Valul de frig din America de Nord din ianuarie 2019

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, un val extrem de rece provocat de vortexul polar arctic a lovit Vestul mijlociu al Statelor Unite și centrul Canadei, provocând decesul a cel puțin 21 de persoane.

Temperaturile de suprafaţă între 24 şi 29 ianuarie 2019, în America de Nord.

În mod normal, fluxul de jeturi din emisfera nordică se deplasează suficient de rapid pentru a menține staterul polar staționar în stratosfera deasupra Polului Nord. La sfârșitul lunii ianuarie 2019, o slăbire a acestui flux a împărțit vortexul polar în două, prin urmare o formațiune s-a deplasat spre sud, „lovind” centrul Canadei și partea central-nordică a Statelor Unite, menținându-se pentru aproximativ o săptămână înainte de disipare. Influxul de aer glacial din Polul Nord a creat vânturi puternice și a adus temperaturi extreme, exacerbate și de răceala puternică a vântului. Cantități mari de zăpadă au căzut în zona afectată.

Evenimentul meteorologic neobișnuit a fost atribuit (și de data asta) schimbărilor climatice.[1]

Cel puțin 8 decese au fost atribuite în mod direct valului rece, cu câțiva dintre acești oameni înghețați până la moarte. 21 decese suplimentare sunt în curs de investigare ca potențial legate.[2][3]

Recorduri negative

modificare

La Chicago mercurul termometrelor a coborât mai jos de -30 °C,[4] în La Crosse, statul Wisconsin, temperatura a scăzut până la -34 °C, iar recordul a fost înregistrat în Park Rapids, statul Minnesota, cu -46 °C.[5] La aceste temperaturi extrem de scăzute s-a adăugat și efectul unui vânt de aproximativ 30 km/h, care a făcut ca temperatura resimțită (windchill – n.r.) să fie de -50°C sau chiar de -60 °C.[5]

  1. ^ Francis, Jennifer (). „Why Climate Change is Bringing the Polar Vortex South”. Discover. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Smith, Mitch; Bosman, Julie; Davey, Monica (). „Polar Vortex Updates: Extreme Cold Weather Spreads East”. The New York Times. Accesat în . 
  3. ^ „Polar vortex death toll rises to 21 as US cold snap continues”. BBC. Accesat în . 
  4. ^ Observación SYNOP/BUFR. Datos por horas. Estación: CHICAGO/O'HARE, meteomanz.com
  5. ^ a b INFOGRAFIE Gerul de -30 °C a năvălit în SUA fiindcă vortexul polar a fost destabilizat Adevărul, 01.02.2019