cum îi fac adversarii campanie pe gratis lui Traian Băsescu, 24 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3826. Este necesară reglementarea derivatelor financiare, 24 iunie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3827. Eminescu a murit la timp!, 24 iunie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3828. Cine va fi mascul dominant în jungla de la Dinamo?, 23 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3829. Ecouri la alegerile europene, 23 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3830. În ce țară trăim, fraților?!, 23 iunie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3831. Rețeta de suflet, 25 iunie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3832. Mult zgomot PSD-ist pentru nimic, 23 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3833. Viața într-un cerc, 23 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3834. Atenție, cad țigani români!, 23 iunie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3835. Mai mult decât o strângere de mână, 22 iunie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3836. Școala românească scoate tâmpiți, 22 iunie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3837. Interviu cu un secol, 22 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3838. Un scandal fără nici o justificare, 22 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3839. Mama lui Balzac, 21 iunie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3840. Indescifrabil?, 21 iunie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3841. Virusul și vaccinul, 23 iunie 2009, Jurnalul Național
  3842. Vodevilul militar, 20 iunie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3843. Ridzi, urmează Udrea!, 20 iunie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3844. Viața pe puncte, 20 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3845. Caterinca lui Paleologu, 20 iunie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3846. Doamnele din compartiment povestesc cum au născut prima oară, 20 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3847. O caut pe Miruna. Ajutați-mă!, 20 iunie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3848. Lumini în noapte, 20 iunie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3849. Fâșii de gândire îngustă, 19 iunie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3850. Finanțarea corupției păgubește fotbal, 19 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3851. Recesiunea umană, 19 iunie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3852. Un noroc inutil: satul Moromeților, 19 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3853. Parfum de redacție, 19 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3854. Acasă la Moromete, 19 iunie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3855. Șah la guvernator, 18 iunie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3856. Ieșirea din ipocrizie a lui Traian Băsescu, 18 iunie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3857. România între nedemocrație și criză, 18 iunie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3858. Și miniștrii PSD sunt ai lui Traian Băsescu, 18 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3859. Amoruri convenabile, 18 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3860. Guvernarea second-hand, 18 iunie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3861. Dinamo și Steaua, rivale aprige în Trofeul pierzaniei, 17 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3862. America nu cere șpagă, 17 iunie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3863. Criza și alegerile europene. Un paradox?, 17 iunie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3864. Vis de copil, 17 iunie 2009, Ștefan Mitroi, Jurnalul Național
  3865. Dictatura trăncănelii, 17 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3866. Un caz de grădinărit, 17 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3867. Gândirea de tinichea, 17 iunie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3868. De ce n-are ursul coadă?, 16 iunie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3869. Mândria de a fi corect!, 16 iunie 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  3870. Fotbalul electoral, 16 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3871. Tendințe îngrijorătoare în Uniunea Europeană, 16 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3872. Agenția imobiliară, 16 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3873. Doliu național cu lăutari, 16 iunie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3874. De ce am votat-o pe Elena Băsescu (II), 16 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3875. Triumful ospătarilor asupra intelectualilor, 15 iunie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3876. Arome orientale, 18 iunie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3877. Cum să te speli în urechi, 16 iunie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3878. Balaj a pus bomboana pe coliva răposatului, 15 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3879. Încotro mergem, cum mergem, 15 iunie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3880. Dacă președintele va avea răbdare cu poporul român!, 15 iunie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3881. Țelul în viață, 15 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3882. De ce am votat-o pe Elena Băsescu (I), 15 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3883. Elogiul echidnei, 14 iunie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3884. Rățoiul marinar, 14 iunie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3885. Cartușiera Vuitton și EBA, 13 iunie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3886. O delațiune de o mie de pagini, 13 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3887. Cum o să crape Parlamentul European, 13 iunie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3888. Cel mai bun lucrător cu acul, 13 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3889. Drama comandantului forțelor armate, 13 iunie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3890. Blaturile nu scuză eșecurile pe cont propriu, 13 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3891. Katalin Varga - să nu te uiți, 13 iunie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3892. Aranjamente la exterior, 13 iunie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3893. De pus pe gând, 12 iunie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3894. Unirea Urziceni, campioana unei atitudini, 12 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3895. Poala bunicii, 12 iunie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3896. Omul care nu putea să mintă, 12 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3897. Lovitura lui Mircea Geoană, 12 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3898. Puterea este o marfă, 11 iunie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3899. Când a tăcut, Mititelu n-a spus prostii, 11 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3900. România, statul-pește, 11 iunie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3901. Despre votul dublu ca afacere, 11 iunie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3902. CSAT: continuăm, deci plecăm, 11 iunie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3903. Tu ce făceai, omule, la 47 de ani?, 11 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3904. Compromiterea politicii, 11 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3905. Rețeta de suflet, 11 iunie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3906. Noua guvernare în Europa, 10 iunie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3907. Final continuu în Liga lui Mitică, 10 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3908. Electoratul e de vină!, 10 iunie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3909. O lecție de socialism știiințific, 10 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3910. Prostia de nevindecat a poporului român, 10 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3911. De ce a plâns președintele Băsescu în Irak, 10 iunie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3912. Stimularea construcțiilor, 10 iunie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3913. Jaful de la Fondul Proprietatea, 9 iunie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3914. Au fost alegeri europene, 9 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3915. Telenovela care aduce voturi, 9 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3916. Anii revoluției Culturale, 9 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3917. Alegeri fără alegători, 9 iunie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3918. Saltul victoriei pentru Răzvan Lucescu, 9 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3919. Să dau cu cuțitul în piatră, 9 iunie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  3920. Calendar 9 iunie (Vineri), 9 iunie 2009, Jurnalul Național
  3921. Calendar 8 iunie (Joi), 8 iunie 2009, Jurnalul Național
  3922. O prostie: votul recunoștinței față de Uniunea Europeană, 8 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3923. Imposibil răspuns, în 2009, la o scrisoare a lui Vieru din 1972, 8 iunie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3924. Sondajele de opinie evlavioase, 8 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3925. Fiecare e liber să aleagă, 8 iunie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3926. Vistier și mângâietor, 7 iunie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3927. Farfurii zburătoare?, 7 iunie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3928. Parlamentul, băgat în lupta cu magistrații, 6 iunie 2009, Aniela Nine, Jurnalul Național
  3929. Parole pentru rezerviști, 6 iunie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3930. Udrea și Arhimede, 6 iunie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3931. Trenurile care pleacă la noroc, 6 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3932. Separația la jeg, 6 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3933. Sona-sono-bing-bang-bu, 6 iunie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3934. Porumboiu de mai multe ori, 6 iunie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3935. Idei multifuncționale, 6 iunie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3936. Firimituri electorale, 5 iunie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3937. Sărmăluțe de la mămicuța, 5 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3938. Un partid schizofrenic, 5 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3939. Schimbare de conduită în trafic - Posibilități, 5 iunie 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  3940. Cine are voie sa vorbească despre România?!, 4 iunie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3941. Răzvan Lucescu beneficiază de prezumția reușitei, 4 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3942. Logica lucrurilor, 4 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3943. Parlamentul European? Non, merci!, 4 iunie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3944. Piatra de încercare – rezultatul scrutinului, 4 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3945. Antreprenori cu mânecuțe, 4 iunie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3946. România în care trăim, 4 iunie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3947. Iluștri anonimi ai marilor speranțe, 4 iunie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3948. Bucătării tradiționale, 4 iunie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3949. Un trădător în Parlamentul European (II), 3 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3950. Dan și Răzvan au grațiat fotbalul, 3 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3951. V, L, U sau W?, 3 iunie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3952. Iresponsabilitate la CSM: atacarea SRI, 3 iunie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3953. Spitalul vechi, 3 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3954. Europa show, 3 iunie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3955. PD-L își asumă riscul divorțului, 3 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3956. Un trădător în Parlamentul European (I), 2 iunie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3957. O întâmplare deloc întâmplătoare!, 2 iunie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  3958. Președintele Băsescu miroase a mici, 2 iunie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  3959. Război între două Românii, 2 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3960. Campania anti-PSD dusă de PD-L, 2 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3961. Cam al dracu' băiatu' lu' tata, 2 iunie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3962. Săptămâna premierelor la scară planetară, 2 iunie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  3963. Proiectul "Prima casă" și reglementările BNR, 1 iunie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  3964. Criza presei americane?, 1 iunie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  3965. Logică de stomac de hienă, 1 iunie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  3966. Discernământul de supraviețuire, 1 iunie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3967. Ce-și propune Elena Băsescu, 1 iunie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3968. Cei mai egali dintre talibani, 31 mai 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  3969. Ca un animal, 31 mai 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  3970. Suntem..., 31 mai 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  3971. Despre România, de bine, 30 mai 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  3972. Iluzia lui Stelian Tănase, 30 mai 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  3973. Oaia - animal politic sau de companie, 30 mai 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  3974. EBA: Iarbă, da! Nabucco, ba!, 30 mai 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  3975. Oameni care vorbesc singuri, 30 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3976. Venirea președintelui, în direct!, 30 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3977. Viața ca un loc de joacă, 30 mai 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  3978. Mașinăria de partid, 29 mai 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  3979. Lumea văzută de un stângaci, 29 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3980. Eroarea care l-a trădat pe Băsescu, 29 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3981. Comisia care fraudează clasamentul, 29 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3982. Campanie porno și guvernare onanistă, 29 mai 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  3983. Cum să vorbești ca să fii ascultat, 28 mai 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  3984. Amuzantul domn Năstase, 28 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3985. S-au descurcat cum au putut, 28 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3986. Titanic vals, 28 mai 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  3987. Fărădelege pe spinarea patriei, 28 mai 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  3988. Fac ce vor, dar știu ce fac?, 28 mai 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  3989. Mi(ni)sterul manipulării, 28 mai 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  3990. Rețeta de suflet, 28 mai 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  3991. Cei douăzeci de ani de părăginire, 27 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  3992. Talent la învățat , 27 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  3993. Tichia de mărgăritar, 27 mai 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  3994. Schimbare de conduită rutieră - Episodul 1 - Idei, 27 mai 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  3995. România, gubernie austriacă, 27 mai 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  3996. Vai Steaua lui Gigi Becali, 27 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  3997. Capital și profit în sistemul bancar, 27 mai 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  3998. Ce și de ce să votăm la 7 iunie?, 26 mai 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  3999. Bunicul lui Tucă face o profeție despre prezidențiale, 26 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4000. Vaca și școala, 26 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4001. Stârpirea politică a gândacilor de Colorado, 26 mai 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4002. Reluarea creditării - mai bine nu!, 26 mai 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4003. Fotbal glumeț, deznodământ reportat, 26 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4004. Brigăzile artistice de agitație de la DNA, 25 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4005. Inutila gâlceavă, 25 mai 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4006. Mercenarul oricărei cauze oricât de abjecte, 25 mai 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4007. Câți ani mai vrei să mai trăiești?, 25 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4008. Costurile montajului literar-artistic de la PSD, 25 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4009. Pornografie nucleară, 24 mai 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4010. Piele, crin și gât, 24 mai 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4011. Război pe buză, 26 mai 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4012. I s-a furat coșciugul, 23 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4013. Norocul, ruda discretă a șansei, 23 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4014. Viața pe webcam, 23 mai 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4015. Cu EBA la Bunicuța, 23 mai 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4016. Cum e pe covorul roșu la Cannes, 23 mai 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4017. Răcoare pentru vremuri fierbinți, 23 mai 2009, Ramona Vintila, Jurnalul Național
  4018. Răpirea din serai, 22 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4019. O aberație: invocarea urgenței, 22 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4020. A dat Băsescu ordin!, 22 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4021. Șerpăria lui Vanghelie, 22 mai 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4022. România, o țară agrară fără agricultură, 22 mai 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4023. Mihaela Rădulescu: "Plec supărată, dezamăgită, îndurerată…", 21 mai 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  4024. Teoria așteptărilor iraționale, 21 mai 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4025. Jucătorul-președinte, 21 mai 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  4026. Să dezamăgiți bine!, 21 mai 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4027. Între normal și legal, 21 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4028. Codurile vor trece fără ca parlamentarii să le fi citit, 21 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4029. Bucureștiul în bucate, 21 mai 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4030. Steaua, o destinație greu de acceptat, 20 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4031. Alex Rotaru – the outlier, 20 mai 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  4032. Ziua Eroilor, 20 mai 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4033. Mersul Recesiunii, 20 mai 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4034. Voturile militarilor voluntari, 20 mai 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4035. Bărbatul luzăr, 20 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4036. Garantat 10%, 20 mai 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4037. Ziua Electorală a candidatului Traian Băsescu, 20 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4038. Depresia "Antichrist", 19 mai 2009, Eugenia Voda, Jurnalul Național
  4039. Bocetul mioritic al Eurovisionului, 19 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4040. Tăriceanu, Tăriceanu... Unde am mai auzit noi numele ăsta?!, 19 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4041. Sclavi pe plantația Băsescu, 19 mai 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4042. Să votăm cu mintea! , 19 mai 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4043. OMV și-a dat arama pe față!, 19 mai 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4044. Cupele, la concurență cu DNA, 19 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4045. Prostata sub bisturiu, 19 mai 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4046. Steaua suferă de sindromul Becali, 18 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4047. Reforma prezervativului antiterorist, 18 mai 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4048. Autoportretul neterminat, 18 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4049. Să râdem împreună cu ANI, 18 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4050. A fost FMI-ul mult prea optimist?, 18 mai 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4051. Secrete depășite, 17 mai 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4052. România sexoasă și anorexică, 17 mai 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4053. Culmea crizei: pizza cu o măslină, 16 mai 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4054. Meciul din beci, 16 mai 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4055. Marii duplicitari, 16 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4056. Se vine cu tacâmul de acasă, 16 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4057. Borcea și Iancu l-au reciclat pe Tudor, 16 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4058. În armonie cu exteriorul, 16 mai 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4059. Ziua Internațională a Familiei: o provocare europeană, 15 mai 2009, Rodi Kratsa, Jurnalul Național
  4060. Comisia Ponta și avortul penal, 15 mai 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4061. Câte Românii are România?, 15 mai 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  4062. Morcovul și bățul, 15 mai 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4063. Povești de dragoste la persoana-ntâi, 15 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4064. Mircea Geoană joacă pe sârmă, 15 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4065. Virusații ne omoară!, 15 mai 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  4066. Au jucat pe extreme la centenar, 14 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4067. Dobânda se duce politicii de suflet, 14 mai 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4068. Scrisoare de la Post-Restant, 14 mai 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  4069. Viața fără dreptate, 14 mai 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4070. Șapte dintr-o lovitură, 14 mai 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4071. Povestitorul, 14 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4072. Tradiția Coalițiilor de scandal, 14 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4073. Rețeta de suflet, 14 mai 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4074. Condiția secretarului de stat, 13 mai 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4075. Bănci mari și riscuri sistemice, 13 mai 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4076. Politica de cârpeală cu Armata și Internele, 13 mai 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4077. Alex Rotaru - the outlier, 13 mai 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  4078. Justiția, ultima soluție, 13 mai 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4079. Sărăcia ne face urâți, 13 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4080. Ar fi de acord baronii locali să piardă posturile deja dobândite?, 13 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4081. Președinte azi, mâine și-n vecii vecilor, amin!, 12 mai 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4082. Două sute șaptezeci de articole despre cafea, 12 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4083. Președintele e din nou un mărunt chibiț electoral, 12 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4084. Gorbaciovii fotbalului devin amenințători, 12 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4085. Autocritica domnului Băsescu, 12 mai 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4086. Economia de fițe abia așteaptă banii de la FMI, 12 mai 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4087. 20 de ani, cu EBA și Marean, 12 mai 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4088. Hepatita A, 12 mai 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4089. Ministerele fotbalului s-au făcut de râs, 11 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4090. Slalom printre inflație, șomaj și credite în scădere, 11 mai 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4091. Mamă, vacii noastre nu-i e bine, 11 mai 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4092. Nu e momentul, 11 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4093. Caragiale, despre Ordonanța 37/2009, 11 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4094. Movers and shakers, 10 mai 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4095. Maratonistul, 10 mai 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4096. Circuitul brățărilor dacice în natură, 9 mai 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4097. Călătorii de bun-simț, 9 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4098. O groapă de milioane, 9 mai 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4099. L-au crezut un escroc care se dădea drept președintele României, 9 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4100. Campania de intimidare, 9 mai 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4101. Pandemii cinematografice, 9 mai 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4102. Scrisoare către șoferul care va muri mâine, 9 mai 2009, Virgil Vochină, Jurnalul Național
  4103. Dedicat lunii florilor, 9 mai 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4104. Istoria la purtător, 8 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4105. Pe tălpile României, 8 mai 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4106. O lege pentru victoria PD-L în alegeri, 8 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4107. Campionatul național de șefi de scară de bloc, 8 mai 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  4108. EBA și politica europeană, 8 mai 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4109. Becali și Borcea, doi într-o minte, 8 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4110. Jucătorul cu două fețe, 7 mai 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4111. Mânarii agață zurgălăi de coada caprei râioase, 7 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4112. Dobânda-cheie nu deschide nimic, 7 mai 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4113. Mahalaua urii, 7 mai 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  4114. Ce-ar fi însemnat adevărata sinceritate, 7 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4115. Scrieți băieți, nu mai scrieți!, 7 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4116. Favoritul tinde spre zero, 7 mai 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4117. Primele 100 de zile: Noul angajament american în secolul al XXI-lea, 7 mai 2009, Jurnalul Național
  4118. Delicii de mai, 7 mai 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4119. De la protecționism la... conflicte armate, 6 mai 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4120. Cum rezolvi o criză mare printre atâtea crize mici?, 6 mai 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4121. O națiune de pomanagii, 6 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4122. Haiducul de oraș, 6 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4123. Cei care le știu pe toate, 6 mai 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4124. Pirueta turcă, 5 mai 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4125. UE: demagogie la pătrat!, 5 mai 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4126. Ambiții de Napoleon de Dâmbovița, 5 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4127. Fan-club Maria Băsescu, 5 mai 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4128. Noua distracție mondială, 5 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4129. Tamaș, cartoful fierbinte de la FRF, 5 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4130. Consiliul Europei la 60 de ani, 5 mai 2009, Terry Davis, Jurnalul Național
  4131. Cu Crucea în tramvai, 5 mai 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4132. Criza, statul și piața, 4 mai 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4133. Vaccin israelian pentru gripa porcină din arbitrajul autohton, 4 mai 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4134. Țara lui Dănilă Prepeleac, 4 mai 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4135. Elitist!!, 4 mai 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4136. Președintele jucător nu poate fi arbitru, 4 mai 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4137. Opinia publică, 30 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4138. Apărarea națională? Se amână!, 30 aprilie 2009, Jurnalul Național
  4139. Ce ne-a învățat cutremurul?, 30 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4140. Noapte bună. Bună dimineața, 30 aprilie 2009, Dragos Moldovan, Jurnalul Național
  4141. Ordonanța "Trăiască PCR”, 30 aprilie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4142. Dobândă și câștiguri electorale, 30 aprilie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4143. Afganistan, examenul NATO, 29 aprilie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4144. Marea Recesiune, 29 aprilie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4145. Ne-am săturat de cutremurarea proștilor, 29 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4146. La braț cu criza, de mână cutremurul, 29 aprilie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4147. Sentimentul de cușcă, 29 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4148. Chișinăul vorbește despre un scenariu ca în decembrie 1989, 29 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4149. Pseudo-științifice: sunt evreii mai deștepți… ori nu?, 28 aprilie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  4150. Arhanghelul Luminii: Le-am dat-o! Gratis!, 28 aprilie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4151. Datul la gioale se practică și la case mari!, 28 aprilie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4152. Parteneriat pentru confruntare, 28 aprilie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4153. "Guvernul acesta este de rahat", 28 aprilie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4154. Sporuri pentru timpul pe care ni-l irosește statul, 28 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4155. De ce nu trebuie să credem Puterea, 28 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4156. Logic, adică absurd, 27 aprilie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4157. Cartea unui transfug de elită, 27 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4158. Candidatura lui Radu Duda, 27 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4159. Criza nu-i iartă pe săraci, 27 aprilie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4160. Cașcavalul din arbitraj a devenit ofertă netentantă, 27 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4161. Termite portocalii și roșii, 27 aprilie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4162. Blajinii, 26 aprilie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4163. Biologie, 26 aprilie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4164. Parașuta de aur pentru Băsescu, 25 aprilie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4165. Milițieni și polițiști, 25 aprilie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4166. Atârnați, Afumați, Gâdilați..., 25 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4167. Primăvară cu iradiații, 25 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4168. Câte armate avem azi?, 25 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4169. Amelie a devenit Chanel, 25 aprilie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4170. Personal mă lupt cu criza, 25 aprilie 2009, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  4171. Criza, la modă, 25 aprilie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  4172. Dezastrul nu este călăul perspectivei, 25 aprilie 2009, Jurnalul Național
  4173. Să ne bucurăm de vremea frumoasă de afară!, 25 aprilie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4174. Scenariu pentru Georgia, 24 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4175. Paradoxul lui Băsescu:referendumuri da, dezbateri ba!, 24 aprilie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4176. Împărat și chestor, 24 aprilie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4177. Potrivirea, 24 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4178. Ce model de președinte cultivăm?!, 24 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4179. Criza postcriză, 23 aprilie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4180. Coaliția "În nici un caz, Băsescu!", 23 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4181. Un alt mod de a defini o generație, 23 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4182. Despre succes, cu capu’n jos, 23 aprilie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  4183. Serviciile (se) schimbă?, 23 aprilie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4184. Nesăbuință, 23 aprilie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4185. Plutașii de pe Bistrița și-au făcut datoria, 23 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4186. Paștele oamenilor cu mandate, 22 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4187. Vanghelie a halit Poliția Capitalei, 22 aprilie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4188. Polonia și FMI, 22 aprilie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4189. Fără pâine, fără circ, 22 aprilie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4190. Orașul fără colțuri, 22 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4191. Credibilitatea presei noastre a mai murit puțin, 22 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4192. România în foc încrucișat, 21 aprilie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4193. Experiment nou al FMI în România, 21 aprilie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4194. Florile-au murit în florărie, 21 aprilie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4195. Memorialul victimelor capitalismului, 21 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4196. Mircea Geoană i-a adus lui Traian Băsescu voturile moldovenilor, 21 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4197. Necunoscuta Basarabie, 17 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4198. Plajele tip Dalli și revanșa Elenei Udrea, 17 aprilie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4199. Numele uitărilor, 17 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4200. Murire și fericire, 17 aprilie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4201. Moldovenii au fost plătiți ca la bordel, 17 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4202. Figuranți nevinovați într-un spectacol mincinos , 17 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4203. Creștini liberi, 16 aprilie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4204. Nu fura! Guvernul deține monopolul!, 16 aprilie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4205. Toboganul cu procente, 16 aprilie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4206. Unul din mulțime, 16 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4207. Lovitura electorală măiastră a lui Traian Băsescu, 16 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4208. Lumină sau umbră, 16 aprilie 2009, Mihaela Rădulescu, Jurnalul Național
  4209. Rețeta de suflet, 16 aprilie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4210. Arestările salvează de criză bugetul României, 15 aprilie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4211. Băncile în viitor, 15 aprilie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4212. DNA, între șansa reabilitării și cea a repetenției, 15 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4213. Guvernarea - primele 100 de zile, 15 aprilie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4214. Două zile pierdute, 15 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4215. Traian Băsescu se visează Licuriciul cel Mare, 15 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4216. Planeta Moldova, 14 aprilie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4217. Cum ne-a făcut KGB-ul muci!, 14 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4218. Diferența, 14 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4219. Premierului Emil Boc, o poșetă în cap, 14 aprilie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4220. Fotbal negustoresc, 14 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4221. România – model de internaționalism capitalist, 14 aprilie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4222. Păcăleala ochelarilor, 14 aprilie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4223. Criza: ce se vinde bine și ușor în USA ’09? Aproape nimic. , 13 aprilie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  4224. Banca: un centru de putere, 13 aprilie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4225. Inculparea limbii române, 13 aprilie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4226. Biblioteca pentru toți, 13 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4227. Cum am polemizat cu Năstase, 13 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4228. Muzica hapurilor, 12 aprilie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4229. O floare, 12 aprilie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4230. Armata de peste Prut, 11 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4231. Minune pe muzică de Bach, 11 aprilie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4232. Cota lui Băsescu, 11 aprilie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4233. Drumul drept în viață, 11 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4234. Scandal ratat, 11 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4235. Încă o săptămănă pentru pregătirea Paștelui, 11 aprilie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4236. Triumful OTV-ismului politic, 10 aprilie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4237. Frații Costea, 10 aprilie 2009, Jurnalul Național
  4238. "Revoluția" de la Chișinău, 10 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4239. Colecția de spărturi, 10 aprilie 2009, Jurnalul Național
  4240. Opriți lapidarea Justiției!, 10 aprilie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4241. Finalul strâns crește prețul blaturilor, 10 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4242. Cumințenia pământului, 9 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4243. Homo Valachicus, 9 aprilie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4244. Mafia se pregătește de alegeri, 9 aprilie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4245. SUA cred în communism, 9 aprilie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4246. Feminin și masculin în UE, 9 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4247. Drobul de sare al lui Vanghelie, 9 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4248. Post și dezlegare, 9 aprilie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4249. Fotbal incert, 8 aprilie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4250. Un general român în Irak, 8 aprilie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4251. Bilanț G 20, 8 aprilie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4252. Lista listelor lui Băsescu, 8 aprilie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4253. Chitici, 8 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4254. România lui Gigi Becali de la Maglavit, 8 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4255. Singurătatea României europene, 7 aprilie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4256. Un respiro care va costa mult, 7 aprilie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4257. Cât Mircea (Băsescu) e-n Traian?, 7 aprilie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4258. Școala de la Baia Mare (II), 7 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4259. Din nou despre cazul Gigi Becali, 7 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4260. Hipertensivii modești, 7 aprilie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4261. Eliberarea de sub jugul pătrunjelului autohton, 6 aprilie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4262. Școala de la Baia Mare (I), 6 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4263. Ura anti-Băsescu naște monștri, 6 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4264. Cum se mișcă valuta în "cămara" băncii centrale­, 6 aprilie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4265. Editorialiștii-n mină, să ne dea lumină!, 5 aprilie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4266. Premii, 5 aprilie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4267. Portalul BeatFactor.ro , 5 aprilie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  4268. Brâncuși n-are oi, 5 aprilie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4269. Femeile artiștilor, 4 aprilie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4270. Ascensiunea semidocților, 4 aprilie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4271. Puiu și Gigi, 4 aprilie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4272. Vinovații Europei, 4 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4273. Rolul scrisului pentru însurătoare, 4 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4274. Premoniția de la Praga, 4 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4275. Spațiul este transformat radical de lumină, 4 aprilie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4276. Colaps moral, 3 aprilie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4277. A fost întâmplător telefonul dat de consulul Tiberiu Dinu?, 3 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4278. Coeficientul de gudurare, 3 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4279. Criza și fiul risipitor, 3 aprilie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4280. Prețul integrării, 3 aprilie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4281. Lucescu la Națională, 2 aprilie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4282. Una e să te opui crizei, alta e să-i faci față, 2 aprilie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4283. Un lux nepermis, 2 aprilie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4284. Mersul terapeutic, 2 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4285. Cum se supune un serviciu secret, 2 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4286. Rețeta de suflet, 2 aprilie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4287. "Doi ș’un sfert" a rămas fără secrete, 1 aprilie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4288. Acordul de la Viena, 1 aprilie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4289. O poveste cu strigoi: devansarea alegerilor prezidențiale, 1 aprilie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4290. Pragul numit suta de lei, 1 aprilie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4291. Dibacea manevră a PD-L: candidații anti-PSD, 1 aprilie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4292. Teatrul tinereții mele, 1 aprilie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4293. DNA contra MAI, 31 martie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4294. Populația plătește la FMI ravagiile capitalului străin, 31 martie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4295. Cerșetoarea, 31 martie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4296. Noi, cei mici și medii, 31 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4297. De la împrumutul lui Ceaușescu la împrumutul lui Băsescu, 31 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4298. Boala medicilor, 31 martie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4299. Cum vom plăti datoria externă, 30 martie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4300. Domnia fricii la final?, 30 martie 2009, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  4301. Libertatea de unică folosință, 30 martie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4302. Lacrima de căpușă, 30 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4303. Un abuz incalificabil al DNA, 30 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4304. Generația ratată, 30 martie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4305. Lenea lui Leonardo, 29 martie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4306. Tatko Smârf, 29 martie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4307. Focuri bengale, de Doru Țuțuluș, 28 martie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4308. Mi-am reparat Dacia la miliardarul Puiu Popoviciu, 28 martie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4309. Profesiile minții, 28 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4310. Cărți, sifilis, realitate, 28 martie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4311. Lucra la un impozit pe litera a, 28 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4312. Soluții care să te surprindă, 28 martie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4313. Adevăruri neclasificate, 27 martie 2009, Ion Petrescu, Jurnalul Național
  4314. Crin prezidențial, 27 martie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4315. Cu dicționarul în față, 27 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4316. Năravul românesc al dedublării, 27 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4317. Noiembrie, ultimul film, 27 martie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4318. Arbitrajul, între talpa iadului și poala popii, 27 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4319. Generația așteptată și dinastia expiraților, 27 martie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4320. "Tovărășiile rele strică obiceiurile bune", 26 martie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4321. Relația Guvern-BNR are nevoie de transparență, 26 martie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4322. Serviciu contra serviciu, 26 martie 2009, Jurnalul Național
  4323. Dar după capitalism ce vine?, 26 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4324. Interesul baronilor locali, 26 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4325. Năravuri de fantomă lăsată la vatră, 25 martie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4326. Vă place Codul prăjit sau civil?, 25 martie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4327. Drumul minciunii până la adevăr, 25 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4328. Călin Popescu Tăriceanu face greșeala lui Nicolae Ceaușescu, 25 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4329. Scrisoarea întîi către magistrați, 25 martie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4330. Dimensiunea socială a recesiunii, 25 martie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4331. Trecerea în șomaj a oracolului de la Bălcești, 25 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4332. Să-ți faci poză cu mortul…, 24 martie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4333. Complotul care a dus la Congresul extraordinar, 24 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4334. Intelectualul de gașcă, 24 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4335. O sinistră diversiune, 24 martie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4336. Datoria externă: o combinație de datorie străină și datorie internă!, 24 martie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4337. Tudor, caz de targă, 24 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4338. Prima victorie a omului asupra cyborgului politic, 23 martie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4339. Iată omul care vine la Cotroceni , 23 martie 2009, Jurnalul Național
  4340. Un alt perete în inimă, 24 martie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4341. Anul 2009 și cei care îi vor urma, 23 martie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4342. Port ilegal de limbă română, 23 martie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4343. Protocoalele politicii, 23 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4344. Coaliția ad-hoc pentru debarcarea lui Tăriceanu, 23 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4345. În gâldău, 22 martie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4346. Cetatea uitată, 22 martie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4347. Locație nouă: Nazareth live în Hală, 22 martie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  4348. Sclipirile lui Bobiță, 21 martie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4349. Boc întârzie cu o lună G-20, 21 martie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4350. Socializarea americană, 21 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4351. Va umfla cu gura roata unui camion, 21 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4352. Richardson vs Dolănescu, 21 martie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4353. Clasic reinterpretat, 21 martie 2009, Jurnalul Național
  4354. PD-L, purtător de cuvânt pentru "independenta" Elena Băsescu, 20 martie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4355. O stenogramă dintotdeauna, 20 martie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4356. Neluarea în seamă, 20 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4357. Cazul Elena Băsescu, 20 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4358. O Românie hulită financiar, 19 martie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4359. Vistieria se umple, dar regele e gol , 19 martie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4360. Presa, un "rău" mai mult decât necesar, 19 martie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4361. Paznici în locuri unde nu se întâmplă nimic, 19 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4362. Traian Băsescu urinează în capul PSD, 19 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4363. Rețeta de suflet, 19 martie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4364. Invitație fără locuri, 17 martie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4365. Clipe plăcute în living!, 12 martie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4366. Rețeta de suflet, 11 martie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4367. Brambureală în câmpul vizual, 10 martie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4368. Idei de mărțișor, 5 martie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4369. Rețeta de suflet, 4 martie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4370. Întotdeauna ți-ai dorit un fiu!, 3 martie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4371. Schimbări semnificative cu efort minim, 26 februarie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4372. Rețeta de suflet, 25 februarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4373. Lichidul ne scapă de infecții urinare, 24 februarie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4374. Mobila noastră cea de toate... nopțile, 18 februarie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4375. Rețeta de suflet, 18 februarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4376. Răscoală în creier, 17 februarie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4377. Inimi în dar, 12 februarie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4378. Rețeta de suflet: Veneția gustului, 11 februarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4379. Dezordine în piele, 10 februarie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4380. Galben optimist, 5 februarie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4381. Rețeta de suflet, 4 februarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4382. Mortul, salvarea și asistenta, 3 februarie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4383. Criză, dar nu chiar, 29 ianuarie 2009, Otilia Vintilă-Bolchiș, Jurnalul Național
  4384. Chintesența Balcanilor : Bucate alese din Nessebar, 28 ianuarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4385. Gimnastică pentru coloană, 27 ianuarie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4386. Ultimele cuvinte: “Nu e ruptă, da’ o rup!”, 22 ianuarie 2009, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4387. Rețeta de suflet, 21 ianuarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4388. Mersul spre viață, 20 ianuarie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4389. Poate știința să salveze lumea?, 17 ianuarie 2009, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4390. Către prețuri normale?, 15 ianuarie 2009, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4391. Rețeta de suflet - Savorile Orientului, 14 ianuarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4392. Bine e să te doară!, 13 ianuarie 2009, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4393. Am învățat să construim împreună, 10 ianuarie 2009, Adela Cristina Teodorescu, Jurnalul Național
  4394. Echipa timpului În aventura cunoașterii, 10 ianuarie 2009, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4395. Pariul nostru cu voi, 10 ianuarie 2009, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4396. Litere, cuvinte, povești, zoom, 10 ianuarie 2009, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
  4397. Anul zoom, 10 ianuarie 2009, Jurnalul Național
  4398. Cioca-Boc, Cioca-Boc, batem toți pasul pe loc!, 8 ianuarie 2009, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4399. Rețeta de suflet, 7 ianuarie 2009, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4400. Tusea ca glonțul pe țeavă, 6 ianuarie 2009, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4401. Rețeta de suflet, 24 decembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4402. Un alt fel de a vă dori Sănătate, 0 0000, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4403. Cetatea îngropată, 20 decembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4404. Șase, vin colindători!, 18 decembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4405. Ritualuri trunchiate, 17 decembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4406. Un alt fel de a vă dori sănătate, 16 decembrie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4407. Parabola războinicului, 13 decembrie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4408. Adio, dar rămăn cu mine!, 11 decembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4409. Rețeta de suflet, 9 decembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4410. Cu blana de iepure la șale, 9 decembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4411. Ilustre siluete, 6 decembrie 2008, Anca Alexe, Jurnalul Național
  4412. Un surăs în plină iarnă..., 4 decembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4413. De dragul copiilor, 3 decembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4414. Harababura din gură, 2 decembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4415. "Niște țărani", 29 noiembrie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4416. Don’ doctor, ne doare Pasajul!, 27 noiembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4417. Rețeta de suflet, 26 noiembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4418. Ceață în stomac și endoscopul, 25 noiembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4419. Vizitatorii, 22 noiembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4420. Cum ne furăm căciulița…, 20 noiembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4421. Povestea cartofului, 19 noiembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4422. Blestemele reumatismului, 18 noiembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4423. Setea de necunoscut, 15 noiembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4424. Mielul cu două capete și cel cu șapte picioare, 13 noiembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4425. Rețeta de suflet, 12 noiembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4426. Autostrada și spitalul, 11 noiembrie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4427. Mistere ale naturii, 8 noiembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4428. Drumurile noastre, toate…, 6 noiembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4429. Tradiții buzoiene: Sărbătoarea cârnaților de Pleșcoi, 5 noiembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4430. Cine e mama fracturilor?, 4 noiembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4431. Scrierea, 1 noiembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4432. Toți încep… Cine termină?, 29 octombrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4433. Rețeta de suflet, 29 octombrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4434. Minunăția numită os, 28 octombrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4435. Speța lui Darwin, 25 octombrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4436. Zâna melopeelor, 23 octombrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4437. Să fii profesionist, 22 octombrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4438. O mână de infecții, 21 octombrie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4439. Universul vrăjit, 18 octombrie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
  4440. Moartea spațiului public, 16 octombrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4441. Rețeta de suflet, 15 octombrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4442. Să nu faci cu ochiul oftalmologului, 14 octombrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4443. Geniul, la București, 11 octombrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4444. Țara țăranului german, 9 octombrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4445. Toamnă românească, 8 octombrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4446. A dat prima ninsoare pe Marte, 7 octombrie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4447. Închipuire sau istorie?, 4 octombrie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
  4448. De sărbătorit? Nimic!, 2 octombrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4449. Rețeta de suflet, 1 octombrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4450. Hachițele Virusului C, 30 septembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4451. România de azi, 27 septembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4452. Pentru bucureștenii mileniului 4, 25 septembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4453. Rețeta de suflet, 24 septembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4454. Cumetrele nu se pricep la slăbit, 23 septembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4455. A fost odată, 20 septembrie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
  4456. E bun de președinte!, 18 septembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4457. Rețeta de suflet, 17 septembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4458. Fără înțepătura din ficat, 16 septembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4459. Cînd în gene ți-e scris..., 13 septembrie 2008, Adela Cristina Teodorescu, Jurnalul Național
  4460. Reacția tîrzie sau forța de autodistrugere, 11 septembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4461. Rețeta de suflet, 10 septembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4462. Coșmarul cu pietre la rinichi, 9 septembrie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4463. CÎND?, 6 septembrie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4464. Bravos, națiune, halal să-ți fie!, 4 septembrie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4465. Rețeta de suflet, 3 septembrie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4466. Un cartof, doi cartofi, 1 septembrie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4467. Visul zburătorului, 30 august 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4468. Hîrjoana gardienilor prin parcuri, 21 august 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4469. Rețeta de suflet, 27 august 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4470. Cartilajul precum amortizoarele, 26 august 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4471. Cheia lumilor, 23 august 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4472. Amenințări și somații?, 21 august 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4473. Rețeta de suflet, 20 august 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4474. Detectivi pe urmele diabetului, 19 august 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4475. Schimbăm foaia!, 14 august 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4476. Rețeta de suflet, 13 august 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4477. De la ATV la cimitir, 12 august 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4478. Legendarii vikingi, 9 august 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4479. Ritmuri de lucru, 7 august 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4480. Rețeta de suflet, 6 august 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4481. S-au șmecherit virusurile, 5 august 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4482. Zile numărate, 2 august 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4483. Mizeria noastră…, 31 iulie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4484. Orologiul vieții, 30 iulie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4485. Fotografii neretușate, 29 iulie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4486. Arme perfecte, 26 iulie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4487. De sezon, de la Neptun…, 24 iulie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4488. Rețeta de suflet, 23 iulie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4489. O durere în travesti, 22 iulie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4490. Mașina timpului, 19 iulie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4491. Zgomotul și furia, 17 iulie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4492. Univers gastronomic, 16 iulie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4493. Unu și doi în osteoporoză, 15 iulie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4494. Fiicele zeului soare, 12 iulie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
  4495. Urbanism, urbanism, da’ să știm și noi!, 10 iulie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4496. Libații pentru Marele-Ton, 9 iulie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4497. Păpușa din Poieni, 8 iulie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4498. Romănia a ieșit în lume, 5 iulie 2008, Jurnalul Național
  4499. Anotimpurile, chinuri succesive…, 3 iulie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4500. Rețeta de suflet, 2 iulie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4501. Nu puneți timpanul în cătușe, 1 iulie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4502. Lumea misterelor, 28 iunie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4503. Am rămas cu gaura din steag…, 26 iunie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4504. Bucatele vinului, 25 iunie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4505. „Finețuri“ și diabet, 24 iunie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4506. Oastea cerului, 21 iunie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4507. Ce mai e un bucureștean?, 19 iunie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4508. Rețeta de suflet, 18 iunie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4509. Pîine sau cartofi?, 17 iunie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4510. Invitație în spațiu, 14 iunie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4511. Lăcomia stricăciunilor, 12 iunie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4512. Rețeta de suflet: Pretext culinar, 11 iunie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4513. Viață de după Euro, 10 iunie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4514. Rețeta de suflet, 4 iunie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4515. Durerea, blestem sau binefacere?, 3 iunie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4516. Homo faber, 31 mai 2008, Jurnalul Național
  4517. În fiecare zi, ziua copilului, 29 mai 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4518. Rețeta de suflet: Cu farfuria, prin Europa, 28 mai 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4519. Țigara ucide orașe, 27 mai 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4520. Secretul peșterilor, 24 mai 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4521. Sejur de zece zile și imagini cutremurătoare, 22 mai 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4522. Rețeta de suflet, 21 mai 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4523. Explicații pentru mucoși, 20 mai 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4524. Periplu cu pești, 17 mai 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4525. Somnoroase păsărele…, 15 mai 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4526. Rețeta de suflet, 14 mai 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4527. A doua viață, 13 mai 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4528. Și ce dacă?, 10 mai 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4529. Prieteni la Lehliu Gară, 8 mai 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4530. Rețeta de suflet, 7 mai 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4531. Păcăleala ficatului, 6 mai 2008, Jurnalul Național
  4532. Pauză de cafea, 30 aprilie 2008, Carmen Dragan, Jurnalul Național
  4533. Pîrguirea timpului, 30 aprilie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4534. Rețeta de suflet, 30 aprilie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4535. Momentul operației de cataractă, 29 aprilie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4536. Milenii de ocnă, 24 aprilie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4537. Rețeta de suflet, 23 aprilie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4538. Spovada, ultima gară, 22 aprilie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4539. Agramatisme, cacofonii, dezacorduri, 19 aprilie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4540. Casa Europei, 17 aprilie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4541. Necazul trecător al creierului, 15 aprilie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4542. De primăvară, de Florii, 16 aprilie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4543. Cîrtitorii primăverii, 12 aprilie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4544. D&G, Gucci și Neanderthal, 10 aprilie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4545. Fructe și obezitate, 8 aprilie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4546. Însămânțările de Summit, 5 aprilie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4547. Pe Pământ, “ÎN SPAȚIU”, 3 aprilie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4548. Rețeta de suflet, 2 aprilie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4549. Depresia ca o groapă, 1 aprilie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4550. Am înghițit cheia de boltă…, 29 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4551. “Natura” din Muzee, 27 martie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4552. Pauză de cafea, 26 martie 2008, Carmen Dragan, Jurnalul Național
  4553. Rețeta de suflet, 26 martie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4554. Un subiect care miroase, 25 martie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4555. Hijos de Costel?, 22 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4556. “Planeta” mumiilor, 20 martie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4557. Tusea, un dans împiedicat, 18 martie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4558. Liga I a construcțiilor, 15 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4559. Palatul țarilor, 13 martie 2008, Vasile Surcel, Jurnalul Național
  4560. Rețeta de suflet, 12 martie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4561. Hai cu slăbitul, că a venit primăvara!, 11 martie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4562. “Micul caporal”, 6 martie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4563. Rețeta de suflet, 5 martie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4564. Frați, frați, da’ capra trebuie să moară…, 8 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4565. Și ochii dau rateuri dacă suferă creierul, 4 martie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4566. Vine, vine primăvara…, 1 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4567. Zeii de lângă noi, 28 februarie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4568. Rețeta de suflet, 27 februarie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4569. Medicamentul cel mai bun, 26 februarie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4570. Taxe imobiliare, 22 martie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4571. Omul și pământul său, 21 februarie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4572. Pauză de cafea, 20 februarie 2008, Carmen Dragan, Jurnalul Național
  4573. Rețeta de suflet, 20 februarie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4574. Embargoul la sare, 19 februarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4575. Arhitecții tac, cititorii vorbesc, 16 februarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4576. Ozeneuri ca la mama acasă, 14 februarie 2008, Anca Aldea, Jurnalul Național
  4577. Rețeta de suflet, 13 februarie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4578. Roșiile și medicii, 12 februarie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4579. A dispărut o școală?, 9 februarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4580. Morții cu morții?, 7 februarie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4581. Rețeta de suflet, 6 februarie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4582. Trompă în loc de dinți?, 5 februarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4583. Gratis nu există, ieftin nu rezistă, 2 februarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4584. Antropocen la început, 31 ianuarie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4585. Afară cu fumătorii!, 29 ianuarie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4586. Ce spunea mai an bădica… Adrian, 26 ianuarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4587. Corp, cutumă, dilemă, 24 ianuarie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4588. Rețeta de suflet, 23 ianuarie 2008, Simona Lazar, Jurnalul Național
  4589. Pământul și apa se ceartă pentru pancreas, 22 ianuarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  4590. Blocaj imobiliar, 12 ianuarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4591. Vine gripa!, 15 ianuarie 2008, Magda Marincovici, Jurnalul Național
  4592. “Jucăriile” de la CIA, 17 ianuarie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4593. Echilibrat și constructiv?, 12 ianuarie 2008, Adrian Parvu, Jurnalul Național
  4594. RO în spațiul Cosmic, 9 ianuarie 2008, Delia Zahareanu, Jurnalul Național
  4595. Rețeta de suflet, 9 ianuarie 2008, Jurnalul Național
  4596. Normalitatea anormalului, 5 ianuarie 2008, Jurnalul Național
  4597. Tristeți de sfărșit de an, 27 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4598. Biblioteca lui Conrad Haas, 27 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4599. A trecut un an cu două fețe, 22 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4600. Cui i-e frică de Moș Crăciun?, 20 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4601. Printre ruine și sondaje…, 15 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4602. Păinea noastră cea de toate zilele, 13 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4603. Estetic, funcțional și mai ce?, 13 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4604. Rețeta de suflet, 12 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4605. S-a răsucit moda in ulcere, 11 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4606. Tichia de mărgăritar, 8 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4607. Evoluții in panteon, 6 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4608. Pauză de cafea, 5 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4609. Chocologie, 5 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4610. Rețeta de suflet, 5 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4611. Moarte cu salvarea la cap, 4 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4612. De ce nu m-ai făcut, mamă, croat? , 1 decembrie 2007, Jurnalul Național
  4613. Natură moartă, 29 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4614. Inventiile juniorilor, 29 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4615. "M-au trădat genunchii!", 27 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4616. Odiseea Spațială 2010, 22 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4617. Coșmar de sezon, 20 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4618. Căt costă lenea din metrou, 17 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4619. Interferonul intre plus și minus, 13 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4620. Intrarea in post, 14 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4621. Cu un picior in pragul iernii, 10 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4622. "Delta Dunării" - remember, 8 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4623. Din babel, cu drag, 8 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4624. Nu-i revine vederea de flăcău, 6 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4625. Prostia și răutatea, 3 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4626. Plimbări interzise, 1 noiembrie 2007, Jurnalul Național
  4627. Atenție, e sezonul gelului de mașină, 30 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4628. Constructorii, o "Invincibila Armada"?, 27 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4629. "Muntele vrăjit", 25 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4630. Rețeta de suflet, 24 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4631. Celulele-polițist, 23 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4632. Fără pic de rușine , 20 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4633. Sub povara capitalului natural, 18 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4634. Sezon de nobel, 18 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4635. Stan, copilul și șotronul, 16 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4636. Nu știm nici măcar să copiem, 13 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4637. Povestea unei carii, 9 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4638. Zgomotul și furia..., 6 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4639. Un virus căt un război mondial, 2 octombrie 2007, Jurnalul Național
  4640. Dead Line , 29 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4641. Un strugure la gunoi, un strugure in stomac, 25 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4642. Un popor de nevinovați, 20 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4643. Rețeta de suflet, 19 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4644. Despre inimă in țara bălciurilor, 18 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4645. Șantieristul, 13 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4646. Rețeta de suflet, 12 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4647. Lista cea bună, 11 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4648. [http://jurnalul.ro/it/tehnica/integrarea-in-roaming-301831.html Integrarea in roaming, 8 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4649. Foraj la adăncimea prostiei, 6 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4650. Miracolul antic, 5 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4651. Boala rachiului, 4 septembrie 2007, Jurnalul Național
  4652. Demolăm, dar cine plătește???, 30 august 2007, Jurnalul Național
  4653. Să mestecăm conștiincios, 28 august 2007, Jurnalul Național
  4654. Documente și taxe, 23 august 2007, Jurnalul Național
  4655. Copilul, bunicul și țășnitoarea, 21 august 2007, Jurnalul Național
  4656. In hotelu-n care plouă. de trei ori pe săptămănă, 16 august 2007, Jurnalul Național
  4657. Graba bisturiului, 14 august 2007, Jurnalul Național
  4658. Unde-ți faci concediul? , 9 august 2007, Jurnalul Național
  4659. Pudoare de doi lei, 7 august 2007, Jurnalul Național
  4660. Insecticid aveți?, 4 august 2007, Jurnalul Național
  4661. Copacii din fața blocului, 2 august 2007, Jurnalul Național
  4662. Bacteria care răstoarnă macazul, 31 iulie 2007, Jurnalul Național
  4663. Efortul sub caniculă, 26 iulie 2007, Jurnalul Național
  4664. Jos pălăria, domnilor!, 24 iulie 2007, Jurnalul Național
  4665. Noi le știm pe toate… , 19 iulie 2007, Jurnalul Național
  4666. Rețeta de suflet, 18 iulie 2007, Jurnalul Național
  4667. Tartrul și păcatele lui, 17 iulie 2007, Jurnalul Național
  4668. [http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/traditie-dar-cu-bun-simt-296962.html Tradiție, dar cu bun-simț, 12 iulie 2007, Jurnalul Național
  4669. La rece, despre căldură, 10 iulie 2007, Jurnalul Național
  4670. Fericit, pe calea pierzaniei, 8 iulie 2007, Jurnalul Național
  4671. Editorial 5 iulie 2007, 5 iulie 2007, Jurnalul Național
  4672. Rețeta de suflet 4 iulie 2007, 4 iulie 2007, Jurnalul Național
  4673. Focul și inima, 3 iulie 2007, Jurnalul Național
  4674. Pentru fiecare strop de apă, 28 iunie 2007, Jurnalul Național
  4675. Rețeta de suflet, 27 iunie 2007, Jurnalul Național
  4676. Editorial-Cu ambulanța de la Calgary la Galați, 26 iunie 2007, Jurnalul Național
  4677. [http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/manopere-mesteritea-128-166-295351.html Manopere meșterite…, 21 iunie 2007, Jurnalul Național
  4678. Rețeta de suflet, 20 iunie 2007, Jurnalul Național
  4679. Filozofie și iaurt, 19 iunie 2007, Jurnalul Național
  4680. Editorial-Mă lași, tataie,cu evaluarea, 12 iunie 2007, Jurnalul Național
  4681. A doua viață, 9 iunie 2007, Jurnalul Național
  4682. [http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/constructii-occidentale-mentalitati-orientale-294255.html Construcții occidentale, mentalități orientale, 7 iunie 2007, Jurnalul Național
  4683. Alcoolul, un travesti de diavol, 5 iunie 2007, Jurnalul Național
  4684. Să facem loc celor tineri, 31 mai 2007, Jurnalul Național
  4685. Editorial - Cănd nu e nevoie de oncologi?, 29 mai 2007, Jurnalul Național
  4686. Da, vă vom publica!, 24 mai 2007, Jurnalul Național
  4687. Visăm color, visăm cu sonor, 22 mai 2007, Jurnalul Național
  4688. Broadband, 22 mai 2007, Jurnalul Național
  4689. De vară,cu repartitoare, 17 mai 2007, Jurnalul Național
  4690. Micuțul florar, 15 mai 2007, Jurnalul Național
  4691. Acoperiți spațiile din grădină, 10 mai 2007, Jurnalul Național
  4692. Editorial - Demolările calme și calculate, 10 mai 2007, Jurnalul Național
  4693. Cum să stai pe scaun, 8 mai 2007, Jurnalul Național
  4694. Cu inima, la control!, 9 mai 2006, Jurnalul Național
  4695. Sfaturi pentru omul surd, 10 mai 2006, Jurnalul Național
  4696. Cine ascunde gripa sub pres, 9 mai 2006, Jurnalul Național
  4697. Celulele beta sunt motorul vietii, 8 mai 2006, Jurnalul Național
  4698. A inviat domnul Lazarescu, 0 0000, Jurnalul Național
  4699. Musacaua lui Popescu, 0 0000, Jurnalul Național
  4700. Cancerul nu bate de doua ori, 5 mai 2006, Jurnalul Național
  4701. Atacurile fara galagie, 4 mai 2006, Jurnalul Național
  4702. Profilaxie cu iz politic, 3 mai 2006, Jurnalul Național
  4703. Nu intarzia lupta cu balaurul, 2 mai 2006, Jurnalul Național
  4704. Si medicii ne spun pa, 0 0000, Jurnalul Național
  4705. Tanti din Germania si cardul, 29 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4706. Doua perne sub cap, 28 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4707. Jurnalul de sanatate 100, 26 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4708. Fiti prieteni cu nervii vostri!, 21 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4709. Management acrobatic, 20 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4710. Paharul de lapte cel de toate zilele, 19 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4711. Medicina in 331, 18 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4712. Os tanar, os batran, 17 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4713. Antidiabeticele intre Minister si CNAS, 0 0000, Jurnalul Național
  4714. Frumoasa din creierul muntilor, 15 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4715. Cum iesim din zodia cancerului, 14 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4716. Adaptarea la pozitia bipeda nu s-a terminat, 13 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4717. Dar cu sugarii ce-ati avut?, 12 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4718. Nu ficatul face nazuri, 11 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4719. Dializa hepatica, 10 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4720. Pofta de nou a profesorului, 0 0000, Jurnalul Național
  4721. Manageri de spital cu sarm de vedete, 0 0000, Jurnalul Național
  4722. Femeia e victima modei, 7 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4723. Management sanitar pe uscat, 6 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4724. Cand ochiul rosu lanseaza SOS, 3 aprilie 2006, Jurnalul Național
  4725. Raspantia pentru aer si alimente, 0 0000, Jurnalul Național
  4726. Apa slabeste, 0 0000, Jurnalul Național
  4727. Concediul face minuni, 21 iunie 2005, Jurnalul Național
  4728. Drum bun, concediu placut!, 12 iulie 2005, Jurnalul Național
  4729. Vara buimaca, 19 iulie 2005, Jurnalul Național
  4730. Alo, la telefon cancerul?!, 16 august 2005, Jurnalul Național
  4731. Vine scoala!, 30 august 2005, Jurnalul Național
  4732. Razboiul lumilor - virusurile, bacteriile, ciupercile ataca sanatatea omului, 6 septembrie 2005, Jurnalul Național
  4733. Aritmetica familiei implinite – 1+1=3, 17 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  4734. Nepotii, un stres pozitiv, 31 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  4735. A fost odata... virginitate, 7 februarie 2005, Jurnalul Național
  4736. A fost odata... virginitate, 7 februarie 2005, Jurnalul Național
  4737. Obsesii mari, obsesii mici - SANII, 28 februarie 2005, Jurnalul Național
  4738. Cand performanta are nume, 4 aprilie 2005, Jurnalul Național
  4739. Ghid de frumusete, 18 aprilie 2005, Jurnalul Național
  4740. "Valeu, ma doare!", 25 aprilie 2005, Jurnalul Național
  4741. La aniversarea Profesorului, 2 mai 2005, Jurnalul Național
  4742. Nu odihniti ochii!, 9 mai 2005, Jurnalul Național
  4743. Conversatia, 16 mai 2005, Jurnalul Național
  4744. S.O.S.! Nasul infundat, 23 mai 2005, Jurnalul Național
  4745. "Nu mai suntem multi", 30 mai 2005, Jurnalul Național
  4746. Medicamentul suflet, 6 iunie 2005, Jurnalul Național
  4747. S.O.S. gripa!, 13 septembrie 2005, Jurnalul Național
  4748. Sexul de ocazie - Rezultatul: sifilis, herpes, vegetatii veneriene, SIDA, 20 septembrie 2005, Jurnalul Național
  4749. Gimnastica in doi, 27 septembrie 2005, Jurnalul Național
  4750. Ministrul Nica o ia pe urmele lui Sîntion, 18 martie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4751. România și FMI: confuzii inutile, 18 martie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4752. Campionat cotonog, protezat prin fraudă, 18 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4753. Un cuvânt pierdut, 18 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4754. Diplomație electorală, 18 martie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4755. Strategia PSD pentru prezidențiale, 18 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4756. Se revine la capitalismul din timpul comunismului?!, 17 martie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4757. Bani cu împrumut pentru nunta lui Traian, 17 martie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4758. Sezon de crapi cu icre, 17 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4759. De ce e ocolit Parlamentul, 17 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4760. Egalitate contra solidaritate?, 17 martie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4761. Jean Pădureanu lovește neiertător , 17 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4762. O licărire de speranță, 16 martie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4763. Despre delictul românilor de a se crede țară, 16 martie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4764. S-a născut și a murit, 16 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4765. Abuzul de Ordonanțe de Urgență, 16 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4766. Volumul piramidei, 15 martie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4767. Moartea libelulei, 15 martie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4768. Mă dau în vânt după cumpărături, 14 martie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4769. Femeile, criza și politica, 14 martie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4770. Mitică dă cu competența-n gard, 14 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4771. Șoferii, la reexaminare!, 14 martie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4772. Mâhnirea Robertei și drama lui Moni, 14 martie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4773. Italia din noi, 14 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4774. Cum a ajuns Catinca hoață fără să vrea, 14 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4775. Băsescu și convenabilele trădări ale PD-L, 13 martie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4776. Holopoet de Dâmbovița, 13 martie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4777. Lauda dintâi și cearta de pe urmă, 13 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4778. Nici acum PSD nu se trezește la realitate?, 13 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4779. Ținte false, 12 martie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4780. Nimeni nu vrea să-l învingă pe Traian Băsescu, 12 martie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4781. Condamnați pe viață la prudență, 12 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4782. Diversiunea Băsescu-Geoană, 12 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4783. Tăcerea lui Becali, salvarea Stelei, 12 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4784. Mai putem crede în capitalism?, 12 martie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4785. Asistența financiară externă, 11 martie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4786. Ucraina cu capitala la Lvov, 11 martie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4787. Penescu l-a înjurat de Sorbona pe Memelușul Stoica, 11 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4788. Sub acoperire..., 11 martie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4789. Sezon național de ștevie și urzici, 11 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4790. Un exercițiu retoric inutil, 11 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4791. O nouă criză, vechi demoni, 10 martie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4792. Europenii preiau fondurile europene, 10 martie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4793. Și băncile au suflet, nu-i așa?, 10 martie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4794. Un loz la loteria gloriei, 10 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4795. De ce ar fi bine ca Traian Băsescu să fie reales, 10 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4796. Povești cu recidiviști și încă neamprentați, 10 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4797. Secerișul roșu, 9 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4798. Moș Crăciun dă curent ieftin Scufiței Roșii, 9 martie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4799. Se închid răni vechi, se deschid răni noi, 9 martie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4800. Ăștia n-au ambiție, 9 martie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4801. Planeta bulversată, 9 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4802. Viziunea lui Traian Băsescu asupra relației judecător-procuror, 9 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4803. Femeia inexistentă, 8 martie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4804. Soluții de soluții, 8 martie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4805. Inaugurare:Sală de 2.500 de locuri, 8 martie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  4806. Legende despre luptători, 7 martie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4807. Mircea Sandu i-a ridicat imunitatea lui Corleone, 7 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4808. Săriți! Foc! Și n-au sărit!, 8 martie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4809. Din dragoste, 8 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4810. Furtul secolului: doi pui și o bicicletă, 8 martie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4811. Nu era mort, era beat!, 8 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4812. Gustul ficțiunii în capitalismul românesc, 6 martie 2009, Dr.Liviu Turcu, Jurnalul Național
  4813. Ceata lu’”Pleașcă”, 6 martie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4814. Istoria, cum trebuie înțeleasă, 6 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4815. Ce s-a urmărit pe plan intern și extern, 6 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4816. Fotbal puțin, scandal cât cuprinde, 6 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4817. Pogeamite impozitu’ forfetar!, 5 martie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4818. Avertisment pentru Ucraina, 5 martie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4819. Diferența între vis și coșmar, 5 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4820. Un tărăboi neobișnuit, dar cu tâlc, 5 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4821. Ești nemuritor cât timp înveți, 5 martie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4822. Raportul Larosiere, 4 martie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4823. Spionul de lângă noi , 4 martie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4824. Lupta mai binelui cu răul, 4 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4825. Șef de stat și de Guvern, 4 martie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4826. De ce nu ne-a explicat Traian Băsescu?, 4 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4827. Acuzații de blat și fluierași penibili, 4 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4828. Mai naivi decât permite legea, 3 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4829. Cine-i de vină:criza sau modelul?, 3 martie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4830. Conflictul civilizațiilor, 3 martie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4831. De la Iorga și Titulescu la Elena Băsescu, 3 martie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4832. Și dacă e așa?, 3 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4833. Clanul Traian Băsescu, 3 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4834. Prin muget, spre universalitate!, 2 martie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4835. Fizica atomică pe înțelesul tuturor, 2 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4836. Săracii să strângă cureaua pentru ca bogații să fie și mai bogați?, 2 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4837. Ultima bandă, 2 martie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4838. Miza cardinală, 2 martie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4839. Violatorii cu mască de virgine, 2 martie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4840. Politrucul de cumetrii, 2 martie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4841. Crud sau gătit?, 1 martie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4842. Aterizare pe iarbă, 1 martie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4843. Cui îi vine rândul după Naomi?, 28 februarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4844. Tribul premierului, 28 februarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4845. Echilibrul, 1 martie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4846. Un roman despre viața grea a prostituatelor sub regimul burghezo-moșieresc, 1 martie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4847. Incompatibilitatea românească, 27 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4848. Incompatibilitatea românească, 27 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4849. Sociologia gunoiului, 27 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4850. Făgăduielile deșarte ale PSD, 27 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4851. Pericol social: de la domnia legii la legea junglei, 27 februarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4852. Toate drumurile duc la Bruxelles, 26 februarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4853. Opinia publică mondială, 26 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4854. De unde trebuie să înceapă reforma în Sănătate, 26 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4855. Blonda de la Artilerie, 26 februarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4856. Pierdut ordine publică, găsitorului recompensă, 26 februarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4857. Fotbaliștii, la serviciu, 26 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4858. România Mall, 25 februarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4859. Viața, în agende, 25 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4860. Jurnaliștii italieni sunt români!, 25 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4861. Planul Obama anticriză, 25 februarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4862. România de azi, un cimitir al regulilor neaplicate, 25 februarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4863. Bolovanii lui Sisif, 25 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4864. Oligarhia împotriva națiunii, 24 februarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4865. În România se vinde și viitorul, 24 februarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4866. Asasini cu cotiere, 24 februarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4867. Diagnostic total, 24 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4868. Topul prostiilor fără anestezie, 24 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4869. Mafia taie cărțile-n tripou, 24 februarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4870. Dinamo trebuie să suporte povara primului loc, 24 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4871. Concursul "Cine merge mai încet?", 23 februarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4872. Unitatea de măsură a părerilor, 23 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4873. Cum se pierde un timp prețios, 23 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4874. Guvernul patrafir, 23 februarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4875. Cod roșu la Rapid, 23 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4876. Criza și dieta, 23 februarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4877. Lagăr de agrement, 22 februarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4878. Kenny Gla Sala Palatului, 22 februarie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  4879. Zahăr ars cu susan, 22 februarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4880. Tikrit à la Cluj, 22 februarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4881. Șoubiz, ce puii mei!, 22 februarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4882. Șah prin corespondență, 22 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4883. Palmieri din guvizi și blocuri-turn din pește oceanic, 22 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4884. Criza la Oscar: mai puține vedete pe covorul roșu , 21 februarie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4885. România cu cagulă, 20 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4886. Personaje, 20 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4887. Un Congres inutil, 20 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4888. Elena Udrea și ultimul mare tun din turism, 20 februarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4889. Pe scrânciobul crizei, 19 februarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4890. Trecerea la euro greu, 19 februarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4891. Stingeți cu apă, domnule președinte, 19 februarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4892. Lucica sau Mariana. Ori, poate, Angelica , 19 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4893. Victimă a schimbării la față a lui Traian Băsescu, 19 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4894. Bölöni, doar soluție de avarie pentru națională, 19 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4895. Capitalul străin și ieșirea din criză, 18 februarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4896. Chestorul și cele 40 de cărți, 18 februarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4897. Cele cinci bugete ale președintelui, 18 februarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4898. Talent la recuperări, 18 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4899. Emil Boc și Mircea Geoană au dat cu flit UNCJR, 18 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4900. Silenzio stamba , 18 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4901. Mântuirea agricolă nu vine de la UE, 17 februarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4902. Cișmele cu lapte la colț de stradă, 17 februarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4903. Și sărăcia are o patrie, 17 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4904. Oportunismul românesc al UDMR, 17 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4905. Vremea rechinilor, 17 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4906. Cum să alegi un președinte?, 17 februarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4907. Discreditarea statului de către presă, 16 februarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4908. Precum în cer, așa și pre pământ, 16 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4909. Înșelătorul amor al lui Traian Băsescu, 16 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4910. Moartea unui uriaș cu suflet de copil, 17 februarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4911. Corupătorii anticorupției, 16 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4912. Să învățăm să facem mult… cu bani puțini, 16 februarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4913. Canibalii, 15 februarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4914. Criza mondială: Muzica, în pericol?, 15 februarie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  4915. Praf de inimă, 15 februarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4916. De ce e bun șomajul, 14 februarie 2009, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  4917. Mahala de România, 15 februarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4918. Trai nineacă!, 15 februarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4919. Diferența între artiști și vedete, 15 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4920. I-a căsătorit Contele de Monte Cristo, 15 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4921. Naționala pe care o binemerităm, 14 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4922. Solidaritate ca-n Milk, 14 februarie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4923. "Permiteți-mi să mă prezint...”, 14 februarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4924. Agurida, 13 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4925. Filozofia de obertain, 13 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4926. Totul e să rămâi în partid!, 13 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4927. Mogulii și maghiarii, 13 februarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4928. Moțiune de cenzură de la UE, 12 februarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4929. Nu simulați, vă rog!, 12 februarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4930. SIRFA, 12 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4931. Nesfârșita destrămare a PSD: Mai degrabă păruială decât luptă, 12 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4932. Cum se ruinează statul roman și ce ar fi de făcut, 12 februarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4933. Constrângerea valutară externă în 2009, 11 februarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4934. Un milion misterios dintr-un milion de motive, 11 februarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4935. Fundamentalistul bogat, 11 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4936. Nesfârșita destrămare a PSD: Unde e unitatea de monolit de altădată? , 11 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4937. Capcanele din șerpărie deschid stagiunea DNA, 11 februarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4938. De ce-l tundem de zeitate pe Grigore Antipa?, 10 februarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4939. Numitul Creangă Ion, 10 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4940. Scandalurile trec, banii rămân!, 10 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4941. Să ne iubim țara mai mult decât ne poate ea iubi!, 10 februarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4942. Prezent ticălos, perspective sumbre, 10 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4943. Despre criză să ne rugăm la capitalul străin, 10 februarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4944. Dacă vom reuși să organizăm consumul..., 9 februarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4945. Magdaciumacii din fotbal și Elodia stenogramelor, 9 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4946. Am cucerit o înfrângere, 9 februarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4947. Aristocrația excelenței, 9 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4948. Topul prostiilor fără anestezie, 9 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4949. Pelicula de jeg a ratingului, 9 februarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4950. Triumful instinctului, 8 februarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4951. Vulpea, 8 februarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4952. Pelicanul către Midia: guvidul a rămas un bou, 7 februarie 2009, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  4953. Chiar crede președintele Iușcenko că a învins?, 7 februarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4954. La înfricoșătoarea judecată, 7 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4955. România cât o Slatină, 7 februarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4956. Elveția fără ciori, 7 februarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4957. Stimă, admirație ș.a.m.d., 7 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4958. Noi vrem blocuri de beton,/ Nu bombe cu neutron , 7 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4959. Austeritate îmbelșugată pentru cei aleși, 6 februarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4960. Leapșa politică, 6 februarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4961. A fost țigan și nu mai e, 6 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4962. Miniștrii PSD – rudele sărace ale Guvernului Traian Băsescu? (II), 6 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4963. Piață sau talcioc?, 5 februarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4964. Răzbunarea Mării Negre, 5 februarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  4965. Nu cumva ai prejudecăți?, 5 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4966. Miniștrii PSD – rudele sărace ale Guvernului Traian Băsescu? (I), 5 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4967. Demagogia reducerii cheltuielilor– înșelăciune și autoritarism fără temei, 5 februarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  4968. Visarea lui Gică Popescu, 5 februarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  4969. Criză de soluții pentru criza economică, 4 februarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  4970. Muncă și activitate, 4 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4971. După medici, a venit rândul judecătorilor să fie terfeliți, 4 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4972. Cât de repede spre zona euro (II), 4 februarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  4973. Șeful Forțelor Aeriene a fost mitraliat din zbor, 4 februarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  4974. Criza crizelor e cea de umanitate, atenționează Patriarhul Daniel (II), 3 februarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  4975. A uita, uitare, uituceala cea mare, 3 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4976. Măsuri de tip Ceaușescu, 3 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4977. Privatizarea fărâmiturilor = dezastru energetic, 3 februarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  4978. Mătci nervoase în viesparul oriental, 3 februarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  4979. Most Unwanted!, 2 februarie 2009, Violeta Fotache, Jurnalul Național
  4980. Hăulește lupul moralist, 2 februarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  4981. Sărăcia, și nevoile, și neamul, 2 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4982. Demagogie? Nu. Escrocherie, 2 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4983. De la Harap-Alb la Barack Obama, 3 februarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  4984. Cel mai drastic avertisment, 2 februarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  4985. Lichidarea statului de drept, 2 februarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  4986. O gorilă cu baston, 1 februarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  4987. La ce oră, 1 februarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  4988. Filiera Ciorogârla – Golden Blitz, 31 ianuarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  4989. Aux armes, citoyens!, 1 februarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  4990. Nela și întreaga omenire, 1 februarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4991. Mai încolo, câțiva bătrâni își crapă capul cu toporul, 1 februarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4992. Pașaportul cu cip. Cirip!, 31 ianuarie 2009, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  4993. Tabloid, 31 ianuarie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  4994. Vocația națională a delațiunii, 30 ianuarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  4995. Locurile care nu ne vor, 30 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  4996. Un Ceaușescu al Guvernului Boc (II), 30 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  4997. Între incompetență și minciună, 30 ianuarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  4998. Finanțați comerțul!, 29 ianuarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  4999. Cincinalul îngenunchierii Armatei, 29 ianuarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5000. Derbedei bătrâni, 29 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5001. Un Ceaușescu al Guvernului Boc (I), 29 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5002. Pacea dintre suporteri și Copos poate salva Rapidul, 29 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5003. Renașterea încrederii – "Buturuga mică răstoarnă carul mare", 29 ianuarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  5004. Transfer de senzație: Răul se mută de la Moscova la Kiev, 28 ianuarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5005. Cât de repede spre zona euro (I, II), 28 ianuarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5006. Și totuși exportăm ceva! Răfuieli interne, 28 ianuarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5007. Vacile n-au duminici, 28 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5008. Campania stalinistă împotriva medicilor, 28 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5009. Triumful speranței asupra fricii, 27 ianuarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5010. Lupescu, doar cortină a unor jocuri de culise, 27 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5011. Criza crizelor e cea de umanitate, atenționează Patriarhul Daniel, 27 ianuarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5012. Criza, pe înțelesul tuturor, 27 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5013. Paranoia prin care s-a făcut din țânțar armăsar (II), 27 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5014. Borcea și Gigi Becali în derbiul balivernelor, 26 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5015. Între onomatopei și peșteri, 26 ianuarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  5016. Iarăși nu e momentul!, 26 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5017. Paranoia prin care s-a făcut din țânțar armăsar (I), 26 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5018. Ispita inorogului, 25 ianuarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5019. Festivaluri de amploare, 25 ianuarie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5020. Dragă domnule Bell, 25 ianuarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5021. Prostituția, în folosul comunității, 25 ianuarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5022. Se zgâlțâie lumea de râs, 25 ianuarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5023. Legea interceptărilor, între directiva contestată și realitatea românească, 24 ianuarie 2009, Corina Cretu, Jurnalul Național
  5024. Autor de necrologuri, 25 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5025. Ca să nu confunde coșciugul cu lada în care ținea făina, 25 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5026. O țară de bănci și ministere, 24 ianuarie 2009, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5027. Milk, interzis minorilor de către CNC, 24 ianuarie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5028. Poarta din zid, 23 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5029. Pecinginile sufletului valah, 23 ianuarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5030. Brambureala numită Guvern (II), 23 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5031. Despre actori, pensie și economie, 23 ianuarie 2009, Rodica Mandache, Jurnalul Național
  5032. Inamicul public numărul unu: pensionarii, 23 ianuarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5033. Moda retro amenință returul campionatului, 23 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5034. Ghicitul bugetului în zațul PIB-ului, 22 ianuarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5035. O lege foarte necesară, dar respinsă de politică, 22 ianuarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  5036. Organul cu timpanul, 22 ianuarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5037. Oglinda din lift, 22 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5038. Brambureala numită Guvern (I), 22 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5039. A venit Obama – adio, Mark Twain!, 21 ianuarie 2009, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5040. Neveste de largă recunoaștere județeană, 21 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5041. Idei politice, colecția iarnă-primăvară 2009, 21 ianuarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5042. Președintele ne spune ce-a visat când a ticluit Alianța PD-L-PSD (II), 21 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5043. Compania națională de energie merită să existe, 21 ianuarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5044. Sinceritatea divorțului bate bucuria nunții, 21 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5045. Axa București – Moscova, 20 ianuarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5046. Criza majorează nota de plată, 20 ianuarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5047. Cum m-a învățat Grigore iubirea de România, 20 ianuarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5048. Prejudecăți generoase, 20 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5049. Președintele ne spune ce-a visat când a ticluit Alianța PD-L-PSD (I), 20 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5050. Cu fața la buget, 19 ianuarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5051. Propagandiștii mincinoși ai crizei, 19 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5052. Beethoven, pentru țambal și orchestră, 19 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5053. Când România merge cu fală, pe bicicleta medicinală, 19 ianuarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  5054. Coaliția merge înainte. Degeaba! (II), 19 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5055. Tiranie cu acte și fapte, 19 ianuarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5056. 10 lucruri, 18 ianuarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5057. Succesul văduvelor, 18 ianuarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5058. Frigurile Justiției, 17 ianuarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5059. Recurs la nemuritorul Trombetta, 17 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5060. Eminescu, uitat la Belu, 17 ianuarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5061. Actorul și sălbaticii, 17 ianuarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5062. Cultul de ieri și incultul de azi, 18 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5063. Cei care au sucit gâtul lebedelor, 18 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5064. Al Treilea Război Mondial, 16 ianuarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5065. Artiști cu termen de garanție, 16 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5066. Coaliția merge înainte. Degeaba! (I), 16 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5067. Apoteoza ipocriziei: republica lui Super-Băse, 16 ianuarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5068. De la DNA la Mirel Rădoi, de la acalmie la isterie, 16 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5069. Economia la scadență, 15 ianuarie 2009, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5070. Politica împotriva României, 15 ianuarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  5071. Războiul generalilor și al generațiilor , 15 ianuarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5072. Talent la prieteni, 15 ianuarie 2009, Tudor Dumitrescu, Jurnalul Național
  5073. PSD, răcan al Cotroceniului, 15 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5074. Numai gândul mușcăturii “Vulpii” provoacă turbare, 14 ianuarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5075. Dacă va fi nevoie de FMI…, 14 ianuarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5076. Și guvernarea trebuie guvernată, 14 ianuarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5077. Marea aliniere, 14 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5078. Un semnal pe care PSD nu l-a dat, 14 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5079. Guvernul oricui, numai al României nu-i, 17 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5080. Copos – Taher, un meci decisiv pentru Rapid, 14 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5081. Efectele perverse ale crizei, 13 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5082. Catedra de iubire, 13 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5083. S-a scumpit sau s-a ieftinit gramul de suflet?, 13 ianuarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5084. Broasca a devenit conștientă că e pusă la fiert!, 13 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5085. Mort, dar "no comment", 13 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5086. O ofertă de nedigerat, 13 ianuarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5087. G 20 – prima consecință majoră a crizei, 13 ianuarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5088. Valurile Dunării trec la Elena Udrea, 12 ianuarie 2009, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5089. Și piețele pot să greșească, 12 ianuarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5090. Stârpirea intelectualilor, 12 ianuarie 2009, Adrian Păunescu, Jurnalul Național
  5091. Un portret colectiv, 12 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5092. Un baron central: Gabriel Oprea, 12 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5093. La cine se închină Boc?, 12 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5094. Rodii și extratereștrii, 11 ianuarie 2009, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5095. Timpuri și eroi, 11 ianuarie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5096. Cărțile rock din 2008, 11 ianuarie 2009, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5097. Thriller: România guvernează lumea, 10 ianuarie 2009, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5098. Nutzi de la trei, 11 ianuarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5099. Viața, ca un roman, 11 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5100. Orologiul din care trăgeau teroriștii, 11 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5101. Marian Iancu, sclav sau dictator, 10 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5102. Dezbrăcați, pe caloriferul rece…, 11 ianuarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5103. Doamnă de calitate, 9 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5104. Băsezeu și Facerea Lumii, 9 ianuarie 2009, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5105. Băsescu – Turismul – România, 11 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5106. Un guvern puternic poate fi și un guvern imbecil, 9 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5107. Ooops! Iar au dat cu legea-n gard!, 9 ianuarie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5108. Legea gazelor trebuie schimbată!, 8 ianuarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5109. Înșelăciune politică și calificată, 8 ianuarie 2009, Petre Roman, Jurnalul Național
  5110. Antrenorul, biet slujbaș dependent de capriciile unor patroni zbanghii, 8 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5111. Vladimir Vladimirovici Gazprom, 8 ianuarie 2009, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5112. Iubirea de tirbușoane, 8 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5113. PSD – noul partid de suflet al lui Traian Băsescu, 8 ianuarie 2009, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5114. Reporterul frenetic, 8 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5115. Contextul economic internațional, 7 ianuarie 2009, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5116. Parlament 2009: cu ce ne-am ales?, 7 ianuarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5117. Ce știu? Și ce-am de gând să fac?, 7 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5118. Capcana miștocărelii și legea incompetenței, 7 ianuarie 2009, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5119. Armata celor 400 față în față cu comandantul suprem, 7 ianuarie 2009, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5120. Efectul miraculos al pălăriei asupra fotbalului, 7 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5121. Și proștii au mari pasiuni, 6 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5122. Vom trăi mai bine! Boc se autoproclamă "garant", 6 ianuarie 2009, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5123. Avram Iancu se tăvălește de râs pe statuia lui Ghiță Funar, 6 ianuarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5124. Impotenții Cabinetului Boc, 7 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5125. Parlament 2009: ce am ales?, 6 ianuarie 2009, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5126. Creștere economică irosită, 6 ianuarie 2009, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5127. Maneaua schimbării fără schimbare, 6 ianuarie 2009, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5128. Anul cel mai greu, 5 ianuarie 2009, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5129. Cincinalele fiecăruia, 5 ianuarie 2009, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5130. Prima zi a anului din noi, 5 ianuarie 2009, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5131. Republica prezidențială de snow-mobile și-o cinzeacă, 5 ianuarie 2009, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5132. Anul învingătorilor nedumeriți, 5 ianuarie 2009, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5133. Somnul națiunii naște visuri prezidențiale, 30 decembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5134. Anul Nou cu bucurie?, 30 decembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5135. Aristocrația necazului, 30 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5136. 2008 spre 2009, 30 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5137. Marea traversare , 29 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5138. Mâna caldă a ministrului Ferrari, 29 decembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5139. La Viena, 29 decembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5140. De la Valea Prahovei la Valea Dorului, 29 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5141. Câtă vreme există Crăciunul..., 24 decembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5142. Autor de proverbe, 24 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5143. Cum vor spăla românii puntea vaporului prezidențial, 24 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5144. De 90 de ani, Moș Crăciunul României, 24 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5145. Cadou, de Crăciun, pentru Traian Băsescu, 23 decembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5146. Spatele omului, 23 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5147. Manipularea prin “surse”, 23 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5148. Grațiați-l pe generalul Stănculescu, 23 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5149. Să nu luăm numele democrației în deșert!, 23 decembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5150. România ca o pradă (Trebuie să credem ceea ce nu putem crede), 23 decembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5151. Ziarul Scînteia 1989, 22 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5152. Revoluția ficatului, 22 decembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5153. Criza cea mai periculoasă, 22 decembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5154. Tovarășa, Băsescu ne bate!, 22 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5155. Alas, America de Azi, 22 decembrie 2008, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5156. De la Megadiversiunea din 2004 la Minidiversiunea din 2008 (II), 22 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5157. Moșule, o prăjiturică?, 21 decembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5158. A fi pieton, 21 decembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5159. Unitate de monolit în jurul conducătorului iubit, 20 decembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5160. Bine ați zis, domn’ Liiceanu: "Lichele"!, 21 decembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5161. Stânga merge în Ferrari Honoris Causa, 21 decembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5162. Cititorul de orori, 20 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5163. Nu servim bere fără mâncare!, 21 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5164. Nici guguștiucii nu mai visează colorat, 20 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5165. Daruri de Crăciun, 20 decembrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5166. Scheletul din port, parabolă, 19 decembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5167. Cauză și efect, 19 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5168. De la megadiversiunea din 2004 la minidiversiunea din 2008 (I), 19 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5169. Jurnalul României 1989 – Acum douăzeci de ani (II), 21 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5170. Ultima șansă a lui Traian Băsescu, 18 decembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5171. Al treilea război mondial, 18 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5172. Trebuie să credem ceea ce nu putem crede, 19 decembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5173. Un clovn cu prestanță, 18 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5174. Puțin trist, 18 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5175. Republica Feudală România, 18 decembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5176. Cum s-a văzut Revoluția din Lada, 17 decembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5177. Din nou FMI?, 17 decembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5178. Săptămâna asta guvernăm cu Boc, 17 decembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5179. Foști, da’ mulți, 17 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5180. De ce nu cred în “revolta spontană” a lui Stolojan, 17 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5181. Băsescu, de la șeful statului la șeful României, 17 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5182. Mircea Lucescu folosește detergenți falși, 17 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5183. Iese roboțelu’, intră Duracellu’, 16 decembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5184. “Vine Crăciunul, doamna mea…”, 16 decembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5185. Viața mea, în certificate și adeverințe, 16 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5186. O lovitură de teatru previzibilă, 16 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5187. Stolojan a fost, Boc este, se pregătește Geoană, 16 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5188. Îndatorare pentru castele de nisip, 16 decembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5189. Corsetul crizei poate prinde bine, 16 decembrie 2008, Jurnalul Național
  5190. Dualismul ca mecanism al coeziunii naționale, 16 decembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5191. Triumful cinismului de consum public, 15 decembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5192. Topuri și toape, 15 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5193. Destin de învingători: Cotoi, Greblă, Rățoi, 15 decembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5194. Psihologia pomenii, 15 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5195. Pactul pe ciolanul România, 15 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5196. Nadia, 15 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5197. Până când piețele își vor reveni..., 15 decembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5198. Noaptea sexuală, 14 decembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5199. Vedere de pe pod, 14 decembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5200. Afaceri Europene 2019, 14 decembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5201. Nu reușesc să înțeleg lucrurile simple!, 14 decembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5202. Recensământul parizian al șobolanilor, 14 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5203. Porumbelul sfânt apărea tot mai jupuit, 14 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5204. Scuze și pretexte pentru căsătoria lui Făt-Frumos cu balaurul, 12 decembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5205. Firimituri de sfoiag (2), 12 decembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5206. Ultimul meu articol electoral, 12 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5207. Turnesolul Traian Băsescu, 12 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5208. Dragă Zeus,, 12 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5209. Avortonii unei dulci amăgiri, 12 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5210. Afrontul noului tătuc, 11 decembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5211. O sută, maximum două sute de gâturi, 11 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5212. De ce nu vor rezista PD-L și PSD, 11 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5213. Dragă Stolo,, 11 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5214. Programul Răbliceanu, 11 decembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5215. Lecția repatrierii lui Claudiu Niculescu, 11 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5216. Atenție la opoziția din afara Parlamentului!, 10 decembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5217. Buget sub presiunea arieratelor, 10 decembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5218. De ce am votat cu PNL, 10 decembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5219. Problema evreiască, 10 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5220. Uriașa miză a negocierilor, 10 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5221. Pragmaticii și prostănacii, 10 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5222. Nu o mare coaliție, ci o mare opoziție!, 9 decembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5223. Mandea de la Cotroceni , 9 decembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5224. Am dat mâna cu economia românească, 9 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5225. Lecția de lașitate a politicienilor, 9 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5226. Cornel Nistorescu și colegii de breaslă, 9 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5227. Bănci și pensii din nou la stat (dar nu român)!, 9 decembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5228. Steaua, generalii și Gigi Becali, 9 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5229. Ciorapii Elenei, 8 decembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5230. Mai mult decât cel mai mult, 8 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5231. Topul prostiilor fără anestezie , 8 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5232. Duminicile atunci cînd plouă, 8 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5233. Criza: o negare a capitalismului?, 8 decembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5234. Fereastra, 7 decembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5235. O familie imaginară , 7 decembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5236. Transport de neuroni, 6 decembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5237. "Derbedeii" culturii de manipulare, azi, 7 decembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5238. Automatul lui Arpad, 7 decembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5239. Cum să devii om, 7 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5240. A inventat tigaia inteligentă, 7 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5241. Efectul de insecticid al crizei, 6 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5242. Mad Max din Hong Kong, 6 decembrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5243. Gigi și Mitică, figuri de steag ale parastasului politic, 5 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5244. Firimituri de sfoiag, 5 decembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5245. 1,56 – 62 – 90, 5 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5246. Cum a fost impus votul uninominal, 5 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5247. Cine cu cine, care cu care negociază, 7 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5248. De ce i-ar trebui lui Băsescu un premier liberal..., 5 decembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5249. Am votat tot partide, nu oameni, 4 decembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5250. OK, plătim. Dar nu votăm, 4 decembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5251. Les jeux sont faits? , 4 decembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5252. Un spirit renascentist, 4 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5253. Pericolul gândirii pe termen scurt, 4 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5254. Guvern pinot noir cu premier fetească regală, 4 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5255. Uniforme militare mânjite electoral, 3 decembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5256. Târtița lui Kapetanos a făcut clasamentul, 3 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5257. Cauza deficitelor externe mari, 3 decembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5258. Darul tăcutului, 3 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5259. Jurnalul României 1989 – Acum douăzeci de ani, 3 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5260. Victoria primarilor la scrutinul parlamentar, 3 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5261. Față în față , 3 decembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5262. Alegerile au trecut.Ce urmează?, 2 decembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5263. Nonagenarul bun de muncă, 2 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5264. Unirea Urziceni și Poli Timișoara, laureatele unei jumătăți de campionat, 2 decembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5265. A fost sau n-a fost?, 2 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5266. Jenantă victimizare bancară!, 2 decembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5267. De ce plâng, uneori, femeile?, 2 decembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5268. Alegerile nu s-au încheiat!, 2 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5269. Dansul dement al procentelor, 2 decembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5270. M-a sunat Țopescu, 1 decembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5271. Femei și bărbați, 1 decembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5272. Greul de abia acum începe , 1 decembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5273. De la duminica orbului la duminica de ceață, 1 decembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5274. Inutil?, 30 noiembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5275. Românie, Românie, 30 noiembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5276. Ce-mi doresc de la guvern, 29 noiembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5277. "Marea Neagră" din capul lui Băsescu, 30 noiembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5278. Legitim cu forța, 30 noiembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5279. Un vis cu portofele, 30 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5280. Și-a pus plămânii la uscat, 30 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5281. Cupele europene, școală de corecție pentru fotbalul daciatic, 29 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5282. Savurez, nu votez!, 28 noiembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5283. Șahul pe înțelesul tuturor, 28 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5284. Președintele conduce deja viitorul Guvern! (III), 28 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5285. Ce să caut eu la vot?, 30 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5286. Campania uninominală: confuzii și cacealmale, 28 noiembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5287. Licuricii mari și mici, 27 noiembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5288. Cronica unui eșec, 27 noiembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5289. Uși noi, de termopan, 27 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5290. Președintele conduce deja viitorul Guvern! (II), 27 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5291. Țara lu’ breaking news, 27 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5292. Politica la ușă, mai aproape de oameni, 26 noiembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5293. Noi, românii, 26 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5294. Președintele conduce deja viitorul Guvern! (I), 26 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5295. Băsescu va desemna premierul și va face Guvernul, 26 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5296. UE se călește în lupta cu pirații, 26 noiembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5297. Diplomația externă și măsuri anticriză, 26 noiembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5298. Există bani pentru măsuri anticriză?, 25 noiembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5299. Bătălia cu sandvișuri tencuite cu dulceață, 25 noiembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5300. Brichete, dreptate și adevăr , 25 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5301. De ce scade PNL în sondaje, 25 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5302. Ce faci de criză?, 25 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5303. Cornel Dinu este Cornel Dinu, 25 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5304. Patru paradoxuri ale gândirii românești, 25 noiembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5305. Dușmanul de moarte nu se abandonează la greu, 24 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5306. Să nu fim prinși cu garda deschisă, 24 noiembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5307. Șoricelul din pălărie care stă pe chelie , 24 noiembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5308. Libertatea presei, pe înțelesul tuturor, 24 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5309. Seară Mungiu la Director’s Guild of America, 24 noiembrie 2008, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5310. Topul prostiilor fără anestezie, 24 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5311. Celelalte cuvinte, 24 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5312. Penurie și extravaganță, 23 noiembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5313. Sexul pe criză, 23 noiembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5314. Băsescu, antisemitismul și zilerii Ziua, 23 noiembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5315. Băsescu, Logan cu borvis, 23 noiembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5316. Cinci lei care fac cât zece, 22 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5317. Salvarea care duce un minicompresor, 23 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5318. Electoralele din filme, 22 noiembrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5319. Penibilul domn Băsericeanu..., 21 noiembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5320. Moartea artei, 21 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5321. Își asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (III), 21 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5322. 30 noiembrie spre 1 decembrie – noaptea cea mai lungă, 23 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5323. Basme electorale în vremea crizei, 21 noiembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5324. 51% spaimă pentru cel care nu iubește cifrele, 21 noiembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5325. Oare îl lucrează Mihai Stoica pe Bucșaru?, 21 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5326. Ei ce aleg?, 20 noiembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5327. Apă și săpun, 20 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5328. Își asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (II), 20 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5329. Generațiile șterse pe creier, 20 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5330. Keynes recidivus, 20 noiembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5331. Ministerele fotbalului au ajuns de râsul provinciei, 19 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5332. Repere anticriză, 19 noiembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5333. De-a bușilea în UE, 19 noiembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5334. Șomajul – extremă urgență, 19 noiembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5335. Ni se ia așteptarea, 19 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5336. Își asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (I), 19 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5337. Maneaua pedeleului, fără număr, 19 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5338. Moartea are culoarea cărbunelui, 18 noiembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5339. Cum e cel mai bine?, 18 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5340. Stolojan nu va fi premier, 18 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5341. S-au stins trabucurile-n Groapă…, 18 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5342. Imensa și necontrolabila datorie externă, 18 noiembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5343. Schimbarea la față și schimbarea la minte, 18 noiembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5344. Borcea și Rednic au cedat nervos, 18 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5345. Va trece ea și criza asta, 17 noiembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5346. Dorinel Munteanu rătăcește în scenarii imaginare , 17 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5347. Horcăitul sacadat al mineritului, 17 noiembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5348. Ghencea, Dunărea și, ca întotdeauna, Petrila, 17 noiembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5349. Oameni care n-au stare, 17 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5350. Topul prostiilor fără anestezie, 17 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5351. Ce enervează la cei care candidează, 17 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5352. Liste, 16 noiembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5353. Mi-am luat brad, 16 noiembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5354. Ambasadorul lui Băsescu în "Palestina"!, 16 noiembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5355. Tăriceanu nu intră în Post, 16 noiembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5356. O dată-n viață, 16 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5357. Neonul reparat cu mătura, 16 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5358. Am fost niște proști, 15 noiembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5359. Nunta mută, 15 noiembrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5360. Corcitura și globalizarea, 14 noiembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5361. Modelul lui Grigorescu, 14 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5362. Cine va fi viitorul premier? (IV), 14 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5363. Duduitul, 16 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5364. Elena Udrea și prostia cu premeditare, 14 noiembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5365. Copos îl va descălța pe Taher, 14 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5366. Tăriceanu – ministrul economiei de criză?, 14 noiembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5367. Președinte, nu caut prim-ministru, 13 noiembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5368. Membru de partid, 13 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5369. Cine va fi viitorul premier? (III), 13 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5370. Intangibilul și incredibilul, 13 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5371. Dez-dezinflația, 13 noiembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5372. Colindători, 12 noiembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5373. Sindromul Hubris, 12 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5374. Controversa Cine va fi viitorul premier? (II), 12 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5375. Moartea nu vine cu Fitch și Poor’s, 12 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5376. Keynes redivivus (II), 12 noiembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5377. Noul premier vine de la SRI și SIE, 12 noiembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5378. Reflexul animalului politic la Gigi Becali, 12 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5379. Reforma? Paravanul nebulos al minciunii, 11 noiembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5380. Foștii securiști mici sunt supărați, 11 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5381. Cine va fi viitorul premier? (I), 11 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5382. Fathi Taher – falimentul Rapidului , 11 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5383. Schimbarea numită Obama, 11 noiembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5384. S&P și Fitch în cârdășie cu speculatorii, 11 noiembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5385. Dinamo, pe val. Timișoara, în degringoladă, 11 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5386. Șatena lor și blonda noastră, 10 noiembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5387. Proștii și penalii din arbitraj, 10 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5388. Creditarea în stil nou (5), 10 noiembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5389. Lupta dintre auriu și negru, 10 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5390. Când doi se ceartă câștigă diversiunea, 10 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5391. A venit Obama! Bravo, America!, 10 noiembrie 2008, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5392. Duminicile acestea, 10 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5393. O pojghiță de gheață, 9 noiembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5394. Fericirea din murături, 9 noiembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5395. Bătălia cu criza începe în cel mai apropiat magazin, 8 noiembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5396. "Copiii" lui Băsescu îi "apără" pe evrei, 9 noiembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5397. Marele caft, 8 noiembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5398. 500 de morți de seamă, 9 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5399. Prezervativele umflate și legate cu sfoară de streașină, 9 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5400. Prognostic electoral, 7 noiembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5401. Femeia brand, 7 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5402. Trucul invocării Poporului (II), 7 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5403. Congo, tutsi, Obama și Michael Jackson, 9 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5404. Adevăratul miracol Obama, 7 noiembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5405. Al și Laura Ries: cum evităm criza?, 7 noiembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5406. Orfanii unei dezamăgiri profunde, 7 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5407. Președintele Lumii Noi, 6 noiembrie 2008, Mircea Geoană, Jurnalul Național
  5408. 519 dintr-un milion, 6 noiembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5409. Mâna moartă mai vrea o dată, 6 noiembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5410. Computerul și mașina de scris, 6 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5411. Trucul invocării Poporului (I), 6 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5412. Dormi liniștit, Obama lucrează pentru tine! , 6 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5413. Răzbunarea FMI, 6 noiembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5414. Dar mai bine fără ei..., 5 noiembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5415. În insulele mici, viața e frumoasă, 5 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5416. Specialiștii în Obama și McCain, 5 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5417. Să mai spună cineva că politica nu e curvă!, 5 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5418. Keynes redivivus (I), 5 noiembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5419. Candidatul din umbră al Partidului Global al Socialismului de Consum, 5 noiembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5420. Costul navigării contra curentului, 4 noiembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5421. Cui servește criza financiară globală?, 4 noiembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5422. Cine mulge oaia balamucului?, 4 noiembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5423. Mare talent la păstăi, metoda clasică, 4 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5424. Topul proștilor fără anestezie, 4 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5425. De la Popescu Oricum Anton la Anton Înoricefel Anton, 4 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5426. Diferența dintre Hagi și Tatulici, 4 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5427. Jurnal de sentimente la derbiul din Groapă, 3 noiembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5428. Fotbal prost, pe înțelesul lui Băsescu, 3 noiembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5429. Un Mussolini de-al nostru, cumătru cu Charlie Chaplin, 3 noiembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5430. Rolul, 3 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5431. Președintele e din nou chibiț electoral! (III), 3 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5432. Întîiul vot al generației contracronometru, 3 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5433. Creditarea în stil nou (4), 3 noiembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5434. Vizionarii, 2 noiembrie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  5435. Regular service, 2 noiembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5436. Cruza, craza, creza, 1 noiembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5437. James Bond – Quantum of Solace, 1 noiembrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5438. Eu, unul, sunt alături de SUA! Dar voi?, 2 noiembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5439. Bacalaureat DNA, 2 noiembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5440. Subiecte de campanie, 2 noiembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5441. Comandourile îi pun candidatului mustăți, 2 noiembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5442. Cum l-a făcut Băsescu om de stat pe Tăriceanu, 31 octombrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5443. Bărbatul, un deșert cutreierat de femeie, 31 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5444. Compunerea forțelor pe un salcâm, 31 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5445. Președintele e din nou chibiț electoral! (II), 31 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5446. Demnitate și suflet de ghișeu, 2 noiembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5447. Afacerea politică: o precupeață cu unghii murdare, 31 octombrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5448. Dinamo – Steaua, Crăciunul trist al fotbalului, 31 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5449. Oportunități și vulnerabilități de criză, 30 octombrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5450. Cum refuzi un dar de care chiar n-ai nevoie, 30 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5451. Președintele e din nou chibiț electoral!, 30 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5452. Confuzie globală , 30 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5453. Miza pe cacealma, 30 octombrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5454. Gigi Becali, dresor de papagali și alte dobitoace, 30 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5455. Banii-minciună, 30 octombrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5456. Când rațiunea lipsește, 29 octombrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5457. Retragerea Poloniei din Irak, 29 octombrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5458. FC Brașov, liniuța de legătură dintre Dinamo și Gloria Buzău, 29 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5459. A doua Prahova, 29 octombrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5460. Schimb de cărți, 29 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5461. Când Dreapta se macină, câștigătoare nu poate fi decât Stânga, 29 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5462. Leul prins cu chiloții în vine..., 29 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5463. În spate, la Brâncuși, 28 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5464. Se evaporă iar banii de sicriu, 28 octombrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5465. Băsescu ajută electoral PSD, 28 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5466. Jos labele de pe banii profesorilor!, 28 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5467. Plătim nu criza altora, ci vulnerabilitățile proprii, 28 octombrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5468. Românii nu mai au proiecte naționale, 28 octombrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5469. Clasamentul, mai mult anarhie decât ierarhie, 27 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5470. Cît mai costă lumea, cît mai face, care mai e prețul ei?, 27 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5471. Cine vine cu Obama?, 27 octombrie 2008, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5472. Topul prostiilor fără anestezie, 27 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5473. Teoria gropilor și a tâmpiților, 27 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5474. Campania de talk nu va face decât cel mult show, 27 octombrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5475. GPS-ul a salvat onoarea Elenei, 27 octombrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5476. Creditarea în stil nou (3), 27 octombrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5477. Lecturi, 26 octombrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5478. Greva regală nu poartă tricou de marinar, 25 octombrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5479. Când cei din spațiul cosmic se uită la tine, 26 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5480. Aritmetica geniului, 26 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5481. Anul Nou de fiecare zi, 26 octombrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5482. Băsescu n-a găsit Israelul pe hartă!, 26 octombrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5483. Damage, 25 octombrie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5484. Pe deal, la Balota, 24 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5485. Votăm greșit de optsprezece ani, 24 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5486. Șeful statului își dezvăluie secretele la un șpriț!, 24 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5487. Punctul de rating ca o curvă, 26 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5488. Fotbal peltic la ora de franceză, 24 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5489. Băsescu, sau putinismul românesc, 24 octombrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5490. Poveste de sărăcit copiii, 23 octombrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5491. Un proiect fundamental, 23 octombrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5492. Or fi chiar atât de tâmpiți, 23 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5493. Un ministru care nu există, 23 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5494. Trăim în minciună, 23 octombrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5495. Braconajul politic și sportul, 23 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5496. Vai (de) benzemaua noastră, 23 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5497. Angajări prin concurs de dosare penale, 22 octombrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5498. Să nu invităm criza la noi!, 22 octombrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5499. Când te ignoră licuricii, 22 octombrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5500. Shakespeare a fost turnător!, 22 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5501. Va merge Traian Băsescu în Iran?, 22 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5502. Talpeșul, 22 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5503. MM pândește demiterea lui Mourinho și nu pe a lui Lăcătuș, 22 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5504. Evoluții și dileme la Marea Neagră, 21 octombrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5505. O bombă pe coliva energetică , 21 octombrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5506. Guvernatorul, 21 octombrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5507. Carnetul cu subiecte, 21 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5508. Un vot ca pentru alegerile locale, 21 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5509. Țara cu piciorul în ghips, 21 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5510. Ei cu Seinfeld, noi cu Muppets și Marylin, 20 octombrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5511. Am socializat o zi, la țară, 20 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5512. Victoria Securității asupra Armatei!, 20 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5513. Nota de plată a lumii, 20 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5514. Creditarea în stil nou (2), 20 octombrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5515. Deranjul DNA tulbură liniștea supremă și seniorială a CSM, 20 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5516. De ce mașină mare nu înseamnă și minte mică, 18 octombrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5517. Sat plecat la prins iepuri cu mâna, 18 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5518. Tot felul de oameni, 18 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5519. Noaptea generalilor, 18 octombrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5520. Băsescu și râsu’-plânsu’ la Bruxelles!, 18 octombrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5521. Tudor Arghezi: Despre politeță, 17 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5522. Marius Tucă: Cincisprezece ani de casație și justiție, 17 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5523. Tudor Octavian: Ceva cu segol , 17 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5524. Marian Nazat: Umilință la Poarta "Marelui Licurici", 17 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5525. Miruna Munteanu: Legea mamelor, un cadou otrăvit, 17 octombrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5526. Gabriela Vrânceanu Firea: Curtea suspinelor, 17 octombrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5527. Dan Dumitrescu: Cupa României, competiția fotbalului glumeț, 17 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5528. Tudor Arghezi: Școala lui "pentru", 16 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5529. Marius Tucă: Cum au descoperit băieții roata, apa caldă, focul și salariile nesimțite, 16 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5530. Tudor Octavian: Avem onoarea!, 16 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5531. Radu Tudor: Tusea și junghiul politicii românești, 16 octombrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5532. Ionuț Bălan: Țări libere, piețe ocupate, 16 octombrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5533. Dan Dumitrescu: Plugușorul topurilor are iz de manea, 16 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5534. Răzvan Belciuganu: Mușchii Europei își caută creierul, 15 octombrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5535. Mircea Geoană : Guvernul urii, 15 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5536. Tudor Arghezi: Problemele sociale, 15 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5537. Marius Tucă: Băsescu și Tăriceanu la televizor, 15 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5538. Tudor Octavian: Recuperează vârsta a treia, 15 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5539. Adrian Năstase: La maraton, birjar, la maraton!, 15 octombrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5540. Daniel Dăianu: Capcana lichidității, 15 octombrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5541. Marius Tucă: Pițipoancele eco, 14 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5542. Mircea Eliade: A face, 14 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5543. Tudor Octavian: Ziua în care bunicul a fost copertă, 14 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5544. Lucian Avramescu: Condamnați la moarte, 14 octombrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5545. Adrian Severin: Schimbarea modelului sau a accentului?, 14 octombrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5546. Ilie Șerbănescu: "Piața liberă" – o balivernă pentru țările bananiere, 14 octombrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5547. Dan Dumitrescu: Lăutari, nunți electorale și fotbal, 14 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5548. Marius Tucă: Acasă la Nea Mărin, 13 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5549. Petru Popescu: Vine Obama!, 13 octombrie 2008, Petru Popescu, Jurnalul Național
  5550. Tudor Octavian: Inși scârboși, 13 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5551. Victor Ciutacu: ­­Hoitarii politici ai nefericirii generale, 13 octombrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5552. Răzvan Bărbulescu: Viața de la frații Grimm, la verii Becali , 13 octombrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5553. Adrian Vasilescu: Creditarea în stil nou (1), 13 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5554. Dan Dumitrescu: România – Franța, o egalitate parșivă, 13 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5555. Victoria sfârcului, 12 octombrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5556. Ion Cristoiu: Strigoiul acuzat de viol, 11 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5557. Tudor Octavian: Cum ard cărțile, 11 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5558. Dan Constantin: Tunurile noastre, toate…, 11 octombrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5559. Valentin Stan: Băsescu, Pleșu și "gheizerul" din cap!, 11 octombrie 2008, Jurnalul Național
  5560. Marius Tucă: Ghici cine închide Camera Deputaților?, 10 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5561. Ion Cristoiu: Diversiunea Cristian Adomniței, 10 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5562. Tudor Octavian: Tristeți decalate, 10 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5563. Marian Nazat: Din sala de judecată, 10 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5564. Miruna Munteanu: Minți luminate pentru vremuri interesante, 10 octombrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5565. Gabriela Vrânceanu Firea: Hai vino iar în criza noastră mică..., 10 octombrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5566. Dan Dumitrescu: Ionel Ganea pune din nou crampoanele pe tibia adversarului, 10 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5567. Șerban Cionoff: Avertismente de ieri pentru America de mâine, 9 octombrie 2008, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  5568. Ionuț Bălan: Leul prea greu, 9 octombrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5569. Marian Nazat: Grecii și noi, 9 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5570. Dan Dumitrescu: Corleone și rețeta simțirii de la distanță, 9 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5571. Marius Tucă: Începuturile și sfârșiturile lumii, 9 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5572. Ion Cristoiu: Imperialismul spațiului privat, 9 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5573. Tudor Octavian: I-a învins libertatea, 9 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5574. Căpcăunii, în capcană, 9 octombrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5575. Marius Tucă: E miercuri, octombrie…, 8 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5576. Ion Cristoiu: Traian Băsescu pe post de Stolojan, 8 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5577. Tudor Octavian: Fânul de altădată, 8 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5578. Adrian Năstase: Băieții buni, 8 octombrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5579. Răzvan Belciuganu: Diplomație economică în spatele militarilor, 8 octombrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5580. Daniel Dăianu: Cum lovește criza financiară în economia reală, 8 octombrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5581. Marius Tucă: Buricul pământului în 30 de zile, 7 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5582. Ion Cristoiu: O iresponsabilitate produsă de o atmosferă falsă, 7 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5583. Tudor Octavian: Adevărul, tot adevărul, 7 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5584. Lucian Avramescu: Impostura lui Roman în Spania? Sau a lui Traian Băsescu?, 7 octombrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5585. Ilie Șerbănescu: Când și pavăza este lovită, 7 octombrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5586. Adrian Severin: ­UE și contagiunea crizei neo-imperiale rusești, 7 octombrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5587. Dan Dumitrescu: Lotul național, împachetat în gânduri grele, 7 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5588. Dan Dumitrescu: Cioclii fotbalului exploatează perfid drama lui Colțescu, 6 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5589. Răzvan Bărbulescu: Dramatica luptă dintre conștiință și lăcomie, 6 octombrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5590. Adrian Vasilescu: Europa de după criză (2), 6 octombrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5591. Marius Tucă: E luni, 6 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5592. Ion Cristoiu: Topul prostiilor fără anestezie, 6 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5593. Tudor Octavian: Enciclopedia sentimentelor, 6 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5594. Victor Ciutacu: Iresponsabilii fac focul de tabără în mijlocul benzinăriei, 6 octombrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5595. Roxana Roseti: Bilă, 5 octombrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5596. Alex Revenco: Guns N’ Roses - Telenovela continuă, 5 octombrie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5597. Dan Dumitrescu: Joiana grasă și lăptoasă a uefistelor a rămas stearpă, 4 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5598. Ion Cristoiu: Strigoiul Fane în campania electorală, 4 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5599. Tudor Octavian: În sfârșit, Europa se interesează…, 4 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5600. Dan Constantin: Profesorii, la CC, 4 octombrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5601. Valentin Stan: Ați privit vreodată un Dezastru în ochi?, 4 octombrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5602. Marius Tucă: Dragă Stolo, candidatul veșnic, 3 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5603. Ion Cristoiu: Isteria împotriva votului uninominal (II), 3 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5604. Tudor Octavian: Diferența, 3 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5605. Marian Nazat: Socrul mic, 3 octombrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5606. Miruna Munteanu: Legea de murături sau întrecerea socialistă a pomenilor electorale, 3 octombrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5607. Gabriela Vrânceanu Firea: Lunea celor care se grăbesc încet, 3 octombrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5608. Dan Dumitrescu: Cu Franța, șansa revanșei lui Mutu, 2 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5609. Marius Tucă: Ochiul dracului și mâna destinului, 2 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5610. Ion Cristoiu: Isteria împotriva votului uninominal (I), 2 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5611. Tudor Octavian: O meserie: scricitor la zair, 2 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5612. Dezamăgiri naționale, 2 octombrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5613. Petre Roman: Despre fraternitate, la concret, 2 octombrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5614. Ionuț Bălan: Criză financiară sau monetară?, 2 octombrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5615. Daniel Dăianu: Un "nou" capitalism de stat, 1 octombrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5616. Răzvan Belciuganu: Supersonic de căutat la dinți, 1 octombrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5617. Marius Tucă: De la Zeus la Dumnezeu, 1 octombrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5618. Dan Dumitrescu: Trecut puturos, prezent falimentar, 1 octombrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5619. Ion Cristoiu: O capcană întinsă PRM?, 1 octombrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5620. Tudor Octavian: Very important cow, 1 octombrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5621. Adrian Năstase: Teoria și practica băii de mulțime, 1 octombrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5622. Marius Tucă: Jurământul lui Fahti Taher, 30 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5623. Ion Cristoiu: Jocuri politice în chestiunea uninominalului, 30 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5624. Tudor Octavian: Scaunul din dreapta, 30 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5625. Lucian Avramescu: Fiu-meu, candidat? Să n-aud!, 30 septembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5626. Ilie Șerbănescu: Autostrada 3 în 1!, 30 septembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5627. Adrian Severin: Statul-națiune între europenizare și feudalizare, 30 septembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5628. Dan Dumitrescu: Fotbal dominat de voia întâmplării, 30 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5629. Răzvan Bărbulescu: ­­Un pasaj pentru Bălăceanca, 29 septembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5630. Adrian Vasilescu: Europa de după criză (1), 29 septembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5631. Marius Tucă: Candidați cu condicuță, 29 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5632. Ion Cristoiu: Topul prostiilor fără anestezie, 29 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5633. Tudor Octavian: S.P.R.D.T., 29 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5634. Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici și uninominali, 29 septembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5635. Dan Dumitrescu: Două competiții într-una singură, 29 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5636. Răvășitor, 28 septembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5637. Lucian Mândruță: Criza, pe sărite, 27 septembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5638. Valentin Stan: Cum e Dumnezeu, domn’ Președinte?, 27 septembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5639. Ion Cristoiu: În apropierea închiderii, 27 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5640. Tudor Octavian: Planeta, 27 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5641. Dan Constantin: 48 de F-16 pentru 25 de urși, 27 septembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5642. Gabriela Vrînceanu Firea: Băsescu vrea să fie Isărescu, 26 septembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5643. Miruna Munteanu: Băsescu și retorica epocii de aur, 26 septembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5644. Marius Tucă: Supraviețuirea meseriei din tine, 26 septembrie 2008, Jurnalul Național
  5645. Ion Cristoiu: De la Elena Udrea la Traian Băsescu, 26 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5646. Tudor Octavian: Studentul cu zece repetenții, 26 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5647. Marian Nazat: România de basm, 26 septembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5648. Dan Dumitrescu: Marea cotonogeală de la Dinamo , 26 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5649. Marius Tucă: Mâna ei e prea ocupată cu mopul lui.., 25 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5650. Ion Cristoiu: Noua haină îi vine ca dracu’ lui Traian Băsescu!, 25 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5651. Tudor Octavian: Celofanistul cu aripi, 25 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5652. Un discurs interesant, 25 septembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5653. Ionuț Bălan: Revoluția franceză se mută la Washington, 25 septembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5654. Dan Dumitrescu: Batista de pe țambal nu poate acoperi și chelia penală a fotbalului, 25 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5655. Marius Tucă: Întâiul spre al doilea bărbat al țării, 24 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5656. Ion Cristoiu: O negustorie care va costa, 24 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5657. Tudor Octavian: Bicicletele din Pekin, 24 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5658. Adrian Năstase: Mica Adunare Națională, 24 septembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5659. Daniel Dăianu: Eșecul unui model de afaceri financiare, 24 septembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5660. Răzvan Belciuganu: Proba de lucru manual pentru prim-ministru, 24 septembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5661. Manelizarea României, 24 septembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5662. Marius Tucă: Este Leonard Cohen, 23 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5663. Ion Cristoiu: Noii barbari – îmbogățiții tranziției, 23 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5664. Tudor Octavian: Adeverințe de geniu, 23 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5665. Lucian Avramescu: Băsescu n-a ratat nici Festivalul sarmalelor, 23 septembrie 2008, Jurnalul Național
  5666. Adrian Severin: Strategia compensației și strategia autoînșelării, 23 septembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5667. Ilie Șerbănescu: Un cod pentru amăgit fraierii, 23 septembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5668. Dan Dumitrescu: Rezultate mincinoase, 23 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5669. Miruna Munteanu: Porno-campania electorală, 22 septembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5670. Dan Dumitrescu: Înfiații ratării riscă sentințe academice, 22 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5671. Marius Tucă: Onaniști din toate blogurile, masturbați-vă!, 22 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5672. Ion Cristoiu: De ce n-ar fi bun politicianul Florin Călinescu?!, 22 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5673. Tudor Octavian: Verbul, la sfârșit, 22 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5674. Răzvan Bărbulescu: Mopul și pilda Elenei zăpăcesc națiunea, 22 septembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5675. Adrian Vasilescu: Mirosul banilor, 22 septembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5676. Austeritate și destin, 21 septembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5677. GBOB 2008: Finala, în Hard Rock Cafe, 21 septembrie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5678. Oana Stancu: Țara te vrea prost!, 20 septembrie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  5679. Ion Cristoiu: S-a îmbogățit cu W.C.-uri portabile, 20 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5680. Tudor Octavian: Kralița Maria la Balcic, 20 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5681. Dan Constantin: Nemernicie la Sectorul 2, 20 septembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5682. Valentin Stan: Unii "crede" că Rusia s-a bătut singură, 20 septembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5683. Lucian Mândruță: 3.000 de semne, 20 septembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5684. Marius Tucă: Rezerva Federală de Pomeni Curate, 19 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5685. Ion Cristoiu: Cine lucrează uninominalul?, 19 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5686. Tudor Octavian: Scadența la pasiune, 19 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5687. Marian Nazat: Întîmplări din Românica, 19 septembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5688. Miruna Munteanu: Alegerile trec, pensiile rămîn, 19 septembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5689. Gabriela Vrînceanu Firea: Mult zgomot pentru prea puțin, 19 septembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5690. Marius Tucă: N-avem timp, 18 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5691. Ion Cristoiu: O voioșie periculoasă, 18 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5692. Tudor Octavian - Afinități în necaz, 18 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5693. Stolojan, o nouă misiune, 18 septembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5694. Petre Roman: Viitorul libertății, 18 septembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5695. Apocalypse now, 18 septembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5696. Dan Dumitrescu: Războiul FRF – LPF se va rezolva la emisiunea "Iartă-mă!", 18 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5697. Marius Tucă: La trîntă cu Universul, 17 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5698. Ion Cristoiu: Vulnerabilitățile lui Theodor Stolojan, 17 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5699. Daniel Dăianu - De ce nu se învață, adesea, din greșeli, 17 septembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5700. Tudor Octavian - Situații pozitive, 17 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5701. Adrian Năstase: Fantoma din Senat, 17 septembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5702. Răzvan Belciuganu:- Cum se alege praful de industria de apărare, 17 septembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5703. Dan Dumitrescu - Dragomir joacă cu soarele-n ochi, 17 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5704. Pricepuți în procedee ale autodistrugerii, 16 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5705. Reporterii neființei, 16 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5706. Stolojan – candidatul ideal pentru PD-L, 16 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5707. Despre admirație, 16 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5708. Întîlnirea cu frigul din sufletul unor români, 16 septembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5709. În România, Robin Hood a murit!, 16 septembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5710. Împărțim suveranitatea, dar nu cedăm demnitatea, 16 septembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5711. Cifra șapte sub masajul crampoanelor, 15 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5712. Un alt început, 15 septembrie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5713. Nicolae Ceaușescu, decadent?!, 15 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5714. Era bine, e bine și o să fie bine, 15 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5715. Salt riscant în mocirla politică, 15 septembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5716. Țara pasivă vs. Țara activă, 15 septembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5717. Palmieri la Protan, 15 septembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5718. Repetent, 14 septembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5719. L-au delapidat pe Iuliu Maniu, 13 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5720. Marile despărțiri din cultură, 13 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5721. Mica alianță, 13 septembrie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5722. Băsescu și logica aristotelică! Mă lași?, 13 septembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5723. Cumetrele își tăvălesc dindărătul prin primăriile fotbalului, 13 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5724. Stațiunea spațială Moneasa, 13 septembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5725. Spre un nou război mondial încă nedefinit? (V), 12 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5726. Doi văd, iar paisprezece nu văd , 12 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5727. La pas, prin Turnu Măgurele, 12 septembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5728. Cînd președintele n-are bani, 12 septembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5729. Pe cuvînt de președinte! Cine minte?, 12 septembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5730. Stratagema lui Mutuare construcție șubredă, 11 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5731. Spre un nou război mondial încă nedefinit? (IV), 11 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5732. Drumul de la tramvai la fabrică, 11 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5733. 1968 – 2008, 11 septembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5734. 11 Septembrie, 11 septembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5735. Trafic de bunăstare, 11 septembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5736. Spre un nou război mondial încă nedefinit? (III) , 10 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5737. Griuri românești, 10 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5738. Cînd Băsescu fură startul, 10 septembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5739. Dileme aeriene euro-atlantice, 10 septembrie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5740. Jucători străini și bugete mărite, 10 septembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5741. Spre un nou război mondial încă nedefinit? (II), 9 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5742. Lanțul trofic, 9 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5743. Am uitat toamna, 9 septembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5744. Justiția sugrumă economia, 9 septembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5745. Victoria domnului Băsescu, 9 septembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5746. Marian Iancu și Mircea Sandu nu se mai pot apăra decît în justiție, 9 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5747. Spre un nou război mondial încă nedefinit? (I), 8 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5748. Sesiune de nemuriri, 8 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5749. PRM, mai bun ca GDS. Eu te-am făcut, eu te omor!, 8 septembrie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5750. Morala lui Piți, 8 septembrie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5751. Tabla de șah din vechea magazie, 8 septembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5752. Naționala a jucat atît de prost încît oricînd se poate mai bine, 8 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5753. În genunchi, 7 septembrie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5754. Concerte în cluburi, 7 septembrie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5755. Spectacol cu pompieri, 6 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5756. Turnătorul, 6 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5757. Pleșu, Băse și "omleta" intelectualistă, 6 septembrie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5758. Umbra lui Patriciu și țipetele lui Olteanu, 6 septembrie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  5759. Cine-a pus blocul în drum..., 6 septembrie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5760. Un imperativ: radicalizarea PSD (2), 5 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5761. Caiet de subiecte, 5 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5762. Wrestling politic, 5 septembrie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5763. Nici campaniile bănoase nu-i mai spală…, 5 septembrie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5764. PD-L și PRM: cine se aseamănă se adună, 5 septembrie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5765. Un imperativ: radicalizarea PSD, 4 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5766. A dispărut și omul de cultură, 4 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5767. Provocare la intelligence, 4 septembrie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5768. Efectul placebo în politică , 4 septembrie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5769. Politică cu dobîndă și cîștiguri, 4 septembrie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5770. Un moment de răscruce al campaniei (2), 3 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5771. Iapa Neagră, 3 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5772. Un nou drept fundamental al omului?, 3 septembrie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5773. Cînd se încurcă noțiunile..., 3 septembrie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5774. Naționala, la ora raportului pentru CM , 3 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5775. Un moment de răscruce al campaniei, 2 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5776. România bună, 2 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5777. Înghesuială electorală la Sîngeru, 2 septembrie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5778. O ipoteză, 2 septembrie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5779. Jaf mai mare decît în România, 2 septembrie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5780. Măreața Rusie a lui Soljenițîn, 1 septembrie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5781. Congresul Național al Gemenilor, 1 septembrie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5782. Demiterea fălcosului ar lustrui pînă la sublim dictatura proștilor, 1 septembrie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5783. Țăranii și PIB-ul (7), 1 septembrie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5784. Probabil, 31 august 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5785. Politica și goana după vedete, 30 august 2008, Corina Cretu, Jurnalul Național
  5786. La Metro (II), 30 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5787. Regi, împărați, zîne, prințese, 30 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5788. România, Băsescu și "intelectualii" lui, 30 august 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5789. Criza din Caucaz și alegerile din SUA, 29 august 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5790. Băncuța de la stradă, 29 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5791. Apus de soare în “Gerai”, 29 august 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5792. Mircea Eliade - Sex, 29 august 2008, Jurnalul Național
  5793. Lăcătuș și Rădoi refuză calificativele fățarnica, 29 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5794. Imobiliare universitare, 29 august 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5795. Prostirea de televiziune, 28 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5796. Tudor Arghezi – Jurnalul, 28 august 2008, Jurnalul Național
  5797. La est de NATO, 28 august 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5798. Cum pregătim transformarea României, 28 august 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5799. Trupa lu Costică Vîlcea, a 19-a echipă a campionatului, 28 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5800. Planul cincinal la capitalism, 28 august 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5801. Lista lui Talpeș sau unde ne sînt trădătorii, 27 august 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5802. Turcii și Turcia (III), 27 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5803. Mihai Eminescu - Flori stilistice din ziarele românești, 27 august 2008, Jurnalul Național
  5804. Mona și-a făcut datoria, Mona poate să rămînă acasă, 27 august 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5805. De la Doha la Caucaz, 27 august 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5806. Turcii și Turcia (II), 26 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5807. Mircea Eliade - Despre sinceritate și prietenie, 26 august 2008, Jurnalul Național
  5808. Procentul de monștri, 26 august 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5809. Mai multe voturi, mai puțină democrație, 26 august 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5810. În România, creditul nu duce la dezvoltare, 26 august 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5811. Rapidiști salvați de comparația cu Dinamo, 26 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5812. Turcii și Turcia (1), 25 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5813. Tudor Arghezi - Caut samsar: Cine cumpără o școală?, 25 august 2008, Jurnalul Național
  5814. Iepurii în vreme de caniculă, 25 august 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5815. Țăranii și PIB-ul (6), 25 august 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5816. August și rușii, 24 august 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5817. Litoralul românesc și modelul sud-american, 23 august 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5818. La Metro (I), 23 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5819. Pagină de istoria artei, 23 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5820. Toți oamenii Președintelui și cam toți…, 23 august 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5821. Pensii sau autostrăzi?, 23 august 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5822. Salutări de la clasa muncitoare!, 22 august 2008, Jurnalul Național
  5823. Mircea Eliade - Despre tinerețe și bătrînețe, 22 august 2008, Jurnalul Național
  5824. Condiția umană, azi , 22 august 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5825. Corupția mică, dar voinică, 22 august 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5826. Depunctarea, singura armă eficientă împotriva mitocanilor, 22 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5827. Olimpicii fraudei și infrastructura corupției, 21 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5828. Bursa cvasimuribundă, 21 august 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5829. VIP, 21 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5830. Tudor Arghezi - Arta de a nu spune nimic, 21 august 2008, Jurnalul Național
  5831. Securitatea Mării Negre, prioritate strategică, 21 august 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5832. Mircea Sandu, Pițurcă și Naționala, 20 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5833. Moarte proștilor!, 20 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5834. Brunea Fox - Reportajul – o identitate echivocă?, 20 august 2008, Jurnalul Național
  5835. Demagogia trece, apele rămîn, 20 august 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5836. Criza financiară și economia europeană (III), 20 august 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5837. Pentru cine vorbește Dalai Lama?, 20 august 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5838. Alimentația perfectă, 19 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5839. Mircea Eliade - Ceasul tinerilor?, 19 august 2008, Jurnalul Național
  5840. Soldatul sovietic n-a murit, 19 august 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5841. Quod erat demonstrandum, 19 august 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5842. Iată și un rău nefăcut de noi!, 19 august 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5843. Tăcerea lui Marian Iancu naște Penești, 19 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5844. Cum n-a devenit domnul Buricea membru, 18 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5845. Tudor Arghezi / Cum se fericește o țară, 18 august 2008, Jurnalul Național
  5846. Un asasinat, 18 august 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5847. Adrian Mutu, victimă a familiei. a familiei Moggi!, 18 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5848. Țăranii și PIB-ul (5), 18 august 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5849. Tres parisien, 17 august 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5850. Eu, pietonul, 16 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5851. Transmisie în direct, 16 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5852. Dom’ Băsescu, mai "e" intelectuali, bre?, 16 august 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5853. Ultimul cui în coșciugul patrimoniului național, 16 august 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5854. Senatorul pepenilor, 15 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5855. Mihai Eminescu - Articoli nepoliticoși, 15 august 2008, Jurnalul Național
  5856. Pusu mesi, 15 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5857. Șufa și șulfa, 15 august 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5858. Oda lui Patapievici pentru Văcăroiu, 15 august 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5859. Fotbalul, între țopîrlănie și emancipare, 14 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5860. Mușchi a la Ștefania, 14 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5861. Mircea Eliade - Invitație la bărbăție, 14 august 2008, Jurnalul Național
  5862. Falusul și svastica. Repere portocalii, 14 august 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5863. Dacă românii din străinătate s-ar întoarce acasă, 14 august 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5864. Cai verzi pe bancnote , 14 august 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5865. Umbra lui Gigi. La inundații, 13 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5866. Poziția, 13 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5867. Brunea Fox - Sinuciderea cifrelor, 13 august 2008, Jurnalul Național
  5868. Șerpii, petrolul, românii și ucrainenii, 13 august 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5869. Mesajul Moscovei, 13 august 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5870. Criza financiară și economia europeană (II), 13 august 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5871. Licitarea dezmățului, 13 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5872. Tudor Arghezi - Elogiul gazetarului, 12 august 2008, Jurnalul Național
  5873. Sîmburele de adevăr, 12 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5874. Umbra Osetiei peste Olimpiadă, 12 august 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5875. Un izvor nesecat de tupeu, 12 august 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5876. Cînd nu de salarii este vorba..., 12 august 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5877. N-am eu norocul ăsta…, 11 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5878. Victoria Rapidului decontează un trecut vinovat, 11 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5879. Mihai Eminescu - "Cu gazetele din timpul nostru...", 11 august 2008, Jurnalul Național
  5880. Ce zice laptopul aia e!, 11 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5881. Elodia în sondaje , 11 august 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5882. Țăranii și PIB-ul (4), 11 august 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5883. Lipa-lipa, 10 august 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5884. 08/08/08, 9 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5885. Inul din decembrie 1989, 9 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5886. Viața mea, între â din a și î din i, 9 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5887. "Nu înțeleg nimic din arta plastică"?, 9 august 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5888. Cine trece-n valea seacă, 9 august 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5889. Mircea Eliade - A nu mai fi roman!, 8 august 2008, Jurnalul Național
  5890. Productia de fonta pe capul lui mic de locuitor, 8 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5891. Visatorul de la "Opera Center", 8 august 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5892. Mostenirea unui partid muribund, 8 august 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  5893. Corsarii viciului, 8 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5894. "Nicusor, ai grija de copii!”, 7 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5895. Prezumtia de neabsorbtie, 7 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5896. Brunea Fox - Realitatea exista independent de reporter, 7 august 2008, Jurnalul Național
  5897. Despre varza acra, cind e multa, 7 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5898. Italia pericolosa, 7 august 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5899. 2009 – Anul stagflatiei?, 7 august 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5900. Un profesionist, 6 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5901. Tudor Arghezi - Elemente de politica externa, 6 august 2008, Jurnalul Național
  5902. Un spectacol ratat, 6 august 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5903. Modelul Pacepa pentru spioni, 6 august 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5904. Criza financiara si economia europeana (I), 6 august 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5905. Zestrea domnitei ANI, 6 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5906. Mitocania interactiva , 5 august 2008, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
  5907. Barbat divortat de alt barbat, 5 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5908. Unii vor ca Romania sa fie mahalaua Europei, 5 august 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5909. Sedinte imbecile si neimbecile cu primarii, 5 august 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5910. Inundatii, imbecili si bolsevici, 5 august 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5911. Cind cresterea datoriilor depaseste cresterea veniturilor, 5 august 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5912. Dinu Vama, incitatorul din Ghencea, 5 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5913. Papagalul tricolor, 4 august 2008, Andrei Paunescu, Jurnalul Național
  5914. Fotbalul imprumuta asiduu din stricaciunile vietii, 4 august 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5915. Strada Folk si Radio Pittis, 4 august 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  5916. Imbecilii faraonului de Murfatlar, 4 august 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5917. Un fund de provincie, 4 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5918. Geniile si salariul minim, 4 august 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5919. Taranii si PIB-ul (3), 4 august 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5920. Stirpirea rockerilor!, 3 august 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5921. Norma Jeane, 3 august 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5922. Lovitura cauzatoare de moarte, 2 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5923. Cu chilotii peste pantaloni, 2 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5924. "Da, sint inca barbat"! Ce, nu se vede?, 2 august 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5925. Oamenii lui Basescu, oamenii lui Patriciu, 2 august 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  5926. Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (IV), 1 august 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5927. Un pod si zece idioti, 1 august 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5928. Déja vu, 1 august 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5929. Cod portocaliu anticoruptie, sub protectorat UE, 1 august 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  5930. Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (III), 31 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5931. Uniforma de om foarte ocupat, 31 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5932. Dupa 30 de ani, 31 iulie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5933. Schimbarea climatica se face simtita in Romania?, 31 iulie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5934. Capra cu 3,8 iezi, 31 iulie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5935. Razboinicul luminii nu este in fapt decit carne de tun, 31 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5936. Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (II), 30 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5937. Statul la coada, 30 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5938. "Europa nu este ceea ce credeti", 30 iulie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5939. Ideologii comunisti din fruntea Armatei, 30 iulie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5940. Cum merge tintirea inflatiei la noi (II), 30 iulie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5941. Tudor Chirila - Consideratii porno pe teme de tara, 30 iulie 2008, Tudor Chirila, Jurnalul Național
  5942. Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (I), 29 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5943. Mort, dar in Rolls Royce, 29 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5944. Moartea incepe cu un simpozion, 29 iulie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5945. Un taliban vorbeste in numele medicilor romani, 29 iulie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5946. Investitiile straine trec pe minus in numai sase ani!, 29 iulie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5947. Manualul de utilizare a servilului domn Florea, 29 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5948. Lenny Kravitz și problema B, 28 iulie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5949. În centru, la o plimbare, 28 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5950. Bătălia pentru țulușul șef Daniel Morar, 28 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5951. Nu trageți în lăutari, plătiți-i!, 28 iulie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5952. Țăranii și PIB-ul (2), 28 iulie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5953. Of, mamă!, 27 iulie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5954. Alina, "la stația Lukoil, altfel goală"!, 26 iulie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5955. Trădarea perpetuă, 26 iulie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5956. Durata în artă, 26 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5957. Nebuni la vot, 26 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5958. Televiziunea pe calculator, ca rața pe varză , 26 iulie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  5959. Salut intrarea lui Sever Voinescu în politică!, 26 iulie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  5960. Criză de cătușe și de judecată dreaptă, 25 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5961. Singurătate prezidențială, 25 iulie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5962. 311, 25 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5963. Documentul care n-a oprit totuși ploaia, 25 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5964. Ne mai trăiește ospitalitatea proverbială?, 25 iulie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  5965. O mapă pierdută. UE e?, 25 iulie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  5966. Vine omul, dar mai și pleacă. Din Irak, 24 iulie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  5967. Golănirea limbii române, 24 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5968. O șmecherie PD-L-istă, 24 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5969. Colonialele, marfă de succes pentru tarabagiii fotbalului, 24 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5970. Liberalism pe cartelă 2, 24 iulie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  5971. Egalitatea în fața legii, 24 iulie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  5972. NUP, UP și SUP la Bruxelles, 23 iulie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  5973. Cei care nu erau buni de nimic, 23 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5974. Despre cum ne crede proști domnul președinte, 23 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5975. Cum merge țintirea inflației la noi (I), 23 iulie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  5976. Cum să evaluezi un avion de luptă, 23 iulie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  5977. Supărată pe decolteu, 22 iulie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  5978. Roman de cartier, 22 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5979. Teama de "scheleții" descoperiți de Sorin Oprescu, 22 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5980. Se joacă interesul la nunta fotbalului, 22 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5981. Între stînga caviar și stînga democrată, 22 iulie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  5982. Maria, regina Marii Uniri, 22 iulie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  5983. Multe și grele scadențe se strîng în 2009, 22 iulie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  5984. Răcnetul anticorupției s-a mutat pe youtube, 21 iulie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  5985. Interviurile fiilor risipitori, 21 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5986. O decizie benefică pentru PSD, 21 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5987. Tauromahia ieri și azi – un proces de conștiință, 21 iulie 2008, Romulus Vulpescu, Jurnalul Național
  5988. Țăranii și PIB-ul (1), 21 iulie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  5989. Amprentarea pe euroi, 21 iulie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  5990. Măi, măi, măi, 20 iulie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  5991. Maximum Rock, 20 iulie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  5992. Tăriceanule, îți plac "pumnii" în gură?, 19 iulie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  5993. Marele amnezic de la Cotroceni, 19 iulie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  5994. Casa goală, 19 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  5995. Miezul nopții, la Casa Scînteii, 19 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  5996. F Murray Abraham la Teatrul Bulandra, 19 iulie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  5997. Repriză decisivă în războiul Dragomir-Lupescu, 18 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  5998. Retragere în istorie, 18 iulie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  5999. Doamna Ionescu și microbii, 18 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6000. Adevăratele probleme ale Justiției, 18 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6001. Romii – podul lui Băsescu, 18 iulie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6002. Fiefuri de partid cu uninominali la butonieră, 18 iulie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6003. Amprenta balcanică a latinității, 17 iulie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6004. Luarea și neluarea în seamă, 17 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6005. Freamătul dîmbovițean al monitorizării, 17 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6006. Stat minimal, delir maximal, 17 iulie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6007. Noul val: politicieni crescuți de oamenii de afaceri, 17 iulie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6008. Mai poate politica să facă ceva pentru dreptate?, 17 iulie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6009. Torna, torna, Frattini sau Profesorul de democrație , 16 iulie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6010. Prostia care a permis frauda, 16 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6011. Cărți frumoase, tot mai frumoase, 16 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6012. Euro-sceptici și euro-corupți, 16 iulie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6013. Cît de singular este sindromul "italian", 16 iulie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6014. Știri care se-mpiedică în rochie, 15 iulie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6015. Lovitura lui Sorin Oprescu, 15 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6016. Profitori și proști, 15 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6017. Electoratul Elenei Udrea, 15 iulie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6018. Este modern să n-ai industrie și agricultură?!, 15 iulie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6019. Cașcavalul miroase a praf de pușcă, 15 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6020. Coșmarul votului uninominal, 14 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6021. Gramatica de la cap se-mpute, 14 iulie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6022. Nume rele, 14 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6023. Managerul Adrian ilie a redevenit impresar, 14 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6024. Bunăstarea este posibilă, 14 iulie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6025. Guadalajara, Guadalajara, 13 iulie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6026. Români la Londra - Livio & Roby la Radio Kiss 100, 13 iulie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6027. Patapieviciul, Comănescul și Băsescul…, 12 iulie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6028. Un “Oscar” pentru Morar, 12 iulie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6029. Efectul de pijama, 12 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6030. În trenul cu un singur vagon, 12 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6031. Justiție demnă de caltaboșii lui Remeș, 12 iulie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6032. Concerte în photoshop, 12 iulie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6033. Ciprian Nastasiu –Acarul Păun al DIICOT, 11 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6034. O definiție a iubirii, 11 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6035. Justiție cu dublu standard, 11 iulie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6036. Ghilotina test – stress-ului, 11 iulie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6037. [http://jurnalul.ro/editorial/aviz-tulusilor-129096.html , 10 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6038. Normal, absolut normal, 10 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6039. Decolteu, esența dreptei, 10 iulie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6040. Renunțarea la examenul de admitere la facultate s-a transformat într-un dezastru național , 10 iulie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6041. Spirala inflaționistă și ratele de credit, 10 iulie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6042. Se fraudează deja alegerile parlamentare!, 9 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6043. Povești cu tablouri, 9 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6044. Doctrina Macovei, 9 iulie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6045. Serviciile de informații intră în era normalității, 9 iulie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6046. "Optimism tehnologic" și politici publice oarbe, 9 iulie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6047. Divizia B, stațiune de lux pentru Pinalti, 9 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6048. Cînd Ei conduc și MApN-ul, 8 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6049. Procentul de primitivitate, 8 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6050. Toate cresc. Doar dl Boc rămîne pe loc, 8 iulie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6051. Raport cu parfum de trădare, 8 iulie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6052. Datoria externă nu-i nici măcar a noastră!, 8 iulie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6053. Gigi Becali, războinicul fără cauză, 7 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6054. Brambureala din PSD, 7 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6055. Reviste de fițe, 7 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6056. Nevoia de cai, 7 iulie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6057. Nefericitul tandem, 7 iulie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6058. Explozii, otrăvuri și concerte, 6 iulie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6059. Cu OK Corral, hai România!, 6 iulie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6060. Shopping, 6 iulie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6061. Note despre cîini și mîțe, 5 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6062. Ninu, băiat serios, 5 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6063. Cucuruzul social, 5 iulie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6064. "Lazăre"! "Bonjour! C’est encore moi"!, 5 iulie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6065. Bacalaureatul se cumpără. Maturitatea, niciodată!, 5 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6066. La cheremul baronilor locali, 4 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6067. Altcumva, 4 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6068. Dorel, brand național, 4 iulie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6069. Pe cuvînt de imigrant, 4 iulie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6070. Semnalul dat de maghiarimea din România , 3 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6071. De ce-e-e-e?!, 3 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6072. Nelu. Nea Nelu, 3 iulie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6073. De ce fondurile de pensii nu pot plasa în aur?, 3 iulie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6074. Două răsturnări de opinie ale lui Traian Băsescu, 3 iulie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6075. Multă alegrie,multă nebunie, 3 iulie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6076. Eșecul numit Partidul Civic Maghiar, 2 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6077. Prostia la deștepți, 2 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6078. Anomaliile sistemului de securitate națională, 2 iulie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6079. Scrisoare deschisă către președintele României , 2 iulie 2008, Jurnalul Național
  6080. De ce crește inflația în lume, 2 iulie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6081. Cărți de unică folosință, 1 iulie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6082. Muzeul Pietrei la Sîngeru, 1 iulie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6083. UDMR a cîștigat Referendumul!, 1 iulie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6084. Fenomenul “Grupul de la Cluj”, 1 iulie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6085. Cum am putea declara război Americii, 1 iulie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6086. Industria auto nu ne lasă să ne furăm căciula!, 1 iulie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6087. Niște furioși cărora li se cam învîrte WC-ul, 30 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6088. Știri "care nu ne ucide", 30 iunie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6089. E șantajat Vasile Blaga, 30 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6090. Drama femeii fără orgasm de șase luni, 30 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6091. Spiritu’ lu’ nea Nicu trăiește foarte bine, 30 iunie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6092. Încotro merg lucrurile în România?, 30 iunie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6093. Efectul Rashomon, 29 iunie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6094. Personalități, 29 iunie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6095. Cocoș pentru totdeauna!, 28 iunie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6096. Note despre cîini și mîțe, 28 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6097. Librăreasa, 28 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6098. Hoțul de calculator, 28 iunie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6099. "Clarvăzătorul" Băsescu și "chiromanția", 28 iunie 2008, Jurnalul Național
  6100. O reuniune ce poate fi degeaba, 27 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6101. Manipularea imobiliarelor, 27 iunie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6102. Teoria cimitirului, 27 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6103. Din tren, înspre Timișoara (II), 27 iunie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6104. România de la FRF, 27 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6105. Teama de foame a lumii e o șansă a romăniei agricole, 26 iunie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6106. PSD – amețeală în urma unui fals succes, 26 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6107. La toaletă, ca fetele, 26 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6108. Furtună pe vapor, 26 iunie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6109. Privatizați producția de energie!, 26 iunie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6110. Țucălarii se reped în verdicte precum curca-n crăci, 26 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6111. Mama imbecililor e mereu gravidă, 25 iunie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6112. Nu-ul irlandez: Ce intrigă și ce nu, 25 iunie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6113. PNL a furat startul!, 25 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6114. Fabulă sau, poate, epopee, 25 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6115. Al doilea asediu al Vienei, 25 iunie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6116. O cerință națională pe mîna unor multinaționale, 24 iunie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6117. Bătălia pentru primării, 24 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6118. Jucătorii, 24 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6119. Năstase are pivniță!, 24 iunie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6120. Impasul european, 24 iunie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6121. Condamnată la maternitate, 24 iunie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6122. De ce nu s-a retras încă Adriean Videanu, 23 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6123. Bărbat părăsit de nevastă, 23 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6124. Țăranii de Capitală, 23 iunie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6125. PIB cu migrene, 23 iunie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6126. Ronaldo merită aplauze. Ballack merită toți banii!, 23 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6127. Nimicuri plăcute , 22 iunie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6128. Onomatopee , 22 iunie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6129. Piraterie: Atenție la sharing! , 22 iunie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6130. Note despre cîini și mîțe, 21 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6131. O rețetă ieftină de slăbit, 21 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6132. O zi cu leii, 21 iunie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6133. Videanule, ție chiar nu ți-e rușine?, 21 iunie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6134. Sfîrșitul lumii, după următorul plin, 21 iunie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6135. Voturi cu sabia lui Sile Pietroi, 21 iunie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6136. Neveste de toate felurile, 21 iunie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6137. De ce nu demisionează Orban?, 20 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6138. La stînga ori la dreapta. și, uneori, în sus, 20 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6139. Din tren, înspre Timișoara (I), 20 iunie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6140. Orologiul recunoștinței veșnice s-a dat repede peste cap, 20 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6141. Bucureștiul zburător, 20 iunie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6142. Refuzați pe motiv de infrastructură, 20 iunie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6143. Alianța PD-L – Partidul bidon, 19 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6144. Pete-n soare..., 19 iunie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6145. Urechea profesională, 19 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6146. Junk politics sau discursul pervers, 19 iunie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6147. Mare brînza, mult cașcavalul, 19 iunie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6148. Piața cu borduri, 19 iunie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6149. Comparațiile protejează mediocritatea, 19 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6150. Candidatul lui Dumnezeu la Președinția statului, 18 iunie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6151. Cum s-a trezit Ion Iliescu mai mare decît e, 18 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6152. De la 16:00 la 18:15 cel tîrziu, 18 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6153. "Specialist în lovituri de partid și de stat, caut slujbă", 18 iunie 2008, Jurnalul Național
  6154. O dispută cu mult tîlc, 18 iunie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6155. Singurătatea și tristețea lui Mirel Rădoi, 18 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6156. De ce ar trebui să se bucure Băsescu, 17 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6157. Interviu cu un om ales, 17 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6158. Regele, 17 iunie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6159. Băsescu, sancționat la urne, 17 iunie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6160. Refuzul irlandez, 17 iunie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6161. Migrația?! Statistica n-a auzit de ea!, 17 iunie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6162. Ilie Balaci - Să fim agresivi!, 17 iunie 2008, Jurnalul Național
  6163. Marcel Răducanu - Victorie sau nimic!, 17 iunie 2008, Jurnalul Național
  6164. E foame de glorie, băieți!, 16 iunie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6165. România are viitor, 16 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6166. Rezultat just!, 16 iunie 2008, Jurnalul Național
  6167. Un scrutin și mai anemic, 16 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6168. Bărbat profund dezamăgit de femei, 16 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6169. Găinari și mafioți, 16 iunie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6170. Sanitarii administrației de la Cotroceni, 16 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6171. Un PIB mai tare decît economia, 16 iunie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6172. Tare, domnule poet!, 15 iunie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6173. Riscurile meseriei, 15 iunie 2008, Jurnalul Național
  6174. Note despre cîini și mîțe, 14 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6175. Academism, burghezie, epigoni, 14 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6176. Monumentul dobitocului cunoscut, 14 iunie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6177. Doruleț, mamă, atenție la "Păsărici!", 14 iunie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6178. Unde se duc campionii, 14 iunie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6179. Modelul Faruk, 14 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6180. Lecția croată!, 14 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6181. Germania, prea mică!, 14 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6182. Ce se ascunde dincolo de evenimentele de la 13, 14 și 15 iunie?, 13 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6183. Picătura de inexplicabil, 13 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6184. Pledoaria unui dezertor civic, 13 iunie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6185. Cheia alegerilor în capitală – electoratul PNL, 13 iunie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6186. Să terminăm cu respectul!, 13 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6187. România – Italia e decisiv, 13 iunie 2008, Jurnalul Național
  6188. Îi doresc lui Donadoni soarta lui Enzo Bearzot. Lucescu știe de ce, 13 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6189. Despre cum nu greșește Traian Băsescu, 12 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6190. Lecția pe care n-o predă nimeni, 12 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6191. Alegeri și referendum în 2009, 12 iunie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6192. Rezerva minimă de bun-simț, 12 iunie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6193. Unde vom găsi cuvîntul ce exprimă adevărul?, 12 iunie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6194. Pițurcă perfecționează cheia franceză. Și-atît!, 12 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6195. Inspiratul Aragones!, 12 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6196. Rusia fără șansă, 12 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6197. Meci urît, meci perfect , 11 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6198. Și PSD e interesat de fraudă la București!, 11 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6199. România, scara A și scara B, 11 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6200. Cui îi e frică de Sorin Oprescu?, 11 iunie 2008, Jurnalul Național
  6201. România după aderarea la UE – Poate fi creșterea economică una durabilă? (III), 11 iunie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6202. Bursa pan-europeană, 11 iunie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6203. "Se putea mai mult", 11 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6204. Teamă reciprocă, 11 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6205. Răsturnare de ipostază la Vasile Blaga, 10 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6206. Ultimii 12 ani din viața lui Caragiale, 10 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6207. Bucureștii, sub asaltul teilor, 10 iunie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6208. UE are nevoie de o acțiune externă realistă, 10 iunie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6209. Agenți electorali sub acoperire, 10 iunie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6210. Cum consumatorii îi subvenționează pe "băieții deștepți", 10 iunie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6211. Nemții rămîn nemți, 10 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6212. Polonezii au învins!, 10 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6213. Profesorul de curaj, un fruntaș al lașității, 10 iunie 2008, Jurnalul Național
  6214. O, ce veste minunată!, 10 iunie 2008, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  6215. Busuioc, visul românesc, 9 iunie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6216. Trocul de la Biroul Electoral Central, 9 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6217. Pantofi de Verona, 9 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6218. Îmi asum necondiționat postura de suporter al României, 9 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6219. Fight club, 9 iunie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6220. Azi o piuliță, mîine un bou, 9 iunie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6221. “Jucați cu sufletul!”, 9 iunie 2008, Marcel Raducanu, Jurnalul Național
  6222. Mîndria de a fi român , 9 iunie 2008, Ilie Balaci, Jurnalul Național
  6223. Banca Națională nu este în campanie electorală, 9 iunie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6224. O zi , 8 iunie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6225. Patrula timpului, 8 iunie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6226. Ne-a părăsit Bo Diddley, 8 iunie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6227. NATO, la Iepurești, 7 iunie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6228. Zău, “Comănescule”, aș vrea alt subiect…, 7 iunie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6229. Frumusețea interioară, 7 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6230. Note despre cîini și mîțe, 7 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6231. Superproducție la hectar pe tarlalele imaginației bolnave, 7 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6232. Jurnal de cinefil - Totul despre sex… la New York , 7 iunie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6233. La Mall-ul laudat sa nu te duci cu sacul!, 6 iunie 2008, Cassa Loco, Jurnalul Național
  6234. Lecția de echilibru politic, 6 iunie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6235. Partidul autoizolării absolute, 6 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6236. Omul care a murit de șapte ori, 6 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6237. România cu inimă de țigan, 6 iunie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6238. Bucureșteni cu dreapta-n ghips, 6 iunie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6239. Ferefiști glumeți în deplasare și troglodiți acasă, 6 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6240. Marele învins al scrutinului: PD-L, 5 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6241. Blocat în trafic, 5 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6242. Cele două măsuri ale președintelui: Oprescu versus Blaga și Tismăneanu, 5 iunie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6243. Tabloul cu lupi, 5 iunie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6244. Politica și poporul, 5 iunie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6245. Absenteismul economic, 5 iunie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6246. Vot și parandărăt, 4 iunie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6247. Un vot împotriva presei?, 4 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6248. O statuie pentru domnul Jean, 4 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6249. Cine e "bucureșteanul"?, 4 iunie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6250. Răscoala acoperiților făcuți la apelul bocancilor, 4 iunie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6251. România după aderarea la UE – poate fi creșterea economică una durabilă? (II), 4 iunie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6252. Cine-a pus fotbalu-n drum?, 4 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6253. București, între tururi, 3 iunie 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6254. Boborul din Ștefănești, 3 iunie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6255. O nouă ticăloșie PSD-istă împotriva lui Sorin Oprescu, 3 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6256. Așa cum vor noii stăpîni, așa va fi!, 3 iunie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6257. Aiurea, complet aiurea, 3 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6258. Inimă electorală de țigan, 3 iunie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6259. Un pas istoric pentru Europa, 3 iunie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6260. Pițipoanca, 2 iunie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6261. O nouă intervenție de chibiț electoral, 2 iunie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6262. Alegerile ca un șut în fund, 2 iunie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6263. Mă, băiete!, 2 iunie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6264. Sîntem prea săraci să cumpărăm ieftin, 2 iunie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6265. Am încredere în Victor Pițurcă, 2 iunie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6266. Comori ascunse, 1 iunie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6267. La o herghelie , 1 iunie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6268. Vincent Cavanagh ● Despre români, 1 iunie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6269. “Lazăr, te asigur că nu va fi nimic”…, 31 mai 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6270. Videanu – decont fals, 31 mai 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6271. Țigani drăguți, 31 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6272. Note despre cîini și mîțe , 31 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6273. Totul despre sex...la New York, 31 mai 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6274. Sînge și high definition, 30 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6275. Absența sondajelor de opinie, 30 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6276. Butoane, multe butoane, 30 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6277. De ici, de colo ..., 30 mai 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6278. Absenteismul bine temperat, 30 mai 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6279. Back acasă, 30 mai 2008, Cassa Loco, Jurnalul Național
  6280. Turn(irul) business-candidaților, 30 mai 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6281. Am să te iubesc pînă la închiderea ediției, 29 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6282. Ministrul liberal al Analfabetismului, 29 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6283. Monica de România, 29 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6284. Prestări servicii, 29 mai 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6285. Prin țară de la oameni auzite, 29 mai 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6286. Casa de Eliminare a Criticilor, 29 mai 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6287. Foiță de aur bătută în diamante, 28 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6288. Sorin Oprescu se bate cu morile de vînt, 28 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6289. Fericire cu porția, 28 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6290. Despre tupeu, 28 mai 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6291. Organizația corporațiilor unite, 28 mai 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6292. România după aderarea la UE – poate fi creșterea economică una durabilă? (I), 28 mai 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6293. Mituri de campanie, 27 mai 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6294. Veriga slabă, 27 mai 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6295. Transferul lui Dănciulescu la CFR Cluj, o șubredă supoziție, 27 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6296. Burghezia proletară, 27 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6297. Cine minte?, 27 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6298. Despre destin și despre unghiul drept, 27 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6299. După furtună, 27 mai 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6300. Ceva mai important decît inflația, 27 mai 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6301. O căinare inutilă, 26 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6302. Regula cercului e să se închidă, 26 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6303. Cum mănîncă fraierii bătaie, 26 mai 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6304. Muzica ce ne (cam) place, 26 mai 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6305. Profesia de jurnalist, 25 mai 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6306. Avertisment - Laserul nu le știe pe toate, 25 mai 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6307. Inițiativă - Fabrica de muzică, 25 mai 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6308. Secretul succesului, 25 mai 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6309. Note despre cîini și mîțe, 24 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6310. Arta de război, 24 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6311. Cine-i mai hoț?, 24 mai 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6312. "Comănescule" și Rușinea de a fi Român, 24 mai 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6313. Ce vrem de la ei?, 24 mai 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6314. Tarafuri și fanfare, 23 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6315. Se reface Alianța D.A.?, 23 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6316. Dragostea, 23 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6317. "Caraghioși" cu anasîna, 23 mai 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6318. 3 miliarde pentru viitor, 23 mai 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6319. Independenți dependenți, 23 mai 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6320. Țuțării care tund unghii de meduză, 23 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6321. Criza italiană: Devierea spre fascism, 22 mai 2008, Corina Cretu, Jurnalul Național
  6322. Bunul gospodar, 22 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6323. Președintele candidează la Primăria București, 22 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6324. Domnul Florea din Mediaș, 22 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6325. O decizie crucială pentru securitate, 22 mai 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6326. Subvenții și bătaie de joc, 22 mai 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6327. Temnițe pentru bani, 22 mai 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6328. De cincisprezece ani, 21 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6329. Un FNI politic, 21 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6330. Frumoși și talentați, 21 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6331. Președintele jucător-șmecher, 21 mai 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6332. România în 2030, 21 mai 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6333. Ce ne învață criza financiară internațională, 21 mai 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6334. Pedalînd prin lumea mea, 20 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6335. Compromiterea unei realități, 20 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6336. Născut țuțăr, 20 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6337. Viață grea de candidat!, 20 mai 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6338. Civis romanus sum, 20 mai 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6339. Strategia extinderii – pe muchie de cuțit, 20 mai 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6340. EMO, nimic nou sub soare, 20 mai 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6341. Morar și Dragomir, dubluri perfecte pentru Tom și Jerry, 20 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6342. Au înflorit teii în oraș, 19 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6343. Combativitate sau mîrlănie?, 19 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6344. Tanța și Costel love, 19 mai 2008, Jurnalul Național
  6345. Mișa reloaded, 19 mai 2008, Jurnalul Național
  6346. Cinci ținte pentru șapte ani (2), 19 mai 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6347. Colecționarele , 18 mai 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6348. Cel mai publicat dintre pămînteni, 18 mai 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6349. Magic John McLaughlin , 18 mai 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6350. "Pericol social pentru ordinea de drept!"*, 17 mai 2008, Florin Chilian, Jurnalul Național
  6351. Divorț cu urmări, 17 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6352. Liniștea de la țară, 17 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6353. Primăria păcălită de urs, 17 mai 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6354. "Acest" Băsescu mai este Președinte?, 17 mai 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6355. Nu mai emo(ționați) poporul cu televizorul, 16 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6356. Nu va mai fi vot politic negativ, 16 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6357. Femeia cu pantaloni, 16 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6358. Năuc, Băsescu bălmăjea, 16 mai 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6359. Fast-PIB, 16 mai 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6360. Legea campaniei la locale în 2008, 16 mai 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6361. Orașul fără nori, 15 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6362. S-a manelizat și elita?!, 15 mai 2008, Jurnalul Național
  6363. Marea aliniere, 15 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6364. Blat pentru prezidențiale, 15 mai 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6365. Spuse și nespuse, 15 mai 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6366. Gherila urbană, 15 mai 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6367. Trică se izbește de Iovan ca prazul de stîncă, 15 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6368. Serbia – cîștigătorul nu ia nimic?, 15 mai 2008, Corina Cretu, Jurnalul Național
  6369. Plăcerea de a scrie, 14 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6370. Ce l-a apucat?, 14 mai 2008, Jurnalul Național
  6371. Loteria internațională a gloriei, 14 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6372. Statul Băsescu, 14 mai 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6373. Poliția economică a scăpat de condamnarea la moarte, 14 mai 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6374. Uniunea Monetară, la 10 ani, 14 mai 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6375. Votați veșnicia!, 13 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6376. Președintele lui Florin Călinescu, 13 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6377. Un copil ascultător, 13 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6378. Băsescu, primar sub pseudonimele Videanu și Blaga, 13 mai 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6379. Președintele se teme de casa regală!, 13 mai 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6380. LPF s-a transferat din halbă în realitatea viforoasă, 13 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6381. Blatul președintelui cu Constituția, 13 mai 2008, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
  6382. Criza externă: oportunitate sau neșansă pentru România?, 13 mai 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6383. Ești ceea ce mănînci, 12 mai 2008, Jurnalul Național
  6384. Capcana întinsă de DNA, 12 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6385. Paris Match, 12 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6386. Becaliada primăverii, 12 mai 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6387. N-aduce anul ce-aduce violul, 12 mai 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6388. Șampania și ciolanul cu fasole, 12 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6389. Cinci ținte pentru șapte ani (1), 12 mai 2008, Jurnalul Național
  6390. Prezentatorii, 11 mai 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6391. Astm - Spray-urile bau-bau, 11 mai 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6392. Primul român după gratii, 11 mai 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6393. Hibrid, 11 mai 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6394. Băsescu și "Blatul" cu Antiromânismul!, 10 mai 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6395. Steaua, mărire și decădere, 10 mai 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6396. Cum sărută omul de știință, 10 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6397. Tîrgul de păsări și animale, 10 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6398. Șperț, bacșiș, peșcheș..., 10 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6399. Să se bată! Să se umple de sînge!, 10 mai 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6400. Vacanța mare cere vaporidem, 10 mai 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6401. Blatul de campanie, 9 mai 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6402. Primăvara la Londra (2), 9 mai 2008, Jurnalul Național
  6403. Scriitor de iaurturi, 9 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6404. O campanie inutilă?, 9 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6405. Despre bloggeri , 9 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6406. N(euro) candidații, 9 mai 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6407. Tatăl meu, Valter Roman (II), 8 mai 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6408. Jucătorul. La cacealma, 8 mai 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6409. Penurie de mărfuri sau inflație de bani?, 8 mai 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6410. Oglindindu-ne în ceilalți, 8 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6411. Mai are vreun rost să mai candideze Cristian Diaconescu?, 8 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6412. Sevraj de România, 8 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6413. Români inculpați la curtea europeană a fotbalului, 8 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6414. Cît de dreaptă este stînga, 7 mai 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6415. FeMeI, extremă urgență!, 7 mai 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6416. Un fir de păr, 7 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6417. Cînd președintelui Traian Băsescu i se spală picioarele cu vocea, 7 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6418. Cea mai frumoasă definiție a fericirii, 7 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6419. “Complexitatea” în piețele financiare, 7 mai 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6420. De ce nu o finală Diaconescu – Orban?, 6 mai 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6421. O nouă criză în care România cade prost, 6 mai 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6422. Cinci principii ale unui wc civilizat, 6 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6423. Votul negativ de la locale, 6 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6424. Despre solidaritate, 6 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6425. Acordul de disociere și destabilizare UE-Serbia, 6 mai 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6426. Fotbal de-a gata și tîrfele puterii, 5 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6427. Despre gunoaie, 5 mai 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6428. Cazinou, 5 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6429. Sistemul intrigilor din boscheți, 5 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6430. Jumigai de unu mai, de unu mai, jumigai..., 5 mai 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6431. Dificila acomodare cu viitorul, 5 mai 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6432. Tatăl meu, Valter Roman , 1 mai 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6433. Poveștile neghioabe cotonogesc fotbalul, 1 mai 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6434. O mare țigănie, 1 mai 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6435. Moștenitorii, 1 mai 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6436. Un răspuns pe care BEM nu-l dă, 1 mai 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6437. Ce-a cîștigat România după Summit-ul NATO, 30 aprilie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6438. "Români buni, români răi!", 30 aprilie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6439. Campionul mondial la bambilici, 30 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6440. O PSD-istă pozitivă: Doina Mocanu, 30 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6441. O "revanșă" a fiziocraților, 30 aprilie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6442. “Se dă” lumină, 29 aprilie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6443. Cenzura pigmenților, 29 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6444. Cine-l lucrează pe Sorin Oprescu?, 29 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6445. Raiul bancar neconcurențial, 29 aprilie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6446. Macedonia după summit-ul nato, 29 aprilie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6447. Dinamo – Steaua, ultima instanță a campionatului, 29 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6448. În România noastră mai e loc de încredere? , 25 aprilie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6449. Săptămîna Patimilor, la Islaz, 25 aprilie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6450. Locul lui Eminescu la Capșa, 25 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6451. O lucrătură mizeră, 25 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6452. Drumul egal și liniștit, 25 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6453. Învingători învinși de rușine, 25 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6454. Fata tatii, cea mică, 24 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6455. Școli de stat sau școli de muncit?, 24 aprilie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6456. Valori răsturnate, 24 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6457. Comunicarea publică la Iisus, 24 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6458. Analiști de primărie , 24 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6459. Rate secrete pentru fregate, 23 aprilie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6460. Medicamente, energie, piață monetară..., 23 aprilie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6461. Cadavrul din dulap, 23 aprilie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6462. Vremea se menține ușor instabilă, 23 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6463. Lovitura numită Sorin Oprescu, 23 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6464. Primarul mort, 23 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6465. Doctorul Petcu, ultimul mohican, 22 aprilie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6466. Profesia mea de bază, 22 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6467. Semnificația unei demisii din PSD, 22 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6468. Campionatul cu valize, 22 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6469. Ucraina după Summitul NATO , 22 aprilie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6470. România nu și-a făcut iarna car, 22 aprilie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6471. Borcea îl autodenunță pe Colțescu, 22 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6472. Obsesia blatului la români, 21 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6473. Experimentul apendicita, 21 aprilie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6474. Gloria, 21 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6475. PSD s-a condamnat la Opoziție?, 21 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6476. Vecini dintotdeauna, 21 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6477. Moneda și economia, 21 aprilie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6478. Miros și cinste, 20 aprilie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6479. Soluții - Cu obezitatea la chirurg, 20 aprilie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6480. Dispută - Rock & punk vs. emo, 20 aprilie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6481. Frumoasele experimente, 20 aprilie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6482. Labilitatea domnului Vosganian, 19 aprilie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6483. Cristi îl "v-a" "pulveriza" pe "Buldog", 19 aprilie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6484. Videanu, KO!, 19 aprilie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6485. Artiști sub acoperire, 19 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6486. Întîia oară la Machiaj, 19 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6487. Publicitatea, sufletul morții, 19 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6488. Serbarea de sfîrșit de an școlar, TNB 2008, 19 aprilie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6489. O rețetă pentru doctor, 18 aprilie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6490. Primăvara, la Londra , 18 aprilie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6491. Ajunge cît am învățat!, 18 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6492. Unde ne sînt anticomuniștii?, 18 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6493. Despre fumători, 18 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6494. Imobiliare electorale, 18 aprilie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6495. Și speranțe europene, 17 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6496. Un meci care se joacă, 17 aprilie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6497. Vitamine chinezești, 17 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6498. Este Bucureștiul pregătit pentru adevăr?, 17 aprilie 2008, Petre Roman, Jurnalul Național
  6499. Cîte unul, liberalii pleacă de la putere, 17 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6500. Liberalism pe cartelă, 17 aprilie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6501. Anonimii celebri, 17 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6502. Tăriceanu, sfâșiat de neveste, 16 aprilie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6503. "Dragă Stolo", 16 aprilie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6504. Probleme freudiene, 16 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6505. Un politician fără scrupule, 16 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6506. Alocația răului, 16 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6507. De la schimbarea de climă la instabilitate socială..., 16 aprilie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6508. Levier, candidatul Minune, 14 aprilie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6509. Frînarii din triajul fotbalului, 15 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6510. De la criza rachetelor la criza scutului anti-rachetă, 15 aprilie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6511. La Famiglia, 15 aprilie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6512. Capitalismul a început prost secolul XXI, 15 aprilie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6513. Învățăturile unei găini către puișorii ei, 15 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6514. O epopee misterioasă, 15 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6515. Binele, binele, binele..., 15 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6516. Steaua polară a dezvoltării, 14 aprilie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6517. Fotbal de infirmerie, 14 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6518. Două partide, două făcături, 14 aprilie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6519. Originea socială sănătoasă, 14 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6520. Nu merita Cioroianu o vorbă bună?, 14 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6521. Culoar unic și irepetabil..., 14 aprilie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6522. Un nou disc FFN, 13 aprilie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6523. Obiecte pierdute, 13 aprilie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6524. Mormîntul lui Napoleon, 13 aprilie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6525. Iarna pe frig, 12 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6526. Ceva în plus, 12 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6527. București, dezastru te numești!, 12 aprilie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6528. Riscul Blaga. Sau ce pierde Băsescu, 12 aprilie 2008, Oana Stancu, Jurnalul Național
  6529. Slujba ieftină de-acasă, 12 aprilie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6530. Kinsey, sexul în statistici, 12 aprilie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6531. Dinamo, metaforă a crimei, 11 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6532. Tonomatul uninominal: președintele de consiliu județean, 11 aprilie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6533. Cadoul discordiei, 11 aprilie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6534. Azi a murit un om..., 11 aprilie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6535. Întîlnire cu un străin, 11 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6536. Miting electoral prezidențial transmis în direct, 11 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6537. Eterna slugărnicie românească, 10 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6538. Misterul Centrului Istoric, 10 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6539. Circ, fără pîine, în fața militarilor, 10 aprilie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6540. Voodoo, 10 aprilie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6541. Complexul Putin la intelectuali, 9 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6542. Un bluzon tip Mao, 9 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6543. Cazinou București, 9 aprilie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6544. Primul pas al Rusiei în NATO, 9 aprilie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6545. O întrebare pentru prietenii americani, 9 aprilie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6546. Banca Mondială trage tare pentru locul doi, 8 aprilie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6547. Summit în stil european, 8 aprilie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6548. Băsescu, pupat pe chelie de Bush și Putin, 8 aprilie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6549. O întrebare tîmpită, 8 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6550. Victoria bunului-simț la Summit-ul NATO, 8 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6551. Mai proști decît valiza cancelarului, 8 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6552. Gimnastica minȚii triazĂ sever, dar nedureros, 7 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6553. Țarul răpus de Maria , 7 aprilie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6554. Summit-ul amînării la Paștele Cailor, 7 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6555. Învingător, pe ultimul loc, 7 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6556. NATO ne-a călcat pe trecerea de pietoni a democrației, 7 aprilie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6557. PIB-ul nostru cel de toate zilele (4), 7 aprilie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6558. Paltonul domnului Putin , 6 aprilie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6559. Stop la graniță : Die Young (TX) din Houston , 6 aprilie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6560. Fiziologia minciunii , 6 aprilie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6561. Neurochirurgie: Sprint pentru creier , 6 aprilie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6562. Din lac în Putin, 5 aprilie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6563. Călătorie prin Deltă, 5 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6564. Iar calul n-a pățit nimic, 5 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6565. Natură moartă cu aceeași proști la vârf, 5 aprilie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6566. Summitul NATO la final, 4 aprilie 2008, Corina Cretu, Jurnalul Național
  6567. Cum ne ia Bush drept băștinași, 4 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6568. Marea Neagră – gheață la mal, 4 aprilie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6569. Gheață la mal, 4 aprilie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6570. Rinocerul românesc, 4 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6571. România hepatică, 4 aprilie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6572. Dinamo și Rapid, halte ale navetistului perfect, 4 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6573. România – chibiț al Georgiei și Ucrainei, 3 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6574. Ce poți să-i faci dacă-i nebun?!, 3 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6575. Polemizând cordial cu maestrul, 3 aprilie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6576. Resuscitarea libertății, 3 aprilie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6577. Viitorul NATO, 2 aprilie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6578. Nu numai modelele au greșit!, 2 aprilie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6579. Un Ceaușescu nițel chel, 2 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6580. Afaceri cu Dumnezeu, 2 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6581. Cine calcă pe codul galben?, 2 aprilie 2008, Jurnalul Național
  6582. România la Summit-ul NATO, 1 aprilie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6583. Să evităm autocondamnarea!, 1 aprilie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6584. A fost sau n-a fost?, 1 aprilie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6585. Testul disprețului față de cetățean, 1 aprilie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6586. Ce e prostituția?, 1 aprilie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6587. Și președintele s-a dat lovit cu bricheta, 1 aprilie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6588. Prietenul Cohen, 31 martie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6589. Un certificat de bună purtare nemeritat, 31 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6590. Vorbă multă, minte puțină, 31 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6591. Bucătărie de firmă, 31 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6592. Culoarul unic, mai tare ca NATO, 31 martie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6593. PIB-ul nostru cel de toate zilele (3), 31 martie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6594. Flori, fete sau băieți, 30 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6595. Flori, fete sau băieți, 30 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6596. Medicina chineză - strategia din ficat, 30 martie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6597. Bagaje uitate, 30 martie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6598. Punkerii sunt anti-NATO, 30 martie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6599. Bricheta lui Bush, 29 martie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6600. Împărțirea jucăriilor, 29 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6601. Zodia găinațului, 29 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6602. Simply said: Un Guvern de Imbecili!, 29 martie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6603. Sunt un fraier că muncesc, 29 martie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6604. Les Chansons d’amours, 29 martie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6605. Țara își pune chiloți noi!, 28 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6606. Pițurcă, un oltean dat dracului, 28 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6607. Scriitor de subiecte, 28 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6608. Destin de Busuioc, 28 martie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6609. Nepregătiri pentru Primăria Capitalei, 28 martie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6610. Politicieni – bancomate, 28 martie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6611. Theodor Stolojan stă prost cu memoria?!, 27 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6612. Spații de aruncat, 27 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6613. Agenda pentru Summit-ul NATO, 27 martie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6614. Bursa, veșnic optimistă, 27 martie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6615. Revoluția votului uninominal, 26 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6616. Dialog politic cu un surdo-mut, 26 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6617. Cine taie panglica la Ford?, 26 martie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6618. Sorin Oprescu lasă primăria pentru președinție, 26 martie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6619. “Dreptul de a huidui”, ca exercițiu democratic!, 26 martie 2008, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  6620. Presa sportivă are nevoie de paraschivești, 26 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6621. Reforma bugetului UE (II), 26 martie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6622. Afacerea WC-uri pentru Summit, 25 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6623. România, bananiera hipermarketurilor, 25 martie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6624. Un fleac: 14.000 de euro, 25 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6625. Ziaristul devine obiectiv strategic, 25 martie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6626. Cine politizează Jocurile Olimpice?, 25 martie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6627. MAE, complice la jaful secolului!, 25 martie 2008, Florin Chilian, Jurnalul Național
  6628. "Ce țară e asta!?", 24 martie 2008, Alexandru Nastase, Jurnalul Național
  6629. O imbecilitate de tip ceaușist, 24 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6630. Glas de bere, 24 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6631. Brichete și crampoane, 24 martie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6632. PIB-ul nostru cel de toate zilele (2), 24 martie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6633. Tomberoanele fotbalului au fost scoase în stradă, 24 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6634. Editorialele zilei, 23 martie 2008, Jurnalul Național
  6635. Revine LP-ul de vinil, 23 martie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6636. Rochia cu cireșe, 23 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6637. Scafandrul, 23 martie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6638. A vrut să tragă cu tunul în TVR, 22 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6639. Dr. sindicat: el te vindecă de investiții, 22 martie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6640. Nume de stânga, 22 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6641. Băsescu și “amibele” lui jurnalistice!, 22 martie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6642. A vrut să tragă cu tunul în TVR, 22 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6643. Derby la CC, 22 martie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6644. Cum ne dă președintele lecții de gazetărie, 21 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6645. Mai mult decât cel mai mult, 21 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6646. Metamorfoza președintelui, 21 martie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6647. Nașul presei politice, 21 martie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6648. Vrăbiuțele lui Băsescu, 21 martie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6649. Glina fotbalului are nevoie de gunoieri harnici, 21 martie 2008, Jurnalul Național
  6650. Autovictimizarea de telenovelă, 20 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6651. Cerșetori de bani gata, 20 martie 2008, Jurnalul Național
  6652. Buzunărirea Armatei române, 20 martie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6653. Cronica unei crize anunțate, 20 martie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6654. Târgul Educației - Caravana Facultații de Jurnalism , 19 martie 2008, Jurnalul Național
  6655. Consiliul NATO – China, 19 martie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6656. O problemă reală, dar prost abordată, 19 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6657. Strada Vasile Roaită, numărul 15, 19 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6658. Cine-o mai face precum Victor Ciutacu..., 19 martie 2008, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  6659. De la economat la tonomat, 19 martie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6660. Reforma bugetului UE (I), 19 martie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6661. Gigi Nețoiu umblă la rețetarul epoleților ascunși, 19 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6662. O viziune bolșevică despre presă, 18 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6663. Putin după Putin, 18 martie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6664. Un fost comandant de navă în tramvai, 18 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6665. Mitraliera, 18 martie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6666. Tragedia postdecembristă a domeniului public, 18 martie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6667. Mândria de a fi Costel, 17 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6668. Bilanț, 17 martie 2008, Romulus Vulpescu, Jurnalul Național
  6669. Cadouri de dat mai departe, 17 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6670. De la cap de familie la cap de familie, 17 martie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6671. Mircea Lucescu, un Costel Busuioc al fotbalului, 17 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6672. Vanghelie, în căutarea absolutului, 17 martie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6673. PIB-ul nostru cel de toate zilele (1), 17 martie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6674. Ultimul ursuleț , 16 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6675. Mod de întrebuințare, 16 martie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6676. Guns n’ Roses: O mare decepție , 16 martie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6677. Violată sau salvată de la moarte?, 15 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6678. Turnătoria e o opinie scrisă sau spusă, 15 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6679. Arză-i-ar NATO!, 15 martie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6680. Cotidianul: "Valentin Stan e idiot"!, 15 martie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6681. Vând avion la mâna a doua, proprietar fumător, 15 martie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6682. O comparație între doi președinți, 14 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6683. Bătrâna de vizavi, 14 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6684. La teatru, 14 martie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6685. Baroni români, salvați de graba suedeză, 14 martie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6686. Business-ul politizat, 14 martie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6687. PSD, în derivă, 13 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6688. Aruncând cu pietre peste gard, 13 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6689. PSD și PNL, prietenii precoce, 13 martie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6690. Sărăcie minim garantată, 13 martie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6691. Pârjoale mediatice coapte la foc stins, 13 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6692. Doi arici, 12 martie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6693. Rectificarea bugetară: ce trebuie să avem în vedere, 12 martie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6694. Bandiții de la UPC, 12 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6695. Apă de lux, 12 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6696. ireLEVANTUL, 12 martie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6697. Spionul din Liechtenstein a ciripit despre români, 12 martie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6698. Un Rumsfeld rus, 11 martie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6699. O creștere economică bazată pe import, 11 martie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6700. Propaganda, pusă în slujba mafiei, 11 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6701. Dame de consum cu cremă portocalie , 11 martie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6702. Copilăria, 11 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6703. Incompetența, virgula umană din propozițiile fotbalului, 11 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6704. Un nou jaf național: retrocedarea!, 10 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6705. Divorțul la vedete, 10 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6706. Titanul din Murfatlar, 10 martie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6707. Să ne mai slăbească Financial Times!, 10 martie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6708. În 2008 nu am intrat râzând, 10 martie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6709. Am fost la SRI cu... Cultura Română. La SRI era închis, 10 martie 2008, Florin Chilian, Jurnalul Național
  6710. Obrazul subțire, 9 martie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6711. Skamemurta din Parma, 9 martie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6712. Badea Ion, 9 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6713. Depresie - Tristețea în straie de boală, 9 martie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6714. Ce nu găsești la supermarket, 8 martie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6715. Băsescu, Bush și teoria "corectitudinii", 8 martie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6716. Cinste nu doar de fațadă!, 8 martie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6717. Tabelul lui Mendeleev, 8 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6718. Salariu pe card, 8 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6719. Fruntașii comunității – pasul istoric în față, 7 martie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6720. "România nu e proastă!", 7 martie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6721. Cintezoi și Pupăzoi, 7 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6722. O formulă de scrutin tipic românească, 7 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6723. Taxa pe fudulie, 7 martie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6724. Nici Arpi-corpii nu-l mai ajută pe predicativul domn Mureșan, 7 martie 2008, Jurnalul Național
  6725. Uninominal cu două tăișuri, 6 martie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6726. Pentru un Minister al corupției, 6 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6727. Un șah dat lui Băsescu, 6 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6728. Scutul de aur, 6 martie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6729. Roaită trage sirena vânzării Rapidului, 6 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6730. Elena Udrea rezolvă Primăria Capitalei, 5 martie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6731. Despre pasul următor, 5 martie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6732. Felul doi, 5 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6733. Statul escroc, 5 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6734. Seminar ALDE – Criza Financiară Internațională, 5 martie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6735. Moștenirea lui Putin , 4 martie 2008, Adrian Severin, Jurnalul Național
  6736. Poziție marginală în ocuparea forței de muncă, 4 martie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6737. Primăvara nu intră în grevă, 4 martie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6738. Răspuns la o întrebare nepusă, 4 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6739. O Constituție pentru Ion Iliescu, 4 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6740. Deliciile fotbalului au reapărut în Ghencea, 4 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6741. Animalul politic din spatele decolteului, 3 martie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6742. Invizibili, inodori și incolori, 3 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6743. De ce nu sunt românii alături de Aliați, 3 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6744. Generația noastră, 3 martie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6745. Fără supărare: Încă nu muncim bine, 3 martie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6746. Cheia de cod a cooperativei a ruginit, 3 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6747. D’ale festivalului – Bilete în orb, 2 martie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6748. Sfaturi și atitudini, 2 martie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6749. Un cuib, 2 martie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6750. [1], 1 martie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6751. Maria, la Turism! Ioana, la Justiție!, 1 martie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6752. Urmașii, 1 martie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6753. S-a furat Reactorul, 1 martie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6754. Parșiva egalitate dintre izbândă și osândă, 1 martie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6755. Ascultați-vă inima!, 29 februarie 2008, Elena Francisc, Jurnalul Național
  6756. Totul sau nimic, 29 februarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6757. Anticipate și nu prea, 29 februarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6758. Retropolitică, 29 februarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6759. Ateliere de artiști din București, 29 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6760. Un PSD pregătit de logodnă cu PD-L, 29 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6761. Mărțișoare, mărțișoare!, 29 februarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6762. Dinamo și Rapid, echipe autovirusate, 29 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6763. Câștigul în sentimente, 28 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6764. Misterul pachetelor americane, 28 februarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6765. Șantajarea PSD cu aducerea la guvernare, 28 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6766. Jumate s-a pierdut și jumate s-a furat, 28 februarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6767. De ce am ales să vorbesc despre frică, 27 februarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6768. Mitică vorbește ca ecoul, 27 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6769. Cele mai late poezii, 27 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6770. Vot PSD anti-Băsescu, 27 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6771. Familia Jurnalului Național, 27 februarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6772. Hai să privatizăm Gazpromul!, 27 februarie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6773. Căderea tezelor fundamentaliste în economie, 27 februarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6774. Frica naște monstrul unanimității în PD-L?, 26 februarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6775. Diferența, 26 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6776. Victoria lui Ion Iliescu, 26 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6777. Contribuții înșelătoare la balanța de plăți, 26 februarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6778. Revolta, mască a făptașilor abili, 26 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6779. Iubiți-vă de Dragobete!, 25 februarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6780. "Sculele" PSD revin de la casat, 25 februarie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6781. La plimbare cu iubita pe internet, 25 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6782. Vot sub puterea derutei din PSD, 25 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6783. Bunica bate toba și Paul & Shark, 25 februarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6784. Încotro mergem,cum mergem?, 25 februarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6785. Referendumul de la Cluj, 25 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6786. Stăpânii timpului, 24 februarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6787. Chirurgie - Bisturiu sau cauciuc, 24 februarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6788. La Grammy sau Brit - Premianții, în avantaj, 24 februarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6789. O căldare cu verighete, 24 februarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6790. Oscarul lor și premiile noastre, 23 februarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6791. Băsescu "Popeye" și rușinea de a fi…, 23 februarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6792. Intrusul Adomniței, 23 februarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6793. Un roman de un rând, Jurnalul Național
  6794. Maica Domnului, cu capul spart, 23 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6795. Numele bate tehnica, 23 februarie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6796. Zenga ratează șansa grațierii prin uitare, 23 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6797. Cu o mână se dă, cu trei se ia, 22 februarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6798. PSD poate arunca astăzi mănușa pentru prezidențialele din 2009, 22 februarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6799. Lehamite, 22 februarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6800. Atenție, produce tâmpenie!, 22 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6801. Despre adevăratul adversar al PSD, 22 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6802. Între Disneyland și Pithecanthropusland, 22 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6803. Romania: satisfaction guaranteed, 21 februarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6804. Spre și mai jos, 21 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6805. Kalașnikovul albanez, noul simbol UE, 21 februarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6806. Uitatul eroism al lui Emil Constantinescu, 21 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6807. Dan Petrescu și MM, cele mai importante transferuri de la Urziceni, 21 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6808. Șahul ca sport extrem, 20 februarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6809. Bună ziua!, 20 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6810. Despre poziția UDMR, 20 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6811. Efectul Kosovo: Republica Insula Șerpilor, 20 februarie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6812. Mișcarea către stânga în SUA, 20 februarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6813. Steaua – CFR Cluj, a tracului trilemă, 20 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6814. Provincia Kosovo SRL, 19 februarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6815. Un capac frumos, 19 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6816. Precedentul Kosovo acționează deja la noi, 19 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6817. O analiză contra miturilor, 19 februarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6818. Dumitru Dragomir tace în favoarea sa, 19 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6819. Team Dakar România, o reușită a băieților defecți, 18 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6820. Și banii au un preț - 2, 18 februarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6821. Școala la mâna Simonei Senzual, 18 februarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6822. Un rol într-o piesă, 18 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6823. Victoria Rusiei în Kosovo, 18 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6824. În forță , 17 februarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6825. Proces: Yoko Ono vs Lennon , 17 februarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6826. Un expert, doi experți , 17 februarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6827. Cioro, Tări, PNL și "chimia" proștilor!, 16 februarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6828. Percheziții de-a lungul Europei, 16 februarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6829. Ce ciudat!, 16 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6830. Afacerea moaștelor, 16 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6831. Hoția se reciclează în ciordeală electronică, 16 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6832. Între Ispășire și Remușcare, 16 februarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6833. Pericolul competiției paralele cu fotbalul, 15 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6834. Liftul tranziției, 15 februarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6835. Miza Justiției și criza Apărării, 15 februarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6836. Țară uitucă, 15 februarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6837. Savanți bătrâni, savanți tineri, 15 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6838. Autoritarism și parlamentarism, 15 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6839. Victoria mediocrității neconcurențiale, 14 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6840. Talere aruncate din șanț, 14 februarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6841. Armata, victima conflictului româno-român, 14 februarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6842. Unicul om la care te-ai mai duce, 14 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6843. O înțelegere mafiotă, 14 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6844. Traian Băsescu, președintele cârdaș, 13 februarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6845. Entuziasmul, 13 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6846. Dedesubturile unei decizii liberale, 13 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6847. Vocalul domn Mureșan a devenit un mic pârâcios, 13 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6848. Răspunsuri diferite la criza internațională, 13 februarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6849. Un ceardaș, dedicație de la KGB pentru NATO, 13 februarie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6850. Un autogol de zile mari!, 13 februarie 2008, Serban Cionoff, Jurnalul Național
  6851. Bölöni își asumă calificativul de trișor, 12 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6852. Aparentul paradox al prețurilor, 12 februarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6853. Călugăria electorală a lui T. Băsescu, 12 februarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6854. Cariera mea de profet, 12 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6855. Călăii și-au ascuțit securile electorale!, 12 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6856. Meseria de victimă, 11 februarie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6857. Anul 1964. Perfect regulamentar!, 11 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6858. Curtea a rescris Constituția, 11 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6859. Bulă, nepotul lui Păcală, 11 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6860. ...Și banii au un pre,t (1), 11 februarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6861. Grammy, 50 de ani , 10 februarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6862. Cu forța , 10 februarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6863. Romantism și esențe tari , 10 februarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6864. Aparatul de vorbit pe nas, 9 februarie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6865. Pe hârtie e bun. Să-l vedem în iarbă!, 9 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6866. Juno, copila cu tupeu, 9 februarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6867. Liberali, imbecili, "losers‘‘? Who’s who?, 9 februarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6868. Perje uscate, 9 februarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6869. Cu barbă și mustăți false (Subiect de roman), 9 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6870. Dumnezeu nu ține cheia de la WC, 9 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6871. 5% voință, 8 februarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6872. Noaptea României, 8 februarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6873. Sezonul de tocănițe, 8 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6874. Semnificațiile unui refuz, 8 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6875. Test ratat, 8 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6876. Dinescu, Turcescu, Hurezeanu, Ursu..., 7 februarie 2008, Ramona Draghici, Jurnalul Național
  6877. Nae Manea și depășirile pe turnantă, 7 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6878. Cine a pus Ciad pe clanță?, 7 februarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6879. Citate, 7 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6880. România oferă carne de tun ieftină, 7 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6881. Postulatul Friedman, corolarul Andreea Marin, 7 februarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6882. Pițurcă nu și-a negociat contractul cu pistolul la tâmplă , 6 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6883. Două “olimpiade” ale României, 6 februarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6884. O regină pentru Traian Băsescu, 6 februarie 2008, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
  6885. Manipularea prin Justiție. Faza internațională, 6 februarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6886. Maria nu mai vine, 6 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6887. La tribul de pe Dâmbovița, 6 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6888. (100% + 0%) : 2 = 50%, 5 februarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6889. Borcea, rătăcitul-șef de la Dinamo, 5 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6890. Sarkozy, Super-Băse și Elodia, 5 februarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6891. Cititul, 5 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6892. O isterie ovariană, 5 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6893. Bocitorii foarte civici ai cioclilor comunismului, 4 februarie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  6894. Sărăcia din copilărie, 4 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6895. Am trăit opt ani într-o eroare!, 4 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6896. Formula 3 sau nesimțire bine betonată?, 4 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6897. De ce nu-i cred pe vestitorii crizei economice, 4 februarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6898. Nu călca strada!, 3 februarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6899. Gastroenterologie - Constipație, 3 februarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  6900. Rocker latin - Juanes, gazdă la Grammy, 3 februarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6901. Ora închiderii, 3 februarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6902. Ce „interesant“ sunteți, domn’ Băsescu!, 2 februarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6903. Sarkozy, 2 februarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6904. Scaunele lui Ionesco, 2 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6905. Prin Marele Oraș, duminică după-masă (III), 2 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6906. Crește gazul, scade casa, 2 februarie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6907. Sweeney Todd, bărbierul diabolic, 2 februarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6908. Henț pe tichia de mărgăritar, 2 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6909. Partidul Civic Maghiar – fratele mai mic al UDMR, 1 februarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6910. Președinți altcumva, 1 februarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6911. Bărbați de unică folosință, 1 februarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6912. Vom vedea duminică dacă și sârbii sunt români!, 1 februarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6913. Isărescu – magie pentru inflație, 1 februarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6914. Nevroze de iarnă în fotbalul epidemic, 1 februarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6915. Lorzii războiului ne amenință securitatea, 31 ianuarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6916. Agentul de cultură, 31 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6917. Urgența urgențelor - votul uninominal, 31 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6918. Aprecierea inconștienței naționale, 31 ianuarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6919. Dictatura cașaloților, 31 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6920. Cuțitul alinierii la prețurile rusești, 29 ianuarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6921. Mulți participanți, puțini câștigători, 29 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6922. Taxa pe viață trece neobservată, 29 ianuarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6923. Poetul plecat de acasă, 29 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6924. Strategia electorală a PNL, 29 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6925. Intrebati-l pe Emil Boc!, 28 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6926. Maestri fara discipoli?, 28 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6927. Patriotii de la Nokia: noi suntem romani!, 28 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6928. Timp nefavorabil, 28 ianuarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6929. Noi le dam lor carnea si ei ne iau noua untul, 28 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6930. Trandafirul nisipului , 27 ianuarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6931. Au roboții emoții? , 27 ianuarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6932. Ali pleacă de la UB 40 , 27 ianuarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6933. Irina Palm, fosta iubită a lui Jagger, 26 ianuarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6934. George Copos recidivează, 26 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6935. Viața cu împrumut, 26 ianuarie 2008, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  6936. Cum și-a ales Traian Băsescu procurorii!, 26 ianuarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6937. Hoții de micul Paris, 26 ianuarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6938. Cacealmaua, 26 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6939. Prin Marele Oraț, duminică după masă (II), 26 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6940. Borcea si Muresan dau cu injuratura de pamant, 25 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6941. Forta si... quot;nesimtireaquot;leului, 25 ianuarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6942. 2008 – an penal Si electoral. sau viceversa, 25 ianuarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  6943. Pilda lumii islamice, 25 ianuarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6944. Ochi de chinezi, 25 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6945. Ce-a urmarit Teodor Melescanu, 25 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6946. Frunze proaspete pentru un cal de lemn, 24 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6947. Lăsați-ne în pensia noastră, 24 ianuarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6948. Criza de bilă, 24 ianuarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6949. Despre mers, numai de bine, 24 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6950. PD-L – PCUS-ul lui Traian Băsescu, 24 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6951. Rețete diferite pentru Torje Și Szekely, 23 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6952. De la Bochum la Cluj-Napoca (cazul Nokia), 23 ianuarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6953. Învățăturile profesorului pentru fiica lui, națiunea, 23 ianuarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6954. Nu se compară!, 23 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6955. Președintele Traian Băsescu e în Opoziție!, 23 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6956. Țara în care caprele dorm în altar, 22 ianuarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6957. Ziaristă la bogați, 22 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6958. Două săptămâni de campanie electorală, 22 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6959. Bilanț parțial la Steaua, 22 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6960. Cu buza umflată!, 22 ianuarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6961. Ce negociem, șpăgile sau salariile?, 21 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6962. Romane de citit în tren, 21 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6963. Brava tovarășă Monica, 21 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6964. Păcatele antrenorului-impresar, 21 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6965. Speculațiile pe rata inflației sunt făcute cu mâna pe inimă, 21 ianuarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  6966. Un Henric tulburător, 20 ianuarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  6967. Răvașe din plăcintă, 20 ianuarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  6968. Strategii noi - EMI schimbă politica, 20 ianuarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  6969. "Învățătorul" și dosarul ca un bordel, 19 ianuarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  6970. Minciuna nevinovată s-a făcut mare, 19 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6971. Urmează Elodia!, 19 ianuarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  6972. Golănirea domnilor, 19 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6973. Prin Marele Oraș, duminică după masă (I), 19 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6974. Oameni și faze, 2007 partea a II-a, 19 ianuarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  6975. Condamnarea comunismului cu dosare de cadre, 18 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  6976. Clenciul Clinci, 18 ianuarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  6977. Rețetă pentru articole, 18 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6978. E irecuperabil!, 18 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6979. I-a expirat lui Marian Iancu viza de flotant la Timișoara?, 18 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6980. Fuste crețe în business-ul justiției, 18 ianuarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  6981. Back in the USSR, 17 ianuarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  6982. Nu erau toți eroi, 17 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6983. Un refuz de dragul Țulușilor, 17 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6984. Dez-dezinflația, 17 ianuarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  6985. Departamentul Morar anticorupție, nu. Gică Popescu, da, 17 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6986. Adrian Năstase - Mai e nevoie de stânga?, 16 ianuarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  6987. Vocea unui prieten plecat, 16 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6988. Semnificațiile politice ale demisiei lui C.T. Popescu, 16 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6989. Piețele financiare: sunt necesare reglementări riguroase, 16 ianuarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  6990. Adrian Ilie nu a mințit, 16 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6991. De ce productivitatea din industrie și nu câștigurile din imobiliar?, 15 ianuarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  6992. Hayssam și jocul operativ, 15 ianuarie 2008, Gabi Golea, Jurnalul Național
  6993. De ce-o vrea pe Monica și n-o vrea pe Norica?, 15 ianuarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  6994. Cetățean profesionist, 15 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  6995. Președintele reabilitează regimul Ceaușescu!, 15 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  6996. Marius Tucă - Despre independența și manelizarea presei, 15 ianuarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  6997. Protasov-Mazilu,combinație de bună perspectivă, 15 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6998. Capitaliștii fotbalului, 14 ianuarie 2008, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  6999. Salariile: un automobil care înaintează cu frâna de mână trasă, 14 ianuarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7000. Portocalele din boxeri, 14 ianuarie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7001. O țară, două țări, 14 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7002. Putere prezidențială fără responsabilitate?!, 14 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7003. Alb, porumbei, ceața și negru, 14 ianuarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7004. Apologize , 13 ianuarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7005. Metale grele: Negură Bunget la export , 13 ianuarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7006. Surse de inspirație, 13 ianuarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7007. Nu e bleg, nu e zbanghiu , 13 ianuarie 2008, Florin Condurateanu, Jurnalul Național
  7008. Epistolescu și Epistoleanu, 12 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7009. Ce să facem dacă nu mai mergem la globuri, 12 ianuarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7010. Românii, între Constituție și Derbedeu!, 12 ianuarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7011. Turnuri și tunuri, 12 ianuarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7012. Nota de plată, 12 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7013. Nuntă în mahalaua Dudești, cu tot tacâmul, 12 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7014. Canibalism mediatic, 11 ianuarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7015. Comerțul cu liniște, 11 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7016. Culmile ipocriziei politicianiste, 11 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7017. Emanciparea femeii: de la cratiță la volan, 11 ianuarie 2008, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7018. Restanțe de mandat, 11 ianuarie 2008, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7019. Marx e aici! ȘȘȘttt..., 11 ianuarie 2008, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7020. În atenția responsabililor cu propaganda, 10 ianuarie 2008, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7021. Kazacioc vienez cu Mohamed ElBaradei, 10 ianuarie 2008, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7022. Egali între egali, 10 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7023. O lovitură prezidențială în gol, 10 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7024. O posibilă presiune asupra instituțiilor, 9 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7025. Trăiască 1 Ianuarie!, 9 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7026. Anul Șobolanului sau anii șobolanilor, 9 ianuarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7027. Scrisoarea lui Cioloș, 9 ianuarie 2008, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7028. Devalorizarea leului - prețul deficitului extern, 8 ianuarie 2008, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7029. Șoimii politici ai blogului, 8 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7030. A nins peste comuna primitivă București, 8 ianuarie 2008, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7031. Dincolo, 8 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7032. Responsabilități pentru brambureală, 8 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7033. Cum au intrat in 2008 cele trei romănii, 7 ianuarie 2008, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7034. Republica lu’ Comandament, 7 ianuarie 2008, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7035. Viața, ca o anecdotă, 7 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7036. 2008, un an electoral unic, 7 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7037. Coregrafie - Yeya, seminar in București, 6 ianuarie 2008, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7038. Mitologie medicală, 6 ianuarie 2008, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7039. Omul de zăpadă, 6 ianuarie 2008, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7040. Oameni și faze 2007, partea I, 5 ianuarie 2008, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7041. Cumpăna anilor și disperarea lui Băsescu, 5 ianuarie 2008, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7042. Minciuna teleportată, 5 ianuarie 2008, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7043. Corneluș, omul maimuță, 5 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7044. Un domn de la București, specialist in omlete, 5 ianuarie 2008, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7045. Utilaje nemțești, deszăpezire romănească, 4 ianuarie 2008, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7046. Ion Tărăș, după aderare, 4 ianuarie 2008, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7047. O viață de analist, ziua vesel, noaptea trist, 4 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7048. Colonie sau partener, 3 ianuarie 2008, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7049. Talent la păine, 3 ianuarie 2008, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7050. Cei care strică banii, 28 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7051. Prefacerea lumii, 28 decembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7052. Romăni arătați cu degetul, 27 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7053. Antipactul Ribbentrop-Molotov, 27 decembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7054. Să se aleagă praful de toate necazurile!, 24 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7055. Cum se inchide cercul, 24 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7056. Stones, Cooper și Manson, 23 decembrie 2007, Jurnalul Național
  7057. Anatomia unui eșec, 23 decembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7058. Dragă Moș Crăciun,, 23 decembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7059. Cadouri de Crăciun, 22 decembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7060. Zău, m-am săturat să le spun că-s proști, 22 decembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7061. Orban a ucis, 22 decembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7062. A lăuda, lăudare, 22 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7063. Iarnă cu troleibuz și bețiv in Marele oraș, 22 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7064. Sănge politic. Ultima ninsoare a lui Orban, 21 decembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7065. Balada butoaielor lui Dinescu, 21 decembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7066. In urmă cu cinci ani, 21 decembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7067. Un om supărat, 21 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7068. Hingherii mediatici, 21 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7069. Comerțul cu petarde ologește campionatul, 20 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7070. Voma financiară, 20 decembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7071. 2008, majoratul de intelligence politic romănesc, 20 decembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7072. Știați că..., 20 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7073. O dezbatere care aparține Președinției, 20 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7074. Derapează porcii la greu, 19 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7075. Criza financiară internațională și Romănia, 19 decembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7076. Drumuri și semne, 19 decembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7077. ... După treizeci și ceva de ani, 19 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7078. Romănii și sindromul napoleonian, 19 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7079. Clujul inghite frămăntările unui intreg campionat, 18 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7080. Bordura, mai tare decăt Europa, 18 decembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7081. Cu termometrul de opinie in fundul nației, 18 decembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7082. Despre destin, numai de bine, 18 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7083. Cănd pe buca stăngă, cănd pe buca dreaptă, 18 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7084. Hagi a fost din nou titular, 17 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7085. Borfașii cimentează prietenia romăno-italiană, 17 decembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7086. FMI-ul din noi se naȘte In dureri - 8, 17 decembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7087. Pentru prima oară avem cojones, 17 decembrie 2007, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  7088. Afaceri cu chinezul Chang, 17 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7089. Curaj cu voie de la Poliție, 17 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7090. Neurologi neprevăzuți , 16 decembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7091. Stea de vănzare , 16 decembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7092. Primarului, cu dragoste și schele, 15 decembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7093. Romănce mondiale și arbitri de Place Pigalle la Bercy, 15 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7094. Mungiu contra un viol, 15 decembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7095. Videanu de la "circulația" ideilor PD-L, 15 decembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7096. Trei Doamne și toți trei, 15 decembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7097. Găștile de provincie, 15 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7098. In așteptarea pateurilor incălzite, 15 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7099. Intre Liga Campionilor și clica topurilor, 14 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7100. Buget pe șest, 14 decembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7101. Da. Au trecut trei ani. Fără D.A., 14 decembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7102. Coelho, "Branduitorul" Romăniei, 14 decembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7103. Ideologie și cafea, 14 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7104. Votul uninominal mai poate fi salvat, 14 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7105. De vănzare 237.500 km2. Prețul zonei., 13 decembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7106. Războiul de 1.000 de zile, 13 decembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7107. Lenini și Stalini, cu toptanul, 13 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7108. Despre cum mă face cretin cotidianul Adevărul, 13 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7109. Menajeria fotbalului, 12 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7110. Semne de stagflație?, 12 decembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7111. Smintiți din dragoste de trafic, 12 decembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7112. Intre haos și dictatură, 12 decembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7113. Nașterea clasei de mijloc, 12 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7114. O lovitură in gol, 12 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7115. 2007 va mai chinui fotbalul preț de o etapă , 11 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7116. Contraofensiva spre Vest cu fonduri de stat, 11 decembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7117. Referendum pentru Moș Crăciun, 11 decembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7118. Cum să publici romanul pe care incă nu l-ai scris, 11 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7119. I s-a făcut dreptate lui Ceaușescu! , 11 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7120. Mircea Sandu și Lupescu l-au lăsat in ofsaid pe Corleone, 10 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7121. FMI-ul din noi se naște in dureri (7), 10 decembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7122. Ridicolul absolut, 10 decembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7123. Așteptănd o așteptare mai decentă, 10 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7124. Theodor Stolojan le-a tras clapa!, 10 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7125. O justiție pe măsura exemplului personal, 8 decembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7126. Superlativul absolut al imposturii, 8 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7127. Dragoste de frate, 8 decembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7128. Trafic și afaceri, 8 decembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7129. Romănia nu trebuie salvată! Nu de noi!, 8 decembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7130. Băsescu, departe de Romănia!, 8 decembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7131. Trenul de Giurgiu, 8 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7132. Miting electoral in stil american, 8 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7133. E prea de vacă făcătura din Cupa Romăniei, 7 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7134. Piramidon pentru finanțiști, 7 decembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7135. Machiavelismul ordinar, 7 decembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7136. Dumerire postelectorală, 7 decembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7137. Diferența, 7 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7138. Numele victimei: Nicolae Bălcescu, 7 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7139. Cum au făcut primul milionar, 6 decembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7140. La moartea Partidului Democrat, 6 decembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7141. Marcel filmează, 6 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7142. Președintele se intoarce la partide, 6 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7143. Borcea, mai periculos decăt Gigi Becali, 5 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7144. Redevențe mărite in Canada. Pot și alții?, 5 decembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7145. Quo vadis, Traian Bacsi?, 5 decembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7146. Dușmani de elită, 5 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7147. A vrut să arate că el e Jupănul!, 5 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7148. Clasamentul, un altfel de plăngere penală la dna, 4 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7149. Urmeaza Romănia și Bulgaria, 4 decembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7150. Măngăi, de parcă aș infășa un copil, 4 decembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7151. Oameni serioși, 4 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7152. Victorie zdrobitoare a Alianței D.A., 4 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7153. Viraje largi ale mirării prin tomberoanele gănditoare, 3 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7154. FMI-ul din noi se naște in dureri (6), 3 decembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7155. Legitimarea PCR, 3 decembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7156. Martorul auditiv, 3 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7157. Victoria majorității antiprezidențiale, 3 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7158. Recurs la Romănia, 2 decembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7159. Iarăși OZN-uri, 2 decembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7160. Michael Jackson - Aniversare "Thriller", 2 decembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7161. Evitați traumatizarea copiilor, 1 decembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7162. The Brave One, 1 decembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7163. Mobilul: face bani sau ne face de bani?, 1 decembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7164. Lecții imaginare despre UE pentru proști , 1 decembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7165. Procuror, măndria țării!, 1 decembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7166. Despre relația săpare-asfaltare, 1 decembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7167. Vasile, martorul mincinos din Vintileasa, 1 decembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7168. După numărătoare, 30 noiembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7169. Politicianul de uninominal , 30 noiembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7170. www.băsescu.ro, 30 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7171. Caiet cu subiecte - 5, 30 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7172. Capcana bătăliei cu Guvernul, 30 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7173. Caiet cu subiecte - 5, 29 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7174. Căderea Leului, 28 noiembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7175. Atunci cănd se alege praful (de neghină), 28 noiembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7176. Caiet cu subiecte (3), 28 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7177. Semn că președintele a imbătrănit: se repetă!, 28 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7178. Nu mai suntem clienții ratărilor consecutive, 27 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7179. Datoria externă depășește exporturile, 27 noiembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7180. Actorul Băsescu a jucat cu sala goală, 27 noiembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7181. Caiet cu subiecte (2), 27 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7182. O armă iluzorie: "intoarcerea la popor", 27 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7183. Dispute aprige in zona de ciolan a campionatului, 26 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7184. FMI-ul din noi se naște in dureri (5), 26 noiembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7185. Califii cei hoțomani și eunucii lor preferați, 26 noiembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7186. Caiet cu subiecte (1), 26 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7187. Boala cațavencismului la politicienii romăni, 26 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7188. Naționala cutreieră prin neliniștile lui Pițurcă , 24 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7189. Un interviu, 24 noiembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7190. Omul nou e acum produs in serie, 24 noiembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7191. Deltaplanul și Decanul sunt din RTV!, 24 noiembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7192. Cioara vopsită, 24 noiembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7193. O substanță necunoscută, 24 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7194. Grădinița de ursuleți prost educați, 24 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7195. Bogdan Lobonț a paradit cărma clevetitorilor, 23 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7196. Vot pentru rațiune, 23 noiembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7197. Impasul de campanie politică in Romănia, 23 noiembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7198. Demagogie de tip nou, 23 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7199. Un amărăt de inginer, 23 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7200. Mai mult sau mai scump?, 22 noiembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7201. Spre alegeri, hăis și cea, 22 noiembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7202. Ură fără motiv, 22 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7203. Supradimensionarea adversarului, 22 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7204. Jumătățile de măsură compromit soarta intregului, 21 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7205. Pensiile și contractul social, 21 noiembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7206. Euro-parlamentare sau leu-parlamentare?, 21 noiembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7207. Plicul cu bani din tufiș, 21 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7208. Iresponsabilitatea lui Traian Băsescu, 21 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7209. Cornel Dinu a comis-o, 20 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7210. Răul vine dinăuntru, 20 noiembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7211. Văntul bate, cu toporul, in geam, 20 noiembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7212. Cum se țicnesc bărbații, 20 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7213. Cine-i finanțează campania electorală?, 20 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7214. Florin Chilian sesizează DNA, 19 noiembrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7215. FMI-ul din noi se naște in dureri (4), 19 noiembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7216. Impasul presei de investigație, 19 noiembrie 2007, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  7217. Un tur și incă unul, 19 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7218. O campanie bleagă (incă), 19 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7219. Reuniunea granzilor, 18 noiembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7220. Din cacao, 18 noiembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7221. Insula misterioasă, 18 noiembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7222. Pițurcă ne-a stricat cadența, 17 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7223. O primărie, o crimă și mai multe scandaluri, 17 noiembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7224. Ultimul achită nota, 17 noiembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7225. O slugă, italieni? Luați-l pe Tăriceanu!, 17 noiembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7226. Palme care D’or, 17 noiembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7227. Darul chemării, 17 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7228. Fierarul care fura aluminiu , 17 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7229. Om fi noi in post, dar nici minciuna nu-i de dulce, 16 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7230. Geometria lui Băsescu , 16 noiembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7231. Miza pe SIE. Criză pe decizia politică , 16 noiembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7232. Brigada Drept, 16 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7233. Sănge de fidjian, 16 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7234. Pierdut președinte. Declar nul. , 16 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7235. Seceta sau capetele seci?, 15 noiembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7236. Nu spargeți oglinda!, 15 noiembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7237. Orientarea de dreapta, 15 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7238. Iată-ne și cărăuși de teroriști!, 15 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7239. Infrăngeri mai prețioase decăt victoriile, 14 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7240. Cine face restructurarea..., 14 noiembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7241. Președintele de drept divin, 14 noiembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7242. Un necaz, nu o nenorocire, 14 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7243. Un chibiț electoral: președintele Romăniei, 14 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7244. Gloabe de cărăușie in competiția internă, 13 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7245. Prețurile mondiale la agroalimentare debusolează UE, 13 noiembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7246. Romănia, azi, din jilțul lui Ferdinand, 13 noiembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7247. Carte și cărți, 13 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7248. Diversiunea ministrul de Externe "nazist", 13 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7249. Debarcarea lui Corleone nu se combină cu impăcarea verilor Becali, 12 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7250. FMI-ul din noi se naște in dureri (3), 12 noiembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7251. Nevorbitul Cioroianu, 12 noiembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7252. Șantier arheologic, 12 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7253. Dedesubturile unei diversiuni, 12 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7254. Va accepta Gigi Becali delegarea de competență?, 10 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7255. Moda filmelor cu jurnaliști, 10 noiembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7256. Inchide geamul, că trage!, 10 noiembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7257. Acești tembeli "de rasă", care ne conduc, 10 noiembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7258. Băsescu la regele Republicii Norvegia, 10 noiembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7259. O supă, ce mare lucru, 10 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7260. Cioroianu, iertat de Costică Argint, 9 noiembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7261. Delictul de inabilitate verbală, 9 noiembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7262. Traian și Romulus, 9 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7263. Manualul călătorului solitar, 9 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7264. Efecte romănești ale crizei din Italia, 9 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7265. Imi este dor de Fănuș Neagu, 8 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7266. Salariu doar cu buletinul, 8 noiembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7267. Securitate națională. Pe hărtie, 8 noiembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7268. Ibricul albastru, 8 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7269. Căteva adevăruri dureroase, 8 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7270. Miniștrii noștri de Externe, in cupele europene, 7 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7271. Ratarea țintei de inflație , 7 noiembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7272. Improvizații in registru grav, 7 noiembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7273. Geografia penală a Romăniei, 7 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7274. A știut președintele ce se pregătește in Italia?, 7 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7275. CFR Cluj și restul, 6 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7276. Șpaga de la străini: și cu greutate, și cu imunitate, 6 noiembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7277. Calm și inteligență, nu ură xenofobă!, 6 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7278. Lumea lui Tornatore, 6 noiembrie 2007, Razvan Barbulescu, Jurnalul Național
  7279. Reversul, mai lat decăt medalia, 6 noiembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7280. Femei care căștigă mai bine ca bărbații, 6 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7281. O manipulare ca in Romănia, 6 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7282. Am dat vina pe Andrei Pleșu, 5 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7283. Caimacul gros al mitocăniei, 5 noiembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7284. Boierul cu două conștiințe, 5 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7285. Datul poalelor peste cap la nivel inalt, 5 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7286. FMI-ul din noi se naște in dureri (2), 5 noiembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7287. Scobitoarea, 4 noiembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7288. Rock și pop la Premiile MTV , 4 noiembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7289. Spasibo, dle Cristoiu , 4 noiembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7290. Nerecunoștința ne e comodă, 3 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7291. De la filme la prezervative, 3 noiembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7292. La ghișeul de autostrăzi, 3 noiembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7293. "Tandemul" Daniel Băsescu Radu Moraru!, 3 noiembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7294. Căpitanul Val-Vărtej, 3 noiembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7295. In pădure, 3 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7296. Maria Protase, zăna cea Bună, 3 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7297. Mihai Stoica și Dan Petrescu, colegi de salon. La contagioși, 2 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7298. Oligarhii buni ai președintelui, 2 noiembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7299. Lecția italiană, 2 noiembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7300. Dobrin, prințul neintălnit, 2 noiembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7301. Comunismul cu brănză, 2 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7302. De la democrația interesului la democrația vinului, 2 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7303. Soțul Zenga ii face program antrenorului Zenga, 1 noiembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7304. Bogățiile subsolului, 1 noiembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7305. Bistroe nu e ca Sulaina, 1 noiembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7306. Lifting pe creier, 1 noiembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7307. Liderii PD s-au demascat, 1 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7308. Fotbalul imprumută imundicitate parlamentară, 31 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7309. Agricultura: context global in schimbare, 31 octombrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7310. Vănătorii de licurici, 31 octombrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7311. Fericirea e o cantitate, 31 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7312. Traian Băsescu depinde de țuluși, 31 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7313. Dobrin, 31 octombrie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7314. Bocitoare frauduloase, 30 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7315. Scrisoare deschisă Domnului Adrian Păunescu , 30 octombrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7316. Europa de Est pică de Popa Prostu’, 30 octombrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7317. Jale politică lăngă sicriul lui Dobrin, 30 octombrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7318. Cultura publicității, 30 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7319. Isteria votului uninominal, 30 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7320. [http://jurnalul.ro/editorial/marius-lacatus-si-liga-cotrocenilor-107157.html Marius Lăcătuș și liga Cotrocenilor, 29 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7321. FMI-ul din noi se naște in dureri (1), 29 octombrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7322. Capitalizarea scărbei, 29 octombrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7323. Gunoiul din Strada Pangratti, 29 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7324. PSD a comis un gest anticonstituțional, 29 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7325. Romănia și mai cum?, 29 octombrie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7326. Să nu greșești, 28 octombrie 2007, George Arion, Jurnalul Național
  7327. Moartea eunucului, 28 octombrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7328. Contento?, 28 octombrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7329. London Film Festival cum nu-l vedeți la tv, 27 octombrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7330. De ce să-ți trimiți banii in exil, 27 octombrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7331. Sunt ingrijorat pentru Elena Udrea!, 27 octombrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7332. Cu urna pe urne călcănd, 27 octombrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7333. Un caz de inspirație, 27 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7334. Rețeaua de ștampile clandestine, 27 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7335. Viitorul Rusiei și Vestul, 26 octombrie 2007, Joschka Fischer, Jurnalul Național
  7336. Uninominale nedigerate, 26 octombrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7337. E foarte rău. dar ține in el, 26 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7338. Un bancher la Cotroceni, 26 octombrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7339. Fără șpagă, 26 octombrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7340. Al treilea nasture, 26 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7341. Căt costă hachița președintelui, 26 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7342. Politica monetară e tot politică, 25 octombrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7343. Haosul politic distruge securitatea națională, 25 octombrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7344. Tu, cu cine ții?, 25 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7345. Dedesubturile Referendumului, 25 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7346. Stop joc. Pițurcă rămăne la națională, 24 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7347. Salariul minim și productivitatea, 24 octombrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7348. Șantaj,amenințări, scăntei, bătaie, 24 octombrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7349. Bănuții și bănișorii, 24 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7350. Un chibiț electoral al Partidului Democrat, 24 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7351. Și cizma proastă lasă urme trainice , 23 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7352. Cum devine Occidentul arici, 23 octombrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7353. La Cheia, șase sute de litri de măgărie pe minut, 23 octombrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7354. Oameni care vorbesc singuri, 23 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7355. Murdăria Coaliției pentru un Parlament curat, 23 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7356. "Nu se mai poate, Ralu!", 22 octombrie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7357. [http://jurnalul.ro/editorial/viata-in-schimbul-trei-106478.html , 22 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7358. Săgetătorii nu sunt simpatici, 22 octombrie 2007, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  7359. Comoara de la BNR (2), 22 octombrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7360. Justiția europeană a proniei cerești, 22 octombrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7361. Cărțile sub pernă, 22 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7362. Statul romăn, și fără flotă, și fără bani, 22 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7363. Dirijabil, 21 octombrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7364. Pat-chou-li, 21 octombrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7365. Academicienii dezastrului calamitează cu osărdie bovină, 20 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7366. Huiduieli la teatru, 20 octombrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7367. Partidul iPhone, 20 octombrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7368. De ce ii iubește și-i apără Băsescu?, 20 octombrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7369. Țuluș și inspectorii, 20 octombrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7370. Jurnalul unui pensionar, 20 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7371. Mărirea și decăderea autogării Florești, 20 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7372. Ireparabila povară, 19 octombrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7373. Partidul, mama corupților răniți , 19 octombrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7374. Veșnica resemnare, 19 octombrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7375. ...Sărăcia și nevoile și neamul..., 19 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7376. Traian Băsescu albește PSD, 19 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7377. Nulpreacunoscutul prieten al lui Gică Hagi, 18 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7378. Carul inaintea boilor, 18 octombrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7379. Serviciul Nodoros, cu clondir și cărnați, 18 octombrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7380. Consumul de oglinzi pe cap de locuitor, 18 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7381. Nimeni nu invață nimic, 18 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7382. Afacerea Remeș, 17 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7383. Gigi Becali a rămas lefter, 17 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7384. "Chestiunea agricolă" și avertismentul de la Bruxelles, 17 octombrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7385. "Vă ordon, blocați Prutul!", 17 octombrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7386. A ambutisa, ambutisare, 17 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7387. Negustorii de superlative, 16 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7388. Energia: alături de cine suntem in UE?, 16 octombrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7389. Congelatorul cu țărani, 16 octombrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7390. Lecția de principii, 16 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7391. DNA face poliție politică pentru noua Elena Ceaușescu, 16 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7392. Telejustiția Romănicii, 15 octombrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7393. Barbugiii au pierdut, Pițurcă a căștigat, 15 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7394. Alo! Părnaia?! Guvernul?!... Tăriceanu?!, 15 octombrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7395. Comoara de la BNR, 15 octombrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7396. Moștenirea șmenului, 15 octombrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7397. Toaleta regelui, 15 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7398. Țulușa lui Traian Băsescu de la TVR, 15 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7399. Dumnezeu calcă pe cioburi , 14 octombrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7400. O mare problemă: Sălile de concerte , 14 octombrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7401. Codul lui Gulliver, 14 octombrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7402. Nebunia (noastră) cea de toate zilele, 13 octombrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7403. Doresc din egoismul meu ca romănii să căștige, 13 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7404. Căt dai, atăta face. La ce credeți că mă refer? , 13 octombrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7405. Mai țineți minte? Prostia chiar ucide!, 13 octombrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7406. Liberali la kil, 13 octombrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7407. Chemarea străbunilor, 13 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7408. Duminică pe lacul din cartier, 13 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7409. Nici ideile puține da’ fixe nu mai au sos, 12 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7410. Hollywood multiDNA, 12 octombrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7411. Corupție cu miros de caltaboș, 12 octombrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7412. Amintire din comunism, 12 octombrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7413. Farfuria impăratului, 12 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7414. Țulușii de la DNA s-au demascat!, 12 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7415. Rednic, patru ani la Rapid. Dar căte luni are anul?, 11 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7416. Contribuția de asigurări social-democrate, 11 octombrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7417. Mult negru și puțin portocaliu, 11 octombrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7418. Look, 11 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7419. Cine plătește pentru abuzurile țulușilor?, 11 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7420. Gino Iorgulescu, președintele jucător, 10 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7421. Viața complicată a băncilor centrale, 10 octombrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7422. DNA non-stop pentru tot cartierul, 10 octombrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7423. Cu vocație pentru ciocane, 10 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7424. PSD, un partid rămas fără dinți, 10 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7425. Romănia, o țară de suporteri, 9 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7426. Să continue sau nu externalizările in energie?, 9 octombrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7427. Puneți la loc sufletul orașului, 9 octombrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7428. Viața la fermă, 9 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7429. Anticorupție cu caltaboși , 9 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7430. "Uitarea" instanței naște monstri, 8 octombrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7431. Motorul consumului e supraincălzit, 8 octombrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7432. Bocetele false ale multimilionarilor de stănga, 8 octombrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7433. Gigi de Romănia, 8 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7434. Țulușii din PSD și țulușii din DNA, 8 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7435. Tokio - Greu de uitat, 7 octombrie 2007, George Arion, Jurnalul Național
  7436. Amnezii avantajoase, 7 octombrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7437. Poezie și harpă, 7 octombrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7438. După Anca, 6 octombrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7439. Computerul de stat cere un restart!, 6 octombrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7440. Să vă spun o "anecdotă" despre Romănia!, 6 octombrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7441. Fericire cu bani puțini, 6 octombrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7442. Un cimitir de subiecte romănești, 6 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7443. Tabloul cu altă nevastă , 6 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7444. Fudulia lui Gigi Becali și obsesia Chivu, 5 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7445. Stăpănii clipei, 5 octombrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7446. Un guvern galben-descurcăreț, 5 octombrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7447. Gardul, 5 octombrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7448. Povestea unui invingător, 5 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7449. Și dacă a fost o simulare?, 5 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7450. Cănd mă compar, mă admir. Cănd mă analizez, mă detest., 4 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7451. SRL - Statul cu răspundere limitată, 4 octombrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7452. Relații politice contra naturii, 4 octombrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7453. Pictori de pisici, 4 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7454. Să scrii (critici) inainte de 1989, 3 octombrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7455. Paint ball politic, 3 octombrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7456. Un loc de veci cu vedere spre Paris, 3 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7457. Aritmetica lui ăl de Sus*, 3 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7458. Europeni neasupriți de monotonia certitudinilor, 2 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7459. Agentul de vănzări Petrom, 2 octombrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7460. Țața, 2 octombrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7461. Orașul Bordurești, 2 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7462. Președintele face presiuni asupra CSM!, 2 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7463. Fotbalul epidemic și vaccinul Marian Iancu, 1 octombrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7464. Inamovibilitatea domnului Dan Drosu Șaguna, 1 octombrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7465. BNR nu are nici in mănecă și nici măcar in clin cu accizele, 1 octombrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7466. Editorialistul din port, 1 octombrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7467. Păcate profesionale, 1 octombrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7468. Spectacol cu lăutari și Președinte, 1 octombrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7469. Gbob, la Cluj - Finala națională, 30 septembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7470. Dimineața pe răcoare, 30 septembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7471. Incă un muzeu, 30 septembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7472. Intre "jenă" și scărbă in lanțul trofic!, 29 septembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7473. Jos parcurile!, 29 septembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7474. Marele premiu pentru cea mai proastă carte, 29 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7475. Ce-a văzut paznicul, 29 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7476. Marea provocare - Recurs cu "Tarafuri și fanfare", 28 septembrie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7477. Ale, colegul nostru de colecție, 27 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7478. Georgigeii Copos și Becali, debut in Cupa Catani, 28 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7479. Distonocalm pentru buget, 28 septembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7480. Lovitura de penalty de la Cotroceni , 28 septembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7481. Romănia in reluare, 28 septembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7482. Digitalienii, 28 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7483. Dilemele partidelor , 28 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7484. A turbat haita, 27 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7485. Banca Centrală de Construcții și Dezvoltare, 27 septembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7486. Răul cel mic, 27 septembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7487. Moțiunea de cenzură a țulușilor, 27 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7488. Curtea de Conturi, in control la Ministerul Culturii și Cultelor. Mușamalizare?!... Din nou?! , 26 septembrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7489. Sancțiuni XXL pentru derbedeii de catifea, 26 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7490. Politica energetică a UE acum, 26 septembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7491. Despre neuroni, 26 septembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7492. Mitică și Bernice, 26 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7493. Băsescu sare in ajutorul țulușilor, 26 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7494. Mediocritate fără cusur, 25 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7495. O noutate gravă: Stagnarea exporturilor, 25 septembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7496. Electoratul, o băbuță virginală, 25 septembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7497. Super poponețul, 25 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7498. Oportunismul inconsecvenței, 25 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7499. Nopțile albe și zilele negre ale Bucureștiului, 24 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7500. Frica de a-mi fi frică și rușinea... jena…, 24 septembrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7501. Un tren pe care mai putem să-l prindem, 24 septembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7502. Infecția DNA, 24 septembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7503. Leguminoase și rădăcinoase, 24 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7504. PNL dă startul la Europarlamentare, 24 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7505. Știrea de la 12:51 , 23 septembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7506. La bulgari,Heavy New Year! , 23 septembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7507. Rivalități , 23 septembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7508. Jurnal de cinefil : 4, 3, 2, 22 septembrie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7509. Ce nu se vede nu există, 22 septembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7510. La noi, ridicolul nu ucide! Prostia, da!, 22 septembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7511. Țuluș, la copcă, 22 septembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7512. Poetul-milițian, 22 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7513. Veselia generală. Magazin sătesc, 22 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7514. Hagi trebuie să plece de la Steaua, 20 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7515. Leul, ca un licurici mai mic, 20 septembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7516. Independența DNA? Hăhăhăhăâ, 20 septembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7517. Despre cititul ziarului, 20 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7518. Un om care se ineacă: Mircea Geoană, 20 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7519. Să acționăm inainte de a număra morți, 19 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7520. [http://jurnalul.ro/editorial/deprecierea-leului-cat-de-mult-102976.html , 19 septembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7521. Un mail de la Marea Moartă, 19 septembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7522. O sută de poziții sexuale normale, 19 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7523. Mușchii sunt la Țuluș. Creierul e la Cotroceni, 19 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7524. Școlile tovarășilor, 18 septembrie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național
  7525. Urma scapă turma, 18 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7526. Statul va plăti minoritarilor căt a luat de la Ford! , 18 septembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7527. Un cap in gura Constituției, 18 septembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7528. Facultatea de Idei și Sentimente, 18 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7529. Anacronismul șefiei de tip dictatorial, 18 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7530. Haznaua cu regim de club exclusivist, 17 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7531. Prețul leului il dictează piața, 17 septembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7532. Răpusul a inceput să miște periculos, 17 septembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7533. Povestea primelor zeci de milioane, 17 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7534. PSD trece printr-o criză de bun-simț, 17 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7535. Doamnele de la malul mării, 16 septembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7536. Povești cu și fără zăne, 16 septembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7537. "Dumnezeul analfabet" a vorbit din nou!, 15 septembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7538. Pumnul lui Ganea și derbedeii de catifea, 15 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7539. Banul rece e mai bun decăt ăla cald, 15 septembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7540. Doi armeni competenți, 15 septembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7541. Visănd Haga, 15 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7542. Cinematograful sătesc, 15 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7543. Și luxul e măsluit, 14 septembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7544. [http://jurnalul.ro/editorial/miza-pe-criza-o-strategie-politica-falimentara-102461.html Miza pe criză - o strategie politică falimentară, 14 septembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7545. Sfărșitul "imprudentului" Mircea Geoană, 14 septembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7546. In cavou SRL, 14 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7547. Un cadou făcut președintelui, 14 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7548. Aș vrea să fiu un mincinos, 13 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7549. Economia ca o vilă, 13 septembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7550. Ion Iliescu, moartea moțiunii, 13 septembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7551. Uitarea, 13 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7552. Amănarea, o decizie catastrofală, 13 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7553. Clopotarii eȘecului perpetuu, 12 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7554. Capitalism(e) și geopolitică, 12 septembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7555. Există viață dincolo de știri?, 12 septembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7556. Un ochi vănăt, 12 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7557. Avem dovada fraudei de la Referendum!, 12 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7558. După mine..., 11 septembrie 2007, Eugenia Voda, Jurnalul Național
  7559. Ultima trădare, 11 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7560. Fără să beneficieze, săracii plătesc dezvoltarea imobiliară , 11 septembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7561. Un Stradivarius pentru Alexandru Tomescu, 11 septembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7562. Piese clasice pentru viteza a doua, 11 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7563. Tiroida, băgată in campanie electorală, 11 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7564. Unde sunt contestatarii lui Pițurcă?, 10 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7565. BCR - Ro 12RNCB50800C4592610188, 10 septembrie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7566. Fantoma n-a coborăt steagul, 10 septembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7567. Televizorul mamii lor!, 10 septembrie 2007, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  7568. Falsificatorul timid, 10 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7569. Nevoia unei puternice forțe de Dreapta, 10 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7570. Toamnă hard & heavy, 9 septembrie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7571. Toamna, ca o păndă, 9 septembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7572. Regula de cinci secunde, 9 septembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7573. Monopol in doi nu se poate, 8 septembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7574. Whisky + Diplomație = Beția Cuvintelor, 8 septembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7575. Jegul de aur, 8 septembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7576. Lucruri de dat, 8 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7577. Tractorul dispărut, 8 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7578. Mondenul Zenga, soluția nopții, 7 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7579. Toamna se numară retragerile, 7 septembrie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7580. Sacii grei din cărca PSD, 7 septembrie 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7581. Străinătate, străinătate..., 7 septembrie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7582. Universul, 7 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7583. O comunicare publică aiurea, 7 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7584. Nașul și Corleone joacă in filme diferite, 6 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7585. Senin Popescu Tăriceanu, 6 septembrie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7586. A doua răzbunare a Securității asupra Bisericii, 6 septembrie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7587. Atărnățenii, 6 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7588. O politică externă originală?, 6 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7589. C-o falcă-n cer și cu alta la primărie, 5 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7590. Fără incredere, piețele "ingheață", 5 septembrie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7591. [http://jurnalul.ro/editorial/uninominal-cu-numele-101505.html Uninominal cu numele, 5 septembrie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7592. Chef de-o bătaie, 5 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7593. De ce nu pot scrie despre un Discurs prezidențial, 5 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7594. O biată dudă decorticată, 4 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7595. Nu-i Patriciu performant pe căt de Popa Prostu’-i statul!, 4 septembrie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7596. Să nu-ți faci, Doamne ferește, harachiri!, 4 septembrie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7597. Oameni sărmani invinși de viața nouă, 4 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7598. Iluzia in care se scaldă PNL, 4 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7599. Ladislau Bölöni, vraciul dinamoviștilor, 3 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7600. Toamnă fără crah, 3 septembrie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7601. Oglinda spartă a parvenirii noastre, 3 septembrie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7602. Vedeta care a rămas fără sutien la Paris, 3 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7603. Protectorul Mafiei vizelor din MAE, 3 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7604. Cuvănt inainte, 2 septembrie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7605. Să fii văzut, 2 septembrie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7606. Tristețe amenințătoare la Cluj, 1 septembrie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7607. La cumpărături de avioane, 1 septembrie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7608. Geniu, Guvern și Scatologie la liberali!, 1 septembrie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7609. Trenul Kouchner, 1 septembrie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7610. Săpun și pastă de dinți, 1 septembrie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7611. Asesorii populari, 1 septembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7612. D de la Donald, Dinu, demarcație, 31 august 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7613. Liderul de partid romănesc, 31 august 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7614. Așteptăndui pe eparhioți, 31 august 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7615. Meserii de căpătăi: supraveghetorul, 31 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7616. Traian Băsescu s-a rătăcit prin istorie, 31 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7617. Niște ratați, 30 august 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7618. Pomana statului nu ingrașă, 30 august 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7619. Moțiunea de cenzură : 1, X sau 2?, 30 august 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7620. Nesfărșirea, 30 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7621. O știre din O mie și una de nopți, 30 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7622. Ce invățăm din turbulențele financiare, 29 august 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7623. Să anticipăm fără anticipate, 29 august 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7624. Simpatia, 29 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7625. Tăriceanu și Rompetrolul kazah, 29 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7626. Generația de aur și generația Rahova, 28 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7627. Nu salariile, ci furturile distorsionează piața, 28 august 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7628. Băsescu și Voronin, doi cocoși musculoși, 28 august 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7629. Inventar de călătorii, 28 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7630. Un truc electoral deja eficient, 28 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7631. Războiul fratricid al napocilor, 27 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7632. Cum vrem să trăim?, 27 august 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7633. Gladiatorul de week-end, 27 august 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7634. Personaj de seriale, 27 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7635. Bătălia pentru guvernul de pe hărtie, 27 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7636. Pentru o clipă, 26 august 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7637. James Bond la bătrănețe, 26 august 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7638. Ritornero in ginocchio da te, 25 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7639. Mult iaurt, puțină minte, 25 august 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7640. Călin Făt-Frumos și "știința politică", 25 august 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7641. Măndră-i corabia, meșter cărmaciul!, 25 august 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7642. Spirit pereche, 25 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7643. Cu vițelul in tren, 25 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7644. Bravos, don Corleone!, 24 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7645. Babilonia ne salvează Romănia, 24 august 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7646. Puterea opoziționistă și opoziția cu iz de putere, 24 august 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7647. Becarespectul misticoid, 24 august 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7648. Neamuri proaste, 24 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7649. Măria ta, 24 august 2007, Tudor Arsghezi, Jurnalul Național
  7650. Un film in reluare, 23 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7651. Credit doar cu paȘaportul (american), 23 august 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7652. PSD iși joacă ultima carte. De poker sau păcălici?, 23 august 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7653. Altă patrie decăt a lor!, 23 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7654. Despre miracol și intămplare, 23 august 2007, Mircea Eliade, Jurnalul Național
  7655. Gigi turnesol, 22 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7656. Tumult pe piețele financiare, 22 august 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7657. Despre altfel de alegeri, 22 august 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7658. Tramvaiul 14, 22 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7659. Patru moduri, 22 august 2007, George Calinescu, Jurnalul Național
  7660. Becali a devenit lup In propria-i turmă, 21 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7661. Șpaga de la străini: și cu greutate, și cu imunitate, 21 august 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7662. Ku Klux Klan-ul din UE, 21 august 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7663. Cine știe ce-o fi?, 21 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7664. Despre simplitate, 21 august 2007, Teodor Mazilu, Jurnalul Național
  7665. Curtea de conturi a Romăniei - pavăză și scut pentru hoți, 20 august 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7666. Leul reinvață să și cadă, 20 august 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7667. Pacienții fotbalului, 20 august 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7668. Nesimțire năroadă și complicitate criminală, 20 august 2007, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  7669. Subiecte pentru filme de succes, 20 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7670. Radiojurnal, 20 august 2007, Tudor Arsghezi, Jurnalul Național
  7671. Muncă grea, 19 august 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7672. Știrea secolului, 19 august 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7673. L-am văzut pe Fidel Castro (XIX), 19 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7674. Omor din dragoste de fabrică, 18 august 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7675. Competența PNL? "Moșule, ce tănăr ești!", 18 august 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7676. Panoul cu două fețe, 18 august 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7677. Da, există cenzură!, 18 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7678. Dispărutul, 18 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7679. Ușor cu pensiile pe scări, 17 august 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7680. Regimul politic supraturat, 17 august 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7681. Pariziene (II), 17 august 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7682. Merepere din China, 17 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7683. Despre bărbații superiori, 17 august 2007, Mircea Eliade, Jurnalul Național
  7684. Apocalipsa după dolar, 16 august 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7685. Securitatea națională navighează prin ape tulburi, 16 august 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7686. Seară cu reluări, 16 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7687. Despre refulare, 16 august 2007, Teodor Mazilu, Jurnalul Național
  7688. BNR, despre salarii și pensii, 15 august 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7689. La nord de propriul prezent, 15 august 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7690. Doctoratul in solz de pește, 15 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7691. Oameni de stat, 15 august 2007, Tudor Arsghezi, Jurnalul Național
  7692. Or mai avea romănii drept la recurs?!, 14 august 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7693. Fumurile domnului Băsescu, 14 august 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7694. Revoluțiile de sector, 14 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7695. Moldovica lor, Romănica noastră, 13 august 2007, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  7696. Un pic de nebunie, 13 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7697. Despre femeile superioare, 13 august 2007, Mircea Eliade, Jurnalul Național
  7698. A plecat un tren din gară..., 13 august 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7699. Să vorbească acum, 12 august 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7700. Cafea cu imaginație, 12 august 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7701. Pe șest : La noi se filmează!, 12 august 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7702. Concedierea sună bine, 11 august 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7703. Retractez: Videanu nu mai e penibil!, 11 august 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7704. Și abia plecă bătrănul..., 11 august 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7705. Țăranii care vin cu brănză la piață, 11 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7706. Despre scriitorul care umbla prin sat, 11 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7707. Business-ul lui Doamne-ajută, 10 august 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7708. Pariziene, 10 august 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7709. Ce știi să faci?, 10 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7710. Circulația in Capitală, 10 august 2007, Tudor Arsghezi, Jurnalul Național
  7711. Europarlamentarele - testul (de)maturizării, 10 august 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7712. A fi sau a deveni?, 9 august 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7713. Toamna se numără procentele, 9 august 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7714. Zece din Romănia, 9 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7715. Academia, 9 august 2007, George Calinescu, Jurnalul Național
  7716. [http://jurnalul.ro/editorial/romania-viitoare-99211.html Romănia viitoare, 8 august 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7717. Muzică și poezie, 8 august 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7718. Telepatia in familie, 8 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7719. [http://jurnalul.ro/editorial/despre-orgoliu-99208.html Despre orgoliu..., 8 august 2007, Teodor Mazilu, Jurnalul Național
  7720. V-a murit Pittiș, 7 august 2007, Corneliu Leu, Jurnalul Național
  7721. Creșterea economică poate finanța creșterea pensiilor, dar nu și creșterea punctului de pensie!, 7 august 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7722. Bagdadul de la Slănic Prahova, 7 august 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7723. Omul care a cucerit America, 7 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7724. Folk You ediția a 3-a?! - Tucă-i dus cu prazu’!, 7 august 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7725. Cum jucăm la ruleta inflației (5), 6 august 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7726. Umil omagiu Omului Complex, 6 august 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7727. Drepturile sentimentale, 6 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7728. A nu mai fi romăn!, 6 august 2007, Mircea Eliade, Jurnalul Național
  7729. „Mult noroc, dle Gretzky, 5 august 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7730. Record : 2.000 de chitariști, 5 august 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7731. De dragul copilului, 5 august 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7732. Intăi măntuirea, apoi catedrala!, 4 august 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7733. Căt de penibil, pentru a fi Videanu?, 4 august 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7734. Posada de la Bușteni, 4 august 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7735. Ficat de analist, 4 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7736. Culai Lovin, cel ce nu era mort, 4 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7737. Efectul 9/11 al referendumului anti-Băsescu, 3 august 2007, Claudiu Saftoiu, Jurnalul Național
  7738. După 20 de ani, 3 august 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7739. Misterele lui 17%, 3 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7740. Cum se trece de la un Stăpăn la altul, 3 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7741. Clientul nostru, stăpănul nostru - statul, 2 august 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7742. Armata și bugetul. Eterna problemă, 2 august 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7743. Salieri, 2 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7744. Un semnal de alarmă pentru președinte, 2 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7745. Un nedreptățit al politicii: Victor Ciorbea, 1 august 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7746. Jurnal de spital, 1 august 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7747. [http://jurnalul.ro/editorial/a-doua-scrisoare-gasita-98644.html A doua scrisoare găsită, 1 august 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7748. Schița de buget: neclarități, 1 august 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7749. Se știe cine va stinge lumina!, 31 iulie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7750. Evul Mediu de azi, 31 iulie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7751. O chestiune de tradiție, 31 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7752. A reușit sau nu intervenția dnei Vulpe?, 31 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7753. Un adevărat bordel politico-diplomatic, 30 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7754. Muzica tare, 30 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7755. La un pas de Nirvana, 30 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7756. [http://jurnalul.ro/editorial/cum-jucam-la-ruleta-inflatiei-4-98460.html Cum jucăm la ruleta inflației (4), 30 iulie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7757. Deșteaptă-te, romăne!, 29 iulie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7758. Vampirii vechi și noi, 29 iulie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7759. L-am văzut pe Fidel Castro (XVI), 29 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7760. Călin Filé, Adi Fălosul și "sex-uriștii", 28 iulie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7761. Țara full contact, 28 iulie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7762. Susurul izvoarelor din piscină, 28 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7763. Ghiță Tovarcea, cu calul in bufet, la o țuică, 28 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7764. Videanu iși urăște slujba, 27 iulie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7765. Piromania, 27 iulie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7766. Profesorii de socialism stiințific, 27 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7767. Stejarul Neamului din Dealul Cotrocenilor, 27 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7768. Triumful chimiei asupra turului, 26 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7769. Un euro inalt naște vrajba, 26 iulie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7770. Puterea excesivă e abuz garantat. Și invers, 26 iulie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7771. Benzoat de sodiu serviți?!, 26 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7772. Canicula a luat presa prin surprindere, 26 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7773. Țară multilateral dezvoltată aiurea, 25 iulie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7774. O scrisoare găsită, 25 iulie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7775. Cești, căni, pahare și servicii de masă, 25 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7776. Războiul avionului prezidențial, 25 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7777. Subnatalitatea și bejenia condamnă la extincție, 24 iulie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7778. Recviem pentru leuștean, 24 iulie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7779. Intrebare și răspuns, 24 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7780. Președintele calcă in picioare un simbol, 24 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7781. Cum ne fură străzile și parcurile primăria, poliția și jandarmeria, vegheate de biserică, in numele copiilor străzii, 23 iulie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7782. Vasile Dăncu l-a sancționat pe Dăncu, 23 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7783. Anul in care parcă i-a lovit pe toți amocul, 23 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7784. Cum jucam la ruleta inflației (3), 23 iulie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7785. Ca niște fluturași aurii pe mușcătura dintr-un măr, 23 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7786. Duminici fără limită : Norul, 22 iulie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7787. După concert: Ce a făcut Mick Jagger?, 22 iulie 2007, Alex Revenco, Jurnalul Național
  7788. Unora le plac roboții, 22 iulie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7789. [http://jurnalul.ro/editorial/de-canicula-97739.html De caniculă, 21 iulie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7790. "Păsărica" lui Tăriceanu este porumbel!, 21 iulie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7791. Gheorghe Crăciun, mort din ură față de el insuși, 21 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7792. Industria de romane, 21 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7793. Familia sinucigașului apare mereu la televizor, 20 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7794. Actorul și sălbaticii, 20 iulie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7795. O nouă victorie a lui Traian Băsescu, 20 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7796. Șotronul numit Romănia, 20 iulie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7797. Ușor cu pib-ul pe scări, 19 iulie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7798. Pseudo-ecologistul, 19 iulie 2007, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  7799. [http://jurnalul.ro/editorial/asfaltul-politic-97527.html Asfaltul politic, 19 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7800. [http://jurnalul.ro/editorial/atentia-la-rusia-se-poate-si-mai-rau-97526.html Atenția la Rusia! Se poate și mai rău, 19 iulie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7801. Guvernul il sfidează pe Traian Băsescu, 19 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7802. Prințul deșertului, 18 iulie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7803. Băsescu nu-și dă seama că vorbește degeaba, 18 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7804. "Common sense" lipsește, 18 iulie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7805. Sentimente traduse in franceză, 18 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7806. Tăriceanu are dreptul la legion d’honneur!, 17 iulie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7807. Puiul de arici, 17 iulie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7808. Negustorii din templu, 16 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7809. Ascultații de serviciu de la capătul greșit al Axei, 16 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7810. [http://jurnalul.ro/editorial/un-raport-de-premier-nu-de-presedinte-97312.html Un raport de premier, nu de președinte, 16 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7811. Cum jucăm la ruleta inflației (2), 16 iulie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7812. Vive la France!, 15 iulie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7813. Maculatorul lui Tesla, 15 iulie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7814. L-am văzut pe Fidel Castro (XIV), 15 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7815. Jurnalismul despre criminali sau crime, 14 iulie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7816. [http://jurnalul.ro/editorial/romant-din-lumea-buna-97193.html Romanț din lumea bună, 14 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7817. "Dumb and Dumber"?, 14 iulie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7818. [http://jurnalul.ro/editorial/participantul-la-rascoala-din-1907-97191.html Participantul la Răscoala din 1907, 14 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7819. Noi suntem urmașii Romei!, 14 iulie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7820. Un pacient al democrației, 13 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7821. Imensa ipocrizie a Comisiei Europene, 13 iulie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7822. Poftă bună, domnule președinte!, 13 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7823. Natura ne dă viață, tot ea ne omoară..., 13 iulie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7824. Tăriceanu band și ziua pămăntului, 11 iulie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7825. Bărbatul spălător, 11 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7826. Bătălia impotriva bandiților de tranziție, 11 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7827. [http://jurnalul.ro/editorial/bugetul-public-chestiuni-de-lamurit-96923.html Bugetul public: chestiuni de lămurit, 11 iulie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7828. Semiproprietatea, 10 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7829. Fără presă, 90% din Băsescu n-ar exista, 10 iulie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7830. De ce a eșuat lupta impotriva corupției?, 10 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7831. Capcana subestimării capitalurilor speculative, 10 iulie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7832. [http://jurnalul.ro/editorial/c-rampe-despre-calatorii-cu-duiosie-96852.html C(rampe)- Despre călătorii, cu duioșie, 10 iulie 2007, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
  7833. Băiatu’ Nicu, 9 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7834. Toți vă vor binele. Nu vi-l lăsați luat!, 9 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7835. Decizie in defavoarea lui Adrian Năstase, 9 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7836. Zece polițiști dați afară de la poliția rutieră cluj!, 9 iulie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7837. Cum jucăm la ruleta inflației (1), 9 iulie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7838. Tămăduitorul, 8 iulie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7839. Livada cu telescoape, 8 iulie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7840. [http://jurnalul.ro/editorial/premierul-tariceanu-si-teoria-pumnului-in-gura-96654.html Premierul Tăriceanu și teoria pumnului in gură!, 7 iulie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7841. [http://jurnalul.ro/editorial/imm-ul-cu-optsprezece-copii-96653.html IMM-ul cu optsprezece copii, 7 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7842. [http://jurnalul.ro/editorial/controlul-medical-in-satul-vintileasa-96652.html Controlul medical in satul Vintileasa, 7 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7843. [http://jurnalul.ro/editorial/nasua-128-153-base-96650.html Nașu’ Băse, 7 iulie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7844. [http://jurnalul.ro/editorial/puscaria-bratara-de-aur-96639.html Pușcăria, brățară de aur!, 7 iulie 2007, Paula Anastasia Tudor, Jurnalul Național
  7845. Steaua lui Băsescu și cărămida lui Becali, 6 iulie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7846. Mărturisire de prisos, 6 iulie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7847. Romăni uciși de furtuni, 6 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7848. Traian Băsescu vrea o ciozvărtă electorală dublă, 6 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7849. Tequila de prune, 5 iulie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7850. Romănia, varză de Bruxelles, 5 iulie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7851. Măncarea numită măncărică, 5 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7852. Cum să se atingă procurorii de oamenii președintelui?!, 5 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7853. Va fi detronat dolarul de catre euro?, 4 iulie 2007, Jurnalul Național
  7854. Jocuri primejdioase cu finanțele publice, 4 iulie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7855. Omagii aeriene, 4 iulie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7856. Frumoasele noastre-s mai multe?, 4 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7857. Mărșăvia Parchetului trecută sub tăcere, 4 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7858. Oglinjoară, oglinjoară, spune-mi cine-i cel mai frumos din țară, 3 iulie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7859. Nenorocirile altora, 3 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7860. Mărșăvia Parchetului, trecută sub tăcere, 3 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7861. [http://jurnalul.ro/editorial/experiment-ue-pe-pielea-romanilor-96307.html Experiment UE pe pielea romănilor, 3 iulie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7862. Utopia televiziunii apolitice, 2 iulie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7863. Povestiri despre dinți, 2 iulie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7864. O Scrisoare care ar fi trebuit să existe, 2 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7865. Să ne temem de creșterea pensiilor?, 2 iulie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7866. [http://jurnalul.ro/editorial/inchideti-televizorul-96208.html Inchideți televizorul, 1 iulie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7867. L-am văzut pe Fidel Castro! (XII), 1 iulie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7868. [http://jurnalul.ro/editorial/greata-96171.html Greața, 1 iulie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7869. Tăriceanu-Băsescu-Cioroianu și aritmetica, 30 iunie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7870. Vai, vai, gheața mea!, 30 iunie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7871. Cine-mi spune care e prețul meu?, 30 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7872. La nămol, in pielea goală, ca la serviciu, 30 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7873. Romănia - o gubernie a Uniunii Europene?!, 29 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7874. Omul simplu, 29 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7875. De răsul lumii, 29 iunie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7876. Intelectualiada lui Dorel, 29 iunie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7877. Imagine there’s no market, 28 iunie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7878. Legături periculoase, 28 iunie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7879. Domnul C. cu numărul 7, 28 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7880. Băsescu, o strălucită dovadă de tupeu, 28 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7881. Două aspecte economice privind summit-ul, 27 iunie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7882. Galaxia Blogenberg, 27 iunie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7883. Bogat, dar prost, 27 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7884. Cine il apără pe fostul președinte Iliescu?, 27 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7885. Vinovații de dezastrul din sistemul de pensii, 26 iunie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7886. Un leu pentru Casa Orbilor, 26 iunie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7887. Munca cu cadrele, 26 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7888. Ferice de cei care știu cănd trebuie să doarmă!, 26 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7889. Jihad șchiop la piciorul de lemn, 25 iunie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7890. Cel mai fericit om din lume, 25 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7891. N-avem nici o treabă cu Europa!, 25 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7892. Maria Tănase Romănia, 25 iunie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7893. Banca și fiscul, 25 iunie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7894. Un fir de Sănziană, 24 iunie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7895. Surprizele trecutului, 24 iunie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7896. Hartă pe care să te pierzi, 23 iunie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7897. Domnule Cioroianu, aveți mare dreptate!?, 23 iunie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7898. Recepția cu bufet suedez, 23 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7899. O enigmă: 13-15 iunie 1990, 23 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7900. Război la Bulbucata, 23 iunie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7901. Intălnirea de peste ani, 22 iunie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7902. Anul toporiștilor de inox, 22 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7903. O enigmă: 13-15 iunie 1990, 22 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7904. Furați, dar faceți ceva și pentru Țară!, 22 iunie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7905. O enigmă: 13-15 iunie 1990, 21 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7906. Pledoarie pentru un contracandidat, 21 iunie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7907. Bolnavi de metale noi, 21 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7908. Investiții-beton și liberalism de carton, 21 iunie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7909. Societatea civilă, sub acoperire, 20 iunie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7910. Prostul clasei și deșteptul clasei, 20 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7911. Ce va susține Romănia la Summitul UE?, 20 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7912. Măsurarea vorbelor și evaluarea cifrelor, 20 iunie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7913. Cine cumpără un inger?, 19 iunie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7914. In fața televizorului, cu un pahar in mănă , 19 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7915. O diversiune care dă de găndit - cazul Cioroianu, 19 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7916. Zbor din cuibul cojilor de nuci, 19 iunie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7917. Trăiesc romănii mai bine ca inainte?, 18 iunie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7918. Actorii proști ai unei piese extrem de ieftine, 18 iunie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7919. Cantina asfaltatorilor, 18 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7920. Un conflict prost gestionat de conducerea PSD, 18 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7921. [http://jurnalul.ro/editorial/succesul-95127.html Succesul, 17 iunie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7922. L-am văzut pe Fidel Castro! (Partea a X-a ), 17 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7923. [http://jurnalul.ro/editorial/anatomia-cimpoiului-95090.html Anatomia cimpoiului, 17 iunie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7924. Istorii pentru azi, 16 iunie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7925. De Anul Nou, in tren, pe vremurile comuniste, 16 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7926. La două fără un minut fix, 16 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7927. Lustrați femeia de serviciu, domn’ Băse!, 16 iunie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7928. Inima din casa de bani, 16 iunie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7929. [http://jurnalul.ro/editorial/am-o-slujba-naspa-rau-95029.html Am o slujbă nașpa rău, 16 iunie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7930. Relatiile "institutionale" prabusesc Romania, 15 iunie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7931. Modelul meu s-a pensionat in anonimat, 15 iunie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7932. Ciudații și excentricii, 15 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7933. Apelul către liderii politici, un semnal de alarmă, 15 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7934. Băsescu și Tăriceanu, la centrul de recoltare!, 14 iunie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7935. Creștere să fie, da’ să știm și noi, 14 iunie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7936. Bravo, comandante! Manevra a reușit, 14 iunie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7937. Dezvățul ca o invățătură, 14 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7938. Atenție, se pune de o dictatură mascată!, 14 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7939. Moțiunea PD, un moment penibil, 13 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7940. O mahala a Europei, 13 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7941. Grupul celor opt, 13 iunie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7942. O criză globală?, 13 iunie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7943. Bulibașa, 12 iunie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7944. Revista "Găina", 12 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7945. Diversiunea cu Stenograma, 12 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7946. Ca să dai și cărbunele, la ce bun o strategie?, 12 iunie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7947. Punctul pe Ei , 12 iunie 2007, Dan Dumitrescu, Jurnalul Național
  7948. 1+1=3!, 12 iunie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  7949. "Opiumul popoarelor", 12 iunie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național
  7950. Fața, 11 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7951. Tot ei căștigă…, 11 iunie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7952. Traian Băsescu se vrea Monarh Absolut, 11 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7953. Inflația: căt bine și căt rău ne-a făcut?, 11 iunie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7954. Drăguțul domn Aricescu, 10 iunie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  7955. Biblioteca analfabetului, 10 iunie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7956. Te iei după el.De-aia ii zice model., 9 iunie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7957. Poveste tristă cu și despre "tămpiți"!, 9 iunie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7958. Noroc in pierdere, 9 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7959. Verzi de supărare, 9 iunie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7960. Mina cu ceas din depozitul de la Florești, 9 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7961. California... (in) sfărșit, 9 iunie 2007, Cristina Bazavan, Jurnalul Național
  7962. Tusea și junghiul, 8 iunie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7963. D’ale referendumului (III), 8 iunie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7964. Omul căruia i-a căzut un geamantan in cap, 8 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7965. Complicitatea partidelor la incălcarea Constituției, 8 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7966. "Economii" din dezvoltare, 7 iunie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  7967. Majorarea accizelor?! E fumată..., 7 iunie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7968. Tov. Putin și maneaua politică romănească, 7 iunie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7969. Jurnal de front, 7 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7970. Un moment politic din viitor, 7 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7971. Cănd să adoptăm euro, 6 iunie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7972. Da, tovarășa dirigintă! Ați avut dreptate! Vă rugăm să ne iertați!, 6 iunie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7973. Totul de vănzare, 6 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7974. Despre cum s-au lucrat PSD-iștii intre ei, 6 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7975. Dacă tot la măna Rusiei, de ce nu direct in relații cu Rusia?!, 5 iunie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  7976. Doamna Doina Cornea avertizează, 5 iunie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  7977. Damigeana cu vin roșu de la țară, 5 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7978. Liderii PSD n-au ințeles nimic, 5 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7979. Triunghiuri amoroase , 5 iunie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național
  7980. Sănge și compromisuri, 4 iunie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  7981. Excepția, 4 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7982. Au fraudat Moțiunea de cenzură!, 4 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7983. De ce e vinovată Corina Vasile?, 4 iunie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  7984. Unde se frănge unda bunăstării, 4 iunie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  7985. Strada Fericirii, colț cu Aventuroasa, 3 iunie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  7986. Termopane, gresie și broadband, 2 iunie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  7987. Trăiască Romănia și Căpitanul... de vapor!, 2 iunie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  7988. Nimereala, 2 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7989. Trei "F" la capetele Europei, 2 iunie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  7990. Casa lui Gavrilă Zlota, luată cu macaraua, 2 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7991. Efectul Palme D’Or in politică, 1 iunie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  7992. D’ale referendumului (II), 1 iunie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  7993. Povestiri nemaipomenite, 1 iunie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  7994. Slavă Domnului că nu s-a schimbat!, 1 iunie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  7995. Terfelirea Bisericii. Compromisul continuă, 31 mai 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  7996. Edificii economice cu bulinĂ roșie, 31 mai 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  7997. De ce așa mici salarii acasă, 30 mai 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  7998. Termopane "a la française", 30 mai 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  7999. Meserii de partid, 30 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8000. Enigmele nedezlegate ale Referendumului, 30 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8001. Lenea, 28 mai 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  8002. Recurs la Romănia, 28 mai 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8003. Consultările inutile de la Cotroceni, 28 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8004. Secolul al IV-lea i.e.n., 28 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8005. Captiv in chingile strănse ale Constituției, 28 mai 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  8006. Euro 2012, 28 mai 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  8007. Cireșe pentru ei, 27 mai 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  8008. [http://jurnalul.ro/editorial/cabinet-de-curiozitati-93480.html Cabinet de curiozități, 27 mai 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  8009. Pompierul și țuica ieftină, 25 mai 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  8010. Manele economice in simfonia globală, 24 mai 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  8011. Gigibecalizarea lui Traian Băsescu, 23 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8012. Politica și durerea de măsele, 23 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8013. Un referendum spre nicăieri, 23 mai 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  8014. Fotbalul ca mare industrie, 23 mai 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  8015. Mai ușor cu poporul pe scările referendumului, 21 mai 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  8016. Oameni speciali, 21 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8017. Eșecul Republicii plebiscitare, 21 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8018. Atenție, se inchid ușile la poporul romăn!, 21 mai 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8019. Consumul care pune la colț producția internă, 21 mai 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  8020. Fanteziile politice…, 20 mai 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  8021. Cum zicea și…, 20 mai 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  8022. Stănga italiană, 19 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8023. Locuința mea de vară e in server, 18 mai 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  8024. Votul pentru Romănia, ca o speluncă!, 19 mai 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  8025. Ce era sĂ uit astĂzi, 19 mai 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  8026. Marele Combinat, in vremea furturilor, 19 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8027. Amenințarea deficitului bugetar, 18 mai 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  8028. …și vechi is toate!, 18 mai 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  8029. Nea Mihai și nea Mitică, 16 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8030. De ce trebuie să invingă Traian Băsescu, 18 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8031. "Apa e mama noastră!", 17 mai 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  8032. Adevăr și minciună, trecut și prezent, 17 mai 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  8033. Mustața, 17 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8034. Despre cum oligarhia salvează prostia, 17 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8035. Căt pot fi de mari salariile, 16 mai 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  8036. Oligarhia dialectică și istorică, 16 mai 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  8037. Miniștri noi și ieftini, 16 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8038. De ce nu se va sinucide Sorin Ovidiu Văntu, 16 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8039. PIB-ul neeuropean al Romăniei, 15 mai 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  8040. Romăni, vă ordon: Călcați pe iarbă!, 15 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8041. Două FSN-uri despărțite de secetă, 15 mai 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  8042. Deosebirea dintre o găină și un președinte, 15 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8043. Constituția, cărticică folositoare!, 15 mai 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8044. Supraviețuirea de azi pe măine, 14 mai 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  8045. Președintele clanului Partidul Democrat, 14 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8046. Ințeleptul cetății, Octavian Paler, un mare poet, 14 mai 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8047. 7 cenți, 14 mai 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  8048. Viața in unghiuri drepte, 14 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8049. Mahalagismul președintelui Traian Băsescu, pus la punct, 18 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8050. Democrația necazului, 18 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8051. Cåt de "platå" este Lumea (II), 18 aprilie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  8052. Alo, poetul Vosganian pe fir?, 18 aprilie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  8053. Demisia la români, 18 aprilie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  8054. Democrație sau dictatură, 19 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8055. Caragiii, 19 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8056. Poveste de adormit inflaŢia, 19 aprilie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  8057. Un vot zdrobitor împotriva președintelui, 20 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8058. Subiectul Vadim, 20 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8059. Femei și femei!, 20 aprilie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  8060. Adio "bine" cu de-a sila!, 20 aprilie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  8061. La periferie, 21 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8062. Nu-i permis!, 21 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8063. Bijboacă versus Tăriceanu, 21 aprilie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  8064. "Județul" Băieților și Fetelor de la CC, 21 aprilie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  8065. Adam Smith, Între ureche și portofel, 21 aprilie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  8066. La periferie, 22 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8067. Nu-i permis!, 22 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8068. Bijboacă versus Tăriceanu , 22 aprilie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  8069. "Județul" Băieților și Fetelor de la CC , 22 aprilie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  8070. Ghici cine vine la cină?, 22 aprilie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  8071. Momentul unui iepure, 22 aprilie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  8072. Un referendum inutil, 23 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8073. Spălătorii de cadavre, 23 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8074. Strategia post-aderare, uitată, 23 aprilie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  8075. ..., 23 aprilie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  8076. Sfantul Gheorghe de Dambovița, 24 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8077. Credința in știință. Sau cam așa ceva, 24 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8078. Capitalului străin ii convine deficitul extern al țării, 24 aprilie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  8079. Eșecul Revoluției permanente, 25 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8080. Cimitirul, 25 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8081. Dreapta vs stanga in Romania, 25 aprilie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  8082. 20 de hectare de pediști, 25 aprilie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  8083. 322, 25 aprilie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  8084. Romani de Cambridge, 25 aprilie 2007, Laura Toma, Jurnalul Național
  8085. Referendumul ca Revoluție, 26 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8086. Diferența, 26 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8087. Euro de căciulă, 26 aprilie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  8088. Doina și țambalul din centrul Londrei - Maria Tănase, cantată de britanici, 26 aprilie 2007, Laura Toma, Jurnalul Național
  8089. O isterie de prisos, 27 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8090. Ziduri mai deștepte decat oamenii, 27 aprilie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8091. Răzgandacia, 27 aprilie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  8092. Moaștele lui Isărescu la Cotroceni, 27 aprilie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  8093. Și Oxfordul iși are romanii lui, 27 aprilie 2007, Laura Toma, Jurnalul Național
  8094. Ora 3 dimineața, 28 aprilie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8095. O frăție contra Europei, 28 aprilie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  8096. Băsescu și legea Marelui Reich German..., 28 aprilie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  8097. Tăcerea managerilor, 28 aprilie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  8098. Ca la cinema, 29 aprilie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  8099. Cine vrea un prieten?, 29 aprilie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  8100. In sfarșit, suntem și noi străini!, 1 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8101. Ai dreptul să visezi!, 1 mai 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  8102. Romania se impiedică in absorbția fondurilor structurale, 1 mai 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  8103. O ipostază absurdă, 1 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8104. O campanie fără miză , 2 mai 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  8105. Am adormit și se făcea că..., 2 mai 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  8106. Prăbușirea leului - O afirmație neavenită, 2 mai 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  8107. In apărarea grătarului cu mici, 2 mai 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  8108. Intoarcerea la popor a fiului risipitor, 2 mai 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  8109. "Carnaval", nu "disfrazes", 3 martie 2007, Andreea Sminchise, Jurnalul Național
  8110. Romspaniola,limba copiilor, 3 martie 2007, Carmen Preotesoiu, Jurnalul Național
  8111. Incredere si neincredere, 2 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8112. Leul tare, 2 februarie 2004, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  8113. O premiera: Regele polemizeaza, 2 februarie 2004, Jurnalul Național
  8114. UN INDEMN EXPIRAT, 3 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8115. Un nonsens: Privatizari platite de populatie, 3 februarie 2004, Jurnalul Național
  8116. "CHESTIUNEA AGRARA", 3 februarie 2004, Jurnalul Național
  8117. POVARA LIBERTATII, 4 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8118. PSEUDOINVENTIILE NEAMULUI PROST, 5 februarie 2004, Jurnalul Național
  8119. ROMANIA NOASTRA, 5 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8120. PUSCARII CU SAUNA SI JACUZZI, 6 februarie 2004, Jurnalul Național
  8121. IPOCRITA EUROPA, 6 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8122. SA NE CUNOASTEM TARA, 7 februarie 2004, Jurnalul Național
  8123. PIB-ul din farfurie, 9 februarie 2004, Jurnalul Național
  8124. Locuri in care nu s-a intamplat nimic, 9 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8125. Despre cum a devenit Lady Emma Nicholson tanti Mita Baston, 9 februarie 2004, Jurnalul Național
  8126. Cu privatizarile, ca la adoptii, 10 februarie 2004, Jurnalul Național
  8127. Candidatura Liei Roberts, 10 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8128. Concurenta fiscala, 11 februarie 2004, Jurnalul Național
  8129. Cetateanul roman, 11 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8130. De la mai nimic la prea putin, 12 februarie 2004, Jurnalul Național
  8131. Euro si cai verzi pe pereti, 12 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8132. O ce drama si ce cruce!, 13 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8133. Premierul face economie la femei, 13 februarie 2004, Jurnalul Național
  8134. Vile in pielea goala, 14 februarie 2004, Jurnalul Național
  8135. Pamantul patriei, 16 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8136. Petre Roman - injurat de cei pe care i-a facut oameni, 16 februarie 2004, Jurnalul Național
  8137. Cum ne furam singuri visele, 16 februarie 2004, Jurnalul Național
  8138. Sluga la doi stapani, 17 februarie 2004, Jurnalul Național
  8139. O tara de jucatori la Loto, 17 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8140. Campanie electorala pe centura, 18 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8141. De unde aceasta diferenta, 18 februarie 2004, Jurnalul Național
  8142. Capitalism cu inlocuitori, 19 februarie 2004, Jurnalul Național
  8143. Violati in vazul tuturor, 19 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8144. Integrarea nu e un joc de cuvinte, 20 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8145. Europe si Statele Unite - sotia si iubita noastra, 20 februarie 2004, Jurnalul Național
  8146. De ce merge treaba in Laponia, 21 februarie 2004, Jurnalul Național
  8147. Prima noapte inspre televiziune, 21 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8148. Bancurile cu romani, 23 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8149. Un paravan periculos, 23 februarie 2004, Jurnalul Național
  8150. Sunt Emma Nicholson si Arie Oostlander doar nevrotici?, 23 februarie 2004, Jurnalul Național
  8151. Pretul "reorientarii" va putea fi platit in agricultura, 24 februarie 2004, Jurnalul Național
  8152. Specialisti in toate si-n nimic, 24 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8153. Un circ cu purici, 24 februarie 2004, Jurnalul Național
  8154. Cine l-a dat jos pe Ceausescu?, 25 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8155. Trezirea, 25 februarie 2004, Jurnalul Național
  8156. Doctrinele politice - o apa si-un pamant, 26 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8157. Pretul corect, 26 februarie 2004, Jurnalul Național
  8158. Cui pe cui se scoate, 27 februarie 2004, Jurnalul Național
  8159. Poporul roman agent al serviciilor secrete, 27 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8160. Inainte de prima emisiune, 28 februarie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8161. Vruum-Vruum!, 28 februarie 2004, Jurnalul Național
  8162. Ion Iliescu, agent al CIA?, 1 martie 2004, Jurnalul Național
  8163. Rezultatul alegerilor din Romania va fi decis in strainatate, 1 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8164. Daca ei nu ne vor…, 1 martie 2004, Jurnalul Național
  8165. Sondaje, voturi si alegeri, 2 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8166. Noile "ctitorii", 2 martie 2004, Jurnalul Național
  8167. Ajutorul de stat: cuiul lui Pepelea, 2 martie 2004, Jurnalul Național
  8168. Deficitul de cont: inexactitati, 3 martie 2004, Jurnalul Național
  8169. Revolutia romana de pe strada CIA colt cu strada KGB, 3 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8170. Nu ne vindem tara, o scoatem la pensie, 4 martie 2004, Jurnalul Național
  8171. Ce-am fost si ce n-am ajuns, 4 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8172. Ratele - intre iubire si ura, 5 martie 2004, Jurnalul Național
  8173. Dictatura audientei si limba romana, 5 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8174. Prima emisiune, 6 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8175. Slujba mea? E in vama, 6 martie 2004, Jurnalul Național
  8176. Enervare, reloaded, 8 martie 2004, Jurnalul Național
  8177. Undita si pestele, 8 martie 2004, Jurnalul Național
  8178. Noi, stresatii, frustratii, saracii, si Europa, 8 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8179. Circul de partid si de stat al restructurarii, 8 martie 2004, Jurnalul Național
  8180. Cum evitam periferia industriala?, 9 martie 2004, Jurnalul Național
  8181. Cutitul fara lama si maner, 9 martie 2004, Jurnalul Național
  8182. Restructurarea si pretul ei, 9 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8183. O amanare previzibila, 10 martie 2004, Jurnalul Național
  8184. Integrarea nu sta intr-un singur om, 10 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8185. Omul providential, 11 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8186. Amintiri despre viitor, 11 martie 2004, Jurnalul Național
  8187. Descentralizarea mafiei, 12 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8188. Batranii reformisti versus tinerii conservatori, 12 martie 2004, Jurnalul Național
  8189. Am fost un amator, 13 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8190. Carpeala la romani, 15 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8191. Parlamentul european ii da peste deste doamnei diriginte, 15 martie 2004, Jurnalul Național
  8192. Plata pe care n-o mai putem amana, 15 martie 2004, Jurnalul Național
  8193. De ce sa plec? De ce sa stau?, 16 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8194. "Modelul social romanesc" - un exemplu bananier, 16 martie 2004, Jurnalul Național
  8195. Un strop de speranta, 16 martie 2004, Jurnalul Național
  8196. De ce sa plec? De ce sa stau? (II), 17 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8197. PC de buzunar? Astept versiunea decapotabila, 17 martie 2004, Jurnalul Național
  8198. Parteneriatele public-privat si bugetul public, 17 martie 2004, Jurnalul Național
  8199. F(r)azele se schimba, dar naravul ba, 18 martie 2004, Jurnalul Național
  8200. F(r)azele se schimba, dar naravul ba, 18 martie 2004, Jurnalul Național
  8201. Generatia de sacrificiu, 18 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8202. Generatia de sacrificiu, 18 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8203. Despre Revolutie, 19 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8204. Bietul alegator - mai tare ca Guvernul, 19 martie 2004, Jurnalul Național
  8205. Vedete facute peste noapte, 20 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8206. Casa de piatra, viitor de lemn, 20 martie 2004, Jurnalul Național
  8207. Inainte si inapoi, 22 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8208. De ce a cantat Traian Basescu impreuna cu junele ispititoare de la A.S.I.A., 22 martie 2004, Jurnalul Național
  8209. Timpul inflatiei, timpul somajului, 22 martie 2004, Jurnalul Național
  8210. Capitalul autohton, doar randurile din spate, 23 martie 2004, Jurnalul Național
  8211. Parazitii in Romania de azi, 23 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8212. Climatul vetust al literaturii de azi, 23 martie 2004, Jurnalul Național
  8213. Ce spun unele cifre, 24 martie 2004, Jurnalul Național
  8214. Campanie electorala de maidan, 24 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8215. Investitori, straini de realitate, 25 martie 2004, Jurnalul Național
  8216. Balada pentru adepti goi pusca, reviste porno si mascati, 25 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8217. Cine este asasinul generalului Milea?, 26 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8218. Pacate mp3, 26 martie 2004, Jurnalul Național
  8219. Daca ati inteles ce-a spus inseamna ca nu s-a exprimat bine, 26 martie 2004, Jurnalul Național
  8220. Talk-show-ul la romani, 27 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8221. Mielul. Prezent si perspective, 27 martie 2004, Jurnalul Național
  8222. Romanii si NATO, 29 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8223. Romania s-a mutat in centru, 29 martie 2004, Jurnalul Național
  8224. Sa ne grabim repede, 29 martie 2004, Jurnalul Național
  8225. Trenuletele groazei, 30 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8226. Pragmatii…, 30 martie 2004, Jurnalul Național
  8227. La CEC va plati capitalul romanesc!, 30 martie 2004, Jurnalul Național
  8228. Cum comunicam, dar nu numai…, 31 martie 2004, Jurnalul Național
  8229. Grig & Gabi Bivolaru si eterna si fascinanta Romanie, 31 martie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8230. Cititi, pana nu se taie curentul!, 1 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8231. Marele soc, 1 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8232. Ole! Ole! Ole! Profitul nostru unde e?, 2 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8233. Fratii Bivolaru intre episoadele 346 si 425, 2 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8234. Muscat de tastatura, 2 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8235. Liber la treaba!, 3 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8236. Formate de televiziune, 3 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8237. Alegeri cu batalie nebuna pentru fiecare procent, 5 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8238. Am intrat intr-o coalitie militara, nu intr-un supermarket gratuit, 5 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8239. Una e sa vrei, alta sa faci, 5 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8240. De o lege a ilicitului este nevoie?, 6 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8241. "Big Brother": Doar o chestiune de sex?, 6 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8242. Oglinda sondajelor, 6 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8243. Ce facem cu competitivitatea?, 7 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8244. Economia sub legea martiala, 8 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8245. Iacubov cel tare in Saptamana Mare, 9 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8246. Despre obsesia Jurnalul National, 9 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8247. Strazile pustii, 13 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8248. Nu ne paste vreo colonizare? Poate, din pacate!, 13 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8249. Gestul lui Grosan, 13 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8250. Fotbal si Economie, 14 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8251. Ciocoii noi, pomana si actul caritabil, 14 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8252. Mitingul din 21 decembrie, 15 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8253. Clasamentul adevarului, 15 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8254. Extraterestrii economici, 16 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8255. Subtire sau puternic?, 16 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8256. Pericolul populist, 17 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8257. Statul suntem noi, 17 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8258. De la stirile horror la stirile de divertisment, 17 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8259. Cand toata lumea are pe toata lumea la mana, 19 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8260. Un tren la semafor, 19 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8261. Electoratul prost si ghidurile destepte, 19 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8262. Adevarurile despre Revolutie, 20 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8263. O modesta propunere pentru primari, 20 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8264. Coruptia din Est si ipocrizia din Vest, 20 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8265. Declaratorii, 21 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8266. Romania si agenda Lisabona, 21 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8267. Romania dezinfectata, 22 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8268. Omul de afaceri roman, 22 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8269. Anul electoral, broasca raioasa si alegatorul roman, 23 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8270. Frate, frate, da’ branza-I pe bani grei, 23 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8271. A inceput la DVD-uri. Se pregatesc jocurile, 23 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8272. Nevoia de istorie, 24 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8273. Perez, profu’ de capitalism, 24 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8274. Adrian Nastase descopera ca are nevoie de baronii locali, 26 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8275. UE, cele doua Romanii si microcipurile de cai, 26 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8276. Cum isi pierd romanii banii, 26 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8277. Polonia este in Europa, Romania nu, 27 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8278. Privatizare Petrom: deciziile s-au simplificat, 27 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8279. Uniunea Europeana si gestionarea complexitatii, 28 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8280. Bolnavi de scenarii, 28 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8281. Cel mai repede cresc buruienile, 29 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8282. Nebunia de a trai nebunia, 29 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8283. Sunt corupt, dar ma tratez, 30 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8284. Condamnati la ura, 30 aprilie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8285. Digitala, maine-i gata!, 30 aprilie 2004, Jurnalul Național
  8286. Mitul anti-american, 1 mai 2004, Jurnalul Național
  8287. Stapanii stampilelor, 1 mai 2004, Jurnalul Național
  8288. Investitii directe si obstacole indirecte, 3 mai 2004, Jurnalul Național
  8289. Reinvierea anticomunismului de mucava, 3 mai 2004, Jurnalul Național
  8290. Vama Veche si tiganii rockeri, 3 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8291. De la discriminarea stat-privat, la „discriminarea clientelara", 4 mai 2004, Jurnalul Național
  8292. Mircea Geoana si primaria, 4 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8293. America mea, 4 mai 2004, Jurnalul Național
  8294. Basescu - Geoana e finala mica a meciului Putere - Opozitie, 5 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8295. It’s the policy…, 5 mai 2004, Jurnalul Național
  8296. Valuta de ocupatie, 6 mai 2004, Jurnalul Național
  8297. Din 21 pana-n 22: cine a tras in noi?, 6 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8298. Draga Europa, asteapta-ne ca sigur venim!, 7 mai 2004, Jurnalul Național
  8299. De la circul din sport la circul din politica, 7 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8300. Automobilul din buzunar, 7 mai 2004, Jurnalul Național
  8301. Republica isi cauta un rege, 8 mai 2004, Jurnalul Național
  8302. Democratia intre realitate si fatada, 8 mai 2004, Jurnalul Național
  8303. Un PIB prea mic pentru o cauza mare, 10 mai 2004, Jurnalul Național
  8304. Cetateanul Tuca, 10 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8305. PSD ar trebui sa mai tina la frigider sampania victoriei pe Bucuresti, 10 mai 2004, Jurnalul Național
  8306. Nemuritorul Iliescu, 11 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8307. Extinderea „in 10": o necunoscuta pentru o noua extindere!, 11 mai 2004, Jurnalul Național
  8308. Va cadea Bucurestiul?, 11 mai 2004, Jurnalul Național
  8309. Nemuritorul de rand, 12 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8310. "Mesajul Sasser", 12 mai 2004, Jurnalul Național
  8311. Prostii Revolutiei!, 13 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8312. Din Marx in put, 13 mai 2004, Jurnalul Național
  8313. Saracele partide bogate, 14 mai 2004, Jurnalul Național
  8314. Laptopul visurilor mele..., 14 mai 2004, Jurnalul Național
  8315. Am un leu si vreau…, 15 mai 2004, Jurnalul Național
  8316. Traditia disidentei si viitorul Cubei, 15 mai 2004, Jurnalul Național
  8317. Buricul pamantului si Eurovision-ul, 17 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8318. Lei scumpi, lei ieftini, 17 mai 2004, Jurnalul Național
  8319. Partidele din Opozitie se straduie sa ramana in Opozitie!, 17 mai 2004, Jurnalul Național
  8320. Si batuta, si cu banii luati!, 18 mai 2004, Jurnalul Național
  8321. Geopolitica si singuratate, 18 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8322. Rusinea de a fi roman, 18 mai 2004, Jurnalul Național
  8323. Ucigasii si iertarea Romaniei, 19 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8324. Leul mai puternic: plus si minus, 19 mai 2004, Jurnalul Național
  8325. Viitorul suna a gol, 20 mai 2004, Jurnalul Național
  8326. Candidati, pozele, mamele si tatii la control!, 20 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8327. Esti un zero taiat!, 21 mai 2004, Jurnalul Național
  8328. Primiti cu PNA-ul?, 21 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8329. Hi-Fi in jurul cozii, 21 mai 2004, Jurnalul Național
  8330. Pompa austriaca si rezervorul romanesc, 22 mai 2004, Jurnalul Național
  8331. Politica si civilitate, 22 mai 2004, Jurnalul Național
  8332. De ce plang Casandrele, 24 mai 2004, Jurnalul Național
  8333. Acest comunist care ne-a scos din comunism: Ion Iliescu, 24 mai 2004, Jurnalul Național
  8334. Mafia petrolului, 24 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8335. Poveste cu ochi albastri, 25 mai 2004, Jurnalul Național
  8336. Un nou cadou inadmisibil pentru cei care au distrus economia, 25 mai 2004, Jurnalul Național
  8337. Meserie de viata si de moarte, 25 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8338. Indisciplina financiara si deficite, 26 mai 2004, Jurnalul Național
  8339. Explozia si statul de drept, 26 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8340. Leul greu de economisit, 27 mai 2004, Jurnalul Național
  8341. Iliescu, peticul si tarnacopul, 27 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8342. "Nu adormi la loc, romane!", 28 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8343. Doar ratingul nu rezolva problemele Capitalei, 28 mai 2004, Jurnalul Național
  8344. Liberalii anticomunisti si sfarsitul comunismului, 29 mai 2004, Jurnalul Național
  8345. Magazinul de antichitati, 29 mai 2004, Jurnalul Național
  8346. Obsesia Jurnalul National in 40 de pagini, 31 mai 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8347. 4 zero-uri plus 4 litere, 31 mai 2004, Jurnalul Național
  8348. Tragedia de la Mihailesti si vesela iresponsabilitate a romanilor, 31 mai 2004, Jurnalul Național
  8349. Arde-l pe taran!, 1 iunie 2004, Jurnalul Național
  8350. La un pahar de vorba, 1 iunie 2004, Jurnalul Național
  8351. Campania - moartea pasiunii, 1 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8352. Oameni noi, figuri noi, alesi noi!, 2 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8353. Sa fim sau sa nu fim in 2007, 2 iunie 2004, Jurnalul Național
  8354. Anul alegerii gresite, 3 iunie 2004, Jurnalul Național
  8355. Petrolul, Talpes si santajul, 3 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8356. Alternanta la hotie, 4 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8357. Vrajba dintre stat si privat, 4 iunie 2004, Jurnalul Național
  8358. Consumati cu incredere, 5 iunie 2004, Jurnalul Național
  8359. Reforme, deziluzii, disidenta, 5 iunie 2004, Jurnalul Național
  8360. Drum lung de la leu la euro, 7 iunie 2004, Jurnalul Național
  8361. Invingatori si invinsi la alegerile locale, 7 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8362. Mircea Geoana - iepurele care sta pe loc, 7 iunie 2004, Jurnalul Național
  8363. Politici de dublu standard, 8 iunie 2004, Jurnalul Național
  8364. Basescu, invingatorul din Bucuresti, 8 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8365. Panica in ochii premierului, 8 iunie 2004, Jurnalul Național
  8366. "Noii ideologi", 9 iunie 2004, Jurnalul Național
  8367. Rezultatul alegerilor locale, 9 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8368. Primarul-gospodar, primarul-partid si primarul-vataf, 10 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8369. Politaii Europei dorm la volan, 10 iunie 2004, Jurnalul Național
  8370. Bacauanii au iesit la revolutie economica!, 11 iunie 2004, Jurnalul Național
  8371. Gleznele doctrinare, 11 iunie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8372. Fratii Lumiere si surorile Noptiere, 11 iunie 2004, Jurnalul Național
  8373. Ronald Reagan si importanta claritatii morale, 12 iunie 2004, Jurnalul Național
  8374. Reagan, 12 iunie 2004, Jurnalul Național
  8375. Dezastrul are un nume: PSD, 14 iunie 2004, Jurnalul Național
  8376. BNR face politica… dar monetara, 14 iunie 2004, Jurnalul Național
  8377. Jocul de-a vacanta, 14 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8378. Eternul si fascinantul popor roman, 15 iunie 2004, Jurnalul Național
  8379. Candidati si fotbalisti, 15 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8380. Painea amara a exilului, 15 iunie 2004, Jurnalul Național
  8381. Meciul meciurilor de la Cluj, 16 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8382. Batalia pentru dobanzi scazute, 16 iunie 2004, Jurnalul Național
  8383. Euro 2004, 17 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8384. Cotele apelor sambetei, 17 iunie 2004, Jurnalul Național
  8385. Portofele, portofele..., 18 iunie 2004, Jurnalul Național
  8386. Volks – Calculatoare, 18 iunie 2004, Jurnalul Național
  8387. Crucea lui Geoana, 18 iunie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8388. Intelectualii critici si revolutiile din 1989, 19 iunie 2004, Jurnalul Național
  8389. Economia cere un tuning, 19 iunie 2004, Jurnalul Național
  8390. Plan si piata in lumea banilor, 21 iunie 2004, Jurnalul Național
  8391. Ciorovaiala pe mormantul voturilor liber exprimate, 21 iunie 2004, Jurnalul Național
  8392. Redescoperirea Romaniei, 21 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8393. Closca Aliantei si puii de cuc ai PSD, 22 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8394. Sentimentul romanesc al penibilului, 22 iunie 2004, Jurnalul Național
  8395. Pamanturile se razbuna!, 22 iunie 2004, Jurnalul Național
  8396. Votul oprimatilor, 23 iunie 2004, Jurnalul Național
  8397. Putina istorie - si aritmetica, 23 iunie 2004, Jurnalul Național
  8398. La Babadag, 23 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8399. Euro 2004, UE 2007, 24 iunie 2004, Jurnalul Național
  8400. Laptele de capra si Internet-ul, 24 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8401. Nokia taie telefonul in doua, 25 iunie 2004, Jurnalul Național
  8402. La Gura Portitei, 25 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8403. Sangele apa nu se face, dar se poate otravi, 25 iunie 2004, Jurnalul Național
  8404. Linsajul, 25 iunie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8405. Seminte si tonomate, 26 iunie 2004, Jurnalul Național
  8406. Jacek Kuron si spiritul solidaritatii, 26 iunie 2004, Jurnalul Național
  8407. PSD se pregateste intens de destramare!, 28 iunie 2004, Jurnalul Național
  8408. Al doilea val: in 2007 sau in 2008?, 28 iunie 2004, Jurnalul Național
  8409. Draga Tara, 28 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8410. Privatizarile din energetica aduc mari cresteri de tarife, 29 iunie 2004, Jurnalul Național
  8411. Nu avem primarite. Pacat!, 29 iunie 2004, Jurnalul Național
  8412. Delta Force, 29 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8413. Localitati fara primar, 30 iunie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8414. Utilitatile publice: nevoia de reglementari eficace, 30 iunie 2004, Jurnalul Național
  8415. Ceafa groasa in competitie cu obrazul gros, 1 iulie 2004, Jurnalul Național
  8416. Ieri am luptat cu viata, 1 iulie 2004, Jurnalul Național
  8417. Orase care mor in genunchi, 1 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8418. Vise mici si mijlocii, 2 iulie 2004, Jurnalul Național
  8419. Gandirea mitocana, 2 iulie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8420. Domnule manager general, subsemnatul..., 2 iulie 2004, Jurnalul Național
  8421. Punctul 3G…, 2 iulie 2004, Jurnalul Național
  8422. Fenomenala Jeni, 3 iulie 2004, Jurnalul Național
  8423. Razboiul din Irak si onoarea democratiei, 3 iulie 2004, Jurnalul Național
  8424. Bursa mica face pensia mare, 3 iulie 2004, Jurnalul Național
  8425. Fiscalitate si competitivitate, 5 iulie 2004, Jurnalul Național
  8426. Timp omorat, 5 iulie 2004, Jurnalul Național
  8427. Efectul Mihailesti, 5 iulie 2004, Jurnalul Național
  8428. Suflet de Bucuresti, 5 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8429. Afacerile lor pe banii nostri, 6 iulie 2004, Jurnalul Național
  8430. Cele doua cuvinte nationale, 6 iulie 2004, Jurnalul Național
  8431. Consiliul concurentei trebuie sa iasa din umbra politicului, 6 iulie 2004, Jurnalul Național
  8432. Lectia greaca, 6 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8433. Cum ne vom mai privi in ochi?, 6 iulie 2004, Jurnalul Național
  8434. Tara lui "daca", 7 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8435. Contul de capital: restrictii necesare, 7 iulie 2004, Jurnalul Național
  8436. Clasa muncitoare. Ce-o mai fi si asta?, 7 iulie 2004, Jurnalul Național
  8437. Ras fortat, 8 iulie 2004, Jurnalul Național
  8438. Adrian Nastase si despartirea de Ion Iliescu, 8 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8439. Demonstratia de civilizatie, 8 iulie 2004, Jurnalul Național
  8440. Mainile Europei, 9 iulie 2004, Jurnalul Național
  8441. O noua paradigma, 9 iulie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8442. Razboiul rece cu prietenii, 9 iulie 2004, Jurnalul Național
  8443. Inflatia - mireasa guvernului, 9 iulie 2004, Jurnalul Național
  8444. Poetul care alearga dupa tren, 10 iulie 2004, Jurnalul Național
  8445. Viata de apoi a comunismului, 10 iulie 2004, Jurnalul Național
  8446. Pilat din Pont recomanda sapunul X, 10 iulie 2004, Jurnalul Național
  8447. Lupta pe viata si pe moarte intre Ion Iliescu si Adrian Nastase abia acum incepe, 12 iulie 2004, Jurnalul Național
  8448. O dimineata de sambata, 12 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8449. Stanga, astazi…, 12 iulie 2004, Jurnalul Național
  8450. Vreau sa fiu mafiot, 12 iulie 2004, Jurnalul Național
  8451. Un nonsens mai mare, 13 iulie 2004, Jurnalul Național
  8452. Apus de mamaliga, 13 iulie 2004, Jurnalul Național
  8453. O vara fierbinte, 13 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8454. Antireforma si-a sofisticat tertipurile, 13 iulie 2004, Jurnalul Național
  8455. Ordinea lumii, 14 iulie 2004, Jurnalul Național
  8456. Noi ne vindem tara!, 14 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8457. Savantii. Ceea ce era de demonstrat, 14 iulie 2004, Jurnalul Național
  8458. Doamne ajuta!, 15 iulie 2004, Jurnalul Național
  8459. Acord final pentru un mars lent, 15 iulie 2004, Jurnalul Național
  8460. Fascinatia sarsanelei cu bani, 16 iulie 2004, Jurnalul Național
  8461. Povestea DVD-ului, 16 iulie 2004, Jurnalul Național
  8462. Romania - o tragedie cu iesire la mare, 16 iulie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8463. Productie record de oameni fericiti, 16 iulie 2004, Jurnalul Național
  8464. Dialog cu un cersetor, 16 iulie 2004, Jurnalul Național
  8465. Web/economia, 17 iulie 2004, Jurnalul Național
  8466. Razboiul impotriva terorii, 17 iulie 2004, Jurnalul Național
  8467. Forma care deformeaza, 17 iulie 2004, Jurnalul Național
  8468. Carantina pentru bani bolnavi, 19 iulie 2004, Jurnalul Național
  8469. C.V. Tudor a pornit in cautarea electoratului, 19 iulie 2004, Jurnalul Național
  8470. Trenul, 19 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8471. Norocul, 19 iulie 2004, Jurnalul Național
  8472. Douastrei au gustat…., 20 iulie 2004, Jurnalul Național
  8473. Negocieri cum nu s-au mai pomenit, 20 iulie 2004, Jurnalul Național
  8474. Vacante, vacante!, 20 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8475. Sufleul genial de spanac, 20 iulie 2004, Jurnalul Național
  8476. Bronz pentru stomace, 21 iulie 2004, Jurnalul Național
  8477. Tintirea inflatiei, 21 iulie 2004, Jurnalul Național
  8478. Partidul PNL-PD, 21 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8479. Energia care misca Romania, 22 iulie 2004, Jurnalul Național
  8480. Dialog cu un cersetor, 22 iulie 2004, Jurnalul Național
  8481. Paradigma, 23 iulie 2004, Jurnalul Național
  8482. Omul fara voie, 23 iulie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8483. Duodenul sacru, 23 iulie 2004, Jurnalul Național
  8484. Guvernul Ciomu, 23 iulie 2004, Jurnalul Național
  8485. Crima si Putere in Rusia postcomunista, 24 iulie 2004, Jurnalul Național
  8486. Naufragiat pe Internet, 24 iulie 2004, Jurnalul Național
  8487. N-am un leu, dar vreau…, 24 iulie 2004, Jurnalul Național
  8488. Un proprietar confuz, 26 iulie 2004, Jurnalul Național
  8489. Camasile lui Eminescu, 26 iulie 2004, Jurnalul Național
  8490. Oda pentru hamsie, 26 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8491. Cum am fost eu la Biroul Oval, 26 iulie 2004, Jurnalul Național
  8492. De vorba cu marea, 27 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8493. Invatand dezvatul, 27 iulie 2004, Jurnalul Național
  8494. A inceput de ieri sa cada…, 27 iulie 2004, Jurnalul Național
  8495. Cu franchete despre privatizarea Petrom, 27 iulie 2004, Jurnalul Național
  8496. Calcanul - pestele saracilor, pestele bogatilor, 28 iulie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8497. Cartile second-hand, 28 iulie 2004, Jurnalul Național
  8498. Privatizarea Petrom. Poate exista parteneriat?, 28 iulie 2004, Jurnalul Național
  8499. Mai catolici decat Papa, 29 iulie 2004, Jurnalul Național
  8500. Omenirea spargand seminte, 29 iulie 2004, Jurnalul Național
  8501. HP arunca bomba in ograda Spny-Eriksson si Nokia, 30 iulie 2004, Jurnalul Național
  8502. Un ochi plange, altul rade, 30 iulie 2004, Jurnalul Național
  8503. Contabilul linistit sau Theodorica I ?, 30 iulie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8504. Purtatoarea de cuvant a mortului, 30 iulie 2004, Jurnalul Național
  8505. Erorile logice ale comunismului, 31 iulie 2004, Jurnalul Național
  8506. Cinci dulapuri de Mozart, 31 iulie 2004, Jurnalul Național
  8507. Sapte la suta se duc repede, 31 iulie 2004, Jurnalul Național
  8508. Intrebari nelinistitoare dupa vizita lui Nastase la Moscova, 2 august 2004, Jurnalul Național
  8509. Creioanele de altadata, 2 august 2004, Jurnalul Național
  8510. FMI si lefurile romanilor (1), 2 august 2004, Jurnalul Național
  8511. Franturi de capitalism romanesc, 3 august 2004, Jurnalul Național
  8512. Scrisoarea de ramas bun, 3 august 2004, Jurnalul Național
  8513. Duelistul, 3 august 2004, Jurnalul Național
  8514. Aderarea la UE: De ce vor creste preturile, 3 august 2004, Jurnalul Național
  8515. Cum dialogam despre 2007, 4 august 2004, Jurnalul Național
  8516. Un an si sapte zile de cand a fatat pisica, 4 august 2004, Jurnalul Național
  8517. Definitia umorului in arta, 5 august 2004, Jurnalul Național
  8518. De la prejudecata la mintea de pe urma, 5 august 2004, Jurnalul Național
  8519. Vine olimpiada, pe ce-o vedem?, 6 august 2004, Jurnalul Național
  8520. Cu un deget mai economisti decat altii, 6 august 2004, Jurnalul Național
  8521. Marlanul general al capitalei, 6 august 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8522. Poezii de Alecsandri, 6 august 2004, Jurnalul Național
  8523. Marlanul general al capitalei, 6 august 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8524. Cat de mult poti iubi un copil infiat, 7 august 2004, Jurnalul Național
  8525. Colosal!, 7 august 2004, Jurnalul Național
  8526. Stalin si Polonia, 7 august 2004, Jurnalul Național
  8527. Intoarcerea din concediu, 9 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8528. Despre cum e vinovat Regele Mihai de accidentul lui Carmen Paunescu, 9 august 2004, Jurnalul Național
  8529. Noua mii de scrisori, 9 august 2004, Jurnalul Național
  8530. Sarea care nu mai sareaza, 10 august 2004, Jurnalul Național
  8531. Nefericita rocada, 10 august 2004, Jurnalul Național
  8532. Bolnav de azma, 10 august 2004, Jurnalul Național
  8533. Cetateanul simplu, 10 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8534. Banii de afara si competitivitatea, 11 august 2004, Jurnalul Național
  8535. Bordeie de beton, 11 august 2004, Jurnalul Național
  8536. Locurile anilor nostri, 11 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8537. Scopul scuza mijloacele, 12 august 2004, Jurnalul Național
  8538. Comunicare si clapeti, 12 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8539. Despre bataia de protocol, 12 august 2004, Jurnalul Național
  8540. Parerologii pe bani grei, 13 august 2004, Jurnalul Național
  8541. Securisti si sinecuristi, 13 august 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8542. Fasolea de la receptii, 13 august 2004, Jurnalul Național
  8543. Colonelul Chavez si populismul autoritar, 14 august 2004, Jurnalul Național
  8544. Amintiri cu turnuri si statui, 14 august 2004, Jurnalul Național
  8545. O definitie si mai buna a talentului, 16 august 2004, Jurnalul Național
  8546. Compromiterea unei meserii, 16 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8547. Adevaratele dedesubturi ale Dosarului "Flota", 16 august 2004, Jurnalul Național
  8548. Nimic rau despre PNA, 17 august 2004, Jurnalul Național
  8549. Umbra lui Pristanda la sindicate si patronate, 17 august 2004, Jurnalul Național
  8550. Oamenii noi, 17 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8551. Amintiri cu turnuri si statui, 17 august 2004, Jurnalul Național
  8552. Batalie 100 la suta, 18 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8553. Festivalul national "Cantarea Datoriei", 18 august 2004, Jurnalul Național
  8554. Mersul dezinflatiei, 18 august 2004, Jurnalul Național
  8555. Belu, Bitang si papusile de aur, 19 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8556. Prezumtia de bormasina, 19 august 2004, Jurnalul Național
  8557. Economia subterana nu e doar sub taraba, 19 august 2004, Jurnalul Național
  8558. Nascut fara noroc, 20 august 2004, Jurnalul Național
  8559. Io, Saturnalia!, 20 august 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8560. Domnilor Nastase si Stolojan, lasati economia in pace!, 20 august 2004, Jurnalul Național
  8561. Despre 23 august 1944, fara prejudecati, 21 august 2004, Jurnalul Național
  8562. Marin C. Marin, 21 august 2004, Jurnalul Național
  8563. Vara, 23 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8564. POVESTIRI DESPRE O ROABA, 23 august 2004, Jurnalul Național
  8565. 23 august - Actul bordelului politic romanesc, 23 august 2004, Jurnalul Național
  8566. Cum a ajuns politica fata mare, 24 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8567. Puntea curata, dar nava poate lua apa!, 24 august 2004, Jurnalul Național
  8568. Interesantul suflet al domnului Balanescu, 24 august 2004, Jurnalul Național
  8569. Pe vremea cand oamenii mai citeau, 24 august 2004, Jurnalul Național
  8570. Sport, business, politica, 25 august 2004, Jurnalul Național
  8571. Romanii, aurul si imnul, 25 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8572. Profa de calatorii, 25 august 2004, Jurnalul Național
  8573. Vijelie, maneaua si dreptatea, 26 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8574. Noi, cei care am iubit manierismul, 26 august 2004, Jurnalul Național
  8575. Alternanta politica si ciclurile economice, 26 august 2004, Jurnalul Național
  8576. "Omul, acest dusman", 27 august 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8577. Sapun Yardley, 27 august 2004, Jurnalul Național
  8578. Regret aceasta prostie isterica, 27 august 2004, Jurnalul Național
  8579. Adrian Marino si valorile liberale, 28 august 2004, Jurnalul Național
  8580. Cum adica nu esti evreu?, 28 august 2004, Jurnalul Național
  8581. Legal, imoral si delirant, 28 august 2004, Jurnalul Național
  8582. Olimpici si fotbalisti, 30 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8583. Necrologul unui crocodil mic, 30 august 2004, Jurnalul Național
  8584. Congresul PSD - o schimbare spectaculoasa de strategie electorala, 30 august 2004, Jurnalul Național
  8585. Vremuri noi, tandemuri noi, 31 august 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8586. Antiromanism, 31 august 2004, Jurnalul Național
  8587. FMI a dat jos valul!, 31 august 2004, Jurnalul Național
  8588. Craii de curte noua…, 31 august 2004, Jurnalul Național
  8589. "Nu am timp!", 1 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8590. Rectificarea bugetara, 1 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8591. Luxul ieftin, 1 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8592. Marar, extrema urgenta!, 2 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8593. Cititorii de cotoare, 2 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8594. Islam dupA islam (I), 3 septembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8595. Bomba pe roti, 3 septembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8596. Soimii patriei nu vor banii lui Ceausescu!, 3 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8597. Cum bate politia la altii, 3 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8598. Apa buna, 4 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8599. Czeslaw Milosz si refuzul duplicitatii, 4 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8600. Toamna, 6 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8601. Iliescu - Nastase - scrisorile care renteaza, 6 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8602. Geniul neterminarii, 6 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8603. Un finisaj perfect, 7 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8604. Suntem pe lista, 7 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8605. Mafia satelor la recolta mare se cunoaste!, 7 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8606. Lumea marilor gari, lumea aeropoartelor, 8 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8607. Petrol, Securitate, Economie, 8 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8608. Trafic de bunastare, 9 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8609. O problema sexuala, dar ierarhica, 9 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8610. Ideologie si teroare, 10 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8611. Batalia de la musicgrad, 10 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8612. Sotia ideala, 10 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8613. Din cei patru austrieci au ramas trei: Liviu si Luca, 10 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8614. Cabotinism si demagogie ieftina, 10 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8615. Ce sa mai vreau SRL, 11 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8616. Islam dupa islam (II), 11 septembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8617. Pensionar in concediu de odihna, 11 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8618. Platim caldura si pentru pasarile cerului, 13 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8619. Iubirea spre noi a patriei, 13 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8620. Campaniile Jurnalului naTional, 13 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8621. Stabilitatea PSD inaintea stabilitatii tarii?, 13 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8622. Sentimentul de margine, 14 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8623. Singuri in fata tancului, 14 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8624. Din zatul cestilor de cafea ale hotilor, 14 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8625. Fotache, un intim de-al lui Iorga, 15 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8626. Ce facem cu creditul agricol, 15 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8627. Povestea porcului (procesat), 16 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8628. Revista care "scrie numai minciuni", 16 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8629. Ziua marii faceri, 17 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8630. Beslan-ul sindical al lui Luca Laden, 17 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8631. Islam dupa islam (III), 17 septembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8632. Tupeu.com, 17 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8633. Economia, prostule!, 18 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8634. Friptura de simboluri, 18 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8635. O umanitate asediata, 18 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8636. "Istoria comunismului romanesc!", 20 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8637. Injectii cu comedie, 20 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8638. Totul pentru Adrian Nastase, totul pentru victorie!, 20 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8639. Gustul consumului amanat, 20 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8640. "Delfinii" inovativi, 20 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8641. Promisiunile electorale uita constrangerile adersrii, 21 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8642. Un dobitoc precum atatia altii, 21 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8643. Despre politica si mare, 21 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8644. Pentru demnitatea meseriei de profesor, 21 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8645. De la interes la libertate, 22 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8646. Cel care mi-a spus primul: haide, intra!, 22 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8647. Avem nevoie de programare bugetara, 22 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8648. Revolutie (si) de forma, 23 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8649. Totusi, cine sa moara?!, 23 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8650. Funduletul, 24 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8651. Islam dupa islam (IV), 24 septembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8652. Vreau sa fiu sef de coloana, 24 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8653. Cosasi odihnindu-se, 25 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8654. Destinul neoconservatorismului, 25 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8655. Ideile bune n-au noroc, 25 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8656. Astilanti, cestilalti, aialantii, 27 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8657. DE LA LIMBA DIN GHIMPATI LA PAVALUCA DIN MONTREAL, 27 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8658. Am dat ceasul inapoi, 27 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8659. Taranul roman si pariul european, 27 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8660. Un popor de cicatrice, 28 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8661. Uituceala, 28 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8662. Ne e din nou frica sa votam?, 28 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8663. Copilul cu contributie de adult, 28 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8664. Oameni care pot fi povestiti, 29 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8665. Tacerea si linistea, 29 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8666. Din nou despre salarii, 29 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8667. A asculta, ascultare, 30 septembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8668. Pur si simplu frumos, 30 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8669. Pe adresa gazetei Cotidianul, 30 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8670. Economia care este, 30 septembrie 2004, Jurnalul Național
  8671. Vindecat printr-un miracol, 1 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8672. Impasurile presei, 1 octombrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8673. Vinerea lui Baltazar, 1 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8674. Asamblat in America, 1 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8675. Iertati de comunism, 2 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8676. Singuri acasa, 2 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8677. Esecul moral al leninismului, 2 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8678. … Ca in vremea lui Madgearu, 4 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8679. Cincisprezece intrebari pentru un raspuns, 4 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8680. De la teroristii lui Ion Iliescu la plansullui Traian Basescu in prime time, 4 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8681. Ingredientul timp, 4 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8682. Zgomot si razboi, 5 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8683. Meciul Iliescu contra Iliescu nu se mai joaca, 5 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8684. Parastas cu cenzorul, 5 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8685. Petrom: ce-am avut si ce-am pierdut?!, 5 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8686. Un test mare de credibilitate, 6 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8687. Tinerete, sex si dictatura, 6 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8688. Ilegalistii anului 2004, 7 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8689. Pielea ursului din padure, 7 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8690. Prezumtia, 8 octombrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8691. Intre turbocapitalism si comunismul prabusit sta omul, 8 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8692. Simtul proprietatii, 8 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8693. Masculul Stefan cel Mare in "Istoria ca telenovela", 9 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8694. Misionarii, 9 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8695. De ce nu se enerveaza Microsoft, 9 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8696. Cumplita banalitate a raului, 9 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8697. Vise aiurea, 11 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8698. Un Lenin al Romaniei electorale: Theodor Stolojan, 11 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8699. Campionatul de zbierete, 11 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8700. N-are sens sa fim carcotasi, 11 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8701. Toamna si buletine de sex, 11 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8702. Crede si nu cerceta!, 12 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8703. Candidatii si ingerul Titi, 12 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8704. Mi-au daramat moara!, 12 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8705. Autobiografii, 12 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8706. Ciupitorul si celebritatea, 13 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8707. Moartea poetilor fara rating, 13 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8708. Inapoi la cuvinte. Online, 13 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8709. Dupa raport, 13 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8710. Capitalismul cu basca, 14 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8711. Iubire perfecta, 14 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8712. Telefonul, 14 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8713. (PSD + PUR) % (PNL-PD) = love, 15 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8714. Silogismul, 15 octombrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8715. Infirmitati optionale, 15 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8716. Privatizare - Distrigaz Sud se vinde luni, 15 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8717. Taxa pe talent, 16 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8718. Hot particular si hot de stat, 16 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8719. Antonescu si Iliescu - Doua drumuri de destin, 16 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8720. Romania un membru clapaug al NATO, 18 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8721. Soc si terapie, 18 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8722. Mari suparati, mari oameni?, 18 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8723. Enervari de toamna, 18 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8724. Prea bun pentru Romania: Gheorghe Ciuhandu, 19 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8725. Comunism tarziu in capitalism timpuriu, 19 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8726. Razboiul dubitelor, 19 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8727. Omul care nu arunca nimic, 19 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8728. Nistorescu, de la un proprietar la altul, 19 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8729. Liberalizarea contului de capital, 20 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8730. Coada la oua virtuale, 20 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8731. Competitia, 21 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8732. Fat-Frumos creste repede, dar stramb, 21 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8733. Presedintele e gol, dar se misca bine, 22 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8734. Judecata timpului, 22 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8735. Ciuciuveaua, 22 octombrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8736. Stiri si-un sfert, 22 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8737. Film, 23 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8738. Istoria ca telenovela, 23 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8739. Democratie si memorie, 23 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8740. Industria corecta din trei incercari, 23 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8741. Presedintele unei Constitutii schizofrenice, 25 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8742. La moartea unui copil, 25 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8743. Un tigan brutar, 25 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8744. El Dorado al nostru, 25 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8745. Notatii la o aniversare, 25 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8746. Campania Si manelele, 26 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8747. Turist japonez. sau cam asa ceva, 26 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8748. Salariile nu vor iesi singure din zona "gri", 26 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8749. Asta sa i-o spui lu’ Mutu, 26 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8750. Relocalizarea industriala: o sansa pentru Romania, 27 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8751. Mobilul si durerea, 27 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8752. Dictatura Mona Lisa, 27 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8753. Jocul de-a reclama, 27 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8754. Candidat prin telefon, 28 octombrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8755. Despre rau, numai de bine, 28 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8756. Leul nu e caine de paza, 28 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8757. Subtirica, 29 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8758. Banul - iadul politicii, 29 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8759. HANNAH ARENDT, PELICANUL SAU BABITA (I), 29 octombrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8760. Glume proaste cu bunici, 30 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8761. Democratie si memorie (II), 30 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8762. Cat mai valoreaza Mutu?, 30 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8763. Fondul special al lui Antonescu, 30 octombrie 2004, Jurnalul Național
  8764. Inflatia e acum istorie, 1 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8765. Candidatul Adrian Nastase - totul sau nimic, 1 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8766. Suflet de sluga, 1 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8767. Cuvantul acela, 1 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8768. Batalii si strategii, 1 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8769. Nu subtiati fondul de somaj ca va fi nevoie de el!, 2 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8770. Puneti-i invers, 2 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8771. Tukumine, Yokutine, 2 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8772. "Mail-ul", 2 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8773. Un om egal un vot, 3 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8774. Candidati fara candidatura, 3 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8775. Constructia de drumuri si bugetul public, 3 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8776. Competitivitate la emigratie, 4 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8777. Poveste cu un nebun, 4 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8778. HANNAH ARENDT, PELICANUL SAU BABITA (II), 5 noiembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8779. Piciorul, 5 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8780. A vestejit bugetul de campanie, 5 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8781. Democratie si memorie (III), 6 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8782. Pianista e inclusa in pret, 6 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8783. Liviu Rebreanu vrea sa puna mana pe "Romania", 6 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8784. Cum sa vinzi din nou acelasi lucru, 6 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8785. Lectia de dialog, 8 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8786. Alexe - suflet de vinil, 8 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8787. Vremuri grele, 8 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8788. Bush si advertiserii, 8 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8789. Bush - victoria omului cu pusca, 8 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8790. Presedintele lipitorilor de afise, 9 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8791. Bine-ati venit la stirile adevarate!, 9 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8792. Opiniile stomacului gol, 9 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8793. Mutu - "Inger si demon", 10 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8794. O noua politica de curs, 10 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8795. Mai mult decat cel mai mult, 10 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8796. Curve, 11 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8797. Imbogatire si redistribuire, 11 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8798. Destul de curat, 12 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8799. Monserul Montaigne, 12 noiembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8800. Filmul in care joc si eu, 12 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8801. Leu la leu trage, 12 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8802. Acadeaua cu 300 de arome, 13 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8803. Victoria republicanilor, infrangerea democratilor, 13 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8804. Una pat ieftin. Instructiuni de folosire, 13 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8805. Sovieticii au avut dreptate: Cehoslovacia trebuia invadata, 13 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8806. Despre desene animate, presedinti si toamna, 15 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8807. Am fost un dobitoc, 15 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8808. Leul se scumpeste, 15 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8809. Bluful lui Traian Basescu, 15 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8810. Mosul: cum de se vinde aSa ceva?, 15 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8811. 2,67 miliarde dolari: o suma nerelevanta!, 16 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8812. Go west!, 16 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8813. Cum am petrecut de cutremur, 16 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8814. Noiembrie, ultimul bal!, 16 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8815. Raportul Kok, 17 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8816. Barbieritul din Oltenita, 17 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8817. De ce nu merge treaba, 17 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8818. Tara lui mall, 17 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8819. Satui in post, flamanzi de Sf. Ion, 18 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8820. Feminin, masculin, 18 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8821. Pofta de capitalism vine mancand, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8822. Dialog cu George Calinescu, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8823. 3greu de umplut, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8824. Omul netrait, 19 noiembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8825. Departe, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8826. Bulgaria. Ocoliti la distanta, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8827. Lui Titulescu Ii lipsea televiziunea, 19 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8828. Congresul rusinii si al disperarii, 20 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8829. Branded entartainment, 21 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8830. Intimitati pentru mai tarziu, 21 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8831. De toate pentru toti, 21 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8832. Frica de "rotunjiri", 21 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8833. Intre continuitate si schimbare, 21 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8834. Despre capetele noastre, 22 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8835. BAROANE!, 22 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8836. Fara pasiuni despre cota unica, 22 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8837. Veriga slaba, 23 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8838. Intrebarea nu mai este daca, ci ce vom fi in Uniune, 23 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8839. Cum s-a suparat 4 pe 3, pe 5 si pe 9, 24 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8840. O teza pentru nelinistea noastra: Conspiratia fraudei, 24 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8841. Cum se face urmatorul milion, 24 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8842. Un vot istoric, 25 noiembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8843. Azi la cec un leu depui..., 25 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8844. Putoiul zilei, 25 noiembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8845. Reducerea la absurd, 25 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8846. Psihologul bate inginerul, 25 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8847. Catarator urban, 26 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8848. Cine nu voteaza ca mine e impotriva noastra!, 26 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8849. Intre trecut si viitor: 15 ani de la revolutiile din 1989, 26 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8850. Calvarul de dupa cadere, 26 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8851. Birou de patrimoniu, 28 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8852. Romanii mananca mai putina paine, 28 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8853. Romanii mananca mai putina paine, 28 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8854. Multi bani, putina campanie, 28 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8855. Pentru un guvern de uniune nationala!, 29 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8856. Ce tare tropaim noi!, 29 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8857. Intoarcerea fiului risipit, 29 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8858. Saracia invinge Romania?, 29 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8859. Vecinul perfectionist, 30 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8860. Investment grade, in sfarsit, 30 noiembrie 2004, Jurnalul Național
  8861. Adevaratele fraude electorale, 1 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8862. Saltele, multe saltele, 1 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8863. Cristian Tudor Popescu in presa Mitei Baston, 2 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8864. Sigur ca da…, 2 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8865. Doua ore dus, doua ore intors, 2 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8866. "Limpede-cleStar", 2 decembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8867. Radioul - Celui de Sus, 2 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8868. Un clasic al sovietologiei, 3 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8869. Tara lu’ Ultima Clipa, 3 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8870. Explicatie la alterarea unor vechi relatii cauzale, 3 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8871. Ultima noapte a lui Ceausescu, 3 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8872. Hei, tu, ala cu dungi!, 5 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8873. La moartea lui Teo Peter, 5 decembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8874. De ce a votat asa Romania profunda?, 5 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8875. Preludiul nefericit al unei provocari teribile, 6 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8876. Suflete de fotografii, 6 decembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8877. Barbati care se alinta. Pfui!, 6 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8878. O liniste pentru presedintele nostru, 6 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8879. Blonda maxima, 7 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8880. Nevoia de dezbatere publica, 7 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8881. Femei, multe femei, 8 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8882. Defect de fabricatie, 8 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8883. Curcubeul huiduielilor, 9 decembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8884. Crize mici si suportabile, 9 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8885. Cartea junglelor, 9 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8886. Cand ieftin cumpara scump, 9 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8887. Explicatie pe intelesul tuturor, 10 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8888. Revolutia ucraineana si viitorul Europei, 10 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8889. Restaurant sau biblioteca, 10 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8890. Marele Voievod Mihai trage prima brazda, 11 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8891. Sezon cu analisti, 12 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8892. Urcand pe Everestul calitatii, 12 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8893. Victoria PSD asupra lui Adrian Nastase, 13 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8894. O nefericita prioritate pe agenda noului guvern, 13 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8895. De la politician la om politic, 13 decembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8896. Traian Basescu - o victorie cat o infrangere, 13 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8897. Semilibertatea, 13 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8898. Victorie pe merit, 13 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8899. Spre un nou stil politic, 14 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8900. Cine cauta gaseste, 14 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8901. Juran, 14 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8902. Restaurarea unei sensibilitati, 15 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8903. Integrare a la grec, 15 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8904. Caimacul Romaniei, 16 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8905. Dusmanul presei - presa, 16 decembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8906. Undeva, in Romania, 16 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8907. Best of 2004, 16 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8908. Presedintele altora, 17 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8909. Gigi, Nicu, Lusu si doamna acad. dr., 17 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8910. Cliseul omului din popor, 17 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8911. Romania intre retro si metro, 17 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8912. Cum a salvat Ion Iliescu PSD si pe Adrian Nastase trimitandu-i in opozitie, 19 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8913. Revolutia, opera bufa, 19 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8914. Leul liber, 19 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8915. Sa spunem bogdaproste Uniunii Europene!, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8916. Sa spunem bogdaproste Uniunii Europene!, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8917. Marea prioritate a Romaniei, acum, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8918. Marea prioritate a Romaniei, acum, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8919. Ultima dimineata la Cotroceni, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8920. Ultima dimineata la Cotroceni, 20 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8921. Romane mici, cartile de vizita, 21 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8922. Cum intram in uniune, 21 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8923. Manelele neamtului, 22 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8924. Mai bland si mai drept, 22 decembrie 2004, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8925. Pofta de consum, 26 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8926. Renasterea liberalismului romanesc, 26 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8927. Revolutiile adevarate, 26 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8928. Traian Basescu - noul Primar General al Romaniei, 26 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8929. Munca, 27 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8930. Va fi greu, doamna Mona Musca, 27 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8931. Dialog cu o fata cuminte, de la tara, 28 decembrie 2004, Jurnalul Național
  8932. Anul 2004, 28 decembrie 2004, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8933. Tuica babei, 2 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8934. O nenorocire pentru PSD - slabiciunea noii puteri, 2 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8935. 2005, in zori, 2 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8936. Normalitatea in blugi, 3 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8937. Minunata, 3 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8938. Platitorii aderarii si condamnarea la guvernare!, 3 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8939. In Bulgaria e altfel, 5 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8940. Noua filozofie fiscala si macroeconomia, 5 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8941. Depolitizarea economiei politice, 5 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8942. Cainele, ca factor de progres in stiinta, 5 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8943. Filme pe paine, 6 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8944. Basescu poate provoca doar anticipate prezidentiale, 6 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8945. Turturica muta-ti cuibu‘ si te du..., 6 ianuarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8946. Mainile sus, dobanda la vedere, 6 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8947. Fost director general, 7 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8948. O voce autentic diferita, 7 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8949. Iubesc un rus! Sau cum s-a adaptat presa romaneasca la vremurile Armatei Rosii, 7 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8950. Interviul ierarhic, 9 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8951. Anul leului greu, 9 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8952. Bravul presedinte Basescu invata sa umble cu fulmicotonul, 9 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8953. Corsarul, 10 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8954. Iubiri procentuale, 10 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8955. Castiga sau pierd angajatorii prin cota unica?!, 10 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8956. Deficit bugetar, dezinflatie, deficite externe, 11 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8957. Bunicutele gravide, 11 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8958. Minciuni de patrimoniu, 12 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8959. Saracia ca agent de vanzari, 12 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8960. Autoportret, 13 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8961. Rata de unica intrebuintare, 13 ianuarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8962. Videanu, covrigii si gaura lor, 13 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8963. Calculatorul care face mac, 13 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8964. Mirarea Pacepa, 14 ianuarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8965. Cum sa faci bani in 2005, 14 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8966. Nelinistea modernitatii: Despre Susan Sontag, 14 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8967. Romania de dincolo de Chitila, 14 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8968. Scandalul "Ordinea" sau cum se confiscau ziarele interbelice, 14 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8969. Ce mai faci, mai, omule?, 16 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8970. Cum ar putea muri PSD de cancer, 16 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8971. Casa pe care o construim, 16 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8972. Un an ca o provocare, 16 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8973. Plasamente, 16 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8974. A murit interesul national, 17 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8975. Etatizarea lui Eminescu, 17 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8976. Capul mic, 17 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8977. O legitimare a hotilor, 17 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8978. Ce motive are un barbat sa se faca turnator, 18 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8979. Fundamentalele conteaza, 18 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8980. Necuvantul anului 2004, 18 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8981. Bunastare prin faliment, 19 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8982. Multe din cele care nu se intampla, 19 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8983. Independenta sau intimidarea justitiei?, 19 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8984. Miza mea, 20 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8985. Palarie de soare la Ionut Popescu, 20 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8986. Supa ambasadorului, 20 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8987. Baobabul romanesc, 20 ianuarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  8988. Cu Pc-ul la botez, 20 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8989. Cum se pedepseste furtul caciulii, 21 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8990. Semnificatiile revolutiei romane (I), 21 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8991. Oameni sinceri, 21 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8992. Afacerea Hotelul, 21 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8993. Opinia publica, de la sant la mahala, 23 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8994. Ascultand Rigoletto, in tenisi, 23 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8995. Bani din "sectorul ascuns", 23 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8996. Cum a transat Traian Basescu conflictul SRI-CNSAS, 23 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8997. Pentru o clarificare politica, 24 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  8998. Ecranul, batrana mama si donatorul, 24 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  8999. Pentru cine s-au incurcat borcanele?, 24 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9000. Totusi, nu despre arta e vorba, 24 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9001. Eternul si fascinantul Vacaroiu, 25 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9002. Omul politic de tip nou, 25 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9003. Este nevoie de pragmatism si justete, 25 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9004. Un strop de votca, in memoria lui Niculae Stoian, 26 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9005. Viata intr-un telefon mobil, 26 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9006. Politica, frana de motor a economiei, 26 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9007. Scurt tratat de dadaizare sau pe cine schimbam saptamana asta, 26 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9008. Calin, fa-te ca lucrezi, 27 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9009. Jimmy, hopa!, 27 ianuarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9010. Dictionarul politicii, 27 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9011. Accelerarea privatizarii, 27 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9012. Mobi-novela isi asteapta regizorul, 27 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9013. Semnificatiile revolutiei romane (II), 28 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9014. Taxe pe impozitul adaugat, 28 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9015. Anul in care bagara skire, 28 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9016. Caragiale despre cum se fraudau alegerile pe vremuri, 28 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9017. De la icoana la infractor de rand, 30 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9018. Competitii trucate, 30 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9019. Roadele unei escrocherii politice, 30 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9020. Zvonul, ca realitate, 30 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9021. Belu si Bitang - vinovati pentru nimic, 31 ianuarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9022. Vanatoarea rusinii nationale, 31 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9023. FMI si UE "confisca" treptat agenda Guvernului, 31 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9024. Stapani obezi, alegatori lihniti, 31 ianuarie 2005, Jurnalul Național
  9025. Noile staruri PSD, 1 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9026. Bomba cu efect intarziat, 1 februarie 2005, Jurnalul Național
  9027. Discutii complicate, 1 februarie 2005, Jurnalul Național
  9028. Situatia orgasmului in Harghita si Covasna, 2 februarie 2005, Jurnalul Național
  9029. Noi investim, nu gandim!, 2 februarie 2005, Jurnalul Național
  9030. Rescrierea trecutului, 2 februarie 2005, Jurnalul Național
  9031. Cleptocratul politic, 3 februarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9032. Drumul spre independenta, 3 februarie 2005, Jurnalul Național
  9033. Un FMI numit dorinta, 3 februarie 2005, Jurnalul Național
  9034. Soba de calcul, 3 februarie 2005, Jurnalul Național
  9035. Semnificatiile revolutiei romane (III), 4 februarie 2005, Jurnalul Național
  9036. Masina de iarna trecuta, 4 februarie 2005, Jurnalul Național
  9037. Cum se poate scapa de un amic politic incomod, 4 februarie 2005, Jurnalul Național
  9038. Anticipatele presedintelui, 6 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9039. Carti de vizita, 6 februarie 2005, Jurnalul Național
  9040. Vis cu trenuri, 6 februarie 2005, Jurnalul Național
  9041. Un nou episod de telenovela cu Traian Basescu in rolul principal, 6 februarie 2005, Jurnalul Național
  9042. Zilele lipsite de subiect, 7 februarie 2005, Jurnalul Național
  9043. Vremuri tulburi, 7 februarie 2005, Jurnalul Național
  9044. Rascrucea PSD, rascrucea Iliescu-Nastase, 7 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9045. Antievaziunea fiscala o da cotita, 7 februarie 2005, Jurnalul Național
  9046. Primarul comunitatii, 8 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9047. Regula bolovanului, 8 februarie 2005, Jurnalul Național
  9048. Acadeaua cu 300 de arome, 8 februarie 2005, Jurnalul Național
  9049. Deficite externe In creStere…, 8 februarie 2005, Jurnalul Național
  9050. Torna, torna fratre, 9 februarie 2005, Jurnalul Național
  9051. Consiliul Concurentei Mici si Mijlocii, 9 februarie 2005, Jurnalul Național
  9052. Federatia romana de sotron, 9 februarie 2005, Jurnalul Național
  9053. Cand vine vorba de unguri, 10 februarie 2005, Jurnalul Național
  9054. Trabantu’ Si Levantu’, 10 februarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9055. Tara arde si bursa se da cu gel?, 10 februarie 2005, Jurnalul Național
  9056. Traditie si respect, 10 februarie 2005, Jurnalul Național
  9057. Detaliile te fac bogat, 10 februarie 2005, Jurnalul Național
  9058. Viata si dragostea, tocmai la Sighetu Marmatiei, 11 februarie 2005, Jurnalul Național
  9059. Iluzii la 23 august 1944, 11 februarie 2005, Jurnalul Național
  9060. Semnificatiile revolutiei romane (IV), 11 februarie 2005, Jurnalul Național
  9061. Cine se teme de leul tare?, 13 februarie 2005, Jurnalul Național
  9062. PSD are nevoie de Lavinia Sandru!, 13 februarie 2005, Jurnalul Național
  9063. Tara cu program fix, 13 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9064. Ce mai ramane, dupa ce s-a scos tot, 13 februarie 2005, Jurnalul Național
  9065. Gatul in lat, 14 februarie 2005, Jurnalul Național
  9066. O Romanie de care nu pomeneste nimeni, 14 februarie 2005, Jurnalul Național
  9067. Stabilitate, 14 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9068. Unde sunteti, dle Stolojan?, 14 februarie 2005, Jurnalul Național
  9069. Dezinflatie vs. deficite externe si impovararea bugetului, 15 februarie 2005, Jurnalul Național
  9070. Taranul, 15 februarie 2005, Jurnalul Național
  9071. Egiptul, 16 februarie 2005, Jurnalul Național
  9072. Nu ni s-a dat, ci ni s-a luat, 16 februarie 2005, Jurnalul Național
  9073. Primul persan al tarii, 16 februarie 2005, Jurnalul Național
  9074. Romanica mea!, 16 februarie 2005, Jurnalul Național
  9075. 5 gadgeturi care n-o sa mearga, 17 februarie 2005, Jurnalul Național
  9076. Offshore, 17 februarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9077. Trecutul celalalt si trecutul de acum, 17 februarie 2005, Jurnalul Național
  9078. Mugurii spinoSi ai guvernarii, 17 februarie 2005, Jurnalul Național
  9079. O eroare, mai bine zis o tampenie, 18 februarie 2005, Jurnalul Național
  9080. Semnificatiile revolutiei romane (V), 18 februarie 2005, Jurnalul Național
  9081. George, Mugur si Traian, 18 februarie 2005, Jurnalul Național
  9082. Veselia de a fi arestat sub dictatura antonesciana, 18 februarie 2005, Jurnalul Național
  9083. Complicitatea lui Adrian Nastase la ilegalitatile lui Traian Basescu, 20 februarie 2005, Jurnalul Național
  9084. Cobaii si rastignirea, 20 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9085. Revolutiile de coridor Si de etaj, 20 februarie 2005, Jurnalul Național
  9086. Sut. Gol. Bara, 20 februarie 2005, Jurnalul Național
  9087. Preafericitii, 21 februarie 2005, Jurnalul Național
  9088. Sfintiri de protocol, 21 februarie 2005, Jurnalul Național
  9089. Iorgovan, ceasul rau al PSD, 21 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9090. Codul Muncii, in deriva, 21 februarie 2005, Jurnalul Național
  9091. Muri prezumtia de nevinovatie, 22 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9092. "Golurile" bugetului public, 22 februarie 2005, Jurnalul Național
  9093. Frigideristul enigmatic, 22 februarie 2005, Jurnalul Național
  9094. Cota unica de indisciplina fiscala, 23 februarie 2005, Jurnalul Național
  9095. Culegere de texte privind relatiile romano-ruse, 23 februarie 2005, Jurnalul Național
  9096. Simfonia destinului cantata la tambal, 23 februarie 2005, Jurnalul Național
  9097. Lighioanele PSD, 23 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9098. Autodeservire, 24 februarie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9099. Cultura probei, 24 februarie 2005, Jurnalul Național
  9100. Leul, greu de digerat, 24 februarie 2005, Jurnalul Național
  9101. Istoria cu pasii ei mici si strambi, 24 februarie 2005, Jurnalul Național
  9102. Sprijin pentru intreprinzatori, 24 februarie 2005, Jurnalul Național
  9103. Parastasul pixelilor, 24 februarie 2005, Jurnalul Național
  9104. Distractii la serviciu, 25 februarie 2005, Jurnalul Național
  9105. Tara in tipla, 25 februarie 2005, Jurnalul Național
  9106. Caragiale, despre contributia presei la tampirea poporului, 25 februarie 2005, Jurnalul Național
  9107. Semnificatiile revolutiei romane (VI), 25 februarie 2005, Jurnalul Național
  9108. Omul nou din UE, 27 februarie 2005, Jurnalul Național
  9109. Identitate, 27 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9110. Ion Iliescu se pregateste sa devina secretar general al PCR, 27 februarie 2005, Jurnalul Național
  9111. Guvernatorul, 28 februarie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9112. 2.300-2.500 de semne, 28 februarie 2005, Jurnalul Național
  9113. Maiorul si cateaua, 28 februarie 2005, Jurnalul Național
  9114. Romanii incearca socul Occidental de acum 30 de ani, 28 februarie 2005, Jurnalul Național
  9115. Doua comentarii, 1 martie 2005, Jurnalul Național
  9116. Solutia, 1 martie 2005, Jurnalul Național
  9117. Masina cu constiinta, 1 martie 2005, Jurnalul Național
  9118. Aparitia lui Vasile B. intr-un balcon, 2 martie 2005, Jurnalul Național
  9119. Femeia!, 2 martie 2005, Jurnalul Național
  9120. "Ss supravietuiti bine", 2 martie 2005, Jurnalul Național
  9121. Aprecieri in termeni reali, 2 martie 2005, Jurnalul Național
  9122. Noi suntem in Balcani! Si ne place!, 3 martie 2005, Jurnalul Național
  9123. Ideea, 3 martie 2005, Jurnalul Național
  9124. Unde-i baba, sa-i rup laba, 3 martie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9125. Soclu mic, ca vine statuia!, 4 martie 2005, Jurnalul Național
  9126. Rugaciunea cu tocmeli, 4 martie 2005, Jurnalul Național
  9127. Tragedia lui Imre Nagy, 4 martie 2005, Jurnalul Național
  9128. Exemplara corectitudine a Antonestilor, 4 martie 2005, Jurnalul Național
  9129. Prin partile esentiale, 6 martie 2005, Jurnalul Național
  9130. Ceasul de betie, 6 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9131. Un semnal pe care Traian Basescu nu-l va lua in seama, 6 martie 2005, Jurnalul Național
  9132. Placofilia grea, 6 martie 2005, Jurnalul Național
  9133. Recviem pentru un partid, 7 martie 2005, Jurnalul Național
  9134. Soldatii nemti parasiti de ai lor, 7 martie 2005, Jurnalul Național
  9135. Femeile, 7 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9136. Fara subventii, siderurgia va contraataca in preturi, 7 martie 2005, Jurnalul Național
  9137. Din nou despre buget si deficitele externe, 8 martie 2005, Jurnalul Național
  9138. Cincisprezece, 8 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9139. Frumusetea romancelor, 8 martie 2005, Jurnalul Național
  9140. Nu e decalaj, e handicap, 9 martie 2005, Jurnalul Național
  9141. O stenograma din infern, 9 martie 2005, Jurnalul Național
  9142. Ce greu e sa fii hot de sat in Germania, 9 martie 2005, Jurnalul Național
  9143. Consecventa marinarului de cursa lunga, 9 martie 2005, Jurnalul Național
  9144. Flamura si portdrapelul, 9 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9145. Cioroipanul si Tara Minunilor, 10 martie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9146. Strategia de privatizare in domeniul energetic, 10 martie 2005, Jurnalul Național
  9147. Nea Cuiu, 10 martie 2005, Jurnalul Național
  9148. Turtita umflata a imobiliarelor, 10 martie 2005, Jurnalul Național
  9149. Cristalul topit sau gazul excitat?, 10 martie 2005, Jurnalul Național
  9150. Mihail Gorbaciov si naufragiul bolsevismului, 11 martie 2005, Jurnalul Național
  9151. Berea si infractu’ ingrasa, 11 martie 2005, Jurnalul Național
  9152. Privatizarea Connex, 11 martie 2005, Jurnalul Național
  9153. Noi date despre lovitura de stat militara din decembrie 1989, 11 martie 2005, Jurnalul Național
  9154. Scrisoare de la o necunoscuta, 13 martie 2005, Jurnalul Național
  9155. Romania - prostituata care se ofera Americii pe gratis, 13 martie 2005, Jurnalul Național
  9156. O lume de imagini, 13 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9157. Anticipate si inghet, 14 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9158. Absolutul, 14 martie 2005, Jurnalul Național
  9159. Pe culmile consacrarii, 14 martie 2005, Jurnalul Național
  9160. Preturile la alimente: marele soc!, 14 martie 2005, Jurnalul Național
  9161. Galma pe nas, 15 martie 2005, Jurnalul Național
  9162. "Noii economisti", 15 martie 2005, Jurnalul Național
  9163. Povestea unui esec previzibil, 16 martie 2005, Jurnalul Național
  9164. Ratarea in bocanci, 16 martie 2005, Jurnalul Național
  9165. O stenograma din infern (2), 16 martie 2005, Jurnalul Național
  9166. Dobanzile: in jos sau in piept?, 16 martie 2005, Jurnalul Național
  9167. Breakfast la Blair House, 17 martie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9168. Urmasul, 17 martie 2005, Jurnalul Național
  9169. Cota unica nu stie carte, 17 martie 2005, Jurnalul Național
  9170. Sfarsitul vitejiilor ieftine de campanie, 17 martie 2005, Jurnalul Național
  9171. Ce nu fac, 17 martie 2005, Jurnalul Național
  9172. Sala de gandit, 17 martie 2005, Jurnalul Național
  9173. Ora unsprezece noaptea, peronul pe stanga, 18 martie 2005, Jurnalul Național
  9174. Anti-capsunarii in strada, 18 martie 2005, Jurnalul Național
  9175. Dej, Ceausescu si stalinismul national (I), 18 martie 2005, Jurnalul Național
  9176. "Din interese superioare de stat" in 1950, nevasta Capitanului era proprietara unui debit de tutun, 18 martie 2005, Jurnalul Național
  9177. Noi si macelarii, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9178. Fenomene de sezon, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9179. Libertatea de a arata cu degetul, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9180. Liniste, 21 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9181. Sub semnul imprevizibilitatii absolute, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9182. Blestemul Bucurestilor, 21 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9183. Pacientul global, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9184. Omul invizibil, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9185. FMI: Echilibrari pe seama celor multi, 21 martie 2005, Jurnalul Național
  9186. Un om intre oameni!, 22 martie 2005, Jurnalul Național
  9187. Un Ionescu invizibil, 22 martie 2005, Jurnalul Național
  9188. Blestemul schimbarii, 23 martie 2005, Jurnalul Național
  9189. Cu bunicul sub brat, impachetat in Scanteia, 23 martie 2005, Jurnalul Național
  9190. Fregatele britanice si distrugatorul "Basescu", 23 martie 2005, Jurnalul Național
  9191. Dezvoltare prin efractie, 23 martie 2005, Jurnalul Național
  9192. Noapte buna, domnule profesor!, 24 martie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9193. A face, 24 martie 2005, Jurnalul Național
  9194. Opera de 8 kg Si 650 gr, 24 martie 2005, Jurnalul Național
  9195. Primiti cu anticoruptia?, 24 martie 2005, Jurnalul Național
  9196. Banii, Politica, Societatea si Adevarul, 24 martie 2005, Jurnalul Național
  9197. Inca neconsolat?, 24 martie 2005, Jurnalul Național
  9198. Orgoliu la conserva, 25 martie 2005, Jurnalul Național
  9199. Dej, Ceausescu si stalinismul national (II), 25 martie 2005, Jurnalul Național
  9200. Sezon de onomastici, 25 martie 2005, Jurnalul Național
  9201. Folosirea compromisilor, 25 martie 2005, Jurnalul Național
  9202. Labele poc!, 27 martie 2005, Jurnalul Național
  9203. Actuala putere il da pe Ion Iliescu pe mainile sinistrului Dan Voinea, 27 martie 2005, Jurnalul Național
  9204. Oroare fiscala, 27 martie 2005, Jurnalul Național
  9205. Omul e stilul, 27 martie 2005, Jurnalul Național
  9206. Despre dreptul la viata privata, 28 martie 2005, Jurnalul Național
  9207. Banca Nationala, intr-o mare confuzie!, 28 martie 2005, Jurnalul Național
  9208. Cum sa lingusesti si sa nu suferi din asta, 28 martie 2005, Jurnalul Național
  9209. Mama s-a dus cu tata la Politie, 29 martie 2005, Jurnalul Național
  9210. Romanii, pe piata muncii in UE, 29 martie 2005, Jurnalul Național
  9211. Rapirea din scenarii, 30 martie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9212. Stii, eu sunt bugetar..., 30 martie 2005, Jurnalul Național
  9213. Magistrati in robe oranj?, 30 martie 2005, Jurnalul Național
  9214. "Miticism" electoral, 30 martie 2005, Jurnalul Național
  9215. Strategii de azi pe maine, 30 martie 2005, Jurnalul Național
  9216. Anticipatele, solutia imorala, 31 martie 2005, Jurnalul Național
  9217. Jonathan Scheele vicepremier, 31 martie 2005, Jurnalul Național
  9218. Un motiv pentru a te sinucide, 31 martie 2005, Jurnalul Național
  9219. O natiune imaginara: Basarabia, mon amour, 31 martie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9220. Cota unica, sperante si (dez)iluzii, 31 martie 2005, Jurnalul Național
  9221. Dej, Ceausescu si stalinismul national (III), 1 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9222. Binele, cand in sfarsit vine, 1 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9223. Demonstratia de arhiva, 1 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9224. Magistrul Bratianu, 1 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9225. O zi la Paris, 3 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9226. Scenariu de cosmar, 3 aprilie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9227. Cazul ziaristilor rapiti - mai multe intrebari de bun-simt, 3 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9228. Perceptia umbla cu barda-n mana, 3 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9229. Un caz de dispret institutionalizat, 4 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9230. Omul de marmura, 4 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9231. Buletin fara Bucuresti, 4 aprilie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9232. Istoria nu poate fi facuta uitata, caci se razbuna!, 4 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9233. Saracia, 5 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9234. O forta morala exceptionala, 5 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9235. Antrenament pentru o moarte frumoasa, 6 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9236. Romania europeana - Romania solidaritatii sociale. Un proiect social-democrat, 6 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9237. Frivolitatea justitiei valahe, 6 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9238. Pagube colaterale ale dirijismului, 6 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9239. Drumul spre Blaj, 7 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9240. Cine se teme de liberalizarea contului de capital?, 7 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9241. Despre soparlele cumplite, 7 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9242. Simpatic, simpatetic si parasimpatic, 7 aprilie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9243. In finante, vechiul sfinteste noul!, 7 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9244. Cand balena imita stiuca, 7 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9245. Carciumi si biblioteci, 8 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9246. Splendoarea adevarului, 8 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9247. Caragiale, despre presa de azi, 8 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9248. Criza ostaticilor, 10 aprilie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9249. Manualul afacerilor de talcioc, 10 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9250. De ce actuala Putere l-a lasat liber pe Omar Hayssam timp de patru luni?, 10 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9251. Cum voteaza batranii, 11 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9252. O metafora romaneasca: adevarul, 11 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9253. Sindicatele, cu stangu’ in dreptu’!, 11 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9254. Tandretea la crocodili, 12 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9255. Breviar de aprilie, 12 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9256. Papornita, 13 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9257. Fara identitate, 13 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9258. Si i-am prins cu rata-n gura, 13 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9259. "Dati-mi totul si chiar mai mult decat atat!", 13 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9260. Romania digitala, 14 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9261. Sa traim din ce in ce mai binisor, 14 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9262. Termitele, 14 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9263. Taca-ti fleanca si canta!, 14 aprilie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9264. Omariada, 14 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9265. Suna-ma acum si downloadeaza-ma..., 14 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9266. Gheorghiu-Dej, Ceausescu si stalinismul national (IV), 15 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9267. Romaneste, la misto, 15 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9268. Celularul haiducilor, 15 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9269. Mineriadele nu sunt marca - o marca exclusiv romaneasca, 15 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9270. O umbra, 17 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9271. Traian Basescu, intre presa si servicii secrete, 17 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9272. FMI versus Romania, 17 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9273. Libraria nationala, 18 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9274. Ce resurse de apreciere are leul?, 18 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9275. Ce halima!, 18 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9276. Rog seriozitate, 19 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9277. "Factorul UE" si deficitul bugetar, 19 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9278. Aderare cu reflexe neeuropene, 20 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9279. Chimia jegului si a patinei, 20 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9280. Un pas inainte, doi pasi inapoi, 20 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9281. La un congres, 20 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9282. Harul divin si darul divin, 21 aprilie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9283. Arta imploziei, 21 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9284. Punguta cu doi bani de la Mugur Creanga, 21 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9285. Cand marfa se vinde singura pentru ca oricum n-are de ales..., 21 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9286. Nostalgia si finantele, 22 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9287. Titi, confidentul doamnelor, 22 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9288. Criza ostaticilor, criza Romaniei, 24 aprilie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9289. La ghiseu, 24 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9290. Dezvoltarea Romaniei si integrarea in UE, 24 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9291. Debarcarea lui Iliescu - un vot spontan bine organizat, 24 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9292. Lupta cu cartile, pentru oxigen, 25 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9293. Iesirea din cosmar, 25 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9294. Importul a ajuns noua religie a Romaniei!, 25 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9295. Metro Craiova - Atentat la sanatate, 25 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9296. Atentie, acum esti comunist!, 26 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9297. "Economia politica" a integrarii, 26 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9298. Un crap viu, 27 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9299. Cand seful se face ca ploua, 27 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9300. Adevarat am intarziat!, 27 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9301. Sfarsitul tragicului tovaras Iliescu, 28 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9302. Rugaciune, 28 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9303. Danila a murit, 28 aprilie 2005, Jurnalul Național
  9304. O sansa in viata, 2 mai 2005, Jurnalul Național
  9305. Criza ostaticilor - mai multe ipoteze, 2 mai 2005, Jurnalul Național
  9306. Pastile semeseurilor, 2 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9307. Vierii mintii, 2 mai 2005, Jurnalul Național
  9308. UE are probleme si Romania va fi ciuca batailor, 2 mai 2005, Jurnalul Național
  9309. Apostilarea triplicarilor, 3 mai 2005, Jurnalul Național
  9310. BCR si CEC, 3 mai 2005, Jurnalul Național
  9311. Sarbatorile de Pasti si deficitul de cont curent, 3 mai 2005, Jurnalul Național
  9312. Romania de la capatul lumii, 4 mai 2005, Jurnalul Național
  9313. O proclamatie ratata (I), 4 mai 2005, Jurnalul Național
  9314. Taxa pe valoarea fraudata, 4 mai 2005, Jurnalul Național
  9315. Un congres fara invinsi, 4 mai 2005, Jurnalul Național
  9316. Coada la legenda, 5 mai 2005, Jurnalul Național
  9317. Botul lui Bodu, 5 mai 2005, Jurnalul Național
  9318. Impresii, 5 mai 2005, Jurnalul Național
  9319. Pirati din toate statele, predati-va..., 5 mai 2005, Jurnalul Național
  9320. Neo-bolsevicul Putin, 6 mai 2005, Jurnalul Național
  9321. Aspirine tamponate, 6 mai 2005, Jurnalul Național
  9322. Imaginatia, mai scumpa ca realitatea, 6 mai 2005, Jurnalul Național
  9323. De ce a sprijinit Nicolae Ceausescu "Primavara de la Praga", 6 mai 2005, Jurnalul Național
  9324. De ce a renuntat atat de usor Traian Basescu la consilierul Andrei Plesu, 8 mai 2005, Jurnalul Național
  9325. Fata de prieten, 8 mai 2005, Jurnalul Național
  9326. Saraca tara, plina de bogati, 8 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9327. Fata nevazuta a noului cod fiscal, 8 mai 2005, Jurnalul Național
  9328. Romania - raiul importatorilor, 9 mai 2005, Jurnalul Național
  9329. Masina de curatat ananas, 9 mai 2005, Jurnalul Național
  9330. America, America..., 9 mai 2005, Jurnalul Național
  9331. Topaind cu o babuta in lift, 10 mai 2005, Jurnalul Național
  9332. Dinamici macroeconomice, 11 mai 2005, Jurnalul Național
  9333. Partidul lui Ontanu, 11 mai 2005, Jurnalul Național
  9334. O proclamatie ratata (2), 11 mai 2005, Jurnalul Național
  9335. Ce e mic si democrat si se schimba neincetat?, 11 mai 2005, Jurnalul Național
  9336. Haute-couture cu boarfe vechi, 11 mai 2005, Jurnalul Național
  9337. 3G, prima saptamana, 12 mai 2005, Jurnalul Național
  9338. Economia romaneasca are rau de inaltime, 12 mai 2005, Jurnalul Național
  9339. Omul si un carnat fript, 12 mai 2005, Jurnalul Național
  9340. Bunul simt, 12 mai 2005, Jurnalul Național
  9341. Cabbage salad, 13 mai 2005, Jurnalul Național
  9342. Rani deschise: reflectii despre comunism si fascism (I), 13 mai 2005, Jurnalul Național
  9343. Cum se scrie un roman, 13 mai 2005, Jurnalul Național
  9344. Palaria naclaita de sange a lui I.G. Duca, 13 mai 2005, Jurnalul Național
  9345. Cel care semana candva cu Eminescu, 15 mai 2005, Jurnalul Național
  9346. De ce tace Traian Basescu?, 15 mai 2005, Jurnalul Național
  9347. Flagelul numit inflatie, 15 mai 2005, Jurnalul Național
  9348. Uniunea scriitorilor, la rascruce, 16 mai 2005, Jurnalul Național
  9349. Imbogatitii tranzitiei - mai toti importatori, 16 mai 2005, Jurnalul Național
  9350. Idolii, 16 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9351. Cine se teme de China, 17 mai 2005, Jurnalul Național
  9352. Fomistii, 17 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9353. Flori de branza, 17 mai 2005, Jurnalul Național
  9354. Yalta si Balta, 18 mai 2005, Jurnalul Național
  9355. Tara de figuranti, 18 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9356. Poate fi rau daca e bine?, 18 mai 2005, Jurnalul Național
  9357. Ce inseamna sa inveti si gata, 18 mai 2005, Jurnalul Național
  9358. Sinceritate sau "imbecilitate indoctrinata"?, 19 mai 2005, Jurnalul Național
  9359. Reaua vestire, 19 mai 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9360. O tara de condus cu televizorul, 19 mai 2005, Jurnalul Național
  9361. Calculatorul - antidotul saraciei, 19 mai 2005, Jurnalul Național
  9362. O cititoare de Universul - Mita Baston, 19 mai 2005, Jurnalul Național
  9363. Tom si telefonul (Jerry lipseste, mai incercati la toamna), 19 mai 2005, Jurnalul Național
  9364. Diplomatie si valori politice, 20 mai 2005, Jurnalul Național
  9365. Cei trei 8, 20 mai 2005, Jurnalul Național
  9366. Afaceri cu mitocanii, 20 mai 2005, Jurnalul Național
  9367. Dac-as fi avut un metru optzeci, 22 mai 2005, Jurnalul Național
  9368. Un guvern cu sira spinarii rupta, 22 mai 2005, Jurnalul Național
  9369. Privind in jos, 23 mai 2005, Jurnalul Național
  9370. Eliberarea adevarului sechestrat, 23 mai 2005, Jurnalul Național
  9371. Concurenta: ambiguitatile pot crea oricand pretexte, 23 mai 2005, Jurnalul Național
  9372. Breviar de mai: buget, infrastructura, competitivitate, 24 mai 2005, Jurnalul Național
  9373. Aceeasi economie cu alta politichie, 25 mai 2005, Jurnalul Național
  9374. PSD in PES. Rezultatul consecventei, 25 mai 2005, Jurnalul Național
  9375. Vesnicia scurta, 25 mai 2005, Jurnalul Național
  9376. Bill, brandul si toaletele, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9377. Preafericitul Basescu, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9378. Sfanta manie proletara, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9379. Zambiti, maine va fi mai bine!, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9380. Levantu" din fire n-are lecuire, 26 mai 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9381. Robotii ne-au dat teapa, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9382. Decembrie 1989: birocratizarea nomenclaturii, 26 mai 2005, Jurnalul Național
  9383. Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (II), 27 mai 2005, Jurnalul Național
  9384. Tacamuri de femeie, 27 mai 2005, Jurnalul Național
  9385. Unde-s doi, puterea creSte. Nu Si mintea., 27 mai 2005, Jurnalul Național
  9386. Rectificarea sperantelor, 29 mai 2005, Jurnalul Național
  9387. O limba necunoscuta, 29 mai 2005, Jurnalul Național
  9388. Traian Basescu ne arde una peste ochi cu sutienul Elenei Udrea, 29 mai 2005, Jurnalul Național
  9389. Prezentul de consum, 30 mai 2005, Jurnalul Național
  9390. Scandalul e-n floare, 30 mai 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9391. Ajungand o batjocura, privatizarea trebuie oprita!, 30 mai 2005, Jurnalul Național
  9392. Tragand linie si adunand, 30 mai 2005, Jurnalul Național
  9393. Daca Unicredit preia Hypoverein, 31 mai 2005, Jurnalul Național
  9394. Scoici si cartofi prajiti, 31 mai 2005, Jurnalul Național
  9395. Oglinda si tovarasii de drum, 1 iunie 2005, Jurnalul Național
  9396. Imprumut pe viata si pe moarte, 1 iunie 2005, Jurnalul Național
  9397. Un mercurial al rusinii, 1 iunie 2005, Jurnalul Național
  9398. Orgoliosii, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9399. Coalitia D.A. - PSD pune talpi codului fiscal, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9400. Usa din spate, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9401. Independenta justitiei, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9402. Telefoane, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9403. Ion Cristoiu - Istoria ca telenovela, 2 iunie 2005, Jurnalul Național
  9404. Uniunea necajit - europeana, 3 iunie 2005, Jurnalul Național
  9405. Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (III), 3 iunie 2005, Jurnalul Național
  9406. Chermezele de sambata seara, 3 iunie 2005, Jurnalul Național
  9407. Articolul de luni, 5 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9408. Amatorul de chilipiruri, 5 iunie 2005, Jurnalul Național
  9409. Codul fiscal si investitiile straine, 5 iunie 2005, Jurnalul Național
  9410. Cantarea cantinelor, 6 iunie 2005, Jurnalul Național
  9411. Sentimentul romanesc al isteriei, 6 iunie 2005, Jurnalul Național
  9412. Dobanzile si inflatia urbana, 6 iunie 2005, Jurnalul Național
  9413. Fabula romaneasca, 7 iunie 2005, Jurnalul Național
  9414. Dupa referendumuri, 7 iunie 2005, Jurnalul Național
  9415. Basmul presedintelui, 8 iunie 2005, Jurnalul Național
  9416. Cand copilul vorbeste, 8 iunie 2005, Jurnalul Național
  9417. O minciuna adevarata: nu se mai citeste ca altadata, 8 iunie 2005, Jurnalul Național
  9418. Pacientul national, 9 iunie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9419. Parfumul de beton proaspat, 9 iunie 2005, Jurnalul Național
  9420. Salariul lui Mugur Isarescu, 9 iunie 2005, Jurnalul Național
  9421. De ce nu gonim dupa aur?, 9 iunie 2005, Jurnalul Național
  9422. Haiducul fara muschi, 9 iunie 2005, Jurnalul Național
  9423. Michael e nevinovat, 11 iunie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9424. Trasul din daci, 11 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9425. Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (IV), 11 iunie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9426. Trasul din daci, 10 iunie 2005, Jurnalul Național
  9427. Michael e nevinovat, 10 iunie 2005, Jurnalul Național
  9428. Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (IV), 10 iunie 2005, Jurnalul Național
  9429. De ce au facut japonezii ochii mari, 13 iunie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9430. Prefata la deflatia din august, 13 iunie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9431. Pedro & Michael, 13 iunie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9432. Nodul Gordian din Lancram... Il taiem sau il desfacem?, 13 iunie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9433. Sindromul Monte Cristo, 13 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9434. Despagubirile - un compromis intre generatii, 14 iunie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9435. Cum e cand uiti de ce ai fost suparat, 14 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9436. Cea mai mare idee a umanitatii, 14 iunie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9437. Primavara - vara, 14 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9438. Hubris, un cost, 15 iunie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9439. Interviu la Curtea cea mai suprema, 15 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9440. Paralizati de frica, usor de jefuit, 16 iunie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9441. Frontierele dezbaterii politice, 16 iunie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9442. Talentul lui Iliescu, 16 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9443. Patronul roman, 17 iunie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9444. Trageti cortina!, 17 iunie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9445. Nelinistitul Aurel (I), 17 iunie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9446. Nereguli, 17 iunie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9447. Omul care mai avea de trait sase luni, 17 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9448. Evenimente pierdute, 18 iunie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9449. Un fleac, 18 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9450. Pretul dezinflatiei, 20 iunie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9451. Criza politica si financiara, 20 iunie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9452. Pe Ion Iliescu il poate judeca doar Tribunalul Istoriei, 20 iunie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9453. Avem o tara, cum o amenajam?, 20 iunie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9454. "Memoriile", ca turnatorii tarzii, 20 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9455. Doisprezece ani, 20 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9456. Desfiintarea "bugetului consolidat" - conditie a salvarii sistemului de sanatate, 21 iunie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9457. Curatenie generala, 21 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9458. Iliuta, 21 iunie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9459. Avionul de Bruxelles, 22 iunie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9460. Multumesc!, 22 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9461. Un altfel de exil, 22 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9462. Multinationalele nu cumpara anticoruptie, 23 iunie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9463. 55, 23 iunie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9464. Biciclete spanzurand de balcoane, 23 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9465. Nelinistitul Aurel (II), 24 iunie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9466. Tot inainte, mandru TVA!, 24 iunie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9467. Pilda cu baiatul nascut rau, 24 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9468. Despre mandrie la romani, 24 iunie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9469. Despre oboseala, 24 iunie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9470. Risipesc, deci investesc, 25 iunie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9471. Dar ce merita?, 25 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9472. Candidatului i se cere excelenta, 27 iunie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9473. Ziaristi suparati si ai naibii de suparati, 27 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9474. Traian Basescu a zis: PD sA fie popular! Si popular se facu!, 27 iunie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9475. Bani europeni pentru casele cu chirie, 27 iunie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9476. Oaia, lupul si capra, 27 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9477. Tva-ul groazei, 27 iunie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9478. Jiji, 27 iunie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9479. Asigurarile de viata se agata de pulpana pensiilor private, 28 iunie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9480. Trenul si realitatea, 28 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9481. O amintire, 28 iunie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9482. Marea asteptare, 28 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9483. Dupa sase luni…, 29 iunie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9484. Popular, 29 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9485. Femei, femei, foarte multe femei, 29 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9486. Ceva ce trebuie uitat, 30 iunie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9487. Ulceru-n stanga, ciroza-n dreapta, 30 iunie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9488. Si daca, intr-o zi, presedintelui nu-i mai place Constitutia?, 30 iunie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9489. Sa impartiti bine!, 30 iunie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9490. Nota 10 la stomac, 1 iulie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9491. Printul kirkiz, 1 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9492. Aurel (II), 1 iulie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9493. Cocoselul de Cluj, 1 iulie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9494. Invitatie la tacere, 1 iulie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9495. Halatul alb, 2 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9496. Cica cica cichicea, 4 iulie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9497. Un pas mare spre euro, 4 iulie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9498. Leul consolidarii economice, 4 iulie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9499. Douazeci de ani, 4 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9500. First bike, 4 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9501. Daca Tovarasul a zis..., 4 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9502. Vom lasa in urma naravul comunist de a bifa false realizari, 4 iulie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9503. O economie artificiala, 5 iulie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9504. Folk you!, 5 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9505. O vina istorica, 5 iulie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9506. Ce mai e si opinia asta publica?, 5 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9507. Incordarea din sistemul de pensii, 6 iulie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9508. Talent pentru o ora si jumatate, 6 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9509. Deasupra noroaielor, 6 iulie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9510. Leul isi schimba parul, da’ naravul ba, 7 iulie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9511. Industria opiniei, 7 iulie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9512. Nuduri meditand crucificate dupa baie, 7 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9513. Bugetul arde si politicienii se anticipeaza, 8 iulie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9514. Marea zona (I), 8 iulie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9515. Zambeste, maine-i o alta zi!, 8 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9516. Nimic nu justifica declansarea crizei, 8 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9517. Cioara vopsita e mai trendy, 9 iulie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9518. Un liceu cat orasul, 9 iulie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9519. Onestitatea ca forma de existenta, 9 iulie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9520. ... si cu toate astea, a murit in 1967, 9 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9521. Regele sexului, 11 iulie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9522. Anticipata, maine-i gata!, 11 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9523. Magistri si discipoli, 11 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9524. L-a alergat Traian Basescu pe Calin Popescu Tariceanu in jurul biroului de la Cotroceni?, 11 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9525. Daca la toamna vor fi alegeri..., 11 iulie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9526. Nu subestimati romanii!, 11 iulie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9527. Presedintele a avut dreptate, 12 iulie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9528. Batjocorirea votului negativ, 12 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9529. Bumerangul nebugetarii, 12 iulie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9530. Blocul M 64, 12 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9531. Dezvoltarea si integrarea Romaniei in context european, 13 iulie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9532. Tatucul (I), 13 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9533. Doar un milimetru, 13 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9534. Natia, in coma diabetica, 13 iulie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9535. Furia apelor, politica publica si siguranta nationala, 13 iulie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9536. Arieratele ard si creditarea se piaptana, 14 iulie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9537. Strada cu 27 de carciumi, 14 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9538. Tatucul (II), 14 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9539. Ne-ar fi mai rau fara guvern?, 14 iulie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9540. Sinistratii de la bloc, 15 iulie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9541. Tatucul (III), 15 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9542. Cea mai buna metoda de a lucra rau, 15 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9543. Marea zona (II), 15 iulie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9544. Vizionar sau aventurier?, 15 iulie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9545. Datoria de a nu uita, 16 iulie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9546. Coduri secrete, descifrari publice, 16 iulie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9547. Treizeci si doua de litere, 16 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9548. Moartea lui Patru, 18 iulie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9549. Venitul, marea durere a romanului, 18 iulie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9550. Sa piara tara, dar sa ramana anticipatele!, 18 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9551. Vacante-vacante, 18 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9552. Viata dubla a unui golgheter, 18 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9553. Votul bugetarilor, la mare pret, 19 iulie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9554. FMI, vacsuitor de ghete private, 19 iulie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9555. Vis de vacanta, 19 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9556. Stand de vorba cu un alb, 19 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9557. Jigodii in Macondo, 19 iulie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9558. Inundatiile si bugetul public, 20 iulie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9559. A trebui, trebuire, trebuitum sum, 20 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9560. PreSedintele moare cu presa de gat, 20 iulie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9561. Cotele apelor pe scara Richter, 21 iulie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9562. "Poporul" domnului Tariceanu, 21 iulie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9563. Criza s-a rezolvat, 21 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9564. Modele si parabole, 21 iulie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9565. Lupta cu ochelarii, 21 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9566. Marea zona (III), 22 iulie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9567. B de la Boc, biruinta, bulversare... bine, 22 iulie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9568. Juma’ de an oranj, 22 iulie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9569. Fericirea, 22 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9570. CeauSescu si Congresul al IX-lea al PCR, 23 iulie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9571. Julieta e neagra si Romeo japonez, 23 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9572. Peisaj de piatra, 25 iulie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9573. Smiorcaiala ca act de guvernare, 25 iulie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9574. De ce "uram" femeile, 25 iulie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9575. Riscul pierderii acordului cu FMI, 25 iulie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9576. August fara deflatie, 25 iulie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9577. Cultura generala, 25 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9578. Impozitul agricol - un rau necesar, 26 iulie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9579. Bine, 26 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9580. Nu am votat o girueta, 26 iulie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9581. The show must go on?, 26 iulie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9582. Iubiri globale, 27 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9583. Ce inflatie si deficit de cont curent in 2005, 27 iulie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9584. Morti in costume de carton, 27 iulie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9585. Catalogul, 28 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9586. Drogul migratiei: pasul de la tranzit la consum, 28 iulie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9587. Marele primar al natiunii, 28 iulie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9588. Pilule, talente, fiori, 28 iulie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9589. Un regat pentru o musca, 29 iulie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9590. Intarziatele, 29 iulie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9591. Demult, in islazul inundat, 29 iulie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9592. Vise fraudiene, 29 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9593. Presedintele Basescu si problema comunismului, 30 iulie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9594. Un batran atat de cult, 30 iulie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9595. Popescu, impotriva lui Tariceanu, 1 august 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9596. Mergem pe un drum gresit?, 1 august 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9597. Tariceanu - un politician caruia nu-i sare tandara, 1 august 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9598. Locul, 1 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9599. "Draga Cioro", 2 august 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9600. "Situatia tarii...", 2 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9601. O dubla neeleganta, 2 august 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9602. Daca nema putirinta, geaba chichirez galceava, 2 august 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9603. Pensiile "private": o problema incurcata, 2 august 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9604. Rumeneala domnului Videanu, 3 august 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9605. In ce uniune intram (I), 3 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9606. Jurnal de canicula, 3 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9607. Partidul Bach, 3 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9608. Elegie la moartea caprei vecinului, 4 august 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9609. Actualitatea lui Tristan Tzara, 4 august 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9610. In ce Uniune intram (II), 4 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9611. Copii nascuti fara epoca, 4 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9612. Economie portocalie, 5 august 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9613. Contratalentul, 5 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9614. "Judecatorul", 5 august 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9615. Condamnati la fericire, 6 august 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9616. Atotistiutorul, 6 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9617. Despre justitie, cu dragoste, 6 august 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9618. Brasov, ora exacta, 6 august 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9619. Ionela Prunache, 8 august 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9620. Schimbare de tactica in razboiul dintre presedinte si premier, 8 august 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9621. O greseala nu se repara cu alta greseala, 8 august 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9622. Sa potrivim ceasul monetar, 8 august 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9623. Violuri pe pasapoarte, 8 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9624. Cum se cuvine sa injuri Europa, 8 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9625. Mizam pe spiritul de solidaritate, 8 august 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9626. Oameni si femei, 9 august 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9627. Dansul mortii de la Ciresica, 9 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9628. Alogenia salveaza Romania, 9 august 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9629. Fara libera circulatie a persoanelor, la ce bun aderarea la UE?!, 9 august 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9630. Uniforme de civili, 9 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9631. Intre Ceausescu si Robin Hood, 9 august 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9632. Pulanul militienesc al domnului Blaga, 10 august 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9633. Eterna si fascinanta Bascalia, 10 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9634. A doua jumatate a formulei, 10 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9635. Farmecul discret al uitatului in farfurie, 10 august 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9636. Bugetul Uniunii: avem nevoie de Royal Navy?, 10 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9637. Invitatie la panica, 11 august 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9638. O alianta pierduta, 11 august 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9639. Sa vizionati bine!, 11 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9640. Dincolo de calea ferata, 11 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9641. Derizoriul ca politica presedintiala, 12 august 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9642. Smecheri si lobbysti, 12 august 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9643. Conspiratia lui "sa te simti bine", 12 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9644. "O sa te scriu!", 12 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9645. Recitindu-l pe Eminescu, 13 august 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9646. Ideile bune vin si la bucatarie, 13 august 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9647. Cornel Dumitrescu: In memoriam, 13 august 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9648. Ravase de amor pentru sefu’, 13 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9649. Miorila, 15 august 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9650. Granita si vama, 15 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9651. Despre cum se opinteste Traian Basescu sa compromita presa independenta, 15 august 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9652. Cu pasi mici sau pasi mari, important este sa mergem, 15 august 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9653. Minciuna de la inceput de an, 15 august 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9654. Ratacind prin calendar, 15 august 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9655. Fisa unei meserii, 15 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9656. Democratura endocrina, 16 august 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9657. Ne sta in caracter, 16 august 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9658. Marea provocare: 7 din 10 romani activi, platitori de taxe!, 16 august 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9659. Scrisul, 16 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9660. Invers!, 16 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9661. Piata energiei are nevoie de reglementari eficace, 17 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9662. Clici sau mafia presedintelui?, 17 august 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9663. Starea meteo a prezentatorilor, 17 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9664. Romanele pianistilor chinezi, 17 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9665. Diagnosticul: dependent de uneltele sale, 18 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9666. Binefacerile sarmei ghimpate, 18 august 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9667. Eroare de pilotaj, 18 august 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9668. Podul de la Maracineni, 18 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9669. Cate-un pic, pic, pic... pana n-o mai ramanea nimic..., 19 august 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9670. Gigi, Nicu si Mitica, 19 august 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9671. Mai intai munca si pe urma munca, 19 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9672. Sunt bogat, nu ma tratez, 20 august 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9673. Daca se poate, deloc!, 20 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9674. Prioritatea 0, 20 august 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9675. Nu ucideti microintreprinderile!, 22 august 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9676. Du-ne, Doamne, in 2008!..., 22 august 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9677. Licuriciul de la capAtul tunelului, 22 august 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9678. Un moment revolutionar: civilizarea WC-urilor publice, 22 august 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9679. Solidaritate, nu certuri politice, 22 august 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9680. Un cui, 22 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9681. Campia mea, 22 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9682. O vara si doua Romanii, 23 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9683. Ce fel de politici agricole?, 23 august 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9684. Luminita de la capatul pumnalului, 23 august 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9685. Catre o economie cu greutate (I), 23 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9686. S-au salvat prin arta lor, 23 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9687. Criza de legitimitate a puterii, 23 august 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9688. Catre o economie cu greutate (II), 24 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9689. Politica de carciuma, 24 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9690. Casa, dulce casa, 24 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9691. Zarzavatul politic, 24 august 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9692. Ceva ce trebuie uitat, 25 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9693. Apologia placerilor lumesti, 25 august 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9694. Autorii revolutiei si reformei abia invata alfabetul, 25 august 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9695. Oare cum se spune "licurici" in ruseste?, 25 august 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9696. Unu la suta, 26 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9697. Cine conduce Romania?, 26 august 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9698. La mine in birou ninge deja, 26 august 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9699. Caseta cu muzica greceasca, 26 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9700. O clisma pe cinste!, 26 august 2005, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  9701. Cum a devenit Marwan terorist, 26 august 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9702. Recuzita de afaceri, 27 august 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9703. Stabilitate si schimbare, 27 august 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9704. Mitul fortaretei asediate, 27 august 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9705. Nepotrivirile, toate nepotrivirile, 27 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9706. O aberatie juridica: Afacerea stenogramelor PSD, 29 august 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9707. Despartirile peste umar, 29 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9708. Nu trageti in Banca Nationala a Romaniei!, 29 august 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9709. Din dragoste, 29 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9710. Democratia schimonosita, 30 august 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9711. Aderarea la UE: Romania are nevoie de un plan B, 30 august 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9712. Insuportabila frivolitate a sanatatii, 30 august 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9713. Cat esti viu, cat timp esti viu..., 30 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9714. Stabilitatea sistemului financiar, 31 august 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9715. Fasia aceea subtire, 31 august 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9716. Scrisoare din sat, 31 august 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9717. Interviul ratat, 31 august 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9718. Instructiuni pentru a provoca frica, 1 septembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9719. Mult mai putin, 1 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9720. Capitaluri cu raspundere limitata, 1 septembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9721. Zilnic, 24 de ore de ura, 1 septembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9722. Principiul vaselor comunicante, 2 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9723. Aterizare la punct fix, 2 septembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9724. Prostmetrajul, 2 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9725. Dansand cu uraganul, 2 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9726. Stanga stie ce face dreapta, dar degeaba!, 2 septembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9727. Democratie la galeata, 2 septembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9728. Unde ne sunt afacerile, 3 septembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9729. Vocatia etica a solidaritatii, 3 septembrie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9730. Nume de cod "Veronica", 3 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9731. Pielea femeii iubite, 3 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9732. In septembrie incepe scoala, 3 septembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9733. De la claxonul victorios la claxonul jeluitor, 5 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9734. Anul inundatiilor, 5 septembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9735. De ce trebuie sa taca ministrul Finantelor, 5 septembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9736. Mare si vinovat, 5 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9737. Fabrica de trandafir, 5 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9738. "Catedrala manuirii neamului", 6 septembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9739. Cand isi va spune cuvantul deficitul comercial?, 6 septembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9740. Un senior al liberalismului, 6 septembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9741. Balerine si curve, 6 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9742. O geamandura tricolora, 6 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9743. Doi pe un singur loc, 6 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9744. Repere pentru o strategie bugetara, 7 septembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9745. Cu gloria in portofel, 7 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9746. A miscat mortul, 7 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9747. Ceasul din centru, 7 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9748. "Porcii, maaa!", 7 septembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9749. O vulpe pe Magheru, 8 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9750. Un denunt catre posteritate, 8 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9751. Bine in medie, rau in Romania, 8 septembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9752. Justitie americana, 8 septembrie 2005, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  9753. Politica si amnezie, 8 septembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9754. Cu prevedere, despre neprevazut, 9 septembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9755. TVA sa fie, dar s-o stim si noi!, 9 septembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9756. Apa din fantana ta, 9 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9757. Biografii dezacordate, 9 septembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9758. Raport despre starea natiunii, 9 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9759. Din sala de judecata, 9 septembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9760. Responsabilitate si decizie, 10 septembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9761. Ostatec intr-un cantec, 10 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9762. Sufletul omului in post-comunism, 10 septembrie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9763. Ce mare onoare!, 10 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9764. Cu bursa la manastire, 10 septembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9765. Kiar asa?, 12 septembrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9766. Prima zi de serviciu, 12 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9767. Esecul unui truc electoral: revolutia portocalie, 12 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9768. Bugetul pe 2006, prioritatea o a momentului, 12 septembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9769. Pretul benzinei si institutiile statului, 12 septembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9770. Nu-i nimic, 12 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9771. Calendare, 12 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9772. Isi iubesc romanii copiii?, 13 septembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9773. Traversarea interzisa, 13 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9774. In ceata domnesc incertitudinile!, 13 septembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9775. (R)adio cultura!, 13 septembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9776. Nu-mi pasa, 13 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9777. Caracter si/sau eficienta in politica?, 13 septembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9778. Nevasta volanta, 14 septembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9779. Strategia de export, 14 septembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9780. Unitatea de masura a saraciei, 14 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9781. Apocalipsa cea de toate zilele, 14 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9782. Complexul Cornu, 15 septembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9783. Formule si cusururi, 15 septembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9784. Doi plamani, o singura inflatie, 15 septembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9785. Numele meu e o garsoniera, 15 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9786. In puterea noptii, 15 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9787. Despre justitie, dragoste si minciuna, 15 septembrie 2005, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  9788. Hai Katrina si-mi arata, maaaiii…, 16 septembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9789. Prima zi de scoala, 16 septembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9790. De la "miliardarii de carton" la "capsunari", 16 septembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9791. Vraiste Voda, 16 septembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9792. Un clopotel de lemn rosu, 16 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9793. Targul cu vreo patru sute de actori si actrite, 16 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9794. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (I), 17 septembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  9795. Est modus in rebus..., 17 septembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9796. In puterea noptii, 17 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9797. Timbre rosii cu portretul lui Lenin, 17 septembrie 2005, Vladimir Tismaneanu, Jurnalul Național
  9798. Cu sufletul in mi si inima in la, 17 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9799. Psst! Te intereseaza o teapa?, 17 septembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9800. Un nou tip de egalitarism, 19 septembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9801. Veri hard, brazar!, 19 septembrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9802. Romania naste!, 19 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9803. Doua galeti pline cu flori, 19 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9804. Congresul dezamagirii portocalii, 19 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9805. Minciuna numita CAS, 19 septembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9806. Dragoste si stomatologie, 19 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9807. Amenajarea teritoriului da tonul dezvoltarii, 19 septembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9808. Politica, in slujba cetateanului, 20 septembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9809. In privatizarea Petrom, statul si-a rezervat rolul de Popa Prostu’, 20 septembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9810. Basmele cu sfarsit fericit, 20 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9811. Prea mici pentru un festival asa de mare?, 20 septembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9812. Cu-ncetinitorul, 20 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9813. Presedintele cheama poporul sa-i faca lui Tariceanu: sac!, 20 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9814. Declaratii de America, 20 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9815. Sprijiniti-l pe Mircea Geoana!, 20 septembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9816. Despre rolul statului si o chestiune de diplomatie economica, 21 septembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9817. In intersectie, 21 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9818. Victoria lui Ion Iliescu in Germania, 21 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9819. O lume fara stiri, 21 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9820. Scenaristul sarac si bolnav, 21 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9821. Trei vecini de scara, 21 septembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9822. Fereastra asta din drapel, 22 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9823. Dezamagirea Tariceanu, 22 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9824. Poporul de incercare, 22 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9825. Ticalosul competent, 22 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9826. Cine este acum la putere?, 22 septembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9827. Am pierdut ce n-am avut, 22 septembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9828. Albedo 0.39, 22 septembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9829. Frumoasa femeie, tara asta!, 23 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9830. Un esec previzibil al lui Tariceanu, 23 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9831. Lampa cu alogen, 23 septembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9832. Videanu se spala din ibric!, 23 septembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9833. Dar e o boala?, 23 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9834. Iepurele si broasca testoasa, 23 septembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9835. Presedentie piratata, 23 septembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9836. O parcela de pamant, 24 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9837. "Dar mai taceti odata dracului din gura", 24 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9838. Regulamentul demnitatii, 24 septembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9839. Terorismul, tratat prea democratic in Europa, 24 septembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  9840. Negustorul de taine, 24 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9841. Onorabila adunare..., 24 septembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9842. Ziua de ieri, 24 septembrie 2005, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  9843. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (II), 24 septembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  9844. Romanii s-au obisnuit cu lefuri mici, 26 septembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9845. La suprafata, 26 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9846. Podul Armistitiului, 26 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9847. Moartea ca un film, 26 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9848. Marea tocmeala, 26 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9849. Dl Videanu, ce deziluzie!, 27 septembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9850. Reconstructia zonelor inundate presupune responsabilitate din partea tuturor celor implicati, 27 septembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9851. Meandre, 27 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9852. Elicopterul Puterii, 27 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9853. Vampir fiind, 27 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9854. O explicatie pe intelesul tuturor, 27 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9855. Taxe binevenite, taxe neavenite, 27 septembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9856. Pacaleala de la Snagov, 27 septembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9857. Niste tarani, 27 septembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9858. Despre energie din nou, 28 septembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9859. Consecventa in politica, 28 septembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9860. Un popor vinovat, 28 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9861. Irakul, vazut prin teava mitralierei, 28 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9862. Imbranceala, 28 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9863. Vedete, 28 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9864. Presedintele joaca leapsa pe furate, 28 septembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9865. Leul gras, 29 septembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9866. Verisoara de foarte departe, 29 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9867. Barfa, motor al evolutiei sociale?, 29 septembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9868. Parlament fara iesire, 29 septembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9869. O arma ce nu se poate lauda cu victoriile sale, 29 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9870. Obeliscul, 29 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9871. Avem o Constitutie. Cum procedam?, 29 septembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9872. Borsec, 30 septembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9873. Ne prabusim incet dar sigur, 30 septembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9874. Delimitari - fanatism si prostie, 30 septembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9875. O diversiune: arestarea lui Miron Cozma, 30 septembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9876. America, America…, 30 septembrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9877. Echilibrul preturilor, 30 septembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9878. La Dumnezeu, 30 septembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9879. Anticariatul cu oameni, 1 octombrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9880. Aroganta, 1 octombrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9881. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (III), 1 octombrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  9882. "Unii analisti" erau "Una", 1 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9883. Notele informative, marul discordiei, 1 octombrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  9884. Un cosmar cu desene animate, 1 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9885. Povestiri de pe linia troleibuzului 85, 1 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9886. Nambar uan, 3 octombrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9887. "La bloc", o realitate apasatoare, 3 octombrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9888. Exercitiu de toamna, 3 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9889. Gura bate fundul!, 3 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9890. Spagat, 3 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9891. O usa moderna, rotitoare, 3 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9892. Teama de fantome, 3 octombrie 2005, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  9893. Continuam sa ne hranim cu iluzii, 3 octombrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9894. Importurile - desertul baronilor graului, 4 octombrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9895. Gol si goluri, 4 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9896. PSD n-a reactionat la acuzatia cea mai grava, 4 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9897. Anul isteriei generale, 4 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9898. Parazitii, 4 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9899. Problema celor trei probleme, 4 octombrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9900. Si Adrian Nastase are dreptul la o judecata cinstita, 4 octombrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9901. Voluptatea porcaielii virtuale, 4 octombrie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9902. Dobanzile si noul Cod Fiscal, 4 octombrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9903. Cine se teme de votul uninominal?, 5 octombrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9904. Din nou despre competitivitate, 5 octombrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9905. Inspirati... expirati..., 5 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9906. Un posibil moment istoric, 5 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9907. Cetateni de mana a doua, 5 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9908. Proverbe judetene, 5 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9909. Personajul diplomatic Basescu, 5 octombrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9910. Oameni normali, 6 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9911. Aripi de sindrila, 6 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9912. Un sprit politic, 6 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9913. Lege pentru romanasi, 6 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9914. Codul lui "da’ tu esti mai breaz?", 6 octombrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9915. In tara orbilor..., 6 octombrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9916. Cand cei din fruntea tarii raman in urma ei, 6 octombrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9917. Marele dig romanesc, 7 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9918. O amenintare fantezista, 7 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9919. La cine scrii, domne?, 7 octombrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9920. "Noi pentru viitor ne pregatim!", 7 octombrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9921. Asa l-am cunoscut pe Celibidache, 7 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9922. "Celor care vin", 7 octombrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9923. Respiratie gura la gura ... bugetara, 7 octombrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9924. Mersul trenurilor, 8 octombrie 2005, Dinu Olarasu, Jurnalul Național
  9925. O sedinta de demascare la Radioul public, 8 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9926. Interventia, esecul prevenirii terorismului, 8 octombrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  9927. Motiune, 8 octombrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9928. N-avem o masina. Cum procedam?, 8 octombrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9929. Darul bauturii, 8 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9930. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (IV), 8 octombrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  9931. Vijelie e de mare Porsche, 10 octombrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9932. Dreptul legal de a ucide un om cu sange rece, 10 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9933. Toamna si gripa aviara, 10 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9934. O chestiune de dictionar, 10 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9935. Bugetul pe proiecte inseamna cheltuirea judicioasa a banului public, 10 octombrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9936. Nu ignorati teoria, 10 octombrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9937. Prea mult repede-nainte, 11 octombrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9938. Harmalaia, 11 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9939. Emma Nicholson ne-a zis ca suntem copii tampiti, 11 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9940. Un buget ratat, 11 octombrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9941. Strategiile, un exercitiu inutil!, 11 octombrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9942. La Paris, la o bere, 11 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9943. Vechea puscarie revine, 11 octombrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9944. Bugetul: cu ochiul la 2007!, 12 octombrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9945. Lectia europeana, 12 octombrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  9946. Tariceanu nu-i un derbedeu politic, 12 octombrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9947. Pandalia si pandemia, 12 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9948. S-a inteleptit Traian Basescu?, 12 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9949. Creierii si rangerii, 12 octombrie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9950. Dezdoind fier in Sectorul 2, 12 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9951. Vanataore de virusi, 13 octombrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9952. Sobolanii rosii, 13 octombrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9953. Tara celor trei rate, 13 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9954. Presedintele ne pune in incurcatura, 13 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9955. Gustul umilintei, 13 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9956. A fost odata ca niciodata, 13 octombrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9957. Oportunismul exterminator, 14 octombrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9958. Ce mai asteapta Vasile Blaga?, 14 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9959. Batranul soldat, 14 octombrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  9960. Stranut aviaro-bugetar, 14 octombrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9961. Anticipatele, la timpul trecut, 14 octombrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9962. Magnific chicken, 14 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9963. Apologia infractorilor, 15 octombrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  9964. Presedintele citeste ziarul, 15 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9965. O viata, 15 octombrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  9966. Un caz tele-rezolvat, 15 octombrie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  9967. Tacamuri de media, 15 octombrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  9968. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (V), 15 octombrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  9969. Un ordin al ministrului, 15 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9970. Anul groazei, 17 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9971. Un cuplu cu care ne-am obisnuit, 17 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9972. Feng asta e shui de tot!, 17 octombrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  9973. N-am invatat...sa invatam din lectiile istoriei, 17 octombrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  9974. Regula locului gol, 17 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9975. Doua guverne la aceeasi masa, 17 octombrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  9976. Ipocrizie occidentala si obedienta romaneasca, 18 octombrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  9977. Gusterii politici scot capul, 18 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9978. Nastase sau Geoana, 18 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9979. Oratanii on-line, 18 octombrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  9980. Abdomenul lui Hercule, 18 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9981. Incapatanarea, ca forma de guvernare, 18 octombrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  9982. Cazul Iovan sau cum se judeca moartea la televizor, 18 octombrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  9983. Planeta maimutelor, 19 octombrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  9984. Costca, Mariroa si Bazuvurdi, 19 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9985. Tariceanu - un Bratian al gainilor moarte, 19 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9986. Isteria, 19 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9987. De ce o companie pentru dezvoltarea infrastructurii (CDI), 19 octombrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  9988. Basme de adormit inflatia, 20 octombrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  9989. Niciodata toamna, 20 octombrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  9990. Marele proiect liberal, 20 octombrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  9991. Necesara minima intelegere, 20 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9992. Alianta NU, 20 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  9993. Boieria calica, 20 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9994. Diversiunea Munaf, 21 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  9995. Pa bune, 21 octombrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  9996. Pre limba pasareasca, 21 octombrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  9997. Eu tin si cu Bodu, si cu Iovan, 21 octombrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  9998. Arat cu degetul, in tara mea, 21 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  9999. Iliescu, propagandistul presedintelui Basescu, 21 octombrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10000. Sarac si viril, 22 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10001. Pasarile, 22 octombrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10002. Revelionul: taxa pe snobism, 22 octombrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10003. Regulamentele la ora fusarelii, 22 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10004. Se anunta vremuri interesante, 22 octombrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10005. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (VI), 22 octombrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10006. Bivolul si batlanul, 24 octombrie 2005, Mircea Badea, Jurnalul Național
  10007. Trenul de Bruxelles, 24 octombrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10008. Viitorul integrarii si cu sprijin maghiar, 24 octombrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10009. O facatura a structurilor?, 24 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10010. Raport idilic de tara, 24 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10011. Pelerinaj la capodopere, 24 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10012. Neocentralismul, ultima inventie a guvernului, 25 octombrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10013. Intreaga natiune ar trebui sa fie alaturi de dl Bodu!, 25 octombrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10014. Exact, dar exact ca Brancusi, 25 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10015. Disparitia copiilor, un subiect neinteresant pentru televiziuni, 25 octombrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10016. Lumina, 25 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10017. Compromis cu Legea fundamentala?, 25 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10018. Urgii cu Guru, 25 octombrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10019. Aviara si umorul, 26 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10020. O victima: Elena Udrea, 26 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10021. Macroeconomia unui buget mai mare, 26 octombrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10022. Reportaj la fundatie, 26 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10023. Osandit sa iubeasca frumosul, 26 octombrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10024. Republica profetilor reformei, 27 octombrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10025. Lasati-ne sa muncim, 27 octombrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10026. Sindrofii, 27 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10027. O zarva inutila, 27 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10028. Vorbe in vant, 27 octombrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10029. Multumesc, delatorule!, 27 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10030. Nazisti de omenie (I), 28 octombrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10031. Raportul prezentat la Congres de Tovarasul Olli Rehn, 28 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10032. Cristian si Monica merg tinandu-se de mana...., 28 octombrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10033. Despre steguletele rosii, galbene si verzi, 28 octombrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10034. Elsa, fata inalta, 28 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10035. Vremea schimbarii, 28 octombrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10036. Dupa 20 de ani, 29 octombrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10037. Din nou despre crima din Primaverii, 29 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10038. Adevarul despre revolutia din Bulgaria, 29 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10039. Statutul minoritatilor, 29 octombrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10040. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (VII), 29 octombrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10041. O ora si douazeci de ani, 31 octombrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10042. O manipulare: scrisoarea lui Iliescu, 31 octombrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10043. O injuratura in direct, 31 octombrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10044. Un stadion pentru cei mai buni ambasadori ai Romaniei, 31 octombrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10045. Schimbam macazul?, 31 octombrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10046. Agentul de circulatie are prioritate fata de indicatiile semaforului, 1 noiembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10047. Dupa Elena Udrea, FMI loveste din plin Guvernul, 1 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10048. No comment!, 1 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10049. Unii romani, mai romani decat altii, 1 noiembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10050. Cantarea murdariei, 1 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10051. Tumori neoperabile, 1 noiembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10052. Adevarurile blondei, 1 noiembrie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10053. Bugetul care imparte saracia, 2 noiembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10054. Bugetul si FMI, 2 noiembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10055. Cine e cu adevarat "blonda" de la Golden Blitz?, 2 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10056. Curierul Eminescu, 2 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10057. George, iubitule, si cu cartea mea cum ramane?, 2 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10058. Bani pentru cultura, 2 noiembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  10059. Esti cel mai bun, Caline!, 2 noiembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10060. Flota aeriana antiaviara, 3 noiembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10061. Capitalismul lui Iozefini, 3 noiembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10062. Sa fie vorba de impuscaturile de la Sarajevo?, 3 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10063. Tintele-corp, 3 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10064. Pretul revistelor, socotit in paini, 3 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10065. Indicatii pretioase, 3 noiembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10066. De la extractia de aur la culesul fructelor de padure, 4 noiembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10067. Cucuriguuuu, boieri mari, dati punguta cu doua... telefoane!, 4 noiembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10068. Presedintele il dezvaluie pe Calin Popescu Tariceanu, 4 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10069. Nazisti de omenie (II), 4 noiembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10070. Alo, alo, greseala!, 4 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10071. Cobilita, 4 noiembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10072. Regi, regine si pioni, 5 noiembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10073. Ce-a urmarit Traian Basescu prin scandalul Udrea?, 5 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10074. Umbrele CIA in Romania, 5 noiembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10075. Efectul euro, 5 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10076. Unul dintre cei trei minte!, 7 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10077. Viata de imprumut, 7 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10078. Unde exista seriozitate si responsabilitate, reconstructia caselor avanseaza, 7 noiembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10079. Umbra mesterului Manole, 7 noiembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10080. Ferestrele teatrului national, 7 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10081. O telenovela pentru publicul portocaliu, 7 noiembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10082. Nazuinta FMI - Un mort perfect echilibrat macroeconomic - Nu place capitalului privat, 8 noiembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10083. De-a baba-oarba, 8 noiembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10084. Latraul, 8 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10085. Premierul risca sa devina un cadavru politic, 8 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10086. La multi ani, domnule presedinte!, 8 noiembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10087. A beautiful mind, 8 noiembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10088. Mimi Frumholz Thaller, 8 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10089. Alt mesaj, dupa referendum..., 9 noiembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10090. Telefonul lui Tariceanu, 9 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10091. Premierul ii intoarce presedintelui lovitura, 9 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10092. Rezident in tara Elena Udrea, 9 noiembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10093. Locul 70, 9 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10094. Alesul Morar, 10 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10095. Premierul e gata de confruntarea finala, 10 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10096. Cu mercurialul nu mai incercati?, 10 noiembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10097. Barbati de larg consum, 10 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10098. Posta si telecomunicatiile in istoria Romaniei, 10 noiembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10099. Jocuri de noroc, de nenoroc, 10 noiembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10100. Dur, dur, d’etre Francais, 10 noiembrie 2005, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  10101. Spagatul Udrea, 11 noiembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10102. Vitejia celui ajuns cu spatele la zid, 11 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10103. PIN-ul n-are sapte ani de-acasa, 11 noiembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10104. Placinta de la tante Mili, 11 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10105. De la buticari la multinaTionale, 11 noiembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10106. Instabilitatea procurorului, 11 noiembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10107. Profesorii, 12 noiembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10108. Sub plapuma de biti..., 12 noiembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10109. Serviciile secrete, miza de razboi, 12 noiembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10110. Armistitiul din PSD, 12 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10111. Femeia mondiala a anului, 12 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10112. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (VIII), 12 noiembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10113. Dambovita center, un proiect cu multe semne de intrebare, 14 noiembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10114. Carbon paisprezece, 14 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10115. O lovitura mortala de ajutor, 14 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10116. Fericirea de a nu fi niciodata nefericit, 14 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10117. Trei personaje, o singura morala, 14 noiembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10118. O iluzie: "Golful Emanciparii", 14 noiembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10119. Economia scartaie rau, 15 noiembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10120. Legea dezbinarii nationale, 15 noiembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10121. Ignoranta ca strategie fiscala, 15 noiembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10122. Intrecerea socialista anti-PSD, 15 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10123. Presedintele si papadia, 15 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10124. Treisprezece si 15, 15 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10125. Cele doua realitati, 15 noiembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10126. O decizie pro Basescu, 16 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10127. Vai de Constitutia noastra, 16 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10128. Liniile de tramvai, 16 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10129. Manipulati de saracie, 16 noiembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10130. De ce trebuie marit bugetul MCC?, 16 noiembrie 2005, Mona Musca, Jurnalul Național
  10131. Romania, Uniunea si competitia globala, 16 noiembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10132. Singur acasa 5. La suta., 17 noiembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10133. Creierul - cel mai lacom organ, 17 noiembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10134. Premier avem oricum, ne trebuie o premiera, 17 noiembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10135. Corecta, dar confuza, 17 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10136. Guvern de 50 de lei, 17 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10137. Vesti despre Elvis, 17 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10138. Presedintele omului Tariceanu e Isarescu, 18 noiembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10139. Explicatia grevelor in lant - Nepasarea Guvernului, 18 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10140. FPRI, 18 noiembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10141. Puterea cutumelor, 18 noiembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10142. Hoffa. Un inaintas., 19 noiembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10143. Ura Monicai Macovei naste monstri penali, 19 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10144. Nu iese fum fara foc, 19 noiembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10145. Andreea s-a indragostit, 19 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10146. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (IX), 19 noiembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10147. "Daca", 19 noiembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10148. Etajul 34, 21 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10149. Un semnificativ acord de reciprocitate, 21 noiembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10150. Un superserviciu, 21 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10151. Turnul de fildes, 21 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10152. Investitiile in imobiliare sunt masini de cursa lunga, 21 noiembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10153. Nimic despre Mircea Sandu, 22 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10154. Liberalii l-au ales pe dusmanul lui Traian Basescu, 22 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10155. De ce sunt profesorii in strada, 22 noiembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10156. Un vecin celebru, 22 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10157. Guvernul play-back, 22 noiembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10158. Politicul altereaza revendicarile salariale, 22 noiembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10159. Avocatul diavolului, 22 noiembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10160. Guvernul Cacealma, 23 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10161. Electoratul vrea destramarea oficiala a Aliantei D.A., 23 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10162. Costul sterilizarii si bugetul public, 23 noiembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10163. Viata in filme, 23 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10164. Presa are nevoie de presa, 23 noiembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10165. De ce scade Alianta, 24 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10166. Scuipatul din trombonul de campanie, 24 noiembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10167. Cei despre care nu vorbeste nimeni, 24 noiembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10168. Bibanul cu totul si cu totul de aur, 24 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10169. Ghid turistic pentru extraterestri, 24 noiembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10170. Sandiganbayan, 25 noiembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10171. Cruciada lui Emil, 25 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10172. Intre austeritate si populism, 25 noiembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10173. Avocatul, 25 noiembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10174. Ce de creatoare!, 25 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10175. Securitatea reloaded, 26 noiembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10176. Traian Basescu a intors mingea!, 26 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10177. Scrieti de o suta de ori pe tabla..., 26 noiembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10178. Istoria repetabila, 26 noiembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10179. Si viu, si mort, 26 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10180. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (X), 26 noiembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10181. Bani pentru cei de-acasa, 28 noiembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10182. Strazi, case si oameni, 28 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10183. Un nou meci electoral, 28 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10184. Orisicat, 28 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10185. Redobandirea demnitatii refuzate, 28 noiembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10186. Masini de vot, 29 noiembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10187. O greva a electoratului portocaliu, 29 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10188. Un sistem, alt sistem, 29 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10189. Directia Bolkenstein - o porcarie cu staif, 29 noiembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10190. Bad news, 29 noiembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10191. Premierul, la Parchet!, 30 noiembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10192. Victoria demnitatii, 30 noiembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10193. Analistul ghidus, 30 noiembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10194. Agricultura de subzistenta si politica fiscala, 30 noiembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10195. La cazan, 30 noiembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10196. Bugetul ca arma de distrugere in masa, 1 decembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10197. Extraordinara viata a piratului din Insula Schimbarii, de el insusi povestita unor ziaristi ticalosi, 1 decembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10198. Filme rusesti de razboi, 1 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10199. Un spectacol: seful DNA, 1 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10200. Muzica, hrana iubirii?, 1 decembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10201. "Ne-am intors triumfatori!", 2 decembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10202. Bugetul subfinantarii, 2 decembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10203. Traian Basescu, pus la colt!, 2 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10204. Salonul, 2 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10205. Sudalmi la nivel inalt, 2 decembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10206. Clientul in ceata, 2 decembrie 2005, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10207. "Acesta este tatal meu", 3 decembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10208. E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (XI), 3 decembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10209. Costul mare pandeste dupa pretul mic, 3 decembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10210. Cele doua Uniri, 3 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10211. Miscari in zona serviciilor, 3 decembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10212. Numai dupa miros, 3 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10213. Dezvatarea de drog, 5 decembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10214. Procurorii se uita la sondaje!, 5 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10215. Viata cu ochii pe ceas, 5 decembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10216. Proverbiala mea generozitate, 5 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10217. Romania versus Romania, 5 decembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10218. Reconstructia, aproape de final, 5 decembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10219. Oceanul si cescuta de cafea, 6 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10220. Privatizarea la gaze impinge nevoiasii la lemne, 6 decembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10221. Traian si Calin: doua papusi stricate, 6 decembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10222. Fumigenele anticoruptiei, 6 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10223. Blasfemie, 6 decembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10224. Bugetul Uniunii: disputa va continua, 7 decembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10225. Nea Gheorghe, dogarul, 7 decembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10226. Bataia de cap pentru posteritate, 7 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10227. Vizita Licuricei, 7 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10228. Romani, va ordon, treceti cursul!, 8 decembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10229. In cautarea anului pierdut, 8 decembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10230. Suspectii, 8 decembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10231. Iubiri la serviciu, 8 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10232. In bezna Internetului, 8 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10233. Romanii au dreptul sa stie, 9 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10234. Fabrici si uzine, 9 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10235. In vizita, 9 decembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10236. Modificarea modificarii, 9 decembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10237. Vin americanii, 10 decembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10238. "Welcome Yankees, go home!", 10 decembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10239. Teatrul cu supararea, 10 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10240. Ionel, care n-avea blugi, 10 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10241. Creierele se fura ziua, 12 decembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10242. Romaneaua, 12 decembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10243. Premierul se stie puternic, 12 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10244. Un an de guvernare, 12 decembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10245. In timp real, 12 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10246. Ajutoare guvernamentale cu bani privati, 12 decembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10247. Politica "pumnului in gura", 13 decembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10248. Liber la vanzari de pantofi in farmacii?!, 13 decembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10249. O lectie pentru PSD, 13 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10250. Tataie, 13 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10251. Votul dezamagirii, 13 decembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10252. Stiri de la BNR, 14 decembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10253. Un presedinte fara stare, 14 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10254. Contabilul mortii, 14 decembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10255. Romania de maine, 14 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10256. Taras, grabis, spre Sarbatorile Craciunului, 14 decembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10257. Politica aviara, 15 decembrie 2005, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10258. Ne imbuibam de Craciun, dar ne Paste criza, 15 decembrie 2005, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10259. Foarfecele polemic, 15 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10260. N-am citit "Codul lui Da Vinci", 15 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10261. Istoria naturala a insectelor electronice, 15 decembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10262. Draga Mos Craciun,, 16 decembrie 2005, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10263. Contabilul de la Sanatate intra in panica, 16 decembrie 2005, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10264. Trezirea presedintelui, 16 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10265. Republica Romana Absurdistan, 16 decembrie 2005, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10266. Amintiri din armata, 16 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10267. PNL - victima primului an oranj, 16 decembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10268. Despre reactiile de pe Internet, 17 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10269. Voda, spaima boierilor, 17 decembrie 2005, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10270. Pietre din Pakistan, 17 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10271. Patriotismul se vede sub brad, 17 decembrie 2005, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10272. Doctori si contabili, 17 decembrie 2005, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10273. Orizonturi noi, 17 decembrie 2005, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10274. Un miting electoral, 19 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10275. Las’ ca merge, 19 decembrie 2005, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10276. Khmerii portocalii, 19 decembrie 2005, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10277. Blocul cu ambitiosi indaratnici, 19 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10278. Mulgerea tapului ispasitor, 19 decembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10279. Locuintele noastre la pachet, 19 decembrie 2005, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10280. Om in prezidiu, 20 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10281. Secera lui Nea Ion si ciocanul lui Loti Tökes, 20 decembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10282. "Desteptii" rau-platnici si fraierii bun-platnici: o noua runda, 20 decembrie 2005, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10283. Batalia pe externe, 20 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10284. UDMR, partid romanesc, 20 decembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10285. Tata-mare, 21 decembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10286. Bugetul in 2005: pro vs contraciclic, 21 decembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10287. Nesabuitul, 21 decembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10288. Demiteri dubioase, 21 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10289. Insemnarele pentru istorie, 21 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10290. O secunda, 22 decembrie 2005, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10291. ManiosulTariceanu, 22 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10292. Mona Lisa un nou episod, 22 decembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10293. Parerea meaconteaza, 22 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10294. Opt pentru Romania, 27 decembrie 2005, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10295. Un institut controversat, 27 decembrie 2005, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10296. Ceva bun, 27 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10297. Alina Mungiu Pippidi, un comisar de tip sovietic, 27 decembrie 2005, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10298. Copilul-lup al lui Dumnezeu, 28 decembrie 2005, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10299. Om simplu, 28 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10300. Spiritul Craciunului in Bucuresti si la televizor, 28 decembrie 2005, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10301. Cumplita singuratate, 29 decembrie 2005, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10302. 2006: La ce sa fim atenti, 29 decembrie 2005, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10303. Traficul cu oameni de treaba, 29 decembrie 2005, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10304. Vremea intrebarilor, 29 decembrie 2005, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10305. Guvernarea de chirpici, 3 ianuarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10306. Tristetile privatizarii BCR, 3 ianuarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10307. Interesul poarta fesul, 3 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10308. Pierderea cu castig, 3 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10309. Lupul singuratic, 4 ianuarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10310. Panglica Basescu, 4 ianuarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10311. Sa deschidem "cutia neagra", 4 ianuarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10312. O relicva a razboiului rece, 4 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10313. Romanul s-a nascut memorialist, 4 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10314. O afacere la Bonn, 5 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10315. Strategie pe termen mediocru, 5 ianuarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10316. Basescu si poporul, 5 ianuarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10317. Primul razboi al secolului al XXI-lea?, 5 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10318. Vorba dulce..., 5 ianuarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10319. Nevasta colonelului, 6 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10320. Papesa Alina, 6 ianuarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10321. Stapanul spionilor?, 6 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10322. Moldovenii sunt mai liberi la economie, 6 ianuarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10323. Zece pentru o Romanie deculturalizata, 6 ianuarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10324. Stagnarea PSD, 7 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10325. PDA: 60% PD, 40% PNL, 7 ianuarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10326. Dupa Sarbatori, 7 ianuarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10327. Filmele serii, 7 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10328. A trecut si Sfantu’ Ion, 9 ianuarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10329. Elena Ceausescu a premierului Tariceanu, 9 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10330. Confort exceptional,vecini admirabili, 9 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10331. "Asa vrea muschii mei", 9 ianuarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10332. Premierul si presedintele fac schimb de Palate, 10 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10333. Poate aiureala din cazul Petrom nu se va mai repeta!, 10 ianuarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10334. Milionul de orice, 10 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10335. Golful porcilor, 10 ianuarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10336. Traiasca Partidul Basescist Roman!, 10 ianuarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10337. Constitutia - violata in grup, 11 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10338. Romgaz nu ca Petrom, 11 ianuarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10339. A doua viata, 11 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10340. Pietroaie politice pe Olt, 11 ianuarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10341. Pestele cel mare, 12 ianuarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10342. Imperiul cuvintelor, 12 ianuarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10343. Un obiectiv portocaliu: discreditarea CSM, 12 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10344. LEURO, 12 ianuarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10345. Pana la capat, 12 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10346. Premierul si gaina, 13 ianuarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10347. Turistul japonez, 13 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10348. Coliba unchiului Botos, 13 ianuarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10349. Un gest de barbat de stat?, 13 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10350. Natura moarta cu lichea alternativa, 13 ianuarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10351. Recitindu-l pe Eminescu (II), 14 ianuarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10352. Despre cum sunt un jeg, 14 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10353. El era bun, ea a fost de vina, 14 ianuarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10354. Vise profesionale, 14 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10355. PSD-ului ii lipseste Tatuca Ion Iliescu, 16 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10356. "Maine anul se innoieste!", 16 ianuarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10357. Noroc bun?, 16 ianuarie 2006, Cristian Stefanescu, Jurnalul Național
  10358. O intrebare (deocamdata) fara raspuns, 16 ianuarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10359. Infrastructura, motor de dezvoltare economica, 16 ianuarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10360. Cea mai urata tara, 16 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10361. PSD, un partid care nu ofera nimic, 16 ianuarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10362. Hei-rup-ul privatizarilor trebuie oprit!, 17 ianuarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10363. Sabia lui Adrian Nastase s-a dovedit stirba, 17 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10364. Strada Autogarii, 11, 17 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10365. Matusile, dolarii si declaratiile de avere, 17 ianuarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10366. Avem pestele. Cum il gatim?, 17 ianuarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10367. Fiscul si faradelegile pensionarului Aurel, 18 ianuarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10368. Mandatul Austriei, 18 ianuarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10369. Cazul Nastase: o ipoteza de pe internet, 18 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10370. Numai dupa merit, 18 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10371. Spalare de bani? Dar exista banii anti-jeg!, 19 ianuarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10372. Suspecti de serviciu, 19 ianuarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10373. Mugur Ciuvica da in gat o gasca politica a Puterii, 19 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10374. Cine sa-i mai niaguie pe bunici?, 19 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10375. Ce dragut..., 19 ianuarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10376. Ipocrizia electorala se plateste scump, 20 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10377. Antreprenorchicks, 20 ianuarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10378. Nastratin Pogea, 20 ianuarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10379. Romania cu chilotii-n vine, 20 ianuarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10380. Romania mai are nevoie de mineri, 20 ianuarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10381. Autor de referate, 20 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10382. Despre o farsa pe Internet, 21 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10383. Presedintele si jucatorii, 21 ianuarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10384. Magazin, cimitir al tineretii mele!, 21 ianuarie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10385. Fler de client, 21 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10386. Invatand de la matusi, 21 ianuarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10387. Prezumtia de cercetat penal, 23 ianuarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10388. Scandalul Loteriei - o noua petarda mediatica, 23 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10389. Romani cu conturi in banci, 23 ianuarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10390. Haznaua dictionarului, 23 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10391. Cu otrava ati incercat?, 23 ianuarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10392. Obiectiv: Sistemul de pensii, 24 ianuarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10393. Mai mare daraua decat ocaua, 24 ianuarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10394. Un sondaj pe scandalul "Matusa Tamara", 24 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10395. Alina iubeste pe altul, 24 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10396. Sah insangerat, 24 ianuarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10397. Politica in spatele sau pe spatele partidului, 24 ianuarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10398. Sondaje prin insine, 25 ianuarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10399. Euro, Dolar si..., 25 ianuarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10400. Sa se repete oare scandalul Elena Udrea?, 25 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10401. In cazul licuricilor, marimea conteaza, 25 ianuarie 2006, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  10402. Academia pentru netalentati, 25 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10403. Mort de frig pe strada democratiei, 25 ianuarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10404. Se vrea capul lui Macovei?, 26 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10405. Nu muncim, nu gandim!, 26 ianuarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10406. Lectia Mastroiani, 26 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10407. Chindongu, 26 ianuarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10408. Povestea rabinului din Buhusi, 26 ianuarie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10409. Un raport dezamagitor, 26 ianuarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10410. Grandomanie, lecitina si jeg, 27 ianuarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10411. In spatele scandalurilor de presa, 27 ianuarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10412. Bascalia trece, Puterea ramane, 27 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10413. Basescu ne e dator cu un cu(vant), 27 ianuarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10414. Candel si fetusi, 27 ianuarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10415. Caria si nervul, 27 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10416. Compromiterea "societatii civile", 28 ianuarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10417. Piticul cel tanar, 28 ianuarie 2006, Cristian Stefanescu, Jurnalul Național
  10418. Verdicte categorice si indoieli intelectuale pe internet, 28 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10419. Om de Mercedes, 28 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10420. Sa gasim impreuna cauza, 30 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10421. Reabilitare termica = apartamente mai calduroase, 30 ianuarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10422. Pretul bunastarii, 30 ianuarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10423. Victoria premierului asupra Justitiei, 30 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10424. Independenta, scandalurile si neincrederea, 30 ianuarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10425. PSD sau de la Miorita la Ceausescu, 30 ianuarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10426. Intrebari la care premierul Tariceanu nu raspunde (inca), 31 ianuarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10427. Simtul politicii, 31 ianuarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10428. La deficit, bulgarii ne-au luat-o rau inainte!, 31 ianuarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10429. "My love is like a raven", 31 ianuarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10430. Romania la suprataxa, 31 ianuarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10431. Ceausescu, nu fi trist si Basescu-i comunist, 31 ianuarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10432. Prieteni la Catarama, 1 februarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10433. Credibilitatea tintei de inflatie, 1 februarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10434. Haosul multilateral dezvoltat, 1 februarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10435. Tariceanu are nevoie de Patriciu, si nu invers, 1 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10436. Ramon nu e tatal copilului, 1 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10437. Le roi est mort!Vive le roi!, 2 februarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10438. Narodul, 2 februarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10439. Uneori catastrofe, 2 februarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10440. Impuscand acum si-n timpul zilei, 2 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10441. Melancolii de Cotroceni, 2 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10442. Basescu nu e OZN! Sau o fi?, 3 februarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10443. Freza stil arici, 3 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10444. Cum sa vedem padurea si copacii in acelasi timp, 3 februarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10445. "Contimporani" cu Eminescu (I), 3 februarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10446. Tamara von Tartasesti, 3 februarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10447. De ce sunt liberalii suspiciosi, 3 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10448. Ce barbati uraste Uma, 4 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10449. "Jos mafia! Sus patria!", 4 februarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10450. Resurectia inteligentei ascunse pe internet, 4 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10451. America mea, 4 februarie 2006, Cristian Stefanescu, Jurnalul Național
  10452. Talent la dusmanii, 6 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10453. O cladire consolidata inseamna zeci de vieti salvate, 6 februarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10454. Cu ce bani cumparam bunastarea?, 6 februarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10455. Cui a servit Scandalul Verisorul?, 6 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10456. Presa, caine de paza sau de vanatoare?, 6 februarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10457. Creatorii n-au grupuri de interese, 7 februarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10458. Asteptam ca Dan Voiculescu sa se explice!, 7 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10459. De ce m-am dus, 7 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10460. Despre onoarea actului de a scrie, 7 februarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10461. UDMR - agent impotriva Romaniei!, 7 februarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10462. Tara lui 16 la suta, 7 februarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10463. Capitalul autohton, 8 februarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10464. Tinta e Calin Popescu Tariceanu!, 8 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10465. Macelariti-l pe Hamlet!, 8 februarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10466. Greu de trezit, 8 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10467. "Eu, potopul", 8 februarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10468. Tangenta la curba de crestere, 9 februarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10469. Ultima sansa, 9 februarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10470. Manipularea informatiilor de catre DNA, 9 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10471. Releul de la Bucuresti, 9 februarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10472. Conjuratia Eugenia, 9 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10473. Cei trei "A": Anchetam! Audiem! Amenintam!, 10 februarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10474. Bolsevizarea Romaniei, 10 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10475. Ditamai, 10 februarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10476. Iubind pe toata lumea, 10 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10477. Dreptul la fericire jurisdictionala, 10 februarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10478. Un interes, doua interese, 10 februarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10479. Eu reprezint Romania, 11 februarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10480. Hartia, ultimafrontieraaa, 11 februarie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10481. Bolsevismul peinternet, 11 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10482. Vacile n-au duminici, 11 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10483. Razboi cu preturi, 13 februarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10484. Orasul subteran, 13 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10485. Marele Licurici s-a descheiat din nou la prohab, 13 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10486. "Sotietatea tivila" - cu ochii larg inchisi, 13 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10487. Parlamentul, prea prost pentru Monica Macovei, prea mic pentru Daniel Morar, 13 februarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10488. Problema nationala, din nou in vizor, 13 februarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10489. Daca fugi dupa doi iepuri, nu prinzi nici unul, 14 februarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10490. E razboi, 14 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10491. Riscurile actiunii: Toate tunurile pe PD!, 14 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10492. Sunt "ala care s-a luat de manele", 14 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10493. Diferenta dintre statistica si realitate, 14 februarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10494. Sfarsitul unei prietenii, 14 februarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10495. Coruptia mica si foarte mica, 14 februarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10496. Atentie la socuri si explicatii, 15 februarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10497. Prezumtie de procuror, 15 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10498. Cine vrea disparitia PNL?, 15 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10499. De la CNSAS la CNSADNA?, 15 februarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10500. Noutati din Lunculita, 15 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10501. "Sanchi, vrajeala", 15 februarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10502. Falsificatori si ghinionisti, 16 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10503. Noapte buna, baieti!, 16 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10504. Inapoi la Lenin?!, 16 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10505. Cazieru’, ca "sivi", 16 februarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10506. Integrarea ca intrecere socialista, 16 februarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10507. Pana nu e prea tarziu, 16 februarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10508. Anticoruptie dintr-o bucata, 17 februarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10509. Distribuirea dependentei energetice, 17 februarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10510. AIDS si SIDA, 17 februarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10511. Nenorocirea guvernarii prin decrete, 17 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10512. Pana maine, 17 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10513. Dati-i frustratului girofarul inapoi!, 17 februarie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10514. Sa vina primavara, 19 februarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10515. Arestarea lui Dinu Patriciu in gura forumistilor, 19 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10516. Puii-santinela, 19 februarie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10517. Marketing pe creier, 19 februarie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10518. Si noi, ca ei, 19 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10519. "Asta e tot Albert?", 19 februarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10520. Tortionarii morti tineri, 20 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10521. Consumul si inflatia, 20 februarie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10522. Strategii pentru dezvoltare durabila, 20 februarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10523. DNA, dincolo de bine si de rau, 20 februarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10524. De ce arestati, ma, ziaristi?, 20 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10525. Afacerea scurgerii de informatii militare, 20 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10526. Preludiu la o stingere sau o inflamare a incendiului?, 21 februarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10527. Statul de drept sau statul drepti, 21 februarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10528. Oameni foarte ocupati, 21 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10529. Motive de ingrijorare, 21 februarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10530. Castigator absolut:Traian Basescu, 21 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10531. Jocul de-a coruptia, 21 februarie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10532. Dusmanul Guvernului este mediul de afaceri, 21 februarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10533. Breviar de februarie, 22 februarie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10534. Rottweilerii lui Traian Basescu, 22 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10535. Citeste si arde!, 22 februarie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10536. La o petrecere cu medici, 22 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10537. Institutii de arestat, belit, tras in teapa, 22 februarie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10538. Cainele si samuraiul, 23 februarie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10539. Sa nu moara - sa se chinuiasca!, 23 februarie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10540. Basescu - presedintele PSD!, 23 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10541. Pe invers, 23 februarie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10542. Noaptea in care am fost de trei ori femeie, 23 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10543. Casa cu 38 de usi, 24 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10544. Obiectiv: 1 ianuarie 2007 - reactorul 2, 24 februarie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10545. A participat Antena 3 la diversiune?, 24 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10546. Absurdistan - stare de urgenta!, 24 februarie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10547. Adevarata putere, 24 februarie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10548. Mie imi place de Elena Udrea, 24 februarie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10549. Film de dragoste, 25 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10550. Cine se teme de Parlament?, 25 februarie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10551. Despre cum injura academicienii pe internet, 25 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10552. O tara murdara, 25 februarie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10553. Preferinte si simetrii, 26 februarie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10554. Arta de a fi inactual, 27 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10555. Si casele trebuie pregatite pentru aderare, 27 februarie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10556. PNL si PD se pregatesc de divort cu partaj, 27 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10557. Libertatea de exprimare, un drept din ce in ce mai rezervat, 27 februarie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10558. Nu bati calul pentru ca n-are roti caruta!, 28 februarie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10559. Dezvaluirea Ralucai Turcan, 28 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10560. Despre ticalosie, 28 februarie 2006, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  10561. Cota fixa de impozitare, 28 februarie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10562. Dictatura politica asupra administratiei, 28 februarie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10563. Sentimentul de varu’ Lica, 28 februarie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10564. Nu va grabiti cu unificarea, 28 februarie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10565. Bariera cainilor cersetori, 1 martie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10566. Iubirea de politicieni, 1 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10567. Din nou despre boala olandeza, 1 martie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10568. PD se face magnet, 1 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10569. Razbunarea neputinciosilor, 1 martie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10570. Europa e in opozitie, 1 martie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10571. Achile de la Cotroceni, 2 martie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10572. Migratia ca solutie de scos petele, 2 martie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10573. Un amestec prezidential, 2 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10574. Mai mult Eltin decat Putin, 2 martie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10575. Hai Basescu! Hai Patriciu!, 2 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10576. "Contimporani" cu Eminescu (II), 2 martie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10577. Interesul si-a dat fesul jos si poarta prezervativ, 3 martie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10578. Criza de maturizare, 3 martie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10579. Rosu, galben si caprui, 3 martie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10580. Ultima sansa a lui Adrian Nastase, 3 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10581. Noima, 3 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10582. Mutati lautarii la alta masa, 3 martie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10583. Sexul SA, ultima mare privatizare, 5 martie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10584. Talk-show pe forum, 5 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10585. Pazea, vine agentii secreti!, 5 martie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10586. Vechea ghetarie a bunicilor, 5 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10587. Istorii paralele, 5 martie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10588. Baltoaca lui Darwin, 5 martie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10589. Proiectele se fac punand umarul, 6 martie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10590. Justitiari ipocriti, 6 martie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10591. Glanda fatalitatii, 6 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10592. Intoarcerea lui Iliescu in fruntea PSD, 6 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10593. Carpe diem, 7 martie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10594. O economie de fite, 7 martie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10595. Legalizarea averilor ilicite, 7 martie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10596. Logica plutonului, 7 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10597. Banii negri: impozit sau inchisoare, 7 martie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10598. O diversiune anti-Basescu, 7 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10599. Cursa pentru competitivitate, 8 martie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10600. Adrian Nastase trebuie sa accepte perchezitia, 8 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10601. Parchetul - spectacol, 8 martie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10602. Romania in lei, 8 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10603. Cinci curve mici, 8 martie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10604. Haraso!, 9 martie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10605. Tara trista, oameni veseli, 9 martie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10606. Recunosc, m-am inselat!, 9 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10607. Salonul disperatilor, 9 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10608. Dupa 40 de zile, 9 martie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10609. Buboiul purulent, 10 martie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10610. Salariul care te pune in miscare, 10 martie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10611. Democratia de conjunctura, 10 martie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10612. Mita Baston de la Cotroceni, 10 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10613. Insuportabila povara, 10 martie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10614. Acum zece ani, cand mi-a fost bine, 10 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10615. "Justitia" comunista trebuie abandonata (I), 12 martie 2006, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10616. Averile la control!, 12 martie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10617. Despre mine pe Forum, 12 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10618. Un Hodorkovski de Romania, 12 martie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10619. Tablou de la un general, 12 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10620. Legaturi ascunse, 12 martie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10621. Cazul Adrian Nastase, o abordare juridica, 13 martie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10622. Mafia luptei anticoruptie, 13 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10623. Sa avem incredere in tineri, 13 martie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10624. Statul, 13 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10625. Un om cinstit, 14 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10626. Cum va demisiona Nastase, 14 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10627. Paradigma hartiei igienice, 14 martie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10628. Uite cine vorbeste!, 14 martie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10629. O moarte oportuna, 14 martie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10630. Asta-i capitalism?, 14 martie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10631. Cand scopul scuza mijloacele, 15 martie 2006, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  10632. De la copacul ucigas la ucigasii de copaci, 15 martie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10633. Coruptia bate saracia, 15 martie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10634. Noi, societatea civila, 15 martie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10635. Tendinte in atentie!, 15 martie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10636. Geoana, 15 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10637. Doar Congresul PSD poate decide, 15 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10638. Un caz de compute-rizare, 15 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10639. Economia care naste pui vii, 16 martie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10640. O executie in stil mafiot, 16 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10641. Destuparea, 16 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10642. Intoarcerea la popor, 16 martie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10643. Adio si n-am cuvinte !, 16 martie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10644. Plutonul de complotisti si aburul duhului sfant, 16 martie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10645. Vinul ieftin din Franta, 17 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10646. Incompetenta ca imoralitate, 17 martie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10647. PSD - kamikaze, 17 martie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10648. Maria de Mangop rapune comunismul, 17 martie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10649. Ruperea PSD, 17 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10650. Drujba, pe biroul primarului, 19 martie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10651. Spovedania digitala, 19 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10652. Stanga pierduta, 19 martie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10653. Viitorul PSD pe internet, 19 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10654. Painea Romaniei, 19 martie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10655. Blonda, o culme a evolutiei, 19 martie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10656. Omul care a trait in viitor, 20 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10657. Tara noastra-i tara noastra..., 20 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10658. Cum e manipulat PSD, 20 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10659. PSD, jucat la ruleta ruseasca, 20 martie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10660. Pretul gazelor: o murdarie fara margini a UE, 21 martie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10661. Care Revolutie portocalie?, 21 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10662. Tanarul Olteanu, 21 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10663. Atentie la Ion Iliescu!, 21 martie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10664. Ah, ce rasarituri sunt la altii!, 21 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10665. Ultimele zvacniri ale FSN-ului, 21 martie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10666. O victorie inselatoare, 22 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10667. Baieti de cartier si PSD, 22 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10668. "Patriotismul economic" in Uniune, 22 martie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10669. INS, salon guvernamental de infrumuse-tare estetica, 22 martie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10670. Prea multi chelneri in Parlament, 22 martie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10671. Lista continua, 22 martie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10672. Merendera sobolifera, 22 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10673. Si totusi Nastase va pleca, 23 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10674. Salariul mediu pe economia minima, 23 martie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10675. Suo pe colectionari!, 23 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10676. O bomba in plic pentru Basescu, 23 martie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10677. "Contimporani" cu Eminescu (III), 23 martie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10678. Coltul din spate, 24 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10679. PSD, un ApR mai mare, 24 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10680. Acarul Paun?, 24 martie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10681. Descentralizarea nationalismului, 24 martie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10682. PSD-ul, la ora Animat Planet, 24 martie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10683. Litoralul, la vremea demolarii, 26 martie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10684. Cocteil cu dopami-na si serotonina, 26 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10685. Un forumist cu personalitate:Danka, 26 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10686. Romania inteligenta, 26 martie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10687. Framantari de primavara, 26 martie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10688. Fictiuni - Clasa muncitoare ajunge in rai?, 26 martie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10689. Obiectiv, 27 martie 2006, Mircea Badea, Jurnalul Național
  10690. Sensul vietii, 27 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10691. Intre UE si Dinu Patriciu, 27 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10692. Joc de primavara, 27 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10693. Dezinformare si imbecilizare, 27 martie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10694. Constructiile, un sector care aduce profit, 27 martie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  10695. La urne. Fara chef, 28 martie 2006, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
  10696. Belarus: revolutia golanilor, 28 martie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10697. Moartea nr. 1 si moartea nr. 2, 28 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10698. Ce-i permis lui Jupiter nu-i permis boului!, 28 martie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10699. Iliescu, eroul, 28 martie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10700. O lectie pentru Bucuresti, 28 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10701. Iorgulescu - ministrul unei ordonante, 28 martie 2006, Lavinia Sandru, Jurnalul Național
  10702. Acordul cu FMI, impotmolit in deficite record, 29 martie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10703. Definitia boului, la cel mai inalt nivel, 29 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10704. Cartonase rosii post-aderare, 29 martie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10705. Meciul unei natiuni, 29 martie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10706. Tara tragica, ambetata de amor, 29 martie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10707. Lovitura politica de la CNSAS, 29 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10708. Copiii fara handicap, 30 martie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10709. Victoria Justitiei independente, 30 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10710. Manel in costum, 30 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10711. "Contimporani" cu Eminescu - IV, 30 martie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10712. Alianta se va sinucide suspect, 30 martie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10713. TVA pe ipocrizie, 31 martie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10714. Vesela natura, 31 martie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10715. Mirajul PSD-ist al Puterii, 31 martie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10716. Un inger, 31 martie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10717. Sa gandim pozitiv?, 31 martie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  10718. Palaria, tiroleza verde, 2 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10719. Emanuil Gojdu, 2 aprilie 2006, Lucian Bolcas, Jurnalul Național
  10720. Obsesia mercenariatului, 2 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10721. Ticu aplica modelul Basescu, 2 aprilie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10722. Trecutul, privit de sus, 2 aprilie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10723. Descompunere politica, 3 aprilie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10724. Politicianismul anticomunismului, 3 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10725. Profesoara de rugaciuni, 3 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10726. Doua linsaje mediatice, 3 aprilie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10727. O primavara ce nu seamana cu celelalte, 3 aprilie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10728. Dar nu despre cota unica este vorba..., 4 aprilie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10729. Adevarul despre imaginea SRI, 4 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10730. Sub vremuri, 4 aprilie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10731. Urata frumoasa, 4 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10732. Noi steaguri rosii de la Bruxelles, 5 aprilie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10733. Republica autista Romania, 5 aprilie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10734. Breviar de aprilie 2006, 5 aprilie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10735. Partidul lui Dumnezeu, 5 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10736. "Baietii cu pixul", 5 aprilie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10737. O lovitura Traian Basescu, 5 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10738. Avangarda unchiului Sam, 6 aprilie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10739. Vesnica mea cautare, 6 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10740. Boc si The Guinness Book of Records, 6 aprilie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10741. Tezele din martie, 6 aprilie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10742. Misterele mitingului anti-Basescu, 6 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10743. Magistratita invaziva, 7 aprilie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10744. Oameni tari, rezultate moi, 7 aprilie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10745. Iresponsabilitatea ca stil, 7 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10746. Un birlic politic, 7 aprilie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10747. Dar reciproca?, 7 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10748. Forumistii nu se imbata cu apa de la chiuveta, 9 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10749. Ucraina, vecinul necunoscut, 9 aprilie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10750. Un ban in plus, 9 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10751. Gradinarul, in mare nevoie de castraveti, 9 aprilie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10752. Terminal 2, 9 aprilie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10753. Cadere in Rai, 10 aprilie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10754. Motive de reflectie, 10 aprilie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10755. Dedesubturile sinceritatii prezidentiale, 10 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10756. Nimic despre Golden Blitz, 10 aprilie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10757. 80% nepotism, 10 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10758. Lucruri de care nu ne pasa, probleme despre care nu vorbim, 10 aprilie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10759. Ce vom fi in Uniunea Europeana?, 11 aprilie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10760. Ne-am saturat, 11 aprilie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10761. Un divort mereu amanat, 11 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10762. Satra politica, 11 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10763. Soferii iadului, 11 aprilie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10764. Las-o in sange!, 11 aprilie 2006, Mircea Badea, Jurnalul Național
  10765. Posibile semnale, 12 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10766. Sa ne facem treaba sau sa ne aflam in treaba?, 12 aprilie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10767. Asculta aici!, 12 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10768. Despagubiri si stabilitate monetara, 12 aprilie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10769. Nu sprituri, ci Borsec si lacrima pamantului, 12 aprilie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10770. O tacere stranie, 13 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10771. De ce-i iubim pe turci, 13 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10772. Importuri liberale, inflatie comunista, 13 aprilie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10773. Capitan la 15 ani, 13 aprilie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10774. Dependenta, creier afectat si presedinte, 13 aprilie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10775. Reabilitarea Serviciilor Secrete, 14 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10776. Doua vorbe, 14 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10777. Ce aiureala!, 14 aprilie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10778. Romania - un bazar al natiunilor ieftine, 14 aprilie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10779. Guvernul a abandonat mediul de afaceri, 14 aprilie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10780. Drumurile care nu duc nicaieri, 16 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10781. Concediu placut, domnule primar, 16 aprilie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10782. Un mare castigator: Traian Basescu, 16 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10783. La muzeu, 16 aprilie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10784. Etichete si coduri de bare, 17 aprilie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10785. Partidul lui Vanghelie, 17 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10786. "Maimutoiul" Geoana si omul politic Vanghelie, 17 aprilie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10787. O sansa irosita, 17 aprilie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10788. Tentatia adjectivelor, 17 aprilie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10789. Turnarea turnatoriei, 17 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10790. Adevaratul Tariceanu, 18 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10791. Apocalipsa sociala: 3 milioane de oameni de scos din agricultura!, 18 aprilie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10792. Batranii cu pantofii bine lustruiti, 18 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10793. Jocul, 18 aprilie 2006, Mircea Badea, Jurnalul Național
  10794. Va intereseaza legea lustratiei?, 18 aprilie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10795. Suspendarea politicii externe?, 19 aprilie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10796. Avantajele razboiului deschis dintre Palate, 19 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10797. Bifurcatia cu dubitatii, 19 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10798. Manzul, 19 aprilie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10799. Tranzactionarea formelor de despagubire este inevitabila, 19 aprilie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10800. Fata cu chibrituri si fitilul nuclear!, 20 aprilie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10801. Atac la stabilitate, 20 aprilie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10802. Bani noi, obiceiuri vechi, 20 aprilie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10803. Artisti de front, 20 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10804. Securitatea, ca instanta morala, 20 aprilie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10805. Presedintele anunta dezastrul, 20 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10806. Bolsevismul Lustratiei, 21 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10807. Vis cu bunici, 21 aprilie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10808. Disparitia unui prieten, 21 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10809. Trafic cu contrabanda de fildes, 25 aprilie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10810. Creditul: promoveaza sau doar stratifica clasa mijlocie?, 25 aprilie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10811. Revansa, 25 aprilie 2006, Mircea Badea, Jurnalul Național
  10812. Drumul spre Polul S, 25 aprilie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10813. Zguduit sunt, Doamne, zguduit, 25 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10814. Am inchiriat lumea pentru tine..., 25 aprilie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10815. De ce sa-l credem pe cuvant?, 25 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10816. Sinceritatea ca politica?, 26 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10817. Romane de unica folosinta, 26 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10818. Deficitul de cont curent creste..., 26 aprilie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10819. Un caz de performanta, 26 aprilie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10820. Varianta basesciana la "Mai animalule!", 26 aprilie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10821. Verdict: crima, 27 aprilie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10822. Iresponsabilitatea premierului, 27 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10823. O intamplare cu mirari, 27 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10824. Colaborare tensionata, 27 aprilie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10825. Vinovatii de serviciu: presa si Ceausescu, 27 aprilie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10826. Diferenta dintre derbedei si presedinti, 27 aprilie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10827. Paradisul de sub sat, 28 aprilie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10828. Nici Macovei nu e profet in tara ei, 28 aprilie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10829. O noua executie mafiota, 28 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10830. Intalnire cu vedeta, 28 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10831. Cand masina presei merge cu apa, 30 aprilie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10832. Curajul de a nu fi anticomunist, 30 aprilie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10833. Asaltul edilului sef impotriva Capitalei, 30 aprilie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10834. Altceva, 30 aprilie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10835. Biologia sperantei, 30 aprilie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10836. Conflict cu autoritatea, 2 mai 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10837. Painea, daca nu-i proaspata, 2 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10838. Perspectivele industriei: la mana capitalului strain, 2 mai 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10839. Vladimir Tismaneanu, in ciorba de pe Dambovita, 2 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10840. Joc de gentlemani practicat de mitocani, 2 mai 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10841. Ei, si?!, 3 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10842. Guvernul raporteaza recorduri la deficitele externe, 3 mai 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10843. Pentru o dezbatere serioasa a politicii fiscale, 3 mai 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10844. Ce vrea cu adevarat Iliescu?, 3 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10845. Matusa Tudora, 3 mai 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10846. De-a trenuletul electric, 3 mai 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10847. O fatalitate: schimbarea guvernului, 4 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10848. Scheletele tranzitiei, 4 mai 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10849. Varza de Bruxelles, 4 mai 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10850. Proverbele saracilor, 4 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10851. Diferenta dintre prosti si guvernanti!, 4 mai 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10852. Teatru PSD-istde Stanga, 5 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10853. Presa romana nu este libera, domnilor politicieni!, 5 mai 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10854. Vanghelia dupa Becali, 5 mai 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10855. Testul IQ, 5 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10856. Auzite la Radio Erevan, 7 mai 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10857. Cat de departe e Parisul, 7 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10858. Partida nebunilor, 7 mai 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10859. Coroana imparatului, 7 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10860. Victime, 7 mai 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10861. Sa n-ai alti Dumnezei!, 8 mai 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10862. Florence Nicolas si Romania ipocrita, 8 mai 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10863. Raul cel mai mic, 8 mai 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10864. Liberalii se pregatesc de furtuna, 8 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10865. Orasul, 8 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10866. Fa, vaco!, 8 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10867. Subevaluarea activelor, supraevaluarea achizitiilor: batjocorirea banului public, 9 mai 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10868. PSD, la ananghie, 9 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10869. Rasucirea si apasarea, 9 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10870. O imbecilitate politica, 9 mai 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10871. Presedintele si-a facut praf imaginea, 10 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10872. Energia: economiesi politica, 10 mai 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10873. O tara bolnava de sale, 10 mai 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10874. Singuratatea agricultorului de cursa lunga, 10 mai 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10875. Comunistii de dreapta, 10 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10876. 832.516 picaturi, 11 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10877. Neajunsurile Codului Fiscal, 11 mai 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10878. Taxa pe viciul de a pune taxe, 11 mai 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10879. Un puci inabusit in pasla, 11 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10880. Sanatatea securitatii nationale, 11 mai 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10881. Cand Romania isi bate joc de ea insasi!, 11 mai 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10882. Comisii de futilitate publica (I), 12 mai 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10883. PNL, la rascruce, 12 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10884. Masajul gimnastic, 12 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10885. Frate, frate, da’ fiscul e pe bani!, 12 mai 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10886. Discopatia aliantei, 12 mai 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10887. Scena cu englez, 14 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10888. Pacientul diversionist, 14 mai 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10889. Turnatorul nostru, 14 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10890. De-a pretul ascunselea, 14 mai 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10891. De groaza, 14 mai 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10892. Patria fara drumuri, 15 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10893. Chiar asa de rau a ajuns PSD?, 15 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10894. Misterul feminin, 15 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10895. Very stupid people, 15 mai 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10896. Pianisti chinezi ieftini, 16 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10897. PD joaca la trei capete, 16 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10898. Boierul de vita noua, 16 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10899. Petrom: unde ati fost la razboi, domnilor politicieni?, 16 mai 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10900. Guvernul se joaca de-a bugetul, 16 mai 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10901. Fii de doua ori mai bun decat ei!, 16 mai 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10902. Cultura fara public, 17 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10903. Obrazul domnului Stolojan, 17 mai 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10904. Dupa aderare, 17 mai 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10905. O provocare pentru Basescu, 17 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10906. Milogii Europei, 17 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10907. Asteptandu-i pe europeni, 17 mai 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10908. Am reusit sa-i pacalim!, 18 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10909. Flutur stegulete rosii, Gheorghe, Flutur!, 18 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10910. SRI, off-side la imagine, 18 mai 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10911. Talonul magic, 18 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10912. Noi termeni in egalitatea FSN=PCR, 19 mai 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10913. "Catanga", 19 mai 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10914. Premierul s-a enervatdegeaba, 19 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10915. Comisii de futilitatepublica (II), 19 mai 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10916. Lacatus de interventie, 19 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10917. Prietenului meu Sebastian, 19 mai 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10918. De ce le e mila saracilor de bogati, 21 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10919. Oras de vanzare, rugam discretie, 21 mai 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10920. Filmari americane, 21 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10921. Restructurare la crampoane, 21 mai 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10922. Iluzii, 21 mai 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10923. Stabilitatea agoniei?, 22 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10924. Flutur deasupra unuicuib de prosti, 22 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10925. Eu sunt tanara, 22 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10926. Militia si procuratura, instrumente de lucru ale securitatii, 22 mai 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10927. Clipe, 23 mai 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10928. Somonizarea pastravilor, 23 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10929. UE s-a molipsit deja de la Romanica!, 23 mai 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10930. Teama lui Tariceanu, 23 mai 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10931. In slujba cetateanului, 23 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10932. Presedinteles-a tratat la cap?, 23 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10933. Volodea, asa cum il stiu eu, 23 mai 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10934. Ce vom fi in Uniune.Nevoia unei strategii postaderare (I), 24 mai 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10935. Romania, ca focar de turbare, 24 mai 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10936. Virusul aviarei politice, 24 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10937. Premierul moare cu Flutur de gat, 24 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10938. Invatand contra scolii, 24 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10939. Pasarile dupa Hitchcock, 24 mai 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10940. Nume bezmetice, 25 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10941. Lectia lui Leszek, 25 mai 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10942. Dependenta de Basescu, 25 mai 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10943. Raspunderi caznite si demisii amanate!, 25 mai 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10944. Un focar de 22 de milioane, 25 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10945. Compromiterea SRI, 25 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10946. Vai de pulyka noastra!, 26 mai 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10947. Bobinocarul si energumenii, 26 mai 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10948. Lovitura lui Traian Basescu, 26 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10949. Nini, baiat frumos, 26 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10950. Gigi, la Dumnezeu, 26 mai 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10951. Niciodata, spune corbul ragusit, 28 mai 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10952. Sindrofie in provincie, 28 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10953. Capitala de la tara, 28 mai 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10954. O tinerete scurta, 28 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10955. Un pierdevara, 28 mai 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10956. Romania reala, Guvernul si gripa aviara, 29 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10957. Premierul prinde fluturi, 29 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10958. Blonda din afise, 29 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10959. Lupta impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale, 29 mai 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10960. Nu arata rana!, 29 mai 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10961. Concurs de orientare... europeana, 29 mai 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10962. Intr-o marti, spre seara, 30 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10963. Romania: conditia de "globalizat", 30 mai 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  10964. Codul amanarilor fiscale, 30 mai 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10965. Smecherii care o fac pe prostii, 30 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10966. Scheme, calcule, tactici, 30 mai 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10967. Lupii, judecatori peste oi, 30 mai 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  10968. Cinci sute de zile in balon, 31 mai 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  10969. Aplicarea Acquis-ului nu este suficienta pentru modernizarea Romaniei, 31 mai 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  10970. Carnatarii presei romanesti, 31 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10971. In Capitala, constructii cubulina pesches, 31 mai 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  10972. Victoria complet demontabila, 31 mai 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10973. Presedintele a uitat Axa, 1 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10974. Teapa din Piata Victoriei, 1 iunie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  10975. Funduri profund promotionale, 1 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10976. "Planurile" lui Base si mintea lui Ungu!, 1 iunie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  10977. Miza presedintelui, 1 iunie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  10978. Aviara demnitatii nationale, 2 iunie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  10979. O surprizaprevizibila, 2 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10980. Monsieur Revel, 2 iunie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  10981. Copii de asfalt, 2 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10982. Politica si afacerile tarii, pe mana violentilor, 2 iunie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  10983. Homosexualitatea ca afacere, 4 iunie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  10984. Cantecullebedei, 4 iunie 2006, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  10985. Falsii calugari, 4 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10986. Recuperarea lui Nicolaescu, 4 iunie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  10987. Cainele carepazeste nimic, 4 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10988. Din zbor, 4 iunie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  10989. Rugaciune, 5 iunie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  10990. Bilete de favoare, 5 iunie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  10991. Oportunismul de la Tiganca, 5 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10992. Parazi contranaturii, 5 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10993. Cat de mult inghite presa, fara sa mestece?, 5 iunie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  10994. Un rechin al politicii?, 6 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  10995. Naprasnica risipire a Bibliotecii din Beius, 6 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  10996. Sa traiti bine... pe motocicleta!, 6 iunie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  10997. "Neamtul" nostru, 6 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  10998. Tusea si junghiul, 6 iunie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  10999. "Iata una dintre nebuniile mele...", 6 iunie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11000. Aviara si importul, 6 iunie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11001. Un esec de aproape un milion de euro, 7 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11002. Securisti, securisti, dar tampiti mama mama!...., 7 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11003. Dop Marii Negre, 7 iunie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11004. Scurt tratat de lupta cu coruptia, 7 iunie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11005. O strategie postaderare (III), 7 iunie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11006. Dictatura neghiobiei, 8 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11007. Garderoba cu 400de costume, 8 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11008. Guvernare cu pluta, 8 iunie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11009. "Poveste din Cartierul de Est", 8 iunie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11010. Un bluff de proportii europene, 8 iunie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11011. Monsieur Revel - arta inmormantarilor, 9 iunie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11012. Monica Macovei, pusa la punct, 9 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11013. Gros la obraz, grosla punga, 9 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11014. Sa-l numim pe Dumnezeu Ministru al Sanatatii, 9 iunie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11015. Incepe!, 9 iunie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11016. Restructuratul Nelu, 11 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11017. Boala beri-beri, 11 iunie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11018. Mandria de a fi romani altii, 11 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11019. La minut. Cum te omoara exclusivitatea, 11 iunie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11020. Alt cod, 11 iunie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11021. Prostia trecatoare prin mufa, 12 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11022. Afacerea Fregatelor, 12 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11023. Un gard cu uniforma, 12 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11024. Romanii ravnesc la banii din banci, 12 iunie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11025. Drepturile si libertatile fundamentale, targuite in Parlament, 12 iunie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11026. Oaia, 12 iunie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11027. Anchete...paralele, paralele, 12 iunie 2006, Valentin Zaschievici, Jurnalul Național
  11028. Crestere economica de vara, 13 iunie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11029. Enigma Stolojan, 13 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11030. Cultura intamplatoare, 13 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11031. De ce atatea companii vor sa iasa din bursa, 13 iunie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11032. A fost Carol I german sau roman?, 13 iunie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11033. Poetul care scria numai "din alea", 14 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11034. Care ar fi coordonatele majore ale unei strategii de postaderare? (IV), 14 iunie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11035. Eterni nevinovati si fascinanti romani, 14 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11036. Operatii mimate, 14 iunie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11037. Un caz clinic de ticalosie politica, 14 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11038. Cu fundu-n piuneza!, 14 iunie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11039. Blocul cu nici un unghi drept, 15 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11040. Curat liberal, coane Sebi!, 15 iunie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11041. O alianta cu cantec, 15 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11042. Consiliul, Basescu si "imaculata"!, 15 iunie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11043. Nu in mandatul lui Blair, 15 iunie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11044. Tara cu victime ticaloase si talhari inocenti, 16 iunie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11045. Tinta e Tariceanu, 16 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11046. Monsieur Revel - logica minciunii totalitare, 16 iunie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11047. Eu, care nu eram eu, 16 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11048. Romania mimata, 16 iunie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11049. Cazul Tender: manual de stat degeaba la beci, 16 iunie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11050. La Gara de Nord, 18 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11051. Lectia bulgareasca, 18 iunie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11052. Cum am lustrat un nomenclaturist, 18 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11053. Expertii, 18 iunie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11054. Concurenta: o vedem, dar… nu e, 19 iunie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11055. Premierul a cazut in propria-i capcana, 19 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11056. Romania adevarata, 19 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11057. Aripa mai culta a securitatii, 19 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11058. Daca as fi Traian Basescu, 19 iunie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11059. Pe cand contraataculPD?, 20 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11060. Boier, stapan, mosier, jupan si vataf pe banii statului, 20 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11061. Cat mai stati pe la noi?, 20 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11062. Fii european ca sa poti fi roman!, 20 iunie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11063. Deficit mare, amatorism pe masura, 20 iunie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11064. Fregatele: scandal politic,si nu de coruptie, 20 iunie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11065. Deficit bugetar de 2%?, 21 iunie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11066. Puterea iscaliturii, 21 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11067. Mircea, americanul, 21 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11068. Romania serioasa, 21 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11069. Pupaza rapune Paloma, 21 iunie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11070. Bucurestiul, un oras micut!, 21 iunie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11071. Un om fara rusine, Poponel Pasareanu, 22 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11072. Un om, un vot, 100 de taxe, 22 iunie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11073. Traian Basescu, despre presa, 22 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11074. Un strigoi numit Alianta, 22 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11075. Despre Basescu, bilanturi si minciuni!, 22 iunie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11076. Creste amenintarea, 22 iunie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11077. Suflet de tata, 23 iunie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11078. Batalie politica pentru beneficii economice, 23 iunie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11079. Dan Voiculescu trebuie sa plece de la guvernare!, 23 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11080. Monsieur Revel - Para Phusinn vs Kata Phusinn, 23 iunie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11081. Visul de o mie de ani, 23 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11082. Cincizeci si sase, 23 iunie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11083. Din dragoste deEminescu, 25 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11084. Demitere la Turism, 25 iunie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11085. Publicus captivus, unde esti?, 25 iunie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11086. Pensionarea creierelor, 25 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11087. Timiditate, 25 iunie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11088. "Ce dinti de lapte ai, lupule...", 25 iunie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11089. Oameni, bani, case, 26 iunie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11090. Decizie fatalapentru PC, 26 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11091. De la Mare la Bucuresti via Vama Veche, 26 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11092. La cel mai inalt nivel, 26 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11093. Neputinta de a face, 26 iunie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11094. Vis-Ã -vis, 27 iunie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11095. Structura investitiilor nu aduce dezvoltare!, 27 iunie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11096. Sub semnul insolatiei, 27 iunie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11097. Indicele de confort termic, 27 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11098. Brusca agitatie a PSD, 27 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11099. Cum trebuie citita o carte grea, 27 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11100. 30 de miliarde de euro, 28 iunie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11101. Autostrada Basescu-Pitesti si retur, 28 iunie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11102. La concurenta cu Paloma, 28 iunie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11103. Ceva frumos pus deoparte, 28 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11104. Un presedinte de telenovela, 28 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11105. Secolul lui Gica Petrescu?!!, 29 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11106. Arbitrajul, cantalejo de lebada al fotbalului, 29 iunie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11107. PSD - un partid vandut, 29 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11108. Avem bici, da’ nu pocneste, 29 iunie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11109. Puterea Ardeiului Iute, 29 iunie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11110. Un discurs de pomina: Germania lipsa!, 29 iunie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11111. Viiturile neamului, 3 iulie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11112. Greseala liberalilor, 3 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11113. Oameni mediocri, institutii mediocre, 3 iulie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11114. Oameni cu idei, 3 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11115. Protectia sociala nu e una pentru toti, 3 iulie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11116. O gafa mare cat o invidie, 30 iunie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11117. Monsieur Revel - nevroze ideologice, 30 iunie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11118. Batalia pe cadavrul PSD, 30 iunie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11119. E liber un loc de geniu, 30 iunie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11120. Angajatori si angajati, 30 iunie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11121. Arhanghelul dreptatii, 2 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11122. Butaforia scalpeaza Romania, 2 iulie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11123. Cheful de dupa omagiu, 2 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11124. Privatizarea privatizatilor, 2 iulie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11125. Vara joaca barbut, cu tatele-n vant, 2 iulie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11126. Doua muzici doua, 2 iulie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11127. Nascut vinovat!, 4 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11128. Delirul bugetar al guvernului Tariceanu, 4 iulie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11129. Tampenie si tradare, 4 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11130. Exista si romani fericiti: capitalistii de cadou, 4 iulie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11131. O premiera postdecembrista, 4 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11132. Aproape o tradare, 4 iulie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11133. America obeza, 5 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11134. Revizitand costul sterilizarii, 5 iulie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11135. Strategia tupeului, 5 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11136. Cand ne retragem trupele din razboiul palatelor?, 5 iulie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11137. Basescu si trupele lui Tariceanu, 5 iulie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11138. Este fericit Evgheni Evtusenko?, 5 iulie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11139. Corcodusul miraculos, 6 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11140. Saraci, dar independenti energetic, 6 iulie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11141. Se duc de rapa, 6 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11142. Ministru, pierdut onoare! O declar nula, 6 iulie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11143. Pe pajistea Licuriciului cel Mare, 6 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11144. Canapelele babei, 7 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11145. Fara partide?, 7 iulie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11146. Casa, acra casa..., 7 iulie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11147. Molima datului la televizor, 7 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11148. Monsieur Revel - Independenta morala, 7 iulie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11149. Horvath si Patulea, 9 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11150. S-a reprofilat pe magie neagra, 9 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11151. Ghici cine vine la cina?, 9 iulie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11152. Destinatii, 9 iulie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11153. Intamplare cu suflet de soim, 9 iulie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11154. Ministareasa Bijboaca, 10 iulie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11155. Sansa unica a PNL, 10 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11156. Saracia e o inchisoare, 10 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11157. Plata si rasplata muncii, 10 iulie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11158. Doamna Nicholson, ce pacoste!, 10 iulie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11159. Povestea din poveste, 10 iulie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11160. Un semnal nelinistitor pentru presa, 11 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11161. Topurile in jos, 11 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11162. Si daca e nevinovat?, 12 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11163. Cei care-si fac case vechi, 12 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11164. Promisiunea vesnica - restructurarea cheltuielilor publice, 11 iulie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11165. Ce se-ntampla cu liberalii ?, 11 iulie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11166. Liberalizarea pietei energiei: o delapidare a populatiei, 11 iulie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11167. Sinuciderea lui Zidane, 12 iulie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11168. Cu procurorii la muzeu, 12 iulie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11169. O noua axa?, 12 iulie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11170. Lasitate sau nepasare, 13 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11171. Un menestrel, 13 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11172. PIB per capita, un banc prost, 13 iulie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11173. Felix, Mircea si Dorin, 14 iulie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11174. Alianta secreta PSD-PD, 14 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11175. [2], 14 iulie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11176. AVAS-ul mai mult incurca decat descurca, 14 iulie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11177. Animale, 16 iulie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11178. Distrugerea unei traditii istorice, 13 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11179. Meseria de "roman" si cea de presedinte!, 13 iulie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11180. Reteaua braileana, 14 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11181. Atacuri iresponsabile, 17 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11182. Romania butonata, 17 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11183. Paltonul uzat, 17 iulie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11184. Gaurile negre din biografia dnei Monica Macovei, 17 iulie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11185. El, 16 iulie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11186. Zana Cea Buna de pe Centura, 16 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11187. A savarsit pacatul trimiterii, 16 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11188. Autostrazi la tot cartieru’, 16 iulie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11189. Exclusiv - Iulia Timosenko, editorialista, 15 iulie 2006, Jurnalul Național
  11190. Conventii, 17 iulie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11191. Scrisoare deschisa catre Dorin Tudoran, 17 iulie 2006, Dan Voiculescu, Jurnalul Național
  11192. Distrugerea PNL, 18 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11193. Perioada salariilorde vara, 18 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11194. Guvernul sacrifica nivelul de trai, 18 iulie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11195. Tii cu Israelul saucu arabii?, 18 iulie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11196. Imprumuturile externe: bune pentru creditori, nu pentru debitori, 18 iulie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11197. Mosi si babe, 19 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11198. Un ultimatum ciudat, 19 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11199. RAFO, 19 iulie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11200. Petrom sau razboiul meu din Orientul Mijlociu, 19 iulie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11201. Valiza de bulgari, 19 iulie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11202. O lovitura desteapta?, 20 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11203. Stimate domnule Marius Tuca,, 20 iulie 2006, Camelia Voiculescu, Jurnalul Național
  11204. Economia cu felinar rosu, 20 iulie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11205. Iubirea, 20 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11206. Asasinii de copii, 20 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11207. Rusinea marinarului de uscat al tarii, 20 iulie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11208. O prejudecata: Increderea in armata, 21 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11209. Un nou partid: PD-PSD, 21 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11210. Destinul, intre crima si suicid, 21 iulie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11211. Cu seful Turismului la psiholog, 21 iulie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11212. Urmeaza Vantu?, 23 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11213. A dat in judecata Unirea tarilor romane, 23 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11214. Ochii pe butelie, 23 iulie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11215. Chitante de dragoste, 23 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11216. Al doilea pacat, 23 iulie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11217. Interviu cu Romania, 23 iulie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11218. Firmele visatorilor, 24 iulie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11219. Raiuri-Iaduri, 24 iulie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11220. Moartea copiilor, tratata cu nesimtire, 24 iulie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11221. Lenin cu mana aratand spre viitor, 24 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11222. Stimate dle Marius Tuca,, 24 iulie 2006, Dorin Tudoran, Jurnalul Național
  11223. Avutia familiei Voiculescu, 24 iulie 2006, Catalin Tolontan, Jurnalul Național
  11224. Un moment ceausist la Cotroceni, 24 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11225. Cheia disparitiei lui Omar: Ciprian Nastasiu, 25 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11226. Portretul impostorului, 25 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11227. Visul unei nopti de iarna, 25 iulie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11228. Intrari volative, iesiri definitive, 25 iulie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11229. Cerneala caracatitei, 25 iulie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11230. Dialogul intre BNR si MFP, 26 iulie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11231. Sirena lui Roaita chicoteste, 26 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11232. Sapca pe ochi, 26 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11233. De la informatorii securitatii la dezinformatorii democratiei, 26 iulie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11234. Statul securistic, 26 iulie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11235. Guvernare pe contrasens, 27 iulie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11236. "Discrepanta" intre prost si inteligent, 27 iulie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11237. Semnalul Elenei Udrea, 27 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11238. Albastru, un calm celest, 27 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11239. O premiera postdecembrista, 28 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11240. Discreditarea justitiei, 28 iulie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11241. De la inghetata "Basescu", la Citroenul "Tariceanu", 28 iulie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11242. Pacate mici si mijlocii, 28 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11243. Piata in Centru, 30 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11244. Palate de chirpici, 30 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11245. Cei 7 magnifici, 30 iulie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11246. Uriasa manipulare, 31 iulie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11247. Proverbele santului, 31 iulie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11248. Istorii care nu se mai repeta, 31 iulie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11249. Acuzatii iresponsabile la adresa unor europarlamentari, 31 iulie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11250. Cai verzi pe pereti, 30 iulie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11251. Gol, prin iarba, ca o salbaticiune, 30 iulie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11252. Cu catuse prin Cluj..., 31 iulie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11253. Deconspiram, nu deconspiram, jaful continua, 1 august 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11254. Traian Basescu sufera de guromanie, 1 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11255. Subiecte romanesti, 1 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11256. Un avertisment, 1 august 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11257. Un succes al Serviciilor Secrete, 2 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11258. Violatorul Bikent, 2 august 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11259. Telegrame, 2 august 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11260. Pai, ce fel de roman esti tu?, 2 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11261. Runda Doha: Un mare esec, 2 august 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11262. Avem o crestere economica sustenabila?, 3 august 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11263. Un parizer intreg, 3 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11264. Presa si serviciile secrete, 3 august 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11265. Mandra corabia, mester carmaciul..., 3 august 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11266. Daca intorci un pahar, 4 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11267. Singuratate rau prevestitoare, 4 august 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11268. Maurul si-a facut datoria, 4 august 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11269. Meseria de adjunct, 6 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11270. Afaceri cu partid, 6 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11271. Violentarea scolii, 6 august 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11272. Conexiuni, 6 august 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11273. Rosia, 6 august 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11274. Gaura din steag, 7 august 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11275. Un comunism mai mic, 7 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11276. Fara petale, 7 august 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11277. Intarca "balaia", 7 august 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11278. Beraria cu tineri, 8 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11279. Uniforme de politie pentru infractori sau delictul de opinie?!, 8 august 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11280. De ce a revenit pulverizarea politica in Europa centrala si de est?, 8 august 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11281. Subminare si sofism, 8 august 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11282. Macaraua deasupra patului, 9 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11283. Doctrina lui Hollywood, 9 august 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11284. Deficitul bugetar de 2% in 2007?, 9 august 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11285. Cine l-a ucis pe Moisil?, 9 august 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11286. Profesia: aventurier, 10 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11287. Excedent versus deficit bugetar, 10 august 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11288. Interventie pentru Liban, 10 august 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11289. Romani in Liban? Trimisi de cine? De ce?, 10 august 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11290. Mama islandeza, tata international, 11 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11291. Cei mai castigati sunt cei care s-au orientat, 11 august 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11292. Un altfel de caine, 11 august 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11293. Cinicii din randul intai, 14 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11294. Cine pe cine judeca?, 14 august 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11295. Romanii, consumul si telecomanda, 14 august 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11296. Si Dumnezeu a creat femeia…, 13 august 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11297. Delicatese interzise, 13 august 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11298. Mitocanul de voiaj se intoarce, 13 august 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11299. Siesta, 13 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11300. Sef in Absurdistan, 13 august 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11301. Manualul gelosului amator, 13 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11302. Autistul, 14 august 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11303. O manipulare ordinara, 14 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11304. Conducta cu secrete, 15 august 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11305. Europa centrala si de est: nationalismul economic iese la bataie!, 15 august 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11306. Victoria Securitatii, 15 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11307. Painea si sarea, 15 august 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11308. Sosia, 15 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11309. Prietenia cu avansare in grad, 16 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11310. 1% din PIB se cheltuieste afara, 16 august 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11311. De ce o apar pe Mona Musca, 16 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11312. Balci de stamarie, 16 august 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11313. Deconspirarea acarului Paun, 16 august 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11314. Politica fara pedigri, 17 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11315. Cu mainile curate, 17 august 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11316. In asteptarea aderarii la UE, 17 august 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11317. Romania de care imi este rusine, 17 august 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11318. Cine e stapanul Dosariadei, 17 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11319. Onorabilitate, 18 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11320. Adevarul all inclusive, 18 august 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11321. Diabolizarea Securitatii, 18 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11322. Poarta maramureseana, 18 august 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11323. Trenul parasit, 20 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11324. Caldura mare, 20 august 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11325. Sondaje contra naturii, 20 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11326. Sexul conteaza. Si-n magazin, 20 august 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11327. Aeroport, 20 august 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11328. Multa mare, 20 august 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11329. Cinism de larg consum, 21 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11330. O boala mult prea lungita, 21 august 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11331. Memoriu adresat ministrului de Interne: Autodenunt!, 21 august 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11332. Manipularea analfabetilor, 21 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11333. Pe turnatorii postcomunisti, cine ii deconspira?, 21 august 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11334. Manipularea Monei Musca, 22 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11335. Colegii buni si colegii rai, 22 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11336. Lichele si vinovati, 22 august 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11337. Luptand cu vorbele si cu falsele promisiuni, 22 august 2006, Jurnalul Național
  11338. Simulacrul privatizarii si vinderea bancilor pe gratis, 22 august 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11339. PNL a luat teapa!, 23 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11340. O istorie cu borduri, 23 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11341. Re-re-rectificarea bugetara, 23 august 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11342. Unde a disparut Pesedeul?, 23 august 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11343. Ultimul raport BNR, 23 august 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11344. Un spectacol ratat, 23 august 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11345. Mineriada anti-Mona Musca, 24 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11346. Despre raie, 24 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11347. PNL capituleaza fara conditii, 28 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11348. Bani in drum, 28 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11349. Inefabilul domn Boc si Securitatea, 24 august 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11350. Nevoia de opozitie, 24 august 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11351. Karma, 24 august 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11352. Hotel Ciarodeika, 27 august 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11353. Aratarea pisicii, 25 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11354. Maine. dar de ce maine?, 25 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11355. Apropos de dosariada, 25 august 2006, Ion Mihai Pacepa, Jurnalul Național
  11356. Cine face inventarul?, 25 august 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11357. Greu de ucis, 25 august 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11358. Pentru Dictionar, 27 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11359. Despre cheful de viata, 27 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11360. De ce n-am fost pe stadion, 27 august 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11361. Basescu, bun de plata, 27 august 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11362. Alt vultur, 27 august 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11363. Surori siameze, 28 august 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11364. 9% aripi de inger, 28 august 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11365. Echipa Barbu-Seitan: un management serios, 29 august 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11366. Presedintele loveste din nou, 29 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11367. Ziua in care te decizi sa nu mai mananci seara, 29 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11368. O posibila solutie in cazul dosariadei, 29 august 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11369. Si asa creste deficitul bugetar, 29 august 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11370. Economia, cum este!, 30 august 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11371. Pe cand dosarele disidentilor?, 30 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11372. Agentul H, 30 august 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11373. Spovedania, 30 august 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11374. Cocoasa, 30 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11375. Purificare pe rugul politic, 30 august 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11376. De ce e greu sa-l contrazici pe Milton Friedman, 31 august 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11377. Ferice de Ioan Ghise!, 31 august 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11378. Naturi moarte cu saracii, 31 august 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11379. Traiasca berea si unirea cu Moldova, 31 august 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11380. Misiune aproape imposibila, 31 august 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11381. Fasolea cu carnati din armata, 1 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11382. Teama de romani, 1 septembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11383. Diversiunea cu sportivii, 1 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11384. "Contimporani" cu Eminescu, 1 septembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11385. Felinarul, 3 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11386. Maicutele cu telemobil, 3 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11387. Retailul se intalneste cu foarfeca, 3 septembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11388. Dureri fara nastere, 3 septembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11389. Pozitia condorului, 3 septembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11390. Si daca Traian Basescu a avut dreptate?, 4 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11391. Un interviu cu Fellini, 4 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11392. Leu convertibil, 4 septembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11393. Asigurari de viata full-partial, 4 septembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11394. Nodul gordian trebuie taiat!, 5 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11395. Tocmai la Botosani!, 5 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11396. Rectificarea bugetara anticipeaza alegerile, 5 septembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11397. Pensiile private pleaca la drum cu povara FNI in carca, 5 septembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11398. Fetele bisericesti la spovedanie, 5 septembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11399. Zi de subventii, 6 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11400. Vesti bancare, 6 septembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11401. N-avem barbati de stat!, 6 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11402. Dedesubtul fustei intamplarilor, 6 septembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11403. Democratia prin conducator, 6 septembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11404. Neobolsevismul Dosariadei, 7 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11405. Prea tarziu, 7 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11406. Bani prea multi sau munca prea putina?, 7 septembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11407. Despre prostie, nesimtire si manipulare!, 7 septembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11408. Publicati registrul-jurnal, 7 septembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11409. Manipularea desecretizarii, 8 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11410. Odiosul de la scara 6, 8 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11411. Liderul sau echipa?, 8 septembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11412. O parere, 8 septembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11413. Orasel pur si simplu, 10 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11414. Cum e sa te simti bine, 10 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11415. Ceasul rau. Da’ scump!, 10 septembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11416. Falsuri, copii, imitatii, 10 septembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11417. Mana rece, mana calda, 10 septembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11418. De ce se scumpeste lumina, 11 septembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11419. Tiganci cu patru sani, 11 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11420. Cum sa fie pedepsit Emil Boc, 11 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11421. Recursul la abjectie, 11 septembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11422. O aberatie a geneticii politice: PSD, 12 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11423. Si eu am fost bisnitar!, 12 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11424. Sa rectificati bine!, 12 septembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11425. De la privatizare, consumatorii au parte doar de scumpiri, 12 septembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11426. Semnul Fiarei, 12 septembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11427. Alegeri anticipate pentru alt popor, 13 septembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11428. Dincolo de lungul nasului, 13 septembrie 2006, Florin Citu, Jurnalul Național
  11429. Partidul fara un nume, 13 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11430. Zece negri mititei au calcat pe bec..., 13 septembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11431. Dezinflatie si "supracrestere"?, 13 septembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11432. Arma lui Traian Basescu, 13 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11433. Ciomagul suspendarii, 14 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11434. Cine sa-i mai inteleaga?, 14 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11435. Responsabilitatea unui sef de stat, 14 septembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11436. Si pohta ce-am pohtit! Moldova in NATO, 14 septembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11437. Economia creste, tupeul da pe afara, 14 septembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11438. Parfumul, 17 septembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11439. La prima vedere, 17 septembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11440. PNL se multumeste sa dea cu tifla, 18 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11441. O nota informativa catre cititori, 18 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11442. "Huta in talerele balantei" (I), 15 septembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11443. Politicieni, v-a sunat clopotelul!, 15 septembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11444. O chestiune de interes national, 15 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11445. Culegerea de ziceri spirituale, 15 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11446. PSD, un partid-fantoma, 18 septembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11447. Banii nu aduc bunastare, 18 septembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11448. Grija, 18 septembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11449. La stop, 17 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11450. Scoala fara scoala, 17 septembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11451. Publicitate mascata, 17 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11452. Jurnalism cetatenesc. Pazea, 17 septembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11453. Romania resimte deja avatarurile capitalului strain, 19 septembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11454. Sansele Monei Musca, 19 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11455. Au disparut partidele politice!, 19 septembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11456. Ceata lui Pitigoi, 19 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11457. Vrea PNL sa ia locul PNTCD?, 20 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11458. Fidelizarea structurilor de forta, 21 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11459. Ora la parastas, 21 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11460. Informatorii de patrimoniu, 20 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11461. Primavara pe sosea, 24 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11462. O nota informativa catre cititori, 24 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11463. Pe cand dosarul lui Dorin Tudoran?, 25 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11464. Potriveala, 25 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11465. China creste, 20 septembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11466. Guvernul derapeaza pe indicatori economici, 20 septembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11467. Justitia e oarba, dar are insotitori: un labrador si o labradoare, 20 septembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11468. Listele doamnei Saftoiu, 20 septembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11469. CNSAS de la cap se impute, 22 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11470. Cum sa devii genial in numai jumatate de an, 22 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11471. Ganduri bune pentru "fanul lui BAse"!, 21 septembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11472. Teama de chix, 21 septembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11473. Liberte, egalite, da’ tot rau e, 21 septembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11474. Mona Musca - O viata in minciuna, 22 septembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11475. Vechile probleme ale noii Europe, 22 septembrie 2006, Charles Wyplosz, Jurnalul Național
  11476. "Huta in talerele balantei" (II), 22 septembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11477. Mangez du poulet, 24 septembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11478. Cantec de leagan, 24 septembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11479. Cafeaua ratata, 24 septembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11480. Celebritatea nationala, 24 septembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11481. Timp, reforme, amanari, 25 septembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11482. Ciocu’ mic si joc de glezne, 25 septembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11483. O singura conditie, 25 septembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11484. Romania, la raport, 26 septembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11485. Mai bine transparent cu Golden Blitz!, 26 septembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11486. Modelul suedez, 26 septembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11487. Reteaua din vami fara unghii, 26 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11488. Grija francofona, 26 septembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11489. Oase afumate, 26 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11490. Cacealmaua, 27 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11491. Tensiuni in Ungaria, 27 septembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11492. Bancuri cu vamesi, 27 septembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11493. Axa. Unde este Axaaa?, 27 septembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11494. Klagenfurt, 27 septembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11495. O propunere care nu surprinde, 27 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11496. Totul se joaca, 27 septembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11497. Ne integram cu apa rece, 28 septembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11498. Testul Raportului, 28 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11499. Infratirea cu Ouagadougou, 28 septembrie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11500. Istoria unei amenintari, 28 septembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11501. Ah, ce-mi plac exagerarile mele!, 28 septembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11502. Caine batran lepadat intr-un parc, 28 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11503. Minciuna - primul sarut al diavolului, 29 septembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11504. Duios frantuzoaica sorbea o cola, 29 septembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11505. Jacques Chirac - oaspetele lui Ceausescu, 29 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11506. Noi, europenii!, 29 septembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11507. Vaca de Rodica, 29 septembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11508. Cacofonia si francofonia, 29 septembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11509. Hotii de capace, 1 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11510. Fumigene de Cotroceni, 1 octombrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11511. Hai ca esti dragut, 1 octombrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11512. Amintiri de la congresele taranimii, 1 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11513. Pe incercate, 1 octombrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11514. Batatura, 1 octombrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11515. Poporul PSD, 2 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11516. Ziua Z, 2 octombrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11517. Puterea ca proiect, 2 octombrie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  11518. Logica lui Emil Boc, 2 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11519. Politicianul si televizorul, 2 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11520. Decreteii, 2 octombrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11521. Daca creier nu e, nimic nu e!, 2 octombrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11522. O paruiala prudenta, 3 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11523. Tot felul de fenomene, 3 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11524. Ambivalenta UE si politicile publice romanesti, 3 octombrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11525. Familie mare, reguli noi, 3 octombrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11526. Astept invalidarea, 3 octombrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11527. Mult zgomot pentru nimic, 4 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11528. Colonei buni la export, 4 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11529. 1 ianuarie 2007, 4 octombrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11530. Cadou de la Dumnezeu, 4 octombrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11531. Batranul si marea (dezordine), 4 octombrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11532. Partidul Social Democrat si aschia din ciolanul puterii, 5 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11533. Sub..., 5 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11534. Paradoxurile retrocedarii, 6 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11535. Profitorii nostri, mai cinstiti decat ai lor, 6 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11536. Sindromul trecerilor ilegale, 8 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11537. Fiu de carciumar, 8 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11538. O victorie doar partiala, 9 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11539. ... Plus speranta, 9 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11540. Un sprit numit Romania!, 5 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11541. Cu votul teroristilor, 5 octombrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11542. Cati cu minte, la guvern si presedinte?, 5 octombrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11543. Bancnota de vot, 5 octombrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11544. Romanul Raul, 8 octombrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11545. Igiena sociala, 6 octombrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11546. Plutonul de executie, 6 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11547. Inceput crepuscular, 6 octombrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11548. Gaozar Honoris causa, 8 octombrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11549. Afacere cu viteza, 8 octombrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11550. Mineritul, dupa 1 ianuarie 2007, 8 octombrie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  11551. De la mic la mare, 8 octombrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11552. Gaozarul, 9 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11553. Ce mai vrea FMI de la noi?, 9 octombrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11554. DNA da catuse la tot poporu’, 9 octombrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11555. Fondul Proprietatea trebuie desfiintat, 10 octombrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11556. Cand moare un om de seama, 10 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11557. Romania - UE: Cine are nevoie mai mare de cine?, 10 octombrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11558. Arestat pe nedrept, 10 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11559. In orasul acesta..., 10 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11560. Danut. Un omagiu, 10 octombrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11561. Povesti cu baniiEuropei, 11 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11562. Fondul Proprietatea - lamuriri necesare, 11 octombrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11563. Inflatia politica, 11 octombrie 2006, Florin Citu, Jurnalul Național
  11564. Adrian Nastase se ineaca la mal, 11 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11565. Lumina, 11 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11566. Jurnalistii de dincolo de conspiratie, 11 octombrie 2006, Paul Cristian Radu, Jurnalul Național
  11567. Targul Auto Bucuresti 2006 - Colectia toamna/iarna, 11 octombrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11568. Il doare-n cur, 11 octombrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11569. Alegro, molto vivace, andante furioso, 12 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11570. Chiar toti?, 12 octombrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11571. Credit doar cu Buletinul Statistic, 12 octombrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11572. Incompatibilitatea lui Stolojan, 12 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11573. E ambuteiaj sau aici sunt nervii dumneavoastra!, 12 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11574. Si, e de bine sau de rau?, 13 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11575. Reforma inegalitatii de arme, 13 octombrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11576. Prost sa fii, dar sa nu stii..., 13 octombrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11577. Salvarea prin sugrumare, 13 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11578. Jaf de identitate, 13 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11579. Ultimii saisprezece ani, 15 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11580. Credeati ca aveti ministru de externe?, 15 octombrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11581. Santajista, 15 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11582. Podul ca o prada, 15 octombrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11583. Un buget construit pe proiecte ar incuraja investitiile, 15 octombrie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  11584. Piata si frigul, 15 octombrie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  11585. Ne place Brahms!, 15 octombrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11586. "Am venit sa te ard", 15 octombrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11587. Se intoarce inflatia?, 16 octombrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11588. Slabiciunea e Stolojan, 16 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11589. Despre prietenie si prieteni, 16 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11590. Branca ursului, 16 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11591. Ministrul Culturii, un ipocrit, 16 octombrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11592. Despagubirile: tripla povara pentru contribuabili, 17 octombrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11593. Cifre mari pe hartie, 17 octombrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11594. Imbecilul, 17 octombrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11595. O specie pe cale de disparitie, o specie pe cale de aparitie, 17 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11596. Sarman canar, ti s-a parut..., 17 octombrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11597. Un pericol major pentru PNL, 17 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11598. Cazul poetului care s-a dat deoparte, 17 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11599. De doua ori S., 18 octombrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11600. Muzica il face pe om, 18 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11601. Bugetul 2007, 18 octombrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11602. Marea evadare, 18 octombrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11603. Galactici si razboinici, 18 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11604. "Curatarea urmelor", 18 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11605. Cersetoria la misto, 19 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11606. Pana si inflatia s-a furat in tara asta, 19 octombrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11607. Fratia gemului de visine, 19 octombrie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11608. Procurorul Gherghescu, alias ministrul Macovei, 19 octombrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11609. Dumnezeu, Gigi, galacticii si muritorii de rand, 19 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11610. Paralizia PNL, 19 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11611. Lupta cu viata, 20 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11612. Comisar la UE m-as face!, 20 octombrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11613. Manipulare de toamna, 20 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11614. Razboiul romaniilor, 20 octombrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11615. De ce a plecat presedintele, 20 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11616. Potcovarul analfabet, 22 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11617. Maharii scolii, fara rusine, 22 octombrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11618. Nutria si jurnalistul. Peisaj istoric., 22 octombrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11619. Nascut gaozar, 22 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11620. Salutari pentru "Fanul Presedintelui"!, 22 octombrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11621. Relaxare cubana, 22 octombrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11622. Cat o mie de cuvinte, 22 octombrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11623. Belu si Bitang, la echipa nationala!, 23 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11624. Inexplicabila iesire a lui Dan Voiculescu, 23 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11625. Damblaua, 23 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11626. Visand la mai mult decat o bunastare de serie, 23 octombrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11627. Tara lu’ Vanghelie, 23 octombrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11628. Dunarea tulburatoare, 24 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11629. PSD, la mana lui Vanghelie, 24 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11630. Teoria si practica dedicatiei, 24 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11631. La sfarsitul balciului, 24 octombrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11632. Bani pentru drumuri, scoli, spitale - vindecarea unei amnezii sau comanda UE?, 24 octombrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11633. Senin, 24 octombrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11634. Romania negociabila, 25 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11635. Dar profesionalismul?, 25 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11636. Ceasul de 40.000 de euro, 25 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11637. Cresterea economica si procesul politic, 25 octombrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11638. La oaste, fara arcan, 25 octombrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11639. De ce si eu si Vanghelie l-am sprijinit pe Iliescu la congresul din 2005?, 25 octombrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11640. Romania incepe drumul catre euro, 25 octombrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11641. Sa nu-i mai auzim, sa nu-i mai vedem, sa nu-i mai votam…, 26 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11642. O noua victorie a presedintelui, 26 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11643. Cele sapte simturi, 26 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11644. Cu capitalism cand incercati?, 26 octombrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11645. Mintea cea de pe urma, 26 octombrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11646. Rotirea cadrelor continua, 27 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11647. Negustoria cu principiile, 27 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11648. Süssmayr si Mozart, 27 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11649. Frigul din vis, 27 octombrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11650. Oficial, le merge bine!, 27 octombrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11651. Venirea Comisarului european, 29 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11652. Mita vampirita, 29 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11653. Energie pierduta la Cotroceni, 29 octombrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11654. Salariul, ultima frontiera, 28 octombrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11655. Domnul Tariceanu si comisarul Miclovan!, 29 octombrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11656. Romania, in fata unei mari provocari, 28 octombrie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  11657. Padurea cu surprize, 29 octombrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11658. Duminici fara limite - Scrisoare pentru elefant, 29 octombrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11659. La rascruce, 29 octombrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11660. Cine a condus Romania?, 30 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11661. Premierul, facut Knock Out, 30 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11662. Inamicul ataca numai dinspre Racaciuni, 30 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11663. Vantul competitiei de stat sufla incet, 30 octombrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11664. Esecul algoritmului politic, la Bruxelles, 30 octombrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11665. Cazul Varujan Vosganian, 31 octombrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11666. Grajdarul numit Romania, 31 octombrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11667. Exceptia, 31 octombrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11668. Ce mai e de spus?, 31 octombrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11669. O pozitie suspecta a Uniunii Europene, 31 octombrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11670. Unde sunt galacticii?, 1 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11671. Ludovic al XIV-lea de pe Dambovita, 1 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11672. Cei mai prosti destepti, 1 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11673. Strategia post-aderare: ce nu trebuia sa lipseasca, 1 noiembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11674. Menajera lui Barosso, 1 noiembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11675. Romania - Contribuitor net de scandal in Europa!, 1 noiembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11676. Conspiratia sobelor, 2 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11677. Comisarul cu xeroxul, 2 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11678. Istoria patriotica, 2 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11679. Bonuri de masa de manevra, 2 noiembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11680. Un om important, 2 noiembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11681. Minciunile bugetului Tariceanu, 2 noiembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11682. Dumnezeu a fost roman, 3 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11683. Pretul lacomiei politice, 3 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11684. Premiile Ioan Chirila, 3 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11685. Orasul de langa lac, 3 noiembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11686. Parizer si puscarie, 3 noiembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11687. Carrefour pe romaneste, 5 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11688. Verii lui Molier, 5 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11689. Sus capul, Nicolita!, 5 noiembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11690. Prostie, ticalosie, minciuna sau geniu?, 5 noiembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11691. Cafeaua fie binecuvAntata! (a se citi repede, pe nerasuflate), 4 noiembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11692. Gena nu e Jeana, 5 noiembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11693. Viata sportiva, 5 noiembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11694. Hoti si tuberculosi, saraci si fericiti, 6 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11695. Un atac oarecare, 6 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11696. Abundenta, 6 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11697. O toamna atipica, 6 noiembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11698. Cu gura larg deschisa, 6 noiembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11699. Suflet, 6 noiembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11700. Efectul de nisa, 7 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11701. Bate vant de anticipate, 7 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11702. Viitoul nostru luminos…, 7 noiembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11703. Urgente nerezolvate, 7 noiembrie 2006, Codrut Seres, Jurnalul Național
  11704. Un regim corupt, 8 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11705. Unde duce compasiunea, 8 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11706. Avem un stat slab, 8 noiembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11707. Izbavirea prin spanzurare, 8 noiembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11708. De ce nu am vorbit la Consiliul National, 8 noiembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11709. Santajarea Romaniei cu gaz romanesc!, 8 noiembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11710. Dosarul Cotineata, 9 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11711. Scaderea portofelelor mascheaza cresterea preturilor, 9 noiembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11712. CNSAS nu e mai presus de Lege!, 9 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11713. Vrajeala CNSAS, 9 noiembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11714. Logica lui Liviu Turcu, 10 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11715. Statistica norocului, 10 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11716. "Da, mama", 10 noiembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11717. Cu galeata ciuruita, 10 noiembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11718. Pe de patru - ca la pocher, 10 noiembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11719. Trece lebada pe ape, 12 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11720. Omul presedintelui, 12 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11721. Stolojan ambidextru, 12 noiembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11722. Slugarnicia din reflex si comunicarea!, 12 noiembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11723. Ganduri in pauza de pranz, 11 noiembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11724. Doua guverne la aceeasi masa, 11 noiembrie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  11725. Toamna din terminal, 12 noiembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11726. Si pe aeroport?, 12 noiembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11727. Noapte buna, deconspirare!, 13 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11728. Mahalaua de la PNL, 13 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11729. Profitor acoperit, 13 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11730. Leafa, dupA 1 ianuarie 2007, 13 noiembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11731. Pe Mircea Geoana cine il inlatura?, 13 noiembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11732. Exemplar!-ul de la Cotroceni, 13 noiembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11733. Doi securisti: Dan Voiculescu si Liviu Turcu, 14 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11734. Arhanghelul Stolojan a devenit curca, 14 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11735. Romania-tramvai, 14 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11736. Spre o noua America, 14 noiembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11737. Gazele naturale: Incorecta manevra a UE, 14 noiembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11738. De ce nu trebuie privatizate Posta Romana si CEC, 14 noiembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11739. S-au demascat!, 15 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11740. Cazul de la Cluj, 15 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11741. Alegerile din SUA: "It’s the policy, stupid", 15 noiembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11742. Ingamfari, 15 noiembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11743. Fabrica de fum, 15 noiembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11744. Tara de dincolo de Chitila, 16 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11745. Mutre de activisti, 16 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11746. Econo-MIE, infla-TIE, banii-LOR, 16 noiembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11747. Veniti de luati electricitate!, 16 noiembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11748. Macovei chiar crede ca ne poate prosti la nesfarsit, 16 noiembrie 2006, Violeta Fotache, Jurnalul Național
  11749. Jumatatea goala a paharului, 16 noiembrie 2006, Florin Citu, Jurnalul Național
  11750. O lichea, 17 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11751. Despre importanta unor lucruri, 17 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11752. Acasa, in Spania, 17 noiembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11753. Ferentarizarea Romaniei, 17 noiembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11754. Talanga din Elvetia, 19 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11755. Muschi pentru ascultat muzica, 19 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11756. Mic la stat, mare la CSAT, 19 noiembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11757. Lebada pe gard si mintea bietului Fan!, 19 noiembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11758. Fumez, adica pierd, 18 noiembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11759. Solidaritatea colaborationistilor, 19 noiembrie 2006, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  11760. Fantana cu amanti, 19 noiembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11761. Poate daca ploaia s-ar opri..., 19 noiembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11762. Negocieri cu asasinul?, 20 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11763. Numele saraciei, 20 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11764. Consumul care-i Inspaimanta pe economisti, 20 noiembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11765. Cazul Nastase: Prezumtii in loc de probe, 20 noiembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11766. Haosul din PNL, 21 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11767. Doua saptamanide viitor, 21 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11768. Traiasca Partidul Populist Roman!, 21 noiembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11769. Romania pare in afara traseelor energetice caspice, 21 noiembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11770. Ea, 21 noiembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11771. Lintoliu portocaliu, 21 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11772. IMM-uri tot mai putine, 21 noiembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11773. Procesul Zambaccian: Conjuratia gunoaielor, 21 noiembrie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11774. Fluturii albi ai verzei liberale, 22 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11775. Succes lucrarilor CPEx!, 22 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11776. Ziare vechi, 22 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11777. Sunt deficitele externe sustenabile?, 22 noiembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11778. Testul suprem: O vizita in Cuba, 22 noiembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11779. Finu’ Stere, 22 noiembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11780. Republica fluturelui si spermatozoidului, 23 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11781. Un nou pumn intre ochii Justitiei, 23 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11782. Portretul-robot al politicianului, 23 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11783. Un pas inainte, doi pasi la stanga, 23 noiembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11784. Platforma spermatozoizilor, 23 noiembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11785. Anticomunismul primitiv, 24 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11786. Obiceiuri de mic burghez, 24 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11787. Marea vanzoleala, 24 noiembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11788. Secretul lui Polichinelle a inviat!, 24 noiembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11789. Calin, file de rotula, 24 noiembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11790. Palatul de pe colina, 26 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11791. Dincolo de gard, 26 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11792. "Atacuri imunde", 26 noiembrie 2006, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  11793. Viata mulajului de ghips, 26 noiembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11794. Un presedinte pentru resuscitarea dvs!, 26 noiembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11795. Criza fortei de munca duce la intarzieri ale proiectelor de infrastructura, 25 noiembrie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  11796. Aur, otel si miez de paine, 26 noiembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11797. Si chiar o sa mugi..., 26 noiembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11798. O diversiune pentru prosti, 27 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11799. Cei care-ti cer mereu cate ceva, 27 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11800. Producatorii: De unde vin, incotro merg?, 27 noiembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11801. Romania feudala, 27 noiembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11802. Dinu Olarasu, 27 noiembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11803. Marea descoperire a lui Seres, 28 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11804. Comunistii de dreapta, 28 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11805. I-au dat Radu…, 28 noiembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11806. Fuziunea Hidroelectrica - Termoelectrica: de unde vine amenintarea?, 28 noiembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11807. Romania are nevoie de politici sociale, 28 noiembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11808. Eprubetele Aliantei, 29 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11809. Cauza si defect, 29 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11810. Utilitatile publice trebuie judecate altfel, 29 noiembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11811. Nu cred in lesinul lui Berlusconi, 29 noiembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11812. Cortina de fier vechi, 29 noiembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11813. Initiativa PIN, 30 noiembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11814. Tocilarul clasei, 30 noiembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11815. Muzeul capitalismului, 30 noiembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11816. Jucatorul si jucariile, 30 noiembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11817. Resurectia ceausismului cazon, 1 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11818. Barbat urat, barbat frumos, 1 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11819. Romania mea de ieri, 1 decembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11820. Hakkinen si Schumacher la start: Vvrruuuumm!!, 1 decembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11821. Geoana versus Oprescu, meci de totul sau nimic, 1 decembrie 2006, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  11822. Detinutul filosof, 2 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11823. Despre productia mondiala pe fund de locuitor, 2 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11824. Sa bem devreme!, 2 decembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11825. Intre bordel si "nebunie periculoasa"!, 2 decembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11826. Blogul. pe bani sau pe glorie?, 2 decembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11827. Miniaturizare exagerata?, 3 decembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11828. Raspuns pentru Ema, 3 decembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11829. Stapanii clipei. - Supravietuitorii!, 4 decembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11830. Inflatia, ca un pahar de vin bun baut dupa masa, 4 decembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11831. Omul lui Bush, 4 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11832. Dreptul, intre inapoiere si obscenitate, 4 decembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11833. PC s-a facut mare, 4 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11834. Ziua Marii Crapelnite?!, 5 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11835. Cazi albe, cazi vernil, dar si chiuvete maro, 5 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11836. Graul si neghina, 5 decembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11837. Cresterile de preturi la gaze nu vin de la OMV, ci de la UE!, 5 decembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11838. Ce facem cu excedentul bugetar?, 5 decembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11839. Criza ciozvartei, 6 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11840. Iubirea de catei, 6 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11841. Dar cetatenii ce zic…, 6 decembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11842. Guvernul din Constanta, 6 decembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11843. Anormalitatea ca viciu, 6 decembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11844. Castigurile PNL, 7 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11845. Vecini odiosi, 7 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11846. Capitalismul romanesc moare inainte sa se nasca, 7 decembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11847. Sub zodia coruptiei, 7 decembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11848. Un congres inutil, 8 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11849. Bibliotecara, 8 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11850. Criza si miza, 8 decembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11851. Cartoful politic si varza economica, 8 decembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11852. Din socialismul real, 10 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11853. O provocare sexuala: coatele femeii iubite, 10 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11854. Tacerea zmeelor, 10 decembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11855. Basescu, pisica si claviatura pianului!, 10 decembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11856. Berea, vestitor al progresului, 9 decembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11857. Consecinte, 10 decembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11858. Sa punem karma pe bigudiuri, 10 decembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11859. O pripeala suspecta, 11 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11860. Rue de Grenelle, 11 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11861. Leul greu si dezinflatia, 11 decembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11862. Justitiarii Monicai Macovei, 11 decembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11863. Despre oligarhie si democratie, 11 decembrie 2006, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  11864. Anul 2007: european si electoral, 11 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11865. Congresul ghiftuirii, 12 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11866. Peram, peram, mersum coram, 12 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11867. Un vodevil si o drama, 12 decembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11868. Asocierea firmelor romanesti - singura lor sansa, 12 decembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11869. Cum intram in Europa?, 12 decembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11870. Decembrie, 12 decembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11871. Subrezirea PNL, 13 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11872. Copii geniali?, 13 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11873. Cotatia petrom si pretul brutului, 13 decembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11874. Puscariasii, 13 decembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11875. O expeditie in Camerun, 13 decembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11876. PSD-ul lui Ion Iliescu, 14 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11877. Biruitorul, 14 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11878. Si neconsolidati, si cu banii luati, 14 decembrie 2006, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11879. Dupa doi ani, 14 decembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11880. Stabilitate in obscuritate, 14 decembrie 2006, Florin Citu, Jurnalul Național
  11881. Coalitia imorala, 15 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11882. Vineri, soldatilor nu le-a mai placut fasolea, 15 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11883. PSD! PSD!, 15 decembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11884. Ferma animalelor politice, 15 decembrie 2006, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11885. Inventarul vrajitoarelor, 16 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11886. Cel care a defilat de 7 noiembrie 1956, 16 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11887. Romania de cascaval, 16 decembrie 2006, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11888. Prostia costa scump in Europa unita!, 16 decembrie 2006, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11889. Standarde, nu stindarde, 16 decembrie 2006, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  11890. Problema nationala, in continuare un tabu?, 16 decembrie 2006, Laszlo Borbely, Jurnalul Național
  11891. Plin de bune intentii, 17 decembrie 2006, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11892. Petrecerea, 17 decembrie 2006, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11893. Raportul rafuielii politice, 18 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11894. Leul: de la uniunea latina la Uniunea Europeana, 18 decembrie 2006, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11895. Despre recunostinta, caracter si revolta, 18 decembrie 2006, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11896. Un articol care o sa supere pe multi, 18 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11897. Cei multi si tacuti, 18 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11898. Spectacolul micimii omenesti, 19 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11899. Cealalta integrare, 19 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11900. Despre icoanele din scoli, 19 decembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11901. Crestere economica pentru paturi subtiri de populatie, 19 decembrie 2006, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11902. Riscurile deficitelor externe, 19 decembrie 2006, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11903. Valentele cuvantului..., 19 decembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11904. Condamnarea comunismului, 19 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11905. Un moment imoral si inutil, 20 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11906. Nu scluptor, ci sculptor, 20 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11907. Mi-e dor de alb, 20 decembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11908. Justitia, intre lipsuri si apocalipsuri, 20 decembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11909. Girofarurile prostiei, 20 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11910. Ciolanul anticomunist, 21 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11911. Balurile de altadata, 21 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11912. O mare ratare, 21 decembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11913. Basescu si Tariceanu, frisca si coliva, 21 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11914. Strategia energetica la intersectia economiei si geopoliticii, 21 decembrie 2006, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11915. Sarbatori..., 22 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11916. Omul politic al anului, 22 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11917. Ne vedem la Brancusi, 22 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11918. Romania oranj, 22 decembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11919. Albul ca zapada si cele sapte pitice, 27 decembrie 2006, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11920. Vizita la mama, de sarbatori, 27 decembrie 2006, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11921. Bucurestiul regasit, 27 decembrie 2006, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11922. Tehnologia zvonului, 27 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11923. Viata unei secunde, 27 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11924. Bilant de ochii lumii, 28 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11925. Batranetea, 28 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11926. Neseriozitate si lentoare, 28 decembrie 2006, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11927. Sertare de suflet, 29 decembrie 2006, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11928. Increde-te in greci, cand te cinstesc!, 29 decembrie 2006, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11929. Falsificarea lui Mos Craciun, 29 decembrie 2006, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11930. Se schimba anii, 29 decembrie 2006, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11931. Europa, te iubesc!, 3 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11932. Legea vaselor comunicante, 3 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11933. Steaua Norocului, 3 ianuarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11934. Cele doua patrii, 3 ianuarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11935. Istoria unei fudulii, 4 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11936. Una si alta, 4 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11937. Moartea dictatorilor, 4 ianuarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11938. Salarii in crestere - rolul migratiei, 4 ianuarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11939. "Sfanta" bataie de joc, 5 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11940. Cum e viata, 5 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11941. Bucuria sfanta a Bobotezei, 5 ianuarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11942. Iarna, la Braila e mai frig dupa colt, 6 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11943. Anulati donatia Castelului Bran!, 6 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11944. Astazi, despre ticalosie si Europa demna, 6 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11945. Criza de neamuri, 6 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11946. Barul de la capatul lumii, 7 ianuarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11947. Boring, 7 ianuarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11948. Egoism, scarba si resemnare, 8 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11949. PLD isi dezvaluie limitele, 8 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11950. Are cineva dintre dumneavoastra un pix?, 8 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11951. Noi in 2007, 8 ianuarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11952. Alb si semne, 9 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11953. PSD revine degeaba!, 9 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11954. Inspirati si expirati, 9 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11955. E interzis sa interzici..., 9 ianuarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11956. O victorie asupra privatizarilor fara noima, 9 ianuarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11957. Esecul privatizarii CEC, un castig pentru Romania, 9 ianuarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  11958. Bran, mostenitorii, contele si sangele, 10 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11959. Revelatia unei prapastii, 10 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11960. Romulusi si Remusi, 10 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11961. Reforma militara: o chestiune economica, 10 ianuarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11962. Ma, europeanule!, 10 ianuarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  11963. Republica de la Giurgiu, 10 ianuarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  11964. Justificarea unui banditism, 11 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11965. O spovedanie intarziata, 11 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11966. Efect de bumerang, 11 ianuarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  11967. Toti, oamenii presedintelui, 11 ianuarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  11968. Frisonul solemn, 12 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11969. Un spectacol inutil, 12 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11970. Vremea frustratilor, 12 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11971. Ion Taras si aderarea, 12 ianuarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  11972. O dezbatere ipocrita, 12 ianuarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  11973. Ursul intrat in ograda, 13 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11974. Soarta de povestitor, 13 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11975. Sibiu, capitala preturilor, 13 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11976. Un nerusinat si penibilii sai aplaudaci, 13 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11977. Ursul intrat in ograda, 14 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11978. Soarta de povestitor, 14 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11979. Sibiu, capitala preturilor, 14 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  11980. Un nerusinat si penibilii sai aplaudaci, 14 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  11981. Arta diagnosticului, 14 ianuarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  11982. La aniversara, 14 ianuarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  11983. Biletul alb cu antet, 15 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11984. O necesitate: transarea Afacerii Biletelul, 15 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11985. Curajul de pe urma, 15 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11986. Vom castiga mult in 2007, 15 ianuarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  11987. Monica Macovei, veriga slaba, 15 ianuarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  11988. Prima zi, ultima zi..., 15 ianuarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  11989. Doua lumini, doua jumatati, 16 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11990. Un truc purtand marca Traian Basescu?, 16 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11991. Poporul, 16 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11992. Bogatii, 16 ianuarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  11993. Ce rost are o strategie postaderare?, 16 ianuarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  11994. Cazul Vosganian, punct si de la capat, 16 ianuarie 2007, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  11995. Am bilet, n-am bilet…, 17 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  11996. Un razboi care cere un altfel de comandant, 17 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  11997. Contaminat cu tinerete, 17 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  11998. Plata ministrilor, 17 ianuarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  11999. O porcarie, 17 ianuarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12000. Front-ospiciul, 17 ianuarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12001. Cazul Vosganian, punct si de la capat (II), 17 ianuarie 2007, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  12002. Floare de nu ma uita globalizare…, 18 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12003. Ce-a urmarit diversiunea Biletelul, 18 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12004. Psihiatria tv, 18 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12005. Statul care ne apara de noi insine, 18 ianuarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12006. Falimentul politic, 18 ianuarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12007. Cazul Vosganian: punct si de la capat (III), 18 ianuarie 2007, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  12008. Nu duduie, ci gafaie, 18 ianuarie 2007, Florin Citu, Jurnalul Național
  12009. De la buricul pamantului la pamantul buricului, 19 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12010. O escaladare primejdioasa, 19 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12011. Pai, vezi, mai Florine..., 19 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12012. De-a dura cu para, 19 ianuarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12013. Practicienii capitalismului salbatic, 19 ianuarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12014. Cazul Vosganian - Punct si de la capat (IV), 19 ianuarie 2007, prof. dr. Liviu Turcu, Jurnalul Național
  12015. O taxa cu probleme europene, 19 ianuarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  12016. Multumesc, domnule prim-ministru!, 19 ianuarie 2007, Oana Stancu, Jurnalul Național
  12017. Fluviul subteran, 20 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12018. Firul rupt, 20 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12019. De ce doarme linistit Basescu, 20 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12020. Basescu e terminat! S-a dat de Gaulle!, 20 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12021. Saracia. Pentru altii e un lux., 20 ianuarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12022. Cacealma, 21 ianuarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12023. Parfum de scrisoare, 21 ianuarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12024. Demiterea lui Bodu, un semnal dat PD, 22 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12025. Romania de la televizor, 22 ianuarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  12026. Florin Chilian - 1234, 22 ianuarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12027. Totusi, inaintam, 22 ianuarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12028. Amorul la pigmeii cei mai rafinati, 22 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12029. Suspendarea presedintelui, 22 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12030. Fundatura, 22 ianuarie 2007, Oana Stancu, Jurnalul Național
  12031. O telegrama numita Romania, 23 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12032. Iresponsabilitatea Procurorului General, 23 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12033. Un spion la scara B, 23 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12034. Sa lasam balta scoala …, 23 ianuarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12035. Inflatie scazuta pe seama deficitului extern, 23 ianuarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12036. Basescu, fata-n fata cu tambalul, 24 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12037. Basescu, infrant de PD?!, 24 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12038. Uitarea preferentiala, 24 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12039. Este si razboiul nostru, 24 ianuarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12040. Gripa, Basescu si vaca elvetiana, 24 ianuarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12041. Europo, venim!, 24 ianuarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12042. Un presedinte in deriva, 24 ianuarie 2007, Oana Stancu, Jurnalul Național
  12043. Apa-n piua, 25 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12044. Somn usor, PNL!, 25 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12045. Reclama si contrareclama, 25 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12046. Mortal Kombat pe banii nostri, 25 ianuarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12047. O ambulanta pentru nesimtirea guvernantilor, 25 ianuarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12048. Futurologie, 26 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12049. Fesenismul de la TVR, 26 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12050. Generatia scarpinarii intre coarne, 26 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12051. Ce dezonoare!, 26 ianuarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12052. Cum sa terfelim agenda publica?, 26 ianuarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12053. Nu suntem in Germania, 27 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12054. Zidul fara porti, 27 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12055. Procurorul "maini murdare", 27 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12056. Si, totusi, Francisc exista in Romania!, 27 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12057. Alecu, Alecu, tunde oaia..., 27 ianuarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12058. Nu suntem in Germania, 28 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12059. Zidul fara porti, 28 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12060. Procurorul "maini murdare", 28 ianuarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12061. Si totusi, Francisc exista in Romania, 28 ianuarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12062. La nebunie, 28 ianuarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12063. SMS pentru Caragiale, 28 ianuarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12064. Florin Chilian - Ziduri, 29 ianuarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12065. Romania TV, intre telenovela si sitcom, 29 ianuarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  12066. Tara care da, 29 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12067. Sa ne grabim ... dar incet, 29 ianuarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12068. Nu e sfarsitul lumii!, 29 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12069. Duminica, 29 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12070. Degustator de Romania, 30 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12071. Decizia democratilor, sah la liberali, 30 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12072. Pe celalalt mal, 30 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12073. Geaba chichirezi galceava..., 30 ianuarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12074. Banca Mondiala o tine pe-a ei, noi s-o tinem pe-a noastra!, 30 ianuarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12075. Moarte clinica si respiratie gura la gura, 31 ianuarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12076. S-a prins PNL de capcana?!, 31 ianuarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12077. Lirismul de tramvai, 31 ianuarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12078. Sa nu fetisizam adoptarea euro, 31 ianuarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12079. Altfel, te-ai ars, Europo!, 31 ianuarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12080. Un parteneriat strategic cu Rusia?, 31 ianuarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12081. Ravasitul oilor, 1 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12082. Basescu si Poporul, 1 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12083. Un fenomen la Tabarcani, 1 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12084. Munca nu renteaza, specula nu dureaza, 1 februarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12085. Dublu standard, 1 februarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12086. Metamorfoza, 2 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12087. Poti hamai la Marele Licurici?, 2 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12088. O sedinta, ca pe vremuri, 2 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12089. Keep smiling!, 2 februarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12090. Un auto-mo-Bill numit speranta, 2 februarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12091. Stolojan nu crede in lacrimi, 2 februarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12092. Strategia energetica nationala, In context european, 2 februarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  12093. Drumul disparut, 3 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12094. Mica integrare in marele Paris (1), 3 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12095. Numaratoarea inversa a dlui Basescu Traian, 3 februarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12096. Confreria minciunii si a disimularii, 3 februarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12097. 30 la suta cinstiti..., 3 februarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12098. Roman epistolar, 4 februarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12099. Duminici fara limita - Prajitura cu visine, 4 februarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12100. Nota, va rog!, 5 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12101. Scenariul lui Razvan Ungureanu, 5 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12102. Mica integrare in marele Paris (2), 5 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12103. Deficit de... concurenta, 5 februarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12104. Cu ochii larg inchisi, 5 februarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  12105. Eu l-am omorat pe Dumnezeu!, 5 februarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12106. Protest dintr-o tara bananiera, 6 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12107. Diversiunea Amaratii din Irak, 6 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12108. Mica integrare in marele Paris (3), 6 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12109. Scleroza in placi a capitalismului, 6 februarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12110. SA deplangem aprecierea, si nu devalorizarea leului!, 6 februarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12111. Tara te vrea "martir", 7 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12112. Presedintele Basescu se pregateste de Referendum!, 7 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12113. Mca integrare in marele Paris (4), 7 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12114. Cum este Lumea guvernata, 7 februarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12115. Nu ni-l luati, va implor, pe Basescu!, 7 februarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12116. Am re-castigat alegerile parlamentare din 2004!, 7 februarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12117. O dupa-amiaza de februarie, 8 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12118. Si daca au avut misiune sa ajunga la inchisoare?, 8 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12119. Mica integrare in marele Paris (5), 8 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12120. Intreprinderi fan-Ion, 8 februarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12121. Si serviciile se scarbesc, nu-i asa?, 8 februarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12122. Despre singuratatea lui Basescu, 9 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12123. Suspendarea sefului statului, o lectie inutila, 9 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12124. Mica integrare in marele Paris (6), 9 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12125. Keep walking!, 9 februarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12126. Nedumerirea lui 880 RON, 9 februarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12127. Fondul Proprietatea, "piaTa" titlurilor de despagubire, 9 februarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  12128. Mortul care voteaza, 10 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12129. Mica integrare in marele Paris (7), 10 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12130. Autostrada: Stop si de la capat!, 10 februarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12131. "Diplomatia publica" si decolteul MAE, 10 februarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12132. Cladire noua, exploatare veche, 10 februarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12133. Tatuaje, 11 februarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12134. Duminici fara limita - Dansam cu ce avem, 11 februarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12135. Cititul in alb, 12 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12136. Razboiul vorbelor, 12 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12137. Mica integrare in marele Paris (8), 12 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12138. Romanii intra in era bunastarii (1), 12 februarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12139. Marea crapelnita, 12 februarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  12140. 21 g - U.C.M.R. - A.D.A. & C.R.E.D.I.D.A.M: Fratia hotilor!, 12 februarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12141. Insigna, 13 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12142. Semnificatia unei mojicii, 13 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12143. Mica integrare in marele Paris (9), 13 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12144. Despre intelectuali si puterea lor, 13 februarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12145. Asiguratii, doar carne de tun!, 13 februarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12146. Un tramvai numit cainta, 14 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12147. Intre starleta si barbat de stat, 14 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12148. Mica integrare in marele Paris (10), 14 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12149. Executia bugetara si moneda, 14 februarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12150. Curve cu budigai, 14 februarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12151. Epidemia de incompetenta, 14 februarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12152. Basescu, "singur Impotriva tuturor", 15 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12153. O Ana Ipatescu fara pistol, 15 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12154. Bunica zboara prima oara cu avionul, 15 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12155. BNR tinteste cursul de schimb, 15 februarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12156. Jucatorul kamikaze, 15 februarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12157. Numararea bilelor, 16 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12158. Saracu’, e Ala care scrie!, 16 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12159. Intelectuali gramada, 16 februarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12160. Vara indiana, 16 februarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12161. FMI atentioneaza din nou guvernul, 16 februarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  12162. Chiar vrea presedintele Referendum?, 16 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12163. Din comunism, 18 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12164. Familiile profesionale, 26 august 2010, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12165. Axa interna a raului, 18 februarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12166. Stiti ce-i aia, "political engineering"?, 18 februarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12167. Ajutati o biata babuta sa treaca strada, 18 februarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12168. Emmy si Marchiza de Chatelet, 18 februarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12169. Un an de duminica, 18 februarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12170. Filozofie de biletel, 19 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12171. Smecheria cu acoperire legala, 19 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12172. Semnul de intrebare, 19 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12173. Romanii intra in era bunastarii (2), 19 februarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12174. Despre prostie, 19 februarie 2007, Ralu Filip, Jurnalul Național
  12175. 21 g - E = mc2, 19 februarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12176. Doamna T si istoria recenta, 20 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12177. Internationalizarea Monicai Macovei, 20 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12178. Ceva mai mult decat nimic despre un aproape nimeni, 20 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12179. O imensa tristete, 20 februarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12180. Coarda supraintinsa se rupe, 20 februarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12181. Referendum si homosexuali, 21 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12182. Trucul raului cel mai mic, 21 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12183. Privind orasul pe ferestrele troleibuzului, 21 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12184. Indatorarea externa pe termen scurt, 21 februarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12185. Invoire pentru cresterea ierbii, 21 februarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12186. Cenaclul suprarealist de la Bucuresti, 21 februarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12187. Culisele telefonului cu fata de european sadea cu papion, 22 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12188. S-a demascat!, 22 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12189. Consumul de sapun pe picioare de locuitor, 22 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12190. Biotehnologie gratuita, 22 februarie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12191. Urmatorii, va rog!, 22 februarie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12192. Martor la facerea istoriei: azi, grupurile de interese, 22 februarie 2007, Victor Ciutacu, Jurnalul Național
  12193. De la mogul la oligarh, 23 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12194. Un razboi mafiot, 23 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12195. Excursie intima intr-o alta lume, 23 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12196. Ganduri imprumutate, 23 februarie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național
  12197. Dictatura nebunului simt, 23 februarie 2007, Gabriela Vranceanu Firea, Jurnalul Național
  12198. Riscuri macroeconomice in 2007, 23 februarie 2007, Mihai Tanasescu, Jurnalul Național
  12199. Concurentul american, 25 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12200. Romania balonata, 25 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12201. Frunzaverde, iritare de Spartan, 25 februarie 2007, Dan Constantin, Jurnalul Național
  12202. Onorabila Pora si "Icoana" Macovei!, 25 februarie 2007, Valentin Stan, Jurnalul Național
  12203. Arta democratica, 25 februarie 2007, Lucian Mandruta, Jurnalul Național
  12204. Doamne, ce popor avem!, 25 februarie 2007, Roxana Roseti, Jurnalul Național
  12205. In curand, 25 februarie 2007, Andrei Bacalu, Jurnalul Național
  12206. Drumuri, sageti, trenuri, 26 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12207. Mineriada lui Traian Basescu, 26 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12208. Destinul gros, 26 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12209. Dictatura relelor deprinderi, 26 februarie 2007, Adrian Vasilescu, Jurnalul Național
  12210. 03:46":33"" am, 26 februarie 2007, Florin Chilian, Jurnalul Național
  12211. Romania imaginara, 27 februarie 2007, Marius Tucă, Jurnalul Național
  12212. ONG-urile de rezerva, 27 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12213. Lordul suparat, 27 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12214. Sistemul sanitar intre Ciomu si Tranca, 27 februarie 2007, Mircea Cartarescu, Jurnalul Național
  12215. Dolarul, pe mana competitorilor Americii, 27 februarie 2007, Ilie Serbanescu, Jurnalul Național
  12216. Societatea Civila da din coada la Cotroceni!, 28 februarie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12217. De ce nu iubim Aliantele, 28 februarie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12218. Criza politica si economia, 28 februarie 2007, Daniel Daianu, Jurnalul Național
  12219. Inmormantare la interne, 28 februarie 2007, Lucian Avramescu, Jurnalul Național
  12220. Partidul societAtii civile de dreapta, 28 februarie 2007, Adrian Nastase, Jurnalul Național
  12221. Razboiul presedintelui Basescu cu Parlamentul, 1 martie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12222. Care Andreea?, 1 martie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12223. Cota unica, inamicul partidului unic, 1 martie 2007, Ionut Balan, Jurnalul Național
  12224. Tentatia restauratiei de tip comunist, 1 martie 2007, Radu Tudor, Jurnalul Național
  12225. Proprietate tolerata, interese de grup garantate, 1 martie 2007, Florin Citu, Jurnalul Național
  12226. Asigurati-i mare lina!, 2 martie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
  12227. Nascut fara generatie, 2 martie 2007, Tudor Octavian, Jurnalul Național
  12228. Republica Romferendum, 2 martie 2007, Marian Nazat, Jurnalul Național