Utilizator:Remigiu/Româna reromanizată
 | Această pagină are puţin în comun cu conţinut enciclopedic. Este doar un eseu, o încercare de a da limbii române aparenţa mai latină prin eliminarea împrumuturilor slave şi francoitaliene şi înlocuirea lor cu cuvinte derivate drept din latina urmând schimbările fonetice care au rezultat în separarea românei din latina vulgară. Comentările sunt binevenite pe pagina de discuţii. |
De multe ori am gândit despre istoria întunecată a limbii române. M-am mirat cât de multe cuvinte latineşti au fost pierdute din cauza undelor de împrumuturi slave, turceşti, francoitaliene, ş.a.m.d. Deci, când am cumpărat dicţionarul limbii latine, am început să aplic schimbările fonetice la câteva vorbe, obţinând rezultatele interesante.
- cuvântul crăciun poate avea origine latină, dar probabil a fost contaminat cu ceva, pentru că derivativul direct al lui CREATIŌNIS ar fi crăciune — de ce s-a pierdut e final?
- observaţia asemănătoare se poate aplica la popor, care, fiind derivat din PŎPULUS, ar apărea în română popur. Ce a contaminat acest cuvânt, ce a cauzat deschiderea parţială a vocalei [u]?
- limba română are astăzi două desinenţe care continuază terminaţia latină -(T)IŌNIS — -(ţ)ie şi -(ţ)iune, cea prima fiind folosită evident mai frecvent. Conform regulilor de schimbări fonetice, nici una ar fi corectă, derivativul direct latinesc fiind -(c)iune, reţinut probabil în forma contaminată doar la crăciun:
- ASSVMPTIŌNIS → asumpciune (Adormirea [Maicii Domnului])
- CREATIŌNIS → crăciune
- INFORMATIŌNIS → înfurmăciune
- OBSERVATIŌNIS → ubservăciune
- PRAEDĒFĪNĪTIŌNIS → predefiniciune (schiţă)
- dacă ar fi fost aplicate schimbările latineşti la cuvântul CREĀRE, nu ar niciodata apărea verbul problematic ortografic a crea, pentru că infinitivul lung ar avea o formă crare.
- dacă acceptăm că cuvântul plai este de origine latină, latiniştii l-au dublat introducând cuvântul plajă, ambele venind din lat. PLĀGIVM (formă masculină) sau PLĀGIA (formă feminină). Dacă cuvântul românesc ar evolua din forma feminină, aceasta ar rezulta în plază, ceea ce sună cam ciudat.
- piaţă, rezultând nu din it. piazza ci din lat. PLATĚA, ar avea forma asemănătoare: plaţă.
- stradă, rezultând nu din it. strada ci din lat. STRATA, ar avea forma asemănătoare: strată.
- LYNX, dacă nu ar fi înlocuit cu slavismul râs şi francoitalianismul linx, ar avea o formă lenc.
- dacă nu s-ar înlocui cuvântul latin cu onomatopeismul pisică, cuvântul românesc desemnand acest animal într-o formă nearticulată ar apărea astfel ca cel englez: cat.
- dacă s-ar permite evoluţia toponimelor, Sarmizegetusa ar apărea Sărmezegetusă, iar Constanţa – Custânţa.
- dacă cuvântul desemnant lăcaşul de cult nu ar evolua din BASILICA ci din ECCLĒSIA, ar apărea ca echease.
- frecvent, contrar la ce spune DEX, nu este derivat direct din latină, ci probabil introdus de latinişti. Forma derivată ar apărea ca frecinte.
- în limba română se poate găsi rar o desinenţă -mente pentru a crea adverbi ca în limbile romanice occidentale. Dacă ea ar fi fost reţinută, ar apărea ca -minte: actualmente – aptureminte (actual – aptare < ACTUĀLE), finalmente – finareminte (final – finare < FĪNĀLE)
- se poate elimina cuplul ciudat – cuvânt moştenit-cuvânt reintrodus înger–arhanghel prin intrucerea cuvântului moştenit arhînger (< ARCHANGELUS)
- se poate elimina slavismul a munci/muncire prin introducerea cuvântului moştenit după modelul celorlălte limbi romanice a trepăle/trepălere (< TRAEPĀLIĀRE, cf. fr. travailler, sp. trabajar
- alte ţări şi popoare romanice:
- Franţa, derivată direct din lat. FRANCIA, ar apărea asemănator, Frânţa. Dacă reţinem cuvântul latin FRĀNCICVS, l-am numi pe francezi, frânceci.
- dacă păstrăm cuvântul latin ITALIA, această ţară s-ar numi în română Etarea. Poporul care locuieşte acolo să fie etareci (< ITĀLICVS).
- Portugalia s-ar numi Purtucăre dacă folosim continuantul cuvântului latin medieval PORTUCALE desemnand această ţară. Poporul s-ar numi purtucareci. Alternativ, putem utiliza cuvântul Iuzetâia derivat din LVSITANIA. Atunci, poporul s-ar numi iuzetîneni.
- cuvântul spanioli dacă ar fi derivat din radacină latină vulgară HISPĀNŌLVS ar apărea ca espânuri, iar Spania s-ar numi Espâia (< HISPĀNIA).
- la sfârşitul, România s-ar numi Rumâia (< ROMĀNIA), iar poporul care locuieşte acolo rumâni (< ROMĀNVS)